Baltagul

Mihail Sadoveanu
1. Introducere
Poetul în proză al naturii, considerat unul din cei mai mari povestitori români, Mihail
Sadoveanu, este recunoscut pentru capodoperele sale „Frații Jderi”, „Hanul Ancuței”, respectiv
„Baltagul”, roman creat în perioada maturității – faza mitico-simbolică.
Romanul OBIECTIV este publicat în perioada INTERBELICĂ – perioada prolifică
a literaturii române – în anul 1930 și este considerat un ROMAN POLIMORF (prezența a mai
multor teme și diversitatea codurilor de interpretare).

mitico-simbolic inițiatic monografic polițist

(„anti-„Miorița) de dragoste
realist-obiectiv reconstituire a Mioriței

Capodopera sadoveniană surprinde complexitatea relațiilor umane, dar

și relația dintre om și cosmos, fiind o MONOGRAFIE a satului moldovenesc de
la munte, respectiv a lumii arhaice păstorești.
Romanul este realizat pe două coordonate: REALISMUL (monografia
satului, a lumii pastorale, reperele spațio-temporale, tipologia personajelor)
și MITICUL (tradițiile pastorale, ritualurile prezente, comuniunea om-natură,
mitul marii treceri).
a. Realismul este dat de veridicitatea întâmplărilor, asigurată cu ajutorul
TOPONIMELOR din zona Dornei și a Bistriței – pe drumul pe care
Vitoria și Gheorghiță îl parcurg: Călugăreni, Borca, Vatra Dornei.
Totuși, fiind o operă ficțională, cu aspecte mitice, romancierul apelează
la imaginație (Măgura Tarcăului sau Doi Meri). Timpul, deși vag
precizat, este MITIC și face trimitere la calendarul religios al satului
tradițional cu scopul de a „salva” lumea de uitarea ordinii, a rânduielii
(„Sf. Andrei, „în Postul Mare”, „10 martie”).
b. Caracterul mitic este dat de legăturile romanului cu folclorul românesc,
tradițional. Sadoveanu se inspiră din balada populară „Miorița” sugerată
prin mottoul din incipit: „Stăpâne, stăpâne, / Mai cheamă ș-un câne...”.
– controverse în receptarea critică: susținut de interbelici, contestat de
postbelici.

II. Temă, viziune, subiect

 La baza romanului stau trei mituri fundamentale:
 Nuntirea cosmică din „Miorița” (prin motto)
 Odiseea zeiței Isis (pleacă în marea călătorie a recompunerii trupului dezmembrat
a lui Osiris)
 Coborârea în infern a lui Orfeu
 drumul parcurs de Vitoria din Măgura Tarcăului, prin Valea Dornelor, până la Suha e o
călătorie în spa iu, dublată de o călătorie în infern
Viziunea
Pentru Sadoveanu marea primejdie a modernității este uitarea ordinii lumii – el o evocă pentru a
o salva (romanul vorbește despre desacralizare). Adept al realismului francez, scriitorul moldovean se
inspiră dintr-o discuție auzită în tren, dintre doi ciobani, care discută despre o crimă în
lumea pastorală, opera fiind scrisă în nouă zile.
Romanul cuprinde marile teme sadoveniene: NATURA, CĂLĂTORIA,
INIȚIEREA, VIAȚA PASTORALĂ, IUBIREA, ARTA POVESTIRII, ÎNȚELEPCIUNEA.
Tema RURALĂ este dublată de cea a CĂLĂTORIEI, susținută de motivul labirintului.
Sadoveanu realizează o monografie a satului de la munte, în care este prezentat
omul ce trăiește în zona de interferență a lumii vechi cu cea nouă și are în prim-plan
căutarea și pedepsirea celor care l-au ucis pe Nechifor Lipan. Astfel, Vitoria pornește
într-o călătorie în care va reface drumul parcurs de soțul său, însoțită fiind de Gheorghiță.

Două secvențe relevante pentru temă sunt: aflarea rămășițelor lui Nechifor în râpă și demascarea ucigașilor.
a. Secvența coborârii în râpă reprezintă o scenă semnificativă pentru caracterul de
BILDUNGSROMAN al operei. Gheorghiță se maturizează în momentul în care,
ajutați de câinele Lupu, găsesc locul unde fusese prăvălit Nechifor de ucigași,
între Suha și Sabasa, în dreptul Crucii Talienilor, iar Vitoria îl lasă pe tânăr să
vegheze lumânarea aprinsă lângă trupul neînsuflețit al tatălui. Coborârea în râpă
amintește de mitul coborârii în Infern, dar inițierea nu este deplină, fiindcă
încearcă să se îndepărteze de locul unde se aflau rămășițele tatălui.
b. Cea mai importantă secvență din roman, o constituie parastasul lui Lipan, unde
Vitoria, inteligentă și calculată reconstituie crima pe baza propriilor scenarii.
Începe să o povestească celor prezenți, ceea ce determină ca vinovații să
recunoască vina în fața satului și a autorităților. Îi cere baltagul lui Bogza și îl
acuză indirect: „mi se pare că pe baltag e scris sânge și acesta-i omul care l-a
lovit pe tatu-tău”. Bogza își pierde cumpătul, se repede la tânăr ca să-și ia arma și
este lovit cu propriu baltag, astfel se restabilește dreptatea, iar arma crimei,
devine și arma dreptății. Maturizarea lui Gheorghiță este totală, desăvârșită, fiind
pregătit să își asume rolul de pater familias.
III. Structură, conflict, subiect, titlu, personaje
Romanul este structurat în 16 capitole, deschise de un prolog, având o acțiune
ce se desfășoară cronologic și ce poate fi împărțită în momentele subiectului.
Incipitul constituie rememorarea Vitoriei prin prezentarea vieții păstorilor și a altor
neamuri (poveste pe care obișnuia să o relateze Nechifor pe la cumătrii și nunți).
Expozițiunea se deschide cu prezentarea satului Măgurii Tarcăului și cu portretul
fizic al eroinei.
Intriga cuprinde frământările Vitoriei și acțiunile săvârșite înaintea plecării în
căutarea soțului: ține post negru 12 vineri, se închină la icoana Sfintei Ana,
anunță autorităție cu privire la dispariția soțului, o lasă pe Minodora la Mănăstirea
Văratec și îi oferă lui Gheorghiță un baltag sfințit.
Desfășurarea acțiunii prezintă drumul parcurs de Vitoria împreună cu fiul ei în
căutarea lui Nechifor. Pe parcursul călătoriei poposesc în diverse locuri, cum ar fi:
la han, la cârciumă, la moș Pricop, la un botez și la o nuntă, sugerându-se astfel
marile momente din viața omului. Întrebând din sat în sat, își dă seama că Lipan
a dispărut între Suha și Sabasa, iar cu ajutorul câinelui pierdut, vor descoperi
rămășițele acestuia.
Punctul culminant îl reprezintă scena de la parastas în care protagonista îi
demască pe răufăcători, iar dreptatea se instalează.
În deznodământ, ucigașul Bogza îi cere iertare Vitoriei și își recunoaște fapta.
Epilogul cuprinde gândurile și planurile de viitor ale Vitoriei, care își propune să
nu se mai întoarcă în trecut, astfel că îi predă fiului responsabilitatea de cap al
familiei.
Relația dintre incipit-final
Incipitul are un ton liturgic, preia parcă misiunea de a continua textul biblic din
Geneză: „Domnul Dumnezeu, după ce a alcătuit lumea, a pus rânduială și semn
fiecărui neam”. Cuvântul-cheie aici e „rânduială” fiindcă se sugerează existența
unei ordini și semnificații.
Finalul ilustrează ieșirea personajului principal din împărăția morții și reluarea
ritmurilor firești ale existenței.
 apare o SIMETRIE între cele două prin raportare la destinul Vitoriei Lipan
Conflict
Fiind un roman realist, principalul conflict prezentat este cel EXTERIOR, între
Vitoria și cei doi ucigași – Ilie Cuțui și Calistrat Bogza. Protagonista trăiește
de la început un puternic conflict INTERIOR cauzat de dispariția soțului
”dragostea ei de mai bine de douăzeci și ceva de ani” (dorește să facă dreptate și
să îl înmormânteze creștinește).
Totodată apare și un conflict între tradiție-modernitate, între lumea arhaică,
păstorală, cu o anumită rânduială și lumea modernă (Vitoria= spirit conservator,
fiii= receptivi la nou, dar sunt readuși de mama autoritară la rolurile tradiționale).
Personaje
Personajele înfățișează tipologii umane reprezentative secolului al XX-lea, iar
criticul literar G. Călinescu afirmă că romanul preia din „schema de construcție a
romanului polițist” și observă o distribuție în rolurile personajelor: victima,
ucigașul, detectivul, martorii, personajele investigate.
Personajul principal (Vitoria Lipan) SUPRAPERSONAJ – caracterizare –
Personajul secundar (Gheorghiță) – se inițiază – caracterizare –
Personajul absent (Nechifor) – caracterizat prin retrospectivă și rememorare
- semnificația numelor (caracterizare indirectă) este simbolică: Vitoria
(latinescul „victor”- victorie, biruință) ilustrează statutul său în raport cu răul;
Gheorghe (numele de botez al tatălui) și Gheorghiță (diminutivul de la Sfântul
care a învins balaurul), Nechifor (nume de proveniență greacă simbolizează
„purtător de biruință” – supraviețuiește prin iubire)

Titlul
Înseamnă topor cu două tăișuri, un obiect simbolic fiindcă devine atât arma
crimei, cât și a justiției. Baltagul sfințit al lui Gheorghiță, primit de la mama sa,
rămâne nepătat de sângele ucigașilor.
Din punct de vedere simbolic, BALTAGUL ar putea fi asociat, conform criticului
Marin Mincu, cu securea dublă cu care a fost ucis minotaurul, din mitologie, iar
călătoria cu motivul labirintului.

IV. Concluzie
Așadar, romanul se încadrează în realismul-mitic prin structura personajelor,
motivele apărute, obiectivitatea narațiunii, dar și prin evocarea unei lumi uitate.
Stilul unic sadovenian se reflectă în limbaj care are o curgere melodioasă, de
poveste spusă domol.