Eu nu strivesc corola de

minuni a lumii
De Lucian Blaga

Tema și viziunea despre lume

MODERNISMUL este un curent literar și

artistic manifestat în a doua jumătate a secolului al XIX-
lea, care se definește în opoziție cu valorile de tip
tradițional, promovând noul și inovația formelor. Dintre
direcțiile de manifestare ale modernismului interbelic,
Blaga se plasează în teritoriul expresionismului prin
exacerbarea eului creator, sentimentul absolutului,
interiorizarea și spiritualizarea peisajului, tensiune
lirică.
Lucian Blaga, dramaturg, filosof și mare poet,
a reușit să-și lase amprenta asupra literaturii române ca
un poet modern, expresionist, el fiind unul dintre poeții
români care a reușit să dea un sens înalt și profund
iubirii. Poet al gândirii filosofice, este creatorul unor
imagini poetice originale de o valoare incontestabilă.
Poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a
lumii” deschide volumul de debut al lui Lucian Blaga,
„Poemele luminii”, publicat în 1919, constituindu-se
într-o explicită „ars poetica”, în care autorul își
exprimă ideile despre rolul creatorului în lume, despre
poezie ca formă de cunoaștere și despre relația eului
cunoscător cu misterul, toate aceste teme ilustrând
viziunea expresionistă a poetului modernist asupra
lumii. Caracterul modern al operei este susținut de
intelectualizarea emoției, noutatea metaforei, înnoirile
prozodice și influențele expresioniste.
O primă trăsătură a modernismului prezentă
în text este dublarea discursului liric cu unul filozofic.
Blaga consideră că poezia trebuie să aibă conținutul
consistent al ideii. El propune o nouă viziune
metafizică, în care optează pentru destinul creator al
omului, și pentru cultivarea misterului, ca strat de
adâncime al existenței. Cunoașterii paradisiace,
bazate pe rațiune, pe intelect, el îi opune cunoașterea
luciferică, bazată pe intuiție și pe afectivitate și optează
pentru cea din urmă.
O altă trăsătură a modernismului prezentă
în text este inovația prozodică și eliberarea de rigorile
poeziei clasice: folosirea versului alb, cu metrică
variabilă, în care frazarea și folosirea tehnicii
ingambamentului creează un ritm amplu, cuprinzător.
Tema centrală a textului este de factură
filosofică: DUALITATEA CUNOAȘTERII
(paradisiacă si luciferică). Tema poetică este susținută
de metafora „lumina”, dar și de atitudinea poetului în
fața marilor taine ale Universului: la Blaga, cunoașterea
lumii în planul poetic este posibilă doar prin iubire.
O primă imagine poetică care reflectă tema
vizează afirmarea poziției eului liric în fața
misterelor universale. Această atitudine este descrisă
în opoziție cu a celorlalți și se organizează în jurul
negației ”nu” (”nu strivesc, nu ucid”). Poetul refuză
raționalul și optează pentru iraționalitate. Într-o
orgolioasă afirmare expresionistă, pronumele personal
”eu” ( cu funcție emfatică) deschide poemul, fiind
reluat de șase ori pe parcursul textului. Statornicind
poziții liniștitoare, cunoașterea paradisiacă (prin
rațiune) distruge farmecul intrinsec al întrebărilor legate
de viață, natură, frumos (”flori”), cunoaștere,
contemplație poetică (”ochi”), cuvânt (” buze”), moarte
( ”morminte”).
O a doua imagine poetică reprezentativă
pentru temă pornește de la metafora luminii. Lumina
reprezintă cunoașterea. Comparația ”și-ntocmai cum cu
razele ei albe luna/ nu micșorează, ci tremurătoare/
mărește și mai tare taina nopții” este ilustrativă.
Lumina difuză a lunii, fără a lămuri, dar și fără a lăsa în
obscuritate, oferă un farmec unic peisajului nocturn. În
mod asemănător, abordarea poetică lămurește parțial
obiectul cunoașterii, dându-i un farmec care altfel ar
scăpa observației. Astfel „tot ce-i ne-nțeles/se schimbă-
n ne-nțelesuri și mai mari”.
Titlul conține o metaforă revelatorie („corola
de minuni a lumii”), conturându-se ideea
CUNOAȘTERII LUCIFERICE, confesiunea unui
CREZ ARTISTIC ȘI FILOSOFIC (declaratie
poetică), exprimând atitudinea poetului, izvorâtă din
iubire, de protejare a misterului. Corola este o imagine a
perfecțiunii, a absolutului, prin ideea de „cerc”, de
„întreg” care desemnează perfecțiunea misterelor
universului ca întreg neatins.
La nivelul figurilor semantice, poezia lui
Lucian Blaga se caracterizează prin metaforism,
intelectualizare a emoției și folosire de simboluri de
maximă abstractizare. Cuvintele sunt resemantizate și
aduse într-un câmp al transcendenței. Blaga cultivă
metafora revelatorie, limbajul devenind parte a
metafizicii cunoașterii: ”nepătrunsul ascuns”,
”adâncimi de întuneric”, ”întunecata zare”, ”sfânt
mister”. Limbajul capătă o sarcină mitică.
În viziunea lui Lucian Blaga, creația devine un
mijlocitor între eu și lume, o răscumpărare a
neputinței de a cunoaște absolutul. „Ars poetica” pe
tema cunoașterii, opera literară „Eu nu strivesc corola
de minuni a lumii” aparține modernismului printr-o
serie de particularități de structură și expresivitate:
viziunea asupra lumii caracterizată de subiectivism,
intelectualizarea emoției, influențele expresioniste,
noutatea metaforei, tehnica poetică și înnoirea
prozodică.