ION PILLAT

ACI SOSI PE VREMURI

POEZIE TRADITIONALISTA-INTERBELICA

Schița analziei si rezumat:

1. Încadrare
Specie– elegie (poezie ce exprimă sentimente de tristețe)
Curent- tradiționalism:
 spațiul rural
 valorificarea trecutului prin procedeul evocării
 utilizarea arhaismelor: peruzea, crinolină
 prezența religiei: clopotul din turnul vechi din sat
 pitorescul peisajului, armonia tabloului natural
 imaginea casei părintești ca un axis mundi, legătura cu străbunii
2. Ilustrarea temei prin două secvențe semnificative
Tema: –iubirea,  trecerea timpului
Secvențe:
a. prezentarea casei părintești, centru al universului ființei umane
b. clopotul vechi din sat, element atemporal de echilibru ce veghează generațiile
Viziunea despre lume este una tradiționalistă– specificul autentic românesc și
spiritul țăranului român sunt singurele realități generatoare de viață, de opere
originale. În opoziție, mediul urban înstrăinează omul, îl îndepărtează de adevărata
sa natură.
 
3. Elemente de structură
Eul liric:
 obiectiv în prima secvență a poeziei, în descrierea poveștii de dragoste a
bunicilor
 subiectiv în a doua parte unde prezintă propria poveste: „m-ai găsit”, „ți-am
șoptit”
Titlul
 „aci”- formă populară a unui adverb de loc, „pe vremuri”- un adverb ce
exprimă nuanța trecutului, „sosi”- un verb ce face legătura între trecut și
prezent
Compoziție– 19 distihuri și 1 monostih împărțite în 3 secvențe:
Secvența 1 – iubirea bunicilor
 prezentarea casei bunicilor, un centru al universului (axis mundi) sufletului
uman
 timpul este mitic- paianjenii,  pe vremea haiducilor
 idila bunicilor: sosirea bunicii, gestul romantic al bunicului care recită poezii
romantice
 atmosferă romantică: amurg, lună
 imaginea auditivă a clopotului: atemporalul, echilibrul, protecția divină
Secvența 2
 meditație pe tema trecerii timpului
 imaginea portretelor ce evidențiază transformările ființei umane
Secvența 3– iubirea eului liric, scenariul primei părți se repetă construindu-se niște
relații de opoziție: trecut/ prezent, bunica vine în berlină/ iubita în trăsură, iubitul
recită din poeți romantici/ iubitul din simboliști, ochi de peruzea/ ametist.
Semnificații: ființa umană este perisabilă (trecătoare). Legătura cu trecutul și cu
generațiile, respectarea tradițiilor și a principiilor de viață asigură continuitate,
valoare, echilibru.
 ESEU ARGUMENTATIV- TRADITIONALISM
Ion Pillat este un poet reprezentativ traditionalist, apartinand perioadei
interbelice a literaturii. Opera sa este dominata insa de influente romantice,
parnasiene, simboliste si clasice, fondul ideatic reliefand recurenta motivelor
autohtone.
Poezia „Aci sosi pe vremuri” este o poezie de factura traditionalista, inclusa in
ciclul „Trecutul viu” care face parte din volumul „Pe Arges in sus” si este aparent
o poezie de iubire. In esenta, ea reprezinta o meditatie pe tema trecerii iremediabile
a timpului si demonstrarea identitatii experientelor unor generatii diferite. Cadrul
rural, preferat de traditionalisti, este particularizat prin uilizarea unor motive
literare specifice: „casa cu pridvor”, „lanuri de secara”, „berzele”, clopotul din
turnul vechi”. Povestea de dragoste se desfasoara sub semnul ocrotitor al noptii si
al lunii, motive romantice revalorizate in cheie traditionalista. Temei timpului ii
este subordonat motivul romantic al plopilor care strajuiesc drumul, simboluri ale
melancoliei si asteptarii.
Chiar titlul poezie prefigureaza un cadru spatio-temporal al celor doua
experiente de iubire, prin adverbul de loc „aci” si locutiunea adverbiala de timp
„pe vremuri”. Reperul spatial definitoriu „aci” invoca satul natal, fiind urmat de
verbul la timpul perfect simplu de provenienta popular-regionala „sosi”.
Poezia este alcatuita din 19 distihuri si un vers liber cu rol de concluzie si
poate fi structurata in patru secvente lirice: prezentarea succinta a locurilor natale
reconstituite de memoria afectiva (primele trei distihuri), recompunerea, prin
intermediul imaginatiei, a povestii de iubire dintre bunicul si bunica (urmatoarele
sapte distihuri), meditatia asupra trecerii timpului (urmatoarele doua unitati
strofice), povestea de iubire dintre doi tineri, prezentata in analogie cu cea
anterioara (ultimele distihuri si versul concluzie).
Poezia este alcatuita pe principiul simetriei. Cele doua planuri temporale,
trecutul si prezentul, sunt dispuse succesiv, ceea ce accentueaza ideea de
repetabilitate a vietii si a iubirii.
Primele doua distihuri reprezinta incipitul poeziei si fixeaza, prin intermediul
unei metafore, „casa amintirii”, spatiul rememorarii nostalgice a trecutului.
Metafora dobandeste semnificatie unui spatiu mitic, fie locuinta a stramosilor, fie
„loc al sacrei perechi, unde dintotdeauna, de pe vremuri, ca si acum, sosesc
cuplurile de indragostiti pentru a da curs recunoscutei initieri de misterul nuntii”
(George Bacovia). Elementele asociate casei: „obloane”, „pridvor”, „paienjeni”,
„poarta”, „zavor” si versul „Paienjeni zabrelira si poarta si zavor” sugereaza
trecerea timpului, degradarea, starea de parasire a locuintei stramosilor, dar si ideea
de spatiu privilegiat, izolat, accesibil numai urmasului, care poate reinvia trecutul
in amintire. Trecutul capata o aura legendara, devine un timp mitic, ai luptei
haiducilor pentru dreptate.
Al treilea distih deschide planul trecutului, al evocarii iubirii bunicilor. Daca
in poezia romantica, existenta naturii era eterna, in opozitie cu efemeritatea
existentei umane, in poezia lui Ion Pillat, natura devine solidara cu omul fiind
marcata de semnele senectutii, ca si fiinta umana: „In drumul lor spre zare
imbatranira plopii”. Versul „Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi” este reluat
titlul poeziei si este evocata imaginea din tinerete a bunicii cu nume mitologic:
Calyopi – Caliope (Kalliope), muza poeziei epice si a elocintei in mitologia greaca.
Sugestia mitica a numelui, faptul ca poetul este urmasul care eternizeaza in
creatia sa iubirea bunicilor si „copia”- oglindirea de „acum” a povestii de iubire de
„ieri”sunt aspecte care ar putea sustine caracterul de arta poetica a textului liric,
care isi reveleaza astfel nivelul de profunzime al semnificatiilor.
Intalnirea bunicilor, indragostiti de altadata, respecta un ceremonial: bunicul
asteapta sosirea berlinei, din care coboara o tanara imbracata dupa moda timpului
„in larga crinolina”.
Asocierile livresti reflecta motivul „bibliotecii” intalnit adesea in poeziile
lui Ion Pillat, avand rolul de a asocia viata cu literatura si, in acelasi timp, de a
indica epoca, numind preferintele in moda literara a vremurilor respective. Astfel
bunicul ii recita iubitei capodopere ale literaturii romantice – „Le Lac” de
Alphonse de Lamartine si „Sburatorul” de I. Heliade Radulescu. Atmosfera
evocata, peisajul selenar, sunt romantice „Si totul ce romantic ca-n basme se
urzea”. Sunetul clopotului, laitmotiv al poeziei, insoteste protector cuplul de
indragostiti.
Meditatia poetica, tonul elegiac avidentiaza ideea ca eternizarea fiintei
umane este posibila doar prin iubire. Eternitatea iubirii, clipa de fericire, este
urmata de revenirea brutala la realitatea timpului care trecere ireversibil: „De mult
e mort bunicul, bunica e batrana…”, portretele fiind singurele care mai pastreaza
imaginile de odinioara ale stramosilor.
In distihul al treisprezecelea, prin intermediul unei comparatii, se realizeaza
o paralela trecut – prezent si se produce trecerea la planul prezent: „Ca ieri sosi
bunica…si vii acum tu/Pe urmele berlinei trasura ta statu”. Ca intr-un ritual,
nepotii repeta gesturile bunicilor peste timp. Diferentele tin de moda vremii, iar din
portretul fizic al iubitei se retine doar detaliul spiritualizat, imaginea ochilor, ieri
„ochi de peruzea”, azi „ochi de ametist”.
Un alt element comun celor doua secvente poetice, construite pe opozitia
prezent- trecut este simbolul berzei, simbol al fidelitatii, al devotiunii.
Sunetul clopotului insoteste din nou momentul intalnirii indragostitilor si
sugereaza repetabilitatea existentei umane. Versul final, laitmotiv al poeziei,
accentueaza trecerea iremediabila a timpului: „De nunta sau de moarte, in turnul
vechi din sat”.
Muzicalitatea este conferita atat de prozodia clasica – rima imperecheata,
ritmul iambic, masura de 13-14 silbe, cat si de numele cu sonoritati din secolul al
XIX-lea si moderne de la inceputul secolului XX.
Din punct de vedere stilistic, la nivel structural, se utilizeaza paralelismul,
simetria, antiteza, metafora „casa amintirii” si comparatia care sustine ideea de
repetabilitate a existentei umane „Ca ieri sosi bunica…si vii acum tu”.
„Aci sosi pe vremuri” de Ion Pillat apartine liricii traditionaliste prin
idilizarea trecutului, a cadrului rural, dar si prin tema timpului trecator.