Roman social realist de tip obiectiv Ion – Liviu Rebreanu

Câteva cuvinte despre autor şi epoca în care a scris şi anul publicării romanului.

Ipoteza
Opera literara Ion de Liviu Rebreanu aparține genului epic, ca specie literara este un roman social,
obiectiv, aparținând realismului.

Definirea romanului
Romanul este specia literară a genului epic în proza de mare întindere cu personaje numeroase,
complexe şi amplu caracterizare cu o intrigă complicată şi acțiune amplă.

Definirea romanului social

Romanul social este un roman ce dezbate ca temă viața citadină a unei comunităţi.

Definirea realismului
Realismul este curentul literar aparut in context european la mijlocul sec. al 19-lea a carui estetica se
baza pe reflectarea veridica a realitatii in arta.

Caracteristici ale realismului

Explicarea titlului

Geneza titlului (dacă există)

Tema operei

Tipul de narator si perspectiva narativa

Comentarea incipitului (scena horei)

Prezentarea pe scurt a romanului (precizarea conflictelor: principal, secundar, interior)

Surprinderea evoluției personajelor principale

Comentarea finalului (final închis, deschis, simetria incipit-final)

Clasificarea şi tipologizarea personajelor (puţină caracterizare, tipul ţăranului obsedat de

pământ, caracterizare directă şi indirectă)

Evidentierea modurilor de expunere si rolul lor

Modurile de expunere indeplinesc o serie de functii epice in discursul narativ. Descrierea initiala are,
pe langa rolul obisnuit de fixare a coordonatelor spatiale si temporale, functie simbolica si de
anticipare. Naratiunea obiectiva isi realizeaza functia de reprezentare a realitatii prin absenta marcilor
subiectivitatii. Dialogul sustine veridicitatea si concentrarea epica.

Registre stilistice (limbaj, regionalisme, figuri de stil, umor, ironie)

Concluzie
 Ion – Liviu Rebreanu
Caracterizarea personajului literar “Ion”

Despre autor

Ipoteza

Teorie (tip de roman, realismul)

Tipologizare
Personajul literar “Ion” este personajul principal al romanului cu același titlu, surprins în evoluție
datorită ascultării glasului pământului şi al iubirii. El aparține clasei țăranilor săraci, categorie pe care o
consideră înjositoare, motiv pentru care dorește să scape de această eticheta şi sa ajungă bogat. El este
condiționat cu mediul său social şi recurge la o ironie instinctiva în încercarea de a dobândi avere prin
căsătorie, seducând-o pe Ana. Lăcomia pentru pământ este scuzabilă datorită sărăcimii, dar brutalitatea
de care demonstrează îl face un personaj memorabil.
Moduri de caracterizare:
Caracterizarea directă
Caracterizarea directă făcută de narator sugerează prezentarea personajului Ion, la început, în
scena horei “Avea ceva straniu în privire, parcă nedumerire şi un vicleșug neprefăcut”, anticipându-se
astfel comportamentul ulterior. Știind totul despre el, naratorul îi subliniază calitățile “Era iute şi
harnic, ca mă-sa. Unde punea el mâna, punea şi Dumnezeu mila, iar pământul îi era drag ca o
ibovnică.” 
Caracterizarea directă de alte personaje demonstrează că este firesc ca personajul să fie văzut în
mod diferit de către acestea. Pentru Vasile Baciu, Ion este “hoţul”, “sărăntocul” şi “tâlharul”, pentru
Ana este “Ionică, norocul meu”. Lipsa de respect îi aduce adjectivul “becisnic”. Pentru Titu Herdelea
este “o canalie”. Până şi mama sa îl crede “proclet şi sălhui”. Așadar, se conturează chipul unui bărbat
dur, violent, egoist şi furios pe toată lumea fiindcă nu are pământ.

Autocaracterizare

Când încearcă să se lămurească în legătură cu ceea ce își dorește şi simte, Ion oscilează între a se
considera prost, în alte situații deștept. Astfel, vorbind cu sine, rostește “Aş fi o nătăfleață să dau cu
piciorul norocului”, acuzându-se pentru momentele de slăbiciune când, văzând frumusețea Floricăi, ar
fi vrut să fugă cu ea în lume, renunțând la Ana.

Caracterizarea indirectă prin fapte şi atitudini. Sărac fiind, umilit şi batjocorit de cei bogați,
realizează că nu poate scăpa de sărăcie. Ion își fixează un ţel al existenţei sale urmărind obținerea de
pământuri, singurul glas pe care îl aude şi îl ascultă fiind cel al pământului. Faptele desăvârşite de
ţăranul obsedat de ideea stăpânirii a cât mai mult pământ îl face un om ticălos deoarece o batjocorește
pe Ana şi o face de râs. Işi bate nevasta, vrea să-şi lovească mama şi își înjură tatăl. Caracterizarea
indirecta prin comportament îi arată degradarea umană a personajului, disprețul şi ura faţă de Ana. Işi
varsă mânia, o face să-l iubească dându-i de înțeles că o place, alintând-o.

Concluzie