Particularitatile unei nuvele realiste - Moara cu noroc

Realismul este un curent literar apărut in a doua jumătate a secolului al XIX-lea, având
drept principiu fundamental construirea unui univers ficțional care să fie oglinda realului, să
creeze iluzia vieții.

Ioan Slavici a fost un prozator din Epoca Marilor Clasici, membru al Societății Junimea,
a cărui operă conținea romane, nuvele si basme. El este considerat creatorul nuvelei realist-
psihologice în literatura română, iar opera sa are un caracter moralizator si surprinde
realitatea satului Transilvănean cu personaje puternice, complex caracterizate din punct de
vedere psihologic.

"Moara cu noroc" este o nuvela publicată în 1881, in volumul "Novele din popor", într-
o perioada in care literatura romana cunoaște o dezvoltare fără precedent, Societatea
Junimea reunind toți marii scriitori ai vremii. Opera se încadrează in realism prin: tema
socială, cronotop, fapte verosimile, simetrie incipit-final, obiectivitatea narării, observație
morală și tipologia personajelor. Prin tehnica descrierii detaliate si folosirea motivelor
anticipative, Slavici este considerat precursorul lui Rebreanu.

   Fixarea acțiunii cu precizie în timp și spațiu este o trăsătură realistă ce contribuie la

evidențierea faptelor verosimile. Acțiunea este plasată la hanul numit "Moara cu noroc",
aflat în locuri pustii, la răscruce de drumuri, lângă un târg numit Ineu, in apropierea satului
Fundureni, din Transilvania. Timpul are două dimensiuni: una realistă, în prima jumătate a
secolului al XIX-lea, sugerată prin ocupații și mijloace de transport și alta mitică, religioasă,
de la Sf. Gheorghe la Paștele anului următor.

   Un alt element este perspectiva narativă, faptele fiind relatate la persoana a treia de către
un narator obiectiv, extradiegetic, auctorial. El își asumă rolul unui regizor în raport cu
universul ficțional, este omniscient si omniprezent, iar focalizarea este neutră. Naratorul
pătrunde în gândurile personajului, dezvăluind frământările sufletești ale acestuia prin
mijloacele specifice prozei psihologice: introspecția, stilul indirect, indirect liber, monologul
interior.

1
   Tema este dezumanizarea determinată de patima banilor și efectele nefaste asupra
celorlalți, temă ce ilustrează conflictul interior, psihologic.

O prima scenă ilustrativă pentru temă este aceea în care sosește la han Lică Sămădăul,
șeful porcarilor din zonă. Scena este ilustrativă pentru surprinderea primelor semne ale
transformării psihologice și morale a protagonistului. Dialogul dintre cei doi are inițial
aparența unui interogatoriu condus de Lică, aflat pe o poziție de autoritate și surprinde
încercarea acestuia de a se impune, cerându-i lui Ghiță să-i raporteze tot ce se întâmplă la
han și tot ce aude, dar nimeni în afară de el să nu afle. Lică repetă interogația “Ai înțeles?” și
părăsește hanul fără să-i dea lui Ghiță prilej de replică, fapt ce declanșează conflictul
psihologic. Plecarea sămădăului este urmată de primul moment de nesinceritate al lui Ghiță
față de familie. Frământat interior, acesta dorește “să ascundă înaintea nevestei gândurile
rele ce-l cuprinseseră”. Apariția lui Lică la han este decisivă pentru evoluția lui Ghiță.
Profitând de slăbiciunea cârciumarului pentru bani, sămădăul îl va convinge să-i devină
complice. El înțelege că nu poate rămâne la han fără voia lui Lică, știe că acesta este darnic,
dar se întreabă ce îi va cere în schimbul a ceea ce dă; se gândește la câștigul rapid și vede
parcă banii grămadă în față lui, fiind gata să-și pună capul în primejdie. Nu poate face însă
acest lucru pentru că are familie și copii, simțindu-se legat. Personajul se interiorizează,
devine morocănos, agresiv, își pierde lesne cumpătul și acceptă complicitatea cu Lică
liniștindu-și conștiința prin decizia de a strânge dovezi împotriva lui Lică, concomitent cu
acceptarea unor venituri obținute din afacerile necurate ale sămădăului.

  Punctul culminant al dezumanizării personajului este scena uciderii soției sale,

Ana, cu o motivație absurdă: "Știu doar că nu mai pot trăi și nici pe tine nu te pot lăsa vie
în urmă mea". Ghiță pleacă la Ineu hotărât să anunțe jandarmul că-l poate prinde pe Lică la
han cu banii însemnați asupra lui. El o abandonează pe Ana în brațele sămădăului fără să-i
dezvăluie acesteia planurile sale, ceea ce o determină pe Ana să-l disprețuiască, numindu-l
“muiere îmbrăcată în haine bărbătești”. Când Ghiță se întoarce, îl vede pe Lică plecând și
înțelege că a pierdut onoarea familiei și ocazia de a se răzbuna. Dialogul cu Ana ilustrează
dezumanizarea, dar și regretul că Dumnezeu nu i-a dat gândul cel bun la vremea potrivită.
O înjunghie pe Ana și este ucis de oamenii lui Lică ce dau foc hanului.

   Un element de compoziție paratextual ilustrativ pentru operă este titlul, o antifrază, căci
finalul tragic ilustrează contrariul norocului sperat la început. Moara este un han construit
lângă o veche moară părăsită "la câteva sute de pași de râuleț", motiv literar ce simbolizează

2
fragilitatea vieții ce macină destine. Titlul este relevant pentru nuvelă, deoarece anticipează
tema operei. Personajul, cizmar sărac, dar nemulțumit de propria condiție, își încearcă
norocul prin arendarea hanului, dar este acaparat de patima pentru bani, idee reflectată în
propriile vorbe ,,E în mine ceva mai presus de voința mea,,.

   Simetria incipit-final, un alt element de compoziție ilustrativ pentru realismul nuvelei se

realizează prin vorbele bătrânei soacre a lui Ghiță, simbolul înțelepciunii populare. Când
Ghiță o întreabă ce părere are în legătură cu arendarea hanului, ea răspunde: "Omul să fie
mulțumit cu sărăcia sa, că dacă vine vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit".
Finalul este marcat de observația bătrânei care privește ruinele fumegânde ale hanului și
atribuie sorții finalul tragic al familiei sale: "simțeam eu că n-are să iasă bine. Așa le-a fost
data". Ea crede că au lăsat ferestrele deschide și vântul a întețit focul, provocând incendiul.

   În concluzie, nuvela ilustrează caracterul moralizator al operei, personajele care au

încălcat legile moralității sunt pedepsite și un foc purificator cuprinde hanul, finalul fiind
justițiar. Într-o operă pe care Călinescu o aprecia ca fiind o ,,nuvelă solidă, cu subiect de
roman”, moralistul Ioan Slavici transmite concepții sănătoase de viață, îndemnând la
cumpătare și la echilibru.