ACI SOSI PE VREMURI – Ion Pillat

Ion Pillat este un reprezentant de seama al traditionalismului romanesc, un poet original,

fiind considerat unul dintre maeștrii poeziei „retro” din literatura română -„Pillat cântă bucuriile
simple”.

Poezia ,,Aci sosi pe vremuri” face parte din volumul ,,Pe Arges in sus” ( 1923).

Ca specie literara este o elegie (exprima sentimentul de tristeţe), o meditatie nostalgica

pe tema trecerii timpului.

Apartine genului liric, deoarece autorul isi exprima in mod direct gandurile, ideile si
sentimentele prin intermediul eului liric si al unui limbaj expresiv.

Ca si curent literar poezia se incadreaza in traditionalism prin: tema, cadrul rural,

apararea traditiei, a valorilor stravechi (obiceiurile, datinile si credinta stramoseasca),
preocupare pentru aspecte nationale (folclor, mit si istorie).

Viziunea despre lume este traditionalista, in stransa legatura cu tema si reprezinta modul
in care poetul vede lucrurile, le intelege, le interpreteaza, precum si atitudinea lui fata de aspectele
realitatii.

Tema poeziei este meditatia asupra trecerii ireversibile a timpului, completata de

tema iubirii si a naturii, fiind susținuta de motivele: vremea, casa amintirii, clopot, nunta, lacul,
luna, plopii.

Titlul este un element sugestiv cu rol anticipativ, care introduce cititorul in lumea operei,
fiind in stransa legatura cu tema si mesajul poeziei. Din punct de vedere structural titlul este
analitic (format dintr-un adverb de loc + un verb la perfect simplu + o locutiune adverbiala), iar
din punct de vedere stilistic are dublu sens - denotativ (propriu) semnifica suprapunerea
prezentului cu trecutul, iar din punct de vedere conotativ (figurat) evoca amintirile.

Poezia contine 19 stofe (distihuri) si un vers final - liber. Ca organizare pot fi dispuse
pe doua planuri (trecut-prezent) si trei secvente (iubirea bunicilor, meditația pe tema trecerii
timpului, iubirea poetului).

Simetria poemului este aproape perfecta, si opune povestii de ieri a bunicii, povestea de
azi a nepotului, intre ele aparand meditatia asupra trecerii timpului.

Inca din incipitul poeziei „La casa amintirii cu-obloane si pridvor, Paienjeni zabrelira si
poarta, si zavor” sunt fixate coordonatele spatio - temporale, casa bunicilor, denumita
metaforic „casa amintirii”, proiectata intr-un timp mitic al copilariei. Deși acum este părăsită,
paianjenii fiind stăpânitorii locurilor, ea reprezintă un spațiu special pentru ființa poetului.

Prima secventa ilustrează iubirea bunicilor. Intâlnirea lor, îndrăgostiţii de altădată,

respectă un ceremonial: el aşteaptă sosirea berlinei, „nerabdator bunicul pandise de la scara/
berlina leganata prin lanuri de secara”, din care coboară ea, Calyopi, o tânără îmbrăcată după
moda timpului „în largă crinolină". El îi recită poezii din lirica romantică (Le Lac - Lamartine,
Sburătorul – I. Heliade- Rădulescu), atmosfera e paradiziacă construita cu ajutorul epitetului si
comparatiei - „Ea-l asculta tacuta, cu ochi de peruzea.../ Şi totul ce romantic, ca-n basme, se
urzea". Lumea este supusa timpului, acest fapt fiindu-le amintit indragostitilor de sunetul
clopotului „in turnul vechi din sat”, un simbol al succesiunii momentelor vietii, al protecției
divine asupra satului.

A doua secventa reprezinta meditația pe tema trecerii timpului. Secvența începe cu o

exclamație retorică: „Ce straniu lucru: vremea! Deodată pe perete/ Te vezi aievea numai în
ștersele portrete”, o expresie a meditatiei poetului asupra trecerii timpului. Percepția faptului că
suntem victime ale îmbătrânirii se realizează brusc, ființa umană fiind perisabilă (trecătoare),
singurele obiecte care pastreaza imaginea ei peste vremuri rămânând portretele. Această secvență
accentuează caracterul elegiac al poeziei.

A treia secventa reprezinta iubirea din prezent a eului liric si continuitatea

generatiilor. Scenariul primei părți se repetă, construindu-se pe alocuri pe niște relații de
opoziție: trecut/ prezent, bunica vine în berlină/ iubita în trăsură, bunicul recită din poeți
romantici/ iubitul din simboliști, ochi de peruzea/ ochi de ametist. Rămâne acelasi decor, doar
protagonistii difera. Atmosfera e din nou romantică, natura e blândă și paradiziacă - „Iar cand in
noapte campul fu lac intins sub luna/ Si-am spus balada lunei de Horia Furtuna”. Chiar daca in
forme noi, viata isi urmeaza ciclul sau. Continuitatea este asigurata prin schimbarea generatiilor.
Timpul bunicilor s-a scurs in timpul nepotilor.

In final, sunetul clopotului ce veghează cele mai importante momente (nunta si moartea)
este din nou prezent , sporind parca si mai tare tristetea, asociata efemeritatii vietii si sfarsitului
ambelor povesti de dragoste -”si cum sedeam....departe, un clopot a sunat,/acelasi clopot poate,
in turnul vechi din sat.../ de nunta sau de moarte, in turnul vechi din sat”.

Realitatea inconjuratoare este transfigurata artistic prin intermediul unui limbaj expresiv,
bogat in imagini artistice si figuri de stil (antiteza, personificari, comparatii, epitete, etc.).
Predomina imaginile artistice vizuale, care se impletesc armonios cu cele dinamice si auditive, cu
ajutorul lor conturandu-se o atmosfera romantica.

Lirismul poeziei este subiectiv, eul liric isi face simtita prezenta prin marci lexico-
gramaticale specifice - verbe/ pronume la persoana I – („am spus”, „m” ), pronume la persoana a
II-a („te”), dar si obiectiv (lirica mastilor) - scenariul epic al povestii de dragoste a bunicilor.
Modul de expunere predominant este monologul liric.

Prozodia (ritm iambic, rima imperecheata, masura 13-14 silabe), confera textului
muzicalitate si armonie.

In concluzie, poezia ,,Aci sosi pe vremuri” prin tema, cadrul rural, apararea traditiei,
a valorilor stravechi, apartine traditionalismului romanesc interbelic, fiind reprezentativa pentru
opera lui Ion Pillat.