Sunteți pe pagina 1din 2

Ministerul Educaţiei şi Cercetării

Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare


Examenul de bacalaureat naţional 2020
Proba E. a)
Limba şi literatura română
Simulare 1
Toate filierele – Profil real, uman, pedagogic, vocațional și tehnologic

• Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă zece puncte din oficiu.


• Timpul de lucru efectiv este de trei ore.

SUBIECTUL I (50 de puncte)

Citește următorul fragment:


,,Unii români sunt speriați de ideea trecerii educației în sistemul online, în timp ce alții găsesc oserie
de avantaje, inclusiv pentru creșterea calității educației. Deocamdată avem doar o situație temporară,
dar există posibilitatea de a porni de aici un sistem alternativ ale cărui baze deja au fost puse, în anii
precedenți, inclusiv din punct de vedere legislativ. Peste 6.000 de cadre didactice au participat la o
cercetare evaluativă, realizată de specialiști de la mai multe universități din România, privind practicile
didactice și dificultățile în desfășurarea activităților cu elevii în această perioadă.
Principalul dezavantaj al școlii online este inadaptarea unor elevi sau profesori la tehnologie, dar
și diminuarea socializării. Printre avantaje se numără înlocuirea constrângerii cu liberul arbitru*,
implicarea și responsabilizarea tuturor părților implicate, eliminarea bullyingului, reducerea riscurilor de
îmbolnăvire și mai ales transparența totală – adică și eliminarea incompetenței și a abuzurilor din sistemul de
educație. În plus, România are peste 85% din suprafață în mediul rural, unde sunt foarte multe
probleme în școli: elevii și profesorii fac naveta între localități, lipsesc foarte multe dotări, dar mai ales
lipsesc anual între 11.000 și 16.000 de cadre didactice, fiind înlocuite cu suplinitori pensionari și chiar
necalificați. Școala online ar putea deveni un sistem funcțional, care să rezolve problemele din sistemul
românesc de educație.
Ce tehnologie se folosește?
Cadrele didactice participante la investigația realizată de o echipă de cercetători și cadre didactice
de la Universitatea din București, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Universitatea de Vest și Institutul
de Științe ale Educației, în perioada 25-31 martie 2020, sunt deopotrivă din mediul rural și din mediul
urban, distribuite proporțional pe niveluri de învățământ. Din studiu reiese că nivelul de utilizare a
tehnologiei este mediu pentru 53% dintre aceștia. Doar 4% se declară începători în utilizarea
instrumentelor și resurselor digitale. Oricum, în această perioadă, pentru ședințe și discuții cu colegicadre
didactice, sunt nevoiți să utilizeze grupuri de discuții asincrone, cum ar fi WhatsApp (94%), apel telefonic
(75%), e-mail (72%) și videoconferințe prin Zoom, Webex, Skype, Meet etc. (58%). Iar pentru
managementul claselor și al activităților de învățare, aproape trei sferturi utilizează platforme de elearning
precum Google classroom (68%), Moodle (3%), Edmodo (3%), Easyclass (2%), arată studiul, o cercetare
evaluativă privind practicile didactice și dificultățile în desfășurarea activităților cu elevii. (...)”
Diana Scarlat, Avantajele și dezavantajele școlii de acasă, în Jurnalul.ro
*Liberul-arbitru - Capacitatea omului de a acționa numai după voința sa, independent de orice altă influență.

A. Scrie pe foaia de examen, în enunțuri, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe cu privire la
textul dat.
1. Indică sensul din text al secvenței Deocamdată avem doar o situație temporară. 6 puncte
2. Menționează cifra aproximativă a cadrelor didactice, participante la cercetare. 6 puncte
3. Precizează un avantaj și un dezavantaj al activităților de învățare online. 6 puncte
4. Explică motivul pentru care școala online ar putea fi funcțională, valorificând informații din al doilea alineat al
textului citat. 6 puncte
5. Prezintă, în 30 – 50 de cuvinte, principalele platforme utilizate pentru activitățile online, referindu-te la
informațiile din ultimul pasaj al fragmentului dat. 6 puncte

Probă scrisă la limba şi literatura română Simulare 1


Subiect de simulat pentru toate profilurile: real, uman, vocațional, pedagogic și tehnologic.
Pagina 1 din 2
Ministerul Educaţiei şi Cercetării
Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare
B. Redactează un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă învățarea online o poate înlocui
pe cea tradițională, raportându-te atât la informațiile din fragmentul extras din articolul Avantajele și dezavantajele
școlii de acasă de Diana Scarlat, cât și la experiența personală sau socială. 20 de puncte
În redactarea textului, vei avea în vedere următoarele repere:
– formularea unei opinii faţă de problematica pusă în discuţie, enunţarea şi dezvoltarea corespunzătoare a
două argumente adecvate opiniei și formularea unei concluzii pertinente; 14 puncte
– utilizarea corectă a conectorilor în argumentare, respectarea normelor limbii literare (norme de exprimare,
de ortografie și de punctuație), aşezarea în pagină, lizibilitatea. 6 puncte
În vederea acordării punctajului pentru redactare, textul trebuie să aibă minimum 150 de cuvinte şi să
dezvolte subiectul propus.
SUBIECTUL al II-lea (10 puncte)
Comentează textul de mai jos, în minimum 50 de cuvinte, evidențiind două trăsături ale curentului literar
Simbolism.
Toamna a trecut pe lângă mine
(Strada era plină de femei),
Toamna a trecut pe lângă mine Şi
m-a luat de braţ fără ruşine
Ca să-i fiu întreaga noapte-al ei.

M-a târât apoi într-o grădină


(Pomii galbeni, cerul cenuşiu), M-a
târât apoi într-o grădină, Şi-n
grădina plină de rugină
M-a culcat în iarbă ca-n sicriu.

Şi mi-a zis: Închide ochii bine


(Somn uşor de-acuma, dragul meu); Şi
mi-a zis: Închide ochii bine,
Şi m-a sărutat fără ruşine;
Şi mi-a zis: De-acuma eşti al meu! (Ion Minulescu, Cântec mediocru)
Notă
Pentru conținut, vei primi 6 puncte, iar pentru redactare, vei primi 4 puncte (utilizarea limbii literare – 1 punct; logica
înlănțuirii ideilor – 1 punct; ortografia – 1 punct; punctuaţia – 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, răspunsul trebuie să aibă minimum 50 de cuvinte şi să dezvolte
subiectul propus.
SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)
Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularităţi ale unei comedii studiate.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
– evidenţierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea comediei studiate într-o perioadă, într-un curent
cultural/literar sau într-o orientare tematică;
– comentarea a două scene relevante pentru tema comediei studiate;
– analiza a două componente de structură şi de limbaj, semnificative pentru comedia studiată (de exemplu:
acțiune, conflict dramatic, registre stilistice, limbaj, act, scenă etc.).
Notă
Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere.
Pentru conţinutul eseului, vei primi 18 puncte (câte 6 puncte pentru fiecare cerinţă/reper).
Pentru redactarea eseului, vei primi 12 puncte (existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere
– 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 2
puncte; ortografia – 2 puncte; punctuaţia – 2 puncte; așezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte şi să dezvolte
subiectul propus.

Probă scrisă la limba şi literatura română Simulare 1


Subiect de simulat pentru toate profilurile: real, uman, vocațional, pedagogic și tehnologic.
Pagina 2 din 2

S-ar putea să vă placă și