Aci sosi pe vremuri

de Ion Pillat

Poezia „Aci sosi pe vremuri” apare în volumul „Pe Argeș în sus”, publicat în 1923. Este
o poezie tradiționalistă, ilustrând specificul viziunii artistice a lui Ion Pillat care „cântă
bucuriile simple, savurate în cadrul bucolic al peisajului natal, satisfacţiile vieţii patriarhale”.
(Ovid Crohmălniceanu)

Ca specie, poezia este o elegie (poezie ce transmite sentimente de tristețe) prin

referirea melancolică la trecut și prin evidențierea trecerii ireversibile a timpului peste ființa
umană.

Aparține tradiționalismului prin descrierea spațiului rural în care are loc întâlnirea

bunicilor, prin valorificarea trecutului folosind procedeul evocării în prezentarea iubirii
bunicilor, prin utilizarea arhaismelor care creează parfumul unei epoci: „peruzea”,
„crinolină”, „obloane”, „pridvor”. Deasemenea, clopotul evidențiază prezența religiosului iar
casa părintească (un axis mundi) păstrează legătura cu străbunii. Peisajul este unul pitoresc,
tabloul naturii este unul plin de armonie de care sufletul poetului este îndrăgostit.

Tema poeziei este pe de o parte iubirea, experiența de viață fermecătoare care se

repetă peste generații dar și  trecerea  ireversibilă a timpului în secvența meditativă a
textului.

O imagine poetică  semnificativă este prezentarea casei părintești, acum părăsită,

acoperită de mister dar care rămâne un axis mundi, un centru al existenței ființei poetului.

O altă imagine vizuală sugestivă este cea a clopotului din „vechiul turn din sat”, element
atemporal de echilibru ce veghează peste generații.

Eul liric este obiectiv în prima secvență a poeziei, în descrierea poveștii de dragoste a

bunicilor dar este subiectiv în secvența mediană, cea cu caracter reflexiv și în secvența a
treia  unde ilustrează propria poveste de iubire. Astfel identificăm în text mărci lexico-
gramaticale subiective: „m-ai găsit”, „ți-am șoptit”.

Titlul conține formă populară a unui adverb de loc- „aci”, o locuțiune adverbială ce

exprimă nuanța trecutului- „pe vremuri” și  verbul la perfect simplu „sosi” ce face legătura
între trecut și prezent.

Compozițional, poezia este alcătuită din 19 distihuri și 1 monostih structurate în trei

secvențe. 

Prima secvență ilustrează iubirea bunicilor. În incipit eul liric obiectiv prezintă imaginea
casei bunicilor, un centru al universului (axis mundi) sufletului uman. Deși acum este
părăsită, paianjenii fiind stăpânitorii locurilor, ea reprezintă un spațiu aparte, de stabilitate
pentru ființa poetului, emanând un mister ce parcă așteaptă să fie descoperit. Proiecția
poveștii de iubire este într-un timp mitic: „de când luptară-n codru și poteri și haiduc”. Idila
bunicilor se desfășoară după un ritual: sosirea bunicii care călătorește prin lanul de secară
într-o berlină, cu o talie subțire, îmbrăcată în crinolină, cu ochii de peruzea. Bunicul este
romantic și îi recită poezii din lirica romantică (Lamartine, Heliade- Rădulescu), atmosfera e
paradiziacă, de un pitoresc accentuat prin imaginile vizuale („umbrele”, „luna”) sau prin
cadrul rural ce conturează o geografie imaginară, un topos tradițional cu „lanuri”, „plopi”,
„berze”. Peste toate se remarcă prezența clopotului „din vechiul turn din sat”, un simbol
atemporal al echilibrului, al protecției divine asupra satului, asupra locuitorilor acestuia în
decursul generațiilor.

Strofele 11-12 din poezie constituie a doua secvență a poeziei, ea funcționând ca o

meditație pe tema trecerii timpului și ca un liant între povestea trecutului și prezent.
Secvența începe cu o exclamație retorică: „Ce straniu lucru: vremea!”, o expresie a reflecției
autorului asupra trecerii timpului. Percepția faptului că suntem victime ale îmbătrânirii se
realizează brusc: „deodată pe perete/ Te vezi aievea numai în ștersele portrete”, singurele
obiecte care consemnează imaginea ființei peste vremuri rămânând portretele. Această
secvență accentuează caracterul elegiac al poeziei.

Ultima secvență este o confesiune a eului liric, a iubirii prezente. Scenariul primei părți
se repetă construindu-se pe alocuri pe niște relații de opoziție: trecut/ prezent, bunica vine
în berlină/ iubita în trăsură, iubitul recită din poeți romantici/ iubitul din simboliști, ochi de
peruzea/ ametist. Rămâne acceași casă, aceelași drum, aceelași lan de secară și imagine a
frumuseții femeii. Atmosfera e din nou romantică, natura e blândă și paradiziacă. Sunetul
clopotului ce veghează momentele importante din viață este prezent și aici.  Prin reluarea
imaginilor din prima secvență se accentuează ideea tradiționalistă a legăturilor profunde
între generații și a principiului ancorării în realitățile trecutului.

În concluzie, prin tematică - amintirea trecutului, evocarea copilăriei, ciclicitate,

simetria poveştilor şi tonalitatea elegiacă poezia „Aci sosi pe vremuri” aparţine
liricii tradiţionaliste.