1

Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

de Camil Petrescu

Romanul Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război ,a aparut in anul 1930.
Despre elaborarea romanului, autorul insusi spune ca: “A fost o ardere continua, mistuitoare,
in care randurile se chemau unele pe altele, fara nici un fel de ragaz, sfarsita dupa luni si luni
de truda a condeiului, odata cu caderea ultimelor frunze in baltoacele ploilor de toamna,
lasandu-l pe autor bolnav in pat pentru multa vreme”.Criticul G. Calinescu, intelegand cel mai
profund noutatea romanului il caracterizeaza drept ” o proza superioara”, în care găsim
precizarea că: “drama războiului nu e numai ameninţarea continuă a morţii, măcelul şi foamea,
cât această permanentă verificare sufletească, acest continuu conflict al eului tău, care
cunoaşte astfel ceea ce cunoştea într-un anumit fel.” Ţinând să ajungă la maximum de
veridicitate şi autenticitate, C. Petrescu sondează sistematic straturile profunde ale conştiinţei.
Exprimarea adevărului, fie el cât de crud, devine o normă morală fundamentală.
Romanul este alcătuit din două cărţi aparent distincte. Prima carte cuprinde monografia
analitică a sentimentului geloziei, ca element psihic dominant în viaţa sufletească a lui Ştefan
Gheorghidiu. Nu este o analiză de psihologie generală, ci analiza sentimentului trăit de
personaj în condiţii date, cele ale unei societăţi cuprinse de febra afacerilor prilejuite de
pregătirea intrării în război şi de participarea la război. A doua carte este propriu-zis jurnalul
de campanie al autorului împrumutat eroului din roman. Integrarea acestui jurnal în roman i-a
schimbat caracterul de notări zilnice, documentare, iar arta scriitorului i-a dat autenticitatea
unei experienţe dramatice, în care eroul a dobândit înţelesurile profunde ale vieţii şi soluţiile
juste ale chinurilor din conştiinţa lui stăpânită de gelozie.
Cele două cărţi se îmbină într-o unitate de compoziţie de largă viziune structurală; ele sunt
două părţi care se alătură cronologic, sudura lor nu este o juxtapunere, ci o sudură în care
problema primei părţi se rezolvă prin experienţa din a doua carte, ca un triumf moral al
personajului principal.
Această unitate compoziţională o relevă şi titlul romanului, care subliniază că ultima noapte
de dragoste este şi întâia noapte de război. E noaptea punctului de sudură care unifică cele două
părţi.
Aşadar în structura romanului distingem două nervuri fundamentale: una socială şi una
psihologică şi ele aparţin celor două planuri: unul subiectiv care vizează descrierea monografică
a unei iubiri, în toate fazele ei, de geneză, de stabilizare şi de acord al afectului cu spiritul la
cote superioare şi de declin, şi un plan obiectiv care vizează fundamentul pe care se desfăşoară
o lume, un întreg univers în care se consumă experienţe. Cele două planuri se dezvoltă paralel
şi uneori se şi interferează.
În planul subiectiv ca şi la Proust, memoria reînvie întâmplări trecute, dar la Camil Petrescu
conştiinţa selecţionează acele fapte care vor contribui la dezvăluirea adevărului. Retrăirea
explică şi sistematizează fapte care vor conduce la opţiunea finală. Eroul principal, Ştefan
Gheorghidiu, se aseamănă cu eroii lui Stendhal, pentru că şi acesta îşi înzestra personajele cu
energie, virilitate şi loialitate.
 2
În conştiinţa sa se derulează, într-o rememorare dramatică, viaţa lui interioară, supusă unei
autoanalize, pentru a discerne adevărul iubirii lui. E o iubire pură, ideală şi absolută care este
pătată de infidelitatea soţiei sale Ela?
Ştefan Gheorghidiu se căsătorise cu Ela din dragoste, - el student la Filozofie, ea studentă la
Litere - o dragoste care aducea în viaţa lui de student sărac unica bogăţie spirituală pe care o
năzuia. Dar o moştenire neaşteptată, lăsată lui de Tache Gheorghidiu, unchiul său foarte bogat,
îi transformă viaţa. Atrasă în lumea marii burghezii, Ela se adaptează la morala acesteia. Noua
sa condiţie socială o conduce la mondenitate şi cochetărie erotică. Dragostea pentru soţul ei
cade în conformism conjugal, folosit cu iscusinţă ca să se apere. În psihologia lui Ştefan
Gheorghidiu explodează gelozia; sentimentul devine exclusiv dominant şi-l torturează. De la
nevoia de dragoste absolută la gelozia chinuitoare - iată procesul sufletesc al lui Gheorghidiu.
Analiza psihologică, pe care o urmăreşte autorul, atinge profunzimi neexplorate şi ea poartă
amprenta autenticităţii, pentru că este o introspecţie ascuţită a personajului.
De fapt, gelozia lui Ştefan Gheorghidiu apare ca o altă faţă, în fond firească, a intensităţii
sentimentului său de dragoste, a setei sale după dragostea absolută.
Interesant pentru analiza sentimentului este episodul excursiei la Odobeşti, organizat de
Anişoara, care avea mania excursiilor “în bandă”. Femeia de lume, Ela, face în aşa fel încât să-l
aibă alături în maşină pe G., “dansatorul abia cunoscut cu două săptămâni înainte”. Gândurile
lui Gheorghidiu devin amare, şi sufletul lui începe să fiarbă înăbuşit. Excursia astfel devine o
tortură pentru Gheorghidiu. Fiecare gest al soţiei sale lua proporţii de cataclism al geloziei în
conştiinţa lui.
Despărţirea a devenit iminentă, altfel risca desfiinţarea lui ca personalitate. A fost o
despărţire chinuitoare, cu căutări îndelungi, cu momente de nepăsări parţiale, cu intenţii de
împăcare, cu hotărâri întrerupte, cu aruncări orbeşti în mocirle instinctuale pentru a se răzbuna.
Noua lui experienţă nu-i scoate din suflet totuşi dragostea pentru Ela; ea devenise parte
componentă, din fiinţa lui. Împăcarea a fost “o beţie de dureri amare, transformată în bucurii
tari, cum se schimbă drojdiile zăcătorilor în alcool. Totul, trecutul îmi apărea acum clar, mai
ales după noi explicaţii, mai ales după fericirea ei, acum nestăpânită”.
Dar “fericirea” e scurtă: concentrat la Dâmbovicioara, Gheorghidiu şi-aduce soţia la
Câmpulung ca să-i fie mai aproape. Aici trăieşte însă “ultima noapte de dragoste” zvârcolindu-
se din nou în apele tulburi, ale geloziei. Începe însă “întâia noapte de război”. C. Petrescu a
transpus în paginile romanului, războiul autentic, concret, fără idealizare romantică şi fără
grotescul naturalist, războiul crud şi inutil, blamat de cei care îl duc efectiv, exploatat de cei
care îl provoacă. Scenele prezentate sunt de un profund realism şi ele par a fi notate la faţa
locului. Stările sufleteşti ce preced prima luptă denotă o prospeţime răscolitoare. Pe front, se
întretaie ordine contradictorii, tragicul întâlnindu-se cu absurdul; eroismul alternează cu panica.
Împreună cu oamenii din plutonul său, Ştefan Gheorghidiu, în retragerea din Transilvania,
trebuie să asigure retragerea batalionului, iar acesta a diviziei. Dar tirul artileriei duşmane
răstoarnă planul retragerii organizate. Capitolul Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu
înregistrează situaţii dramatice, fiind o ilustrare excepţională, de înaltă realizare artistică, a unei
psihologii a groazei şi a panicii. Cu această experienţă tragică, la care se adaugă altele, ulterior,
Şt. Gheorghidiu acumulează o cunoaştere exactă a războiului şi a realităţii în general, încât
conştiinţa lui se limpezeşte de frământările minore care îi umpluseră sufletul de veninul
geloziei. Înapoiat acasă după zilele de spital, în care şi-a vindecat rana dobândită în război,
Ştefan Gheorghidiu este cuprins de o linişte caracteristică. Un bilet anonim îi dezvăluie că
nevastă-sa îl înşeală “cu un individ Grigoriade, care e la cenzură, vezi bine”. Când aceasta vine
 3
acasă, îi arată scrisoarea “zâmbind”. La protestele şi explicaţiile ei cu “platitudini încălecate”, îi
spune cu acelaşi zâmbet binevoitor :”- Ascultă, fată dragă, ce-ai zice tu dacă ne-am despărţi?”.
A doua zi se mută la hotel şi-i lasă “absolut tot ce e în casă, de la obiecte de preţ, la cărţi...
de la lucruri personale, la amintiri. Adică tot trecutul.”
Cel de-al doilea plan constituie fundalul pe care se desfăşoară drama lui Ştefan
Gheorghidiu, fundal concentrat pe două realităţi: moştenirea şi războiul. Apoi moştenirea
generează conflictul cu o seamă de personaje: mai întâi cu familia. Apoi la masa de la unchiul
Tache, îl va înfrunta pe bătrânul avar şi pe Nae Gheorghidiu, într-o scemă şi decor balzacian,
prin descrierea interiorului casei din strada Dionisie: “casă veche, mare cât o cazarmă”. Unchiul
Tache locuia într-o singură cameră, care-i servea de sufragerie, birou, dormitor. Un alt personaj,
doar schitat, pe care Gheorghidiu reuşeşte să-l cunoască tot datorită moştenirii, este Vasilescu
Lumânăraru, milionarul analfabet.
O lume de negustori îi înfăţişează lui Gheorghidiu viaţa ca pe un imens Bingo, în care toţi
joacă la întâmplare şi câştigă la întâmplare.
Personaj balzacian este şi Nae Gheorghidiu, îmbogăţit prin zestre, ahtiat de a face cât mai
multă avere, un Stănică Raţiu ajuns în stadiul de a fi considerat “unul din cei mai deştepţi şi mai
periculoşi oameni din ţara românească”. Împrejurările moştenirii i-o dezvăluie pentru prima
dată pe Ela într-o altă lumină. Intervenţia acesteia i-o relevează vulgară.
Problema războiului, a intrării în război, apare, în prima parte a cărţii, în gura proprietarului,
a avocatului, lătrător şi demagog. Problema războiului este dezbătută în tren, la Cameră, în
ziarele vremii, Discuţia din tren, ca şi cele de la Cameră, reînvie spiritul lui Caragiale atât prin
personaje cât şi prin atmosferă.
În prima parte a cărţii, problema războiului este dezbătută astfel, încât să justifice
psihologic numeroasele motive şi detalii care vor interveni în “jurnalul de front”, cum a fost
considerată cea de-a doua parte.
Subiectul romanului analizează deci ascuţit tema căsniciei nerealizate, devenită calvar
pentru cei doi soţi care, neputând comunica în mod esenţial, trăiesc într-un climat de
suspiciune, gelozie şi minciună. Este o poveste de dragoste cu accese dramatice de gelozie,
interpolată în povestea, trăită aievea, a unui fragment din primul război mondial. Tragismul
războiului schimbă optica eroului asupra lumii şi a sensurilor ei.
Personajele. Eroul principal al romanului este un intelectual preocupat, în primul rând,
numai de probleme de conştiinţă. Este un intelectual fin, care şi-a făcut din speculaţiile
filozofice mediul fundamental în care se mişcă cu dexteritate. Faptul acesta îi dă o putere
spirituală superioară, pe care o doreşte unică şi netulburată. Este, propriu-zis, o izolare de viaţa
trepidantă a complicaţiilor sociale, o evadare într-o lume în care domină numai spiritul
filozofic, cu puterea lui de a gândi o altă orânduială. În această lume vrea s-o ridice şi pe soţia
sa pentru a trăi o dragoste eliberată de contigentele comune ale vieţii sociale, o dragoste care să
fie numai a lor, numai a lui. Pasiunea lui Ştefan Gheorghidiu izvorăşte dintr-o metafizică a
iubirii pure şi absolute care spiritualizează actul erotic şi acesta este şi izvorul geloziei sale, care
îl fac să se zbată între certitudini şi îndoieli.
Ştefan Gheorghidiu este, cu toate acestea, un lucid. Sub luciditatea conştiinţei sale, ca sub o
lupă, sunt examinate şi faptele Elei, şi frământările din conştiinţa sa. Singurul adevăr pe care îl
ştie, este că o iubeşte pe Ela; această iubire îi dă coşmarul geloziei, deşi neagă că ar fi gelos.
Când “certitudinile” sale îl apropie de adevăr şi hotărăşte despărţirea, o face totuşi sub rezerva
unui îndoieli; este motivul ce va determina împăcarea ulterioară, dar şi motivul care,
spulberându-se, va pecetlui definitiva despărţire.
 4
Şi-a cunoscut Ştefan Gheorghidiu soţia, în esenţa feminităţii sale? Desigur. Dar a socotit că
o poate aduce în sfera unei purităţi a iubirii, care să înfrângă obişnuitul, comunul, din relaţiile
sociale curente. Soţia sa însă a rămas înăuntrul acestor relaţii, adaptându-se perfect.
Pe Ştefan Gheorghidiu moştenirea însă nu l-a integrat în societatea burgheză a timpului său,
ca pe soţia sa; a rămas un neadaptat, un inadaptat superior pentru că revolta lui izvorăşte din
setea de cunoaştere şi din credinţa că nu există salvare fără curajul adevărului. Este, deci,
Şt.Gheorghidiu un învins? Este un învins în cadrul societăţii burgheze pe care o detestă şi
deasupra căreia se ridică. Dar el se desparte de soţia sa- şi implicit de anturajul acesteia -
lăsându-i “tot trecutul”. Face acesta cu convingerea că nu poate aparţine unei asemenea lumi.
Moraliceşte, eroul nu este un învins. El a învins sentimentul geloziei, care îl dezumanizează; i-a
nimicit dimensiunile, pe care le socotea “enorme”; a pus într-un raport just frământările din
conştiinţă cu frământările obiective ale vieţii sociale, cele din urmă cântărind mai greu în
balanţa conştiinţei. Într-un cuvânt şi-a învins trecutul şi şi-a salvat astfel personalitatea morală.
Ela, soţia lui Gheorghidiu, nu înţelege valoarea morală a acestuia. Este o instinctivă pentru
care dragostea este un joc de societate, în condiţiile prielnice ale bogăţiei materiale. Nu sensul
dragostei soţului ei o interesează, în fond, ci averea acestuia, ca platformă pentru cochetăria ei
erotică. Luxul în care trăieşte trebuie să aibă pentru ea un atribut sinequa nou: infidelitatea. Şt.
Gheorghidiu îi dezvăluie lăcomia şi vulgaritatea şi i le alimentează lăsându-i cu mărinimie şi
dispreţ suveran, o bună parte din avere. În gestul lui e o răzbunare, dar şi o eliberare morală.
Tănase- Vasilescu- Lumânăraru şi Nae Gheorghidiu sunt personaje prin crearea cărora
Camil
Petrescu părăseşte problemele de conştiinţă, rămânând în planul social. Observaţia subtilă şi
exactă relevă tablouri demne de o largă frescă socială. Lumânăraru îl concurează pe Nae
Gheorghidiu la cumpărarea unei fabrici de metalurgie, iar Nae Gheorghidiu. printr-o stratagemă
bancară, îl anihilează pe Lumânăraru şi-l scoate din concurenţă, umilindu-l. Asociaţia lor, este o
asociaţie banditească, pusă sub egida “deşteptăciunii” politice a lui Gheorghidiu. În curând
devin rechini ai războiului, făcând afaceri necurate cu duşmanul, în defavoarea ţării. Cei doi
asociaţi sunt tipuri balzaciene, pe care însă a utorul nu le dezvoltă până la capăt, dar le reia în
romanul Patul lui Procust.

Nici în plan sentimental, nici în plan social, el nu găseşte un punct de sprijin durabil şi
trăieşte dureros drama omului singur, inflexibil moral, neputând să facă niciunul dintre
compromisuriel cerute de societatea în care trăieşte. Nae Gheorghidiu, unchiul său, om de
afaceri aprig şi cinic, politician perfid şi abil, sau Tănase Lumânăraru, ajuns milionar, deşi e
analfabet, cu „o abilitate aproape genială casă înşele pe toată lumea” îi rămân străini lui
Gheorghidiu; nimic din caracterul lor nu se potriveşte cu firea personajului, cinstit, pasionat de
idei înălţătoare, de concepte profund intelectuale.
Eroul trăieşte în lumea ideilor pure, aspirând la dragostea absolută, căutând în permanenţă
certitudini care să-i confirme profunzimea sentimentului de iubire; neputând găsi certitudinea
liniştitoare, se simte obosit şi hotărăşte să se despartă definitiv de Ela pa cera o priveşte acum
cu indiferenţa cu care „priveşti un tablou”, lăsându-i totul: „i-am scris că-i las absolut tot ce e
în casă, de la obiecte de preţ la cărţi, de la lucruri personale la amintiri. Adică tot trecutul.
Drama lui Gheorghidiu se contopeste cu cea a camarazilor sai, panica, frica, lasitatea,
groaza sunt descrise realist, sunt sentimente si incercari umane care-i infratesc. Scenele ce
descriu retragerea, trecere prin “baraj” sunt memorabile.
Serviciul de recunoastere este mediocru, iar incapacitatea conducerii militare"ignoreaza un
 5
principiu esential al razboiului ,niciodata nu trebuie sa desfasori, in campul tactic, mai multe
trupe decat inamicul"
Lipsa de dotare a armatei Române ,care nu a putut comunica cu artileria Română, căci
obuzele Române,cât și obuzele ale Dușmanului împreună cu gloanțele ,,se napusteste cu furie
asupra bietilor soldați români, obuzele care cad in mlastina"ne acopera din nou obrajii cu
noroi, iar cele care cauta muchia malului se apropie si se departeaza!fiecare explozie
ne nauceste batandu-ne mereu tepi de fier, cu ciocanul, in urechi si vuieste
groaznic demetalic, ca si cum vagoane de tabla ar cadea de la etaj pe bazalt"!
Gheorghidiu constata ca drama razboiului nu e numai amenintarea continua a mortii cat
conflictul din fiecare dintre cei aflati pe campul de batalie. Fiind secerati chiar de catre trupele
romanesti, oamenii lui Gheorghidiu si ai ofiterilor aflati cu el sunt secerati, putini ajungand sa
se adaposteasca in padure si sa traverseze valceaua de dupa aceasta. Sublocotenentul este si el
ranit si dus cu ambulanta pana la primul punct de ajutor. Dintr-o discutie cu un ofiter german
ranit din acelasi ambulatoriu afla ca nemtii sunt convinsi ca vor ajunge la Bucuresti.
Ranit si spitalizat, se intoarce in Bucuresti, acasa. Langa Ela, simte o instrainare definitiva.
Gandeste detasat: “sunt obosit, mi-e indiferent chiar daca e nevinovata”. Experienta razboiului
a fost decisiva. Drama iubirii este acum intrata definitiv in umbra. Ii daruieste Elei casele de la
Constanta, bani, lucruri personale: “Adica tot trecutul”.
Prin cele doua ipostaze pe care le traieste eroul, romanul “Ultima noapte de dragoste, intaia
noapte de razboi” este un “neintrerupt mars tot mai adanc in constiinta”.(Perpessicius)
Eroul nu inceteaza sa gandeasca, sa faca asociatii, chiar in aceste momente de apocalipsa.
Ca un blestem, unul din ostasi silabiseste intruna: “Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu”.
Notatiile sunt de un realism zguduitor. Unul dintre ostasi a vazut un obuz care i-a retezat capul
lui Amariei... “si fugea, asa fara cap”. Ziua retragerii, “cea mai cumplita zi”, aflam din notele
din subsolul paginilor, a fost “cea mai groaznica pentru mine si prin consecintele ei, si prin
amintirea ei, timp de noua ani am retrait-o mereu in vis”.
In conditiile frontului, pentru individul redus la cateva reactii, timpul exterior si cel interior
coincid. Frontul este o alta dimensiune a vietii, o experienta traita intens si concentrat in
constiinta individului. Alteori, analiza se proiecteaza in interiorul sau; referindu-se la suferinta
din cauza Elei, Stefan Gheorghidiu se simte detasat parca de sine si de tot ce a fost: “Acum
totul e parca din alt taram, iar intre noi abia daca mai e firul de ata al gandului trecator”.
Originalitatea romanului consta in finetea si subtilitatea analitica de factura subiectiva,
realizata prin memoria involuntara si durata subiectiva. Scriitorul filtreaza totul prin constiinta
sa unica si ordonatoare; (scris la persoane intai, autorul este personaj si narator).
Autenticitatea scrierii este asigurata prin exactitatea si minutia notarii, utilizarea
fragmentelor din presa, discursuri oficiale, extrase din jurnalul de campanie al scriitorului-
naratorului prezentate in subsolul cartii. Claritatea si sobrietatea stilului, fraza scurta si
nervoasa sustin stilul analitic, intelectual al scriitorului.
,,Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este un roman modern de tip
subiectiv, de analiză psihologică deoarece deplasează interesul spre estetica autenticităţii,
naraţiunea concentrându-se asupra evenimentelor vieţii interioare, autenticitatea fiind redată
prin exprimarea “exactă”, cu sinceritate, a trăirii unor experienţe de viaţă “adevărate”. Este
un roman al experienţei şi al autenticităţii pentru că valorifică trăirea cât mai intensă, în plan
interior, de către personaje, a unor experienţe definitorii.
Opera literară „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este un roman
modern de tip subiectiv, de analiză psihologică deoarece deplasează interesul spre estetica
 6
autenticităţii, naraţiunea concentrându-se asupra evenimentelor vieţii interioare, autenticitatea
fiind redată prin exprimarea “exactă”, cu sinceritate, a trăirii unor experienţe de viaţă
“adevărate”. Este un roman al experienţei şi al autenticităţii pentru că valorifică trăirea cât
mai intensă, în plan interior, de către personaje, a unor experienţe definitorii, unde Camil
Petrescu surprinde drama intelectualului lucid, însetat de absolutul sentimentului de iubire,
„povestea studentului în filozofie Ştefan Gheorghidiu, care odată cu războiul trăieşte agonia
şi moartea iubirii lui şi războiul ca experienţe fundamentale de cunoaştere trăite de
protagonist.
Titlul romanului sugerează două experiente extreme, alternative ale vieţii. Simetria
titlului corespunde celor două părţi ale romanului. Persistenţa cuvântului „noapte” în ambele
părţi ale titlului este o sugestie a tenebrelor interioare ce marchează cele două experienţe în
care se consumă frământările personajului: iubirea si razboiul.
Totul este Ciclu,societatea ,în prezent a avut ,,Vulpea din deșet ,războiul din Irak,Siria,
Afganistan, acum în Ucraina,lumea trăieșete în pace ,în bunăstare ,în desfrâu și sunt lovite din
ambele părți ,din partea Guvenelor proprii și din partea Ocultă cu virusul Covid,cu scumpiri
exagerate,cu noi taxe obligatorii,, gen taxa de salubrizare pe persoană,etc. Omenirea ,trăiește
acum..,,Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Vladimir Putin ,
Volodimir Zelenski, Xi Jinping, Emmanuel Macron, Frank-Walter Steinmeier, Joe Biden
+ restul păpușilor politice....