Scrie un eseu n care s demonstrezi c o poezie studiat (din literatura romn interbelic) aparine

tradiionalismului.
Aci sosi pe vremuri de Ion Pillat
Repere critice
G. Clinescu, Istoria literaturii romne de la origini pan n prezent:
Capodopera lui Ion Pillat este ns Aci sosi pe vremuri, graioas, mictoare i indivizibil paralel ntre
dou veacuri, nscenare care ncnt ochii i, n acelai timp, simbolizare a uniformitii n devenire."
Ovid. Crohmlniceanu, Literatura romn ntre cele dou rzboaie mondiale, II:
Pillat cnt bucuriile simple, savurate n cadrul bucolic al peisajului natal, satisfaciile vieii patriarhale".
IPOTEZ
Aci sosi pe vremuri de Ion Pillat este o poezie de factur tradiionalist, inclus n ciclul Trecutul viu, care
face parte mpreun cu ciclul Florica, din volumul Pe Arge n sus, aprut n 1923. Volumul este reprezentativ
pentru tradiionalismul poetului deoarece poeziile incluse realizeaz imaginea spaiului natal patriarhal (moia
Florica), casa printeasc, interiorul cu poezia obiectelor, universul rural i mprejurimile casei, natura
cmpeneasc nsufleit de amintirile copilriei.
ENUNAREA ARGUMENTELOR
Poezia aparine tradiionalismului prin idiliza-rea trecutului, prin cadrul rural, dar i prin tema timpului
trector -fugit irreparabile tempus.
ntr-un volum de Mrturisiri (1942), Ion Pillat arat c: Toat poezia mea poate fi redus, n ultim analiz, la
viziunea pmntului care rmne aceeai, la presimirea timpului care fuge mereu. Fuga timpului capt un
reper existenial foarte propriu i ct se poate de concret; n egal msur, ea e trit sub semnul tradiiei, deci
ca o dimensiune sufleteasc general, reprezentativ pentru o ntreag comunitate uman".
DEZVOLTAREA ARGUMENTELOR (exemplificare/ ilustrare )
Poezia este o meditaie nostalgic pe tema trecerii ireversibile a timpului, asociat cu repetabilitatea destinului
uman/ ciclicitatea vieii.
Comunicarea poetic se realizeaz n dou registre: lirismul obiectiv, cu elemente de narativitate simbolic i
meditaie cu caracter general-uman, i lirismul subiectiv, cu prezena eului liric i comunicarea direct a
tririlor i a sentimentelor, la persoana I singular. Sentimentul elegiac i meditativ are ca suport lirismul
subiectiv, susinut de prezena mrcilor lexico-gramaticale specifice (pronume personale, adjective posesive i
verbe la persoana I i a II-a singular; elemente deictice spaiale i temporale: aci -acolo", acum" - atunci).
Dar iubirea evocat, dei aparine planului tririi subiective, este ridicat la grad de generalitate, obiectivnduse, prin repetabilitate.
Titlul fixeaz cadrul spaio-temporal al iubirii ce va fi evocat (timp i spaiu mitic, nedefinit), prin indicii de
spaiu (adverbul de loc, cu form regional: acf), de timp (locuiune adverbial de timp: pe vremuri) i
forma verbal, de perfect simplu: sos?. Aci este elementul semantic definitor n raport cu eul liric vzut din
perspectiva timpului: ieri - acum".

Compoziional, poezia este alctuit din distihuri i un vers final, liber, avnd rolul de laitmotiv al poeziei.
Distihurile sunt organizate n mai multe secvene poetice: incipitul, evocarea iubirii de ieri a bunicilor,
meditaia asupra efemeritii condiiei umane, iubirea de acum", epilogul poemului. Cele dou planuri ale
poeziei, trecutul (distihurile III-IX) i prezentul (distihurile XII-XIX), sunt redate succesiv, ceea ce
accentueaz ideea de ciclicitate a vieii i a iubirii. Se utilizeaz elemente de simetrie i opoziie a planurilor,
construite pe relaia atunci - acum". Elemente de recuren sunt, de exemplu, motivul poetic ambivalent al
clopotului (nsoind dou momente eseniale ale existenei umane - nunta i moartea), simbol al trecerii i
laitmotivul reprezentat de versul final.
Primele dou distihuri reprezint incipitul poeziei i fixeaz, prin intermediul unei metafore: casa amintirif,
spaiul rememorrii nostalgice a trecutului. Metafora dobndete semnificaia unui spaiu mitic, fie locuin a
strmoilor, fie loc al sacrei perechi, unde dintotdeauna, de pe vremuri, ca i acum, sosesc cuplurile de
ndrgostii pentru a da curs recunoscutei iniieri de misterul nunii (V. Fanache, G. Bacovia. Ruptura de
utopia romantic).
Elementele asociate casei: obloane", pridvoi, pienjeni, poart", zvor" i versul Pienjeni zbrelir i
poart i zvor" sugereaz trecerea timpului, degradarea, starea de prsire a locuinei strmoilor, dar i ideea
de spaiu privilegiat, izolat, accesibil numai urmaului, care poate renvia trecutul n a-mintire.
Trecutul capt o aur legendar, devine un timp mitic, al luptei haiducilor pentru dreptate: Jar hornul nu mai
trage alene din ciubuc/ De cnd lup-tar-n codru i poteri i haiduc".
Al treilea distih deschide planul trecutului, al evocrii iubirii bunicilor. Dac n poezia romantic, existena
naturii era etern, n opoziie cu efemeritatea existenei umane, n poezia lui Ion Pillat, natura devine solidar
cu omul, fiind marcat de semnele senectuii, ca i fiina uman: n drumul lor spre zare mbtrnir plopii.
n versul Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi" este reluat titlul poeziei i este evocat imaginea din
tineree a bunicii cu nume mitologic: Calyopi - Caliope (Kalliope), muza poeziei epice i a elocinei n
mitologia greac.
- Sugestia mitic a numelui, faptul c poetul este urmaul care eternizeaz n creaia sa iubirea bunicilor i
copia" - oglindirea de acum" a povetii de iubire de ieri sunt aspecte care ar putea susine caracterul de art
poetic a textului liric Aci sosi pe vremuri, care i reveleaz astfel nivelul de profunzime al semnificaiilor.
ntlnirea bunicilor, ndrgostiii de altdat, respect un ceremonial: bunicul ateapt sosirea berlinei, din
care coboar o tnr mbrcat dup moda timpului n larg crinolin".
Asocierile livreti reflect motivul bibliotecii" ntlnit adesea n poeziile lui Ion Pillat, avnd rolul de a
asocia viaa cu literatura i, n acelai timp, de a indica epoca, numind preferinele n moda literar a
vremurilor respective. Astfel bunicul i recit iubitei capodopere ale literaturii romantice - Le Lac de Alphonse
de Lamartine i Sburtorul de I.H. Rdulescu. Atmosfera evocat, peisajul selenar, sunt romantice: i totul ce
romantic ca-n basme se urzea".
Sunetul clopotului, laitmotiv al poeziei, nsoete protector cuplul de ndrgostii: i cum edeau... departe,
un clopot a sunat,/ De nunt sau de moarte, n turnul vechi din sat." Meditaia poetic, tonul elegiac
evideniaz idea c eternizarea fiinei umane este posibil doar prin iubire: Dar ei, n clipa asta simeau c-o
s rmn...". Eternitatea iubirii, clipa de fericire, este urmat, n versul urmtor de revenirea brutal la
realitatea timpului care trece ireversibil: De mult e mort bunicul, bunica e btrn...", portretele fiind
singurele care mai pstreaz imaginile de odinioar ale strmoilor: Ce straniu lucru: vremea! - Deodat pe
perete / Te vezi aievea numai n tersele portrete. // Te recunoti n ele, dar nu i-n faa ta, / Cci trupul tu te
uit, dar tu nu-l poi uita...", n distihul al treisprezecelea, prin intermediul unei comparaii, se realizeaz o
paralel trecut -prezent i se produce trecerea la planul prezent: Ca ieri sosi bunica... i vii acuma tu: / Pe
urmele berlinei trsura ta sttu". Ca ntr-un ritual, nepoii repet gesturile bunicilor peste timp. Diferenele in
de moda vremii: iubita coboar din trsur", iar ndrgostitul i recit poeme simboliste, Balada lunei de

Horia Furtun i poeme de Francis Jammes. Din portretul fizic al iubitei se reine doar detaliul spiritualizat,
imaginea ochilor, ieri ochi de peruzea", acum ochi de ametist".
Un alt element comun celor dou secvene poetice, prezent - trecut, este simbolul berzei, pasre de bun
augur, simbol de pietate filial" (Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dicionar de simboluri, i), dar i simbol al
fidelitii, al devoiunii.
Sunetul clopotului nsoete din nou momentul ntlnirii ndrgostiilor i sugereaz repetabilitatea existenei
umane. Versul final, laitmotiv al poeziei, accentueaz trecerea iremediabil a timpului: De nunt sau de
moarte, n turnul vechi din sat".
Nivelul fonetic i prozodic
-

rima mperecheat, ritmul iambic, msura de 13-14 silabe;

- nume cu sonoriti din secolul XIX (Calyopi, Eliad, Le Lac, Sburtoruj i moderne, de la nceputul
secolului XX (Francis Jammes, Horia Furtun);
-

rolul vocalelor n realizarea imaginilor auditive, n special, n versul laitmotiv.

Nivelul morfosintactic
timpurile verbale au rolul de a sugera planul trecut i planul prezent evocate n poezie; verbele la perfect
simplu (sosi, zbrelir", mbtrnir", sri, spuse") au rolul de a reda rapiditatea gesturilor sau
repetabilitatea lor; verbele la imperfect (asculta", se urzea", simeau", edeam"), mai mult ca perfect
(pndise") i perfect simplu susin narativitatea iubirii din planul trecut; verbele la perfect compus susin
narativitatea iubirii din planul prezent; verbele la timpul prezent fie ilustreaz permanena sentimentului de
iubire (vii, calci, tragi), fie nsoesc meditaia pe tema trecerii timpului (te vezi, te recunoti, uit",
nupoi).
Nivelul lexico-semantic
cuvinte din cmpul semantic al naturii: codru", plopii, lanuri de secar", lun", cmpia", lac", nisipuF,
cmpul;
folosirea cuvintelor cu tent arhaic i regional, n evocarea trecutului: haidud, poter, berlin,
crinolin", aievea", pridvor".
Nivelul stilistic
- folosirea cu precdere a metaforei: casa amintiri", ochi de peruzea", ochi de ametist" i a comparaiei,
care susine paralelismul ntre trecut i prezent i ideea repetabilitii existenei umane: cmpia ca un Iad,
deasupra casei ca umbre berze cad, Ca ieri sosi bunica... i vii acuma tu";
-

la nivel structural, se utilizeaz paralelismul, simetria, antiteza.

CONCLUZIE
Aci sosi pe vremuri de Ion Pillat aparine liricii tradiionaliste prin idilizarea trecutului, a cadrului rural, dar i
prin tema timpului trector, fugit irrreparabile tempus.

ROMANUL POSTMODERN - Zmeura de campie, Mircea Nedelciu

Mircea Nedelciu este liderul incontestabil al prozatorii Generatiei '80, unul dintre cei mai valorosi
prozatori postmoderni din literatura romana. Elementul comun operei lui Mircea Nedelciu, de la declaratiile
teoretice din interviuri, articole, pana la proza scurta si romane, este rolul activ atribuit cititorului: ,,Nedelciu
acorda, intr-adevar, o mare atentie receptarii textului literar. Pentru el este adevarata asertiunea postmoderna
ca in literatura de azi, in triada autor-opera-receptor accentul se deplaseaza pe relatia intre ultimii doi termeni,
Cititorul devine in aceasta perspectiva, un adevarat personaj.(M. Cartarescu)
Zmeura de campie (1984) este unul dintre primele noastre romane postmoderne. Aspectul polimorf,
experimental, fragmentarea, perspectiva multipl 848f53i a care afecteaza coerenta povestirii au ca scop
mentinerea lectorului in text, cu promisiunea descoperirii in final a secretului. Atras in text de cautarea
misterului legat de originea unor orfani crescuti la casa de copii in anii de dupa razboi, cititorul descopera
mecanismul lecturii (metaromanul).
Cautarea identitatii este tema care uneste destinele personajelor Zare Popescu, Radu A. Grintu si Gelu
Popescu, copii pierduti de parinti in epoca tulbure de dupa razboi, crescuti in orfelinat. La modul simbolic,
lumea postbelica este o lume orfana, care isi cauta identitatea. O alta tema este incomunicarea intre
generatii pentru ca intre tinerii din anii '70 si parintii lor este o ruptura, o pata alba in memoria fiilor pierduti:
Tineretea si varsta matura a omului care ti-a fost tata (iti este!), trebuie sa fi existat acest om, s-au petrecut
intr-un timp de neinteles. Niciun criteriu nu mai este acelasi. Semnele acelui om, daca le-ai gasi, ar fi
imposibil de interpretat, reactiile lui la intamplarile propriei vieti vor ramane pentru tine invaluite in mister.
Cautarea originilor, tema fiului pierdut (din drama populara), fenomenul stergerii memoriei in context
politic (,,Delatiunea are un rol istoric? intreaba Grintu) si anamneza, imposibilitatea comunicarii intre
generatii, raportul dintre individ si istorie (Nu ce oameni , ce perioada ciudata! atrage atentia Zare) sunt
insotite de tema povestirii si a povestitorului (ca in scena antologica a povestitorilor de la cazanul de tuica, dar
si pe parcursul intamplarilor, cand apar diversi povestitori cu diferite stiluri narative, care-i caracterizeaza:
Omul e stilul!). Nu lipseste nici tema iubirii, dar este dezvoltata ca melodrama parodiata si dezintegrata,
cu final suspendat.
Cautandu-si originile, documentandu-se, Radu A. Grintu compune un scenariu de film, iar Gelu Popescu
scrie o carte, asadar asistam la nasterea de la sine a unei carti, prin relevarea procesui elaborarii ei
(metaroman).
Titlul romanului Zmeura de campie este reluat ca titlu al capitolelor F. si I., ultimul in limba latina - rubus
Idaeus. Cu imaginea tufei de zmeura se deschide romanul, ca prima amintire din viata lui Zare Popescu, iar pe
parcurs zmeura apare ca laitmotiv. Zmeura este o planta de munte, iar prezenta ei intr-o gradina de la campie
este un fapt curios, aparte, care particularizeaza spatiul-matrice al celor trei tineri fara identitate sociala, satul
Burlesti. Zmeura din gradina fostului invatator simbolizeaza copilaria pierduta, imaginea cu care incepe
lumea. Ea trezeste amintirea, anamneza, ceea ce contrazice subtitlul roman impotriva memoriei.
n Zmeura de campie, miza este ilustrarea trasaturilor romanului postmodern, la toate nivelurile
constructiei epice, iar epicul propriu-zis, povestea orfanilor, apare doar ca un pretext.
Conventia narativa a verosimilitatii din vechiul roman realist, care aparea ca un ansamblu unitar si
coerent si ascundea cititorului tehnicile de constructie, este dezintegrata, parca pentru a ilustra lumea la care
se raporteaza, o lume lipsita de latura integratoare.Metaromanul aduce dezvaluirea mecanismeor de
producere a textului, uneori prin comentariul ironic al naratorului (de exemplu: ,,Nu s-ar putea afirma, din
perspectiva auctoriala, ca Zare e un tip care se abtine de la alcool.; Nu-i nimic daca cititorul e derutat. Asta
ajuta la intelegerea mesajului.).
O alta trasatura a romanului postmodern este atomizarea subiectului (dispersarea lui in obiectele cu care
se vine in contact prin intermediul privirii, fragmentarea, dezordinea) si a perspectivei narative (pluralismul
vocilor narative, simultaneitatea perspectivei exterioare si interioare etc.).
Mircea Nedelciu combina intr-un text coerent diferite perspective narative (naratiune la persoana I, a II-a,
a III-a; viziunea dindarat, impreuna cu, din afara; homodiegeza, autodiegeza, heterodiegeza).
Naratiunea la persoana a III-a leaga diferitele povestiri la persoana I, documente cat de cat autentice oferite
de diferiti naratori, martori ai trecutului mai indepartat (razboiul) sau mai apropiat (anii '50), ori martori ai
prezentului (anii '70), Relatarea investigatiilor lui Gelu Popescu, spion al prozatorului, este realizata la
persoana a II-a. Omniscienta narativa este inlocuita cu competenta narativa a lectorului.

Estetica postmoderna aduce in roman deplasarea interesului de la epic, ca reactie impotriva ideii de
cauzalitate, catre lumea care ia nastere prin intermediul cuvintelor, asadar catre instantaneitate, prin
suspendarea temporalitatii. Este o estetica a discontinuitatii care transforma lectura intr-o veritabila aventura
a cautarii epicului(Carmen Musat)
Conceput ca un dictionar de obiecte (de la arac la zat), cu capitole oranduite alfabetic (ceea ce
evidentiaza si formal nasterea unei carti, care se elaboreaza didactic, de la A la Z), fara a se supune
cronologiei, cuprinde aproape toate formele de discurs epic, unele utilizate si in proza scurta a autorului:
confesiunea, jurnalul (caietul de regie al lui Radu A. Grintu), romanul epistolar, extrase din scrieri istorice si
din opere de fictiuni, relatari obiective, auctoriale, eseu autoreferential (cartea se incheie cu studiul Este Zare
Popescu un personaj in romanul Zmeura de campie?), dosar de documente, mai multe perspective asupra
aceluiasi eveniment sau personaj, discursul naratorului si discursul autorului (in pagina si, mai rar, in subsolul
paginii), discursuri din afara scenariului romanesc (numeroasele si savuroasele inregistrari facute in autobuz,
in tren, intr-un restaurant etc.)(E.Simion) n Zmeura de campie, subiectul se lasa mai greu reconstituit din
fragmente, coincidente si intamplari care tin uneori de senzational
Incipitul plaseaza naratiunea sub semnul povestirii si al amintirii: si mai amintea de curtea unei case la
tara, o curte uriasa, un maidan aproape. Vara, balariile o podideau si o transformau intr-o padure de nepatruns
(totul redus la scara, fireste, dar si el era mic pe atunci) . Zare Popescu si Radu A. Grintu se cunosc
intamplator in armata, in 1973. Aflati la trageri, Zare Popescu ii povesteste camaradului prima sa amintire,
dintr-o copilarie indepartata. n curtea uriasa a unei case de la tara, vara, un copil se ascunde intr-o tufa de
zmeura si asculta vocea plangacioasa a altui copil care il cauta. Aceasta amintire este singurul document cat
de cat autentic din viata lui Zare Popescu. Pentru Grintu, care doreste sa devina regizor de film, aceasta
amintire constituie primul cadru al scenariului cinematografic imaginat pe parcursul. romanului.
Cautarea identitatii este tema care uneste destinele personajelor Zare Popescu, Radu A. Grintu si Gelu
Popescu, copii pierduti de parinti in epoca tulbure de dupa razboi, crescuti in orfelinat, lipsiti de identitate intro lume in care s-au amestecat nu numai registrele starii civile, ci si valorile morale. Originea necunoscuta si
complexul de orfan se concretizeaza in modalitati diferite ale reconstructiei biografice: etimologie,
cinematografie, genealogie.
Zare Popescu este pasionat de etimologii (face o arheologie a sensurilor) si de istorie, pe care o judeca in
functie de numele obiectelor. Teoria lui, elaborata cu mijloace de autodidact, arata ca istoria este alcatuita din
oameni, obiecte, nume si povesti, iar a descoperi trecutul inseamna a descoperi relatiile dintre aceste patru
elemente. Desi din cauza acestei teorii este respins la Facultatea de Istorie, ea ocazioneaza corespondenta cu
fostul sau profesor de istorie, Valedulcean, si discutiile cu Grintu.
Radu A. Grintu, camaradul si prietenul sau, absolvent al Facultatii de Litere, dar avand diverse ocupatii
(pedagog, ghid ONT) inainte de a profesa intr-un sat de campie, are si el nostalgia altei cariere. Si-a dorit sa
devina regizor de film, iar cautarea identitatii se realizeaza prin inregistrarea obiectelor, a oamenilor, a
intamplarilor din viata sa, intr-un scenariu cinematografic imaginar. ntreg romanul poate fi socotit o fictiune a
personajului Radu A. Grintu, ambiguitate cultivata subtil de scriitor.
Gelu Popescu, mezinul, este colegul mai mic al lui Zare la Casa de copii scolari din Sinaia si elev la
Liceul de Mecanica Fina, unde Grintu este pedagog. El nu se refugiaza in imaginatie precum ceilalti doi, ci
poreste pe cont propriu ,,o ancheta genealogica. Spion al prozatorului, asculta povestea unui fost invatator,
Popescu, din comuna Burlesti, apoi a altui batran, Anton Grintu, ca si a altor povestitori intalniti intamplator,
face un raport pe care il dezvaluie abia la final. Interesat de cercetarile lui Gelu este Grintu, fata de care
mezinul apeleaza, la tehnica amanarii pentru a-l obliga sa se implice in propria istorie: l va pedepsi pentru
asta. si va amana intr-atata povestirea,o va fragmenta si o va pune in dubiu, pana cand celalalt va pleca si el
pe teren sa dezlege firele. Aceasta este si strategia autorului fata de cititor.
Gelu Popescu consemneaza rezultatele anchetei sale; intr-un raport complet (in capitolul T.), o pastisa
dupa primul document in limba romana care s-a pastrat Scrisoarea lui Neacsu din Campulung (1521), cu
elemente ale stilului administrativ actual (proces-verbal). El afla ca cei trei tineri nu sunt rude de sange, iar
intre parintii lui Zare si Grintu au existat legaturi de dusmanie si delatiune. Cei doi copii au trait un timp in
casa invatatorului Popescu, vocea plangacioasa din prima amintire a lui Zare apartinand lui Grintu, care se
credea fratele lui mai mare. nsa Gelu nu afla nimic despre propriul trecut; iar lipsa acestor semne, urme ale
unor oameni care banuia el ca-i fusesera pairinti, il transfonna intr-un narator necreditabil, iar ca personaj,

considera ca a nu-si fi cunoscut parintii este, o infirmitate, fiind si el, prin descendenta din oameni cu
destine marcate de razboi, un mutilat de razboi.
Zare Popescu refuza sa-si caute tatal pentru ca, necunoscand vremurile tineretii acestuia, nu ar putea
interpreta reactiile lui la intamplarile propriei vieti, dar decide ca il vrea ca frate pe Gelu Popescu, desi acesta
isi pune chiar numele sub semnul intrebarii: poate ca nici nu ma cheama Popescu. Cliseu al prozei
saizeciste, investigarea biografiei paterne care duce la imaginea uinui tata cazut prada unei greseli politice si
devenit astfel victima a istoriei, se transforma in romanul lui Mircea Nedelciu in refuz al lumii tatalui, vinovat
de a-si fi parasit fiii. Singurul fapt precis este descoperirea unui spatiu-matrice, al acestor tineri fara identitate
sociala, satul Burlesti. Zmeura din gradina fostului invatator simbolizeaza copilaria pierduta.
Romanul de dragoste, cu note de senzational si melodrama, al invatatoarei Ana cu fratii Popescu,
ramane neincheiat(strategie a prozatorului). Ea il iubeste pe Zare, caruia ii trimite scrisori si ii declara
dragostea, dar el nu-i raspunde, desi o iubeste. Atunci ea il intalneste intamplator pe Gelu Popescu, fratele de
cruce al lui Zare de la casa de copii, de la care afla de rudenie dupa ce fac dragoste. Ana ramane insarcinata cu
Gelu, dar nu-i spune si refuza sa-l mai vada, retragandu-se la Burlesti, unde era invatatoare. Parodie a
melodramei, absurd al existentei, repetarea istoriei, a greselilor tatalui?
ntamplarea pare a juca rolul naratorului omniscient (in acest roman postmodernist), iar coincidenta ia
locul cauzalitatii din romanul realist. Personajele (Zare, Grintu, Gelu si Ana) se cunosc doi cate doi, fara ca al
treilea sa stie de relatia celorlalti. Ei se cunosc toti, dar nu stiu unii de altii si nici nu se intalnesc in acelasi
timp, de unde sentimentul de cautare si de ratacire absurda intr-o lume neinteleasa si ostila.
Constructia personajelor este explicitata in notatii autoreferentiale puse pe seama lui Grintu, cel care
imagineaza un scenariu cinematografic, si completate de comentariul autorului: ,,Cum sa concepi bine un
subiect care prin propria sa activitate structurala sa puna ordine in harababura asta de impresii spatiale si
temporale si astfel si numai astfel sa le constituie intr-o experienta obiectiva si recognoscibila? Aceasta-i
principala problema a unui personaj de film (sau de roman, de ce nu?).
Mircea Nedelciu apeleaza la limbaj ca principal mijloc de caracterizare a personajelor principale
sau episodice, pentru ca romanul include o serie de anecdote, scurte naratiuni fara legatura cu firul epic. nsa
omul e stilul, iar personajele se caracterizeaza prin calitatile de povestitori; limbajul poarta indici ai varstei,
ai categoriei sociale, ai nivelului de cultura si chiar indici morali, cum este cazul palavragiului din tren,
despre care Gelu ii explica Anei (in capitolul O.): Si el a trebuit sa-si modifice calitatile caracterului. I-a fost
frica, frica, tot timpul. Si incercand sa se adapteze ai vazut ce a devenit: o canalie. Nu ezita niciun moment sa
minta si sa jure stramb pentru a vietui mai bine.
Pretextul scenariului cinematografic al lui Radu A. Grintu sustine stilul epic ingenios (simultaneitatea
perspectivelor narative si a timpurilor verbale, amestecul planurilor temporale si spatiale, dispersarea
subiectului, juxtapunerea si amalgamarea formelor epice, includerea documentelor - scrisori, citate etc. - in
desfasurarea epica).
Naratorul este preocupat de a strecura in text notatii autoreferentiale, declaratii teoretice, observatii
ironice si autoironice despre tehnicile romanului realist, care intretin ideea existentei unui metaroman in
interiorul romanului: Nu exista o cronologie a lucrurilor povestile. nlantuirea lor depinde mai degraba de
pertinenta vocii celui care intervine, de stiinta lui de a povesti, dar si de socul initial, de obicei anuntat ca fiind
viitorul soc a ceea ce povesteste . Detaliul marunt poate schimba intreaga semnificatie a unei povesti si poate
determina succesul celui care decide sa continue.
Proza lui Mircea Nedelciu apartine unui postmodernism metafictional, postmodernism preponderent
ludic, autoironic, si parodic, caracterizat prin discontinuitate epica, expunere ostentativa a strategiilor si
procedeelor narative si incalcare sistematica a regulilor constitutive ale operei, parodiere a conventiilor
literare si provocare directa a cititorului.(Carmen Musat)