RIGA CRYPTO ŞI LAPONA ENIGEL de Ion Barbu

,,Riga Crypto şi lapona Enigel” este una dintre cele mai reprezentative opere ale lui Ion Barbu, pentru faptul că în ea
sunt încadrate marile teme şi motive ale creaţiei autorului şi pentru că reflectă viziunea acestuia într-un mod cu totul
original.
Acest lucru se manifestă şi în ceea ce priveşte încadrarea poemului în curentul literar al modernismului. O primă
trăsătură evidentă o reprezintă ambiguitatea limbajului, prin utilizarea metaforelor surprinzătoare. Însuşi autorul îşi numeşte
poemul „un Luceafăr întors”, accentuând faptul că este o operă despre condiţia umană, în care intersectează două domenii
diferite: matematica şi poezia. Totodată, prozodia este modernă, deoarece strofele sunt inegale, iar măsura versurilor e
variabilă. Aparţinând etapei baladic-orientale, balada propune o nouă formă de lirism, „lirismul absolut”, impersonal, „ritual
de iniţiere”.
Lirismul este al „măştilor” poetului, în sensul că eul liric se proiectează în diverse ipostaze. „Crypto e poetul,
creatorul, şi el plăteşte cu nebunia încercarea de a-şi modifica condiţia, de a trăi.”(N. Manolescu)
Viziunea modernistă e dată de temă, de relaţia poet-lume, de motive literare. Astfel, ,,Riga Crypto şi lapona Enigel”
este o alegorie asupra existenţei reflectând drama incompatibilităţii dintre două lumi care încearcă să comunice şi să se
împlinească prin iubire.
Titlul este alcătuit din două nume proprii, după modelul marilor poveşti de iubire deja cunoscute, ,,Romeo şi
Julieta”, „Tristan şi Isolda”. Arhaismul „riga” e însoţit de numele Crypto, care sugerează făptura ascunsă, încifrată. Enigel,
care înseamnă „înger”este „lapona”, vieţuind în spaţiul nordic. Titlul desemnează, aşadar, membrii cuplului neîmplinit: el
întruchipează geniul vegetal, steril, increatul, iar ea e fiinţa umană ce aspiră către absolut.
Tema este iubirea, în varianta ei eşuată, temă care se asociază cu tema cunoaşterii.Motivele literare sunt moderniste
cu rol de încifrare a textului: visul, fântâna, soarele, oglinda, nunta .
Compoziţional, poemul este alcătuit două părţi, după modelul povestirii în povestire. Prima parte e rama şi prezintă
o nuntă împlinită, aparţinând planului real, a doua parte e povestirea propriu-zisă şi dezvoltă o nuntă iniţiatică, aparţinând
planului imaginar. Organizarea materialului poetic se realizează prin seria relaţiilor de simetrie, pentru că textul se
deschide şi se închide cu evocarea a două nunţi şi de opoziţie dintre materie şi spirit, masculin-feminin, umbră-soare,
nonuman-uman.Prozodic, se remarcă strofele inegale, versurile cu măsură variabilă care au rimă încrucişată, îmbrăţişată, dar
şi monorimă.
Incipitul conţine rugămintea unui nuntaş, adresată menestrelului, un artist medieval ambulant, de a spune povestea
unei nunţi imposibile. Faptul că este rostită într-un cadru secret, retras ,,în cămară”, lipsit de public şi spus pe o nouă
tonalitate „stins, încetinel” duce la ideea că se produce un act iniţiatic prin care se intră într-o altă lume.
Istorisirea propriu-zisă este compusă dintr-o serie de secvenţe epice baladeşti: portretul lui Crypto, portretul lui
Enigel, întâlnirea în vis, dialogul dintre ei şi pedeapsa lui Crypto. Personajul masculin, Crypto, aparţine unei lumi inferioare,
a umbrei. În lumea lui, el e închis şi siguratic, pentru ”că nu voia să înflorească”.El refuză, astfel, să-şi împlinească destinul,
fiind lipsit de spiritualitate. Celălalt personaj, Enigel, mica laponă, întruchipează o lume superioară. Epitetele ,,mică,
liniştită, preacuminte”, evidenţiază natura ei echilibrată, raţională. Poposind în lumea lui, ei nu pot comunica decât în vis,
pentru că aparţin unor lumi diferite. Cele trei încercări ale ,,regelui-ciupearcă” de a o convinge pe ,,lapona dreaptă” să
renunţe la călătoria ei spre soare evidenţiază diferenţa între cele două lumi.Tentată iniţial cu „fragi”, fata refuză. A doua
tentativă a lui Crypto e surprinzătoare, pentru că se oferă chiar pe sine, gata să se sacrifice pentru visul de lumină.Refuzul e
dat de pe o poziţie de superioritate, căci lapona îi spune că nu e pregătită „Lasă, aşteaptă de te coace”. Ultima oară, Crypto
clarifică raportul său cu soarele de care îl despart „visuri sute de măcel” şi îi pretinde fetei sacrificiul prin renunţarea la ideal
şi integrarea în regnul inferior „Lasă-l, uită-l, Enigel/În somn fraged şi răcoare”. Răspunsul fetei e amplu, arătând teama de
umbră şi aspiraţia ei către soare. Precum Demiurgul din „Luceafărul”, Enigel defineşte în antiteză cele două lumi. În lumea
umbrei, omul trăieşte ca fiinţă biologică „La umbră numai carnea creşte”, în timp ce în lumea soarelui, spiritul uman se
împlineşte prin cunoaştere „La soare roata se măreşte.” Pentru a-şi continua drumul spre cunoaştere, lapona depăşeşte
momentul „Plângi, preacuminte Enigel” şi intră definitiv sub semnul Soarelui. Pentru Crypto însă, întâlnirea cu astrul
luminos e distructivă şi se va transforma în ciupercă otrăvitoare, nuntind cu un element din lumea lui inferioară, „cu
măselariţa mireasă”.
Elemente înnoitoare ale limbajului poetic pot fi relevate la fiecare nivel al textului poetic.
La nivel lexico-semantic se observă acumularea de cuvinte din diverse registre stilistice care dobândesc valenţe
estetice: arhaisme ,, beteli”, termeni populari ,, iacă” ,,puiacă”.
Sub raport stilistic, se remarcă antiteza dintre omul comun şi cel de superior, materie-spirit, dar şi metaforele ,, pat
de râu”, ,,humă unsă” care semnifică existenţa fără rădăcini a fiinţei.
În opinia mea, limbajul figurat presupune un lector iniţiat, deprins cu descifrarea tainelor ascunse ale textului.
Poemul devine, astfel, o alegorie despre incompatibilitatea celor două lumi: materială şi spirituală, ceea ce înseamnă că
întreaga poveste şi personajele sunt transpuse într-o suită de metafore, personificări şi simboluri.
În concluzie, ,, Riga Crypto şi lapona Enigel” rămâne o meditaţie asupra destinului, a condiţiei umane duale.