Particularități ale unui text poetic studied aparținând lui Tudor Arghezi

TESTAMENT

Poezia modernistă se afirmă în perioada interbelică și se deosebește radical de poezia secolului

al XIX-lea. Ea devine expresia unei sensibilități care se raportează la realitate într-o manieră neobișnuită.
Temele acestei poezii sunt neliniștea, atracția către neant, estetica urâtului, complementaritatea
contrariilor.

Din punct de vedere prozodic, se observă în poezia modernistră interbelică apariția versului
liber și tehnica ingambamentului prin care ideea poetică este transmisă cu mai multă libertate. Poezia
modernistă se adresează unui public cultivat, recurgând la simboluri mitologice, dar și la alte referințe
culturale.

O particularitate a poeților interbelici este interesul pentru actul ceației. Apar, în epocă, multe
arte poetice sau poezii programatice. Arta poetică este o creație lirică în care sunt exprimate, cu
mijloace specifice, temele, obsesiile, atitudinea față de limbaj care sunt specifice pentru un întreg
univers poetic.

Poezia ”Testament” de Tudor Arghezi deschide volumul ”Cuvinte potrivite” publicat în anul 1927
și este o artă poetică.

Tema poeziei este creația. ”Testament” are structura unui monolog adresat, ale cărui mărci
lexico-gramaticale sunt formele verbale și pronominale de persoana a II-a , ”tine”, ”ți”, ”așază” și
vocativul ”fiule”. Motivul în jurul căruia se structurează poezia este cartea. Aceasta este denumită
metaforic ”o treaptă” care face legătura între străbunii îndepărtați și fiu. Totodată este și ”hrisovul
vostru cel dintâi”, adică actul de identitate al colectivității țărănești. O altă metaforă a cărții este ”hotar
înalt”, prin care se subliniază spiritualitatea. Componenta socială a liricii argheziene este redată de o altă
metaforă a cărții. Aceasta este ”rodul durerii de vecii întregi”.

Titlul poeziei este reprezentat de un subtantiv comun care denumește un act notarial prin care
se lasă urmașilor bunuri materiale. Arghezi folosește acest substantiv cu sens metaforic, făcând trimitere
la cele două părți ale Bibliei, Vechiul Testament și Noul Testament. Așa cum Biblia reprezintă , în
conștiința tuturor, prima carte a omenirii, cartea poetului este prima manifestare spirituală a
colectivității țărănești de care el este legat afectiv. Poetul are orgoliul de a fi realizat prima carte a
acestei colectivități , iar fiul are datoria morală de a-i conserva mesajul și de a-l transmite mai departe :
”Așaz-o cu credință căpătâi”

A doua secvență poetică redă metaforic viziunea argheziană referitoare la nașterea poeziei.
Pentru poet, creația înseamnă un îndelungat proces de transfigurare . Apar, în această secvență poetică,
un câmp semantic al universului țărănesc reprezentat de sapă, brazdă, plăvani și ”graiul cu-ndemnuri
pentru vite”, dar și un câmp semantic al creației, reprezentat de condei, călimară și ”cuvinte potrivite”.
Legătura dintre acestea este redată de seria sinonimică a verbelor ”să schimbăm”, ”am ivit”, ”am
prefăcut”, ”am preschimbat”. Procesul de creație este anevoios, cuvintele sunt ”fământate mii de
săptămâni”.

În următoarea secvență poetică apare o particularitate specifică liricii argheziene, estetica

urâtlui. Ca și poetul francez Charles Baudelaire, Tudor Arghezi consider că orice cuvânt poate deveni
expresiv, dac este folosit în contexte potrivite. Impactul pe care poezia îl are asupra receptorului este
atât de puternic, încât acesta este comparat cu ”un țap înjunghiat”. Enumerația ”Din bube, mucegaiuri
și noroi/ Iscat-am frumuseți și prețuri noi” subliniază capacitatea poetului de a transfigura realitățile
cele mai șocante, poezia fiind numită ”ciorchin de negi” în care se concentrează ”rodul durerii de vecii
întreg”i.

Ultima strofă pune problema relației dintre creator și cititor, dar și problema esenței creației
argheziene. Aceasta este rezultatul unei combinații între har și meșteșug: ”Slova de foc și slova făurită/
Împărăchiate-n carte se mărită”. Imaginea poetică are concretețe, fiindcă este comparată cu ”fierul
cald îmbrățișat în clește”. Poetul este ”robul” propriului har , iar ”Domnul”, metaoră a cititorului, care se
bucură de mesajul cărții, fără să fie preocupat de efortul creator în urma căruia a luat naștere.

”Testament” de Tudor Arghezi este o artă poetică în care se face elogiul cărții născute din trudă
și din transfigurarea realității.

( 636 )