Sunteți pe pagina 1din 2

La liceu, la prima oră, mai este necesară lectura expresivă a profesorului și explicarea cuvintelor necunoscute sau nu?

Sunt acestea metode specifice pentru ciclul gimnazial sau au relevanță și pentru liceu? Cum ar
trebui abordat un text liric în liceu?

Răspuns:

Indiferent dacă e vorba de gimnaziu sau de liceu, demersurile didactice trebuie adaptate la grupul-țintă. Așadar, în funcție de abilitățile de lectură orală ale elevilor, puteți decide dacă lectura expresivă a
profesorului este sau nu necesară. La clasa a IX-a, până ce puteți realiza o evaluare a elevilor din acest punct de vedere, e bine să faceți dvs. lectura expresivă a textului, urmând ca, treptat, să le oferiți elevilor
această posibilitate. Oricum, acest tip de lectură trebuie dublat de lectura în gând, fie pe textul integral, fie pe fragmente.

Textul liric, în liceu, poate fi abordat foarte divers, într-un cadru care cuprinde prelectura (o activitate de stimulare a interesului elevilor pentru textul ce va fi studiat; poate fi un brainstorming pe temă, de exemplu),
lectura (explorarea ideilor și a structurii textului pe secvențe), postlectura (formularea unor interpretări privind semnificațiile textului).

Există două orientări în didactica liricului; astfel, demersul didactic poate fi direcționat fie dinspre suprafața textuală, dinspre cum-ul textului (sonoritate, figuri stilistice, dispunerea textului în strofe sau altfel) spre
semnificații, spre ce-ul textului, sau dimpotrivă, dinspre ideile/sensurile textului, dinspre ce-ul textului, spre reliefarea modului în care acestea sunt exprimate și puse în pagină. Dacă preferați a doua strategie,
atunci parafrazarea pe strofe /secvențe a textului este o metodă care îi ajută pe elevi să se concentreze pe sensuri și să exploreze ulterior și felul în care acestea sunt evidențiate prin figuri de stil, ritm, rimă etc.
Evident, tipul acesta de abordare nu este potrivit textelor poetice ludice. Puteți alterna cele două demersuri, în funcție de textul liric studiat.

În funcție de particularitățile textului, puteți alege diferite căi de acces prin care elevii pot ajunge la înțelegerea textului. Este important să decideți care este cea mai provocatoare cale de acces care poate stimula
interesul elevilor spre înțelegerea textului.

 Abordarea ilustrativă (lectura unui text ilustrativ pentru un curent literar / un gen / o specie literară, identificarea, împreună cu elevii, a trăsăturilor marcante ale textului): focus pe trăsăturile textului care permit
înțelegerea curentului, a genului, a speciei
 Abordarea centrată pe „punctele tari“ ale textului (identificarea elementelor-cheie pentru interpretarea textului, opțiuni / alternative interpretative): focus pe problematica textului (idei în jurul cărora se
structurează discursul liric, opoziții etc.)
 Abordarea problematizantă (pornind de la elementele-surpriză ale textului, de la obscuritățile acestuia): focus pe ambiguitățile textului, pe elementele șocante pentru cititor
 Abordarea tabulară (identificarea paradigmelor semantice ale textului / câmpuri semantice / lexicale), corelații în plan denotativ / conotativ: focus pe câmpurile de semnificații
 Abordarea din perspectivă comunicativă (identificarea rolurilor de comunicare / cine, cu cine?, cui îi comunică): focus pe interpretarea mesajului ca act de comunicare
 Abordarea structurală (analiza pe niveluri de organizare a textului: fonetic, morfosintactic, semantic etc., corelații între observațiile făcute pe diversele paliere ale analizei): focus pe diversele niveluri de
organizare a textului
 Abordarea lineară (la prima lectură și la relectură – progresie textuală, conștientizarea așteptărilor, anticipări, formarea macrostructurilor comprehensive, feed-back-uri): focus pe așteptările cititorilor față de
textul citit
 Abordarea afectivă / emoțională (reacții de identificare / respingere, corelarea cu experiențe personale): focus pe asocierile pe care lectura textului le provoacă cititorului în raport cu experiența personală, cu
valorile proprii

Este recomandabil să combinați răspunsurile de tip personal (personal response), în care elevii empatizează cu vocea lirică și fac legături cu propriile experiențe de viață sau de lectură, cu lectura critică (analiza de
text, reflecția și evaluarea conținutului și a structurii textului) și cu lectura creativă, constând în crearea unor interpretări personale, ce pot fi realizate, de pildă, pe baza teoriei inteligențelor multiple (parafrazarea
ideilor din fiecare strofă – pentru inteligența lingvistică, sintetizarea ideilor textului într-o formulă matematică sau găsirea unei forme geometrice care ar putea simboliza semnificațiile textului – pentru inteligența
matematică, realizarea unui desen sugestiv – pentru inteligența vizuală, asocierea textului cu un tip de muzică sau cu un anumit ritm – pentru inteligența muzicală, reprezentarea prin dans sau mimică a
semnificațiilor textului – pentru inteligența kinestezică, asocierea cu reprezentări din mediul înconjurător – animale, plante, minerale etc. – a unor aspecte /trăiri exprimate în text – pentru inteligența naturalistă,
discutarea în perechi sau în grupuri mici despre emoțiile generate de lectura textului sau despre semnificațiile acestuia – pentru inteligența interpersonală, scrierea unui jurnal de lectură în care elevii își împărtășesc
o experiență personală pe care o pot pune în relație cu textul – pentru inteligența intrapersonală.

O grilă de întrebări pe care o puteți adapta, de fiecare dată, pentru etapele de lectură și postlectură, este următoarea:

Primele reacții Înțelegerea inițială a textului Dezvoltarea interpretărilor Dezvoltarea unei viziuni critice, a unei evaluări
• Care este prima ta reacție față de
text?
• Care este tema poeziei?
• Ce stare îți dă textul? • Care este ideea sau imaginea centrală a poeziei?
• La ce se referă poezia? • Este, după părerea ta, o poezie bună? De ce da sau de ce nu?
• Ai mai simțit aceasta stare în alte • Ce tip de poezie este (narativă, lirică, dramatică)?
• Cum este structurată poezia? • Este această poezie unică, deosebită? De ce?
ocazii?
• Ce procedee prozodice sau fonetice sunt folosite
• Ce sunete predomină în poezie? • Dacă ai fi scris tu această poezie, ce ai fi schimbat? Ce ai fi păstrat?
• De ce îți amintește poezia? (ritm, rimă, aliterație etc.)?
• Care este cel mai important cuvânt • Cum crezi că reacționează alte persoane la această poezie?
• Lectura textului ți-a stimulat • Ce limbaj figurativ este folosit?
(cuvântul-cheie)? Cea mai importantă
imaginația? La ce te-ai gândit citind/ propoziție/frază? Cel mai important • Îți amintește această poezie de altă operă literară? Dacă da, care este aceea? De ce
auzind poezia? • Cum ai descrie stilul poetului?
vers? posibilă conexiunea între cele două texte?

• Ce întrebare ai vrea să-i adresezi • Cum se raportează poezia la contextul istoric,


poetului? social sau cultural în care a fost scrisă?

Conf. univ. dr. Florentina Sâmihăian

Universitatea din București

Facultatea de Litere

Departamentul de lingvistică

S-ar putea să vă placă și