Enigma Otiliei

-tema si viziunea asupra lumii-

George Calinescu

Roman interbelic realist, tradiţional, de factură balzaciană, în care se regăsesc, deopotrivă,

elemente clasice, realiste, romantice şi moderne, Enigma Otiliei (1938) scris de George Călinescu
dezvoltă teme specifice realismului balzacian, cum ar fi: condiţia orfanului, iubirea, casatoria,
paternitatea, moştenirea, parvenirea, toate acestea fiind proiectate pe fundalul de fresca al burgheziei
bucureştene, de la începutul secolului al XX-lea, la care se adaugă elementele de bildungsroman,
prin descrierea modului in care tânărul orfan Felix, venit de la Iaşi, trăieşte experienţa romantică a
iubirii pt. Otilia, construindu-şi cariera de medic.
Roman realist-clasic prin tema societatii burgheze, structura inchisa si realizarea
personajelor, se incadreaza si in balzacianism prin tehnica detaliului, iar viziunea trece de la
exterior (strada Antim) spre interior (starile sufletesti). Este si un roman de inspiratie sociala,
insumand “dosare de exinstenta” ale unor tipuri umane determinate in primul rand de
circumstantele sociale, apoi de “datul” psiho-afectiv si de factorul ereditar, dar si un roman
de problematica morala, un roman de dragoste si un buildungsroman (roman al cristalizarii
unor personalitati, surprinzand etapele devenirii celor doi adolescenti, Felix si Otilia).
Tema fundamentala, specifica balzacianismului, este cea a existentei unei societati
precis ancorata intr-un spatiu geografic si intr-o perioada istorica (existenta societatii
burgheze bucurestene in primul sfert al secolului trecut). Aceasta tema se dezvolta in trei
arii tematice: tema mostenirii, a paternitatii si cea a iubirii. Se poate identifica si o tema a
parvenirii in masura in care toate personajele (cu exceptia lui Pascalopol) nazuiesc –constient
sau inconstient- sa patrunda intr-o sfera sociala superioara, prin imbogatire, prin casatorie sau
prin afirmarea profesionala.
Daca titlul initial (“Parintii Otiliei”) sublinia tema paternitatii, titlul sub care a fost
publicata cartea reliefeaza eternul mister feminin (“enigma este tot acel amestec de luciditate
si strengarie, de onestitate si usuratate” caracterizand pe eroina omonima), dar si misterul
unei varste si al vietatii insasi (“Aceasta criza a tineretii lui Felix, pus pentru prima oara fata
in fata cu absurditatea sufletului unei fete”, aceasta “enigma”- afirma scriitorul insusi).
Ultima semnificatie –cea generala- este luminata de tarzia reflectie a lui Felix din finalul
romanului: “Nu numai Otilia era o engima, ci si destinul insusi”.
Compozitia romanului este clasica: cele 28 de capitole (fara titlu) se succed
cronologic. Axa unui timp obiectiv, derulat lent la inceput, apoi intr-un ritm tot mai accelerat,
este marcata obsesiv prin sintagme temporale cu care debuteaza mai toate capitolele (“Intr-o
seara de la inceputul lui iulie 1909…”, “A doua zi…”, “In ziua urmatoare…”). Principiul
simetriei si cel al circularitatii, care guverneaza intrarea si iesirea in si din universul cartii,
sunt evidente in secventele cu care se deschide si se sfarseste romanul. Cele doua tablouri
care au acelasi decor –casa din strada Antim- evidentiaza insa si o tehnica a contrastului, care
propune un motiv de mare modernitate: cel al lui “Nimeni”.
Structura romanului insumeaza trei planuri. Planul epic principal care urmareste
destinul clanului familial (alcatuit din familiile inrudite Giurgiuveanu, Tulea, Ratiu). El se
ordoneaza in jurul istoriei mostenirii, fiind deci dinamizat de un conflict economic (lupta
nesatioasa pentru avere se va da in final intre Aglae si Stanica, adevarate fiare citadine).
Tema paternitatii reliefeaza un conflict de ordin moral. Cel de al doilea plan narativ
urmareste povestea de iubire dintre Felix si Otilia, eroii surprinsi in devenire, in
confruntarea cu lumea si cu ei insisi. Lor li se adauga Leonida Pascalopol care traieste
revelatiile unei iubiri tarzii. Conflictul acestui plan este interior (un conflict psihologic), care
se rezolva prin optiunea clasicilor: trimful ratiunii asupra pasiunii. Planul-cadru contureaza,
monografic, existenta burgheziei bucurestene la inceputul veacului al XX-lea. Tema
parvenirii, definitorie pentru aceasta lume in care Stanica Ratiu este un invingator,
accentueaza conflictul de ordin moral.
Prima ipostaza a eroului e construita pe motivul strainului. Eroul patrunde intr-o lume
necunoscuta, rapace si agresiva, care tine sa-I aminteasca –prin vocea Aglaei- ca este un
orfan. Ajutat de Otilia, pentru care simte o simpatie spontana si cu care se simte solidar
printr-un acelasi statut social, Felix depaseste deruta primelor momente; analizand lucid
esenta acestei lumi, el intelege mecanismul egoismului si al rapacitatii pe care ea se
intemeiaza si isi defineste in raport cu acestea conduita. In relatiile cu aceste fiinte odioase,
Felix se defineste ca un intelectual superior, ramanand deasupra mediocritatii, banalitatii si a
meschinariei lor. El isi construieste un cod moral si comportamental superior: “Voi cauta sa
fiu bun cu toata lumea, modest sa-mi fac o educatie de om. Voi fi ambitios, nu orgolios”.
Cea de a doua ipostaza urmareste initierea erotica a personajului. Devenit student la
medicina, el studiaza cu indarjire, “dispretuindu-si colegii mediocri”. Se remarca prin
publicarea unui studiu intr-o revista franceza, prin dorinta de a-si face o reala cultura. Nu
aceeasi siguranta de sine se dezvaluie in viata sentimentala a eroului. Obisnuit sa se scruteze
cu luciditate, el intelege curand ca o “iubeste pe Otilia”, dar ceea ce scapa mintii sale clare
este derutantul comportament al fetei, inconsecventa ei, labilitatea afectiva si mobilitatea
psihica. Incertitudinile lui Felix, pendularile chinuitoare intre incredere si dezamagire, intre
speranta si deznadejde nu dezvaluie insa o nautra launtrica funciar dilematica.
În opinia mea, “Enigma Otiliei” de George Călinescu, este, datorită prezentării unor
aspecte ale societătii burgheze de la începutul secolului, prin capacitatea autorului de a
contura destine, cât si prin realizarea personajelor încadrabile în tipologii, o creaţie originală,
un roman fundamental al literaturii române.