Sunteți pe pagina 1din 3

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

de Lucian Blaga

‘Poetul este nu atat un manuitor, cat un mantuitor al cuvintelor. El scoate


cuvintele din starea lor naturala si le aduce in starea de gratie’ .
(Camil Petrescu-Elanul insulei)
Eugen Lovinescu il considera pe Lucian Blaga « unul dintre cei mai originali
creatori de imagini ai literaturii noastre ».
Nascut la 9 mai, 1895, in Lancram, L. Blaga este unul dintre marii poeti din
perioada interbelica. Poetul se va autodefini « mut ca o lebada », deoarece nu a
izbutit sa vorbeasca pana la varsta de 4 ani. G. Calinescu il situeaza in ortodoxism
deoarece Blaga a fost unul dintre intemeietorii revistei « Gandirea ». De asemenea,
Blaga a fost asimilat adesea expresionismului, curent pe care l-a sustinut dandu-i o
acceptie larga de « STIL AL NAZUINTEI CATRE ABSOLUT ». Mai ales in primele
volume ale poetului apar ecouri axpresioniste.
Expresionismul este curentul literar manifestat in perioada din preajma si
dupa primul razboi mondial, care se afirma ca o reactie impotriva naturalismului si
impresionismului. Trasaturi :
-vitalitate, neliniste existentiala ;
-idealul reintoarcerii la sufletul primar ;
-preocuparea pentru esenta umanului amenintat de mecanizare ;
-viziunea subiectiva, emotionala asupra lumii ;
-renuntarea la constructiile prozodice traditionale.
Opera lui Blaga cuprinde :
 Volume de poezii : Poemele luminii, Pasii Profetului, In marea trecere,
Lauda somnului, La cumpana apelor, La curtile dorului, Nebanuitele
trepte.
 Teatru : Zamolxe, Tulburarea apelor, Mesterul Manole, Cruciada copiilor,
Avram Iancu.
 Aforisme : Pietre pentru templul meu, Elanul insulei, Discobolul.
 Filosofie : Trilogia culturii, Trilogia cunoasterii, Trilogia valorilor.
Critica a gasit in opera poetica a lui Blaga o simpla ilustrare a celei filosofice :
lirica raspunde marilor intrebari ale existentei si ale cunoasterii, iar filosofia
marturiseste viziunea poetica a autorului. Blaga insusi marturisea intr-un interviu :
‘La inceputul creatiei mele literare planul poetic si cel filosofic interferau, insa pe
masura ce am inaintat in viata, ele s-au diferentiat incet-incet si tot mai mult.
Cred ca ar fi gresit sa mi se spuna poet-filosof ca si filosof poet’.
Poezia lui Blaga are si un substrat intelectual, implica si o conceptie asupra
lumii, nu doar sensibilitate la spectacolul ei.
Poezia Eu nu strivesc corola… deschide volumul de versuri « Poemele
luminii » (1919), fiind definitorie pentru ilustrarea modului de a intelege universul liric
si cel filosofic. Lucian Blaga modifica conceptul de act poetic care nu mai este inteles
ca « arta, mestesug », cuvinte potrivite (Tudor Arghezi) ci ca atitudine subiectiva
asumata fata de lume, ca modalitate fundamentala de situare a eului in univers. Spre
deosebire de alti poeti, in cazul lui Blaga accentul nu cade pe textul care va ramane
ci pe participarea subiectiva la existenta, la tainele universului. Poezia nu este
inteleasa de Blaga ca rezultat finit, ca opera ci mai ales ca descarcare spontana de
energii interioare, emotii care trebuie traite chiar in procesul lor de constituire.
Fiind o arta poetica, poezia « Eu nu strivesc corola de minuni a lumii »
exprima atitudinea lui Lucian Blaga fata de misterele universului, poetul optand
pentru potentarea acestora prin contemplarea formelor concrete in care se infatisaza.
Aceasta idee este exprimata in titlul poeziei si reluata in incipit.
Metafora « corola de minuni a lumii » semnifica tainele universului,
splendoarea si perfectiunea, in plan estetic ; in viziunea blagiana lumea este pentru
poet o uriasa floare cu neasemuite petale, palpitand de taine. Aceasta metafora se
amplifica treptat pe parcursul poeziei, potentand ideea de mister prin alte cuvinte sau
sintagme : taine, vraja nepatrunsului ascuns, adancimi de intuneric, intunecata zare,
largi fiori de sfant mister, taina noptii. « Nepatrunsul blagian » este simtit cu inima,
nu cercetat cu privirea scrutatoare a mintii. Neputinta de a cuprinde cu mintea
sporeste simtitor capacitatea de a cuprinde cu inima, poetul aspirand la o
comunicare afectiva.
Titlul reliefeaza atitudinea poetului fata de lume, care este una de iubire, de
protejare si de mentinere a ei in conditia de corola.
Ideile poemei sunt enuntate in Cunoasterea luciferica din 1933 si sugereaza
deosebirea dintre cele doua tipuri de gandire, de cunoastere :
 Cunoasterea logica, paradiziaca- vrea sa lumineze misterul, sa il reduca prin
logica si ratiune ;
 Cunoasterea poetica, luciferica, al carei scop nu e lamurirea misterului ci
potentarea, sporirea lui prin trairi interioare, extatice, prin imaginatie.
Aceste idei sunt exprimate in forma aforistica si in Pietre pentru templul meu :
Cateodata, datoria noastra in fata unui mister nu e sa il lamurim, ci sa il
adancim asa de mult, incat sa il prefacem intr-un mister si mai mare.
Conceptia poetica este exprimata printr-o condensare metaforica organizata
pe tehnica antitezei dintre viziunea poetului si viziunea altora : eu, altii. « Eu «
reprezinta eul liric, transfigurarea nemijlocita a poetului. « Lumina mea »
simbolizeaza gandirea poetica, imaginatia, intelectul extatic caracteristic cunoasterii
luciferice, ce are drept scop potentarea misterelor. “Lumina altora” simbolizeaza
gandirea logica, intelectul rational, caracteristic cunoasterii paradiziace. Poetul se
declara adept a ceea ce in sistemul sau filozofic se numeste cunoastere luciferica
prin care se realizeaza inlocuirea unui mister cu alt mister.
Poetul este preocupat de atitudinea pe care omul trebuie sa o adopte fata de
mistere care sunt ascunse in natura (flori), oameni( ochi- ochii sunt oglinda sufletului,
iar acesta e omul ), dragoste (buze), in moarte (morminte), cel mai mare mister fiind
moartea.
« Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
si nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntalnesc
in calea mea
in flori, in ochi, pe buze ori morminte »
Mintea cu care ganditorul risca sa distruga misterele : « Lumina altora/
sugruma vraja nepatrunsului ascuns ».
In antiteza cu alti ganditori « lumina » mintii poetului se fereste de o
asemenea distrugere cu atat mai mult cu cat misterele au o vraja a lor. Poetul cu
« lumina » lui gaseste o cale de mentinere si sporire a frumusetii : « Eu cu lumina
mea sporesc a lumii taina[...]/ asa imbogatesc si eu intunecata zare/ cu largi fiori de
sfant mister ». Poetul procedeaza astfel pentru ca a inteles rostul tainelor (« sfant
mister ») si cauta , prin urmare, sa le adanceasca (« ne-ntelesuri si mai mari »). Tot
astfel se petrec lucrurile si in natura sub lumina lunii care confera obiectelor un
contur enigmatic, straniu :
« Si-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micsoreaza ci tremuratoare
mareste si mai tare taina noptii,
asa imbogatesc si eu intunecata zare
cu largi fiori de sfant mister
si tot ce-i ne-nteles
se schimba-n ne-ntelesuri si mai mari
sub ochii mei-
caci eu iubesc
si flori si ochi si buze si morminte ».
Aceasta atitudine de protejare a misterelor este exprimata in final prin iubire
care nu inseamna numai sentiment ci devine si un instrument de cunoastere. Din
aceasta iubire pentru lume se naste poezia care reprezinta pentru om o patrundere
intuitiva in esenta lucrurilor, a fenomenelor.
Poezia are trei secvente poetice : raportarea eului liric la tainele universului,
cunoasterea paradiziaca, cunoasterea luciferica. Astfel, textul poate fi redus la doua
propozitii : Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, caci eu iubesc si ochi, si flori si
buze si morminte. Tema poeziei o reprezinta atitudinea poetului in fata marilor taine
ale universului, cunoasterea acestora fiind posibila doar prin iubire.
Poezia este conceputa ca o scurta confesiune, un decalog liric. Poetul se
situeaza orgolios in centrul universului creator, optand astfel pentru lirismul
subiectiv, semn al modernismului.
Prin aceasta, poezia se afirma ca o deschidere spre poezia moderna, in care
elementul filozofic patruns in lirica noastra odata cu Eminescu devine preponderent.
La aceasta se adauga si tehnica versului liber pe care Blaga il incetateneste in lirica
veacului al XX-lea. In ceea ce priveste lexicul se poate observa ca din cele 76 de
cuvinte care compun textul, doar doua sunt neologisme : corola, mister. Aceasta
dovedeste o mare grija in selectia cuvintelor, poetul manifestand rezerva fata de
neologisme, preferand cuvintele mai vechi ale limbii.
Utilizand cuvintele mai vechi ale limbii, Blaga le confera acestora multiple
semnificatii asa cum proceda si Eminescu in secolul trecut. Desi intalnim repetitia,
poetul recurge mai ales la repetitie prin sinonime. Astfel pentru cuvantul « taina »,
poetul foloseste sinonimele : « nepatrunsul », « mister », « neinteles », « minuni ».
Lexicul folosit de poet contribuie la intarirea muzicalitatii poeziei determinata in primul
rand de ritmul interior care valorifica accentul cuvintelor in cadrul unui vers liber, frant
in unitati mai lungi sau mai scurte. Blaga utilizeaza terminologia abstracta, lirismul
sau fiind in mod esential reflexiv. In felul acesta Lucian Blaga devine creatorul unor
imagini neasteptate cu o putere unica in transmiterea ideilor.
Versificatia nu se supune unei scheme prozodice clasice.Versurile fara rima
si inegale se caracterizeaza prin ingambament sau enjambament, procedeau care
consta in continuarea ideii poetice in versul urmator, fara a marca aceasta prin vreo
pauza. Este folosita de asemenea enumeratia prin conjunctia coordonatoare “si” care
solicita receptarea individuala a fiecarui termen: “ si flori si ochi si buze si morminte”.
Eugen Lovinescu afirma in legatura cu poezia modernista : Elementul esential
al talentului este originalitatea si originalitatea inseamna diferentiere.

S-ar putea să vă placă și