EU NU STRIVESC COROLA DE MINUNI A LUMII de Lucian Blaga

Particularităţi ale textului poetic

Perioada interbelică românească se caracterizează printr-o efervescenţă culturală, fiind străbătută de

o multitudine de curente culturale, ideologii literare, cenacluri sau reviste. Ȋn jurul cenaclului şi al revistei
,,Sburătorul”, conduse de criticul Eugen Lovinescu, se conturează modernismul definit ca o amplă mişcare
cultural-artistică promotoare a elementului novator, a unei tendinţe spre ȋnnoire permanentă şi a opoziţiei
faţă de formele culturale preexistente. Ȋn ceea ce priveşte poezia, printre deziderate se numără: cultivarea
poeziei lirice, filosofice, de meditaţie estetică (ars poetica); utilizarea tehnicii ingambamentului;
expresivitatea limbajului realizată prin utilizarea metaforei revelatorii; ambiguizarea limbajului;
intelectualizarea emoţiei. Se remarcă acum formule poetice insolite, precum creion, inscripţie, psalm, poem
ȋntr-un vers, cântec, catren. Aşadar, poetul nu mai redă, nu mai exprimă, ci creează universuri posibile, care
se supun propriei imaginaţii.
Ȋn perioada interbelică se disting trei poeţi: Tudor Arghezi, Lucian Blaga şi Ion Barbu, numiţi de
critica literară ,,clasicii modernismului poetic”. Deşi opera lor se ȋncadrează ȋn modernism, fiecare
dovedeşte un stil inconfundabil care provine din particularităţi tematice, stilistice şi de viziune. Astfel,
identificăm un timbru aparte pe care ȋl clasificăm ,,arghezian”, blagian” sau ,,barbian”, ca o dovadă a forţei
lor creatoare.
Lucian Blaga este o personalitate de tip enciclopedic a culturii române, remarcându-se ca poet,
dramaturg şi filosof. Ceea ce ȋl particularizează pe Lucian Blaga este capacitatea sa de a-şi crea propriul
sistem filosofic, transpunând liric conceptele originale ale acestuia. Ȋn centrul universului, el plasează
noţiunea de mister, asupra căruia exercită două tipuri de cunoaştere: paradisiacă şi luciferică. Cea
paradisiacă se bazează pe argumente logice, fiind de factură ştiinţifică, o cercetare minuţioasă ce are drept
scop elucidarea misterului. Cunoaşterea luciferică, de natură poetică, are ca scop potenţarea misterului. Spre
deosebire de omul de ştiinţă, poetul pătrunde mai uşor miezul tainei, cu ajutorul imaginaţiei, sporindu-i
farmecul şi imaginaţia.
Poezia ,,Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, publicată ȋn 1919, ȋn ziarul ,,Glasul Bucovinei”,
este o artă poetică modernistă, plasată la ȋnceputul volumului de debut al poetului, ,,Poemele luminii”, 1919.
Ea sintetizează conceptele exprimate de filosoful Blaga, redându-le ȋn limbaj artistic. Ȋntreg volumul are la
bază metafora luminii, a cunoaşterii prin iubire, cea mai importantă cale către definirea poetică a misterelor
Universului. Poezia este o artă poetică deoarece autorul ȋşi exprimă crezul artistic şi viziunea asupra lumii.
Prin mijloace artistice, sunt redate propriile idei despre rolul poeziei şi al poetului ȋn societate. Este o artă
poetică modernă pentru că interesul autorului este deplasat de la tehnica poetică la relaţia poet-lume şi poet-
creaţie.
O primă trăsătură a modernismului care se regăseşte ȋn poezia ,,Eu nu strivesc corola de minuni a
lumii” este preocuparea continuă pentru procesul de creaţie, poezia ȋnscriindu-se ȋn seria artelor poetice
interbelice. Discursul liric reflectă conceptul de poezie intelectualizată, poezia devenind un act artistic
asumat. Ea se constituie ca o meditaţie confesivă modernistă, exploatând idei filosofice, asupra destinului
privilegiat al creatorului. Rolul poetului nu este de a descifra tainele lumii, ci de a le potenţa prin trăirea
interioară şi prin contemplarea formelor concrete prin care ele se ȋnfăţişează. Rolul poeziei este acela ca,
prin mit şi simbol, elemente specifice imaginaţiei, creatorul să pătrundă ȋn tainele Universului, sporindu-le.
Creaţia este un mijlocitor ȋntre eu şi lume. Sentimentul poetic este acela de contopire cu misterele
universale, iar actul poetic transfigurează misterul.
Procesul de creaţie este redat prin sintagma ,,calea mea” şi cuprinde trei etape. Prima etapă este
contemplarea misterelor lumii ȋntâlnite ȋn cale: ,,tainele, ce le-ntâlnesc/ ȋn calea mea/ ȋn flori, ȋn ochi, ȋn
buze, ori morminte”. Cea de-a doua etapă a procesului de creaţie este reprezentată de sporirea misterului ,,eu
cu lumina mea sporesc a lumii taină”, pentru ca ȋn final creaţia să fie condiţionată de iubirea faţă de aceste
mistere ,,căci eu iubesc/ şi flori şi ochi şi buze şi morminte”. Viziunea poetului despre creaţie include
această percepere afectivă a lumii ȋnconjurătoare, conform căreia nu poţi scrie decât despre ceea ce iubeşti.
Atitudinea poetului faţă de creaţie este descrisă ȋn antiteză cu atitudinea altor scriitori care doresc să
dezvăluie ȋn totalitate misterul. Această opoziţie semnifică, de fapt, antiteza dintre cele două tipuri de
cunoaştere: paradisiacă şi luciferică. Diferenta dintre cele două atitudini poetice este redată la nivelul
textului prin utilizarea pronumelui personal ,,eu”, a adjectivului pronominal posesiv ,,mea” (,,lumina mea”)
şi a adjectivului pronominal nehotărât ,,altora” (,,lumina altora”).
Opţiunea autorului pentru metaforele revelatorii reprezintă o altă trăsătură a modernismului de tip
expresionist. Principala metaforă revelatorie a poeziei apare ȋncă din titlu, ,,corola de minuni a lumii”, şi
semnifică ideea cunoaşterii luciferice. ,,Corola de minuni a lumii”, imagine a perfecţiunii, a absolutului prin
ideea de cerc, de ȋntreg, semnifică misterele universale pe care poetul refuză să le cunoască ȋn mod raţional.
Metafora este reluată ȋn incipitul poeziei, iar semnificaţia ei este completată prin folosirea unor verbe la
forma negativă ,,nu strivesc”, ,,nu ucid”. O altă metaforă revelatorie este metafora luminii, care simbolizează
cunoaşterea. Cele două tipuri de cunoaştere sunt redate prin asocierea elementelor de opoziţie cu verbe
sugestive: ,,Lumina altora/ sugrumă vraja nepătrunsului ascuns”, ȋn timp ce eul liric blagian sporeşte ,,a
lumii taină”. Organizarea ideilor poetice se face ȋn jurul unei imagini realizate prin comparaţia amplă a
elementului abstract, de ordin spiritual (mister, ȋntuneric, taină, adâncimi) cu un aspect al lumii materiale
(flori, ochi, buze, morminte). Comparaţia oferă o explicaţie asupra modalităţii poetice de a contempla
Universul. Demersul poetic este asemănat cu efectul de semiobscuritate produs de lună, o sursă a misterului.
Astrul nocturn amplifică taina nopţii, ȋn acelaşi fel ȋn care creatorul sporeşte misterele Universului. Verbele
prin care este definită acţiunea sa ,,sporesc”, ,,ȋmbogăţesc” au rolul de a reda amplificarea superlativă a
tainei, pe care o transformă ȋn mod creator ȋn ,,ne-nţelesuri şi mai mari”, sub ocrotirea ,,luminii” luciferice.
Pentru că este o artă poetică, poezia se concentrează pe tema condiţiei artistului prin raportare la
cunoaştere. Poezia este alcătuită din trei secvenţe lirice, care compun un discurs subiectiv, interiorizat,
exprimând sensibilitatea exacerbată a eului. Ȋntreaga creaţie se axează pe noţiunea de mister, asupra căruia
se exercită cele două tipuri de cunoaştere.
 Prima secvenţă lirică surprinde ipostaza poetului de călător ce-şi parcurge propriul traseu existenţial
ȋnvăluit ȋn mister ,,tainele, ce le-ntâlnesc ȋn calea mea”. Reluarea titlului ȋn primul vers accentuează ideea
deja enunţată şi va fi ȋmbogăţită cu noi semnificaţii. Sensul verbului ,,nu strivesc” se amplifică prin forma
negativă a verbului ,,a ucide”, conturând atitudinea protectoare a creatorului ȋn raport cu taina ce va fi
desluşită cu mintea. ,,Calea” eului liric este presărată cu miracole, precum ,,flori”, ,,ochi”, ,,buze”,
,,morminte”. Aceste elemente generatoare de mister sunt enumerate. ,,Florile” simbolizează viaţa,
efemeritatea, dar şi frumosul, ,,ochii” cunoaşterea, contemplarea poetică a lumii, ȋn timp ce ,,buzele”
simbolizează iubirea, dar şi rostirea poetică. Mormintele reprezintă simbolul morţii, al eternităţii. Toate
aceste teme au fost asociate de poeţii lumii cu misterul datorită imposibilităţii de a le cunoaşte integral. De
asemenea, elementele care ţin de mister sunt sugerate de alte cuvinte-simbol, care fac parte din câmpul
semantic al misterului: ,,nepătrunsul ascuns”, ,,adâncimi de ȋntuneric”, ,,a lumii taină”, ,,taina nopţii”,
,,ȋntunecata zare”, ,,ne-nţeles”.
Cea de-a doua secvenţă lirică este mai amplă şi explică sursa dublei antiteze ȋntre noţiunile de ,,eu” şi
,,alţii”, ,,lumina mea” şi ,,lumina altora”. Relaţia de opoziţie dintre noţiuni sugerează cele două tipuri de
cunoaştere teoretizate filosofic. Această secvenţă poetică este o frază amplă construită din sintagme
expresive sugestive şi având la bază verbe simetric antitetice. Modalitatea de cunoaştere a oamenilor de
ştiinţă, numită metaforic ,,lumina altora”, distruge misterul, ,,vraja nepătrunsului ascuns”; raţiunea este
văzută ca dăunătoare, nefiind capabilă de a produce revelaţia, suprimând farmecul universului ȋnconjurător.
Pe de altă parte, cunoaşterea poetică, cel de-al doilea termen al antitezei, introdus prin conjuncţia adversativă
,,dar” defineşte individualitatea poetică.
Ultima secvenţă lirică are rolul unei concluzii explicative introduse prin conjuncţia-conector
argumentativ ,,căci” şi reia parţial versuri-cheie ale poeziei: ,,căci eu iubesc şi flori şi ochi şi buze şi
morminte”. A potenţa misterul este echivalent cu a iubi la modul ideal, profund, ȋntreaga ,,corolă de minuni
a lumii”, singura capabilă de a deschide căi nebănuite cunoaşterii.
Titlul poeziei este o metaforă revelatorie care sintetizează artistic noţiunea filosofică de cunoaştere
luciferică. Se remarcă prezenţa mărcilor gramaticale specifice eului liric, pronumele personal ,,eu”, cu care
se dechide universul ficţional blagian şi care conferă caracter expresionist textului şi verbul la persoana I
,,nu strivesc”, sporind prin negaţie taina perfecţiunii Universului. Misterul văzut ca o corolă exprimă
simbolic echilibrul perfect al elementelor care compun lumea, pe care poetul le priveşte prin prisma
imaginaţiei, refuzând cunoaşterea lor raţională.
Motive poetice sunt misterul şi lumina, motiv central ȋn poezie şi metaforă emblematică pentru
ȋntreaga operă poetică a lui Lucian Blaga. Discursul poetic dezvoltă opoziţia dintre ,,lumina mea”,
referitoare la cunoaşterea poetică, de tip intuitiv, şi ,,lumina altora, referitoare la cunoaşterea raţională, de tip
logic.
Aşadar, concepţia despre poezie a lui Lucian Blaga se circumscrie problematicii cunoaşterii,
ȋnţeleasă prin raportare la mister, pe două căi: descifrare (cunoaştere paradisiacă) şi ȋncifrare (cunoaştere
luciferică). Arta poetică ,,Eu nu strivesc corola de minuni a lumi”este emblematică pentru un poet care
consideră că rolul poetului este acela de a spori misterul lumii prin creaţie.