,,Riga Crypto și Lapona Enigel’’

de Ion Barbu
-tema și viziunea-

Ion Barbu, poet modernist ca și Tudor Arghezi și Lucian Blaga aparține

perioadei interbelice a literaturii române.Numele său este un pseudonim literar pentru
Dan Barbilian, matematician de reputație europeană. Poezia barbiana este în
ansamblul ei o metafora, poetul utilizând simboluri consacrate și proprii, acesta
cultivă o mistică a cuvântului, apelând la puritatea emoțională a simbolurilor și la
exprimarea eliptică.

,,Riga Crypto și Lapona Enigel’’ este o poezie modernă scrisă în anul 1924 și
publicată în 1930, în volumul ,,Joc Secund’’.Această opera face parte din a doua
etapă de creație barbiliană, numită baladie-orientală, este subintitulată ,,Baladă“ însă
răstoarnă conceptul tradițional, realizându-se în viziune modernă, ca un amplu poem
de cunoaștere și poem alegoric. „Luceafăr întors", poemul prezintă drama
cunoaşterii şi incompatibilitatea dintre două lumi/ regnuri.

Ca formulă estetică, opera barbiană se încadrează în modernism, curent literar

apărut ca reacție împotriva tradiționalismului și se caracterizează prin introducerea
unor idei sau concepții asupra expresiei artistice.Elemente moderniste prezente în
poezie sunt: intelectualizarea discursului liric, încifrarea mesajului și cultivarea
ambiguității și a ermetismului prin utilizarea metaforelor.

Creația literară aparține poeziei moderne ermetice prin eliminarea

sentimentului sau încadrarea lui într-o dimensiune rațională a existenței umane prin
interferența dintre genurile literare și prin limbajul ambiguu.

O primă trăsătură modernistă vizibilă este nerespectarea limitelor dintre

genurile literare.Subintitulată baladă, opera pare o stranie poveste de dragoste, cu un
început de cântec batrânesc de nuntă spus de un menestrel ,,la spartul nunții în
cămară’’, dar care se realizează în versiune modernistă, ca un amplu poem al
cunoașterii și ca unul alegoric.Discursul epic al poeziei este ca și în ,,Luceafărul’’,
străbătut de elemente dramatice, îmbinate cu cele lirice ce compun povestea de
dragoste dintre cele doua viețuitoare.

Formula literară este cea de ,,poveste în ramă’’, narată de un cântăreț popular,

la rugamintea unui ,,nuntaș fruntaș’’, cele patru catrene de la începutul poeziei
constituind ,,rama’’: ,,Mult-îndărătnic menestrel,/Un cântec larg tot mai încearcă/Zi-
mi de lapona Enigel/Şi Crypto, regele-ciupearcă!’’.Poezia este alcătuită din două
părţi, fiecare dintre ele prezentând câte o nuntă: una consumată, împlinită, cadru al
celeilalte nunţi, povestită, iniţiatică, modificată în final prin căsătoria lui Crypto cu
măsălariţa.

La nivelul limbajului, se observă a doua trăsătură specifică acestui curent

literar. Acesta se ambiguizează și chiar se ermetizează datorită folosirii
metaforelor.Astfel, ,,crai Crypto’’, ,, inimă ascunsă’’, ,,fântâna tinereții’’, ,,trei
covoare de răcoare’’, ,,laponă mică, liniștită’’ sunt doar câteva metafore prin
intermediul cărora autorul îi descrie pe cei doi protagoniști și lumea din care aceștia
provin, două regnuri diferite ce îi fac incompatibili.

Tema poeziei o reprezintă iubirea ca modalitate de cunoaștere a lumii,

îmbinându-se armonios cu tema naturii.Poemul prezintă drama cunoașterii și a
incompatibilității dintre cele două lumi.Universul poetic este construit cu ajutorul
motivelor literare, precum cel al visului, al oglinzii, al fântânii, a soarelui ajutând la
dezvoltarea existenței cele două tipuri umane: omul de geniu care aspiră spre absolut
și omul comun care îsi continuă viața alături de cei din regnul său căutând o împlinire
instinctuală.

O primă secvență sugestivă pentru temă este prima întalnire dintre cei doi care
are loc la fel ca în poemul eminescian ,,Luceafărul’’ în visul fetei, Enigel, în drumul ei
către soare poposește în mediul lui Crypto care îi oferă dulceața fragilor, simbol al
iubirii instinctuale, însă tânăra îl refuză deoarece aspiră către absolut, ,,- Enigel,
Enigel,/Ţi-am adus dulceaţă, iacă./Uite fragi, ţie dragi,/Ia-i şi toarnă-i în puiacă.’’

În debutul părţii a doua, sunt realizate prin antiteză portretele membrilor

cuplului, deosebirea dintre ei fiind elementul care va genera intriga. Numele Crypto,
cel tăinuit, „inimă ascunsă", sugerează apartenenţa la familia ciupercilor (cripto) şi
postura de rege (rigă) al făpturilor inferioare, din regnul vegetal. Numele Enigel are
sonoritate nordică şi susţine originea ei, de la pol are semnificaţia din limba suedeză a
cuvântului „înger"; Lapona îşi conduce turmele de reni spre sud, stăpână a regnului
animal; ea reprezintă ipostaza umană, cea mai evoluată a regnului (omul -„fiară
bătrână"). Riga Crypto, „inimă ascunsă", este craiul bureţilor, căruia dragostea pentru
Enigel, „laponă mică, liniştită", îi este fatală. Singura lor asemănare este statutul
superior în interiorul propriei lumi. Spaţiul definitoriu al existenţei, pentru Crypto,
este umezeala perpetuă: „în pat de râu şi humă unsă", spaţiu impur al amestecului
elementelor primordiale, apa şi pământul. În timp ce Lapona vine „din ţări de gheaţă
urgisită", spaţiu rece, ceea ce explică aspiraţia ei spre soare şi lumină, dar şi mişcarea
de transhumanță, „În noul an, să-şi ducă renii/ Prin aer ud, tot mai la sud, / Ea poposi
pe muşchiul crud/ La Crypto, mirele poienii.’’

Fiecare dintre cele 2 strofe ale tiradei rostită de Crypto începe printr-o repetiție
ce sugerează pasiune: ,,Enigel, Enigel”, sentimente contrare firii reci a regelui
ciupercă.Acesta o cheamă pe Lapona în lumea ei rece și întunecoasă, îndemnand-o să
uite soarele,ideal spre care ea aspiră găsindu-i fel de fel de defecte: ,,Lasă-l, uită-l,
Enigel,/În somn fraged și răcoare”.Lapona îl refuză cu delicatețe, a 3-a oară
mărturisindu-i ostilitatea față de umezeală și frig, mediu propice regelui ciupercă în
timp ce ,,Eu de umbră mult mă tem”, ,,Că dacă-n iarnă sunt făcută/[…]Mă-nchin la
soarele înțelept”.Se manifestă aici motivul soare-umbră, sugerând incompatibilitatea
celor doua lumi cărora le aparțin cele 2 ființe.Soarele este simbolul vieții spirituale, a
luminii sufletești, ce sugerează capacitatea ființei superioare de a aspira către
absolut.Umbra, întunericul și umezeala simbolizează condiția omului obișnuit,
neputința lui de a se înălța către idealuri.

O altă scenă semnificativă pentru tema poeziei o reprezintă finalul, un final

închis în care Crypto, încercând să-și depașească propria condiție prin iubire moare
din cauza soarelui puternic, ,, Şi sucul dulce înăcreşte!/Ascunsa-i inimă plesneşte” și se
transformă într-o ciupercă otrăvitoare fiind obligat să nuntească cu ipostaze
degradante ale propriului regn. ,, Cu Laurul-Balaurul,/Să toarne-n lume aurul,/(...)/Cu
măsălariţa-mireasă,/Să-i ţie de împărăteasă.”.Deși Crypto pare cel sacrificat,drama este
a lui Enigel care trăiește un profund zbucium sufletesc prin tentațiile pe care le
încearcă și capcanele întâlnite în drumul ei,căci Riga îi apare în vis și reprezintă
obstacolul pe care știe să-l ocolească cu luciditateîn drumul ei spre soare.

Titlul baladei anticipează tema iubirii, amintind de vechile și nefericitele

povești de dragoste ale Evului Mediu, precum cea a lui Tristan și a Isoldei sau cea a
lui Romeo și a Julietei. În plus, titlul sugerează și opoziția dintre cei doi, atât
socială, cât și morală:Crypto este ,,rigă”, adică rege, deci o ființă nobilă la nivelul
mediului din care provine, iar numele său (care vine din grecescul ,,Cryptos”=ascuns,
încifrat), sugerează caracterul său introvertit și aspirațiile sale telurice; pe de altă
parte, Enigel este o simplă locuitoare a ,,țărilor de gheață” ale Laponiei, însă numele
său (ce provine, în mod evident,de la ,,angel” ce înseamnă ,,înger”) indică firea sa
deschisă,dar și vocația sa solară.

Expresivitatea poeziei este realizată la nivel morfosintactic prin opoziţia

trecut/prezent a verbelor la persoana a III-a singular, mărci care atestă structura epică a
poemului şi absenţa eului liric: „trăia”, „poposi”, „a rămas”, „împărăţea”, „făceau”,
„vorbi”, „nu e”.

Elementele de prozodie se adaptează tehnicii moderne, versurile au măsură

variabilă, de la 5 la 9 silabe, rima este o îmbinare între rimă încrucişată, îmbrăţişată
şi monorimă, strofele sunt inegale, având între patru şi şapte versuri.

Prin poezia ,,Riga Crypto și Lapona Enigel”, Ion Barbu neagă o întreagă
tradiție literară înlocuind idea impusă în literatură că dragostea este un miracol în
sine, poetul prezentând drama incompatibilității și legea nemiloasă a iubirii în care
supraviețuiește cel puternic, iar cel slab este sacrificat. Creaţia lirică a lui Ion Barbu
apare, aşa cum afirma Alexandru Rosetti, „ca o plantă cu rădăcinile adânc înfipte în
solul nostru”.