Particularităţile unei opere care aparţine lui G.

Bacovia

Simbolism - a luat naștere în Franța, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea ca reacție

împotriva romantismului.
TRĂSĂTURI:
 cultivarea simbolurilor, a corespondențelor, sinesteziilor, sugestiei
 corespondențe între culori, arome și sunete
 utilizarea refrenului, a repetițiilor, cu scopul de a conferi muzicalitate textului
 pentru simboliști, poezia este o artă a sugestiei, iar rolul creatorului este acela de a inventa
ceea ce nu cunoaște, de a sugera, fără să numeasca
 teme specifice ale poeziei simboliste sunt: descompunerea universului, nevrozele, bolile,
obsesia morții, depresia
 poetul simbolist este izolat, exclus, marcat de angoasă

REPREZENTANȚI: -în literatura universală: Paul Verlaine, Arthur Rimbaud

-în literatura română: Al. Macedonski, G. Bacovia, Ștefan Petică, Ion Minulescu

Plumb- G.Bacovia

Dormeau adânc sicriele de plumb,

Şi flori de plumb şi funerar veşmânt-
Stam singur în cavou...şi era vânt...
Şi scârţâiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb

Pe flori de plumb, şi-am început să-l strig-
Stam singur lângă mort... şi era frig...
Şi-i atârnau aripile de plumb.
R1.Reliefarea unor trăsături specifice care fac posibilă încadrarea textului într-un curent
literar+Introducere

George Bacovia este reprezentantul tipic al curentului simbolism, cu o lirică profund originală,
dar care se impune mai târziu, când curentul intrase în faza declinului, volumele sale apărând în
majoritate în perioada interbelică. Desi la început este văzut ca poet minor de critica literară, el va
cunoaşte treptat o receptare favorabilă, mergând până la recunoaşterea sa ca cel mai important
poet simbolist român şi unul dintre cei mai de seamă poeţi din poezia română modernă.
Simbolismul românesc își găsește chintesența în poezia bacoviană atât din punctul de vedere al
recuzitei, cât și la nivelul retoricii.
Atmosfera bacoviană relevă două dimensiuni: cea exterioară, fizică și cea interioară, metafizică,
aflate într-un permanent proces de osmoză, încât ființa eului pare a se supune pe cadrul inert.
Elementele ce alcătuiesc imaginarul bacovian reflectă tripla dramă a ființei: drama existențială
(oboseala de a fi, ostilitatea lumii, imposibilitatea evadării, claustrarea), drama erotică (declinul
iubirii și însingurarea eului), drama poetică (harul resimțit ca damnare).
Prin George Bacovia în literatura română se produce o necesară schimbare a poeziei de începutul
secolului al XX lea, o ruptură față de schema romantică anterioară.

Poezia ,,Plumb” (1916) este de la început salutată de Macedonski și de cercul acestuia ca artă
poetică aparținând simbolismului. Simbolismul este un curent literar european apărut ca reacție la
naturalism și la parnasianism. Poezia ,,Plumb’’ este o artă poetică, deoarece are ca temă
atitudinea poetului față de societatea burgheză artificial/lume, dar și față de propria afectivitate.

Textul poetic se înscrie în acest curent prin folosirea simbolurilor și a corespondenței, tehnica
repetițiilor, cromatica specifică și dramatismul trăirilor eului liric.
Cultivarea simbolului este evidentă din faptul că niciun termen explicit nu scoate la iveală starea
eului liric sau motivul acestei stări. Totul se sugerează cu ajutorul cadrului din elementele căruia
fac parte: sicrie, flori de plumb, cavou, amor de plumb, aripi de plumb. Fiecare este un simbol
care creează puternica impresie a pustiirii sufletești bacoviene.
Poezia aparține simbolismului și prin folosirea repetițiilor care cultivă cadența gravă, interioară a
versurilor. Substantivul ,,plumb” este laitmotiv central. Sunt prezente eufonii, repetarea
consoanelor și a vocalelor închise-m, n, u, î . Pe lângă recurențe fonetice și lexicale , întreaga
structură a poeziei se bazează pe paralelismul sintactic ce adâncește impresia de repetare obsesivă
a unei stări. Totuși, așa cum observa Manolescu, muzica nu mai e una a consonanței, ci
disonantă, dizarmonică, expresionistă precum strigătul lui Munch.
Textul este o elegie, deoarece sentimentele de tristețe și de spaimă de moarte sunt transmise sub
forma monologului liric al unui eu, care apare în ipostază fantomatică, dar si in ipostaza
insinguratului care isi asuma cu luciditate tragismul intr-o sumbra viziune despre lume.

R.2 Tema poeziei şi două imagini poetice sugestive

Tema poeziei o constituie singurătatea, condiţia poetului într-o societate meschină, incapabilă
să-i înţeleagă adevărata valoare şi artă.
O primă imagine poetică reprezentativă pentru temă este spaţiul limitat şi definit chiar din primul
vers prin structura ,,sicriele de plumb’’, accentuat în versul al treilea prin altă sintagmă ,,stam
singur în cavou’’. Cele două simboluri ,,sicriu’’ şi ,,cavou’’ îl imping pe individ la izolare şi la
singurătate într-un spaţiu sufocant, închis şi apăsător.
A doua imagine semnificativă este cea simbolică a ,,amorului de plumb” ce apare în strofa a
doua, unde atenția eului liric se transferă în plan interior, tonul devenind confesiv.
Metafora ,,amorul meu de plumb” sugerează ,,mineralizarea” sentimentului, apăsarea pierderii
iubirii. Imaginea sinestezică ,,dormea întors…și-am început să-l strig…” amintește motivul
folcloric al morții ca întoarcere către apus. El se asociază cu un efort disperat al eului liric de
recuperare a sentimentului. Metafora finală ,,și-i atârnau aripile de plumb” pune în opoziție
zborul și căderea ca pierdere definitivă a speranței.

R.3 Evidenţierea elementelor de compoziţie şi de limbaj ale textului

Un prim element de structură este titlul, care este sintetic, format dintr-un substantiv comun,
simplu, chintesența întregului text simbolist, pragul care face trecerea de la realitate la ficțiune.
Cuvântul „plumb” devine motivul central (laitmotivul) din cauza sugestiei morții: lumea
exterioară și lumea interioară (sufletească), care sunt supuse mineralizării sub efectul metalului
toxic.
Semnificațiile acestui termen se construiesc pe baza corespondențelor dintre planul subiectiv-
uman și planul obiectiv-cosmic. Simbolul se asociază cu diferite senzații tactile (răceală, greutate,
duritate), cromatice (gri) și auditive (patru consoane „grele” și o vocală închisă, sugerând căderea
grea).
Poezia este structurată în două catrene, fiecare evidenţiind câte un plan al existenţei: unul exterior
şi altul interior, sentimental. Realitatea exterioară este descrisă în prima strofă prin cuvinte
ca ,,sicriu’’ şi ,,cavou’’, simboluri ale unei lumi care îl impinge pe individ la izolare şi la
singurătate într-un spaţiu sufocant, închis, apăsător.
Cuvântul ,,plumb’’ este asociat sicrielor, florilor şi coroanelor, toate acestea din urmă devenind
simboluri ale morţii prin alăturarea lor cu plumbul. ,,Funerarul veşmânt’’ vine şi el să marcheze
acest spaţiu aflat sub semnul morţii, în care nu poate pătrunde decât vântul. Macabrul acestui
spaţiu este sporit de scârţâitul sinistru al coroanelor de plumb.
Strofa a doua ilustrează un univers interior degradat, sugerat prin sintagmele ,,amorul de
plumb’’, ce ,,dormea întors’’, care pot simboliza atât zădărnicia sentimentului de dragoste pe care
poetul încearcă inutil să-l salveze, cât şi întoarcerea spre apus, spre moarte. Sentimentul nu mai
este posibil, pentru că aripile care înseamnă zbor, înălţare sunt ,,de plumb’’, iar ,,florile de
plumb’’, pe care ,,dormea întors amorul’’, semnifică falsa iluzie a salvării unui sentiment
condamnat pieirii. Aşa se explică ţipătul deznădăjduit al poetului (,,şi-am început să strig’’),
asociat senzaţiei de frig (,,şi era frig’’) pe care o simte priveghind în singurătate lângă ,,mort’’,
lângă amorul pierdut.
Ceea ce conferă, de asemenea, originalitate textului este simetria. Astfel, primul vers al fiecărei
strofe începe cu verbul ,,a dormi’’ la imperfect, sintagma ,,flori de plumb’’se întâlneşte în versul
al doilea al fiecarei strofe, iar cuvântul ,,plumb’’apare în încă patru structuri, pe lângă
substantivele ,,sicriele’’, ,,coroanele’’, ,,amorul’’şi ,,aripile’’, simetric repartizate la sfârşitul
primului şi ultimului vers ale celor două strofe.
Substantivul ,,plumb’’ ca atribut al unui regent formează cu acesta o metaforă-simbol, cu
semnificaţii identice sau apropiate, aflate în cele două planuri ale existenţei-cel exterior şi cel
interior (,,sicriele de plumb’’, ,,flori de plumb’’, ,,coroanele de plumb’’, ,,amorul de
plumb’’, ,,aripile de plumb’’).
*prozodie
Concluzia/Incheiere
Prin toate aceste aspecte, poemul ,,Plumb’’ este o capodoperă a liricii bacoviene şi, în general, a
poeziei simboliste, dezvăluind o sensibilitate ieşită din comun, prin care poetul realizează o
viziune despre lume tipic simbolistă. Această viziune este evidenţiată prin tema poeziei, prin
simbolurile folosite şi printr-un imaginar poetic adecvat, toate menite să realizeze o atmosferă
specific bacoviană, reliefată prin unele elemente exterioare, transpuse apoi într-un univers
interior, afectiv, în care rezonează profund. Astfel, din îngemănarea elementelor de conţinut cu
cele de formă ia naştere un univers ficţional inedit prin sensibilitate şi prin originalitate.
Manolescu afirma că Bacovia este „singurul poet român care a coborât în infern”, recuzita care
alcătuiește imaginarul bacovian preponderent eului, justificând această idee. Ceea ce este
semnificativ este faptul că prin intermediul procedeelor simboliste, cititorul însoțește eul liric în
această călătorie în lumea tenebrelor.