Autor al unei opere vaste si variate , Mihail Sadoveanu se impune prin

originalitaea creatiei in care epicul se impleteste cu liricul , trecutul

fuzioneaza cu prezentul . Intreaga sa creatie este “ un adevarat epos al
miscarii poporului roman in timp , cu obiceiurile , cu institutiile si credintele
sale fundamentale “ ( Ovid Crohmaniceanu ) . Satul , targul moldovenesc ,
natura si istoria sunt principalele teme ale prozei sadoveniene , care izvorasc
dintr-o cunoastere profunda a specificului autohton . Iscriindu-se in
continuarea traditiei marilor clasici , Ion Creanga , Ion Slavici , Mihail
Sadoveanu imbogateste literatura romana cu opere care surprind , in ipostaze
diferite , taranul si lumea satului , drama acestei umanitati in contact cu
realitatile sociale ale inceputului secolului al XX-lea .
Opera de maturitate,capodopera a scriitorului,publicat in 1930 , este
definitoriu pentru universul sadovenian , fiind un roman al lumii arhaice a
pastorilor , care lupta penru a-si apara normele etice si care se confrunta cu
noile forme de viata sociala . Subiectul este simplu , pastrand elementele
baladei : un cioban este omorat de doi tovarasi ai sai pentru a-i lua oile , dar
femeia acestuia , apriga si inteligenta , nu are liniste pana nu afla faptasii si
nu-i pedepseste dupa legea nescrisa . Intriga , dupa modelul politist , pune in
lumina vocatia justitiara a eroinei , descoperirea asasinilor si demascarea
acestora .
“Baltagul” , tot ceea ce s-a scris mai frumos despre viata pastorilor din
muntii nostri , constituie un roman realizat cu mijloace de creaţie
nemaiantalnite .
 Actiunea povestirii se desfasoara in jurul Vitoriei Lipan , al framantarilor
si cautarilor ei pentru aflarea sotului sau Nechifor , plecat de cu toamna din
satul lor de undeva din muntii Moldovei , de pe apa Tarcaului , sa cumpere
niste oi de la Dorna – calatorie din care nu se mai intoarce . De o agerime rar
intalnita , Vitoria descopera drumurile sotului , afla mai apoi pricina
neobisnuitei intarzieri a baciului , adica uciderea lui de catre doi oieri cu
care-si cobora turmele cumparate spre campie , la iernat , isi gaseste sotul
ucis si aruncat in prapastie , il inmormanteaza dupa datina , apoi ii descopera
pe faptasi . Dupa inmormantare , praznicul devine timpul marturisirii
adevarului si al implinirii judecatii . Scena din finalul romanului , construita
de scriitor cu o arta remarcabila , este semnificativa prin faptul ca releva
intr-un spatiu concentrat , trasaturile Vitoriei Lipan , personajul central al
naratiunii . De fapt , asa cum afirma Perpessicius , “Baltagul ramane in
ultima analiza , romanul unui suflet de munteanca “. Sadoveanu a reusit sa
intruchipeze in Vitoria Lipan , in chipul cel mai desavarsit , prototipul
oierilor munteni , creând o figura unic realizata in intreaga noastra
literatura , care concentreaza in sine intreaga bogatie a calitatilor morale si
intelectuale ale poporului nostru . Muntenii nu concepeau ca viata lor sa se
desfasoare altfel decat asa cum se desfasurase cea a strabunilor lor , care
“randuri dupa randuri de generatii , in sute dupa sute de ani , se veselisera de
cresterea zilei si inceputul anilor”, urmandu-si traiul “ca pe vermea lui
Boerebista , craiul nostru cel de demult “. Aici timpul pare ca a incremenit .
Viata oamenilor se desfasoara asa cum se desfasura inca de la inceputul
asezarii lor in partea locului . Lumea aceasta traieste dupa aceleasi legi
nescrise , transmise din generatie in generatie , totul invartindu-se in jurul a
doua mari evnimente : coborarea oilor in campie la iernat si adunarea lor in
inima muntilor odata cu incetarea gerurilor si topirea zapezilor .
Aici isi desfasoara intreaga influenta (daunatoare)- religia si superstitiile .
Prefectul , subprefectul , jandarmul sunt fapturi periferice , nu-si putusera
face loc in viata si preocuparile oamenilor .
Asteptarea zadarnica a celui plecat la Dorna sa cumpere oi o face
banuitoare . Presimtirile sumbre ii sunt intarite de vise . Cel dintai vis , care
a impuns-o in inima si a tulburat-o , “I-l arata pe Lipan calare , cu spatele
intors catre ea” ; alta data l-a visat rau , “trecand calare o apa neagra… Era
cu fata incolo”. Un semn este si glasul lui Lipan , venit din memoria ei
afectiva , “dar nu putea sa-i vada chipul” , deci sincronizarea cu realitatea nu
are loc . Nelinistea devine banuiala , “un vierme neadormit”. Pentru Vitoria ,
timpul se opri in loc ; il insemna totusi cu “vinerele negre , in care se purta
de colo-colo , fara hrana , fara cuvant , cu broboada cernita peste gura”.
Acesta e un chip al durerii , caci Vitoria “se desfacuse incet-incet de lume si
intrase oarecum in sine”. Acolo , in labirintul ei interior , se petrec toate ,
intr-un timp si un spatiu numai al ei , de unde razbat toate hotararile si
actiunile ei . Drumurile la preot , la vrajitoarea satului , Maranda , la icoana
sfintei Ana fixeaza pe de o parte femeia in lumea satului ca spatiu ocult ,
magic si , pe de alta parte , pune in evidenta framantarea din ce in ce mai
puternica a acesteia : “I-au crescut tepi de aricioaica “, gandeste Gheorghita .
Certitudinea- avea “intr-insa stirea mortii lui Lipan si crancena durere “- o
face sa actioneze- trimite jalba catre stapanire , da sa se faca un baltag pe
care sa-l sfinteasca preotul , o duce pe Minodora la manastire ,vinde bucatele
ca sa faca rost de bani , lasa casa in grija argatului Mitrea , pleaca la drum –
“pune la cale indeplinirea unor hotarari mari . Toate erau in dosul ochilor
acelora aprigi si ieseau una dupa alta “. Spiritul calm , organizat , este pus in
slujba unei vointe de fier , a unei tenacitati luminate de inteligenta ascutita a
femeii .
Zbuciumata de intarzierea printre straini a sotului , Vitoria Lipan se
sfatuieste cu popa . Tot popa este acela care-i citeste sau ii alcatuieste
scrisorile – Vitoria , cu toata intelepciunea de care da dovada , fiind straina
de tainele scrisului . In nelinistea care-i macina sufletul femeia nu se sfieste
ca , o data iesita de la preot , sa-si indrepte pasii spre bordeiul babei
vrajitoare .Asculta boscorodelile acesteia in legatura cu dragostea lui
Nechifor pentru “una cu ochii verzi si sprancenele imbinate , care s-a pus
prag si nu-l lasa sa treaca “ dar nu crede nimic , deoarece in strafundurile
sufletului ei , ca rezultat al unei adanci cunoasteri a omului iubit , si-a facut
loc raspunsul cel adevarat .
In eposul sadovenian natura se reflecta in om , acesta este incadrat
cosmogonic . Tragedia careia i-a fost victima sotul e anuntata de schimbarea
naturii : “Vitoriei i se paru ca brazii sunt mai negri decat de obicei “, vremea
se tulbura , iarna vine mai repede . Vitoria Lipan are in aceste momente o
atitudine statuara , “privind fara sa vada framantarea de-afara a sthiilor “,
apoi “ramase neguroasa “.
Semnele vin din partea lumii reale – “-Nu vine , zise iarasi , aprig , Vitoria .
Cucosul da semn de plecare “ , dar si din zari necunoscute , oculte – visul
anxios vine sa confirme ideea mortii sotului si anunta calatoria in cautarea
celui disparut : “se facea ca vede pe Nechifor Lipan calare , cu spatele intors
catre ea , trecand spre asfintit o revarsare de ape “.
Traditia nu permite abateri de la legile nescrise . In viata acestei societati
arhaice biserica si practica magica coexista.
Inaintea plecarii in cautarea celui disparut , Vitoria se supune unui ritual
de purificare . Refuza mancarea , posteste douasprezece vineri , pregatindu-
se pentru trecerea intr-o existenta spirituala . Nechifor Lipan nu mai exista .
Si pentru a verifica adevarul ce i se infiripase in minte , isi ia feciorul si
porneste pe urmele sotului . Vitoria Lipan nu pleaca in cautarea sotului decat
in momentul in care , de fapt , isi formulase parerea asupra adevaratei cauze
a intarzierii sotului sau . Ii era limpede ca sotul i-a fost ucis pentru a fi
jefuit . Nu o spune cu voce tare . O sugereaza numai . Deci , Vitoria , de la
bun inceput , nu vrea numai sa descopere si sa prinda pe asasinii sotului sau
pentru a-i da pe mana autoritatilor ca pe niste raufacatori , nici sa se razbune
impotriva lor pentru modul in care o lovisera , nici sa recastige bunurile de
care persupunea ca fusese deposedat Nechifor . Ea vrea , in primul rand sa
restabileasca un principiu moral al lumii din care facea parte , crunt
zdruncinat de faptuitorii crimei , sa faca dreptate , sa intareasca increderea
intre oameni . Atunci cand Vioria isi propune sa faca dreptate , actioneaza nu
numai in numele sau de femeie indurerata , careia i-a fost ucis sotul in mod
las , cat mai ales in numele colectivitatii a carei reprezentanta este .
Autoritatile vremii sunt privite cu explicabila indiferenta si cu multa
neîncredere . Vitoria Lipan uimeste pe cei pusi sa dezlege miserul disparitiei
lui Nechifor prin luciditatea cu care ea , numai ea , conduce de fapt ancheta ,
lasand totusi voit impresia ca e o femeie de la tara nestiutoare si ca e treaba
altora sa descopere faptasul ; ii uimeste si prin presupunerile ei ultime care ,
pe de alta parte , pun in deruta pe asasini . Calistrat Bogza , cel care lovise
cu baltagul pe Nechifor Lipan , isi aducea bine aminte ca in preajma , cand
savarsise crima , nu fusese nimeni sa auda sau sa vada . Cum se face atunci
ca aceasta femeie cunoaste atat de exact cum s-au petrecut lucrurile ? Vitoria
reuseste sa-l macine pana intr-atat incat sa-si puna problema absurda daca nu
cumva mortul i-o fi spus ceva femeii atunci cand il veghea in prapastie .
Calistrat Bogza realizeaza insa nebunia unei astfel de presupuneri . Ii vine in
minte ca poate Cutui , singurul care a asistat la omor in caliate de partas la
crima si la jaf , a vorbit . Si atunci cade zdrobit , se recunoaste invins . De
fapt il invinsese inteligenta Vitoriei Lipan .
Intreg resortul moral al eroinei este declansat de simtul
dreptatii :implinirea judecatii dupa legea nesrisa. In drum spre Dorna
dovedeste spirit de observatie – chestioneaza oamenii cu abilitate , fara a le
destainui scopul , ascunzandu-si necazul. Atitudinea femeii arata un om
mandru , care poarta dragostea celui disparut . Stapanirea de sine cedeaza in
doua momente : cand se descopera ramasitele lui Nechifor in rapa si la
inmormantare, dar Vitoria isi infrange repede slabiciunea : “avea in ea o
putere noua care-i razbatea in toate miscarile si in priviri “.
Scena finala, magistral construita , aduna si reliefeza toate trasaturile
femeii. Priveste cu atentie pe cei din jur, ii cerceteaza cu vorbe abile,
ascunzandu-si gandul, si deodata incepe sa povesteasca desfasurarea faptelor
intuite cu o siguranta uimitoare. Vitoria are darul rostirii prin care amplifica
incordarea tuturor ce ramasesera “intr-un fel de incremenire si asteptare “.
Vitoria Lipan este un personaj exceptional, conturat in linii ferme,
trasaturile ei sunt caracteristice lumii sadoveniene. Mama si sotie iubitoare,
Vitoria este in acelasi timp dura , hotarata , apriga , figura reprezentativa
pentru omul din popor recunoscut prin bogatia sa sufleteasca. Totodata
Vitoria poate fi considerata eroina tragica , ea avand ca dominanta a
caracterului statornicia, consecventa.
Pentru G. Calinescu, ea este un “ Hamlet feminin “. Pe de alta parte, nu ar fi
“ o individualitate, ci un exponent al spetei “ ( G. Calinescu ).
Sadoveanu realizeaza un portret al eroinei in cateva linii, concentrand
frumusetea si forta launtrica, inefabilul feminin: “ Ea era deasupra tuturora;
avea intr-insa o putere si-o taina pe care Lipan nu era in stare sa le deslege.
Venea la dansa ca la apa cea buna “. Portretul fizic surprinde elemente ce
configureaza trairea interioara : ochii caprui, “aprigi si inca tineri cautau zari
necunoscute “, erau “dusi departe “, lumina castanie a parului.
In clipele grele de cautare a adevarului despre barbatul ei, Vitoria are
revelatia pastrarii tineretii iubirii. Calatorind dupa semnele ei, “Vitoria
traieste retrospectiv taina iubirii”.
Plina de “ganduri “, de “patima si durere “, ea se socotea
“moarta ca si omul ei care nu era langa dansa “. Asistam la o dedublare
clasica a eroinei. Ea pare aceeasi, la exterior , dar viata ei interioara se
adanceste .
Proiectata in realitatea contingenta , monografica si mitica a romanului,
Vitoria este o aparitie tulburatoare. Pe masura ce are certitudinea mortii lui
Lipan, procesul ei de interiorizare se adanceste, iar indepartarea de real se
face simtita.
“Vitoria nu masoara vremea cu calendarul, ci cu semnele cerului “ (G.
Calinescu ). Ea intelege semnele naturii. Elementele naturii indeplinesc o
functie simbolica. Alte semne apar din vremuri imemorabile : “cucosul”,
asezat pe prag , da semn de plecare, deci Lipan nu va sosi.
Vitoria este o sinteza de spiritualitate straveche romaneasca, ea respecta
neabatut datina mostenita din vechime, manifestata in viata cotidiana, sau la
evenimentele cruciale (nunti, botezuri, inmormantari ). Toate actiunile ei
poarta pecetea ceremonialului, au un caracter solemn, sacru. Vitoria isi lasa
fata la manastire, se marturiseste preotului, sfinteste baltagul pentru feciorul
sau; la Borca, Vitoria descaleca, intra la femeia care nascuse, ii pune sub
perna bucatile de zahar, dupa obicei, si o hartie de douazeci de lei pe fruntea
copilului; inchina paharul cu bautura catre nanasi, saruta mana preotului.
Intr-un alt sat intalnesc o nunta. Vitoria si Gheorghita sunt amenintati ca ori
beau in cinstea feciorului de imparat si a slavitei doamne mirese, ori ii
omoara pe loc.
Constantin Ciopraga aminteste ca aceasta munteanca inmagazineaza
experienta milenara a unei lumi de pastori, ea descifreaza psihologia
oamenilor, in conceptia despre lume, traditiile au un rol hotarator, citeste
semnele timpului. Are o serie de virtuti: frumusete, demnitate, inalt caracter,
statornicie morala, inteligenta, perseverenta, este apriga, indarjita.
In comportamentul Vitoriei se cuprinde o intreaga filosofie de viata – ca si
ciobanul mioritic – un echilibru si o masura in toate, fara nici o tanguire,
mostenite din asprimea vietii din vremmuri imemorabile. Odata implinita
datoria catre cel ucis, totul reintra in tiparul vietii de la munte. Descoperind
adevarul, linistea si ordinea vietii au fost restabilite, Vitoria verifica implicit
armonia lumii : “afla ceva mai mult decat pe faptuitorii omorului, si anume
ca lumea are o coerenta pe care moartea lui Lipan n-a distrus-o “ (N.
Manolescu).
Despre eroina “Baltagului” s-a vorbit si se vorbeste mult. Unanimitatea
parerilor au consfintit-o drept cel mai desavarsit tip de femeie din literatura
noastra. De fapt, Vitoria Lipan, femeia baciului din muntii Moldovei, este
desavarsita pentru ca intruneste in sine toate calitatile, intreaga morala, setea
de dreptate si intelepciunea poporului nostru, ramanand un personaj ce
ilustreaza profund o spiritualitate taraneasca straveche, un model prin cultul
adevarului, dreptatii si traditiei.

*****************************************