Aci sosi pe vremuri

Ion Pillat
1923, in volumul “Pe Arges in sus”
Una dintre directiile literare culturale importante din literatura romana interbelica a
constituit-o traditionalismul, o miscare culturala vazuta ca o reactie impotriva
modernismului, a carei ideologie se cristalizeaza in jurul revistei “Gandirea”, aparuta
in anul 1921, la Cluj. Printre membrii fondatori ai revistei se numara Cezar Petrescu,
Adrian Maniu, Lucian Blaga si Gib Mihaescu. Din 1923, revista se muta la Bucuresti,
fiind condusa de Nichifor Crainic, iar in 1944 isi inceteaza aparitia.
In articolul lui Nichifor Crainic, intitulat “Sensul traditiei”, publicat in revista
“Gandirea”, autorul face o distinctie intre doua generatii: pe de o parte, “romanticii
europenizanti” (adevaratii intelectuali romani din perioada pasoptista), iar pe de alta
parte, “intelectualistii europenizanti” (falsii intelectuali din perioada modernista.
Romantismul pasoptist presupunea intoarcerea catre strabuni si izvoare, in timp ce
modernistii sunt preocupati de cultura franceza, anexandu-i cultura romaneasca, ceea
ce va avea ca efect pierderea specificului national.
Traditionalismul a presupus intoarcerea catre strabuni, obiceiuri, catre o cultura
arhaica, ceea ce imprima acestei directii o viziune paseista (admiratia pentru trecut).
Totodata, traditionalistii au valorificat ca element central satul, vazut ca matrice a
spiritualitatii noastre, un rol important avandu-l si dimensiunea ortodoxa a existentei.
Unul dintre autorii reprezentativi pentru poezia traditionalista este Ion Pillat, care in
poemul “Aci sosi pe vremuri” construieste o paralela intre veacuri.
Poezia “Aci sosi pe vremuri” este o meditatie nostalgica pe tema trecerii ireversibile a
timpului, asociata cu cea a repetabilitatii destinului uman. Tematica rurala, de
asemenea preferata de traditionalisti, se armonizeaza cu tema iubirii si cu tema
timpului, intr-o constructie simetrica, de factura clasica.
Cadrul rural este particularizat prin utilizarea unor motive literare specifice: “casa cu
pridvor”, “lanuri de secara”, “berzele”, “clopotul din turnul vechi”. Povestea de
dragoste se desfasoara sub semnul ocrotitor al noptii si al lunii, motive romantice
revalorizate in cheie traditionalista. Temei timpului ii este subordonat motivul
romantic al “plopilor” care strajuiesc drumul, simboluri ale melancoliei si asteptarii.
Comunicarea poetica se realizeaza in doua registre: lirismul obiectiv, in evocarea
iubirii de odinioara a bunicilor, cu elemente de narativitate si meditatie cu caracter
general-uman, si lirismul subiectiv, in comunicarea directa a trairilor si sentimentelor
eului liric, la persoana I singular si in meditatia asupra trecerii timpului (apar indici
spatiali si temporali: “aici-acolo”, “acum-atunci”).
Titlul poemului este construit pe baza motivului literar al amintirii, din poem
detasandu-se, totodata, si atitudinea de regret a eului liric generata de trecerea
ireversibila a timpului. Titlul fixeaza si cronotopul imaginarului poetic, remarcandu-
se o anumita familiaritate a limbajului, ce rezulta din utilizarea adverbului de loc
“aci”, dar si cadrul temporal al iubirii, prin locutiunea adverbiala “pe vremuri”, iar
verbul la perfect simplu, “sosi”, marcheaza legatura dintre trecut si prezent. In acest
text, spatiul ramane o constanta, in vreme ce timpul este surprins in trecerea lui
implacabila.
Compozitional, poezia cuprinde 19 distihuri si un monovers, avand rolul de laitmotiv
si sugerand indepartarea de modelul clasic.
Poezia este alcatuita pe principiul simetriei, unde cele doua planuri temporale, trecutul
si prezentul, sunt dispuse succesiv, ceea ce accentueaza ideea de repetabilitate a vietii
si a iubirii, iar intre ele se intercaleaza o secventa elegiaca.
Prima parte corespunde cu planul trecutului: evocarea iubirii de “ieri” a bunicilor.
Este alcatuita din doua secvente poetice, in care este descris decorul povestii de
dragoste si este cuprins scenariul iubirii bunicilor. Partea a doua este o meditatie pe
tema trecerii timpului, facand legatura dintre planurile trecutului si prezentului. A
treia parte surprinde, simetric fata de cea dintai, scenariul iubirii din present. Versul
independent de final, cu rol de laitmotiv, “De nunta sau de moarte, in turnul vechi din
sat”, inchide planul prezentului prin reluarea unei imagini simbolice din prima parte,
in care turnul si clopotul devin simboluri ale repetarii destinului.
Prima secventa, din prima parte a poemului, are ca motiv amintirea. Poetul apeleaza la
o conventie, surprinzând, din perspectiva prezentului, imaginea casei din trecut, prin
intermediul metaforei “casa amintirii”, spatiul rememorarii nostalgice a trecutului, un
spatiu mitic, in care timpul pare a fi incremenit. Totodata se reflecta atitudinea de
melancolie, de regret cauzata de aceasta trecere a timpului.
Versul “Paianjenii zabrelira si poarta si zavor” sugereaza trecerea timpului,
degradarea, starea de parasire a casei parintesti.
Trecutul capata o aura legendara, devine un timp mitic, al luptei haiducilor pentru
dreptate: “Iar hornul nu mai trage alene din ciubuc/De cand luptara-n codru si poteri si
haiduc.”
Al treilea distih deschide planul trecutului, al evocarii iubirii bunicilor. Daca in poezia
romantica natura era eterna, in opozitie cu efemeritatea existentei umane, in poezia lui
Ion Pillat natura devine solidara cu omul, fiind marcata de semnele imbatranirii, ca si
fiinta umana: “In drumul lor spre zare imbatranira plopii”. Versul “Aci sosi pe
vremuri bunica-mi Calyopi” reia titlul poeziei si evoca imaginea din tinerete a bunicii
cu nume mitologic (Calyopi-Kalliope, muza poeziei epice si a elocintei, in mitologia
greaca, manifestand o anumita candoare, puritate).
Iubirea bunicilor este pusa sub semnul romantismului, sentimentele celor doi fiind
puse sub semnul emotiei. Cadrul in care este amplasata idila este unul rustic (“berlina
leganata prin lanuri de secara”), iubirea celor doi fiind pusa sub semnul intalnirii,
respectand un ceremonial romantic, fiind evidentiata, pe de o parte, emotia
indragostitului care isi asteapta iubirea, semn al intensitatii sentimentelor sale, iar pe
de alta parte frumusetea si candoarea instantei feminine (“o fata in larga crinolina”).
Asocierile livresti, intanite adesea in poeziile lui Ion Pillat, indica epoca, numind
preferintele din moda literara a vremurilor respective. Astfel, bunicul apeleaza la o
serie de elemente usor invechite in ceea ce priveste ritualul seductiei, recitandu-i
iubitei capodopere ale literaturii romantice - “Le Lac”, de Lamartine, si “Zburatorul”,
de I.H. Radulescu. Atmosfera care caracterizeaza idila acestora este una feerica,
sunetul clopotului, laitmotiv al poeziei, insotind protector cuplul de indragostiti (“Si Commented [1]: <!--StartFragment-->
cum sedeau… departe, un clopot a sunat,
De nunta sau de moarte, în turnul vechi din sat.”). Prin iubire, acestia au impresia ca
pot patrunde in eternitate (“dar ei, in clipa asta, simteau ca o sa ramana”),
imaginandu-si ca iubirea lor este vesnica, indragostitii sunt si ei afectati de trecerea
implacabila a timpului (“De mult e mort bunicul, bunica e bătrână... “) Commented [2]: <!--StartFragment-->
Urmatoarea secventa a poemului reprezinta un interludiu in care este fixata o Commented [3]: <!--EndFragment-->
meditatie pe tema trecerii ireversibile a timpului, tonul fiind unul elegiac (de parere de
rau). Existenta umana este pusa sub semnul timpului trecator, fiind valorificat motivul
literar fugit-irreparabile-tempus, portretele fiind singurele care mai pastreaza
imaginile de odiniara a indragostitilor.
In a treia parte a poeziei este reluata, simetric in raport cu prima parte, experienta
trecutului. In distihul al treisprezecelea, prin intermediul unei comparatii, se
realizeaza o paralela intre trecut si prezent, raportandu-se la iubirea bunicilor pe baza
opozitiilor de temporalitate (“Ca ieri sosi bunica... și vii acuma tu: /Pe urmele berlinei Commented [4]: <!--StartFragment-->
trăsura ta stătu.” ). Aceleasi gesturi, miscari, elemente ale spatiului, aceeasi gratie a
feminitatii se regasesc, peste ani, intr-o aceeasi poveste de iubire, traita de alti Commented [5]: <!--EndFragment-->
protagonisti. Diferentele tin de moda vremii: iubita coboara din “trasura”, iar
indragostitul ii recita poeme simboliste de Francis Jammes si de Horia Furtuna. Din
portretul fizic a iubitei se retine doar detaliul spiritualizat, imaginea ochilor, in trecut
“ochi de peruzea”, acum “ochi de ametist”.
Sunetul clopotului insoteste din nou momentul intalnirii indragostitilor si sugereaza
repetabilitatea existentei umane. Imaginea clopotului reflecta in mod liniar valentele
acestuia; pe de o parte, reprezentand un simbol al intemeierii cuplului (“de nunta”),
iar pe de alta parte, al mortii pusa sub semnul trecerii timpului (“de moarte”).
Un lirism tulburator se degaja in intreaga poezie, nostalgia dupa vremurile de
odinioara si dorul de atmosfera senina si blanda din casa bunicilor, dominand-o.
Aceasta se datoreaza si incarcaturii expresive a unor imagini: personificarile
(“amurgul se opri spre zare”, “imbatranira plopii”) umanizeaza spatiile atat de dragi
lui, comparatiile (“deasupra casei berze cad ca umbre”, “campia ca un lac”) imprima
o nota de autenticitate peisajului, concretizandu-i insusirile; epitetele apar in
descrierea portretistica, sugerand
armonia fiintei visatoare (“ea...cu ochii de peruzea” - albastrul fiind culoarea preferata
de romantici, simbolizand infinitul si linistea) Lexicul numara termeni populari si
arhaici, urmarind realizarea atmosferei patriarhale ( “oblon”, “pridvor”, “zavor”,
“horn”), utilizand totodata si termeni din campul semantic al naturii (“codru”,
“plopii”, “lanuri de secara”, “luna”, “campia”), care configureaza cadrul rural.
Poezia prezinta prozodie traditionalista: distihuri cu rima imperecheata, ritmul iambic
si masura versurilor de 13-14 silabe. Versul independent din final relativizeaza intr-o
oarecare masura constructia clasica.
Ion Pillat este un poet traditionalist, care isi asuma principiile acestei orientari
culturale, dar intr-un stil personal, care nu presupune simpla preluare de modele.
Problematica trecutului si cea a universului rural sunt privite intr-o maniera originala.
Nostalgia vizeaza trecutul in masura in care acesta permite situarea sub semnul
inocentei. Insasi tema iubirii primeste o dimensiune rafinata prin raportarea la
elementul livresc.
In concluzie, avand aluzii la timpul trecut, realizand tabloul unui cadru rural si
conservand o structura clasica, poezia “Aci sosi pe vremuri” reflecta estetica
traditionalista, prin accentele grave ale crizei trecerii timpului si prin sentimentele de
melancolie declansate de instrainarea eului liric de spatiul intim al trecutului.