Mihai Eminescu

1873

Poezia „Floare albastră”, scrisă în 1872 și publicată în revista „Convorbiri

literare” în 1873, este o capodoperă a lirismului eminescian din etapa de tinerețe,
care anunță marile creații într-o viziune lirică proprie, „Floare albastră” poate fi
considerată o poezie-nucleu a romantismului eminescian.
În „Floare albastră” sunt asociate, în maniera romantică, mai multe specii
literare: poem filosofic, eglogă și elegie. Țin de romantism: tema (iubirea și natura,
condiția geniului, aspirația spre absolut), motivele literare, atitudinea poetică,
amestecul speciilor, dar și antiteza pe baza căreia este construită poezia.
La romantici, tema iubirii apare în corelație cu tema naturii, pentru ca tema
naturii vibrează la stările sufletești ale poetului. „Floare albastră” aparține acestei
teme și reprezintă ipostaza iubirii paradisiace, prezentă în idilele eminesciene din
aceeași perioadă de creație: „Sara pe deal”, „Dorința”, „Lacul”, sau în secvența idilică
din „Luceafărul”. Depășește însă cadrul unei idile, implicând și tema condiției
omului de geniu care aspiră la absolut.
Titlul fixează simbolul central, având ca punct de plecare un motiv romantic
de circulație europeană, ce sugerează aspirația spre fericire prin iubire. Motivul
literar asociază substantivul „floare”, care simbolizează viața, și culoarea „albastră”,
simbolul eminescian al infinitului, al marilor depărtări, al idealului.
Cele paisprezece strofe alcătuiesc patru secvențe poetice, prin alternanța a
două planuri, cosmic - terestru, în dialogul celor două voci lirice: geniul/vocea
masculina și iubita. Poezia are o compoziție romantică, fiind structurată în jurul
unei serii de opoziții: eternitate-viață, masculin-feminin, vis-realitate, departe-
aproape, trecut-prezent.
Prima secvență poetică (strofele I-III) înfățișează lumea rece a ideilor, lumea
lui. Monologul fetei începe cu reproșul realizat prin adverbul „iar”, plasat la
începutul poeziei. Tonul adresării este familiar, iar în aparentul dialog alternează
propozitii afirmative și negative, interogative și exclamative. Termenii populari
susțin adresarea familiară, iar cele două apelative, „sufle­tul vieții mele” și „iubite”,
dispuse simetric la începutul și la sfârșitul primei intervenții a fetei, exprimă
iubirea sinceră.
A doua secvență poetică (strofa a patra) constituie meditația bărbatului
asupra spuselor iubitei. Deși recunoaște adevărul din vorbele fetei, se deta­șează cu
o anumită ironie: „Ah! Ea spuse adevărul,/Eu am râs, n-am zis nimica”.
A treia secvență poetică conține strofele V-XII. Monologul fetei continuă cu o
chemare la împlinirea iubirii în lumea ei, planul terestru: „Hai în codrul cu
verdeață…”. Spre deosebire de alte idile eminesciene, aici femeia este aceea care
adresează chemarea la iubire. Cadrul natural se realizează prin motive romantice
frecvente în lirica ero­tică eminesciană: codrul, izvoarele, valea, balta, luna etc. Natura
de început de lume este, în viziune romantică, un spațiu nealterat de prezența
umană: „Stânca stă să se prăvale în prăpastia măreață”. Imaginile vizuale sunt
asociate cu cele auditive: „Und-izvoare plâng în vale”.
Idealul de iubire se proiectează într-un paradis terestru. Căldura zilei de
vară se află în rezonanță cu pasiunea chemării, cu iubirea împărțită: „Și de-a
soarelui căldură/Voi fi roșie ca mărul,/Mi-oi desface de-aur părul/Să-ți astup cu
dansul gura”.
Ultima secvență poetică (strofele XIII-XIV) este a doua intervenție a vocii
lirice din strofa a patra și reprezintă o continuare a meditației bărbatului asupra
iubirii trecute pe care o proiectează de aceasta data în ideal și aminti­re: „Și te-ai
dus, dulce minune, /Și-a murit iubirea noastră”.
Cadrul obiectiv al idilei se încheie cu despărțirea, iar în planul subiectiv se
accentuează lirismul.
Dacă în penultima strofă despărțirea îndrăgostiților pare temporară, în
ultima strofă, separată, la nivel formal, printr-un șir de puncte de suspensie de
restul poeziei, sfârșitul visului de iubire devine o certitudine. Verbele la timpul
trecut („te-ai dus”, „a murit”) susțin tonalitatea elegiacă. Contrastul dintre vis și
realitate, dar și dintre cele două lumi care o clipă s-au întâlnit în iubire, pentru ca
apoi să se realizeze în limitele lor este sugerat de repetiția din penultimul vers
(„Floare-albastra! Floare-albastră!...”) și, mai ales, de versul final: „Totuși este trist în
lume!”.
La nivel morfologic, verbele la prezentul etern redau lumea ideilor sau
veșnicia naturii („urea”, „sta”), verbele la viitor din monologul fetei proiectează
aspirația spre iubire în reverie, iar verbele la trecut, din meditația bărbatului, redau
reflecția și distanțarea temporală („am râs”, „te-ai dus”, „a murit”). La nivel lexical,
vorbirea populară și limbajul familiar accentuează intimitatea („încalte”).
Muzicalitatea tristă a poemului este susținută de elementele de prozodie:
rima imbraµ ata, ritmul trohaic, masura versurilor de 7 - 8 silabe. Se remarcă
 inovațiile la nivelul rimei (folosirea de cuvinte rare: „gândire” - „asire”; dispunerea
în rimă a unor părți de vorbire diferite: „dispare” - „floare”).
În opinia mea, poezia este o dezvoltare a unui motiv romantic de circula­ție
europeană, într-o viziune lirică proprie. „Floare albastră” își are punctul de plecare
în mitul romantic al aspirației către idealul de fericire, de iubire pură, întâlnit și la
scriitorul romantic german Novalis sau la poetul italian Leopardi. Motiv romantic
de largă circulație europeană, de asemenea regăsit și în alte texte eminesciene,
precum „Călin (file din poveste)” ori „Sărmanul Dionis”, simbolul florii albastre
dobândite cu valoare polisemantica: aspi­ rap.e spre fericirea prin iubire, opoziție
între lumea caldă, terestră și lumea rece a ideilor.
În concluzie, poezia „Floare albastră” reprezintă o capodoperă a creației
eminesciene din etapa de tinerețe, care anticipează marile teme și idei poetice
dezvoltate mai târziu în poemul-sinteză „Luceafărul”.

Bibliografie: Paicu Liliana, Lascăr Marilena, 2019, ESEUL – Varianta rapidă pentru
Bacalaureat: Literatura Română, București, Art Educațional
https://ro.scribd.com/g/6nmb23 - antoniaa6