Relația dintre două personaje- Ion-Ana

Opera literară ,,Ion’’, aparținând lui Liviu Rebreanu, apărută în anul 1920, a fost scrisă pe durata a șapte ani,
se încadrează în categoria romanului realist-obiectiv, deoarece autorul mizează pe obiectivitate, acțiunea
este ancorată în actualitatea vieții, înfățișând diverse aspecte sociale, personajele sunt tipice, iar forma
adoptată este una echilibrată, punându-se accent pe exactitatea exprimării. De aceea și viziunea despre
lume sau perspectiva narativă este una obiectivă, întrucât naratorul este omniprezent și omniscient, iar
relatarea întâmplărilor se face la persoana a III-a, fără vreo implicare afectivă. Un element esential al
structurii acestui roman îl constituie personajele care participă la acțiune și se încadrează unor anumite
tipologii, stabilind între ele diferite relații și fiind purtătoarele mesajului autorului. Personajele, ca element
esential al structurii unui roman realist-obiectiv, participă la acțiune și se încadrează unei anumite tipologii,
stabilind între ele anumite relații. Aceasta nu înseamnă însă că personajele sunt construite schematic,
deoarece ele sunt prezentate, în mod realist, cu defectele și cu calitățile lor, devenind individualități complexe
și verosimile. În privința relațiilor dintre personajele romanului, acestea sunt numeroase, dar una dintre cele
mai interesante este cea dintre Ion, personajul principal al romanului și Ana, deoarece este o relație aparte,
complexă prin numeroasele asemănări și deosebiri dintre personaje. Evoluția relației dintre aceste două
personaje este evidențiată de scriitor printr-o serie de elemente ale textului: prin temă, prin acțiune, prin
construirea conflictelor și evidențierea relațiilor lor cu celelalte personaje ale romanului sau printr-o diversitate
de procedee de caracterizare sau de tehnică narativă.

Statutul social, psihologic și moral

Ion, protagonistul romanului, întruchipează tipologia tăranului sărac nemulţumit de propria condiţie socială,
pe care vrea să şi-o îmbunătăţească. În societatea rurală a satului Pripas, unde condiţia socială a individului
este dată de numărul de pogoane de pământ deţinute, Ion se simte marginalizat social. Şi asta din cauza
faptului că destinul i-a hărăzit să trăiască într-o familie în care tatăl a risipit zestrea soţiei. Destinul prestabilit
al protagonistului este surpins încă de la scena horei, printr-o secvență de perspectivă finalistă, când
naratorul îl surpinde pe Alexandru Glanetașul „abandonat ca un câine la uşa bucătăriei, sfiindu-se să se
amestece în vorbă printre bocotanii satului”. La polul opus al statutului social se situează Ana, fiica
„bocotanului” Vasile Baciu. Femeia devine o ţintă pentru Ion care profită de nevoia ei de tandreţe şi de
afecţiune pentru a pune mâna pe pământurile lui Vasile Baciu. Cele două personaje par să reitereze destinul
părinţilor lor a căror căsătoriei are la bază acelaşi motiv al flăcăului sărac şi al fetei bogate. Tatăl lui Ion s-a
căsătorit cu Zenobia, o fată cu zestre, pe care ulterior a risipit-o. Tatăl Anei, Vasile Baciu, şi-a luat o soţie
bogată, a păstrat averea, dar şi-a pierdut nevasta. Aşadar, în acest roman care propune o viziune
tradiţională, datele biografice ale celor două personaje au rolul de a avertiza asupra destinului lor prestabilit.
Atât Ion, cât şi Ana vor încerca să forţeze limitele destinului, astfel, sfârşind tragic. Din punct de vedere
psihologic, atât Ion, cât şi Ana reprezintă caractere slabe, suspuse obsesiilor. Ion acţionează obsesiv în
dorinta lui de a avea cât mai mult pământ, în vreme ce Ana îşi doreşte obsesiv afecţiunea lui Ion. Relaţia
dintre cele două personaje este una specifică între manipulator şi manipulat. Ion conştientizează nevoia fetei
de afecţiune şi recurge la manipulare pentru a-şi atinge scopul, acela de a intra în posesia pământurilor lui
Vasile Baciu. Orbită de dorinţa de afecţiune şi de protecţie, Ana se lasă antrenată în jocul malefic a lui Ion.
Din punct de vedere moral, existenţa celor două personaje este lipsa sferei eticii. Ion este total imoral, pentru
că recurge la gesturi necinstite pentru a-și atinge scopul: o lasă însărcinată pe Ana, făcând-o de rușinea
satului, împingând-o în cele din urmă la spânzurătoare. Ana, la rândul ei, poate fi imorală având în vedere
faptul că a acceptat să fie părtașă la actul erotic înainte de căsătorie. Cu toate acestea, cele două personaje
pot fi absolvite parţial de vină, dar avem în vedere că au acţionat influenţaţi din exterior. Ion, la început, pune
în aplicare planul de seducere pentru fata „bocotanului” la vorbele aruncate de Titu Herdelea „Vasile Baciu nu
vrea s-o dea de voie, trebuie să-l obligi să o facă”.

Evidențierea prin două episoade/citate/secvențe comentate a modului în care evaluează relația dintre cele
două personaje.

Relaţia dintre cele două personaje se evidenţiază încă de la scena horei, prezentată încă din expoziţiunea
romanului. Deşi o iubeşte pe Florica, Ion alege să o invite la joc pe Ana. Apoi cei doi se retrag din joc pentru
a sta de vorbă singuri, feriţi de ochii lumii. Prin stilul indirect liber, naratorul omniscient pătrunde în gândurile
protagonistului. Cititorul observă că Ion nu-şi îndreaptă privirea spre ochii Anei, ci îi surprinde doar buzele
care se mişcă lent, dezvelindu-i gingiile trandafirii, cu nişte dinţi albi ca laptele şi cu strunguliţa la mijloc.
Faptul că privirea Anei nu este înregistrată de protagonist sugerează faptul că acesta nu are niciun interes să
cunoască sufletul femeii. În schimb îi apare în minte imaginea Floricăi „cu ochii albăstrii ca cerul de
primăvară”. Această secvenţă narativă reliefează relaţia dintre cele două personaje, faptul că Ion nu o
iubeşte pe Ana, ci pe Florica, fata frumoasă, dar săracă.

Imediat după ce Vasile Baciu află că Ana este însărcinată cu Ion, o bate şi o alungă de acasă. Ajunsă la
locuinţa Glanetasului, femeia este întâmpinată de indiferența lui Ion care continuă să mănânce, tăindu-şi
tacticos bucăţile de mâncare. Îşi şterge apoi briceagul de pantaloni, ridicându-şi privirea spre pântecele Anei,
moment în care afişează un zâmbet de satisfacţie. Este conştient că-n pântecele Anei se află garantul pentru
pământurile lui Vasile Baciu. O trimite apoi pe Ana după tatăl său pentru a discuta condiţiile de nuntă.

Elemente de structură pentru relația celor două personaje

Discursul narativ al romanului dezvoltă o tematică rurală, aducând în prim plan problematica pământului în
satul transilvănean, Pripas, de la începutul sec al XX-lea. În societatea rurală, surprinsă de Rebreanu în
roman poziţia socială este dată de numărul de loturi de pământ deţinute. De asemenea, întemeierea familiilor
se realizează pe criterii economice. Astfel, Ion renuntă la iubirea pentru Florica cu scopul de a pune mâna pe
pământurile lui Vasile Baciu. Într-un război al orgoliilor masculine, Ana nu este decât o victimă a desinului.

Conflictul principal al romanului este unul exterior şi constă în lupta pentru pământ în satul Pripas.
Protagonistul este răspunzător pentru toate conflictele majore prezente în text: între Ion şi Simion Lungu,
între Ion şi Vasile Baciu, între Ion şi George Bulbuc etc. Modernitatea romanului constă însă în surpinderea
unui conflict interior, sufletul protagonistului fiind scindat între cele două porniri contradictorii: „Glasul
pămantului” şi „Glasul iubirii”.

Perspectiva narativă obiectivă, cu o vizune „dindărăt” îi aparţine unui narator omniscient, omniprezent şi
extradiegetic. Acest narator nu idealizează personajele, nu intervine în existenţa lor, lăsându-le să evolueze
spre deznodământ, după năzuinţe şi slăbiciuni. Omniscienta naratorială se evidenţiază în scenele de
perspectivă finalistă. De exemplu, imaginea drumului din incipit prefigurează traseul existenţial al
protagonsitului, la fel cum imaginea mâinilor sale „pline cu lutul cleios ca nişte mănuşi de doliu” avertizează
asupra sfârşitului său tragic. De asemenea, imaginea cârciumarului spânzurat averizează sfârşitul tragic al
Anei.

Modalităţile de caracterizare a celor două personaje sunt cele consacrate de proza realistă: directe şi
indirecte. Modalităţile de caracterizare sunt multiple. Ion este caracterizat direct, atât de către narator: ,,iute şi
harnic, ca mă-sa”; ,,munca îi era dragă, oricât ar fi fost de grea, ca o râvnă ispititoare”, cât şi de alte
personaje, în diferite momente ale acţiunii: ,,Ion e băiat cumsecade; e muncitor, e harnic, e săritor, e isteţ
“( Maria Herdelea); ,,eşti un stricat şi-un bătăuş şi-un om de nimic…te ţii mai deştept ca toţi, dar umbli numai
după blestemăţii” ( preotul Belciug). Autocaracterizarea evidenţiază frământările sufleteşti prin monologul
interior: ,,Mă moleşesc ca o babă năroadă… Aş fi o nătăfleaţă să dau cu piciorul norocului pentru nişte
vorbe…” În capitolul al doilea naratorul oferă informaţii biografice semnificative pentru evoluţia ulterioară a
celor doi. Despre Ion aflăm că era cel mai bun elev al învăţătorului Herdelea, dar că băiatul a refuzat să-şi
continue şcoala pe motiv că „pământul îi era mai drag ca ochii din cap”. Despre Ana ni se spune că a rămas
orfană de mamă, nevoită fiind să trăiască lângă un tată sever şi alcoolic. Aceste elemente biografice sunt
semnificative pentru a înţelege comportamentul obsesiv al celor două personaje: Ion îşi doreşte pământ, iar
Ana, afecţiune. Gesturile, faptele, gândurile sau relaţia dintre personaje se constituie în adevărate mijloace
indirecte de carcaterizare. Pe lângă mijloacele consacrate de caracterizare autorul foloseşte şi modalităţi
moderne: monologul interior şi stilul indirect liber. Caracterizarea indirectă se realizează, de asemenea,
folosind resurse multiple. Prin limbaj, personajul dovedeşte abilitate de adaptare şi de a folosi pe ceilalţi în
obţinerea reacţiei favorabile planurilor sale-îşi nuanţează limbajul în funcţie de interlocutor, folosind registre
diferite: este respectuos cu învăţătorul, ironic cu Vasile Baciu, agresiv cu cei care îi ameninţă scopurile.
Gesturile şi mimica îi trădează intenţiile: ,,avea ceva straniu în privire, parcă nedumerire şi un vicleşug
neprefăcut”. Comportamentul scoate în evidenţă trăsături variate precum hărnicia, puterea voinţei, lăcomia,
brutalitatea sau lipsa de consideraţie. Prin relaţia cu alte personaje influenţează, într-o măsură mai mare sau
mai mică, pe toţi cei cu care intră în contact, dovedind statutul său de personaj central.

Ion este un personaj memorabil, ipostază a omului teluric, învins de orgoliul sub impulsul căruia se
angrenează în lupte pe care nu le poate susţine moral. Ion este în acelaşi timp tipic şi profund individual. Atât
Vasile Baciu, cât şi Alexandru Glanetaşu se căsătoriseră cu femei bogate. Niciunul însă nu urmează traseul
sinuos şi pasional al personajului Ion. Fără a găsi forţa de a accepta cu adevărat implicaţiile căsătoriei cu
Ana, dar nici de a refuza această căsătorie, Ion vede ulterior în turnura evenimentelor o fatalitate prin care
trebuie să plătească forţarea destinului de a-i oferi ceva ce nu a simţit cu adevărat că avea dreptul – ,,Mândru
şi mulţumit ca orice învingător, Ion simţea totuşi un gol ciudat în suflet”. Moartea lui Petrişor este pusă pe
seama fatalităţii. Concluzia din a doua parte a romanului invalidează toate strădaniile din prima parte: ,,ce
folos de pământuri, dacă ce ţi-e pe lume mai drag nu-i al tău…” Sfârşitul personajului este în mare măsură o
urmare a acţiunilor sale directe, căci Ion îi furnizează inexplicabil lui George direcţia loviturilor în întuneric.
Involuntar, luând forma destinului, Ion se autopedepseşte. Dar naratorul lasă posibilitatea continuării, căci
Florica este însărcinată, iar unii opinează că ar fi copilul lui Ion. Conform concluziei finale a
naratorului: ,,Câţiva oameni au murit, alţii le-au luat locul…”, viaţa va repeta, poate, într-o altă formă, destinul
personajului principal al romanului, în curgerea ei ciclică, imperturbabilă.

Concluzie

Prin cele două personaje, Ion şi Ana, Liviu Rebreanu şi-a exprimat viziunea tradiţională privind relaţia omului
în raport cu destinul.Omul tradiţional crede într-un destin prestabilit. Încercarea de a forţa limitele destinului,
de a-i depăşi, are consecinţe tragice. Cele două personaje au încercat să atingă fericirea, să se opună
destinului şi, de aceea, au sfârşit tragic. Prin Ion şi Ana, personajele purtătoare de semnificaţie al mesajului
transmis prin discursul narativ, scriitorul transilvănean şi-a exprimat viziunea asupra unei existenţe tragice,
resimțindu-se influențe ale naturalismului.