Riga Crypto și lapona Enigel

Ion Barbu (1895-1961) a fost poet și matematician român. A fost unul dintre
cei mai importanți poeți români interbelici, reprezentant al modernismului literar românesc cu
toate că publică un singur volum, intitulat „Joc secund” (1930).

Modernismul este o tendință literară manifestată cu predilecție în perioada

interbelică, ale cărei trăsături sunt teoretizate de Eugen Lovinescu și promovate în special
prin intermediul cenaclului și a revistei „Sburătorul”.

Ermetismul în care se încadrează poezia lui Barbu este o tendință cultural-

artistică din perioada modernă, unde, limbajul intelectualizat, încifrat nu poate fi înțeles de
orice lector. Ermetismul se referă, așadar, la caracterul comprehensiv al operei.

„Riga Crypto și lapona Enigel” apare mai întâi în Literatorul, iar mai apoi în unicul volum,
„Joc secund”.

Textul este subintitulat baladă, constituindu-se de fapt ca o viziune parabolică

asupra existenței. Opera are menirea de a comunica încifrat o experiență, fiind o cântare
inițiatică. Astfel, Șerban Cioculescu este îndreptățit să se întrebe retoric „Ce este balada
«Riga Crypto și lapona Enigel» decât o baladă foarte frumoasă, dar, în definitiv, o anecdotă
împotriva strictei sale credințe poetice?”

Viziunea despre lume nu se lasă revelată cu ușurință, solicitând un cititor atent,

conștient că participă la o experiență inițiatică în urma căreia va ieși complet transformat.

Titlul, element paratextual, amintește de caracterul epic al operei. Din punct de

vedere structural este analitic, constituit după formula scrierilor celebre care au în centru
iubirea imposibilă („Romeo și Julieta”). Cele două nume proprii sunt completate de elemente
reprezentative celor două ipostaze. Denumirea arhaică pentru rege, riga este însoțită de
apelativul Crypto sugerând închiderea, încifrarea, făptura ascunsă. Enigel, nume propriu
permite mai multe interpretări, amintind concomitent de râul Ingul și substantivul angel cu
toată simbolistica sa. Lapona este specific fetei din Laponia. Membrii desemnează așadar
membrii cuplului neîmplinit: el întruchipează geniul vegetal, stadiul steril de increat iar ea
aparține sferei umane fiind caracterizată de aspirații către absolut.
 Tema o constituie iubirea prezentată ca o cale de cunoaștere eșuată căci cei doi
aparțin planurilor diferite. Dintre numeroasele motive ce încifrează textul, se evidențiază
transhumanța, atracția pentru soare, nunta, visul, „sufletul fântână”.

Poezia este structurată în două părți dintre care prologul (nunta împlinită) și
nunta neîmplinită. Incipitul este dominat de invocația menestrelului caracterizat prin epitetele
„trist și aburit” sau „mult îndărătnic” sugerând melancolia celor spuse. Cântărețul își cunoaște
valoarea și amână momentul spunerii.

Povestea este arhicunoscută, valoroasă, intrând astfel în atemporalitate. Fiind un cântec

inițiatic presupune parcurgerea unui ritual. Se creionează încă de la început imaginea rigăi și
a cadrului în care trăiește (umezeală, umbră, cadru specific creșterii ciupercilor). Substantivul
comun „crai” reprezintă un tânăr neînsurat, neinițiat, anticipând destinul acestuia iar „Crypto”
facre referire la încriptare. Tinerețea este motiv de bârfă printre bureți deoarece nu poate
procrea. Povestea continuă prin presupunerea că o vrăjitoare „mânătarcă” de la fântâna
tinereții ar fi aruncat o vrajă asupra lui pentru a fi veșnic tânăr.

Următoarele versuri creionează portretul laponei, aceasta coborând din nord (spațiu al
superiorității) către sud (spațiu al meditației și al reculegerii, o etapă firească în procesul
inițierii). Acest aspect este evidențiat prin transhumanță (de la iernat la pășunat), de apariția
renilor (animale psihopompe) dar și de cifra magică trei („trei covoare de răcoare”) ce trimit
la ideea celor trei trepte ale inițierii. Visul, ca motiv central al textului, este o manifestare a
subconștientului ce facilitează legătura dintre lumi și prefigurează viitorul. Verdeața la care
visează lapona simbolizează viața, spațiile patronate de Soare, evoluția, prefigurându-se
astfel, un viitor luminos. Visul aparține laponei dar reprezintă o lecție de viață pentru ambii
actanți. Pentru Enigel, mutarea într-un alt regn înseamnă moarte. Dialogul dintre cei doi se
aseamănă cu cel din „Luceafărul”, însă lapona nu cedează rugăminților rigăi, sugerându-i să
se maturizeze („Așteaptă de te coace”). Soarele, un alt motiv recurent în opera barbiană este
văzut de Crypto cu fel de fel de defecte („pete are fel de fel”), punctându-se astfel
incapabilitatea acestuia de a evolua. În același timp, lapona vede în Soare speranță, aspirație
și evoluție. Antiteza „La soare, roata se mărește; / La umbră, numai carnea crește” dintre
cunoașterea senzorială și ipostaza instinctuală vizează opoziția lumină-întuneric. Metafora
inelului completează imaginea Soarelui și trimite la motivul logodnei.

În finalul textului, Crypto înnebunește situându-se într-o zonă irațională în care

poate să trăiască iluzia nunții.
 Limbajul artistic abundă în elemente de oralitate, exprimări populare și
arhaice, ponderea mare a dialogului, invocarea menestrelului. Figura de stil dominantă este
metafora.

La fel ca în „Luceafărul”, personajele sunt alegorice punctându-se un lirism al măștilor:

„Copilul mare care aspiră la maturitatea superbă, feminină, al cărui spirit intelectual se
îndeplinește prin experiența vieții” și „un alter ego al poetului care în 1924 devenise fiară
bătrână”.

În opinia lui G. Călinescu, amestecul de regnuri din balada „Riga Crypto și

lapona Enigel” este de factură romantică și are rol de cunoaștere al unui alt univers. Accentul
în această baladă cade pe antagonismul slab-puternic. Prin intermediul acestui poem, Barbu
neagă o întreagă tradiție literară: înlocuind ideea impusă în literatură că dragostea este un
miracol, în sine, poetul prezintă drama incompatibilității și legea nemiloasă a iubirii
(supraviețuiește cel puternic, iar cel slab este sacrificat).