Examenul Național de Bacalaureat - Final, 2021 PDF

1
Liceul Teoretic Creștin ,,Pro Deo"
Examenul Național de Bacalaureat
Clasa a XII-a Profesor, Nechifor Alexandra

Elev
__________________
2
Cuprins
❖ Eseuri bacalaureat – cerințe – p. 6
❖ Observații legate de realizarea eseurilor – p. 8
❖ Subiectul III
Genul epic – pag. 9

✓ Ion Creangă – Povestea lui Harap-Alb, basm cult - p. 10
✓ Ioan Slavici – Moara cu noroc, nuvelă psihologică de factură realistă – p. 16
✓ Liviu Rebreanu – Ion, roman realist obiectiv – p. 21
✓ Mihail Sadoveanu – Baltagul, roman realist cu substrat mitic – p. 25
✓ Camil Petrescu – Ultima noapte..., roman subiectiv de analiză psihologică – p.30
✓ Mircea Eliade – Maitreyi, roman al experienței – p. 36
✓ George Călinescu - Enigma Otiliei, roman realist balzacian – p. 42
✓ Marin Preda - Moromeții, roman realist postbelic – p. 48
✓ Dan Lungu – Sînt o babă comunistă, roman scris după 1980 – p. 63
❖ Genul dramatic – p. 62
✓ Ion Luca Caragiale – O scrisoare pierdută, comedie – p. 63

✓ Marin Sorescu – Iona, dramă – p. 69
❖ Genul liric – p. 75
✓ Mihai Eminescu – Luceafărul, romantism – p. 76

✓ George Bacovia – Plumb, simbolism – p. 79
✓ Tudor Arghezi – Flori de mucigai, modernism eclectic - p. 82
✓ Lucian Blaga – Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, modernism expresionist
– p. 85
✓ Ion Barbu – Din ceas, dedus..., modernism ermetic p. 88
✓ Vasile Voiculescu – În Grădina Ghetsemani, tradiționalism – p. 91
✓ Nichita Stănescu – Leoaică tânără, iubirea, neomodernism – p. 94
❖ Subiectul IB – textul argumentativ – p. 97

❖ Subiectul II – analiza unui text literar la prima vedere – p. 102
✓ Genul liric: parte teoretică (figuri de stil, imagini artistice, temă/motiv/simbol),
model de cerință, barem, model de rezolvare - p. 103-111
3
✓ Genul epic
o Apartenența la gen: parte teoretică, model de cerință, barem, model de rezolvare – p.
113
o Perspectiva narativă: parte teoretică, model de cerință, barem, model de rezolvare –
p.115
o Caracterizare de personaj: parte teoretică, model de cerință, barem, model de
rezolvare – p. 118
✓ Semnificația timpurilor verbale: parte teoretică, model de cerință, barem,
model de rezolvare – p. 120
✓ Genul dramatic
o Rolul notațiilor autorului: parte teoretică, model de cerință, barem, model de
4
Subiectul III
Genul epic
❖ Ion Creangă – Povestea lui Harap-Alb, basm cult
❖ Ioan Slavici – Moara cu noroc, nuvelă psihologică de factură realistă
❖ Liviu Rebreanu – Ion, roman realist obiectiv
❖ Mihail Sadoveanu – Baltagul, roman realist cu substrat mitic
❖ Camil Petrescu – Ultima noapte..., roman subiectiv de analiză
psihologică
❖ Mircea Eliade – Maitreyi, roman al experienței
❖ George Călinescu - Enigma Otiliei, roman realist balzacian
❖ Marin Preda - Moromeții, roman realist postbelic
❖ Dan Lungu – Sînt o babă comunistă, roman scris după 1980
5
Eseuri bacalaureat – cerințe și barem
E1 – Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularități ale

unui text (specia – basm, nuvelă, roman interbelic, roman postbelic) studiat la clasă/ text
aparținând lui … (numele autorului)
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:

– evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului ales într-un curent cultural literar
/ cultural sau într-o orientare tematică;
– comentarea a două secvențe relevante pentru tema textului narativ studiat;
– analiza a două elemente de structură, de compoziție si de limbaj, semnificative pentru textul
narativ studiat (de exemplu: acțiune, conflict, relații temporale și spațiale, incipit, final, tehnici
narative, instanțele comunicării narative, perspectivă narativă, registre stilistice, limbaj etc.)
Barem
-evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului narativ studiat într-o perioadă, într-un
curent cultural/literar sau într-o orientare tematică: precizarea perioadei, curentului cultural/literar,
orientării tematice – 2 puncte; numirea a două trăsături ale perioadei, curentului cultural/literar sau ale
orientării tematice precizate: 2 x 1 punct = 2 puncte; evidențierea celor două trăsături, prin valorificarea
textului: 2 x 1 punct = 2 puncte; total - 6 puncte
– comentarea a două secvențe relevante pentru tema textului narativ studiat: precizarea temei textului
narativ studiat – 2 puncte; comentarea oricăror două secvențe relevante pentru tema textului – 2 x 1 punct
- 2 puncte; tendința de rezumare – 1 punct; 6 puncte
− câte 3 puncte pentru analiza oricăror două elemente de structură, de compoziție si de limbaj
semnificative pentru textul narativ studiat 2 x 3 puncte = 6 puncte
• analiza fiecărei componente alese, justificând relevanța acesteia pentru textul ales – 3 puncte; abordarea
schematică, fără justificarea relevanței – 1 punct
E2 – Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularitățile de

construcție a unui personaj dintr-un text (specia) / text scris de (autor).

– prezentarea statutului social, moral, psihologic etc. al personajului ales;
– evidențierea unei trăsături a personajului ales, ilustrată prin două scene/secvențe comentate;
– analiza a două elemente de structură, de compoziție si de limbaj, semnificative pentru evoluția
personajului (de exemplu: acțiune, conflict, relații temporale și spațiale, incipit, final, tehnici
Barem
– prezentarea statutului social, moral, psihologic etc. al personajului ales: prezentare clară, nuanțată – 3
puncte; schematism în prezentarea statutului personajului – 1 punct 2 x 3 puncte = 6 puncte
– evidențierea unei trăsături a personajului, prin referire la două episoade/secvențe relevante:
prezentarea trăsăturii personajului – 2 puncte; ilustrarea trăsăturii personajului, prin oricare două
episoade/secvențe relevante – 2 x 2 puncte = 4 puncte 6 puncte
− câte 3 puncte pentru analiza oricăror două elemente de structură, de compoziție si de limbaj semnificative
pentru construcția personajului 2 x 3 puncte = 6 puncte
• analiza fiecărei componente alese, justificând relevanța acesteia pentru evoluția relației dintre
personaje – 3 puncte; abordarea schematică, fără justificarea relevanței – 1 punct
6
E3 – Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți relația dintre două
personaje dintr-un text studiat la clasă (specia) / text scris de … (autorul)

– prezentarea statutului social, moral, psihologic etc. al celor două personaje;
– evidențierea evoluției relației dintre cele două personaje, prin referire la două episoade/secvențe
relevante;
– analiza a două elemente de structură, de compoziție si de limbaj, semnificative pentru evoluția
relației dintre personaje (de exemplu: acțiune, conflict, relații temporale și spațiale, incipit, final,
tehnici narative, instanțele comunicării narative, perspectivă narativă, registre stilistice, limbaj etc.)
Barem
– prezentarea statutului social, moral, psihologic etc. al fiecăruia dintre cele două personaje: prezentare
clară, nuanțată – 3 puncte; schematism în prezentarea statutului personajului – 1 punct 2 x 3 puncte = 6
puncte
– evidențierea evoluției relației dintre cele două personaje, prin referire la două episoade/secvențe
relevante: prezentarea evoluției relației dintre personaje – 2 puncte; ilustrarea evoluției relației dintre
personaje, prin oricare două episoade/secvențe relevante – 2 x 2 puncte = 4 puncte 6 puncte
− câte 3 puncte pentru analiza oricăror două elemente de structură, de compoziție si de limbaj semnificative
pentru evoluția relației dintre cele două personaje 2 x 3 puncte = 6 puncte
• analiza fiecărei componente alese, justificând relevanța acesteia pentru evoluția relației dintre personaje
– 3 puncte; abordarea schematică, fără justificarea relevanței – 1 punct
Notă
Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere.
Pentru conținutul eseului, vei primi 18 puncte (câte 6 puncte pentru fiecare cerință/reper).
Pentru redactarea eseului, vei primi 12 puncte (existența părților componente – introducere,
cuprins, încheiere – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare
– 3 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuația – 2 puncte; așezarea
în pagină, lizibilitatea – 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de
cuvinte si să dezvolte subiectul propus.
Redactare – 12 puncte – punctaj valabil la toate eseurile

− existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere 1 punct
– logica înlănțuirii ideilor 1 punct
– abilități de analiză si de argumentare 3 puncte
• relație adecvată între idei, între idei si argumente, formulare de judecăți de valoare relevante – 3 p.
• relație parțial adecvată între idei, între idei si argumente, formulare de judecăți parțial
relevante – 2 puncte
• schematism – 1 punct
− utilizarea limbii literare (stil si vocabular potrivite temei, claritate a enunțului, varietate a lexicului, sintaxă
adecvată – 2 p.; vocabular restrâns, monoton – 1 p.) 2 puncte
− ortografia (0–1 erori – 2 p.; 2 erori – 1 p.; 3 sau mai multe erori – 0 p.) 2 puncte
− punctuația (0–1 erori – 2 p.; 2 erori – 1 p.; 3 sau mai multe erori – 0 p.) 2 puncte
− așezarea în pagină, lizibilitatea 1 punct
7
Observații legate de realizarea eseurilor
Eseul 1 – particularități de construcție a unui text (specia) scris de ... (numele autorului)
• Evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului ales într-un curent cultural
/ literar sau într-o orientare tematică – 6p
1.precizarea perioadei, curentului cultural / literar / orientării tematice – 2p (se face în

introducere)
2.numirea fiecărei trăsături a curentului – 1p x 2=2p
3.evidențierea celor două trăsături prin valorificarea textului – 1p x 2=2p
• Comentarea a două secvențe relevante pentru tema textului / două imagini idei poetice– 6p
1.prezentarea temei – 2p
2.comentarea secvențelor: rezumat + evidențierea relevanței secvenței pentru temă –
comentarea / explicarea principalelor simboluri etc. 2p x 2=4p
La poezie – O imagine / o idee poetică relevantă pentru temă e conturată / e transmisă de
versurile -,,citați versuri, chiar dacă e o strofă întreagă, o scrieți"
• Analiza a două elemente de structură, de compoziție și de limbaj semnificative pentru textul

narativ studiat – 6p
1.prezentarea și analiza fiecărui element de construcție studiat, justificând relevanța acestuia

pentru textul ales – 3p x 2=6p
Eseul 2 – particularități de construcție a unui personaj

• Prezentarea statutului social, psihologic, moral al personajului ales – 2px3=6p
• Evidențierea unei trăsături a personajului ales, ilustrată prin două secvențe comentate
1.prezentarea unei trăsături a personajului – 2p
2.prezentarea a două secvențe narative ilustrative pentru trăsătură – 2px2=4p
Atenție la modul în care introduceți secvența! Trebuie prezentată în legătură cu evoluția
personajului. Secvența poate fi introdusă în felul următor: e secvență narativă relevantă
pentru (numiți trăsătura) / care evidențiază (numiți trăsătura). De asemenea, asigurați-vă
că, în prezentarea secvenței evidențiați trăsătura personajului.
• Analiza a două elemente de construcție a textului semnificative pentru evoluția personajului
1.prezentarea elementelor – 3x2=6p
Atenție la modul în care prezinți elementele! Neapărat trebuie evidențiată legătura cu evoluția
personajului, mai ales când nu ai ales mijloacele de caracterizare ca element. Poți introduce, cel
8
puțin primul element, în felul următor: Un element de construcție a textului relevant pentru
evoluția personajului este.... (vezi eseul 2)
Eseul 3 – relația dintre două personaje

• Prezentarea statutului social, psihologic, moral al personajelor alese – 2px3=6p
• Evidențierea evoluției relației dintre cele două personaje, prin referire la două secvențe
comentate
1.evidențierea evoluției relației dintre cele două personaje– 2p
2.prezentarea a două secvențe narative ilustrative pentru relație – 2px2=4p
Atenție la modul în care introduci secvența! Trebuie prezentată în legătură cu evoluția
relației dintre personaje. Secvența poate fi introdusă în felul următor: o secvență narativă
relevantă pentru evoluția relației dintre cele două personaje. De asemenea, asigură-te că, în
prezentarea secvenței evidențiați relația dintre personaje.
• analiza a două elemente de construcție a textului semnificative pentru evoluția relației dintre
cele două personaje
1.prezentarea elementelor – 3x2=6p
9
Basmul cult – ,,Povestea lui Harap-Alb", Ion Creangă
E1.Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularități ale unui
basm cult studiat / text aparținând lui Ion Creangă.

– evidențierea a două caracteristici ale speciei literare basm cult, existente în opera literară studiată;
– comentarea a două secvențe relevante pentru tema textului narativ studiat;
– analiza a două elemente de structură, de compoziție si de limbaj, semnificative pentru textul
narativ studiat (de exemplu: acțiune, conflict, relații temporale și spațiale, incipit, final, tehnici
Cuvinte-cheie: basm cult, tema luptei dintre Bine și Rău, tema inițierii, ambiguizarea
personajelor, scena fântânii, demascarea spânului, conflictul, perspectiva narativă obiectivă +
subiectivizarea narațiunii.
1.Introducere
Definit ca o specie a epicului, basmul propune un univers ficțional focalizat pe tema eternei
lupte dintre bine și rău, deznodământul surprinzând triumful forței binelui. Personajele, fie ele ființe
umane sau cu puteri supranaturale, sunt purtătoare ale unor valori simbolice: binele și răul, în
diversele lor ipostaze. Structural, se remarcă prezența unor clișee compoziționale: formule narative
tipice, motive literare specifice, cifre magice. ,,Povestea lui Harap-Alb", de Ion Creangă, operă
publicată în revista Convorbiri literare în 1877, aparține, prin trăsăturile sale definitorii, speciei
literare basm cult. Autorul pornește de la structura consacrată a basmului popular, pe care o
reconfigurează în conformitate cu propria viziune asupra lumii, evidențiată prin: umanizarea
fantasticului, dimensiunea simbolică a narațiunii, oralitatea stilului și umorul.
2. Două particularități ale basmului cult
2.1.prima particularitate – lupta dintre Bine și Rău, deznodământul surprinzând triumful
Binelui.
În primul rând, la fel ca-n basmul popular, textul lui Creangă abordează tema luptei dintre
Bine și Rău. Astfel, Harap-Alb, Sf. Duminică, regina furnicilor, crăiasa albinelor sau cei cinci
năzdrăvani reprezintă întruchipări ale Binelui, în vreme ce Spânul sau Împăratul Roș sunt ipostazieri
ale Răului. Dimensiunea simbolică a narațiunii, ca trăsătură specifică a basmului cult, orientează,
însă, lectura textului prin prisma temei inițierii. În acest sens, drumul parcurs de protagonist de la
curtea tatălui la cea a lui Verde Împărat nu trebuie perceput ca unul fizic, material, spre exterior, ci
ca un drum al maturizării, spiritual, spre interiorul ființei. De aceea, basmul lui Creangă își relevă
caracterul de bildungsroman.
2.2. a doua particularitate –ambiguizarea personajelor.
În al doilea rând, dincolo de această împărțire a personajelor în ipostaze ale Binelui și
ale Răului, nota de originalitate a basmului cult se remarcă la nivelul construcției lor pe principiul
ambiguizării. Harap-Alb nu seamănă cu Făt-Frumos din basmul popular. El este lipsit de puteri
supranaturale, având un caracter profund uman cu calități și defecte. Nici Spânul nu este
10
întruchiparea absolută a maleficului. Acesta apare în ipostaza de maestru spiritual sever, fără de care
inițierea protagonistului nu ar fi fost posibilă. Este, așadar, un rău necesar.
3.Tema + două secvențe semnificative
Textul abordează, în primul rând, tema luptei dintre Bine și Rău, finalizându-se cu victoria
Binelui, peste care se suprapune tema inițierii.
O primă secvență ilustrativă în acest sens e cea a fântânii. Fântâna este un spațiu simbolic,
un topos1 al morții și un spațiu al regenerării în același timp. Crăișorul, naiv fiind, se însoțește cu
Spânul, nu își dă seama că e vorba de aceeași persoană care i se arată sub trei înfățișări diferite.
Ajungând la fântână, Spânul îl determină pe crăișor să coboare după ce, mai întâi, coboară el în
fântână. Spânul îl ține captiv pe mezin, punându-l să jure că cei doi vor face schimb de identități.
Astfel, coborând în fântână, fiul cel mic al craiului moare dizolvat față de vechea identitate, cea
profană, și va renaște sub o nouă ipostază, una sacră. Noul nume pe care Spânul i-l dă prin taina
botezului este de Harap-Alb (slugă cu calități excepționale) și dezvăluie sensul traseului inițiatic pe
care trebuie să-l parcurgă protagonistul. El trebuie să experimenteze condiția de slugă umilă, greul
existențial pentru a aprecia ulterior condiția nobilă de Împărat.
Punctul culminant al basmului este atins în momentul demascării Spânului. Fata
Împăratului Roș dezvăluie adevărata identitate a acestuia, iar Spânul îl acuză pe Harap-Alb că a
divulgat secretul și îi taie capul, provocându-i, așadar, o a doua moarte. Este vorba de o moarte
simbolică: fiul cel mic de crai moare în raport cu vechiul său statut, cel de neinițiat și va renaște sub
o altă ipostază, de inițiat. Cea care îl re-învie cu trei smicele de măr dulce, cu apă vie și apă moartă
este fata Împăratului Roș, care îi proclamă, astfel, statutul de Împărat Verde, de inițiat, de ființă
universală.
4.Două elemente de construcție a textului: conflictul + perspectiva narativă
4.1. În aceeași ordine de idei, o abordare a textului din perspectiva temei luptei dintre Bine
și Rău permite identificarea unui conflict exterior, între cele două forțe antinomice. Lectura
basmului prin prisma traseului inițiatic al eroului, însă, permite configurarea unui conflict
interior, între cele două ipostaze ale protagonistului: cea de ființă neinițiată și cea de inițiat. De
fapt, pe parcursul probelor la care este supus de către Spân, eroul trebuie șă-și învingă propriile
slăbiciuni pentru a dobândi, în cele din urmă, statutul de moștenitor la tronul împăratului Verde.
4.2.Perspectiva narativă e obiectivă, cu o viziune ,,dindărăt" și aparține unui narator
omniscient, omniprezent și extradiegetic. Naratorul ocupă o poziție de extrateritorialitate în raport
cu universul ficțional creat, astfel încât nu idealizează personajele și nu intervine în evoluția lor spre
deznodământ. De asemenea, naratorul subiectivizează pe alocuri narațiunea, prin intervenții în
discurs: ,,dar ia să nu ne depărtăm cu vorba și să începem a depăna firul poveștii". Acest aspect
reprezintă o trăsătură a oralității stilului, marcă indiscutabilă a originalității scriitorului humuleștean.
În scena fântânii, acesta surprinde naivitatea protagonistului care ,,se potrivește spânului și-i spune
totul cu de-amănuntul, că, dă, care om nu pune viața lui mai presus de toate?″
În concluzie, ,,Povestea..." de Ion Creangă rămâne o creație reprezentativă pentru specia
literară basm cult și pentru viziunea despre lume a scriitorului humuleștean.
1
Topos=loc
11
citate pe care vreau să le rețin:
. -
. .
12
E2+E3 Particularități de construcție a unui personaj: Harap-Alb / Relația
dintre două personaje: Harap-Alb și Spân
0.Introducere
În textele epice, personajele sunt purtătoarele de semnificație a mesajului transmis prin
discursul narativ. Ele sunt rotițele care pun în mișcare mecanismul universului ficțional. În basmul
popular, personajele devin purtătoarele unor valori simbolice: Binele și Răul, în diversele lor
ipostaze. Spre deosebire de textul popular, în basmul cult personajele reflectă viziunea despre lume
a autorului. De aceea, în opera lui Creangă, autorul recurge la o umanizare a fantasticului, astfel
încât personajele nu numai că devin reprezentative pentru tipologiile umane din spațiul rural
humuleștean, ci sunt construite prin ambiguizarea trăsăturilor.
,,Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă, operă publicată în revista “Convorbiri literare”,
este un basm cult în care evoluția lui Harap-Alb se dovedește reprezentativă pentru problematică
basmului.
1.Statutul social, psihologic și moral
1.1.Statutul social al protagonistului se modifică pe tot parcursul textului, întrucât discursul
narativ urmărește procesul de maturizare a eroului. Astfel, incipitul textului îl surprinde în ipostaza
de fiu cel mic al craiului. Pe parcursul drumului, spre curtea Împăratului verde, statutul său se
modifică - devine sluga Spânului. Finalul textului îl surprinde în ipostaza de Împărat, adică inițiat.
(+E3 – relația lui Harap-Alb cu spânul) Statutul social al spânului se modifică, de asemenea, în
evoluția basmului. Inițial, Spânul este dezavantajat din punct de vedere social, făcând parte dintr-o
categorie desconsiderată. Prin viclenie, își asumă o perioadă identitatea fiului de crai, până când este
demascat și ucis de fiica Împăratului Roș.
1.2.Statutul psihologic – basmul urmărește conturarea personalității fiului de crai, în urma
probelor la care e supus de către Spân. Astfel, el are un caracter slab la începutul textului; fiind naiv,
nu se pricepe la oameni, întrucât nu intuiește esența divină a Sfintei Duminici care îi apare sub
înfățișarea de ,,babă gârbovă de bătrânețe″, la fel cum nu își dă seama că Spânul este același sub trei
înfățișări diferite. Dovedește însă maturitate când intuiește în cei cinci năzdrăvani adevărate
ajutoare, acceptându-le tovărășia.
(+E3 – relația lui Harap-Alb cu spânul) Dacă Harap-Alb se dovedește a fi un personaj rotund,
Spânul este un personaj plat. Astfel, relația care se stabilește între cei doi este de maestru spiritual
sever - novice, având un rol decisiv în maturizarea fiului de crai care este, astfel, un neofit.2
1.3. Statutul moral -Totodată, traseul inițiatic al protagonistului se impune a fi analizat și
din perspectiva moralității. Crăișorul poate fi acuzat de imoralitate, atunci când încalcă sfatul
părintesc și acceptă tovărășia Spânului. Cu toate acestea, el trebuie absolvit de vină, având în vedere
faptul că este imatur. Dobândirea maturității reflectă, însă, moralitatea personajului. Când se
întoarce cu pielea cu nestemate din Pădurea Cerbului, rezistă tentației de a se îmbogăți, fiind loial
jurământului depus în fața Spânului.
2
Neofit – candidat la inițiere
13
(+E3 – relația lui Harap-Alb cu spânul) În schimb, antagonistul are o existență plasată sub semnul
imoralității. El recurge la viclenie, ca armă utilizată pentru a-și atinge scopul.
2. evidențierea unei trăsături a personajului ales (E2)/ prezentarea relației dintre personajele
alese, ilustrată prin două scene/secvențe comentate (E3);
E2.Principala trăsătură a protagonistului este caracterul său profund uman. Harap-
Alb nu are puteri supranaturale și nici însușiri excepționale la fel ca eroii prezentați în basmele
populare. Le deține în stare latentă și le dobândește în urma parcurgerii probelor, respectiv a inițierii.
E3.Relația care se stabilește între Spân și Harap-Alb este de maestru spiritual sever-
novice. Având în vedere faptul că, inițial, mezinul Craiului nu posedă calități supranaturale, din
contră, are un caracter profund uman, rolul Spânului se dovedește decisiv în maturizarea
protagonistului. Este, în același timp, o piatră de zidire și una de poticnire.
O primă secvență ilustrativă în acest sens e cea a fântânii. Fântâna este un spațiu simbolic,
un topos3 al morții și un spațiu al regenerării în același timp. Crăișorul, naiv fiind, se însoțește cu
Spânul, nu își dă seama că e vorba de aceeași persoană sub trei înfățișări diferite. Coborând în
fântână, fiul cel mic al craiului moare dizolvat față de vechea identitate, cea profană, și va renaște
sub o nouă ipostază, una sacră. Noul nume pe care Spânul i-l dă prin taina botezului este de Harap-
Alb (slugă cu calități excepționale) și dezvăluie sensul traseului inițiatic pe care trebuie să-l parcurgă
protagonistul. El trebuie să experimenteze condiția de slugă umilă, greul existențial pentru a aprecia
ulterior condiția nobilă de Împărat.
De asemenea, punctul culminant al basmului este atins în momentul în care Fata
Împăratului Roș îl demască pe Spân. Acesta îl acuză pe Harap-Alb că a divulgat secretul și îi taie
capul, provocându-i, așadar, o a doua moarte. Este vorba de o moarte simbolică: fiul cel mic de crai
moare în raport cu vechiul său statut, cel de neinițiat și va renaște sub o altă ipostază, de inițiat. Cea
care îl re-învie cu trei smicele de măr dulce, cu apă vie și apă moartă este fata Împăratului Roș, care
îi proclamă, astfel, statutul de Împărat Verde, de inițiat, de ființă universală.
Atenție! În cadrul eseului 3 (relația dintre două personaje) nu se mai scrie principala trăsătură de caracter, ci se
prezintă o sinteză a relației dintre cele două personaje, iar secvențele sunt introduse conform cerinței eseului: O
primă secvență narativă semnificativă pentru relația dintre cele două personaje este cea a fântânii.
3. Două elemente de construcție a textului: conflictul + perspectiva narativă

3.1. Un prim element de construcție a textului relevant pentru evoluția personajului /
pentru relația dintre cele două personaje este conflictul, predominant fiind cel exterior, între
cele două forțe antinomice. Lectura basmului prin prisma traseului inițiatic al eroului, însă,
permite configurarea unui conflict interior, între cele două ipostaze ale protagonistului: cea de
ființă neinițiată și cea de inițiat. De fapt, pe parcursul probelor la care este supus de către Spân,
eroul trebuie să-și învingă propriile slăbiciuni pentru a dobândi, în cele din urmă, statutul de
moștenitor la tronul împăratului Verde.
3.2.Perspectiva narativă e obiectivă, cu o viziune ,,dindărăt" și aparține unui narator
omniscient, omniprezent și extradiegetic. Naratorul ocupă o poziție de extrateritorialitate în raport
cu universul ficțional creat, astfel încât nu idealizează personajele și nu intervine în evoluția lor spre
deznodământ. De asemenea, naratorul subiectivizează pe alocuri narațiunea, prin intervenții în
discurs: ,,dar ia să nu ne depărtăm cu vorba și să începem a depăna firul poveștii". Acest aspect
3
Topos=loc
14
reprezintă o trăsătură a oralității stilului, marcă indiscutabilă a originalității scriitorului humuleștean.
În scena fântânii, acesta surprinde naivitatea protagonistului care ,,se potrivește spânului și-i spune
totul cu de-amănuntul, că, dă, care om nu pune viața lui mai presus de toate?″
4.Model de concluzie
În concluzie, evoluția protagonistului Harap-Alb rămâne reprezentativă pentru viziunea
despre lume a unui autor a cărui intenționalitate artistică a fost aceea de a reconfigura structura
consacrată a basmului popular dintr-o perspectivă realistă și simbolică.
15
Nuvela psihologică de factură realistă
Moara cu noroc, Ioan Slavici
E1
Cuvinte-cheie: nuvelă psihologică, realism, mimesis, personaje-tip, perspectivă-narativă,
cronotop, stil indirect-liber, monolog interior.
1.Contextualizare
Cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea este caracterizată, în plan european, printr-o
serie de metamorfoze sociale, politice sau economice, transformări ce implică un nou mod de
raportare a ființei umane la sine și la lumea în care trăiește. În plan cultural, aceste schimbări de
viziune se reflectă prin trecerea de la romantism la realism. Noua literatură realistă va respinge
fantezia ca modalitate de cunoaștere a lumii, devenind, după cum afirma și Balzac, ,,o oglindă
completă a moravurilor sociale." În plan autohton, principiile estetice ale realismului se cristalizează
odată cu perioada Marilor Clasici, curentul regăsindu-și ecou până la finele secolului al XX-lea.
Alături de Creangă sau de Caragiale, Ioan Slavici aderă, prin întreaga sa creație, la estetica
realismului.
Reprezentativă pentru tema și viziunea despre lume a autorului este nuvela ,,Moara cu
noroc", publicată în volumul ,,Novele din popor" (1881).
2. Două trăsături ale realismului
2.1.În primul rând, caracterul realist al operei se evidențiază la nivelul intenționalității
actului artistic de a crea o literatură mimetică. Scriitorul își propune în operă o reflectare veridică
a imaginii satului transilvănean din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, surprinzându-l în
momentul în care pare să fie afectat de noua mentalitate a epocii, cea capitalistă, mercantilă. 4
Viziunea tradițională e reprezentată în operă de bătrâna soacră a lui Ghiță, în timp ce ginerele pare
să fie atras de această nouă mentalitate care afectează structurile tradiționale.
2.2.În al doilea rând, caracterul realist al nuvelei se evidențiază și la nivelul construcției
personajelor. Dacă literatura romantică a creat personaje excepționale în situații excepționale,
literatura realistă creează personaje tipologice cărora le surprinde ulterior psihologia, devenind,
astfel, personaje complexe. Ghiță, protagonistul nuvelei, întruchipează la început tipul țăranului
nemulțumit de condiția sa socială, dorindu-și, așadar, un trai mai bun. Pe parcursul discursului
narativ, Ghiță trece de la tipologie la individualitate: personajul se individualizează prin patima sa
nefirească pentru bani. Naratorul îi surprinde lupta interioară, sufletul scindat între familie și dorința
de a se îmbogăți. De asemenea, Ana reprezintă tipul soției supuse, soacra – tipul bătrânei înțelepte,
iar Lică, tipul infractorului.
3.Tema + două secvențe
Nuvela surprinde o tematică realistă, rurală – imaginea unei societăți, dublată de tema
psihologică a dezumanizării lui Ghiță sub influența banului și a lui Lică.
3.1.O primă secvență reprezentativă pentru tema și viziunea despre lume este cea în care
Lică apare la cârciumă, declanșând atât dezechilibrul familiei, cât, mai ales, dezechilibrul interior al
lui Ghiță. Inițial, Ghiță își ia măsuri de precauție, cumpărându-și de la Ineu două pistoale, doi câini
și o nouă slugă, pe Marți. Influențat de Sămădău, Ghiță se va îndepărta tot mai mult de familia sa.
Naratorul omniscient surprinde metamorfozele personajului care devine ,,mai de tot ursuz", ,,nu mai
4
comercială
16
zâmbea ca mai înainte, ci râdea cu hohot de-ți era frică de dânsul." În raport cu Ana devine din ce
în ce mai distant și mai brutal, lăsându-i urme vinete pe corp.
3.2.O a doua secvență narativă este cea din final, în care, orbit de setea răzbunării, Ghiță
refuză invitația soacrei de a-și petrece sărbătorile pascale la rudele de la Ineu. Decide să rămână la
han pentru a colabora cu jandarmul Pintea în vederea prinderii lui Lică. Acesta pleacă după Pintea
și i-o lasă ca momeală lui Lică pe Ana care, dezgustată de lașitatea soțului, i se dăruiește Sămădăului,
afirmând despre Ghiță că nu e decât ,,o muiere îmbrăcată în straie bărbătești." Conștient de
gravitatea păcatului în care el însuși a împins-o, Ghiță o omoară pe Ana, înfingându-i un cuțit în
inimă, ajungând, astfel, pe cea mai joasă treaptă a dezumanizării.
4. Două elemente de construcție a discursului
4.1. Cronotopul – este bine-determinat, trăsătură specifică prozei realiste. Acțiunea nuvelei
se desfășoară pe parcursul unui an, între două repere cu valoare religioasă: de la Sf. Gheorghe (23
aprilie) până la sărbătoarea Paștelui. Alegerea unui astfel de timp cu încărcătură religioasă dă seama
de mesajul fundamental pe care îl transmite opera: existența umană trebuie să se înscrie în limitele
moralității. Personajele care nu se încadrează în aceste limite vor fi pedepsite, astfel că, în finalul
nuvelei, Ghiță, Ana și Lică vor muri. Spațiul ficțiunii este surprins prin toponime reale: Ineu,
Fundureni, Oradea, Arad, M-ții Bihorului.
4.2.Perspectiva narativă e obiectivă, cu o viziune ,,dindărăt", care îi aparține unui narator
omniprezent, omniscient și extradiegetic. Această perspectivă e dublată de tehnica punctului de
vedere, prin intervențiile bătrânei, vocea auctorială a textului dă glas unei întregi concepții despre
viață: omul trebuie să se supună destinului: ,,Omul să fie mulțumit cu sărăcia lui, că, dacă e vorba,
nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit.″ De asemenea, intervenția soacrei în incipitul și la
finalul nuvelei conferă operei simetria specifică realismului.
4.3.Mijloacele de caracterizare – sunt cele consacrate de proza realistă. Portretul
personajelor este surprins atât prin mijloace directe, cât și prin mijloace indirecte. Pe de o parte,
caracterizarea directă e realizată prin tehnica portretisticii. De exemplu, în construcția personajului
Lică, elementele de portret fizic și de vestimentație dezvăluie trăsăturile de caracter ale personajului
– ,,ochii mici și verzi" – viclenia, lipsa sentimentelor. Caracterizarea indirectă reiese din gesturi,
fapte, atitudini sau relația dintre personaje. Slavici folosește în construcția personajului Ghiță și
mijloace moderne de caracterizare specifice prozei de analiză psihologică: monologul interior și
stilul indirect liber. Prin scenele monologate se dezvăluie dimensiunea interioară a protagonistului:
,,Ei, ce să-mi fac? Așa m-a lăsat Dumnezeu. Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai puternic decât
voința mea? Nici cocoșatul nu e vinovat că are cocoașă." Prin stilul indirect liber, naratorul dezvăluie
gândurile personajului: ,,După o ceartă cu Ana, ar fi vrut să meargă după ea, să-i ceară iertare."
17
E2+E3 Particularități de construcție a unui personaj – Ghiță/Relația
dintre două personaje – Ghiță - Lică
Cuvinte-cheie: relația manipulator-manipulat, statut social, psihologic, moral,

dezumanizare, caracter slab, influențabil.
1.Introducere
În textele epice, personajele sunt purtătoare de semnificație a mesajului transmis prin discursul
narativ. Ele sunt rotițele care pun în mișcare mecanismul întregului univers ficțional. Dacă literatura
romantică a creat personaje excepționale în situații excepționale, literatura realistă creează personaje
tipologice cărora le surprinde ulterior psihologia, devenind, astfel, personaje complexe. Specific
nuvelei este faptul că accentul cade pe evoluția protagonistului, celelalte personaje gravitând în jurul
lui.
Opera ,,Moara cu noroc” de Ioan Slavici, publicată în volumul ,,Novele din popor” (1881), este
o nuvela psihologică de factură realistă, relevantă pentru tema și viziunea despre lume fiind evoluția
personajului principal, Ghiță, căruia naratorul îi surprinde dezumanizarea.
a. Statutul social al lui Ghiță se modifică pe parcursul textului. Inițial, e un cizmar sărac, care
își dorește îmbunătățirea condiției sociale, ajungând, astfel, cârciumar la Moara cu noroc. De
asemenea, Ghiță este capul unei familii patriarhale, soțul Anei, având și doi copii.
E3 (relația lui Ghiță cu Lică) – Din punct de vedere social, statutul lui Lică rămâne același,
sămădău, șeful porcarilor, fiind un personaj plat.
b.Din punct de vedere psihologic se remarcă caracterul slab al lui Ghiță. Între el și Lică se
stabilește o relație de tipul manipulator – manipulat. Conflictul interior al lui Ghiță e generat tocmai
de ciocnirea dintre viziunea tradițională și cea nouă, capitalistă, de care se simte atras, dar pe care
nu reușește să o gestioneze corect. Lică, în schimb, este un adaptat al noii lumi, de aceea naratorul
nu îi surprinde vreun conflict interior.
c.statutul moral - Ghiță, inițial, duce o viață sub semnul moralității, însă sub influența
Sămădăului devine o persoană imorală - ,,Tu ești om cinstit, Ghiță, și am făcut din tine om vinovat.″
El va apela la compromis, se va îndepărta tot mai tare de familia lui, nuvela surprinzând
dezumanizarea lui până în punctul în care își ucide soția.
E3 (relația lui Ghiță cu Lică) Existența lui e marcată de imoralitate. Personajul își dezvăluie
chiar plăcerea de a ucide, Ghiță spunându-i - ,,Tu nu ești om, Lică, ci diavol!”
3. E2- Ghiță se remarcă prin caracterul său slab, influențabil, acest fapt fiind evident pe tot
parcursul nuvelei, atât în acțiunile acestuia, cât și în relația cu celelalte personaje.
E3 – Relația care se stabilește între Ghiță și Lică este de manipulator-manipulat, influența lui
Lică fiind nefastă în ceea ce presupune involuția lui Ghiță. Se evidențiază caracterul slab,
influențabil al protagonistului care, până în finalul nuvelei, se va dezumaniza complet.
3.1.O primă secvență narativă care ilustrează această trăsătură este cea în care Lică apare
la cârciumă, declanșând atât dezechilibrul familiei, cât, mai ales, dezechilibrul interior al lui Ghiță.
Inițial, Ghiță își ia măsuri de precauție, cumpărându-și de la Ineu două pistoale, doi câini și o nouă
slugă, pe Marți. Influențat de Sămădău, Ghiță se va îndepărta tot mai mult de familia sa. Naratorul
omniscient surprinde metamorfozele personajului care devine ,,mai de tot ursuz”, ,,nu mai zâmbea
18
ca mai înainte, ci râdea cu hohot de-ți era frică de dânsul.” În raport cu Ana devine din ce în ce mai
distant și mai brutal, lăsându-i urme vinete pe corp.
3.2.O a doua secvență narativă relevantă în acest sens este cea din final, în care, orbit de
setea răzbunării, Ghiță refuză invitația soacrei de a-și petrece sărbătorile pascale la rudele de la Ineu.
Decide să rămână la han pentru a colabora cu jandarmul Pintea în vederea prinderii lui Lică. Acesta
pleacă după Pintea și i-o lasă ca momeală lui Lică pe Ana care, dezgustată de lașitatea soțului, i se
dăruiește Sămădăului, afirmând despre Ghiță că nu e decât ,,o muiere îmbrăcată în straie bărbătești.”
Conștient de gravitatea păcatului în care el însuși a împins-o, Ghiță o omoară pe Ana, înfingându-i
un cuțit în inimă, ajungând, astfel, pe cea mai joasă treaptă a dezumanizării.
4.Două elemente de construcție a textului relevante pentru evoluția personajului
4.1.Perspectiva narativă e obiectivă, cu o viziune ,,dindărăt”, care îi aparține unui narator
omniprezent, omniscient și extradiegetic. Această perspectivă e dublată de tehnica punctului de
vedere, prin intervențiile bătrânei, vocea auctorială a textului care dă glas unei întregi concepții
despre viață: omul trebuie să se supună destinului - ,,Omul să fie mulțumit cu sărăcia lui, că, dacă e
vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit.″ Astfel, naratorul obiectiv nu intervine în
evoluția personajului / personajelor, dar își expune viziunea moralistă asupra lumii ca un fel de
semnal de alarmă: cine nu se încadrează, va suporta consecințele.
4.2.Mijloacele de caracterizare – sunt cele consacrate de proza realistă. Portretul
personajelor este surprins atât prin mijloace directe, cât și prin mijloace indirecte. Pe de o parte,
caracterizarea directă e realizată prin tehnica portretisticii. De exemplu, în construcția personajului
Lică, elementele de portret fizic și de vestimentație dezvăluie trăsăturile de caracter ale personajului
– ,,ochii mici și verzi” – viclenia, lipsa sentimentelor. Caracterizarea indirectă reiese din gesturi,
fapte, atitudini sau relația dintre personaje. Slavici folosește în construcția personajului Ghiță și
mijloace moderne de caracterizare specifice prozei de analiză psihologică: monologul interior și
stilul indirect liber. Prin scenele monologate se dezvăluie dimensiunea interioară a protagonistului:
,,Ei, ce să-mi fac? Așa m-a lăsat Dumnezeu. Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai puternic decât
voința mea? Nici cocoșatul nu e vinovat că are cocoașă.” Prin stilul indirect liber, naratorul dezvăluie
gândurile personajului: ,,După o ceartă cu Ana, ar fi vrut să meargă după ea, să-i ceară iertare.”
5. Concluzie
În concluzie, nuvela reflectă viziunea moralistă asupra lumii a lui Slavici, surprinzând, într-
o manieră realistă, modul în care mediul influențează devenirea unui personaj. Ghiță devine
simbolul împătimirii supreme pusă în evidență de Lică, prototipul parvenitului și al infractorului,
Moara cu noroc fiind, astfel, fundalul întâlnirii fatidice dintre destinul individual și societate.
19
. .
20
Romanul realist obiectiv – Ion, Liviu Rebreanu
E1
Cuvinte-cheie: roman realist obiectiv, mimesis, stil anticalofil, frescă socială, personaj-tip, tema
realistă, rurală, scena horei, conflict interior + exterior, perspectivă narativă obiectivă: narator
omniscient, omniprezent, obiectivitate naratorială.
1.Introducere
Romanul are rolul de a crea iluzia vieții în reprezentări în care pulsul existenței, al vieții,
destinele, istoria există autotelic5. În secolul XIX se scrie literatură preponderent nuvelistică, acest
fapt fiind perceput ca un exercițiu literar pentru o specie mai amplă - romanul. În anul 1920 apare
romanul realist obiectiv ,,Ion", trădând viziunea realist obiectivă a lui Liviu Rebreanu asupra lumii,
fiind vizibile, însă, și elemente de modernitate, Eugen Lovinescu îl consideră pe Liviu Rebreanu
,,ctitorul romanului românesc modern".
2.Două trăsături ale realismului
2.1.În primul rând, se remarcă intenția autorului de a crea o literatură mimetică,
surprinzând o reflectare veridică și obiectivă a realității. Spre deosebire de literatura sămănătoristă
predominantă în epocă, Rebreanu renunță la imaginea idealizată a țăranului pe care îl surprinde în
realitatea lui precară și umilă, în scene crude de viață, evidențiindu-se, astfel, stilul anticalofil.
Universul ficțional imaginat de Rebreanu aduce în prim-plan realitatea satului transilvănean din
prima jumătate a secolului al XX-lea, cu toate aspectele sale specifice: obiceiuri – hora, căsătoria,
botezul, stratificarea socială în bocotani și sărăntoci, dar și relațiile dintre intelectuali și țărani.
Romanul va dobândi, astfel, aspectul unei fresce sociale.
2.2.Pe de altă parte, protagonistul romanului e un personaj-tip, specific prozei realiste.
Ion reprezintă tipul țăranului dornic de a-și îmbunătăți condiția socială. Ar putea fi încadrat în
tipologia parvenitului. Pe parcurs, însă, se individualizează prin patima sa nefirească pentru pământ
și prin mijloacele la care recurge pentru a-l obține. Modernitatea romanului lui Rebreanu constă
tocmai în realizarea unui personaj complex, sufletul său fiind scindat între cele două chemări
contradictorii: glasul pământului și glasul iubirii.
Discursul epic abordează o tematică realistă, socială, rurală, reprezentată de
problematica pământului în satul Pripas, dublată de tema iubirii.
3.1. O primă secvență reprezentativă pentru tema și viziunea despre lume este scena
horei, care aruncă o lumină asupra stratificării sociale din satul Pripas. La joc iau parte doar tinerii,
hora devenind un bun prilej pentru a întemeia noi familii. Fetele stau deoparte, așteptând rușinate
să fie chemate la joc. Se evidențiază, astfel, imaginea unei societăți patriarhale. Bărbații nu se
amestecă la joc, ci stau deoparte, discutând treburi obștești, alături de primar și de bătrânii fruntași.
Prin tehnica detaliului semnificativ, naratorul îl surprinde pe Alexandru Glanetașul, tatăl lui Ion,
,,abandonat ca un câine la ușa bucătăriei." Statutul său social nu îi permite să stea de vorbă cu
fruntașii satului, acest fapt avertizând asupra dorinței lui Ion de a depăși cu orice preț nivelul tatălui
5
Autotelic – care își are scopul cuprins în sine
21
său. Apar intelectualii satului, preotul Belciug și învățătorul Herdelea, moment în care jocul se
oprește în semn de respect.
3.2.Tema iubirii e prefigurată tot în contextul scenei horei, mai exact în secvența în care
Ion alege să o joace pe Ana, fata bocotanului Vasile Baciu, deși o iubește pe fata frumoasă, dar
săracă, Florica. Dorind să rămână singur cu Ana, Ion se retrage cu ea în spatele șurii, sub nuc. Prin
stilul indirect liber, naratorul surprinde gândurile personajului: ,,Nu-i fusese niciodată dragă Ana și
nici acum nu-i era." Stând față în față cu ea, Ion îi surprinde cu privirea doar buzele subțiri care se
mișcă lent, dezvelindu-i gingiile trandafirii și dinții albi ca laptele. Faptul că Ion nu se oprește asupra
ochilor Anei sugerează tocmai absența unei dorințe reale de a o cunoaște. În schimb, Florica e
prezentă în sufletul protagonistului prin ,,ochii albaștri care îi apar în minte."
4.Două elemente de construcție a textului
4.1.Conflictul exterior principal reiese din temă și e reprezentat de lupta pentru pământ în
satul transilvănean Pripas, fiind ilustrat prin protagonist, care devine, astfel, un personaj exponențial.
Conflicte secundare se nasc între Ion și Vasile Baciu, Ion și Simion Lungu, Ion și George Bulbuc.
Pe de altă parte, modernitatea romanului constă în surprinderea unui conflict interior, sufletul lui
Ion fiind scindat între cele două glasuri: glasul pământului și glasul iubirii.
4.2.Perspectiva narativă e una obiectivă cu o viziune ,,dindărăt", care aparține unui narator
omniprezent, omniscient și extradiegetic. Aflat în ipostaza unui pater familias, naratorul din roman
pare instalat în jilțul său patriarhal, cunoscând destinul personajelor, soluția intrigii. Naratorul
adoptă o poziție de extrateritorialitate, nu idealizează personajele și nu intervine în evoluția lor.
Omnisciența naratorială este evidențiată și prin scenele de perspectivă finalistă: hora, descrierea
drumului care anticipează traseul lui Ion - ,,mai întâi urcă anevoie, înaintează apoi vesel, neted, apoi
cotește brusc pe sub Râpele Dracului, ca să dea buzna în Pripas."
5.Concluzie
În concluzie, prin romanul ,,Ion" se conturează o nouă direcție în literatura română, în special
în ceea ce presupune romanul. Amestecul de realism, atenția la detalii, obiectivitatea naratorială,
dar și conflictul interior al protagonistului, scindarea lui între cele două iubiri, conferă operei statutul
de ,,roman modern" (Eugen Lovinescu).
. .
22
E2+E3 -Particularități de construcție a unui personaj – Ion / Relația dintre
două personaje – Ion și Ana
Cuvinte-cheie: stil anticalofil, personaj-tip, relația manipulator-manipulat, viclenia, scena horei,

scena nunții, perspectiva narativă, conflictul.
0.Introducere
destinele, istoria există autotelic. În secolul XIX se scrie literatură preponderent nuvelistică, acest
fapt fiind perceput ca un exercițiu literar pentru o specie mai amplă - romanul. În anul 1920 apare
romanul realist obiectiv ,,Ion", trădând viziunea realist obiectivă a lui Liviu Rebreanu asupra lumii,
fiind vizibile, însă, și elemente de modernitate, Eugen Lovinescu considerându-l pe Liviu Rebreanu
,,ctitorul romanului românesc modern".
Reprezentativă pentru problematica romanului este evoluția personajului principal, Ion.
1.1.Din punct de vedere social, Ion este fiul lui Alexandru Glanetașu și al Zenobiei, fiind
considerat ,,fruntea flăcăilor din sat". Drama lui este de a nu putea semnifica nimic în ordinea socială
a universului rural, din cauza lipsei averii. Astfel, renunță la femeia pe care o iubește, la Florica, iar
prin căsătoria cu Ana va intra în posesia pământurilor lui Vasile Baciu, devenind capul unei familii
patriarhale. Cei doi, Ion și Ana, par să reitereze destinul părinților, ale căror căsătorii au avut la bază
același motiv al flăcăului sărac și al fetei bogate. În cazul lui Ion, Alexandru Glanetașu s-a căsătorit
cu Zenobia căreia i-a băut averea, iar în cazul Anei, Vasile Baciu sporește averea soției, dar rămâne
văduv.
E3 (relația dintre Ion și Ana) – din punct de vedere social, Ana e situată la pol opus, fiind fiica
bocotanului Vasile Baciu și devine soția lui Ion.
1.2.Din punct de vedere psihologic, cele două personaje, atât Ion, cât și Ana își relevă
caracterul slab, cu atât mai mult cu cât comportamentul lor e dictat de obsesii: Ion e obsedat de a
avea cât mai mult pământ, iar Ana are nevoie de afecțiune. Relația dintre Ion și Ana e una de
manipulator-manipulat. Protagonistul profită de slăbiciunile fetei, de dorința ei de afecțiune și o
folosește ca mijloc pentru a-și atinge scopul.
1.3.Din punct de vedere moral, atât Ion, cât și Ana duc o viață ce poate fi înscrisă în sfera
imoralității. Ion este imoral prin gesturile la care recurge, batjocorind o fată și împingând-o, în cele
din urmă, la spânzurătoare. Ana se face vinovată de faptul că rămâne însărcinată înainte de nuntă.
Parțial, personajele pot fi absolvite de vină, întrucât sunt împinse din exterior.
2.Principala trăsătură și două secvențe reprezentative
E2 Principala trăsătură a lui Ion e viclenia, dar și lăcomia în virtutea căreia investește toate
forțele.
E3 Relația dintre Ion și Ana poate fi concisă la cea de manipulator-manipulat. În acest
cuplu, aparent, fiecare posedă ceea ce ar avea nevoie celălalt: Ion are nevoie de semnificație pe care
23
crede că o va dobândi prin pământ, iar Ana are nevoie de afecțiune, ceea ce Ion i-ar fi putut da într-
un alt context.
2.1. Această trăsătură / Relația dintre cei doi e evidențiată în contextul scenei horei, mai
exact în secvența în care Ion alege să o joace pe Ana, fata bocotanului Vasile Baciu, deși o iubește
pe fata frumoasă, dar săracă, Florica. Dorind să rămână singur cu Ana, Ion se retrage cu ea în spatele
șurii, sub nuc. Prin stilul indirect liber, naratorul surprinde gândurile personajului: ,,Nu-i fusese
niciodată dragă Ana și nici acum nu-i era." Stând față în față cu ea, Ion îi surprinde cu privirea doar
buzele subțiri care se mișcă lent, dezvelindu-i gingiile trandafirii și dinții albi ca laptele. Faptul că
Ion nu se oprește asupra ochilor Anei sugerează tocmai absența unei dorințe reale de a o cunoaște.
În schimb, Florica e prezentă în sufletul protagonistului prin ,,ochii albaștri care îi apar în minte."
2.2. O altă secvență reprezentativă e cea a nunții. Naratorul prezintă mai întâi evenimentul
nupțial în maniera nunților țărănești pentru ca apoi, prin stilul indirect liber, să redea gândurile
personajului. Ana rostește numele soțului ,,ca în fața împlinirii unui vis", dar când îl vede foarte
apropiat de Florica tresare ca mușcată de viperă. Fata devine conștientă că toate iluziile ei se
spulberă, afirmând ,,Norocul meu, norocul meu!". Ion parcă își dă seama, pentru prima dată că,
odată cu pământurile, trebuie să o ia de nevastă și pe Ana - ,,Nu-și putea da seama cum a strâns el
în brațe și a sărutat pe fata asta urâtă, cu ochii pierduți în cap de la atâta plâns, și care, așa
împopoțonată cum era, i se părea mai urâtă."
3. Două elemente de construcție a textului
3.1.Conflictul exterior principal reiese din temă și e reprezentat de lupta pentru pământ în
satul transilvănean Pripas. Conflicte secundare se nasc între Ion și Vasile Baciu, Ion și Simion
Lungu, Ion și George Bulbuc. Pe de altă parte, modernitatea romanului constă în surprinderea unui
conflict interior, sufletul lui Ion fiind scindat între cele două glasuri: glasul pământului și glasul
iubirii.
3.2.Perspectiva narativă e una obiectivă cu o viziune ,,dindărăt", care aparține unui narator
omniprezent, omniscient și extradiegetic. Aflat în ipostaza unui pater familias, naratorul din roman
pare instalat în jilțul său patriarhal, cunoscând destinul personajelor, soluția intrigii. Naratorul
adoptă o poziție de extrateritorialitate, nu idealizează personajele și nu intervine în evoluția
personajelor. Omnisciența naratorială este evidențiată și prin scenele de perspectivă finalistă, de
exemplu, descrierea drumului, care anticipează traseul lui Ion - ,,mai întâi urcă anevoie, înaintează
apoi vesel, neted, apoi cotește brusc pe sub Râpele Dracului, ca să dea buzna în Pripas.
4.Concluzie În concluzie, evoluția personajului Ion rămâne reprezentativă pentru tema și viziunea
despre lume a unui autor care a vrut să surprindă, prin romanul său, viața satului transilvănean în
complexitatea sa, drama lui Ion devenind, de fapt, drama țăranului nemulțumit.
. .
24
Romanul realist cu substrat mitic – Baltagul, Mihail Sadoveanu
E1
Cuvinte-cheie: substrat mitic, valori capitaliste, valori tradiționale, tipul muntencei, tema condiției
umane, viziunea tradițională a mamei, scena parastasului, adaptabilitate, subiectul, perspectiva
narativă.
1.Introducere
destinele, istoria există autotelic. În secolul XIX se scrie literatură preponderent nuvelistică, acest
fapt fiind perceput ca un exercițiu literar pentru o specie mai amplă - romanul. Alături de creația
realist obiectivă ,,Ion" de Liviu Rebreanu care apare în 1920, romanul ,,Baltagul" al lui Mihail
Sadoveanu se înscrie în categoria romanelor realist-obiective. Cu toate acestea, se poate observa o
diferență între cele două creații, având în vedere atât intenționalitatea actului artistic, cât și modelul
de scriitură. Astfel, dacă Rebreanu reflectă mimetic în roman imaginea unui univers rural coerent și
omogen, Mihail Sadoveanu își propune să evidențieze, în opera sa, mecanismele de funcționare ale
lumii, modul în care ființa umană se raportează la realitatea exterioară ale cărei taine încearcă să le
descifreze. Astfel, romanul ,,Baltagul" apărut în 1930, va reflecta viziunea realistă a scriitorului
asupra lumii, fiind vizibil, însă, și un substrat mitic.
2.Două trăsături care fac posibilă încadrarea într-un curent

2.1.O primă trăsătură care face posibilă încadrarea romanului în curentul realist este intenția
autorului de a realiza o reflectare a realității, așadar o literatură de tip mimetic. Discursul narativ
aduce în prim-plan imaginea societății moldovenești de la începutul secolului al XX-lea. Scriitorul
surprinde monografia satului de munte Măgura Tarcăului, o lume patriarhală care își duce existența
după legi nescrise, dar și imaginea ținutului Dornelor, a Țării de Jos, unde guvernează legile scrise.
Așadar, romanul reflectă imaginea lumii tradiționale, aflate în faza ei crepusculară, datorită
contactului cu noile structuri capitaliste. Dar, spre deosebire de Ioan Slavici, de exemplu, care
surprinde în opera sa superioritatea valorilor tradiționale în raport ce cu cele capitaliste, în romanul
,,Baltagul", cele două mentalități coexistă, nemaiputând fi separate.
2.2.Pe de altă parte, protagonista romanului se încadrează într-un tip uman, tipul
muntencei. Nu întâmplător, în primele cinci capitole portretul eroinei este realizat în conformitate
cu viziunea tradițională asupra existenței: este credincioasă, merge în același timp și la preotul
Daniil și la baba Maranda, ține post, își educă copiii după legea străbună și amendează vehement
influența modernității. Pe parcursul discursului narativ, odată cu plecarea în căutarea soțului
dispărut, portretul femeii se individualizează. Deși nu renunță la tradiție - cinstește cumetria de la
Borca și nunta de la Cruci – odată intrată în noua lume, cea a administrației, se adaptează. Găsirea
osemintelor ,,marelui absent" nu se datorează atât intuiției sale, cât mai ales, faptului că, inteligentă,
femeia reușește să coreleze informațiile obținute care o vor duce la aflarea adevărului.
3.Tema + 2 secvențe reprezentative

Discursul narativ dezvoltă tema condiției ființei umane nevoită să trăiască la intersecția
dintre două lumi, pe care, nemaiputând să le separe, și le asimilează.
3.1.Pe de o parte, viziunea tradițională se evidențiază și în relația pe care Vitoria o are cu cei
doi copii ai săi: dacă pe Gheorghiță îl alintă, față de Minodora își manifestă severitatea. Relevantă
în acest sens este secvența narativă în care protagonista îi administrează o corecție Minodorei, de
neacceptat din perspectiva omului modern: ,,îți arăt eu ție coc, bluză și valț, ardă-te para focului să
te ardă! Nici eu, nici bunică-ta și nici bunică-mea n-au știut din acestea și în legea noastră trebuie
25
să crești și tu. Dacă nu, îți leg o piatră de gât și te dau în Tarcău." De asemenea, se opune vehement
relației dintre Minodora și fiul dăscăliței, dorind să o mărite cu un om gospodar din sat. Înainte de
a pleca la drum, pe lângă celelalte pregătiri pe care le face, o duce pe Minodora la mănăstire.
Gheorghiță, viitorul stâlp al casei, o va însoți pe mamă în drumul căutării ce se va dovedi a fi
inițiatic.
3.2.Secvența narativă a parastasului din final devine semnificativă pentru întreaga
ideatică a romanului. Vitoria Lipan reușește să-i demaște pe cei doi criminali ai soțului său, citindu-
le gândurile. Gheorghiță însuși rămâne mirat de atitudinea mamei sale, despre care afirmă că
,,trebuie să fie vreo fărmăcătoare", pentru că citește gândurile oamenilor. Femeie reușește în urma
călătoriei să dobândească două performanțe. Mai întâi, îndemnându-l pe Gheorghiță să-l lovească
cu baltagul pe Calistrat Bogza, săvârșește actul justițiar necesar atât pentru liniștea sufletului celui
dispărut, cât și pentru faptul că marchează inițierea fiului. Mai apoi, femeia își dovedește
adaptabilitatea la noua lume cu care a intrat în contact, fapte dovedit de momentul în care îl trimite
pe Gheorghiță să înhame caii ,,după moda cea nouă". Acest gest evidențiază faptul că Vitoria a
conștientizat că lumea nouă, capitalistă, nu este neapărat diferită de lumea din care provine ea.

4.1.Perspectiva narativă – este obiectivă, cu o viziune ,,dindărăt", aparținându-i unui
narator omniscient, omniprezent și extradiegetic care narează la persoana a III-a. Spre deosebire de
naratorul din romanul ,,Ion" al lui Rebreanu, care apare în ipostaza unui demiurg ce nu se dezvăluie
în propria creație, naratorul din ,,Baltagul" apare în postura unui gospodar, la fel ca Dumnezeu din
parabola lui Lipan. Acest narator elimină timpii morți ai narațiunii, recurgând la rezumarea
evenimentelor, la esențializarea realității.
4.2.Subiectul
Caracterul realist-mitic al romanului se evidențiază și la nivelul subiectului. Discursul
narativ al operei debutează cu un element de paratext - motto-ul preluat din balada populară
,,Miorița" - ,,Stăpâne, stăpâne, mai cheamă ș-un câne!" Acest motto avertizează cititorul asupra
caracterului mitic al romanului. Dar, chiar dacă se face referire la balada populară, autorul de roman
aduce o nouă perspectivă asupra problematicii din baladă, conferind operei un aspect realist. Astfel,
la fel ca în baladă este fructificat motivul complotului, când doi ciobani, Calistrat Bogza și Ilie Cuțui,
complotează împotriva unui al treilea, Nechifor Lipan. Dar, dacă în baladă moartea ciobănașului
moldovean este doar este ipotetică, în roman aceasta s-a întâmplat. De asemenea, la fel cum în
baladă măicuța bătrână pornește în căutarea fiului ei, în roman, căutarea este întreprinsă de soția
,,marelui absent".
5.Concluzie
În concluzie, romanul ,,Baltagul" expune o altă variantă a romanului românesc printr-o
combinație unică de realism, mit, evoluția personajelor surprinzând un fenomen istoric: contactul
unei lumi patriarhale cu noile structuri capitaliste și, surprinzător, adaptabilitatea la noile valori.
26
E2+E3 – particularități de construcție a unui personaj – Vitoria Lipan / Relația
dintre două personaje: Vitoria – Gheorghiță
Cuvinte-cheie: tipul muntencei, statut social, psihologic și moral, adaptabilitate, caracter puternic,
scena descoperirii osemintelor, scena parastasului, subiectul, perspectiva narativă.
0.Introducere
narativ. Ele sunt rotițele care pun în mișcare mecanismul întregului univers ficțional. Romanul
,,Baltagul" de Mihail Sadoveanu apare în 1930, reflectând condiția ființei umane nevoite să trăiască
la confluența dintre două lumi: cea patriarhală și cea nouă, capitalistă. Reprezentativă pentru
problematica romanului se dovedește a fi evoluția personajului principal, Vitoria Lipan, o ,,femeie
în lumea bărbaților" care își dovedește adaptabilitatea, devenind liantul dintre cele două lumi.
1.Statutul social, psihologic, moral
1.1.Din punct de vedere social, naratorul îi surprinde biografia. Vitoria nu este originară
din Măgura Tarcăului, a venit în sat, căsătorindu-se cu Nechifor Lipan. Sătenii o numesc ,,nevastă",
nu îi spun pe nume pentru a evidenția rolul pe care îl are în societate. Odată ieșită din sat, este numită
munteancă, denumire dată de vestimentația femeii.
E3 (relația dintre Vitoria și Gheorghiță) Pe de altă parte, Gheorghiță copilul cel mare, băiat într-
o familie patriarhală. În urma morții tatălui, va deveni capul familiei.
1.2.Psihologic vorbind, protagonista face parte din categoria ,,sufletelor tari" ale literaturii
române. Are un caracter puternic, e ambițioasă, inteligentă, strategică și are capacitatea de a se
adapta noii lumi.
E3 (relația dintre Vitoria și Gheorghiță) Gheorghiță a dus o viață tihnită, lipsită de tensiuni majore
în lumea satului de munte. Odată ce pătrunde în noul univers, necunoscut pentru el, învață să fie
curajos, să anticipeze și să înțeleagă comportamentul străinilor. Pe tot parcursul traseului,
Gheorghiță își va forma personalitatea, descoperindu-și propria identitate.
1.3. Personajul se încadrează în sfera moralității. Se duce la biserică, ține post, nu se dă

bătută până nu află adevărul, dorește răzbunarea. Chiar și gestul final al răzbunării trebuie interpretat
ca unul moral. A răzbuna înseamnă pentru Vitoria a aduce binele, a reface ordinea.
E3 (relația dintre Vitoria și Gheorghiță) Aceeași perspectivă morală asupra existenței se
străduiește să i-o insufle și lui Gheorghiță, conștietizându-l că el va fi cel care trebuie să devină
capul familiei.
2.Principala trăsătură + 2 secvențe
E2 Principala trăsătură de caracter a Vitoriei este adaptabilitatea, caracterul ei puternic

evidențiat pe tot parcursul romanului.
E3 Relația dintre Vitoria și Gheorghiță are în vedere viziunea despre lume specifică
societății patriarhale în care cei doi trăiesc. Astfel, se remarcă statutul special al întâiului născut, cu
atât mai mult cu cât este și băiat. De asemenea, dacă se presupune moartea capului familiei, e clar
că Gheorghiță îi va lua locul, astfel că, trebuie să demonstreze anumite abilități, trebuie să se
formeze. Drumul parcurs de cei doi în vederea aflării adevărului are pentru băiat o valoare inițiatică.
27
2.1.O secvență relevantă în acest sens e cea a descoperirii osemintelor lui Nechifor în râpa
dintre Suha și Sabasa, care reflectă modul diferit în care cele două personaje se raportează la noua
experiență, a contactului cu moartea. Dacă neinițiatul încă, Gheorghiță, rămâne șocat la vederea
cadavrului tatălui său, Vitoria își păstrează stăpânirea de sine, chiar și în acest moment. Astfel, deși
sufletul său este îndurerat, femeia urmează atât datina, jelindu-și soțul și aprinzându-i o lumânare,
fiind atentă, totodată, la semnele realului, colaborând cu autoritățile.
2.2.Secvența narativă a parastasului din final devine semnificativă pentru întreaga
ideatică a romanului. Vitoria Lipan reușește să-i demaște pe cei doi criminali ai soțului său, citindu-
le gândurile. Gheorghiță însuși rămâne mirat de atitudinea mamei sale, despre care afirmă că
,,trebuie să fie vreo fărmăcătoare", pentru că citește gândurile oamenilor. Femeie reușește în urma
călătoriei să dobândească două performanțe. Mai întâi, îndemnându-l pe Gheorghiță să-l lovească
cu baltagul pe Calistrat Bogza, săvârșește actul justițiar necesar atât pentru liniștea sufletului celui
dispărut, cât și pentru faptul că marchează inițierea fiului. Mai apoi, femeia își dovedește
adaptabilitatea la noua lume cu care a intrat în contact, fapte dovedit de momentul în care îl trimite
pe Gheorghiță să înhame caii ,,după moda cea nouă". Acest gest evidențiază faptul că Vitoria a
conștientizat că lumea nouă, capitalistă, nu este neapărat diferită de lumea din care provine ea.

3.1.Perspectiva narativă – este obiectivă, cu o viziune ,,dindărăt", aparținându-i unui
narator omniscient, omniprezent și extradiegetic care narează la persoana a III-a. Spre deosebire de
naratorul din romanul ,,Ion" al lui Rebreanu, care apare în ipostaza unui demiurg ce nu se dezvăluie
în propria creație, naratorul din ,,Baltagul" apare în postura unui gospodar, la fel ca Dumnezeu din
parabola lui Lipan. Acest narator elimină timpii morți ai narațiunii, recurgând la rezumarea
evenimentelor, la esențializarea realității. De asemenea, naratorul nu intervine în evoluția
personajelor, adoptând o poziție de extrateritorialitate. Acesta îi realizează Vitoriei portretul în
incipit, remarcând o ,,frumusețe neobișnuită în privire", deși nu mai era tânără. Ochii îi erau pierduți,
ca-ntr-o ușoară ceață, în dosul genelor lungi și răsfrânte în cârligașe.
3.2.Subiectul
Caracterul realist-mitic al romanului se evidențiază și la nivelul subiectului. Discursul
narativ al operei debutează cu un element de paratext - motto-ul preluat din balada populară
,,Miorița" - ,,Stăpâne, stăpâne, mai cheamă ș-un câne!" Acest motto avertizează cititorul asupra
caracterului mitic al romanului. Dar, chiar dacă se face referire la balada populară, autorul de roman
aduce o nouă perspectivă asupra problematicii din baladă, conferind operei un aspect realist. Astfel,
la fel ca în baladă este fructificat motivul complotului, când doi ciobani, Calistrat Bogza și Ilie Cuțui,
complotează împotriva unui al treilea, Nechifor Lipan. Dar, dacă în baladă moartea ciobănașului
moldovean este doar este ipotetică, în roman aceasta s-a întâmplat. De asemenea, la fel cum în
baladă măicuța bătrână pornește în căutarea fiului ei, în roman, căutarea este întreprinsă de soția
,,marelui absent", care își va dovedi adaptabilitatea la noua lume, dar și caracterul ei puternic.
4.Concluzie
În concluzie, evoluția personajului Vitoria Lipan devine emblematică pentru ipostaza ființei
umane prinsă între două lumi diametral opuse, dar care, datorită adaptabilității sale reușește să se
adapteze în virtutea victoriei binelui în care crede cu desăvârșire.
28
. .
29
Romanul subiectiv de analiză psihologică – Ultima noapte de dragoste, întâia
noapte de război, Camil Petrescu
E1
1.Contextualizare
1920 1930
,,Ion", Liviu Rebreanu ,,Ultima noapte..."
-viziune realistă, tradițională - viziune modernă
-literatură de invenție -literatură de cunoaștere
Liviu Rebreanu: ,,Pentru mine arta, spun artă și mă gândesc la literatură, înseamnă creație de
oameni și de viață. Astfel, arta, la fel ca și creația divină, devine cea mai minunată taină. Creând
oameni vii, cu viață proprie, scriitorul se apropie demisterul eternității. Nu frumosul, o născocire
omenească interesează în artă, ci pulsația vieții. Când ai reușit să închizi în cuvinte câteva clipe de
viață adevărată, ai realizat o operă mai prețioasă decât toate frazele frumoase din lume."
Camil Petrescu: ,,Ca să evit arbitrarul de a pretinde ce gândesc, ce se află în mintea oamenilor,
nu există decât o soluție: să nu scriu decât ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce înregistrează simțurile
mele. Aceasta-i singura realitate pe care o pot descrie. Din mine însumi nu pot ieși. Eu nu pot scrie
onest decât la persoana I, singular."
Cuvinte-cheie: roman modern, analiză psihologică, autenticitate, personaj intelectual, analitic,

hipersensibil, introspectiv, tema iubirii și a războiului, secvența de la popotă, incipitul, finalul.
2.Introducere
Începând cu deceniul patru al secolului XX, sub condeiul unor scriitori precum Camil
Petrescu, Anton Holban, Mircea Eliade, Hortensia Papadat Bengescu sau Max Blecher, romanul
pierde speranța în iluzia vieții și începe să creadă în autenticitate. Astfel, literatura nu mai este o
formă de invenție, ci devine o formă de cunoaștere, proza dobândind aspectul unui jurnal. Romanul
,,Ultima..." al lui Camil Petrescu, apărut în 1930, este un roman modern subiectiv, de analiză
psihologică. Modelul lui Camil Petrescu este Marcel Proust. Ideile scriitorului despre roman sunt
teoretizate în conferința intitulată ,,Noua structură și opera lui Marcel Proust". Aceste idei teoretice
se reflectă și în romanul ,,Ultima noapte..."
3.Evidenţierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea romanului studiat într-o tipologie,
într-un curent cultural/literar, într-o perioadă sau într-o orientare tematică.
3.1.În primul rând, noul tip de roman nu se mai vrea a fi o literatură mimetică. Veridicitatea
și verosimilitatea din proza tradițională au fost înlocuite de autenticitate. Autenticitatea este esența
noului în opera lui Camil Petrescu și constă în redarea realității prin prisma subiectivității
individului. Singura realitate care contează este cea interioară, a conștiinței. Prima parte a
romanului surprinde povestea de iubire dintre Ștefan Gheorghidiu, student la Filosofie și frumoasa
Ela, studentă la Litere. Autenticitatea romanului constă tocmai în faptul că această poveste de iubire
este redată dintr-o perspectivă unică, cea a naratorului – personaj. Cititorul nu se va putea pronunța
niciodată asupra fidelității sau infidelității Elei. De asemenea, partea a doua a romanului redă
fidel experiența participantului direct pe frontul Primului Război Mondial. Războiul nu mai este
redat ca o formă de eroism și vitejie, ci surprinde durerile de stomac ale unui soldat, ori un picior
amputat. De pe scena istoriei, războiul se mută pe cea a conștiinței individului.
3.2. În al doilea rând, preluând modelul proustian, Camil Petrescu elimină din roman
personajul perceput ca tip uman. Modelul scriitorilor realiști este înlocuit de un personaj complex
30
din punct de vedere psihologic. Ștefan Gheorghidiu, personajul narator al romanului, întruchipează
intelectualul lucid, analitic, hipersensibil și introspectiv. (se autoanalizează)
4.Prezentarea temei romanului, reflectată în textul narativ ales, prin referire la două
episoade/secvențe narative;
Așa cum se anticipează încă din titlu, discursul narativ al romanului fructifică două teme
majore: iubirea și războiul, percepute ca formă de cunoaștere a sinelui și a lumii. Prima parte a
romanului surprinde istoria unei căsnicii, povestea de iubire dintre Ștefan și Ela. Iubirea devine o
formă de cunoaștere, fapt dovedit de transformările pe care protagonistul le resimte în cadrul acestei
experiențe.
O primă secvență narativă relevantă în acest sens este scena de la popotă, când, pornind de
la un subiect banal aflat din presă, despre o crimă pasională rămasă fără consecințe juridice,
personajul narator se comportă ca un adevărat expert în psihologia dragostei, acuzându-i pe toți că
folosesc noțiuni grosolane, primare, cu înțelesuri nediferențiate. Pentru el, împărtășirea
sentimentelor adevărate presupune identificarea cu partenerul, iar cei ce se iubesc au drept de viață
și de moarte unul asupra celuilalt. Născută din orgoliu, iubirea dintre Ștefan și Ela reprezintă o
depășire a condițiilor și normelor sociale, ridicându-se deasupra oricăror judecăți morale. Experiența
războiului și prezumția infidelității Elei va redimensiona statutul absolut al femeii, așa cum este
inițial perceput de Ștefan. Absolutul moții eclipsează absolutul iubirii.
Pe de altă parte, ,,noaptea de război" reprezintă al doilea traseu existențial al personajului
narator aflat pe frontul Primului Război Mondial. Gheorghidiu se înrolează în armată pentru a
cunoaște o altă experiență. Războiul, pe front, se dovedește a fi altfel decât imaginea pe care
intelectualul și-a făcut-o din cărți: războiul nu înseamnă doar acte de vitejie și de eroism, ci haos,
dezordine, ordine contradictorii ale superiorilor. Semnificativă în acest sens este secvența narativă
în care Gheorghidiu, numit vârf al avangardei române, urcă muntele Măgura cu propriul batalion,
iar, când ajunge în vârf, conștientizează că armata română și-a întors turnurile împotriva batalionului
său. Capitolul ,,Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu" prezintă vizual și auditiv coșmarul morții
într-un tablou amplu al învălmășelilor, exploziilor, imaginilor grotești.
5. Prezentarea, prin referire la romanul studiat, a două elemente ale textului narativ
5.1.Incipitul fixează, în maniera prozei realist-obiective, cronotopul - ,,În primăvara anului

1916 luam parte, ca proaspăt sublocotenent, la amenajarea fortificațiilor de pe Valea Prahovei, între
Bușteni și Predeal." Incipitul reliefează opoziția dintre modul în care este prezentată realitatea
exterioară și felul în care aceasta este filtrată în conștiința personajului-narator. De asemenea,
incipitul surprinde atitudinea ironică a lui Ștefan Gheorghidiu față de artificialitatea frontului: ,,zece
porci țigănești, cu boturile puternice, ar putea dărâma în mai puțin de o jumătate de zi toate aceste
construcții."
5.2.Finalul nu seamănă deloc, din punctul de vedere al stilului, cu restul discursului. Chiar
dacă narațiunea se realizează la persoana I, lipsește stilul confesiv întâlnit în celelalte capitole.
Intitulat sugestiv ,,Comunicat apocrif", ultimul capitol surprinde ipostaza unui Gheorghidiu detașat
de sine și de lumea exterioară. Rănit pe front, Ștefan se întoarce acasă, într-un loc care i se pare
străin. Își manifestă indiferența față de mama sa și față de Ela. Tragediile frontului i-au pus în umbră
drama individuală, astfel încât decide să se despartă de soția sa și, odată cu ea, de tot trecutul,
afirmând detașat - ,,Am hotărât să-i las totul: de la obiecte de preț, la cărți; de la lucruri personale,
la amintiri, adică tot trecutul."
5.3.Conflictul
Caracterul psihologic al romanului se evidențiază prin dezvoltarea unui conflict interior, pe
care îl traversează naratorul-personaj. La început, Gheorghidiu își exprimă convingerea că singura
31
realitate care contează este cea interioară, în afară de aceasta ,,totul e bestialitate". Experiența
frontului, însă, îi va modifica definitiv concepția despre viață. Puternic influențat de ororile
frontului, personajul conștientizează artificialitatea sentimentelor, drama universală punându-i în
umbră drama individuală.
5.Concluzie
În concluzie, prin ,,Ultima..." Camil Petrescu aduce o perspectivă modernă în ceea ce
privește specia literară roman. Astfel, romancierul nu își mai propune să creeze iluzia vieții, așadar
o literatură mimetică, ci să redea autenticitatea trăirilor naratorului – personaj, revoluționând, așadar,
această specie literară atât la nivel ideatic, cât și în plan structural.
. .
32
E2+E3 – Particularități de construcție a unui personaj – Ștefan Gheorghidiu / Relația
dintre două personaje – Ștefan - Ela
Cuvinte-cheie: tipul intelectualului analitic, lucid, hipersensibil și analitic, Ela – creația integrală a
personajului masculin, statut social, psihologic, moral, scena de la popotă, excursia de la Odobești,
incipitul, finalul.
1.Introducere
narativ. Ele sunt rotițele care pun în mișcare mecanismul întregului univers ficțional. Începând cu
deceniul patru al secolului XX, sub condeiul unor scriitori precum Camil Petrescu, Anton Holban,
Mircea Eliade, Hortensia Papadat Bengescu sau Max Blecher, romanul pierde speranța în iluzia
vieții și începe să creadă în autenticitate. Astfel, literatura nu mai este o formă de invenție, ci devine
o formă de cunoaștere, proza dobândind aspectul unui jurnal. Romanul ,,Ultima..." al lui Camil
Petrescu, apărut în 1930, este un roman modern subiectiv, de analiză psihologică, reprezentativă
pentru problematica romanului fiind evoluția lui Ștefan Gheorghidiu, personajul narator.
2.Statutul social, psihologic și moral al personajului
2.1.Din punct de vedere social, Gheorghidiu este înfățișat în incipitul romanului ca

sublocotenent, participând la amenajarea fortificațiilor de pe Valea Prahovei. Capitolul al doilea
relevă cititorului un alt statut social al protagonistului, cel de student la Filosofie și de soț al Elei.
Odată cu primirea moștenirii de la unchiul Tache, statutul social se schimbă din nou.
E3 (relația dintre două personaje – Ștefan și Ela) Ela este descrisă începând din capitolul al doilea
ca fiind soția lui Gheorghidiu, studentă la Litere. Primirea neașteptată a moștenirii duce la
schimbarea statutului social al tinerei familii, Ela asumându-și mult mai firesc și mai facil acest nou
statut.
2.2.Statutul psihologic al protagonistului este evidențiat pe tot parcursul discursului narativ.
Substanța epică a romanului constă în surprinderea trăirilor interioare ale acestuia. Luciditatea și
capacitatea de autoanaliză îl caracterizează pe Ștefan, astfel încât orice element din realitate este
filtrat de conștiință. Experiența erotică și cea a frontului reprezintă două puncte de referință în
devenirea interioară a personajului, aceste experiențe producând schimbări majore de perspectivă.
E3 (relația dintre două personaje – Ștefan și Ela) Având în vedere că Ela este prezentată din
perspectiva subiectivă a lui Ștefan, ea rămâne un mister pentru cititor, fiind ,,creația integrală a
minții personajului masculin". Nu Ela se schimbă neapărat, poate doar superficial, ci modul în care
Gheorghidiu o percepe. Relația dintre ei se întemeiază pe orgoliu. Ea îl iubește atâta timp cât e
mândră de valoarea lui intelectuală în lumea lor de studenți săraci și se depărtează când, în noul ei
cerc, soțul nu-i mai trezește admirația.
2.3.Statutul moral – Existența personajului se înscrie în sfera moralității. Intelectualul lui
Camil Petrescu este un ins superior care se guvernează în viață după principii morale bine stabilite.
Personajul nu acceptă sub nicio formă compromisul. Gestul final reprezintă o dovadă clară a
superiorității intelectualului, care se retrage în lumea rece a ideilor, asemenea lui Hyperion.
E3 (relația dintre două personaje – Ștefan și Ela) Pe de altă parte, Ela, conform prezumției
personajului-narator, ar putea fi considerată imorală, înșelându-și soțul. Totuși, aceste fapte rămân
ipotetice, Ela nefiind surprinsă niciodată asupra faptului. Gesturile nepotrivite față de domnul G.,
din cadrul excursiei de la Odobești, determină crize de gelozie și procese de analiză ulterioară a
comportamentului Elei.
33
3.Principala trăsătură de caracter/relația dintre cele două personaje evidențiată prin două
secvențe
E2 Personajul Ștefan Gheorghidiu se remarcă prin luciditate, dar și prin caracterul
analitic, de multe ori detalii nesemnificative devenind o sursă inepuizabilă de frământare și analiză
pentru protagonist.
E3 Relația dintre Ștefan și Ela devine esența romanului, având în vedere specificul analitic,
introspectiv al protagonistului. Toate aspectele din comportamentul Elei devin surse inepuizabile de
analiză și interpretări pentru Gheorghidiu, care se raportează intens la toate experiențele. Atât
iubirea, cât și războiul devin forme de cunoaștere a sinelui.
O primă secvență narativă relevantă în acest sens este scena de la popotă, când, pornind de
la un subiect banal aflat din presă, despre o crimă pasională rămasă fără consecințe juridice,
personajul narator se comportă ca un adevărat expert în psihologia dragostei, acuzându-i pe toți că
folosesc noțiuni grosolane, primare, cu înțelesuri nediferențiate. Pentru el, împărtășirea
sentimentelor adevărate presupune identificarea cu partenerul, iar cei ce se iubesc au drept de viață
și de moarte unul asupra celuilalt. Născută din orgoliu, iubirea dintre Ștefan și Ela reprezintă o
depășire a condițiilor și normelor sociale, ridicându-se deasupra oricăror judecăți morale. Experiența
războiului și prezumția infidelității Elei va redimensiona statutul absolut al femeii, așa cum este
inițial perceput de Ștefan. Absolutul moții eclipsează absolutul iubirii.
O altă secvență semnificativă este excursia de la Odobești, prilejuită de sărbătoarea sfinților
Constantin și Elena și care devine un punct culminant al crizei matrimoniale spre care evoluează
relația celor doi. În timpul acestei excursii, se pare că Ela îi acordă o atenție exagerată domnului G
care, în opinia lui Ștefan, mai târziu îi devine amant. Reacțiile Elei și gesturile față de G. devin
pentru Ștefan surse inepuizabile de analiză și de chin. De exemplu, interpretează alegerea Elei de a
sta pe bancheta din spate la mijloc, între el și domnul G, ca pe o dorință de a sta lângă acesta. De
asemenea, se simte ofensat când își permite gesturi prea familiare, cum ar fi să guste din mâncarea
domnului G. sau când se arată vădit supărată în momentul în care presupusul pretendent nu coboară
la una din mese.
Atenție! La eseul 3 nu se mai scrie principala trăsătură de caracter, iar secvențele vor fi introduse ca
fiind relevante pentru evoluția relației dintre cele două personaje.
4. Prezentarea a două componente de structură, de compoziție şi de limbaj ale romanului

interbelic studiat, semnificative pentru evoluția personajului / relației dintre personaje
4.1.Conflictul
Un element de construcție a textului relevant pentru evoluția protagonistului este conflictul.
Romanul dezvoltă un conflict interior, pe care îl traversează naratorul-personaj. La început,
Gheorghidiu își exprimă convingerea că singura realitate care contează este cea interioară, în afară
de aceasta ,,totul e bestialitate". Experiența frontului, însă, îi va modifica definitiv concepția despre
viață. Puternic influențat de ororile frontului, personajul conștientizează artificialitatea
sentimentelor, drama universală punându-i în umbră drama individuală.
4.2.Finalul nu seamănă deloc, din punctul de vedere al stilului, cu restul discursului. Chiar dacă
narațiunea se realizează la persoana I, lipsește stilul confesiv întâlnit în celelalte capitole. Intitulat
sugestiv ,,Comunicat apocrif", ultimul capitol surprinde ipostaza unui Gheorghidiu detașat de sine
și de lumea exterioară. Rănit pe front, Ștefan se întoarce acasă, într-un loc care i se pare străin. Își
manifestă indiferența față de mama sa și față de Ela. Tragediile frontului i-au pus în umbră drama
individuală, astfel încât decide să se despartă de soția sa și, odată cu ea, de tot trecutul, afirmând
detașat - ,,Am hotărât să-i las totul: de la obiecte de preț, la cărți; de la lucruri personale, la amintiri,
adică tot trecutul."
5.Concluzie
În concluzie, evoluția personajului Ștefan Gheorghidiu devine emblematică pentru tipologia
romanului, ilustrând drama intelectualului inadaptat, analitic, introspectiv, care se raportează într-
un mod absolut la existență.
34
. .
35
E1 Maitreyi – roman al experienței
Mircea Eliade
1.Contextualizare
1920 1930 1930 1933
L. Rebreanu M. Sadoveanu C. Petrescu

M. Eliade
ION BALTAGUL ULTIMA
NOAPTE.... MAITREYI
Roman realist Roman realist Roman al
obiectiv cu substrat Roman subiectiv
de analiză experienței
mitic
psihologică
-literatură caracterizată de -literatură caracterizată de

veridicitate, verosimilitate autenticitate
-model: Balzac -model: Marcel Proust
2.Introducere
formă de invenție, ci devine o formă de cunoaștere, proza dobândind aspectul unui jurnal. Spre
deosebire de contemporanii săi enunțați anterior, M. Eliade propune un alt model de autenticitate,
în care nu atât analiza trăirilor este importantă, cât mai ales redarea unor experiențe unice de viață,
capabile să pună ființa umană în contact cu metafizicul, cu mitul. Romanul ,,Maitreyi" apărut în
1930 este un roman al experienței, fiind considerat unul din cele mai frumoase romane de dragoste
ale literaturii române.
3.Două trăsături care fac posibilă încadrarea într-o tipologie, într-un curent cultural/ literar
3.1. În primul rând, romanul experienței respinge mimesisul ca principiu estetic de
creație, veridicitatea și verosimilitatea din proza tradițională fiind înlocuite de autenticitate.
În romanul ,,Maitreyi", fenomenul autoanalizei este dublu. Mai întâi, experiența poveștii de iubire
dintre Allan și Maitreyi este redată din perspectiva naratorului din jurnal, a neinițiatului Allan, care
privește detașat și lucid lumea și greșește în interpretarea gesturilor Maitreyiei. Ulterior, această
perspectivă e dublată de cea a naratorului din roman care va fi una schimbată, aparținând unui Allan
inițiat care adoptă o atitudine critică și ironică în raport cu experiența trăită.
2.2. Pe de altă parte, noutatea pe care o propune romanul se evidențiază și la nivelul
construcției personajelor. Mircea Eliade polemizează atât cu romanul social, cât și cu cel de
analiză psihologică, despre care consideră că nu creează personaje ieșite din comun, capabile să
36
trăiască drame adevărate. În concepția sa, personajul trebuie să fie pus în situații reale de viață,
să traverseze experiențe unice, în urma cărora să-și reconfigureze perspectiva asupra
existenței. Așadar, Allan, protagonistul romanului, nu trăiește o iubire oarecare, ci o poveste de
dragoste unică, în urma căreia percepția sa asupra erosului se modifică. Europeanul lucid și
superficial de la început va deveni, în cele din urmă, un ins capabil de o dragoste mistuitoare.
4. Tema + două secvențe reprezentative
Discursul epic al romanului abordează tema iubirii, dintr-o perspectivă modernă: erosul
perceput ca formă de cunoaștere a sinelui și a lumii.
4.1.O primă secvența narativă, semnificativă pentru ideatica textului, poate fi considerată
cea care îi surprinde pe Allan și pe Maitreyi în biblioteca lui Narendra Sen. Cei doi își propun,
sub pretextul aranjării cărților în bibliotecă, să pornească un joc: fiecare va începe de la un capăt
diferit al raftului, urmând să vadă la ce carte se vor întâlni. Descoperirea titlului volumului ,,The
tales of the unexpected" are o valoare premonitorie6 pentru îndrăgostiți, Maitreyi roșind de emoție.
Scena continuă cu un joc pasional, care debutează cu întâlnirea privirilor, ce marchează apropierea
dintre cei doi. Ei se lasă abandonați unui joc al mâinilor, urmat de cel al picioarelor.
4.2.Finalul romanului surprinde ,,victimele" jocului pasiune. În momentul în care Chabu,
sora mai mică a Maitreyiei, deconspiră secretul relației de iubire, Allan este alungat cu forța din casa
lui Narendra Sen. Această despărțire este resimțită de cei doi îndrăgostiți care trăiesc un sentiment
al alienării7. Maitreyi înnebunește, țipând întruna ,,De ce nu mă aruncați în stradă? De ce nu mă dați
la câini?", dăruindu-se unui vânzător de fructe, crezând că astfel va fi alungată de familie. Allan
însuși este puternic afectat de această despărțire, aspect remarcat de doamna Ribeiro, în a cărei
pensiune se cazează: ,,dumneata ești bolnav, Allan!". Într-adevăr, Allan umblă zile în șir cu hainele
murdare și în dezordine. Din funcționarul apreciat odinioară de Narrendra Sen, a ajuns să semene
cu miile de cerșetori de pe străzile Calcuttei. Dar, spre deosebire de Maitreyi, Allan pare să-și revină,
experimentând o relație cu Jenia Isaac.
5.1.Perspectiva narativă este subiectivă, romanul fiind de forma unui jurnal-intim, iar
întâmplările sunt relatate din perspectiva personajului-narator, Allan. Structura de roman-jurnal
duce la multiplicarea perspectivei și, în consecință, la existența celor trei niveluri ale scriiturii.
Primul nivel cuprinde însemnările zilnice ale lui Allan din timpul șederii sale în casa lui Narendra-
Sen. Al doilea nivel cuprinde câteva comentarii adăugate între paranteze, ulterioare producerii
faptelor și întâmplărilor care explică unele note din jurnal. Al treilea nivel este o confesiune a
personajului-narator care, în timp ce scrie, retrăiește povestea cu Maitreyi, analizând dintr-o
perspectivă ulterioară, lucidă, detașată evenimentelor. De exemplu - ,,Eu scriam în odaia mea. Am
avut o sufocare penibilă de gelozie de care mi-e rușine. ( Notă: De fapt, nu eram prea îndrăgostit
atunci. Totuși eram gelos pe oricine o făcea să râdă).
5.2.Conflictul romanului se construiește pe opoziția dintre două lumi diferite: cea
europeană și cea asiatică. Chiar dacă se unesc prin iubire, cei doi tineri sunt exponenți a două
mentalități distincte. Conflictul exterior dintre europeanul Allan și bengalezul Narendra-Sen, tatăl
fetei, evidențiază opoziția dintre libertatea dragostei și constrângerile tradiției. Natura conflictului
exterior va naște în sufletul lui Allan, fire autoreflexivă, un puternic conflict interior, între trăirea
6
Anticipativă, profetică
7
înstrăinării
37
intensă a iubirii, ca experiență definitorie, și luciditatea autoanalizei. Maitreyi, la rândul ei, trăiește
un conflict interior, chiar dacă mai puțin conturat, între iubirea pentru Allan și datoria față de familie.
5.3.Titlul coincide cu numele personajului principal feminin – Maitreyi – considerată de
critica literară cel mai exotic personaj feminin din literatura română, ,,femeie și mit" în același timp,
,,simbol al sacrificiului în iubire", după cum afirmă criticul Pompiliu Constantinescu.
5.4.Mijloacele de caracterizare
Prin caracterizare directă, naratorul realizează, în diferite etape ale iubirii, mai multe
portrete ale fetei, care, prin tehnica acumulării detaliilor, îi surprind vestimentația, chipul, detalii
fizice. La început i se pare chiar ,,urâtă – cu ochii ei prea mari și prea negri, cu buzele cărnoase și
răsfrânte (...) crescută prea plin, ca un fruct trecut în copt." Ulterior, Maitreyi i se pare lui Allan
,,mult mai frumoasă, în sari de culoarea ceaiului palid, cu papucii albi cusuți în argint, cu șalul
asemenea cireșelor galbene." Allan este impresionat și de candoarea sufletului fetei. Ea îi
mărturisește că a fost îndrăgostită mai întâi de un pom cu ,,șapte frunze", apoi a iubit ani în șir un
tânăr care i-a dăruit niște ghirlande într-un templu. Caracterizarea indirectă reiese prin fapte,
limbaj, atitudine, gesturi, relații cu celelalte personaje.
6. Concluzie
În concluzie, romanul Maitreyi rămâne în literatura română ca fiind unul din cele mai
frumoase romane de dragoste, unind, prin cele două personaje, două destine, două continente, două
culturi.
. .
38
E2+E3 - Particularități de construcție a unui personaj – Maitreyi / Relația dintre două
personaje – Allan - Maitreyi
Cuvinte-cheie: experiență, statut social, psihologic, moral, diferențe culturale, secvența aranjării
cărților, finalul, conflictul, mijloacele de caracterizare.
1.Introducere
formă de invenție, ci devine o formă de cunoaștere, proza dobândind aspectul unui jurnal. Spre
deosebire de contemporanii săi enunțați anterior, M. Eliade propune un alt model de autenticitate,
în care nu atât analiza trăirilor este importantă, cât mai ales redarea unor experiențe unice de viață,
capabile să pună ființa umană în contact cu metafizicul, cu mitul. Romanul ,,Maitreyi" apărut în
1930 este un roman al experienței, fiind considerat unul din cele mai frumoase romane de dragoste
ale literaturii române. Maitreyi, personaj eponim, devine emblematică pentru problematica
romanului.
2.Statutul social, psihologic și moral al personajului
2.1.Din punct de vedere social, Maitreyi statutul social este o adolescentă de 17 ani, fiica
inginerului bengalez Narendra-Sen, contextul cultural și religios impunându-i anumite restricții.
Maitreyi este apreciată în cercurile intelectuale bengaleze, ținând conferințe despre esența
frumosului.
E4 (relația dintre Allan si Maitreyi) Allan e un tânăr inginer englez, atras de exotismul Indiei, dar
și dornic de a-și face o carieră. Se angajează la o societate de canalizare a deltei în Calcutta. Mai
întâi e desenator tehnic, apoi e însărcinat să supravegheze lucrările în junglă.
2.2..Psihologic vorbind, Maitreyi este, probabil, cel mai exotic personaj feminin din
literatura română, simbolizând misterul eternității. Maitreyi este în același timp femeie și copil,
trădând o inocență care se va transforma într-o senzualitate nebănuită.
E4 (relația dintre Allan si Maitreyi) – Allan este inițial lucid și rațional, având chiar orgoliul
apartenenței la o rasă superioară și este mândru de respectul celorlalți: - ,,Pe șantier eram singurul
stăpân, pentru că eram singurul alb". Atitudinea personajului va fi diferită în final, experiența erotică
fiind una inițiatică, dorind, la moment dat, să se convertească la hinduism.
2.3. Statutul moral al personajului este discutabil în funcție de contextul cultural în care se
naște și crește. Maitreyi este inocentă, orientată înspre puritate și frumos. Conform restricțiilor
culturale, Maitreyi se face vinovată de încălcarea unor reguli importante în cultura indiană. Pe de
altă parte, având în vedere modul în care personajul se raportează la relația ca Allan, ca la ceva
sacru, fiind convinsă că unirea lor ,,a fost poruncită de Cer", personajul ar putea fi absolvit de vină.
Inclusiv gestul final când se dăruiește unui vânzător de fructe trebuie perceput ca unul sacrificial,
ea dorind să înlăture posibilitatea căsătoriei cu altcineva.
E4 (relația dintre Allan si Maitreyi) Allan se autocaracterizează ca fiind moral - ,,am fost un om
moral". Atitudinea lui față de Maitreyi este condamnabilă din perspectiva tatălui fetei. Allan, însă,
este dispus inclusiv să se convertească la hinduism de dragul Maitreyiei.
39
3. Evidențierea unei trăsături de caracter + două secvențe comentate
E2 Este greu de fixat o anumită trăsătură a personajului, fiindcă elementul care îi definește
cel mai bine personalitatea este misterul, cu cât mai mult cu cât personajul este descris din
perspectiva unui narator subiectiv.
E3 Relația dintre Allan și Maitreyi devine emblematică pentru relația dintre două culturi
diferite, cea europeană și cea indiană. Obstrucționările de ordin cultural și religios se impun în
devenirea acestei relații care experimentează extazul, dar și momente dramatice intense.
3.1.O primă secvența narativă, semnificativă în acest sens, poate fi considerată cea care îi
surprinde pe Allan și pe Maitreyi în biblioteca lui Narendra Sen. Cei doi își propun, sub
pretextul aranjării cărților în bibliotecă, să pornească un joc: fiecare va începe de la un capăt diferit
al raftului, urmând să vadă la ce carte se vor întâlni. Descoperirea titlului volumului ,,The tales of
the unexpected" are o valoare premonitorie8 pentru îndrăgostiți, Maitreyi roșind de emoție. Scena
continuă cu un joc pasional, care debutează cu întâlnirea privirilor, ce marchează apropierea dintre
cei doi. Ei se lasă abandonați unui joc al mâinilor, urmat de cel al picioarelor.
3.2.Finalul romanului surprinde ,,victimele" jocului pasiune. În momentul în care Chabu,
sora mai mică a Maitreyiei, deconspiră secretul relației de iubire, Allan este alungat cu forța din casa
lui Narendra Sen. Această despărțire este resimțită de cei doi îndrăgostiți care trăiesc un sentiment
al alienării9. Maitreyi înnebunește, țipând întruna ,,De ce nu mă aruncați în stradă? De ce nu mă dați
la câini?", dăruindu-se unui vânzător de fructe, crezând că astfel va fi alungată de familie. Allan
însuși este puternic afectat de această despărțire, aspect remarcat de doamna Ribeiro, în a cărei
pensiune se cazează: ,,dumneata ești bolnav, Allan!". Într-adevăr, Allan umblă zile în șir cu hainele
murdare și în dezordine. Din funcționarul apreciat odinioară de Narrendra Sen, a ajuns să semene
cu miile de cerșetori de pe străzile Calcuttei. Dar, spre deosebire de Maitreyi, Allan pare să-și revină,
experimentând o relație cu Jenia Isaac.
4.Două elemente de construcție a textului relevante pentru evoluția personajului
4.1.Conflictul romanului se construiește pe opoziția dintre două lumi diferite: cea
europeană și cea asiatică. Chiar dacă se unesc prin iubire, cei doi tineri sunt exponenți a două
mentalități distincte. Conflictul exterior dintre europeanul Allan și bengalezul Narendra-Sen, tatăl
fetei, evidențiază opoziția dintre libertatea dragostei și constrângerile tradiției. Natura conflictului
exterior va naște în sufletul lui Allan, fire autoreflexivă, un puternic conflict interior, între trăirea
intensă a iubirii, ca experiență definitorie, și luciditatea autoanalizei. Maitreyi, la rândul ei, trăiește
un conflict interior, chiar dacă mai puțin conturat, între iubirea pentru Allan și datoria față de familie.
Prin caracterizare directă, naratorul realizează, în diferite etape ale iubirii, mai multe
portrete ale fetei, care, prin tehnica acumulării detaliilor, îi surprind vestimentația, chipul, detalii
fizice. La început i se pare chiar ,,urâtă – cu ochii ei prea mari și prea negri, cu buzele cărnoase și
răsfrânte (...) crescută prea plin, ca un fruct trecut în copt." Ulterior, Maitreyi i se pare lui Allan
,,mult mai frumoasă, în sari de culoarea ceaiului palid, cu papucii albi cusuți în argint, cu șalul
asemenea cireșelor galbene." Allan este impresionat și de candoarea sufletului fetei. Ea îi
mărturisește că a fost îndrăgostită mai întâi de un pom cu ,,șapte frunze", apoi a iubit ani în șir un
8
Anticipativă, profetică
9
înstrăinării
40
tânăr care i-a dăruit niște ghirlande într-un templu. Caracterizarea indirectă reiese prin fapte,
limbaj, atitudine, gesturi, relații cu celelalte personaje.
5.Concluzie
În concluzie, evoluția personajului eponim Maitreyi este emblematică pentru problematica
romanului, evidențiind victimele unui joc pasional interzis din cauza diferențelor culturale.
. .
41
E1 Enigma Otiliei – roman realist balzacian
George Călinescu
Cuvinte-cheie: realism balzacian, balzacianism fără Balzac, mimesis, personaje-tip, temă realistă,
socială, citadină, secvența jocului de table, secvența
1.Introducere
Perioada interbelică se caracterizează, în plan literar autohton, printr-un dinamism creator și
printr-o diversitate tematică, stilistică și de viziune. Într-un moment în care proza românească se
îndreaptă spre modelul proustian, spre o literatură de analiză psihologică, G. Călinescu își propune
prin cele patru romane ale sale o reîntoarcere spre modelul balzacian, spre o literatură mimetică. În
articolul intitulat ,,Sensul clasicismului", Călinescu susține ideea conform căreia modelul clasic
rămâne, în continuare, un etalon de creație, ,,singurul mod de a crea durabil și esențial."
Reprezentativă pentru tema și viziunea despre lume a autorului, este creația literară ,,Enigma
Otiliei", un roman realist balzacian, publicat în anul 1938.
2.Două trăsături care fac posibilă încadrarea într-o tipologie, într-un curent cultural/literar,
într-o perioadă sau într-o orientare tematică
În primul rând, caracterul realist al textului se evidențiază la nivelul intenționalității
actului artistic al scriitorului de a realiza o literatură de tip mimetic. Universul ficțional creat
de Călinescu aduce în fața cititorului imaginea vieții burgheze bucureștene de la începutul secolului
al XX-lea. Mai mult, problematica romanului este una de factură balzaciană, întrucât discursul
epic surprinde degradarea morală a unei societăți din pricina banului: ,,Zeul la care se închină toți
este banul" (Balzac). Astfel, relația paternă dintre Giurgiuveanu și Otilia este afectată de avariția
bătrânului. Relația fraternă dintre moș Costache și sora sa, Aglae Tulea, se bazează pe aceeași idee
a luptei pentru moștenire. Pe de altă parte, chiar dacă scriitorul își exprimă declarat aderența la
modelul balzacian, se poate observa, totuși, o viziune diferită de cea a scriitorului francez. Dacă
Balzac creează viața, Călinescu o interpretează, redând-o printr-un fin simț critic.
În al doilea rând, scriitorul realizează o adevărată galerie tipologică, având ca punct de
plecare tot opera lui Balzac. Astfel, Costache Giurgiuveanu reprezintă tipul avarului, Stănică Rațiu
pe cel al parvenitului și al demagogului, Pascalopol pe cel al bărbatului matur, iar Aglae ,,baba
absolută și fără cusur în rău". Cu toate acestea, Călinescu își individualizează personajele,
îndepărtându-se de modelul său francez. De exemplu, Girgiuveanu este individualizat prin
sentimentele sale sincere față de Otilia. De asemenea, element modern, apar două personaje care
întruchipează cazuri patologice, naturaliste: Simion Tulea, senilul, și fiul său, Titi Tulea,
retardatul. În acest carusel al măștilor, Felix și Otilia reprezintă personaje cu adevărat vii în această
lume romanescă.10 Otilia Mărculescu nu poate fi încadrată într-o tipologie, fiind construită prin
tehnica modernă a pluriperspectivismului (tehnica reflectării poliedrice). Felix Sima reprezintă tipul
tânărului ambițios, dornic să urmeze o carieră de succes. Personajul își depășește tiparul, recurgând
la o căsătorie de interes pentru a accede în cercurile înalte ale societății.
10
Romanesc – legat de roman, din roman
42
3.Tema + 2 secvențe
Romanul abordează o tematică realistă, socială, citadină. Așadar, cititorului îi este
înfățișată viața burgheziei bucureștene sub aspectele ei tipice legate de relațiile familiale, dar
și degradarea sub imperiul banului. Această macrotemă este particularizată prin teme balzaciene
ca moștenirea, tema paternității eșuate, a orfanului și a iubirii.
3.1.O primă secvență narativă semnificativă problematicii romanului este cea a jocului
de table, prezentată în expozițiunea romanului. La fel ca la Balzac, personajele sunt prezentate prin
mediul în care trăiesc, prin vestimentație sau elemente de portret fizic. De exemplu, Pascalopol,
primul personaj cu care Felix face cunoștință, este descris fizic și vestimentar, aspecte care
sugerează eleganța și rafinamentul: hainele de stofă fină, tăietura englezească a mustății cărunte,
parfumul discret. Episodul narativ al jocului de table poate fi receptat ca o secvență de perspectivă
finalistă, prefigurând atât conflictele centrale ale discursului narativ, cât și finalul. Replica
răutăcioasă a Aglaei referitoare la noul venit -,,n-am știut: faci azil de orfani?" anticipează unul
dintre conflictele centrale, reprezentat de lupta dusă de clanul Tulea pentru a pune mâna pe averea
bătrânului Giurgiuveau. De asemenea, Pascalopol îi oferă Otiliei inelul, fapt care avertizează asupra
finalului, când cei doi se vor căsători.
3.2.Epilogul romanului aduce în prim plan destinele personajelor care au fost antrenate în
conflictele principale. Stănică divorțează de Olimpia, după ce pune mâne pe averea lui
Giurgiuveanu, căsătorindu-se cu Georgeta. Felix ajunge un medic renumit și profesor universitar,
alegând o căsătorie interesată pentru a ajunge în cercurile înalte ale societății. Când se întâlnește cu
Pascalopol în tren și vede o poză cu Otilia de care cel dintâi divorțase, Felix nu o mai recunoaște pe
fata enigmatică de odinioară, ci vede o femeie într-adevăr frumoasă, ,,învăluită într-un aer de
platitudine feminină."

4.1. Conflictul
Discursul epic dezvoltă un amplu conflict exterior, reprezentat de lupta dusă de clanul Tulea
pentru a pune mâna pe moștenirea avarului Costache Giurgiuveanu. În acest sens, Aglae face tot
posibilul să îl oprească pe bătrân să o înfieze pe fiica sa vitregă, Otilia Mărculescu. Romanul
surprinde, însă, maturizarea sentimentală a tânărului Felix Sima. Acesta traversează un conflict
erotic, fiind cuprins de gelozie datorită atitudinii prea familiare pe care Otilia, fata pe care o iubește,
o manifestă în raport cu maturul Pascalopol.
Un element de construcție a textului relevant pentru tema și viziunea despre lume e
reprezentat de mijloacele de caracterizare. Romanul folosește, pe de o parte, mijloace de
caracterizare clasice, dar se remarcă și tehnici balzaciene care surprind, în spiritul realismului,
legătura dintre individ și mediul său de viață. Astfel, în incipitul romanului naratorul omniscient
recurge la o formă de caracterizare directă pentru a contura portretul fizic al lui Felix: ,,un tânăr de
vreo 18 ani, îmbrăcat în uniformă neagră de licean. Fața îi era însă juvenilă, aproape feminină, din
pricina șuvițelor mari de păr care îi cădeau de sub șapcă." Pe de altă parte, pornind de la principiul
,,Spune-mi unde locuiești ca să-ți spun cine esti", descrierea camerei / locuinței unui personaj devine
un veritabil mijloc de caracterizare. În ceea ce o privește pe Otilia, portretul ei este realizat în special
prin tehnica modernă a pluriperspectivismului și prin comportamentism. De la descrierea camerei
care rămâne reprezentativă, personalitatea ei se reflectă în mod diferit în conștiința celorlalte
personaje. Pentru Costache ea este ,,fetița cuminte și ascultătoare", pentru Pascalopol are ,,o fire de
43
artist", pentru Stănică ,,o fată deșteaptă cu spirit practic", în timp ce pentru Aglae Otilia e ,,o stricată
și o dezmățată." Pentru Felix, Otilia reprezintă idealul de feminitate. De aici reiese caracterul
enigmatic al personajului care nu poate fi încadrat în nicio tipologie.
5.Concluzie
În concluzie, romanul ,,Engima Otiliei" al lui G. Călinescu rămâne reprezentativ pentru
viziunea despre lume a unui autor care a realizat, prin opera sa, o ,,comedie umană" modernă, fapt
care l-a determinat pe criticul literar Nicolae Manolescu să vorbească, în cazul lui G. Călinescu, de
un balzacianism fără Balzac."
. .
44
E2+E3 Particularități de construcție a unui personaj – Otilia / Relația dintre două
personaje – Otilia - Felix
Cuvinte-cheie: realism balzacian, statut social, psihologic, moral, secvența narativă din cap VIII,
finalul, epilogul, mijloacele de caracterizare.
1.Introducere
Perioada interbelică se caracterizează, în plan literar autohton printr-un dinamism creator și
printr-o diversitate tematică, stilistică și de viziune. Într-un moment în care proza românească se
îndreaptă spre modelul proustian, spre o literatură de analiză psihologică, G. Călinescu își propune
prin cele patru romane ale sale o reîntoarcere spre modelul balzacian, spre o literatură mimetică.
Romanul ,,Enigma Otiliei", publicat în 1938, se focalizează pe evoluția Otiliei, personajul feminin
principal al operei, care devine un simbol al eternului feminin.
2.1. Din punct de vedere social, Otilia este orfană, dar e pe cale de a fi adoptată de Costache
Giurgiuveanu. Întrucât actul este amânat, Girgiuveanu moare, astfel că Otilia se căsătorește cu
Pascalopol, de care ulterior divorțează pentru a se căsători cu un conte spaniol. De asemenea, Otilia
este studentă la Conservator.
E3 (relația lui Felix cu Otilia) Și Felix este orfan, incipitul romanului prezentându-l ca proaspăt
student la medicină. În final, Felix își îndeplinește visul, ajungând medic și profesor universitar. Se
căsătorește din interes pentru a avea acces la înalta societate.
2.2. Psihologic vorbind, Otilia, fiind lipsită de dragostea maternă, este în căutarea unui
echilibru interior. Printre alte personaje feminine ale literaturii române, Otilia a convins generații de
critici literari să o considere reprezentativă pentru eternul feminin, tocmai datorită amestecului de
capriciozitate, intuiție, copilărie și maturitate. Caracterul său enigmatic provine tocmai din
inconsecvența comportamentală.
E3 (relația lui Felix cu Otilia) Felix e naiv, imatur inițial. Inconsecvența comportamentală a Otiliei
îl derutează. El o va transforma pe Otilia într-un ideal: ,,voia să facă ceva mare din cauza și numai
pentru Otilia."
2.3.statutul moral
Ideea realistă transmisă de text e aceea că individul este influențat de mediul în care trăiește.
Felix și Otilia s-au dovedit prin toate acțiunile lor ca fiind morali. Din informațiile oferite în epilog,
se observă că, totuși, personajele au fost contaminate de mediul în care s-au format. Felix recurge
la o căsătorie din interes, iar Otilia se căsătorește a doua oară, devenind ,,o femeie frumoasă învăluită
într-un aer de platitudine feminină."
3.Principala trăsătură de caracter + 2 secvențe reprezentative

E2 Otilia este singurul personaj din roman care nu poate fi încadrat într-o tipologie, tocmai
pentru că este inconsecventă din punct de vedere comportamental, nu are o trăsătură dominantă.
Personajul e învălui într-o aură de mister.
E3 Relația dintre Felix și Otilia reflectă, particular, nevoia de afecțiune pe care fiecare
dintre personaje o au, având în vedere că sunt orfani. Pe de altă parte, viziunea realist-balzaciană
45
asupra lumii afirmă supremația banului ca scop existențial. Astfel, finalul romanului va dovedi că
nici Felix și Otilia nu fac excepție, optând, în defavoarea sentimentelor, la relații care îi avantajează
material.
3.1.O primă secvență narativă, semnificativă pentru relația dintre cele două personaje este
cea din capitolul VIII, în care Felix îi mărturisește Otiliei, într-o scrisoare, că o iubește. Pentru că
Otilia nu reacționează în niciun fel, tânărul fuge de acasă, iar ea îl caută peste tot cu trăsura. Când îl
găsește pe o bancă cu zăpadă, comportamentul ei este neclar și misterios ca întotdeauna, tachinându-
l pe Felix și spunându-i că nu a afirmat niciodată că nu îl iubește. La entuziasmul lui Felix, Otilia
îl duce din nou în ceață, afirmând că nu i-a spus nimeni că îl urăște.
3.2.O altă secvență reprezentativă este cea din finalul romanului. Înaintea plecării cu
Pascalopol la Paris, Otilia se furișează în camera lui Felix, cerându-i permisiunea să o lase să
înnopteze alături de el. Cei doi poartă din nou o discuție despre dragoste, căsnicie, viitor, Otilia
declarându-i dragostea. A doua zi dimineață Felix descoperă că patul în care a dormit Otilia este
gol. Găsește un bilet în care scrie că ,,cine a fost capabil de atâta stăpânire, e în stare să treacă peste
o dragoste nepotrivită pentru marele lui viitor." Mult mai matură decât Felix, Otilia a conștientizat
că nu poate să fie un sprijin în cariera lui și, tocmai pentru că îl iubește, a decis să îi ofere libertatea.
4.Două elemente de construcție a textului: mijloace de caracterizare + epilogul
4.1. Un element de construcție a textului relevant pentru evoluția personajului e reprezentat
de mijloacele de caracterizare. Romanul folosește, pe de o parte, mijloace de caracterizare clasice,
dar se remarcă și tehnici balzaciene care surprind, în spiritul realismului, legătura dintre individ și
mediul său de viață. Astfel, în incipitul romanului naratorul omniscient recurge la o formă de
caracterizare directă pentru a contura portretul fizic al lui Felix: ,,un tânăr de vreo 18 ani, îmbrăcat
în uniformă neagră de licean. Fața îi era însă juvenilă, aproape feminină, din pricina șuvițelor mari
de păr care îi cădeau de sub șapcă." Pe de altă parte, pornind de la principiul ,,Spune-mi unde
locuiești ca să-ți spun cine esti", descrierea camerei / locuinței unui personaj devine un veritabil
mijloc de caracterizare. În ceea ce o privește pe Otilia, portretul ei este realizat în special prin tehnica
modernă a pluriperspectivismului și prin comportamentism. De la descrierea camerei care rămâne
reprezentativă, personalitatea ei se reflectă în mod diferit în conștiința celorlalte personaje. Pentru
Costache ea este ,,fetița cuminte și ascultătoare", pentru Pascalopol are ,,o fire de artist", pentru
Stănică ,,o fată deșteaptă cu spirit practic", în timp ce pentru Aglae Otilia e ,,o stricată și o
dezmățată." Pentru Felix, Otilia reprezintă idealul de feminitate. De aici reiese caracterul enigmatic
al personajului care nu poate fi încadrat în nicio tipologie.
4.2.Epilogul romanului aduce în prim plan destinele personajelor care au fost antrenate în
conflictele principale. Stănică divorțează de Olimpia, după ce pune mâna pe averea lui
Giurgiuveanu, căsătorindu-se cu Georgeta. Felix ajunge un medic renumit și profesor universitar,
alegând o căsătorie interesată pentru a ajunge în cercurile înalte ale societății. Când se întâlnește cu
Pascalopol în tren și vede o poză cu Otilia de care cel dintâi divorțase, Felix nu o mai recunoaște pe
fata enigmatică de odinioară, ci vede o femeie într-adevăr frumoasă, ,,învăluită într-un aer de
platitudine feminină."
5.Conluzie
În concluzie, romanul ,,Engima Otiliei" al lui G. Călinescu rămâne reprezentativ pentru
viziunea despre lume a unui autor care a realizat, prin opera sa, o ,,comedie umană" modernă, fapt
care l-a determinat pe criticul literar Nicolae Manolescu să vorbească, în cazul lui G. Călinescu, de
46
un balzacianism fără Balzac." Din acest carusel al măștilor ilustrat de roman, Otilia rămâne o
imagine a eternului feminin.
. .
47
E1 Romanul realist postbelic (neorealism)
Moromeții
Marin Preda
1.Contextualizare
• Volumul I – publicat în 1955
• Volumul II – publicat în 1967 (12 ani mai târziu)
• Încadrare la realism postbelic (neorealism) - ,,renunțarea parțială la omnisciență″ (Nicolae
Manonescu)
,,Adevărate sunt sentimentele. Ficțiuni sunt împrejurările. (...) Scriind, întotdeauna am admirat ceva, o
creație preexistentă, care mi-a fermecat nu numai copilăria, ci și maturitatea: eroul preferat, Moromete,
care a existat în realitate, a fost tatăl meu. Acest sentiment a rămas valabil și profund pentru toată viața, și
de aceea, cruzimea, cât și josnicia, omorurile și spânzurările întâlnite des la Rebreanu și Sadoveanu, și
existente, de altfel, și în viața țăranilor, nu și-au mai găsit loc în universul meu scăldat în lumina admirației.
În realitate, în amintire, îmi zac fapte de violență fără măsură și chipuri întunecoase, infernale, dar până
acum nu le-am găsit niciun sens. Poate că nici nu-l au?″
(Marin Preda, Interviu acordat criticului Eugen Simion)
Cuvinte-cheie: perioada postbelică, criză culturală, instrument de propagandă, literatură de sertar,

mimesis, personaje atipice literaturii consacrate tematic, temă tradițională + modernă, scena cinei,
tăierea salcâmului, perspectiva narativă, conflictul.
2.Introducere
Perioada ce urmează celui de-al Doilea Război Mondial se caracterizează, în plan autohton,
printr-o criză culturală. După ce, în perioada interbelică, literatura noastră a parcurs un proces de
sincronizare cu modelul european, în perioada postbelică, cultura românească e marcată de o
stagnare. Acest fapt se explică prin referire la două aspecte. Pe de o parte, este vorba de un factor
interior, în sensul în care scriitorii postbelici se află în umbra modelelor interbelice. Pe de altă parte,
se remarcă și existența unui factor exterior, reprezentat de instaurarea la putere a regimului totalitar
comunist. Acesta își anexează literatura, transformând-o într-un instrument de propagandă, modelul
impus fiind cel al realismului socialist. Este o perioadă care a rămas în istoria noastră sub denumirea
de ,,obsedantul deceniu″, distingându-se, totuși, câțiva scriitori ale căror creații impresionează prin
valoare lor estetică: George Călinescu - ,,Bietul Ioanide″, Marin Preda ,,Moromeții″ sau Eugen
Barbu - ,,Groapa″.
Romanul ,,Moromeții″ este reprezentativ pentru această perioadă, dar și pentru activitatea
literară a lui Marin Preda, volumul I fiind publicat în anul 1955. Cu toate că nu aderă la estetica
realismului socialist, romanul reușește să se impună în epocă, tocmai prin perspectiva modernă prin
care autorul abordează o tematică rurală și problematica țăranului.
3.Două trăsături care fac posibilă încadrarea romanului la un curent cultural/literar
3.1.În primul rând, autorul își propune o reflectare veridică, verosimilă a realității, așadar
o literatură mimetică. Universul ficțional creat de Marin Preda aduce în fața cititorului imaginea
satului Siliștea-Gumești, din Câmpia Dunării, un spațiu rural supus destrămării de către istorie.
Primul volum surprinde modul în care valorile tradiționale vor fi înlocuite de cele capitaliste, care,
48
la rândul lor, vor fi anihilate de cele socialiste, în cel de-al doilea volum. Satul înfățișat de Marin
Preda e diferit de acela din romanul ,,Ion″ al lui Liviu Rebreanu, surprinzând o altă relație pe care
omul o stabilește cu pământul. Dacă în cazul lui Ion relația om-pământ e una ontologică11, pentru
țăranii din Siliștea-Gumești, această relație se traduce prin termeni economici. De asemenea,
obiceiurile s-au schimbat. Sătenii din ,,Moromeții″ nu mai participă la hora duminicală, ci la discuții
politice în Poiana fierăriei lui Iocan. La biserică se duc doar femeile, prefigurându-se, astfel, criza
comunicării omului modern cu transcendența.
3.2.Pe de altă parte, viziunea modernă a scriitorului se reflectă și la nivelul construcției
personajelor, care nu mai pot fi încadrate în tipologiile deja consacrată de proza realistă cu
tematică rurală. Ilie Moromete e un personaj unic în literatura noastră, datorită complexității sale
interioare. E un personaj reflexiv, în conștiința căruia se reflectă metamorfozele istoriei, fiind
considerat, de aceea, de critica literară ,,singurul țăran filosof″. În plus, generația tânără nu mai pare
dispusă a urma destinul părinților. Băieții mai mari își doresc o viață mai bună la București, Niculae
vrea să meargă la școală, iar Polina luptă pentru dragostea ei.
4.Tema + două secvențe reprezentative
Discursul narativ abordează atât o tematică tradițională – familia, paternitatea, timpul, istoria,
iubirea, cât și una modernă – criza comunicării, înstrăinarea, solitudinea.
4.1.Scena cinei, plasată în expozițiunea primului volum, devine semnificativă pentru întreaga
problematică propusă de text. Această scenă reflectă cele două ,,lumi″ pe care le propune romanul:
una iluzorie în care crede Moromete, și una pragmatică, reală. Astfel, secvența debutează cu un
indice temporal care evidențiază existența ritualizată, specifică omului tradițional, a familiei
Moromeților: ,,cât ieșeau din iarnă și până aproape de Sf. Niculae, Moromeții luau masa în tindă.″
Se prezintă imaginea unei familii hibride12, cu copii proveniți din două căsătorii. Poziționarea lor la
masă avertizează asupra relațiilor interfamiliale. Paraschiv, Nilă și Achim, băieții din prima
căsătorie a lui Moromete se află ,,pe partea din afară a tindei″, fiind pregătiți în orice moment să
plece. Catrina stătea ,,jumătate întoarsă către vatră″, poziția ei evidențiind rolul femeii în familia
tradițională. Ilie Moromete stătea ,,parcă deasupra tuturor″, stăpânindu-i cu privirea pe fiecare.
Adverbul ,,parcă″ atrage atenția asupra discrepanței dintre iluzie și realitate. Bărbatul trăiește cu
iluzia că este un pater familias. În realitate, poziția sa, departe de ceilalți membri, marchează criza
comunicării care va duce, până la urmă, la destrămarea familiei. Această lume a iluziei este sugerată
și prin detaliul mesei prea mici și plină cu arsurile de la tigaie, pe care tatăl nu a schimbat-o de pe
vremea când erau copiii mici. Se evidențiază, astfel, ipostaza unui Moromete care se autoiluzionează
că ,,timpul are cu oamenii nesfârșită răbdare″.
4.2.Episodul narativ al tăierii salcâmului își relevă valențele simbolice cu atât mai mult cu cât
anticipează prăbușirea unei lumi: lumea Moromeților și, odată cu ea, universul tradițional. Salcâmul
reprezintă, pentru satul Siliștea-Gumești, un axis mundi, un martor mut al tuturor experiențelor
ancestrale13 - ,,toată lumea cunoștea acest salcâm″. Moromete e nevoit să taie arborele pentru a i-l
vinde lui Tudor Bălosu și a susține financiar plecare lui Achim la București. Așadar, valorile
tradiționale vor fi schimbate în bani, simbol al lumii capitaliste. Ideea prăbușirii unei lumi e sugerată
de autor atât în plan vizual (prezența corbilor care nu își mai găsesc un loc de refugiu după doborârea
salcâmului), cât și în plan auditiv (bocetele femeilor care își plâng morții în cimitir). În plus, timpul
11
Ontologic – existențial, legat de existență.
12
Hibrid- amestecat, mixt.
13
Ancestral- strămoșesc.
49
ales de Moromete pentru tăierea arborelui, duminica dimineața înainte de revărsatul zorilor,
reliefează îndepărtarea de sacralitate.
5. Elemente de construcție a textului: perspectiva narativă, conflictul, incipitul, finalul.
5.1.Modernitatea textului este evidențiată și la nivelul perspectivei narative, aceasta fiind una
obiectivă, cu o viziune ,,dindărăt″, ce aparține unui narator omniscient, omniprezent și extradiegetic,
care narează la persoana a III-a. Cititorul descoperă, însă, un alt tip de narator decât cel cu care a
fost obișnuit de proza tradițională. Dacă, de exemplu, ,,Ion″ prezintă omnisciența naratorială
desăvârșită, în ,,Moromeții″ este una limitată. Perspectiva naratorului obiectiv e completată de cea
a personajelor reflector – Ilie, în primul volum și Niculae în cel de-al doilea - și a informatorilor
– personaje martor la evenimente pe care le relatează ulterior altora. De exemplu, Parizianul
povestește despre vizita lui Moromete în București.
5.2.Trei conflicte majore, din volumul I, vor determina destrămarea familiei Moromeților.
Conflictul central îl constituie neînțelegerea dintre Ilie și cei trei băieți mai mari. Este un conflict
între mentalitatea tradițională a tatălui și cea capitalistă a fiilor. Băieții sunt încurajați în planul lor
de a-și părăsi familia de Maria Moromete (Guica), cei doi frați fiind în conflict. Pe de altă parte,
discursul narativ surprinde neînțelegerile dintre Ilie și a doua soție, Catrina. Femeia se simte
trădată de vizita făcută de Moromete la băieții săi și decide să-l părăsească. Conflictul dintre
Moromete și Niculae, fiul cel mic, iscat în primul volum de împotrivirea tatălui față de dorința lui
de a merge la școală, va trece în volumul II în prim plan: viziunea tradițională a tatălui va fi opusă
viziunii socialiste a fiului.
5.3.Incipitul reprezintă un alt element de construcție a textului relevant pentru problematica
romanului. Primul volum respectă o logică a simetriei incipit-final, ca trăsătură specifică prozei
realiste. Circularitatea romanului e conferită de problematica timpului. La început, cititorul
descoperă un timp răbdător: ,,În Câmpia Dunării, cu câțiva ani înainte de începerea celui de-al
Doilea Război Mondial, se pare că timpul avea cu oamenii nesfârșită răbdare.″ Este, de fapt,
perspectiva unui Moromete care se autoiluzionează că ,,viața se derulează fără conflicte prea mari.″
5.4.Finalul înlocuiește imprecizia temporală din incipit cu un timp bine-determinat: ,,Trei ani
mai târziu, izbucnea cel de-al Doilea Război Mondial. Timpul nu mai avea răbdare.″ Această
precizare a timpului atestă, de fapt, conștientizarea de către Moromete că lumea se schimbă, că
istoria invadează lumea tradițională. Gesturile personajului de la sfârșitul volumului I și începutul
celui de-al doilea, reflectă orientarea sa spre valorile lumii capitaliste.
În concluzie, romanul ,,Moromeții″ rămâne reprezentativ pentru activitatea literară a lui Marin
Preda, dar și pentru o etapă sumbră a literaturii române.
50
. .
51
E2+E3 Particularitățile de construcție a unui personaj – Ilie Moromete / Relația dintre două
personaje – Ilie - Niculae
1.Introducere
Perioada ce urmează celui de-al Doilea Război Mondial se caracterizează, în plan autohton,
printr-o criză culturală. După ce, în perioada interbelică, literatura noastră a parcurs un proces de
sincronizare cu modelul european, în perioada postbelică, cultura românească e marcată de o
stagnare, principalul motiv fiind instaurarea la putere a regimului totalitar comunist. Acesta își
anexează literatura, transformând-o într-un instrument de propagandă, modelul impus fiind cel al
realismului socialist. Romanul ,,Moromeții″ este reprezentativ pentru această perioadă, dar și
pentru activitatea literară a lui Marin Preda, volumul I fiind publicat în anul 1955. Cu toate că nu
aderă la estetica realismului socialist, romanul reușește să se impună în epocă, tocmai prin
perspectiva modernă prin care autorul abordează o tematică rurală și problematica țăranului. Ilie
Moromete, personajul principal, rămâne cunoscut în literatura română ca ,,cel din urmă țăran".
2.1.Din punct de vedere social, Ilie Moromete este un țăran în satul Siliștea-Gumești, soț al Catrinei
și tată a șase copii, din care primii trei dintr-o căsătorie anterioară în care soția moare. Moromete e
un tip de țăran aparte, fiind un personaj exponențial al cărui destin ilustrează moartea unei lumi -
,,cel din urmă țăran″ (Nicolae Manolescu).
E3 (relația dintre Moromete și Niculae) Niculae este fiul cel mic din a doua căsătorie a lui Ilie
Moromete. Pe parcursul celor două volume ale romanului, statutul social al personajului se schimbă.
În volumul I, Niculae e dornic să învețe ca să-și schimbe statutul. În volumul al II-lea devine adeptul
,,unei noi religii a binelui și a răului″, cum crede că e noua dogmă socialistă.
2.2.Psihologic vorbind, Moromete este un spirit reflexiv, contemplativ, inteligent și ironic. În acest
sens, reflectările despre soarta țăranilor care depind de roadele pământului, de vreme și de
Dumnezeu sunt relevante pentru firea lui reflexivă. Criza satului tradițional se va reflecta în
conștiința acestui personaj.
E3 (relația dintre Moromete și Niculae) Niculae e un ,,antimoromețian ca filosofie a existenței″
(Nicolae Manolescu). Abordează lucrurile într-o manieră diferită de tatăl lui. Fiind un copil în
volumul I, romanul surprinde maturizarea și devenirea interioară a personajului - ,,Eu îmi caut eul
meu.″
2.3.Din punct de vedere moral, Ilie Moromete reflectă situația conflictuală a țăranului în contextul
istoric specific care presupune dizolvarea valorilor tradiționale sub imperiul celor capitaliste. Având
în vedere criza comunicării pe care o traversează, nu putem vorbi de un statut imoral. Într-adevăr,
personajul resimte criza comunicării cu transcendența, specifică omului modern. În cadrul excursiei
de la munte în care merge cu băieții pentru a vinde grâu își relevă alte calități decât cele de bun
negustor, cum ar fi sensibilitatea și mila, trăsături neînțelese de copii. De cealaltă parte, Niculae se
încadrează în sfera moralității; neînțelegerile dintre el și tatăl său se datorează diferențelor de
mentalitate și idealurilor diferite,
52
3.Principala trăsătură / Relația dintre personaje + două secvențe reprezentative
E2 O trăsătură de caracter reprezentativă a personajului Ilie Moromete este
autoiluzionarea, dar și spiritul reflexiv și ironic. În primul volum, Moromete refuză cu
încăpățânare să accepte fatalitățile istoriei, crezând că poate păcăli timpul.
E3 Relația dintre Moromete și Niculae reflectă două mentalități diferite, două moduri
distincte de raportare la existență, dar și incapacitatea tatălui de a-și exprima afecțiunea față de copii,
aspect din care reiese dramatismul situației
3.1.Scena cinei, plasată în expozițiunea primului volum, devine semnificativă în acest sens.
Această scenă reflectă cele două ,,lumi″ pe care le propune romanul: una iluzorie în care crede
Moromete, și una pragmatică, reală. Astfel, secvența debutează cu un indice temporal care
evidențiază existența ritualizată, specifică omului tradițional, a familiei Moromeților: ,,cât ieșeau
din iarnă și până aproape de Sf. Niculae, Moromeții luau masa în tindă.″ Se prezintă imaginea unei
familii hibride14, cu copii proveniți din două căsătorii. Poziționarea lor la masă avertizează asupra
relațiilor interfamiliale. Paraschiv, Nilă și Achim, băieții din prima căsătorie a lui Moromete se află
,,pe partea din afară a tindei″, fiind pregătiți în orice moment să plece. Catrina stătea ,,jumătate
întoarsă către vatră″, poziția ei evidențiind rolul femeii în familia tradițională. Ilie Moromete stătea
,,parcă deasupra tuturor″, stăpânindu-i cu privirea pe fiecare. Adverbul ,,parcă″ atrage atenția
asupra discrepanței dintre iluzie și realitate. Bărbatul trăiește cu iluzia că este un pater familias. În
realitate, poziția sa, departe de ceilalți membri, marchează criza comunicării care va duce, până la
urmă, la destrămarea familiei. Această lume a iluziei este sugerată și prin detaliul mesei prea mici
și plină cu arsurile de la tigaie, pe care tatăl nu a schimbat-o de pe vremea când erau copiii mici. Se
evidențiază, astfel, ipostaza unui Moromete care se autoiluzionează că ,,timpul are cu oamenii
nesfârșită răbdare″.
3.2.Pe de altă parte, scena serbării școlare, la care Niculae ia premiul I, ilustrează relația
lui Moromete cu Niculaie. În ciuda faptului că își iubește copiii și le vrea binele, Moromete nu își
manifestă afecțiunea față de ei. Neinteresat cu adevărat de preocupările lui Niculae, nu știe că băiatul
e bolnav și se aștepta să rămână repetent, mai ales că a fost plecat în mare parte din timp cu oile.
Spre surprinderea lui, Niculaie ia locul I. Reacția copilului când primește premiul, criza de friguri
care îl cuprinde în timp ce recita o poezie, îi produc lui Moromete o emoție puternică, gesturile de
mângâiere fiind schițate cu stângăcie.
4.1.Perspectiva narativă a textului e obiectivă, cu o viziune ,,dindărăt″, ce aparține unui narator
omniscient, omniprezent și extradiegetic, care narează la persoana a III-a. Cititorul descoperă, însă,
un alt tip de narator decât cel cu care a fost obișnuit de proza tradițională. Dacă, de exemplu, ,,Ion″
prezintă omnisciența naratorială desăvârșită, în ,,Moromeții″ este una limitată. Perspectiva
naratorului obiectiv e completată de cea a personajelor reflector – Ilie, în primul volum și Niculaie
în cel de-al doilea - și a informatorilor – personaje martor la evenimente pe care le relatează ulterior
altora. De exemplu, Parizianul povestește despre vizita lui Moromete în București.
5.2.Trei conflicte majore, din volumul I, vor determina destrămarea familiei Moromeților.
Conflictul central îl constituie neînțelegerea dintre Ilie și cei trei băieți mai mari. Este un conflict
între mentalitatea tradițională a tatălui și cea capitalistă a fiilor. Băieții sunt încurajați în planul lor
de a-și părăsi familia de Maria Moromete (Guica), cei doi frați fiind în conflict. Pe de altă parte,
14
Hibrid- amestecat, mixt.
53
discursul narativ surprinde neînțelegerile dintre Ilie și a doua soție, Catrina. Femeia se simte
trădată de vizita făcută de Moromete la băieții săi și decide să-l părăsească. Conflictul dintre
Moromete și Niculaie, fiul cel mic, iscat în primul volum de împotrivirea tatălui față de dorința lui
de a merge la școală, va trece în volumul II în prim plan: viziunea tradițională a tatălui va fi opusă
viziunii socialiste a fiului.
5.3.Mijloacele de caracterizare sunt cele consacrate de proza realistă. Moromete e caracterizat
direct de către narator la începutul capitolului X, volumul I: ,,Era cu 10 ani mai mare decât Catrina
și acum avea acea vârstă între tinerețe și bătrânețe când numai nenorociri sau bucurii mari mai pot
schimba firea cuiva″. Finalul volumului I surprinde transformarea interioară a lui Moromete - ,,dar
cu toată aparenta sa nepăsare, Moromete nu mai fu văzut stând ceasuri întregi pe prispă sau la
stănoagă. Nici nu mai fu auzit răspunzând cu multe cuvinte la salut. Nu mai fu auzit povestind. Din
Moromete cunoscut de ceilalți, rămase doar capul lui făcut din humă arsă de Din Vasilescu.
Caracterizarea indirectă reiese din fapte gesturi, acțiuni, limbaj. De exemplu, ironia personajului
este evidențiată de replicile sale la întrebări de genul ,,De ca tăiem salcâmul?″, ,,Ca să se mire
proștii...″. De asemenea, după ce Duțulache mănâncă brânza pentru cină, Moromete afirmă ,,Dă-i și
apă!″. El este inteligent, dar nu cultivat; nu se poartă cu ai lui altfel decât cu țăranii din sat.
Niculae, mezinul familiei, este un băiat sensibil, care plângeri ori de câte ori i se adresează
o replică ironică, mai ales din partea tatălui său. Moromete nu pare interesat de soarta fiului său,
acesta fiind pentru tată doar copilul care trebuie să meargă cu oile. Niculae îl moștenește pe tatăl
său, fiind inteligent. El dorește cu ardoare să meargă la școală, în timp ce tatăl său, care trebuie să
plătească taxele, îl ironizează: ,,Altă treabă n-avem noi acum! Ne apucăm să studiem!″
6. Concluzie
În concluzie, Ilie Moromete rămâne un personaj reprezentativ al literaturii române. Ironia,
spiritul reflexiv, dar și insistența cu care se împotrivește istoriei îl transformă într-o imagine
originală, devenită atemporală - ,,cel din urmă țăran."
54
. .
55
Roman scris după anul 1980 - Sînt o babă comunistă!
Dan Lungu
E1
Cuvinte-cheie: postmodernism, autenticitate, hibridizarea romanului, lumea occidentală,

conversația telefonică a Emiliei cu Alice, vizita logodnicului canadian în România, conflictul,
perspectiva narativă.
1.Introducere
Postmodernismul este o orientare în cultura universală, manifestată în a doua jumătate a
secolului al XX-lea, accentuată în anii '80, care se definește prin raportare la modernism, atât ca o
continuare a acestuia, cât și în opoziție față de anumite tendințe ale curentului. În timp ce
modernismul rupe legătura cu tradiția, postmodernismul înglobează experiența estetică anterioară,
o recuperează creator și ironic, ludic și parodic. În timp ce scriitorii moderniști erau preocupați de
producerea textului, de actul creației, postmoderniștii redau autorului și operei importanța pierdută,
se deschid din nou spre lume, spre real, de exemplu, prin biografism15 și poezia cotidianului. Operele
postmoderne, cu caracter hibrid16, atrag și publicul larg cu ajutorul unei strategii a seducției, a
jocului și a impurității, adică a amestecului de genuri, specii și stiluri de comunicare.
Opera literară ,,Sînt o babă comunistă!" a fost publicată în anul 2007 și este al doilea roman
al lui Dan Lungu, o creație reprezentativă pentru viziunea postmodernă despre lume a autorului.
2. Trăsături care fac posibilă încadrarea la curent
2.1.În primul rând, la fel ca romanul modern, noul roman respinge mimesisul ca principiu
estetic de creație, veridicitatea și verosimilitatea fiind înlocuite de autenticitate. Autenticitatea
presupune filtrarea realității exterioare și redarea acesteia, prin prisma viziunii subiective a
individului. Astfel, romanul surprinde, prin perspectiva unică, a personajului narator, Emilia
Apostoae, transformările din societatea românească cauzate de prăbușirea regimului totalitar
comunist și instaurarea structurilor capitaliste care determină și un conflict între cele două
mentalități, reprezentate, în plan discursiv, de protagonistă și fiica sa, Alice.
2.2.Pe de altă parte, personajele romanului pot fi încadrate în anumite tipologii sociale,
trăsătură ce dovedește hibridizarea romanului. Așadar, Emilia Apostoae, reprezintă tipologia
muncitorului din timpul comunismului, care nu se poate adapta noilor structuri și mentalități
de după căderea comunismului, având o atitudine de revoltat, neparticipând la alegeri. Soțul
protagonistei, Țucu, este pacifist și se mulțumește cu ceea ce are, se integrează în noua societate.
Alice, fiica Emiliei, este exponenta noii generații, care a avut șansa să iasă din spațiul românesc,
alegând libertatea oferită de spațiul canadian.
3. Tema + două secvențe reprezentative
În aceeași ordine de idei, modernitatea romanului se remarcă și în plan tematic, tema
romanului fiind condiția ființei umane, nevoită să trăiască la intersecția dintre două epoci, cea
comunistă și cea actuală, capitalistă.
15
Biografism = tendință de a acorda elementelor biografice un rol exagerat în explicarea unei
opere. (< biografie + -ism)
16
Hibird= amestecat
56
3.1.Semnificativă, în acest sens, e conversația telefonică a Emiliei cu Alice, în care fata
încearcă să își convingă mama să voteze pentru democrație. Emilia nu ține cont de părerile fiicei
sale, rămânând fidelă vechilor principii și mentalități. Discuțiile contradictorii evidențiază spiritul
conservator al Emiliei, contrastând cu spiritul deschis al fiicei sale. Dacă protagonista susține că în
comunism toată lumea o ducea mai bine, fiica acesteia își amintește doar de cenzură și de cozile
care ,,făceau înconjurul blocului". Emilia ajunge să se autocaracterizeze - ,,Sînt o babă
comunistă...Asta sînt!" , reflectându-și modul de a gândi, în opoziție cu perspectiva anticomunistă
a fetei.
3.2.O altă secvență care contrastează gândirea tradițională cu cea occidentală este
vizita lui Alice și a prietenului ei canadian, Alain, în țară. Părinții pregătesc o întâmpinare
tradițională: Emilia cumpără perdele noi, gătește borș de pasăre, sarmale, friptură de purcel, prăjituri
și plăcinte, Țucu a văruit palierul. Tinerii se cazează, însă, la hotel și îi invită să ia masa la restaurant,
pentru că ,,așa e obiceiul pe la ei." La restaurant, în timp ce tinerii comandă ,,o salată și doi pești
leșinați", părinții optează pentru mici, ciorbă de burtă, ceafă la grătar și cartofi prăjiți.
4. Două elemente de construcție a textului semnificative pentru tema și viziunea despre lume
(conflict, perspectivă narativă, incipit, particularități de compoziție)
4.1.Conflictul romanului se conturează pe opoziția dintre Emilia și Alice, exponente a două
mentalități și generații diferite. Alice nu înțelege modul de a gândi al mamei sale, nu înțelege
motivele pentru care este atât de atașată de trecut și, de aceea, încearcă să îi schimbe mentalitatea,
dorind să își convingă mama să voteze pentru democrație. De aici se relevă un alt conflict al
romanului, între Emilia și societatea în care trăiește. Protagonista nu se poate adapta schimbării și,
de aceea, consideră că în perioada comunistă a avut mai multe avantaje.
4.2.Perspectiva narativă a romanului este subiectivă, cu o viziune ,,împreună cu", ce
aparține personajului narator. Romanul urmărește perspectiva unică, subiectivă a Emiliei asupra
transformărilor din societatea românească de după revoluție. Dacă aceasta rememorează cu
nostalgie perioada comunistă și consideră că cea actuală nu este bună, Alice se situează la polul
opus. Perspectiva anticomunistă a fetei e percepută de către mama ei ca fiind greșită.
4.3.În aceeași ordine de idei, incipitul textului este de tip ex-abrupto, specific scrierilor
moderne care mizează pe redarea cât mai autentică a trăirilor naratorului- personaj. Incipitul
surprinde factorul care declanșează rememorarea trecutului: ,,De o săptămână nu mai am liniște, fir-
ar să fie! De când a sunat Alice...". Apoi, protagonista relatează cum i-a ales numele ,,de prințesă"
fiicei sale și cum aceasta a ajuns ingineră tot după planul mamei. Viziunea conservatoarea Emiliei
se relevă din faptul că ar fi vrut ca Alice să rămână lângă ea, să îi crească ,,plozii" și să îi facă
plăcinte. Însă, reprezentanta tinerei generații decide să plece în Canada, fără a solicita acordul
părinților: ,,Era atât de entuziasmată că o șterge, încât aproape uitase că are părinți." Emilia nu
protestează la plecarea fiicei, pentru că reiterează17, în variantă modernă, propriul destin: părăsirea
satului natal și refacerea vieții la oraș.
4.4.Nu în ultimul rând, romanul are o structură specifică. Cele 29 de capitole sunt realizate
prin alternanța timpului prezent cu cel trecut. Tehnica utilizată este cea a memoriei involuntare și
afective. Astfel, discursul narativ este structurat pe trei planuri temporale diferite. Primul prezintă
copilăria Emiliei, efortul de a ajunge la oraș, fuga la tanti Lucreția și nenea Andrei. Al doilea plan
17
A reitera = a repeta
57
surprinde perioada comunistă în care Emilia a fost muncitoare într-o fabrică de construcții metalice,
iar cel de-al treilea evidențiază înstrăinarea pe care o simte Emilia în raport cu contemporaneitatea.
5. Concluzia
În concluzie, romanul lui Dan Lungu rămâne reprezentativ pentru viziunea despre lume a
autorului, care, potrivit publicației ,,Berliner Zeiheng", ,,este un autor de mare valoare a României
postsocialiste, continuând timpurile de aur ale literaturii interbelice."
. .
58
E2+E3 - Particularități de construcție a unui personaj - Emilia Apostoae / Relația dintre
două personaje – Emilia - Alice
Cuvinte-cheie: postmodernism, statut social, psihologic și moral, lumea occidentală, conversația

telefonică a Emiliei cu Alice, vizita logodnicului canadian în România, conflictul, perspectiva
narativă.
1.Introducere
Postmodernismul este o orientare în cultura universală, manifestată în a doua jumătate a
secolului al XX-lea, accentuată în anii '80, care se definește prin raportare la modernism, atât ca o
continuare a acestuia, cât și în opoziție față de anumite tendințe ale curentului. În timp ce
modernismul rupe legătura cu tradiția, postmodernismul înglobează experiența estetică anterioară,
o recuperează creator și ironic, ludic și parodic. În timp ce scriitorii moderniști erau preocupați de
producerea textului, de actul creației, postmoderniștii redau autorului și operei importanța pierdută,
se deschid din nou spre lume, spre real, de exemplu, prin biografism18 și poezia cotidianului. Operele
postmoderne, cu caracter hibrid19, atrag și publicul larg cu ajutorul unei strategii a seducției, a
jocului și a impurității, adică a amestecului de genuri, specii și stiluri de comunicare.
Opera literară ,,Sînt o babă comunistă!" a fost publicată în anul 2007 și este al doilea roman
al lui Dan Lungu. Reprezentativă pentru tematica romanului este evoluția personajului principal,
Emilia Apostoae.
2.1.Din punctul de vedere al statutului social, protagonista este pensionară, soția lui
Țucu Apostoae și mama lui Alice. În perioada comunistă a fost muncitoare într-o fabrică de
confecții metalice și membră de partid. Deși era susținătoare a comunismului, ajunge membră de
partid pentru că s-a constatat că numărul de membrii de partid femei era prea mic, și nu din proprie
inițiativă.
E3 (relația Emilia Apostoae – Alice) Pe de altă parte, Alice este fiica protagonistei, ingineră,
crescută în România socialistă, însă stabilită în Canada.
2.2.O constantă a psihologiei personajului principal este ambiția. Încă din copilărie face
eforturi să ajungă la oraș, apoi face școala profesională și liceul la seral. Dorește să dea la facultate,
însă se căsătorește cu Țucu. Încă de mică visează să ajungă la oraș, să scape de muncile agricole la
care o supuneau părinții și reușește: ,,Am pretenția cu sunt orășancă."
E3 (relația Emilia Apostoae – Alice) Alice are ambiția specifică noii generații, aceea de a munci
în străinătate. Ambele dau dovadă de ambiție și pasiune când își susțin punctele de vedere și
preferințele pentru un anumit sistem politic.
2.3.Din punct de vedere moral, dă dovadă de inocență și naivitate în perioada petrecută la
tanti Lucreția, apoi de independență, când se mută în cămin și își urmează studiile, ajutând-o și pe
sora ei să se adapteze la noua lume urbană. În perioada contemporană este considerată
18
Biografism = tendință de a acorda elementelor biografice un rol exagerat în explicarea unei
opere. (< biografie + -ism)
19
Hibird= amestecat
59
conservatoare. Obținerea de favoruri și produse în perioada comunistă ar putea arunca o lumină de
imoralitate asupra personajului, însă, în cazul protagonistei, anturajul are o mare influență.
E3 (relația Emilia Apostoae – Alice) Alice este deschisă spre nou, spre schimbare, fiind
reprezentanta noii lumi capitaliste.
3.Principala trăsătură de caracter + 2 secvențe
E2 Principala trăsătură de caracter a Emiliei Apostoae este conservatorismul, care o
definește în totalitate, inadaptabilitatea la noua lume. De la începutul romanului și până în final își
exprimă aceleași opinii referitoare la perioada comunistă și la cea actuală.
E3 Relația dintre Emilia și fiica ei reflectă lumile diferite pentru care aceste personaje
devin emblematice. Astfel, Alice este deschisă spre nou, spre schimbare, fiind reprezentanta lumii
capitaliste, în timp ce mama ei deplânge avantajele perioadei comuniste.
3.1.Semnificativă, în acest sens, e conversația telefonică a Emiliei cu Alice, în care fata
încearcă să își convingă mama să voteze pentru democrație. Emilia nu ține cont de părerile fiicei
sale, rămânând fidelă vechilor principii și mentalități. Discuțiile contradictorii evidențiază spiritul
conservator al Emiliei, contrastând cu spiritul deschis al fiicei sale. Dacă protagonista susține că în
comunism toată lumea o ducea mai bine, fiica acesteia își amintește doar de cenzură și de cozile
care ,,făceau înconjurul blocului". Emilia ajunge să se autocaracterizeze - ,,Sînt o babă
comunistă...Asta sînt!" , reflectându-și modul de a gândi, în opoziție cu perspectiva anticomunistă
a fetei.
3.2.O altă secvență care contrastează gândirea tradițională cu cea occidentală este
vizita lui Alice și a prietenului ei canadian, Alain, în țară. Părinții pregătesc o întâmpinare
tradițională: Emilia cumpără perdele noi, gătește borș de pasăre, sarmale, friptură de purcel, prăjituri
și plăcinte, Țucu a văruit palierul. Tinerii se cazează, însă, la hotel și îi invită să ia masa la restaurant,
pentru că ,,așa e obiceiul pe la ei." La restaurant, în timp ce tinerii comandă ,,o salată și doi pești
leșinați", părinții optează pentru mici, ciorbă de burtă, ceafă la grătar și cartofi prăjiți.
4.Două elemente de construcție a textului reprezentative pentru evoluția personajului
3.1.Conflictul romanului se conturează pe opoziția dintre Emilia și Alice, exponente a două
mentalități și generații diferite. Alice nu înțelege modul de a gândi al mamei sale, nu înțelege
motivele pentru care este atât de atașată de trecut și, de aceea, încearcă să îi schimbe mentalitatea,
dorind să își convingă mama să voteze pentru democrație. De aici se relevă un alt conflict al
romanului, între Emilia și societatea în care trăiește. Protagonista nu se poate adapta schimbării și,
de aceea, consideră că în perioada comunistă a avut mai multe avantaje.
3.2.Perspectiva narativă a romanului este subiectivă, cu o viziune ,,împreună cu", ce
aparține personajului narator. Romanul urmărește perspectiva unică, subiectivă a Emiliei asupra
transformărilor din societatea românească de după revoluție. Dacă aceasta rememorează cu
nostalgie perioada comunistă și consideră că cea actuală nu este bună, Alice se situează la polul
opus. Perspectiva anticomunistă a fetei e percepută de către mama ei ca fiind greșită.
4. Concluzia
Sunt de părere că, evoluția personajului Emilia Apostoae pune în relief contrastul dintre
mentalitățile din societatea românească înainte și după 1989, redate dintr-o perspectivă jovială,
ironică, tipic postmodernistă. Dacă Emilia nu este capabilă și nici dornică să se adapteze la
60
schimbările societății, Alice este reprezentanta mentalității occidentale și se implică, chiar dacă este
în Canada, în promovarea democrației în spațiul românesc.
. .
61
Genul dramatic
❖ Comedia de moravuri - ,,O scrisoare pierdută” de Ion Luca Caragiale
❖ Drama ,,Iona" de Marin Sorescu
62
Comedia – O scrisoare pierdută
Ion Luca Caragiale
E1
Cuvinte-cheie: realism critic, realitatea – pretext, personaje-tip, temă socială, discursul lui
Cațavencu, scena VI, actul II, cronotop, conflict.
1.Introducere
Cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea este caracterizată, în plan european, printr-o
serie de metamorfoze sociale, politice sau economice, transformări ce implică un nou mod de
raportare a ființei umane la sine și la lumea în care trăiește. În plan cultural, această schimbare de
viziune se reflectă în trecerea de la romantism la realism. Noua literatură realistă va respinge
fantezia, ca modalitate de cunoaștere a lumii, devenind, așa cum afirma Balzac, ,,o oglindă completă
a moravurilor sociale." În plan autohton, principiile estetice ale realismului se cristalizează odată cu
perioada marilor clasici, curentul găsindu-și ecou până la finele secolului al XX-lea. Alături de Ion
Creangă sau Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale aderă prin întreaga sa creație la estetica realismului.
Reprezentativă pentru tema și viziunea despre lume a autorului este comedia ,,O scrisoare
pierdută" jucată în premieră pe scena teatrului din București, în 1884.
2.Evidenţierea a două trăsături ale comediei pentru care ai optat, care fac posibilă încadrarea
într-o tipologie, într-un curent cultural/literar, într-o perioadă sau într-o orientare tematică;
2.1.În primul rând, literatura realistă își propune o reflectare veridică, obiectivă a
realității. La fel ca la Balzac, Caragiale își imaginează lumea ca pe o vastă scenă de teatru. Dar,
spre deosebire de scriitorul francez, dramaturgul român nu își propune respectarea întocmai a
principiilor estetice ale realismului. În comedia sa, Caragiale pornește de la realitatea vremii sale,
transfigurând-o în operă printr-un fin simț critic. În comedia sa, dramaturgul nu face referire la
o clasă politică anume. Realitatea devine pentru el doar un pretext pentru a surprinde situații
și tipologii umane cu caracter general valabil. Așadar, opera se încadrează la realism, dar
depășește principiile acestui curent, intenționalitatea dramaturgului fiind aceea de a interpreta
realitatea, de a o filtra printr-un fin simț critic. De aceea, puteam afirma că ,,O scrisoare pierdută"
aparține realismului critic.
2.2.În al doilea rând, Caragiale respinge patetismul20 și retorismul, ca trăsături ale teatrului
romantic predominant în epocă, optând pentru construcția de personaje tipologice cu punct de
plecare în comedia clasică. Cu toate acestea, scriitorul își individualizează personajele prin
nume, limbaj, comportament, evidențiindu-le multiplele fațete ale personalității. De pildă,
Zaharia Trahanache este încornoratul, ramolit în viața politică și naiv în cea familială. Ștefan
Tipătescu amintește de tipologia Don Juanului din clasicism, dar se identifică, prin comportament,
și cu parvenitul din realism. Zoe este adulterina, însă se distinge prin eleganță și inteligență de restul
personajelor feminine din teatrul caragialean. Ea luptă din răsputeri pentru ca imaginea ei să nu fie
pătată printr-o posibilă publicare a scrisorii în piesa locală, astfel că poate fi încadrată în categoria
femeilor voluntare.
3. Tema comediei, reflectată în textul dramatic ales, prin referire la două episoade/secvențe
comentate
Discursul dramatic dezvoltă o temă socială: moravurile societății românești din a doua
jumătate a secolului al XIX-lea, surprinse atât în plan politic, cât și în planul vieții de familie.
3.1.O primă secvență reprezentativă pentru ilustrarea temei este discursul lui Nae
Cațavencu din preajma alegerilor de debutat, în capitala unui județ de munte. Discursul este
20
Patetism=dorința de a impresiona, de a emoționa.
63
emoționant, dar, totodată, fals și ipocrit, ilustrând falsitatea personajului, lipsa de inteligență prin
limbajul deficitar pe care îl utilizează, dar și discrepanța dintre esență și aparență. Toate acestea
evidențiază calitățile lui Cațavencu de bun-orator, dar și de manipulator. Un exemplu este o
afirmație din discursul său - ,,Industria română e admirabilă, e sublimă putem zice, dar lipsește cu
desăvârșire. Societatea noastră, dar noi ce aclamăm? Noi aclamăm munca, travaliul care nu se face
deloc în țara noastră."
3.2.Pe de altă parte, imoralitatea devine cu atât mai pronunțată, cu cât relația dintre Zoe și
Tipătescu are consecințe și asupra vieții politice. Femeia recurge la șantaj sentimental, încercând să-
l convingă pe Tipătescu să îl susțină în alegeri pe contracandidatul politic, Nae Cațavencu.
Semnificativă în acest sens rămâne scena VI din actul al II-lea, când Zoe joacă o adevărată comedie
a slăbiciunii feminine pentru a-l impresiona pe amantul ei: ,,Dacă ambiția ta, dacă nimicurile tale
politice le pui mai presus de viața mea, de onoarea mea, atunci lasă-mă! Să mor!"
4. Prezentarea, prin referire la comedia studiată, a două elemente ale textului dramatic,
semnificative pentru ilustrarea viziunii despre lume (de exemplu: titlu, temă, subiect, conflict,
relații temporal şi spațiale, relații de opoziție şi de simetrie, act, scenă, tablou, indicații scenice,
sursele comicului, modalități de caracterizare a personajelor etc.)
4.1.Un prim element de construcție a discursului dramatic relevant pentru tema și viziunea
despre lume este cronotopul. Acesta e surprins la începutul piesei și are un caracter vag determinat:
,,în capitala unui județ de munte, în zilele noastre." Alegerea unui asemenea cronotop evidențiază
intenționalitatea actului artistic al unui dramaturg care nu și-a propus prin opera sa să surprindă o
clasă politică anume, ci să pornească de la realitate pentru a crea tipologii umane și situații comice
cu un grad ridicat de generalitate.
4.2.Conflictul principal al piesei este unul exterior și constă în lupta pentru puterea politică
între două tabere adverse: cea aflată la putere, care susține candidatura pentru funcția de deputat a
lui Farfuridi și dea din opoziție, reprezentată de ,,intelectualii″ de la redacția ziarului ,,Răcnetul
Carpaților", care îl susțin pe Nae Cațavencu. Conflictul comic principal constă în surprinderea
discrepanței dintre esență și aparență, dintre ceea ce vor să pară personajele și ceea ce sunt ele cu
adevărat.
5. Concluzia
În concluzie, comedia ,,O scrisoare pierdută" devine reprezentativă pentru viziunea despre
lume a unui dramaturg care și-a propus să surprindă cu ironie degradarea morală a noii clase sociale,
burghezia. Lumea înfățișată de Caragiale va avea, astfel, aspectul unui spectacol cu măști.
. .
64
E2+E3 Particularități de construcție a unui personaj – Zoe / Relația dintre două personaje –
Zoe - Tipătescu
Cuvinte-cheie: tipul adulterinei cochete, statut social, psihologic, moral, scena VI, actul II, finalul,
cronotop, conflict.
1.Introducere
În textul dramatic, personajele sunt purtătoare de semnificație a mesajului transmis prin
discurs. Actorii, însă, sunt cei care aduc în fața spectatorilor personalitățile create de dramaturg.
Spre deosebire de tragedie, de exemplu, unde sunt surprinse personaje din înalta clasă socială,
adevărate modele de comportament, comedia propune personaje caricaturale, surprinderea
defectelor acestora având drept scop stârnirea râsului. Comedia ,,O scrisoare pierdută" de Ion Luca
Caragiale, jucată în premieră pe scena Teatrului Național în 1884, prezintă cititorului un adevărat
spectacol carnavalesc prin evoluția personajelor. Zoe Trahanache, devine reprezentativă pentru
problematica comediei.
2.1.Statutul social este fixat în ,,lista cu persoanele". Cititorul află, încă de la început, că
Zoe este soția ,,celui mai sus", nevasta venerabilului Zaharia Trahanache. Este singurul personaj
feminin într-o lume a politicului dominată de bărbați. În aparență, pare un personaj insignifiant, în
realitate, însă, reușește să-i manipuleze pe toți bărbații din jurul ei. Față de Zaharia se arată
,,simțitoare". Pe Tipătescu îl șantajează sentimental, reușind, în cele din urmă, să-l determine să
accepte candidatura lui Cațavencu.
2.2.La nivel psihologic, Zoe își dovedește ambiția, cunoscându-și foarte bine scopul, astfel
că depune toate eforturile pentru a-l atinge. Are un caracter puternic, încadrându-se în categoria
femeilor voluntare. Când Tipătescu îi propune soluția de a fugi împreună, Zoe intervine energic,
refuzând ,,nebunia″ care ar putea duce la pierderea poziției pe care o are.
2.3.Viziunea despre lume a dramaturgului se reflectă, îndeosebi, la nivelul statutului moral
al personajelor. De fapt, toate personajele din teatrul caragialian devin reprezentative pentru o lume
în carnaval. Total lipsite de consistență morală, acestea sunt doar niște măști viclene, agresive,
schimbate în funcție de conjunctură. Absența unei reale conștiințe morale, specifică și lui Zoe, duce
la inexistența unui conflict interior. Deși se pretinde a fi o doamnă importantă, cu prestanță morală,
ea își înșală soțul și este dispusă să accepte orice compromis pentru a nu-i fi pătată imaginea prin
publicare scrisorii. Discrepanța comică dintre nume – Zoe și apelativul ,,coana Joițica″ evidențiază
aceeași discrepanță între aparență și esență, dintre pretenții și realitate.
3.Principala trăsătură de caracter + două secvențe
Principala trăsătură de caracter este firea ei puternică. Zoe face orice pentru a-și îndeplini
scopul, luptă pentru a se realiza, îi manipulează pe cei din jur.
3.1.Relevantă în acest sens, este scena VI din actul al II-lea, când Zoe joacă o adevărată
comedie a slăbăciunii feminine pentru a-l impresiona pe amantul ei: ,,Dacă ambiția ta, dacă
nimicurile tale politice le pui mai presus de viața mea, de onoarea mea, atunci lasă-mă! Să mor!".
Femeia recurge la șantaj sentimental, încercând să-l convingă pe Tipătescu să îl susțină în alegeri
pe contracandidatul politic, Nae Cațavencu. Deși se victimizează inițial, Tipătescu va ceda până la
urmă de dragul lui Zoe: ,,În sfârșit, dacă vrei tu, fie!″
3.2.Finalul comediei aduce împăcarea tuturor. Dacă pe parcurs Zoe e crispată, încordată, la
final, când dispare orice motiv de îngrijorare, ea devine generoasă, fermecătoare, spunându-i lui
65
Cațavencu: ,,Eu sunt o femeie bună...am să ți-o dovedesc. Acum sunt fericită. Puțin îmi pasă dacă
ai vrut să îmi faci rău și n-ai putut.″ Devine, astfel, triumfătoare, își recapătă superioritatea la care
renunțase pentru scurt timp, face promisiuni liniștitoare pentru ceilalți, poftindu-l pe Cațavencu să
se așeze capul mesei, iar Tipătescu își reia locul, în umbra ei.

,,în capitala unui județ de munte, în zilele noastre." Alegerea unui asemenea cronotop dă seama de
intenționalitatea actului artistic a unui dramaturg care nu și-a propus prin opera sa să surprindă o
cu un grad ridicat de generalitate. De aceea, persoanele întruchipează adevărate tipologii umane.
Zoe este tipul adulterinei, însă se distinge prin eleganță și inteligență de restul personajelor feminine
din teatrul caragialian. Faptul că luptă pentru a-și atinge scopul, o încadrează în categoria femeilor
voluntare.
lui Farfuridi și dea din opoziție, reprezentată de intelectualii de la redacția ziarului ,,Răcnetul
adevărat. Zoe depune eforturi considerabile doar pentru imaginea ei de femeie morală, pe când, în
realitate ea nu manifestă niciun interes pentru a-și corecta comportamentul imoral.
5.Concluzia
În concluzie, evoluția personajului Zoe, alături de celelalte personaje ale comediei, devine
reprezentativă pentru ilustrarea unui univers carnavalesc, al unui spectacol al măștilor aparente și al
lipsei de consistență morală, care, conform viziunii autorului, este general valabil.
66
E3 – Relația dintre două personaje – Zoe – Tipătescu
1.Introducere
În textul dramatic, personajele sunt purtătoare de semnificație ale mesajului transmis prin
discurs. Actorii, însă, sunt cei care aduc în fața spectatorilor personalitățile create de dramaturg.
Spre deosebire de tragedie, de exemplu, unde sunt surprinse personaje din înalta clasă socială,
adevărate modele de comportament, comedia propune personaje caricaturale, surprinderea
defectelor acestora având drept scop stârnirea râsului. Semnificativă pentru relația personajelor din
comedia ,,O scrisoare pierdută" de Ion Luca Caragiale, este cea care se stabilește între Zoe și
Tipătescu.
2. Prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al fiecăruia dintre cele două personaje
din comedia studiată
Statutul social al personajelor este fixat în ,,lista cu persoanele". Cititorul află, încă de la
început, că Ștefan Tipătescu este prefectul județului, așadar unul dintre stâlpii puterii locale, un
membru important în organizarea procesului electoral. Personajul profită, însă, de această funcție,
înțelegând să conducă județul ca pe propria moșie. În acest sens, dispune arestarea și apoi eliberarea
lui Cațavencu, fără a avea vreun temei legal. Zoe este soția ,,celui mai sus", nevasta venerabilului
Zaharia Trahanache. Este singurul personaj feminin într-o lume a politicului dominată de bărbați.
În aparență, pare un personaj insignifiant, în realitate, însă, reușește să-i manipuleze pe toți bărbații
din jurul ei. Față de Zaharia se arată ,,simțitoare". Pe Tipătescu îl șantajează sentimental, reușind, în
cele din urmă, să-l determine să accepte candidatura lui Cațavencu.
La nivel psihologic, cele două personaje sunt construite pe baza antitezei caracter slab,
Ștefan Tipătescu, caracter puternic, Zoe. Slăbiciunea caracterială a prefectului se relevă în
momentul în care acceptă influențele celei pe care o iubește. Personajul masculin se
autovictimizează, susținând că și-a sacrificat o carieră la centru ,,de dragul partidului și al lui Zoe."
În realitate, personajul nu pare capabil a-și depăși condiția. El acceptă compromisul și se complace
în confortul pe care i-l oferă funcția de prefect. Tipătescu este, așadar, afectat un adaptat în această
lume lipsită de moralitate. În schimb, Zoe își dovedește ambiția. Își cunoaște foarte bine scopul și
depune toate eforturile pentru a-l atinge.
Viziunea despre lume a dramaturgului se reflectă, îndeosebi, la nivelul statutului moral al
personajelor. De fapt, toate personajele din teatrul caragialian devin reprezentative pentru o lume
în carnaval. Total lipsite de consistență morală, personajele lui Caragiale sunt doar niște măști
viclene, agresive, schimbate în funcție de conjunctură. Absența unei reale conștiințe morale, ce îi
caracterizează atât pe Zoe, cât și pe Tipătescu, determină inexistența unui conflict interior.
3.Evidenţierea modului în care se manifestă relația dintre cele două personaje prin două
episoade secvențe comentate
3.1.Semnificativă pentru a evidenția relația dintre cele două personaje este scena VI din
actul al II-lea, când Zoe joacă o adevărată comedie a slăbăciunii feminine pentru a-l impresiona
pe amantul ei: ,,Dacă ambiția ta, dacă nimicurile tale politice le pui mai presus de viața mea, de
onoarea mea, atunci lasă-mă! Să mor!". Femeia recurge la șantaj sentimental, încercând să-l
convingă pe Tipătescu să îl susțină în alegeri pe contracandidatul politic, Nae Cațavencu. Deși se
victimizează inițial, Tipătescu va ceda până la urmă de dragul lui Zoe: ,,În sfârșit, dacă vrei tu, fie!″
3.2.Finalul comediei aduce împăcarea tuturor. Dacă pe parcurs Zoe e crispată, încordată, la
final, când dispare orice motiv de îngrijorare, ea devine generoasă, fermecătoare, spunându-i lui
Cațavencu: ,,Eu sunt o femeie bună...am să ți-o dovedesc. Acum sunt fericită. Puțin îmi pasă dacă
ai vrut să îmi faci rău și n-ai putut.″ Devine, astfel, triumfătoare, își recapătă superioritatea la care
renunțase pentru scurt timp, face promisiuni liniștitoare pentru ceilalți, poftindu-l pe Cațavencu să
se așeze capul mesei, iar Tipătescu își reia locul, în umbra ei
67
4. analiza a două elemente de structură, de compoziție şi de limbaj ale textului dramatic,
semnificative pentru relația dintre cele două personaje
,,în capitala unui județ de munte, în zilele noastre." Alegerea unui asemenea cronotop dă seama de
intenționalitatea actului artistic a unui dramaturg care nu și-a propus prin opera sa să surprindă o
cu un grad ridicat de generalitate. De aceea, persoanele întruchipează adevărate tipologii umane.
Zoe este tipul adulterinei, însă se distinge prin eleganță și inteligență de restul personajelor feminine
din teatrul caragialian. Faptul că luptă pentru a-și atinge scopul, o încadrează în categoria femeilor
voluntare. Ștefan Tipătescu este reprezentativ pentru tipologia amorezului, a Don Juanului din
teatrul clasic, dar se identifică prin comportament și cu parvenitul din realism.
lui Farfuridi și dea din opoziție, reprezentată de intelectualii de la redacția ziarului ,,Răcnetul
adevărat. Zoe depune eforturi considerabile doar pentru imaginea ei de femeie morală, pe când, în
realitate ea nu manifestă niciun interes pentru a-și corecta comportamentul imoral.
5. Concluzia
În concluzie, prin comedia ,,O scrisoare pierdută", Ion Luca Caragiale își propune să
surprindă cu ironie degradarea morală a noii clase sociale, burghezia. Lumea înfățișată de Caragiale
are aspectul unui spectacol cu măști. Personajele nu vor fi altceva decât niște avatare, niște măști
schimbate în funcție de conjunctură. Folosul, câștigul imediat reprezintă zeul în jurul cărora
gravitează personajele acestei lumi. Reprezentativă pentru această lume a carnavalului este relația
dintre Zoe Trahanache și Ștefan Tipătescu.
. .
68
Drama - Iona
Marin Sorescu
E1
Cuvinte-cheie: neomodernism, generația șaizecistă, principiul ambiguității, elemente de

intertextualitate, condiția omului modern, tabloul II, tabloul III, incipitul, finalul.
1.Introducere
După cel de-al Doilea Război Mondial, societatea românească intră într-o profundă criză
culturală, datorată instalării la putere a regimului totalitar comunist. Noua putere politică își
anexează literatura, transformând-o într-un instrument de propagandă. Acest fapt determină
degradarea esteticului, în favoarea politicului. Prin încălcarea libertății de exprimare, literatura
noastră pierde legătura cu tradiția interbelică și traversează o perioadă în care artistul se vede obligat
să aleagă între ,,a sluji″ puterea sau a scrie o ,,literatură de sertar″. Anii '50 au rămas în istoria
literaturii sub denumirea de ,,obsedantul deceniu″ (Marin Preda). Începând cu deceniul al șaptelea,
atitudinea puterii se schimbă, astfel încât literatura își recâștigă autonomia esteticului. Pe acest
fundal, apare o nouă generație de scriitori, cunoscută sub numele de ,,generația șaizecistă″ sau
neomodernistă, care își propun recâștigarea valorii esteticului în defavoarea politicului. Ba mai mult,
scriitorii acestei perioade se deschid spre inovațiile din dramaturgia occidentală. Numele lui Marin
Sorescu este legat indiscutabil de revoluționarea dramaturgiei autohtone, prin ciclul intitulat, Setea
muntelui de sare″, o trilogie care cuprinde piesele ,,Matca″, ,,Paracliserul″, ,,Iona″.
Reprezentativă pentru viziunea despre lume a autorului este opera ,,Iona″, o dramă de idei
neomodernistă, publicată în anul 1968.
2.Două trăsături care fac posibilă încadrarea la neomodernism
2.1.În primul rând, textul lui Marin Sorescu este construit pe principiul ambiguității, ca
trăsătură specifică neomodernismului. Piesa de teatru ,,Iona″ reprezintă, de fapt, o metaforă pentru
criza pe care o traversează omul modern, damnat la o existență solitară. Ba mai mult, textul sorescian
își relevă semnificațiile doar prin raportare la situația individului din România comunistă. În acest
sens, burta peștelui în care se află Iona ar putea fi interpretată ca o metaforă pentru regimul totalitar
comunist care îi îngrădește ființei libertatea de exprimare și de acțiune.
2.2.În al doilea rând, se remarcă, la nivelul textului, elemente de intertextualitate, o altă
trăsătură caracteristică a esteticii neomoderniste. Așa cum se prefigurează încă din titlu, discursul
dramatic amintește de personajul biblic. Cu toate acestea, Marin Sorescu desacralizează mitul lui
Iona, surprinzând perspectiva personajului ca ipostază a omului modern care traversează o reală
criză a comunicării cu transcendența. Moara de vânt părăsită, pe care Iona o descoperă în burta
Peștelui II amintește de zădărnicia existenței, de personajul lui Cervantes, Don Quijote, cel care
luptă cu morile de vânt. De asemenea, ipostaza celor doi pescari care duc bârnele în spate trimite
cu gândul la mitul lui Sisif.
În aceeași ordine de idei, piesa lui Marin Sorescu își relevă modernitatea și prin tema
abordată: condiția tragică a ființei umane, damnată la solitudine.
69
3.1.Tabloul al doilea îl surprinde pe Iona în burta Peștelui I. De fapt, protagonistul se află
înscris pe un traseu inițiatic, al cunoașterii. Întunericul atotcuprinzător, ca singură realitate pe care
o descoperă Iona în pântecele chitului, marchează, în plan simbolic aventura pe care o va parcurge
pescarul sorescian pe drumul cunoașterii. Acesta strigă după ajutor, dar singurul glas pe care îl poate
auzi este propriul ecou. Conștientizându-și solitudinea, Iona încearcă să se salveze prin logos:
,,Vorbesc. Să văd dacă pot să și tac. Să-mi țin gura. Nu mi-e frică.″ Descoperă în burta peștelui un
cuțit, simbol al libertății de acțiune. Iona se iluzionează că poate spinteca burta peștelui și că se
poate, astfel, elibera. Această libertate îi este însă, interzisă personajului cu atât mai multe cu cât
Peștele I este înghițit de Peștele II.
3.2.Tabloul al treilea îl surprinde pe Iona în burta Peștelui II. Aici descoperă o moară de
vânt, părăsită, sugestie a zădărniciei existențiale. De asemenea, în scenă își fac apariția cei doi
pescari, Pescarul I și pescarul II, care duc în spinare câte o bârnă/ aceștia reprezintă ipostaza ființei
umane care își acceptă destinul prestabilit. Iona caută să comunice cu ei, dar aceștia nu-i răspund.
Este însă un semn că omul modern este damnat la o permanentă solitudine, traversând-o reală criză
a comunicării cu ceilalți. Iona îi va scrie o scrisoare mamei sale prin care îi povestește cu i s-a
întâmplat o mare nenorocire. Cu toate acestea, îi cere insistent să îl mai nască din nou pentru că ,,în
viață mereu ne scapă câte ceva″. Se observă în această dorință de re-naștere conștientizarea de către
omul modern a limitării propriului eu de unde și dorința de cunoaștere permanentă.
Incipitul și finalul piesei sunt construite printr-o relație de simetrie, în măsura în care
surprind ipostaza unui Iona iluzionist. Protagonistul trăiește iluzia că adevărurile existențiale trebuie
căutate în realitatea exterioară.
4.1.Astfel, la început, Iona, aflat în gura peștelui, își încearcă norocul pescuind în mare,
așteptând să prindă ,,peștele ăl mare″. Este aici ipostaza ființei umane care caută să obțină libertatea,
idee sugerată de motivul mării, la fel cum ,,peștele ăl mare″ poate fi perceput ca un simbol al
Absolutului. Întrucât peștele cel mare refuză să i se arate lui Iona, pescarul ghinionist se ipostaziază
el însuși ca divinitate, pescuind ,,fâțele″ din acvariu. Pentru gestul său, Iona este pedepsit, astfel
încât gura peștelui se închide, protagonistul fiind înghițit de monstrul marin.
4.2.Finalul aduce în prim-plan ipostaza aceluiași Iona care caută să descopere adevărurile
existențiale în lumea exterioară. Așa se explică gestul său de a popula cadrul cu o grotă, ,,cu ceva
ca o plajă″. Ceea ce îi va aduce, însă, salvarea este faptul că personajul este cuprins de amnezie:
,,cum se numea drăcia aia frumoasă și minunată și nenorocită și caraghioasă, formată din ani, pe
care am trăit-o eu?″. Această amnezie înseamnă uitarea de sine, uitarea unui destin potrivnic. La fel
cum odinioară a spintecat burțile peștilor, în final personajul își spintecă propriul pântece. Este
momentul în care Iona ajunge să conștientizeze că adevărata formă de cunoaștere nu trebuie căutată
în realitatea exterioară, ci în realitatea interioară, a ființei - ,,Gata, Iona? Răzbim noi cumva la
lumină.″
5.Concluzie
În concluzie, opera literară ,,Iona″ de Marin Sorescu rămâne o creație reprezentativă pentru
viziunea despre lume a unui autor care a sincronizat dramaturgia autohtonă cu modelul occidental.
70
. .
71
Particularități de construcție a unui personaj -Iona
E2
Cuvinte-cheie: generația șaizecistă, personaj idee, statut social, psihologic, moral, tabloul II, tabloul
III, incipitul, finalul
1.Introducere
neomodernistă, care își propun recâștigarea valorii esteticului în defavoarea politicului. Ba mai mult,
scriitorii acestei perioade se deschid spre inovațiile din dramaturgia occidentală. Numele lui Marin
Sorescu este legat indiscutabil de revoluționarea dramaturgiei autohtone, prin ciclul intitulat, Setea
muntelui de sare″, o trilogie care cuprinde piesele ,,Matca″, ,,Paracliserul″, ,,Iona″.
Reprezentativă pentru viziunea despre lume a autorului este opera ,,Iona″, o dramă de idei
neomodernistă, publicată în anul 1968, remarcându-se imaginea protagonistului, pescarul Iona, care
nu mai are nimic de a face cu caracterele din teatrul tradițional, ci e un personaj modern,
reprezentativ pentru omul contemporan suspus atâtor crize și dezechilibre interioare.
2.1.Eroul sorescian își depășește de la început statutul social, psihologic și moral de simplu
pescar. Cu toate că relativizează subtitlul pe care autorul îl dă piesei – tragedie în patru tablouri –
nefiind un reprezentant al clasei înalte, aristocrate, cum se întâmplă în specia antică, Iona nici nu
poate fi încadrat în tipologia omului simplu, care trăiește de pe urma pescuitului. După cum notează
autorul în indicațiile scenice, ,,ca un om foarte singur, Iona vorbește tare cu sine însuși, își pune
întrebări și-și răspunde, se comportă, ca și când în scenă ar fi două personaje. Se dedublează și se
strânge după cerințele vieții sale interioare.″ Prin urmare, protagonistul demonstrează trăiri
psihologice cuprinzătoare pentru statutul său social, dialogul cu propria interioritate dezvăluind
cauza primă a conflictului interior ce-l apasă: lipsa norocului la pescuit, care devine metaforică -
,,Nu te mai ține după mine, Iona! (pauză) –De fapt, Iona sunt eu. Psst! Să nu afle peștii. De aici strig,
ca să-i induc în eroare. Că Iona n-are noroc și pace.″
2.2.Din punct de vedere moral, personajul reflectă criza omului modern de comunicare cu
transcendența. Mitul biblic este desacralizat, Iona devenind o imagine a individului damnat la
solitudine, la o existență lipsită de sens - ,,Sunt ca un Dumnezeu care nu mai poate învia. I-au ieșit
toate minunile, şi venirea pe pământ, şi viața, până şi moartea, dar odată ajuns aici, în mormânt –
nu mai poate învia.″
2.3.Din punct de vedere psihologic, personajul lui Sorescu dezvoltă pe parcursul celor
patru tablouri un mecanism interior de o mare complexitate prin care își justifică dedublarea
voluntară. Pendulând între încrederea în existența lumii exterioare și conștiința faptului că realitatea
72
obiectivă e doar o proiecție a sinelui său, personajul își dezvăluie în finalul textului principala sa
trăsătură – condiția tragică.
3.Principala trăsătură de caracter + 2 secvențe
3.1.Tabloul al doilea îl surprinde pe Iona în burta Peștelui I. De fapt, protagonistul se află
înscris pe un traseu inițiatic, al cunoașterii. Întunericul atotcuprinzător, ca singură realitate pe care
o descoperă Iona în pântecele chitului, marchează, în plan simbolic aventura pe care o va parcurge
pescarul sorescian pe drumul cunoașterii. Acesta strigă după ajutor, dar singurul glas pe care îl poate
auzi este propriul ecou. Conștientizându-și solitudinea, Iona încearcă să se salveze prin logos:
,,Vorbesc. Să văd dacă pot să și tac. Să-mi țin gura. Nu mi-e frică.″ Descoperă în burta peștelui un
cuțit, simbol al libertății de acțiune. Iona se iluzionează că poate spinteca burta peștelui și că se
poate, astfel, elibera. Această libertate îi este însă, interzisă personajului cu atât mai multe cu cât
Peștele I este înghițit de Peștele II.
3.2.Tabloul al treilea îl surprinde pe Iona în burta Peștelui II. Aici descoperă o moară de
vânt, părăsită, sugestie a zădărniciei existențiale. De asemenea, în scenă își fac apariția cei doi
pescari, Pescarul I și pescarul II, care duc în spinare câte o bârnă/ aceștia reprezintă ipostaza ființei
umane care își acceptă destinul prestabilit. Iona caută să comunice cu ei, dar aceștia nu-i răspund.
Este însă un semn că omul modern este damnat la o permanentă solitudine, traversând-o reală criză
a comunicării cu ceilalți. Iona îi va scrie o scrisoare mamei sale prin care îi povestește cu i s-a
întâmplat o mare nenorocire. Cu toate acestea, îi cere insistent să îl mai nască din nou pentru că ,,în
viață mereu ne scapă câte ceva″. Se observă în această dorință de re-naștere conștientizarea de către
omul modern a limitării propriului eu de unde și dorința de cunoaștere permanentă.
4.1.Incipitul piesei ni-l prezintă pe Iona, aflat în gura peștelui, își încearcă norocul pescuind în mare,
așteptând să prindă ,,peștele ăl mare″. Este aici ipostaza ființei umane care caută să obțină libertatea, idee
sugerată de motivul mării, la fel cum ,,peștele ăl mare″ poate fi perceput ca un simbol al Absolutului. Întrucât
peștele cel mare refuză să i se arate lui Iona, pescarul ghinionist se ipostaziază el însuși ca divinitate, pescuind
,,fâțele″ din acvariu. Pentru gestul său, Iona este pedepsit, astfel încât gura peștelui se închide, protagonistul
fiind înghițit de monstrul marin.
4.2.Finalul aduce în prim-plan ipostaza aceluiași Iona care caută să descopere adevărurile
existențiale în lumea exterioară. Așa se explică gestul său de a popula cadrul cu o grotă, ,,cu ceva ca o plajă″.
Ceea ce îi va aduce, însă, salvarea este faptul că personajul este cuprins de amnezie: ,,cum se numea drăcia
aia frumoasă și minunată și nenorocită și caraghioasă, formată din ani, pe care am trăit-o eu?″. Această
amnezie înseamnă uitarea de sine, uitarea unui destin potrivnic. La fel cum odinioară a spintecat burțile
peștilor, în final personajul își spintecă propriul pântece. Este momentul în care Iona ajunge să conștientizeze
că adevărata formă de cunoaștere nu trebuie căutată în realitatea exterioară, ci în realitatea interioară, a ființei
- ,,Gata, Iona? Răzbim noi cumva la lumină.″
5.Concluzie
În concluzie, personajul Iona este reprezentativ pentru drama omului modern, damnat la
solitudine, fiind ilustrate în piesă și profunda criză a comunicării specifice acestuia.
73
Genul liric
❖ Mihai Eminescu – Luceafărul, romantism
❖ George Bacovia – Plumb, simbolism
❖ Tudor Arghezi – Flori de mucigai, modernism eclectic
❖ Lucian Blaga – Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, modernism expresionist
❖ Ion Barbu – Din ceas, dedus..., modernism eclectic
❖ Vasile Voiculescu – În Grădina Ghetsemani, tradiționalism
❖ Nichita Stănescu – Leoaică tânără, iubirea, neomodernism
74
Tipul de cerință:
Redactează un eseu de minim 400 de cuvinte în care să prezinți tema şi viziunea

despre lume reflectate într-un text poetic studiat, aparținând lui
autorul/curentul.
În elaborarea eseului vei avea în vedere următoarele repere:
✓ -evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului poetic
studiat într-un curent cultural/literar, într-o perioadă sau într-o orientare
tematică.
✓ -prezentarea a două imagini/idei poetice, relevante pentru tema şi viziunea
despre lume din textul studiat.
✓ -ilustrarea a două elemente de compoziție şi de limbaj ale textului poetic studiat,
semnificative pentru tema şi viziunea despre lume (de exemplu: imaginar
poetic, titlu, relații de opoziție şi de simetrie, motiv poetic, laitmotiv, figuri
semantice/tropi, elemente de prozodie etc.)
75
Romantismul -tema şi viziunea despre lume
Mihai Eminescu- ,,Luceafărul"
Cuvinte-cheie: romantism, arderea etapelor, antiteza, amestecul de genuri literare, tema iubirii, tema
naturii, tema cunoașterii – relația om de geniu – om comun, tabloul I, tabloul II, titlul, finalul.
Redactează un eseu de minim 400 de cuvinte în care să prezinți tema şi viziunea despre lume
reflectate într-un text poetic studiat, aparținând lui Mihai Eminescu. În elaborarea eseului, vei avea
în vedere următoarele repere:
– evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului poetic studiat într-o
perioadă, într-un curent cultural/literar sau într-o orientare tematică;
– prezentarea a două imagini artistice/idei poetice din textul studiat, relevante pentru tema
şi viziunea despre lume;
– ilustrarea a două elemente de compoziție şi de limbaj ale textului poetic studiat,
semnificative pentru tema şi viziunea despre lume (imaginar poetic, titlu, incipit, relații de
opoziție şi de simetrie, motiv poetic, laitmotiv, figuri semantice/tropi, elemente de prozodie
etc.);
1.Contextul apariției poeziei: prezentarea curentului romantism:

➢ Unde, când a apărut; cauzele apariției romantismului.
➢ Surprinderea într/o frază a diferențelor dintre romantism şi
curentul anterior;
➢ Date despre romantismul authton: -introducerea operei lui Mihai
Eminescu în curent;
-introducerea poeziei;
Romantismul este o mișcare literară şi culturală ce apare la sfârșitul secolului al XVIII-lea,

inițial în Germania şi Anglia, extinzându-se ulterior în Franța şi, treptat, în întreaga Europă. Apariția
curentului e favorizată de destrămarea societății feudale şi de revoluțiile burgheze. În plan european,
romantismul se configurează ca o reacție împotriva rigorilor impuse de clasicism, asigurând
literaturii libertatea de exprimare. În plan autohton, romantismul pătrunde pe filieră franceză, grație
scriitorilor din generația pașoptistă. Manifestarea romantismului în contextul românesc nu se
produce ca o reacție firească împotriva rigorilor clasicismului, fiind cunoscut fenomenul de ,,ardere
a etapelor”, astfel că, în opera aceluiași scriitor coexistă elemente clasice şi romantice. Articolul
,,Introducție”, semnat de Mihail Kogălniceanu şi plasat în deschiderea revistei ,,Dacia literară”,
conturează principiile estetice ale romantismului românesc. Mihai Eminescu, poet național,
deschide, pe de o parte, o nouă etapă în manifestarea romantismului românesc, iar pe de altă parte,
este considerat ,,cel din urmă romantic”, nu doar în plan autohton, cât şi european. Reprezentativă
pentru tema şi viziunea despre lume tipic romantică a poetului este ,,Luceafărul", creație sinteză a
operei eminesciene.
2. Evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului poetic studiat într-o
perioadă, într-un curent cultural/literar sau într-o orientare tematică.
➢ Utilizarea antitezei ca procedeu specific preferat de
romantici (om de geniu/ om comun; celest/ teluric; înger /
demon);
➢ La nivel compozițional, se remarcă amestecul de genuri
literare (genul epic – prezenta personajelor; genul liric-
76
exprimarea sentimentelor; genul dramatic – secvențe
dialogate);
2.1.Încadrarea operei la curentul romantic poate fi justificată, pe de o parte, prin utilizarea
antitezei, procedeu preferat de reprezentanții acestui curent. Astfel, discursul liric dezvoltă antiteza
dintre planul celest şi planul teluric, dintre omul de geniu şi omul comun, dintre cunoașterea
apolinică şi cea dionisiacă. În acest sens, autorul recurge la personaje-măști, ipostaze diferite ale
aceluiași eu: Demiurgul şi Luceafărul ca întruchipări ale ființei superioare, respectiv Cătălin şi
Cătălina, ca ipostaze ale vulgului. De asemenea, metamorfozările Luceafărului au la bază principiul
antitezei - ,,Iar cerul este tatăl meu / Și mumă-mea e marea″, ,,Iar soarele e tatăl meu / Iar noaptea-
mi este muma.″
2.2.Pe de altă parte, la nivelul discursului se observă amestecul de genuri literare, ca
trăsătură specifică romantismului. Epicul este evidențiat prin prezente personajelor-măști şi a unui
fir narativ ce poate fi structurat pe momentele subiectului. Lirismul poemei este reliefat atât de
elementele de pastel din primul şi ultimul tablou, cât şi de meditația filosofică, în vreme ce
caracterul dramatic al textului este susținut de secvențele dialogate dintre fata de împărat şi
Luceafăr, dintre Cătălin şi Cătălina.
3. Prezentarea a două imagini artistice/idei poetice din textul studiat, relevante pentru tema
şi viziunea despre lume.
➢ Menționați tema: Discursul poemului abordează o
tematică tipic romantică: iubirea neîmplinită, natura, prin
alternanța celest – teluric şi tema filosofică a cunoașterii
prin surprinderea relației dintre omul comun şi omul de
geniu.
➢ Tabloul I;
➢ Tabloul II;
În aceeași ordine de idei, dimensiunea romantică a operei eminesciene se reflectă şi în plan
tematic, discursul abordând trei teme majore: iubirea neîmplinită, natura – surprinsă în alternanța
celest/teluric şi tema filosofică a cunoașterii prin evidențierea raportului antitetic dintre omul comun
şi omul de geniu.
3.1.Tabloul întâi prezintă idila dintre Luceafăr şi ,,o preafrumoasă fată” de împărat. Această
poveste de dragoste devine, însă, în plan discursiv, doar pretextul pentru adevărata problematică a
textului: modul diferit de raportare la existenta şi la iubire a omului comun şi a omului de geniu.
Dacă pentru fata de împărat, ipostază a omului comun, sentimentul iubirii se confundă cu dorința,
cu atracția, şi este, de aceea, superficial, în ceea ce-l privește pe Luceafăr, sentimentul înseamnă
asumare şi se naște în timp: ”Îl vede azi, îl vede mâni/ Astfel dorința-i gata./El iar, privind de
săptămâni,/Îi cade dragă fata.” Această adoptare antitetică la eros relevă şi tipul de cunoaștere pe
care îl adoptă cei doi. Omul comun optează pentru o cunoaștere dionisiacă, bazată pe afecte21, în
timp ce astrului celest îi este specific un alt tip de cunoaștere, cea apolinică. Dacă pentru fata de
împărat îndrăgostirea de astrul celest presupune o înălțare dincolo de limitele contingentului, pentru
acesta din urmă, experimentarea unui nou tip de cunoaștere, pe baza afectelor, va însemna
decăderea. În numele iubirii, totuși, Luceafărul este dispus de să sacrifice, coborând de două ori în
planul limitat al fetei, prima metamorfoză având la bază spațiul acvatic, marea, iar a doua
realizându-se prin regresiunea în Noaptea Cosmică. Pe de altă parte, refuzul fetei de împărat de a-l
urma pe Luceafăr în lumea lui trădează conștientizarea de către omul comun a propriilor limitări ale
ființei şi incompatibilitatea cu lumea superioară a astrului -,,Căci eu sunt vie, tu esti mort,/ Şi ochiul
tău mă-ngheață.”
3.2.Al doilea tablou prezintă o altă poveste de iubire, de data aceasta, dintre cei doi muritori,
Cătălin şi Cătălina. Poetul recurge din nou la antiteză, prezentând condiția socială şi originea incertă
a pajului Cătălin (,,Băiat din flori şi de pripas”) în opoziție evidentă cu condiţia superioară a
21
Afecte=sentimente
77
Luceafărului - ,,Iar cerul este tatăl meu/ Şi mumă-mea e marea”. Fata de împărat își pierde unicitatea,
fiind individualizată prin nume. Derivarea moţională la care recurge poetul – Cătălin – Cătălina- are
rolul de a reliefa tocmai compatibilitatea dintre cei doi. Această idilă reprezintă o altă faţetă a
erosului, în sensul în care evidențiază modul în care se raportează la iubire omul comun. Adevărata
condiţie a acestuia e dezvăluită spre finalul tabloului, când Cătălina cade pradă afectelor, acceptând
jocul seducţiei propus de Cătălin. În plus, îşi recunoaşte potrivirea de substanţă specifică omului
comun - ,,Încă de mic/ Te cunoşteam pe tine, / Şi guraliv şi de nimic, / Te-ai potrivi cu mine.”
4. Ilustrarea a două elemente de compoziţie şi de limbaj ale textului poetic studiat,

semnificative pentru tema şi viziunea despre lume (imaginar poetic, titlu, incipit, relaţii de
opoziţie şi de simetrie, motiv poetic, laitmotiv, figuri semantice/tropi, elemente de prozodie
etc.).
➢ Titlul
➢ Finalul
4.1.În aceeaşi ordine de idei, titlul, adevărat element paratextual, anticipează ideea
discursului, fiind în strânsă corelaţie cu mesajul transmis de text. Este format dintr-un substantiv
articulat hotărât şi desemnează personajul central al poemei, un personaj romantic, excepţional,
aşadar o natură duală. Numele său poate fi considerat o deviere fonetică de la Lucifer, în mitologia
iudeo-creştină, ipostază a îngerului căzut. De asemenea, Luceafărul, cu numele său adevărat
Hyperion, aminteşte de personajul din mitologia greacă, fiu al zeului celest, Uranus, şi al Geei, zeiţa
Pământ.
4.2.Finalul textului trebuie receptat ca o concluzie a lecţiei de cunoaştere, propusă de textul
eminescian - ,,Trăind în cercul vostru strâmt / Norocul vă petrece, / Ci eu în lumea mea mă simt, /
Nemuritor şi rece. Îndepărtându-se de conotaţia perfecţiunii, ,,cercul strâmt” desemnează, în acest
context, imaginea unui spaţiu al limitării ca loc predestinat fiinţelor comune a căror existenţă stă
sub semnul norocului. În opoziţie, fiinţa superioară dobândeşte, prin adoptarea unei cunoaşteri
apolinice, eternizarea, starea de ataraxie stoică.
5. Susţinerea unei opinii despre modul în care tema şi viziunea despre lume se reflectă în textul
poetic studiat.
În concluzie, viziunea despre lume a autorului poartă amprenta romantismului cu evidente
influenţe schopenhauriene, de unde şi ipostaza omului de geniu, prezentată în contrast cu viziunea
omului comun ce nu îşi poate depăşi condiţia. Pe de altă parte, se remarcă modalitatea originală în
care Eminescu particularizează natura geniului: acesta experimentează o formă de cunoaştere, pe
baza afectelor, spre deosebire de geniul lui Schopenhauer, a cărui existenţă este, în totalitate,
raţională. Mai mult, viziunea tipic romantică este completată de utilizarea unor motive specifice
recuzitei romantice, dar şi în descrierea Luceafărului, un personaj romantic, excepţional, tocmai prin
caracterul dual.
78
Simbolismul – Plumb, George Bacovia
Cuvinte-cheie: simbolism, folosirea simbolurilor, corespondențele, tema omului damnat la

solitudine, plumb, cavou, sicrie, amor de plumb, aripi de plumb, titlul, simbolul central.
1.Contextualizare
Începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea se produc o serie de metamorfoze în
mentalitatea oamenilor în ceea ce privește raportul dintre ființa umană și lumea în care trăiește.
Aceste transformări se datorează descoperirilor și invențiilor științifice, industrializării masive a
societății, dar și noilor ideologii și filosofii. Toate aceste transformări se reflectă în artă, îndeosebi
în literatură. În acest context apare simbolismul, care este o mișcare literară apărută în Franța și în
Belgia francofonă, între 1885-1900, extinzându-se, ulterior, în întreaga Europă. În plan autohton,
George Bacovia este un reprezentant de seamă al simbolismului, ,,un poet monocord″ care va
surprinde în operele sale complexitatea trăirilor ființelor umane. Poezia ,,Plumb" deschide volumul
de debut, fiind reprezentativă pentru tema și viziunea despre lume a poetului, putând fi considerată
o artă poetică implicită.
2.Două trăsături ale simbolismului
2.1.În primul rând, caracterul simbolist al textului se evidențiază prin faptul că stările pe care
le resimte ființa poetică sunt sugerate prin intermediul simbolurilor implicite. Astfel, ipostaza
unui eu solitar damnat să trăiască într-un univers închis în care singura realitate perceptibilă este cea
thanatică e sugerată prin cele două simboluri centrale pe care se focalizează primul catren - ,,sicriele"
și ,,cavoul". De asemenea, imposibilitatea evadării și incapacitatea ființei de a comunica sunt
sugerate la finalul textului prin simbolul ,,aripelor de plumb". Starea de angoasă, de spleen
existențial e sugerată prin simbolul plumbului, care devine și laitmotiv.
2.2.Pe de altă parte, textul poeziei este realizat pe baza corespondențelor dintre planul exterior
și cel interior. Astfel, primul catren surprinde imaginea unei naturi reificate22 sub puterea plumbului:
florile sunt ,,de plumb", natura poartă ,,funerar veșmânt". Strofa a doua prezintă realitatea interioară
a ființei care e supusă aceluiași proces, astfel încât ,,dormea întors amorul meu de plumb". În plus,
poetul recurge la sinestezie, starea de disconfort, de spleen existențial, fiind redată la nivelul mai
multor simțuri prin intermediul imaginii vizuale - ,,flori de plumb și funerar veșmânt", al imaginii
auditive ,,scârțâiau coroanele de plumb" și al celei tactile ,,era vânt", ,,era frig".
3.Tema + 2 imagini / idei poetice
Tema centrală a poeziei se conturează în jurul condiției omului damnat la solitudine, dar se
remarcă și tema morții și a erosului.
3.1.O imagine poetică reprezentativă pentru tema și viziunea despre lume a poetului este
conturată încă din primul vers: ,,Dormeau adânc sicriele de plumb". Prima parte a discursului
poetic relevă imaginea planului exterior, a unei naturi reificate sub puterea plumbului - ,,flori de
plumb″, ,,funerar vestmânt″. Incipitul e realizat pe baza unui verb la timpul imperfect care, alături
de epitetul "adânc" sugerează un somn continuu ce devine la Bacovia sinonim cu moartea. Starea
de angoasă și de disconfort e resimțită și la nivel tactil - ,,era vânt″, dar și la nivel auditiv - ,,scârțâiau
coroanele de plumb″, evidențiindu-se procedeul sinesteziei.
22
A reifica – a transforma din subiect în obiect
79
3.2.Dacă în primul catren plumbul reifică planul exterior, în a doua strofă se trece în planul
interior, prin imaginea amorului ,,de plumb.″ Ființa poetică dorește o formă de comunicare, o
împlinire prin eros, fapt interzis. În atmosfera de monotonie și spleen existențial, eul recurge la
singurul gest posibil, strigătul de disperare. În structura de paralelism sintactic care sugerează
monotonia, singura propoziție subordonată e cea echivalentă la nivel sintactic cu construcția ,,să-
l strig" din versul - ,,Pe flori de plumb, și-am început să-l strig". Dacă la romantici poetul vedea
în moarte o formă de evadare dintr-o realitate inconvenabilă, în cazul lui Bacovia moartea nu se
află dincolo de viață, ci devine identificabilă cu acesta.
4.Două elemente de construcție a textului poetic

4.1.Viziunea despre lume e prefigurată încă din titlu. Adevărat element de paratext, titlul
anticipează ideea poetică, fiind în strânsă relație cu mesajul textului. Din punct de vedere fonetic,
cuvântul ,,plumb" e format din patru consoane care închid singura vocală "-u". Astfel, titlul deschide
un orizont de așteptare cititorului, avertizându-l asupra unui univers închis în care subiectivitatea
lirică se simte captivă. Morfologic vorbind, titlul e format dintr-un subiectiv comun nearticulat,
atrăgând atenția asupra faptului că universul imaginat de Bacovia e unul al obiectelor, în care orice
formă de viață e anulată.
4.2.Tema și viziunea despre lume e conturată și prin motivele textului, care, devin și
simboluri. Plumbul, laitmotiv, la nivelul discursului desemnează un metal, sugestie a
anorganicului, a lipsei de viață. Cromatica gri sugerează monotonia, în timp ce greutatea sa devine
o sugestie pentru apăsarea sufletească. Toxicitatea metalului traduce ideea de moarte. Conturarea
universului thanatic este realizată și prin intermediul motivelor din sfera morții: ,,sicriele", ,,cavoul".
Anularea oricărei forme de evadare și închiderea e sugerată prin simbolul aripilor.
5.Concluzie
În concluzie, poezia ,,Plumb" rămâne sugestivă pentru tema și viziunea despre a lume a unui
poet în concepția căruia singurătatea devine un modus vivendi, iar granița dintre moarte și viață este
imperceptibilă.
80
Plumb
George Bacovia
Dormeau adânc sicriele de plumb,

Și flori de plumb și funerar veștmânt -
Stam singur în cavou… și era vânt…
Și scârțâiau coroanele de plumb.
Dormea întors amorul meu de plumb

Pe flori de plumb, și-am început să-l strig -
Stam singur lângă mort… și era frig…
Și-i atârnau aripile de plumb.
81
Modernismul eclectic - Flori de mucigai
Tudor Arghezi
Cuvinte-cheie: modernism eclectic, artă poetică, estetica urâtului, categorii negative, condiții insolite
ale actului creației, tema creației, criza comunicării omului modern cu transcendența, alienarea
omului modern, titlul, simbolul central.
1.Introducere
Începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în Europa se produc o serie de
metamorfoze în mentalitatea oamenilor în ceea ce privește raportul dintre ființa umană și lumea în
care aceasta trăiește, datorate transformărilor în plan ideologic, industrializării masive a societății,
dar și descoperirilor și invențiilor științifice. În acest context, în plan autohton, perioada interbelică
se caracterizează printr-un dinamism creator și o efervescență creatoare, oscilând între două
orientări care se manifestă concomitent: modernismul lovinescian și tradiționalismul. După cum
afirma criticul literar Nicolae Manolescu, într-o epocă dominată de ,,poeți monocorzi", întreaga
operă a lui Arghezi reflectă ipostaza unui ,,poet-orchestră", remarcându-se o serie de
microuniversuri tematice, dar și amestecul de tradiționalism și modernism prin manifestarea
preferinței pentru un modernism de tip eclectic.
Poezia ,,Flori de mucigai" deschide volumul cu același nume publicat în 1931 și reflectă o
experiență de viață a lui Arghezi, și anume perioada de detenție pe motive politice, fiind
reprezentativă pentru tema și viziunea despre lume a poetului.
2. Două trăsături ale modernismului regăsite în poezie
2.1.Dimensiunea modernă a textului arghezian constă în caracterul său de artă poetică,
înscriindu-se în tradiția artelor poetice moderne din perioada interbelică. Spre deosebire de
contemporanii săi, Blaga sau Barbu, Tudor Arghezi cultivă un modernism eclectic. Poezia devine
un act asumat, intelectualizat. În genere, pentru Tudor Arghezi, modernitatea nu presupune anularea
trecutului, ci asumarea acestuia, poezia fiind o sinteză de tradiționalism și modernism. Singurul
element tradițional se remarcă la nivel formal, rima, concepția despre creație fiind una modernă. De
asemenea, artistul e un homo-faber care scrie ,,cu unghia pe tencuială" în absența oricărui har
inspirator.
2.2.În al doilea rând, noutatea se remarcă prin cultivarea esteticii urâtului, evidențiată încă
din titlu - ,,Flori de mucigai″ cu punct de plecare de la Charles Baudelaire care scrie poezia ,,Florile
răului". Arghezi cultivă un limbaj neobișnuit printr-un amestec inedit de cuvinte considerate până
la el ,,neopoetice″- ,,mucigai". De asemenea, în lectura poeziei se remarcă combinarea de registre
stilistice diferite ale limbii: forme vechi ale unor cuvinte: ,,părete", arhaisme- ,,stihuri", cuvinte din
sfera religiosului: Luca, Marcu, Ioan. Poezia aparține esteticii uratului și datorită promovării
categoriilor negative: noaptea - ,,pe întuneric″, golul ,,firidă goală″, ,,în singurătate″, absența
divinității - ,,cu puterile neajutate″, alienarea23 - ,,Și nu mi-a crescut/ Sau nu o mai am cunoscut″.
3.Tema și două imagini poetice
Fiind o artă poetică, poezia dezvoltă tema creației, prezentată conform viziunii particulare
despre lume a poetului. De asemenea, apar și teme specifice modernismului cum ar fi criza
comunicării cu transcendența și alienarea omului modern.
3.1.O imagine poetică relevantă pentru problematica poeziei este conturată în prima
strofă. Incipitul textului - ,,Le-am scris cu unghia pe tencuială/ Pe un perete de firidă goală"
surprinde condiția neobișnuită a creatorului, dar și contextul insolit în care se desfășoară actul
23
Alienare – înstrăinare de sine însuși;
82
creației. Se remarcă lipsa instrumentelor de scris care vor fi înlocuite de ,,unghie" și ,,tencuială".
Dacă în mod normal actul creației presupune o umplere a spațiului gol, aici, scrierea se bazează pe
o golire prin scrijelirea peretelui. De asemenea, cadrul este neobișnuit - ,,pe întuneric, în
singurătate″, anticipând lipsa asistenței divine în actul creator - ,,cu puterile neajutate″. Adverbul
relativ ,,când" din versul ,,Când mi s-a tocit unghia îngerească" indică un anume moment din care
actul creator a fost lipsit de inspirație. Este vorba de un joc al absenței și al prezenței: îngerul din
jurul lui Matei nu este menționat în enumerația simbolurilor evangheliștilor - ,,taurul, leul și
vulturul″, însă adjectivul ,,îngerească" indică o influență a acestuia într-o fază anterioară. Se
remarcă, însă, o incompatibilitate între poet și stilul de scriere anterior - ,,nu o mai am cunoscut″.
3.2.O a doua imagine poetică sugestivă este transmisă de a doua strofă a poeziei - ,,Și mă
durea mână ca o ghiară/Neputinciosă să se strângă/ Și m-am silit să scriu cu unghiile de la mâna
stângă", în care se surprinde redimensionarea actului creator. În condițiile în care încercările de a
scrie într-o manieră tradițională, sub inspirație, eșuează, eul liric se reconfigurează pe sine în raport
cu poiesisul. El intră în ipostaza unui homo-faber, iar actul creației se va realiza pe bază de efort:
,,M-am silit să scriu". Folosirea mâinii stângi, considerată demonică, opusă mâinii drepte care are
,,unghia îngerească″ evidențiază lipsa comunicării cu transcendența, deci absența harului inspirator
și reconfigurarea actului creației, care nu se va mai realiza conform principiilor tradiționale, ci a
acelora trasate de poet.
4.1.Viziunea despre lume e prefigurată încă din titlu. Adevărat element de paratext, titlul
anticipează ideea poetică, fiind în strânsă legătură cu mesajul transmis. Alcătuit din două
substantive, titlul stă la baza unui oximoron prin care sunt puse în opoziție frumusețea -,,flori" și
urâtul- ,,mucigai" în termenii baudelarieni ai ,,florilor răului.″ Universul liric prezentat e steril din
punct de vedere spiritual și material, ceea ce prefigurează o vegetație obscură, demonică - ,,Flori de
mucigai".
4.2.Simbolul central, unghia, e o metaforă a actului creației. În prima secvență poetică,
acesta e prezentat ca o golire a spațiului destinat scrierii - ,,cu unghia pe tencuială″ în opoziție cu
metoda tradițională, care presupune umplerea cu cerneală, tuș. Creatorul este plasat, astfel, pe o
poziție negatoare, specifică modernismului. Versul final reia metafora unghiei, de data aceasta de
la mâna stângă, opusă ,,unghiei îngerești″ care s-a tocit. Astfel, actul creației presupune nu doar
negarea tradiției, dar și redefinirea instanței lirice.
5.Concluzia
În concluzie, poezia ,,Flori de mucigai″ intră în categoria artelor poetice moderne, marcând,
prin originalitatea și stilul inedit al lui Arghezi, un moment important în coagularea și evoluția
poeziei românești – modernismul eclectic.
83
Flori de mucigai
Tudor Arghezi
Le-am scris cu unghia pe tencuială

Pe un părete de firidă goală,
Pe întuneric, în singurătate,
Cu puterile neajutate
Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul
Care au lucrat împrejurul
Lui Luca, lui Marcu şi lui Ioan.
Sunt stihuri fără an,
Stihuri de groapă,
De sete de apă
Şi de foame de scrum,
Stihurile de acum.
Când mi s-a tocit unghia îngerească
Am lăsat-o să crească
Şi nu mi-a crescut -
Sau nu o mai am cunoscut.
Era întuneric. Ploaia bătea departe, afară.

Şi mă durea mâna ca o ghiară
Neputincioasă să se strângă
Şi m-am silit să scriu cu unghiile de la mâna stângă
84
Modernismul expresionist -Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
Lucian Blaga
Cuvinte-cheie: modernism expresionist, artă poetică cunoaștere paradisiacă, cunoaștere luciferică,

metafore plasticizante, metafore revelatorii, tema filosofică a cunoașterii, titlul, simbolul central.
1.Contextualizare
Începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în Europa se produc o serie de metamorfoze
în mentalitatea oamenilor în ceea ce privește raportul dintre ființa umană și lumea în care aceasta
trăiește, datorate transformărilor în plan ideologic, industrializării masive a societății, dar și
descoperirilor și invențiilor științifice. În acest context, în plan autohton, perioada interbelică se
caracterizează printr-un dinamism creator și o efervescență creatoare, oscilând între două orientări
care se manifestă concomitent: modernismul lovinescian și tradiționalismul. Alături de Tudor
Arghezi sau Ion Barbu, Lucian Blaga se înscrie, prin întreaga sa creație literară, în estetica
modernismului. Spre deosebire de contemporanii săi, Blaga optează pentru modernismul de tip
expresionist, atenția poetului îndreptând-se spre omul arhaic, care este deschis spre mit, spre
exprimarea aproape violent a sentimentelor.
Poezia ,,Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" e reprezentativă pentru viziunea expresionistă
despre lume a autorului, fiind o artă poetică ce deschide volumul de debut, ,,Poemele luminii”
(1919).
2.Două trăsături ale modernismului expresionist

2.1.Dimensiunea modernă a textului se evidențiază prin caracterul său de artă poetică prin,
temele cunoașterii, dar și prin apelul la eul expresionist. O primă trăsătură expresionistă este
preferința scriitorului pentru cunoașterea luciferică, dionisiacă. În concepția blagiană, ființa umană
trăiește în orizontul misterului, fiind caracterizat de o permanentă dorință de a lămuri tainele
universului. Ființa poate accede la cunoașterea lumii în două moduri: cunoaștere paradisiacă, care
este de tip rațional, specifică omului de știință, fiind sortită eșecului pentru că nu îmbogățește, ci o
sărăcește și cunoașterea luciferică, care este irațională, poetică specifică sensibilității artistului,
având ca scop îmbogățirea spiritului, accentuând misterul, creația liberă fiind devenind o cale de
cunoaștere luciferică.
2.2.Pe de-o altă parte, se observă opțiunea poetului pentru metaforele revelatorii. Dacă
metaforele plasticizate care sunt simple comparații ale poeziei tradiționale pe care autorul le
folosește pentru îmbogățirea artificială a discursului, metaforele revelatorii reprezintă micromituri
care explică originile ascunse ale lucrurilor, luminând noi laturi ale acestora - ,,corola de minuni a
lumii″, ,,flori, ochi, buze, morminte.″
3.Tema + două imagini / idei poetice
Pentru că e o artă poetică, discursul liric se centrează pe tema cunoașterii, fiind exprimată
în mod direct concepția scriitorului privind modul de raportare al artistului la cunoașterea lumii.
3.1.O prima idee poetică relevantă pentru tema și viziunea despre lume este conturată de
versurile ,,Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/ Și nu ucid/ Cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc în
calea mea." Incipitul reia titlul, plasând eul poetic în centrul universului. Este reliefată atitudinea
85
negatoare a eului-expresionist în raport cu adoptarea unui cunoașteri paradisiace. Aceasta, în
viziunea lirică distruge ,,corola de minuni a lumii", o adevărată metaforă revelatorie pentru a
desemna perfecțiunea Marelui Tot. În viziunea blagiană, universul stă sub semnul misterului ce se
dorește a fi descoperit de ființa umană pe parcursul traseului inițiatic. În acest sens, eul refuză
adoptarea unor cunoașteri raționale prin care tainele universului pot fi distruse.
3.2.O a doua idee semnificativă reiese din versurile - ,,dar eu/ eu cu lumina mea sporesc a
lumii taină". Lumina devine un simbol al cunoașterii. Conjuncția coordonatoare adversativă ,,dar"
mută accentul de pe ,,lumina altora" pe ,,lumina mea". În opoziție evidentă cu ,,lumina altora",
,,lumina mea" - metaforă pentru cunoașterea luciferică, are rolul de a potența tainele universului.
Repetarea pronumelui personal ,,eu" evidențiază ipostaza unui eu care își conștientizează importanța
actului creator. Poezia devine un act asumat, intelectualizat, o formă prin care misterul este
conservat și sporit.
4.1.Viziunea despre lume a poetului e prefigurată încă din titlu. Acesta e format dintr-un
enunț declarativ care reflectă atitudinea tipic expresionistă a unui eu care refuză adoptarea
cunoașterii paradisiace ce distruge misterele universului. În acest sens, metafora revelatorie ,,corola
de minuni a lumii" nu desemnează ,,cercul strâmt eminescian" o lume a limitării, ci, din contră, un
univers ce stă sub semnul perfecțiunii. Cunoașterea acestui univers devine posibilă în viziunea lui
Blaga, dar printr-o cunoaștere dionisiacă.
4.2.Simbolul central al textului este lumina, metaforă pentru cunoaștere și element de
recurență din lirica blagiană. Discursul poetic dezvoltă opoziția dintre ,,lumina mea" prin care ,,nu
strivesc", ,,nu ucid", ci ,,sporesc a lumii taină" și ,,lumina altora" care ,,sugrumă vraja nepătrunsului
ascuns". Se utilizează consecutiv cinci termeni din sfera semantică a misterului, tocmai pentru a
evidenția rolul distrugător al cunoașterii paradisiace. Așadar, prin asemănarea cu lumina astrului
selenar -,,și-ntocmai cum cu razele ei albe luna, / nu micșorează, ci tremurătoare, / mărește și mai
tare taina nopții″, se evidențiază rolul artistului de potențare a misterului.
5.Concluzie
În concluzie, poezia reflectă tema și viziunea despre a lume a unui eu expresionist, care
optează pentru cunoașterea luciferică, capabilă să exprime într-o manieră exuberantă iubirea pentru
univers.
86
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
Lucian Blaga
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.
87
Modernismul ermetic - Din ceas, dedus...
Ion Barbu
Cuvinte-cheie: modernism ermetic, artă poetică, limbaj ambiguizat, încifrat, ermetizat, poiesisul,
abandonarea realității, act clar de narcisism, nadir.
1.Contextualizare
În plan autohton, perioada interbelică se caracterizează printr-un dinamism creator și
efervescență culturală, distingând-se două orientări diferite care se manifestă concomitent:
modernismul și tradiționalismul. La o privire de ansamblu asupra formelor de manifestare ale
modernismului poetic din perioada interbelică, se pot observa trei viziuni despre lume diferite. De
la realistul Arghezi, cu a sa ,,estetică a urâtului", până la expresionismul lui Blaga sau ermetismul
lui Ion Barbu, se pot observa trei viziuni despre lume, mai degrabă demne de disociat, decât de
asociat. Poezia ermetică se caracterizează prin ambiguitate și încifrarea mesajului, conform
ermetismului care permite accesul doar celor inițiați. Poezia "Din ceas dedus" reflectă îndepărtarea
de substraturi materiale și apropierea de idee, aceasta neavând capacitatea de se a identifica în sfera
obiectelor concrete.
2. Două trăsături ale modernismului ermetic
2.1.O prima trăsătură a modernismului prezentă în textul barbian este caracterul său de artă
poetică, înscriindu-se în tradiția artelor poetice interbelice. Barbu surprinde o noua percepție
asupra artei. Pentru el, poezia presupune esențializarea realității, filtrarea acesteia prin
subiectivitatea artistului, o ieșire din timpul exterior, material - ,,din ceas″ și recuperarea timpului
interior, al ființei. De aceea, poiesisul este redefinit. Artistul are rolul de a crea prin puterea
Logosului noul univers al poeziei care va reflecta frumusețea interioară a spiritului uman, astfel că
poezia devine ,,act clar de narcisism".
2.2. A doua trăsătură a modernismului e evidențiată la nivelul limbajului care e unul
ambiguizat, încifrat, ermetizat. Pentru Barbu, poezia reprezintă un act asumat conștientizat.
Dimensiunea intelectualizată a lirismului se reflectă mai ales la nivelul limbajului. Așadar, se
remarcă folosirea neologismelor ,,nadir"," latent", a termenilor matematici ,,ridică însumarea", dar
și a cuvintelor din registrul colocvial cum ar fi ,,cirezi agreste". Astfel, deslușirea mesajului poetic
necesită o inițiere a cititorului în tainele ascunse ale poeziei.
3.Tema+2 imagini / idei poetice
Pentru că este o artă poetică, poezia dezvoltă trei teme majore: creația, poiesisul, condiția
artistului.
3.1. O imagine poetică sugestivă pentru ilustrarea temei și a viziunii despre lume a poetului este
conturată în prima strofă în care se surprinde specificul creației în concepția barbiană.
Metafora ,,adâncul acestei calme creste" e o definiție a poeziei. Pentru Barbu, realitatea exterioară
trebuie filtrată prin conștiința artistului, apoi transpusă în poezie. La Barbu, poezia se obține prin
abandonarea realității - ,,în grupurile apei, un joc secund, mai pur". Apa, ca simbol central al
textului, reprezintă o metaforă a genezei. Poezia pare ca naștere a unui nou univers care reprezintă
,,un joc secund", amintind de concepția platoniciană asupra artei. Atributul ,,mai pur" evidențiază
88
modul diferit în care cititorul se raportează la actul creator. Lumea materială a fost purificată,
rămânând lumea ideilor, respectiv ,,spiritul artistului.″
3.2. Dacă prima strofă a surprins atât o definiție a poeziei, cât și elemente de poieis, al doilea
catren se centrează pe ipostaza artistului, acestea fiind într-o stare inactivă, latentă, desemnată
prin metafora ,,nadir latent". Poetul trebuie să depășească starea de nadir pentru a ajunge la statutul
de zenit. Zborul din versul ,,de harfe resfirate ce-n zbor invers le pierzi" devine o metaforă pentru
actul creator, iar artistul adevărat trebuie să cunoască traiectoria acestuia. Astfel că, dacă zborul
reprezintă înaintarea spre un plan celest accesibil oricui, adevăratul zbor implică o traiectorie dinspre
realitatea exterioară, spre cea interioară.
4. Două elemente de construcție
4.1.Simbolul central al textului e oglinda, ca motiv literar recurent în opera lui Barbu. Oglinda
sugerează ideea de secționare între cele două planuri: cel real și cel imaginar. Poezia nu se obține
prin reflectarea mimetică, ci prin transfigurarea realului. Tot la oglindire face referire și metafora
,,grupurile apei", simbol al noului univers al poeziei. Așadar, oglinda va fi un loc al transfigurării
realului, al purificării și, implicit, al genezei.
4.2.Discursul liric dezvoltă o relație de opoziție între planul realității exterioare și cel al
realității interioare. Celui dintâi îi corespunde metafora ,,cirezile agreste", trimitere spre realitatea
urâtă ce se impune a fi abandonată în momentul genezei universului imaginar. Celui de-al doilea
plan îi corespunde metafora ,,mântuit azur", simbol al luminii, imaginea lumii raționale devenită
lumea pură a ideilor. Strofa a doua realizează opoziția dintre ,,nadir latent" – o posibilă ipostază în
care se găsește artistul și posibilul zenit-starea superioară la care artistul trebuie să aibă acces.
5.Concluzia
În concluzie, poezia Din ceas, dedus a lui Ion Barbu rămâne o creație reprezentativă atât
pentru modernismul ermetic cultivat de poet, cât și pentru lirica românească din perioada interbelică,
textul surprinzând modul în care artistul are posibilitatea de a depăși aparențele lumii exterioare și
de a da naștere, prin poezie, unui univers ,,secund, mai pur".
89
Din ceas, dedus...
Ion Barbu
Din ceas, dedus adâncul acestei calme creste,

Intrată prin oglindă în mântuit azur,
Tăind pe înecarea cirezilor agreste,
În grupurile apei, un joc secund, mai pur.
Nadir latent! Poetul ridică însumarea

De harfe resfirate ce-n zbor invers le pierzi
Şi cântec istoveşte: ascuns, cum numai marea
Meduzele când plimbă sub clopotele verzi.
90
Tradiționalismul – În Grădina Ghetsemani
Vasile Voiculescu
Cuvinte-cheie: spiritualitate, valori autohtone, ortodoxism, rugăciune, motive specifice imaginarului

religios ortodox, titlul, simbolul central.
1.Introducere
Perioada interbelică se caracterizează printr-un dinamism creator și o efervescență culturală,
astfel că, paralel, se manifestă în epocă două direcții culturale diferite. Pe de o parte, modernismul,
teoretizat de Eugen Lovinescu prin cenaclul și revista ,,Sburătorul", iar, pe de altă parte,
tradiționalismul. Acesta consideră mișcările moderniste ca fiind decadente, aducând prejudicii
spiritului național, și își propun întoarcerea spre spiritualitatea, spre valorile autohtone, spre mit.
Temele incipiente ale curentului trebuie căutate la începutul secolului al XX -lea în literatura
sămănătoristă și în cea poporanistă. Tradiționalismul interbelic promovat prin revista ,,Gândirea"
reprezintă o formă de maturitate a acestor mișcări. Gândiriștii își propun reluarea legăturii dintre
ființa umană și transcendență, punând accent pe rolul ortodoxiei în configurarea spiritului național.
Una dintre operele reprezentative pentru estetica tradiționalismului spiritualizat este creația
literară ,,În Grădina Ghetsemani" de Vasile Voiculescu, care face parte din volumul ,,Pârgă" apărut
în 1921.
2.Două trăsături ale tradiționalismului
2.1.În primul rând, caracterul tradiționalist al textului se evidențiază prin preferința
scriitorului pentru elemente de autohtonism și ortodoxism, în vederea obținerii unei poezii
străbătute de fiorul religios. Poetul își construiește universul specific prin accentuarea caracterului
religios al liricii. Diferită însă de concepția psalmistului arghezian, Vasile Voiculescu nu cunoaște
revolta acestuia. Poezia se construiește pe motivul biblic al rugăciunii lui Iisus pe Muntele
Măslinilor, după Cina cea de taină, scena fiind relatată în evangheliile după Matei, Marcu și Luca.
Poetul reține zbuciumul interior al Mântuitorului aspect evidențiat de secvențele - ,,lupta cu soarta",
,,nu primea paharul", ,,sta sufletul să-i rupă", deplasându-se accentul de pe dimensiunea divină spre
omenescul suferinței.
2.2.În al doilea rând, caracterul tradiționalist este evidențiat și prin utilizarea motivelor
specifice imaginarului religios ortodoxist. ,,Paharul" este o metaforă-simbol care apare și în
evanghelii - ,,acest pahar este legământul cel nou din sângele meu, care se revarsă pentru voi".
Paharul devine un recipient pentru un conținut subînțeles, este un simbol al destinului uman care
trebuia să suporte pedeapsa păcatului, și anume moartea. Omul își primește destinul din mâinile lui
Dumnezeu, ca și cum ar primi o cupă al cărei conținut nu-l cunoaște decât în clipa morții. Pe de altă
parte, întreg discursul liric este construit pe motivul biblic al rugăciunii, menținând, de asemenea,
detaliile textului biblic. În iminența calvarului, rugăciunea consolidează esența divină a lui Isus, prin
comunicarea cu Tatăl, Fiul reușind să izbutească în lupta împotriva laturii umane care se simte
chinuită și amenințată în fața morții.
3. Tema + două imagini / idei poetice
Înscriindu-se în estetica tradiționalistă, poezia lui Vasile Voiculescu dezvoltă o tematică
specific ortodoxistă, și anume lupta în rugăciune a omului Isus Hristos. Descrierea luptei în
91
rugăciune și scindarea naturii duale este completată de tema naturii care participă intens la acest
proces dureros.
3.1.În această ordine de idei, o primă imagine poetică relevantă pentru tema și viziunea
despre lume e transmisă de incipitul textului poetic - ,,Isus lupta cu soarta și nu primea
paharul.../Căzut pe brânci în iarbă, se-mpotrivea întruna." Natura divină și umană a lui Isus se vor
pune în opoziție. Postura christică este tragică prin omenescul ei. Verbele ,,lupta", ,,nu primea", ,,se-
mpotrivea" exprimă refuzul asumării unui destin implacabil, în clipa de ezitare a Fiului lui
Dumnezeu. Lupta umanului cu soarta este un simbol al dramei umane dintotdeauna. Gestul
îngenuncherii nu este al unui învins, ci al rugăciunii care presupune invocarea divinității și asceza
spirituală. Lupta cu moartea, depășirea dramei omenești, este esența conflictului dintre suflet și trup,
dintre spirit și materie.
3.2.Pe de altă parte, o altă imagine poetică semnificativă pentru ilustrarea temei și a
viziunii despre lume este conturată în ultima strofă, care aduce un element de originalitate, natura.
Furtuna interioară dezlănțuită în prima strofă se proiectează asupra cadrului natural surprins prin
frământarea măslinilor și a zborului păsărilor. Imaginea apocaliptică este sugerată prin sintagma
,,vraiștea grădinii". Mesagerii divini, îngerii, nu însoțesc în mod explicit zbaterea omului, dar se
remarcă metafora ,,bătăi de aripi" care susține ambiguitatea limbajului poetic: îngerul mântuirii sau
îngerul morții. Ultimul vers, ,,Și ulii de seară dau roate după pradă", întărește sugestia morții prin
simbolul uliilor completat de simbolistica temporală – ,,de seară", dar și de cea a gestului ,,dau roate
după pradă."
4.1.Viziunea despre lume a poetului este prefigurată încă din titlu. Adevărat element de
paratext, acesta anticipează ideea poetică, fiind în strânsă legătură cu mesajul transmis prin discurs.
Format din dintr-un substantiv propriu compus, titlul nu fixează doar cadrul fizic al rugăciunii, ci
denumește spațiul sacru cu semnificație în plan spiritual: locul luptei naturii umane cu cea divine, a
omului Isus cu ipostaza de Mântuitor. Pe de altă parte, prin actul comunicării sacre, Isus acceptă să
bea ,,grozava cupă", semnând încă o dată, în plan simbolic, acceptarea scopului pentru care s-a
întrupat: mântuirea.
4.2.Un alt element de compoziție a textului semnificativ pentru ilustrarea temei și a viziunii
despre lume specific-tradiționalistă este simbolul central – paharul / cupa. Paharul lui Hristos
devine, în simbolistică biblică, ,,paharul vieții" și ,,paharul morții". Acceptarea paharului și a
conținutului acestuia constituie și motivul zbuciumului interior. Pe de o parte, Isus este conștient că
acesta este și motivul pentru care a venit în lume, astfel că ,,o sete uriașă sta sufletul să-i rupă".
Păcatele omenirii trebuie răscumpărate prin jertfă, iar iubirea pentru oameni ar fi setea care l-a făcut
să accepte sacrificiul. Rezistența la ispitire implică suferința în plan fiziologic și sufletesc. Pe de altă
parte, umanul refuză ,,infama băutură" cu ,,fălcile-ncleștându-și". Conținutul oximoronic al cupei,
amestec de miere și venin anticipează perspectiva finalistă fericită a acceptării cupei: răscumpărarea
omenirii de păcat, însă prin jertfă de sânge.
5.Concluzia
În concluzie, poezia ,,În Grădina Ghetsemani", de Vasile Voiculescu, este o poezia de tip
tradiționalist prin inspirația religioasă, coordonată a spiritualității românești, rămânând o creație
reprezentativă pentru tema și viziunea despre lume a poetului.
92
În Grădina Ghetsemani
Vasile Voiculescu
Iisus lupta cu soarta şi nu primea paharul...

Căzut pe brânci în iarbă, se-mpotrivea întruna.
Curgeau sudori de sânge pe chipu-i alb ca varul
Şi-amarnica-i strigare stârnea în slăvi furtuna.
O mâna nendurată, ţinând grozava cupă,

Se coboară-miindu-l şi i-o ducea la gură...
Şi-o sete uriaşă stă sufletul să-i rupă...
Dar nu voia s-atingă infama băutură.
În apa ei verzuie jucau sterlici de miere

Şi sub veninul groaznic simţea că e dulceaţă...
Dar fălcile-nclestându-şi, cu ultima putere
Bătându-se cu moartea, uitase de viaţă!
Deasupra fără tihnă, se frământau măslinii,

Păreau că vor să fugă din loc, să nu-l mai vadă...
Treceau bătăi de aripi prin vraiştea grădinii
Şi uliii de seară dau roate dupa pradă.
93
Neomodernismul – Leoaică tânără, iubirea
Nichita Stănescu
Cuvinte-cheie: generația șaizecistă, neomodernism, ambiguitate, intertextualitate, tema iubirii, tema

creației, titlul, motivul central.
1.Introducere:
neomodernistă. Acești scriitori își propun ca scop primordial reînnodarea legăturii cu proza și poezia
interbelică. Ruptura de ,,obsedantul deceniu″ este marcată de apariția, în anul 1960, a volumului de
debut al lui Nichita Stănescu - ,,Sensul iubirii″.
Reprezentativă, pentru viziunea neomodernistă a poetului asupra lumii, este poezia ,,Leoaică
tânără, iubirea", publicată în volumul ,,O viziune a sentimentelor", în anul 1964.
2. Evidenţierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului poetic studiat într-un
curent cultural/literar, într-o perioadă sau într-o orientare tematică.
➢ limbajul – ambiguitate – o poetică a necuvintelor;
concretizarea abstractului + abstractizarea concretului;
abstractul – poezie a erosului /erosul
concretul – artă poetică / leoaica
➢ intertextualitate: legătura cu: Blaga – iubirea ca formă supremă de cunoaștere;
Eminescu – suferință dureros de dulce;
Barbu – ermetizare;
2.1.În primul rând, caracterul neomodernist al textului este evidențiat prin faptul că poetul
recurge la principiul ambiguității, vizibil, mai ales, la nivelul limbajului. Poiesisul este redefinit
la Nichita Stănescu, autorul creând ,, o poezie a necuvintelor″. Poezia este construită în jurul
concretizării unui element al lumii spirituale – iubirea - cu unul al lumii materiale – leoaica. Această
ambiguizare permite interpretarea discursului poetic dintr-o dublă perspectivă. Textul poate fi
receptat ca o poezie ce surprinde transformările ființei umane contaminată de iubire, atât în
raport cu realitatea exterioară, cât și în relație cu sinele. Pe de altă parte, discursul liric poate fi
înțeles și ca o artă poetică, în care artistul surprinde nașterea noului univers al poeziei prin puterea
logosului. Iubirea este percepută, astfel, atât ca sursă de inspirație, cât și ca forță ordonatoare,
capabilă să îi ofere ființei puteri demiurgice.
2.2.În aceeași ordine de idei, caracterul neomodernist al textului este conferit și de
folosirea elementelor de intertextualitate. Nichita Stănescu preia ideile și principiile de creație ale
predecesorilor săi, pe care le reconfigurează dintr-o perspectivă unică, cu amprentă neomodernistă.
Astfel, de la Mihai Eminescu preia ideea erosului perceput ca ,,suferință, dureros de dulce″. De
asemenea, conform viziunii lui Blaga, iubirea este înțeleasă de Nichita Stănescu în calitatea sa de
sentiment unic, ca formă supremă de cunoaștere a sinelui și a lumii. Prin iubire, ființa umană poate
94
depăși condiția sa materială, se spiritualizează. Nu în cele din urmă, ermetizarea și încifrarea
mesajului poetic prin intermediul metaforei reprezintă un principiu estetic ce își are punctul de
plecare în lirica lui Ion Barbu.
3. Prezentarea a două imagini/idei poetice, relevante pentru tema şi viziunea despre lume din
textul studiat.
Poezia lui Nichita Stănescu abordează o tematică neomodernistă: iubirea, percepută ca formă
de cunoaștere a sinelui și a lumii. O abordare a textului ca artă poetică permite identificarea unei
alte teme: condiția artistului în raport cu poiesisul.
3.1.Această perspectivă asupra iubirii este conturată încă din prima secvență poetică, ce
dobândește aspectul unei confesiuni lirice. Folosirea verbelor la timpul perfect compus - ,,ai sărit″,
,,a înfipt″, ,,a mușcat″ proiectează momentul întâlnirii ființei cu iubirea într-un plan al trecutului,
permițând autoanaliza propriilor trăiri. Incipitul -,,leoaică tânără, iubirea″, reia titlul, surprinzând o
definiție metaforică a iubirii, dar și o concretizare a abstractului, sentimentul fiind perceput ca un
animal puternic, sălbatic, viclean, ca ,,rege″ al sentimentelor. Sub forma unei structuri narative, este
surprins momentul întâlnirii cu iubirea. Tactica este specifică animalului de pradă: mai întâi
pândește - ,,mă pândise-n încordare″, iar apoi atacă - ,,colții albi mi i-a înfipt în față″, mușcătura
fiind de cele mai multe ori fatală. Simbolul colților sugerează agresivitatea cu care atacă animalul
de pradă și, totodată, suferința, durerea pe care i-o provoacă ființei. Structura ,,în față″ pune în relief
ideea conform căreia metamorfozele ființei ,,atacate″ de iubire sunt vizibile.
3.2.Cea de-a doua secvență poetică surprinde schimbarea ființei ,,atacate″ de leoaică/iubire, în
raport cu sinele și cu lumea. Erosul poziționează ființa lirică în centrul unui nou univers care tocmai
a luat ființă. Eul contaminat de iubire se transformă într-un demiurg care va da naștere noului univers
ce stă sub semnul perfecțiunii -,,Și deodată-n jurul meu natura / se făcu un cerc de-a dura″. Metafora
cercului asociată cu cea a apei sugerează principiul genezei: dezordinea din lumea reală se
ordonează prin puterea iubirii. Astfel, la fel ca la Blaga, iubirea devine o formă supremă de
cunoaștere, un principiu cosmogonic. Dacă cea de-a doua secvență surprinde schimbarea raportului
dintre eu și lumea exterioară, a treia secvență aduce în prim-plan o metamorfoză a sinelui în raport
cu sinele - ,,Mi-am dus mâna la sprânceană/la tâmplă și la bărbie/ dar mâna nu le mai știe.″ Eul
îndrăgostit ajunge să se înstrăineze de sine, să nu se mai recunoască.
4.Ilustrarea a două elemente de compoziţie şi de limbaj ale textului poetic studiat, semnificative
pentru tema şi viziunea despre lume (de exemplu: imaginar poetic, titlu, relaţii de opoziţie şi
de simetrie, motiv poetic, laitmotiv, figuri semantice/tropi, elemente de prozodie etc.)
4.1.Viziunea despre lume a poetului este prefigurată încă din titlu. Adevărat element de
paratext, acesta anticipează ideea poetică, fiind în strânsă legătură cu mesajul transmis prin discurs.
Titlul este format dintr-o structură apozitivă - ,,leoaică tânără″, antepusă termenului pe care îl
explică, ,,iubirea″. Astfel, titlul deschide un orizont de așteptare, avertizând lectorul asupra faptului
că discursul liric se va constitui într-o definiție inedită a erosului. Titlul marchează o analogie, o
relație strânsă între realitatea interioară, abstractă, reprezentată de sentimentul iubirii și realitatea
exterioară, concretă, ipostaziată ca ,,leoaică tânără″. Se remarcă, așadar, percepția lui Nichita
Stănescu asupra poiesisului: concretizarea abstractului și abstractizarea concretului.
4.2.Un alt element de construcție a textului relevant pentru tema și viziunea despre lume este
motivul central, leoaica, care devine o metaforă a sentimentului iubirii, perceput ca un animal
puternic, sălbatic, viclean, ca rege al sentimentelor. Dacă la început leoaica este tânără, sugestie
pentru ipostaza de neinițiat a ființei, în final, devine ,,leoaică arămie″, evidențiind ipostaza ființei
umane care s-a inițiat în urma experienței trăite. Poezia surprinde, astfel, prin cele două apariții ale
leoaicei, opoziția dintre cele două stadii ale ființei, cea premergătoare și cea ulterioară atacului. Eul
liric se va redefini în raport cu sinele și cu lumea.
95
În concluzie, poezia Leoaică tânără, iubirea de Nichita Stănescu reflectă noua viziune
asupra poiesisului, ca trăsătură specifică unui poet neomodernist, care își propune recâștigarea
valorilor estetice, într-o perioadă marcată de o reală criză culturală și rămâne o creație
reprezentativă pentru viziunea despre lume a autorului și pentru neomodernismul postbelic.
Leoaica tânără, iubirea

Nichita Stănescu
Leoaica tânără, iubirea

mi-ai sărit în faţă.
Mă pândise-n încordare
mai demult.
Colţii albi mi i-a înfipt în faţă,
m-a muşcat leoaica, azi, de faţă.
Şi deodata-n jurul meu, natura

se făcu un cerc, de-a-dura,
când mai larg, când mai aproape,
ca o strângere de ape.
Şi privirea-n sus ţişni,
curcubeu tăiat în două,
şi auzul o-ntâlni
tocmai lângă ciocârlii.
Mi-am dus mâna la sprânceană,

la tâmplă şi la bărbie,
dar mâna nu le mai ştie.
Şi alunecă-n neştire
pe-un deşert în strălucire,
peste care trece-alene
o leoaică arămie
cu mişcările viclene,
încă-o vreme,
şi-ncă-o vreme...
96
Subiectul I B – textul
argumentativ
❖ Cerință, barem, structura unui text argumentativ cu aplicație
97
Subiectul I B – Cerință
Observație! Cerința are legătură cu tema textului la prima vedere de la subiectul IA. De
asemenea, în alcătuirea textului trebuie să se facă trimitere explicită la acest fragment.
Model de subiect propus de Minister în anul 2018 (Textul de la subiectul IA)
Sâmbătă, 9 ianuarie 1937

Prima mea zi de schi. N-as fi crezut că va merge așa de ușor. Aveam un fel de vanitate
copilăroasă de a mă simți instalat pe schiuri – în perfecta mea ținută reglementară, pe care mi-am
improvizat-o în ziua plecării de la București, dar nu credeam că voi reuși vreodată să fac vreo ispravă
cu echipamentul meu, puțin cinematografic.
Alaltăieri, la Predeal, unde ne oprisem câteva minute la vila M., ceream explicații si sfaturi
cu oarecare sfială (erau atâția schieuri vechi acolo!) si când cineva m-a întrebat, pentru a ști dacă
voi învăța sau nu: „Esti fricos?” – am răspuns fără ocol si cu mare sinceritate: „Cred că da”. „Atunci
n-ai să înveți niciodată” mi-a răspuns tipul, tranșând discuția.
Și totuși am să învăț. Din primul moment și dându-mi drumul oarecum la nimereală, convins
că voi cădea după primii metri, am străbătut vijelios (da, îmi place să spun „vijelios”) panta de la
Stâna Regală și, ce e mai comic, fără să cad. Pe urmă am făcut o sumă de alte isprăvi care mă uluiau.
N-am coborât la întoarcere o bună parte din drum pe schiuri – e drept, căzând destul de des – dar,
la urma urmelor, cu destulă îndemânare pentru prima zi?
W., care îmi era profesoară, mi-a spus: „Bravo, ai talent” și nu mi-a fost rușine să primesc
cu măgulire această notă bună, conferită cu obiectivitate [...]. Ce dimineață fericită! Viața mai are
unele lucruri să-mi spună.
1 februarie [1937]
Nu știu dacă meritam această dimineață de schi. Fapt e că mi-am acordat-o, și acum nu simt
niciun fel de remușcare.
Am fost la Opler. Terenul e mult mai mic și panta mai ușoară decât la Stână. N-am mai avut
impresia amețitoare a începutului. Totul mi s-a părut mai puțin fantastic decât atunci.
Încep să fiu mai puțin intimidat de uniforma mea, de schiurile mele. Încep să mă familiarizez
cu întreg acest aparat, care altădată mi se părea inaccesibil.
În plină cursă, îmi controlez mișcările si încep să le corectez. Nu mai am în niciun caz acea
senzație vertiginoasă de zbor fără direcție. Devin mai stăpân pe frână si probabil mai prudent.
Mihail Sebastian, Jurnal 1935 – 1944
B. Redactează un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă a învăța un sport
este dificil sau nu, raportându-te atât la informațiile din fragmentul extras din volumul Jurnal 1935
– 1944 de Mihail Sebastian, cât si la experiența personală sau culturală. 20 de puncte
În redactarea textului, vei avea în vedere următoarele repere:
– formularea unei opinii față de problematica pusă în discuție, enunțarea si dezvoltarea
corespunzătoare a două argumente adecvate opiniei și formularea unei concluzii pertinente; 14
puncte
– utilizarea corectă a conectorilor în argumentare, respectarea normelor limbii literare (norme de
exprimare, de ortografie și de punctuație), așezarea în pagină, lizibilitatea. 6 puncte
În vederea acordării punctajului pentru redactare, textul trebuie să aibă minimum 150 de
98
Barem
B. (20 de puncte)
‒ formularea unei opinii față de problematica pusă în discuție 1 punct ipoteză
– câte 2 puncte pentru enunțarea oricăror două argumente adecvate opiniei formulate
2 x 2 p. = 4 puncte
‒ câte 2 puncte pentru dezvoltarea corespunzătoare a fiecăruia dintre cele două argumente
4p+4p+4p=
Argumente
enunțate: dezvoltare clară, nuanțată – 2 p.; încercare de dezvoltare, schematism – 1 p.
12p
2 x 2 p. = 4 puncte
‒ raportarea la text în dezvoltarea oricărui argument – 3 p.; raportarea la experiența
personală sau culturală în dezvoltarea oricărui argument – 1 p.
3 puncte + 1 punct = 4 puncte
‒ formularea unei concluzii pertinente 1 punct concluzie
‒ utilizarea corectă a conectorilor în argumentare: utilizare adecvată – 2 p.; utilizare parțial

adecvată – 1 p. 2 puncte
2p+2p+1p+1p=6p
‒ respectarea normelor limbii literare (0–1 greșeli lexicale sau morfo-sintactice – 2 p.; 2 greșeli
Redactare
– 1 p.; 3 sau mai multe greșeli – 0 p.) 2 puncte
‒ respectarea normelor de ortografie si de punctuație (0–1 greșeli ortografice si de punctuație –
1 p.; 2 sau mai multe greșeli – 0 p.) 1 punct
‒ așezarea în pagină, lizibilitatea 1 punct
99
Structura unui text argumentativ
1.Ipoteza (1p) – are următoarea structură: (-aplicație pornind de la modelul de subiect oferit de
Minister pentru Examenul de Bacalaureat 2018 – exprimarea unei opinii dacă învățarea unui sport
este un lucru dificil sau nu)
a. fixăm o părere generală / o definiție / o axiomă în ceea ce privește conceptul / conceptele ce
se impun a fi argumentate
De exemplu:
Este bine cunoscut faptul că, omul este o ființă atrasă continuu de tentația noului, dispusă
să experimenteze lucruri inedite, cu atât mai mult cu cât specificul societății actuale e de a lansa cât
mai multe provocări. Cauză
În așa fel formulez fraza generală, introductivă, încât opinia să fie ca o consecință
firească.
b.ne exprimăm viziunea proprie privind conceptul ce se impune a fi argumentat
Astfel, consider că, în acest context, învățarea unui sport nu ar trebui să implice dificultăți,
din contră, de multe ori e privit ca un hobby sau o formă de divertisment.
efect
Este bine cunoscut faptul că, omul este o ființă atrasă continuu de tentația noului, dispusă
să experimenteze lucruri inedite, cu atât mai mult cu cât specificul societății actuale e de a lansa cât
mai multe provocări. Astfel, consider că, în acest context, învățarea unui sport nu ar trebui să
implice dificultăți, din contră, de multe ori e privit ca un hobby sau o formă de divertisment.
Conectori de confirmare a ipotezei: ÎNTR-ADEVĂR, ESTE ADEVĂRAT CĂ, ESTE
BINECUNOSCUT FAPTUL CĂ, SUNT DE ACORDĂ CĂ, CONSIDER CĂ.
2. Cuprinsul – dezvoltarea a două argumente cu exemple pertinente care să susțină ipoteza.
Observație! 1. Argumentele se aduc în raport cu ipoteza. Greșeala care apare este îndepărtarea de
subiect. Când aduceți argumentele, vă raportați obligatoriu la ipoteză (vezi termenii cheie din
cerință).
a. Enunțarea argumentului: un enunț clar: 2p +2p
Exemplu: În primul rând, consider că învățarea unui sport poate fi ceva foarte accesibil având în
vedere factorul emoțional, prin încurajarea și motivația unui bun antrenor.
b. Dezvoltarea argumentului: 2p + 2p
Dacă pentru unele persoane practicarea unui sport pare a fi ceva înnăscut, un soi de reflex, care nu
presupune nicio dificultate, pentru alții care nu manifestă un talent înnăscut, învățarea unui sport
nou poate fi o adevărată provocare. Frica de eșec, autosugestia nereușitei pot fi un impediment în
practicarea sportului. Astfel, un factor motivant cum ar fi un antrenor bun și contextul unei echipe
care să nu fatalizeze un eșec, dar să încurajeze perseverența, reprezintă un aspect decisiv pentru
sportivul timid și începător.
c. Exemplele (care susțin argumentele) (3p+1p)
100
Un exemplu trebuie adus obligatoriu din textul de la subiectul I A (3p), iar al doilea din
cultura generală: istorie, literatură etc. (1p)
De exemplu, scriitorul Mihail Sebastian notează o astfel de experiență în Jurnalul personal, în
contextul în care a învățat să schieze. Observația antrenoarei - ,,Bravo, ai talent!″ înseamnă foarte
mult, mai ales că înainte fusese foarte descurajat de replica unui necunoscut care l-a asigurat că dacă
e fricos, n-are să învețe niciodată. Așadar, după aproximativ o lună, Mihail Sebastian devine stăpân
pe acest sport, notând: ,,îmi controlez mișcările si încep să le corectez. Nu mai am în niciun caz acea
senzație vertiginoasă de zbor fără direcție.″
Obs! Exemplele se introduc prin conectori ca: DE EXEMPLU, DE PILDĂ, UN EXEMPLU

REPREZENTATIV ÎN ACEST SENS ESTE....
Structura:
Argument (enunț) dezvoltarea argumentului susținerea argumentului cu exemplu
Observație! Pentru a structura eseul și pentru a raporta argumentele la ipoteză, se poate
transforma ipoteza în întrebare și se oferă două răspunsuri, care sunt, de fapt, cele două
argumente enunțate urmând a fi dezvoltate în eseu. De exemplu:
- De ce învățarea unui sport nu e dificilă?
- Învățarea unui sport nu e dificilă dacă ai un antrenor bun și motivant (factorul
emoțional) – primul argument
- Învățarea unui sport nu e dificilă dacă e percepută ca un hobby, ca o relaxare.
3.Concluzia (1p)- o consecință firească a ideilor enunțate anterior. Trebuie să confirme ideile din
ipoteză și argumentare. Nu repetați formularea din ipoteză, ci rezumați argumentele.
În concluzie, învățarea unui sport nu ar trebui să presupună un nivel ridicat de dificultate în
contextul unui profesor bun și încurajator care să ajute la depășirea complexelor, (argumentul I), dar
și dacă e perceput ca un hobby (argumentul 2 ).
Structură completă:
Ipoteza: fraza generală + opinie (1p)
Argumentul I enunțare + dezvoltarea argumentului + exemplu (2+2+3p)
Argumentul II enunțare + dezvoltarea argumentului + exemplu (2+2+1p)
Concluzia (1p)
Observație! Textul argumentativ va avea patru alineate.
101
Subiectul II – analiza unui text
literar la prima vedere
❖ Genul liric: parte teoretică (figuri de stil, imagini artistice, temă/motiv/simbol), model de
cerință, barem, model de rezolvare - p. 103-111
❖ Genul epic
✓ Apartenența la gen: parte teoretică, model de cerință, barem, model de rezolvare –
p. 113
✓ Perspectiva narativă: parte teoretică, model de cerință, barem, model de rezolvare –
p.115
✓ Caracterizare de personaj: parte teoretică, model de cerință, barem, model de
❖ Semnificația timpurilor verbale: parte teoretică, model de cerință, barem, model de
❖ Genul dramatic
✓ Rolul notațiilor autorului: parte teoretică, model de cerință, barem, model de
102
I.Genul liric
1.Parte teoretică
Genul liric cuprinde operele literare în care sentimentele, gândurile, ideile sunt
exprimate în mod direct, prin intermediul eului liric, al figurilor de stil şi al imaginilor
artistice. Textul liric îşi fixează ca mod de expunere principal descrierea, dar poate apărea
şi monologul.
Trăsături:
prezența eului liric care

se face simțită prin
mărci lexico-gramaticale
sentimentele,
limbaj expresiv
gândurile, ideile sunt
bogat în figuri de stil
transmise în mod
și imagini artistice
direct
caracteristici ale
limbajului poetic: modurile de
expresivitatea, expunere:
reflexivitatea, descrierea și
sugestia, monologul liric
ambiguitatea
Observații:
1.Eul liric care își face simţită prin intermediul mărcile lexico-gramaticale:
• Verbe la persoana I sg. şi pl.
• Pronume personale, posesive (sau adjective pronominale) la persoana
I sg. şi pl.
• Punctele de suspensie.
• Interjecţii afective
•
Relaţia eu liric-interlocutor este evidenţiată prin:
• Verbe la imperativ: ,,Vino!”
• Substantive în vocativ: ,,Copilărie”
• Verbe şi pronume la persoana a II-a sg. şi pl.
• Exclamaţii retorice: ,,Te iubesc atât de mult!”
• Interogaţii retorice: ,,Unde eşti copilărie?”
2.Prezenţa eului liric oferă textului subiectivitatate.
103
* Figurile de stil – observații
-însușire neobișnuită atribuită -cromatic (culori)

Epitetul
obiectelor sau animalelor ❖ Amurg violet
Ex. ochi
adânci
-se exprimă prin
adjectiv -personificator
(însușiri umane)
❖ Ochi blânzi
Răspunde la
întrebarea ,,ce fel
de?" -în inversiune
❖ Sălbatica lună
-dublu
❖ Privire fugară
și răzleață
Personificare
-acțiune omenească atribuită
Ex. gândul obiectelor sau animalelor
aleargă
-se exprimă prin verb
Răspunde la
întrebarea ,,ce
face?"
104
Comparația -termenul 1 e comparat cu
termenul 2 pentru a se
Ex. privire rece ca evidenția unul dintre ei
gheața
Termenul 1 Termenul 2
privire gheața
❖ ca
❖ precum
❖ asemenea
Metafora -comparație prescurtată din

care lipsește primul termen
Ex. (ploi
scânteietoare) de
colb de pietre
scumpe
Termenul 1 Termenul 2 = metafora

ca
-picurii de ploaie ,,colb de pietre scumpe"
Adaug pentru a verifica

compatibilitatea unei Metafora propriu-zisă
posibile comparații și
pentru a mă asigura că am
înțeles metafora
105
*Imaginile artistice
❖ expresie a imaginației creatoare a scriitorului. Aceasta beneficiază de o deosebită valoare

estetică, fiind în același timp o expunere a realității înconjurătoare, redată prin intermediul
simțurilor. În literatură, ea se manifestă la nivel artistic prin cuvinte.
,,Priveam fără ţintă-n sus / Într-o sălbatică

Imagine vizuală splendoare.” (G. Coşbuc)
,,Şi scârţâiau coroanele de plumb.”

Imagine auditivă (G. Bacovia)
,,Flori albastre tremur ude în văzduhul

Imagine olfactivă
tămâiet.” (M. Eminescu)
Imagine tactilă ,,Şi parcă dorm pe scânduri ude.”

(G. Bacovia)
Imagine dinamică ,,Cade-n brânci şi se ridică.” (G. Coşbuc)
Imagine sinestezică ,,O picătură parfumată cu vibrări de violet.”

(G. Bacovia).
Figuri de stil Imagini artistice
,,flori albastre" ,,Flori albastre tremur ude în văzduhul tămâiet.”
Epitet care stă la baza unei imagini olfactive / vizuale.
106
*Temă. Motiv. Simbol
Figuri de stil / imagini culori
Concret / abstract
simboluri
motive
Tema:
artistice
ale planului
Elemente
ideea
cosmic
centrală
locuri
Simbolul – un obiect, o figură

Motivul – o idee prin care se asociază un lucru
recurentă într-o operă concret cu altul abstract.
literară; -folosit pentru a reprezenta o
idee abstractă.
-exemplifică și susține -o comparație prin care se
unifică două planuri:
tema textului;
imaginea și conținutul pe care
îl exprimă.
Tema Motivul Simbolul

element recurent un obiect prin care
ideea centrală a într-o operă prin se transmite
operei care se exemplifică altceva (stare,
tema idee)
singurătatea artistul cavoul
107
2.Cerință posibilă
Comentează, în minimum 50 de cuvinte, fragmentul de mai jos, evidenţiind relația dintre
ideea poetică și mijloacele artistice.
Inima mi-i pom împovărat Ramurile să se-ndrepte vor

de rodii sîngerii; către cer și soare ușurate,
le-am scuturat, și nu s-au scuturat, tu știi că doare bogăția lor,
și trebuie să vii. culege-le cu mâna ta pe toate.
(Magda Isanos –Belșug trist)
2.1.Model de rezolvare
Relația
Ideea poetică: Mijloacele artistice:
Identific tema: (indiciu- caut câmpurile În cadrul unui text liric caut:
semantice dominante)
➢ -mărci ale subiectivității (verbe și
Exemple: pronume la persoana I) = text subiectiv
➢ -mărci ale relației eu liric – interlocutor
➢ Iubirea (verbe și pronume la persoana a II-a).
➢ Trecerea ireversibilă a timpului Identific interlocutorul: iubita, natura,
➢ Natura timpul, Dumnezeu
➢ Condiția umană ➢ -figuri de stil
➢ Creația (atenție la estetica urâtului – ➢ -imagini artistice
Arghezi) ➢ -motive poetice
➢ Relația cu divinitatea ➢ -laitmotive
Observație: tema se poate nuanța cu ajutorul ➢ -semnificația timpurilor verbale unde e
relevant
unor detalii. De pildă, dacă identificați tema
naturii, puteți menționa ce anume se suprinde P.s. fiecare element identificat va fi explicat,
– Textul dat surprinde tema naturii prin nuanțat, se menționează la ce anume ajută în
alternanța celest – teluric. transmiterea mesajului textului. Atenție la
crearea legăturii între temă și aceste elemente.
Sau
În fond, tema poeziei este conturată prin
Textul dat surprinde tema naturii, momentul intermediul tuturor acestor elemente
apusului de soare care este redat într-o identificate.
manieră artistică.
108
Analiza unui text liric
titlul
mărci ale
relației eu
liric- tema
interlocutor
elemente
ale unei
mărci ale poezii motive/
eului liric
simboluri
imagini figuri de
artistice stil
Cum citesc o poezie pentru a o analiza?
1. Pornesc de la titlu: din ce Belșug – multitudine,

Belșug trist este format? cantitate mare
Ce poate sugera acest lucru?
Ce temă/idee centrală se Trist – stare, sentimente
anticipează?
motiv
metaforă 2.Citesc integral poezia – mă
focusez pe stările transmise.
Mărci ale
Încerc să o încadrez într-un
Inima mi-i pom împovărat subiectivității
(prezența eului liric) curent.
motive de rodii sângerii; Personificare – direcție
epitet ascendentă, dorința de eliberare
-marcă a relației eu 3.Citesc fiecare vers, identificând
le-am scuturat, și nu s-au scuturat,
liric-interlocutor
fiecare element component care
și trebuie să vii. m-ar putea ajuta la înțelegerea
poeziei
Ramurile să se-ndrepte vor
4.Recitesc poezia și încerc să
către cer și soare ușurate,
grupez motivele pentru a
tu știi că doare bogăția lor, metaforă identifica tema / temele.
culege-le cu mâna ta pe toate.

5.Grupez toate elementele
-pers. a II-a – marci ale relației eu liric-
indentificate într-un tabel, având
interlocutor: prezența iubitei produce eliberare
în vedere structura: Ce spune
109
textul? Cum o spune?
Cum stabilesc tema? Am identificat elemente/motive din câmpul semantic al
naturii + al iubirii (motivul implicit al iubitei conturat prin verbe la persoana
a II-a). Eul liric își transpune starea de apăsare cauzată de absența iubitei prin
imaginea (din natură) a unui pom împovărat.
Ideea poetică: starea de apăsare și așteptare a eului liric transpusă prin
imaginea unui pom împovărat. (reunește cele două teme)
Ce spune textul? Cum o spune?

-sentimente, idei De exemplu:
- Metafora ,,inima mi-i pom
împovărat″
-starea de apăsare și așteptare a eului liric - Epitetul ,,rodii sângerii″
transpusă prin imaginea unui pom - Personificarea ,,ramurile să se-
împovărat. ndrepte vor″
- Mărci lexico-gramaticale: verbe și
pronume la persoana I -,,am
scuturat″, ,,mi″.
- Mărci ale relației eu liric –
interlocutor – iubita – verbe și
pronume la persoana a II-a =
Exprimate în mod direct. orientarea discursului liric către
interlocutor: ,,să vii″, ,,tu știi
Textul dat surprinde starea de apăsare și de împovărare a eului liric transpusă prin imaginea
unui pom împovărat. Astfel, metafora ,,inima mi-i pom împovărat″ stă la baza unei imagini
vizuale prin care se redă plastic apăsarea eului liric, evidențiind forma materială a ecoului
afectelor poetice. Dacă un pom se simte apăsat de belșugul roadelor, fructele dureroase ale
inimii sunt ,,rodiile sângerii″, epitet care conturează, prin sugestia culorii, câmpul semantic al
suferinței. Dorința de eliberare este sugerată, la nivel stilistic, și prin personificarea ,,ramurile
să se-ndrepte vor / către cer″, direcția ascendentă sugerând despovărarea. Subiectivitatea
discursului liric este evidențiată prin mărcile lexico-gramaticale, verbe și pronume la
persoana I -,,am scuturat″, ,,mi″. Dorința de autoeliberare a eului poetic eșuează -,,le-am
scuturat și nu s-au scuturat″, discursul liric fiind orientat înspre interlocutor – persoana iubită,
singura care poate să ușureze povara acestor roade ,,sângerii″ -,,trebuie să vii″, ,,culege-le cu
mâna ta pe toate″.
110
2.3. Barem
– comentarea textului dat, evidențiind relația dintre ideea poetică și mijloacele artistice 6 puncte
Conținut 6p
• comentarea adecvată și nuanțată, prin evidențierea relației dintre ideea poetică și
mijloacele artistice – 6 puncte
• comentarea textului, prin evidențierea ezitantă a relației dintre ideea poetică și
mijloacele
artistice – 3 puncte
• simpla precizare a ideii poetice/a mijloacelor artistice sau tendință de generalizare – 1
punct
– utilizarea limbii literare – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; ortografia – 1 punct
Redactare
(0 – 1 greşeli ortografice – 1 punct; 2 sau mai multe greșeli – 0 puncte); punctuaţia – 1 punct
4p
(0 – 1 greşeli de punctuaţie – 1 punct; 2 sau mai multe greșeli – 0 puncte) 4 puncte

cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.
111
II. Genul epic
1.Parte teoretică
Genul epic– gr. ,,epos" lat. ,,epicus", fr. ,,epique" – cuvânt, spunere, discurs -
-cuprinde operele literare în care gândurile, ideile, opiniile autorului sunt exprimare în mod
indirect, prin intermediul personajelor și al acțiunii. Vocea delegată de autor să vorbească în text
este naratorul.
• Narator Textul
Autorul Sentimente, epic /
gânduri, idei • Personaje
universul
• Acțiuni
ficțional
Trăsături:
prezența instanțelor
comunicării narative:
narator+personaje
acțiunea e plasată în
prezența acțiunii timp și spațiu:
cronotopul
modul principal de
expunere -
narațiunea
112
2.Cerințe posibilă
2.1. Apartenența la gen

Comentează, în minimum 50 de cuvinte, textul următor, evidențiind două trăsături ale genului epic.
Costi îşi trase scaunul lângă geamuri. Auzi subt el glasuri, însă nu vedea pe nimeni.
„Trebuie să fie tante Mathilde...”, se gândi el vesel. „Cu cine vorbeşte?” Glasul ei grav e
întovărăşit de ciripiri subţirele. Fără îndoială sunt domnişoarele lui Nacovici, care s-au întors de
la Iaşi, în vacanţa de Paşti. Spun întâmplări nostime de la şcoală. Câteodată îşi coboară glasurile,
ca să nu-i supere somnul lui. Dar el nu doarme.
Feri într-o parte ceaşca şi se plecă pe fereastră, zâmbind. Acuma le vedea. Stăteau pe
scaune de trestie, în faţa duduii Matilda. Aveau pe masă, între ele, cafeaua cu lapte. Laurenţia
privea într-o parte, c-un aer de mâhnire. Tristă i se păru şi Răţuşca, totuşi muşca cu dinţii ei albi
dintr-o felie de cozonac.
— Spune, draga mea, ce s-a întâmplat? întreba duduia Matilda.
Costi se retrase binişor la locul lui şi întinse urechea.
— Nu vrea să spuie; i-i ruşine, zise Răţuşca.
— Ba am să spun, tresări Laurenţia.
Mihail Sadoveanu, Venea o moară pe Siret
Notă
Pentru conținut, vei primi 6 puncte, iar pentru redactare, vei primi 4 puncte (utilizarea limbii
literare – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; ortografia – 1 punct; punctuaţia – 1 punct).
2.1.1.Model de rezolvare
Ce trebuie să am în vedere?
1. Comentează – prezintă semnificațiile textului = identific tema centrală/despre ce e vorba
în text;
2. Evidențiind două trăsături ale genului epic= identific două trăsăturile ale genului epic
pe care le exemplific și le explic (prezența instanțelor comunicării narative; narațiunea –
modul principal de expunere + indici spațio temporali – cu exemple explicate
Atenție! Dacă vi se cere doar să prezentați semnificațiile textului, fără două trăsături ale
genului epic, mergeți pe aceeași structură, doar că nu evidențiați trăsăturile, ci lucrați mai
mult pe exemple.
Ce spune textul? Vezi 1 Cum o spune? Vezi 2
1.prezența instanțelor comunicării narative: narator +
-ideea principală a textului personaje
identificată printr-un infinitiv lung – • Naratorul
descrierea / iubirea / căutarea / a. obiectiv – omniscient, omniprezent, narează la
descrierea etc persoana a III-a (exemple de 2 verbe), având o
viziune ,,dindărăt″. Se creează efectul de
verosimiliate și veridicitate, naratorul adoptând
o poziție de extrateritorialitate în raport cu
113
universul ficțional creat, neintervenind în
evoluția acțiunii (fac referire concretă la text) / a
personajelor,
b. Subiectiv – narator – personaj, implicat, narează
la persoana I (exemplu de 2 verbe), având o
viziune ,,împreună cu″. Se creează efectul de
autenticitate, întâmplările (fac referire concretă
la text) fiind filtrate prin subiectivitatea
naratorială – exemplu din text care să
evidențieze subiectivitatea – ,,mi se părea urâtă.″
• Personajele – numesc personajele și spun ceva
despre ele. De exemplu, personajului X îi este
surprins statutul social / un conflict interior.
Personajul Y este descris conform viziunii
subiective a personajului narator – exemplu -
,,părea supărată″ / personaje tipologice – conform
viziunii realismului.
2.modul principal de expunere este narațiunea +
indicii spațio-temporali
-realizez un rezumat cam într-o frază: fragmentul dat
surprinde – ideea / ideile principale.
-cronotopul poate fi:
• Vag determinat – exemple
• Bine-determinat – conform viziunii realismului –
exemple - toponime reale (nume reale de
localități)
-sintetizăm schița din tabel, începând cu informațiile din rubrica 1, continuând cu cele din rubrica
2, care vor fi dezvoltate și explicate.
Fragmentul dat surprinde, într-o manieră obiectivă, momentul în care Costi trage cu
urechea la discuția dintre tanti Matilde și domnișoarele Nacovici, Laurenția și Rățușca. Aparținând
genului epic, fragmentul dat valorifică trăsăturile acestuia. Astfel, pe de o parte, se remarcă
prezența instanțelor comunicării narative, naratorul și personajele. Perspectiva narativă e
obiectivă, cu o viziune ,,dindărăt", ce aparține unui narator omniscient, omniprezent și
extradiegetic - ,,se gândi", ,,coboară", ,,doarme". Focalizarea este zero. Se creează efectul de
verosimilitate în raport cu universul ficțional creat, intenția auctorială fiind de a crea o literatură
mimetică. Naratorul apare în ipostaza unui demiurg, manifestându-se, în special, funcția de regie
a acestuia. Sunt descrise gesturile personajelor - ,,Costi își trase scaunul", ,,se plecă pe fereastră".
De asemenea, cititorul are acces la gândurile personajelor - ,,se gândi el vesel". Mai mult,
intervențiile naratorului se constituie și ca mijloace de caracterizare - ,,tristă i se păru și Rățușca",
,,dinții ei albi". Fragmentul e prezentat într-o manieră realistă datorită detaliilor surprinse - ,,stăteau
pe scaune de trestie, în faţa duduii Matilda. Aveau pe masă, între ele, cafeaua cu lapte". Acțiunea
e plasată în timp și spațiu, menționarea unui cronotop real - ,,Iași, Paști" sporind efectul de
veridicitate. Se combină succint narațiunea cu dialogul, întrerupte de scurte fraze descriptive.
114
2.2. Perspectiva narativă
Noțiuni teoretice
Perspectiva narativă = punct de vedere asupra narațiunii / mod de raportare al naratorului la
universul ficțional (cum se povestește?)
c. Perspectiva narativă obiectivă:
➢ Viziune: ,,dindărăt"
➢ Focalizare zero / nonfocalizare
➢ Narator: – omniscient, omniprezent, și extradiegetic, narează la persoana a III-a
(exemple de 2 verbe).
➢ Efectul: de verosimiliate și veridicitate, naratorul adoptând o poziție de
extrateritorialitate în raport cu universul ficțional creat, neintervenind în evoluția
acțiunii (fac referire concretă la text) / a personajelor.
d. Perspectiva narativă subiectivă:

➢ Viziune: ,,împreună cu"
➢ Focalizare internă
➢ Narator: – narator – personaj/martor, implicat, intradiegetic, narează la persoana
I (exemplu de 2 verbe).
➢ Efectul: de autenticitate, întâmplările (fac referire concretă la text) fiind filtrate
prin perspectiva unică a personajului narator– exemplu din text care să evidențieze
subiectivitatea – ,,mi se părea urâtă.″
2.2.1.Model de rezolvare
Ce spune textul? Vezi 1 Cum o spune? Vezi 2

-identific perspectiva narativă (vezi verbele
-ideea principală a textului predominante)
identificată printr-un infinitiv lung – -stabilesc fiecare element care detaliază perspectiva:
descrierea / iubirea / căutarea / -viziune
descrierea etc -focalizare
-tip de narator
-efecte
-nuanțarea textului în conformitate cu perspectiva
narativă;
115
Aplicație – perspectiva narativă obiectivă
Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, perspectiva narativă din fragmentul de mai jos.
Costi îşi trase scaunul lângă geamuri. Auzi subt el glasuri, însă nu vedea pe nimeni.
„Trebuie să fie tante Mathilde...”, se gândi el vesel. „Cu cine vorbeşte?” Glasul ei grav e
întovărăşit de ciripiri subţirele. Fără îndoială sunt domnişoarele lui Nacovici, care s-au întors de
la Iaşi, în vacanţa de Paşti. Spun întâmplări nostime de la şcoală. Câteodată îşi coboară glasurile,
ca să nu-i supere somnul lui. Dar el nu doarme.
Feri într-o parte ceaşca şi se plecă pe fereastră, zâmbind. Acuma le vedea. Stăteau pe
scaune de trestie, în faţa duduii Matilda. Aveau pe masă, între ele, cafeaua cu lapte. Laurenţia
privea într-o parte, c-un aer de mâhnire. Tristă i se păru şi Răţuşca, totuşi muşca cu dinţii ei albi
dintr-o felie de cozonac.
— Spune, draga mea, ce s-a întâmplat? întreba duduia Matilda.
Costi se retrase binişor la locul lui şi întinse urechea.
— Nu vrea să spuie; i-i ruşine, zise Răţuşca.
— Ba am să spun, tresări Laurenţia.
Mihail Sadoveanu, Venea o moară pe Siret
Notă
Pentru conținut, vei primi 6 puncte, iar pentru redactare, vei primi 4 puncte (utilizarea limbii
literare – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; ortografia – 1 punct; punctuaţia – 1 punct).
Fragmentul dat are o perspectivă narativă obiectivă, cu o viziune ,,dindărăt", ce Prezentarea

aparține unui narator omniscient, omniprezent și extradiegetic - ,,se gândi", ,,coboară", perspectivei:
,,doarme". Focalizarea este zero. Se creează efectul de verosimilitate în raport cu universul -tipul
ficțional creat, intenția auctorială fiind de a crea o literatură mimetică. Naratorul apare în -descrierea
ipostaza unui demiurg, manifestându-se, în special, funcția de regie a acestuia. perspectivei
Omnisciența naratorială e evidentă în construcția textului. Astfel, pe de o parte, sunt
prezentate acțiunile personajelor, oferindu-se cititorului posibilitatea de a-și imagina -evidențierea
derularea secvenței - ,,Costi își trase scaunul", ,,se plecă pe fereastră". De asemenea, perspectivei
naratorul oferă acces la gândurile personajelor - ,,se gândi el vesel". Naratorul obiectiv prin legătura
detaliază textul, oferind informații care reprezintă mijloace de caracterizare directă a cu textul
personajelor -,,tristă i se păru și Rățușca", ,,dinții ei albi". Se remarcă intervenția
naratorului și în cadrul dialogului prin construcțiile incidente care conferă, astfel, caracter
scenic fragmentului ,,tresări Laurenţia". Menționarea unor indici spațio-temporali reali -
,,Iași, Paști" sporește efectul de veridicitate.
Aplicație – perspectiva narativă subiectivă
Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, perspectiva narativă din fragmentul de mai jos.

Pe la unsprezece noaptea am venit la cazinou. Mărturisesc, fără vreo emoție deosebită,
căci credeam că n-o s-o găsesc pe Irina, trecusem prin tot orășelul, și pe la cazinou chiar, și n-o
văzusem, și mă deprinsesem cu ideea că n-o s-o întâlnesc, după obicei. Printre mese, era și o masă
lungă, cu multă lume în jurul ei. Privirea mi s-a plasat, ca din întâmplare (sau poate dusă de cine
știe ce instinct), spre una din persoane, spre chipul ei. Totul s-a petrecut într-o secundă. Nu mi-
am dat seama că era Irina și nici n-am sesizat că ea se uita la mine. Ne uitam unul la altul, și eu
116
n-am priceput decât când ea și-a întors ochii. A fost o porțiune de timp (mai puțin ca o secundă)
când ea de-abia începuse să-și întoarcă ochii, și eu am înțeles că era ea. Singura dată când ne-
am mai văzut. Nu știu dacă ea s-a mai uitat la mine pe furiș, dar eu n-am mai avut curajul s-o
privesc, cu toate că am rămas la masa vecină încă un ceas. Am continuat cu prietenii mei să fiu
vesel, strident, să râd, să vorbesc tare, să dansez - tot timpul copleșit de prezența Irinei. Ce s-o fi
petrecut cu ea! Mi-aș da viața toată să știu ce se petrecea în ea! Reflecta: „Suport mai ușor
prezența lui decât mă așteptam”, sau era invadată de trecut și de dragoste? Sau mă privea cu
simpatie, ca o persoană în vârstă pe un copil? Ce concluzie pot să trag că n-a plecat imediat? Că
n-a vrut să facă nici un gest deplasat? Sau că nu era în stare să plece? Rămânând, îl umilea pe
bărbatul ei de alături, sau îi demonstra că, în sfârșit, avea tărie sufletească?
(Anton Holban, Obsesia unei moarte)
Fragmentul dat are o perspectivă narativă subiectivă, cu o viziune ,,împreună Prezentarea

cu", ce aparține unui narator-personaj, intradiegetic, implicat și care se poziționează perspectivei:
în interiorul universului ficțional - ,,am venit", ,,n-o văzusem", ,,n-am sesizat". -tipul
Focalizarea este internă. Se creează efectul de autenticitate, astfel că evenimentele -descrierea
narate sunt prezentate din perspectiva unică a personajului narator, acesta filtrând perspectivei
realitatea prin propria-i subiectivitate. Astfel, personajul-narator își mărturisește într-
o manieră sinceră gândurile, temerile, năzuințele legate de întâlnirea cu Irina, despre
care cititorul poate intui ca e fosta iubită - ,,mărturisesc, fără vreo emoție deosebită, -evidențierea
căci credeam că n-o s-o găsesc pe Irina". Se observă dispariția omniscienței perspectivei
naratoriale și limitarea perspectivei, astfel că, întâlnirea propriu-zisă devine o surpriză prin legătura
pentru narator. Momentul contactului vizual e descris, de asemenea, așa cum e cu textul
perceput de acesta - ,,a fost o porțiune de timp,",,nu știu dacă ea s-a mai uitat la mine
pe furiș". Autocaracterizarea - ,,să fiu vesel, strident, să râd, să vorbesc tare, să
dansez" subliniază contrastul dintre tulburarea interioară a personajului-narator și
nepăsarea pe care intenționează să o transmită. Limitarea naratorială și îngustarea viziunii e
evidențiată de afirmația - ,,Mi-aș da viața toată să știu ce se petrecea în ea!". Viziunea ,,dindărăt"
e anulată, naratorul nu mai are acces la gândurile personajului. Urmează o serie de interogații care
care iau naștere în mintea personajului-narator, subiectivitatea momentului fiind evidentă prin
faptul că acesta oferă mai multe interpretări reacțiilor Irinei, însă nimic nu îi oferă siguranța
realității.
2.2.1.Barem
Prezentarea perspectivei narative din fragmentul dat 6 puncte

– precizarea tipului de perspectivă narativă: perspectivă obiectivă – 2 puncte
– evidenţierea perspectivei narative indicate, de exemplu: omnisciența narativă, relatarea la
persoana a III-a etc.
• prezentare adecvată și nuanțată, prin ilustrare cu exemple din fragmentul dat – 4 puncte
• prezentare ezitantă, prin raportare la fragmentul dat – 2 puncte
• încercare de valorificare a fragmentului – 1 punct
– utilizarea limbii literare – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; ortografia – 1 punct (0–
1 greşeli ortografice – 1 punct; 2 sau mai multe greșeli – 0 puncte); punctuaţia – 1 punct (0–1
greşeli de punctuaţie – 1 punct; 2 sau mai multe greșeli – 0 puncte) 4 puncte

117
2.3.Caracterizare de personaj
- noțiuni teoretice
a.1.Modalități clasice de caracterizare:
Modalități de
caracterizare Modalități de
directă: caracterizare indirectă:
narator
nume
personaje
comportament /
acțiuni
autocaracterizare
limbaj
atitudinea față de celelalte

personaje
atitudinea celorlalte
personaje
mediul de viață
a.2.Mijloace moderne de
caracterizare a personajelor:
specifice prozei psihologice

specifice prozei realiste
stilul indirect pluriperspectivismul

monologul liber /tehnica reflectării tehnica
interior poliedrice comportamen-
detaliului tismul;
semnificativ
surprinderea relației
individului cu
vezi caracterizarea lui Ghiță, mediul în care
vezi Enigma trăiește
Moara cu noroc, Ioan Otiliei, George
Slavici Călinescu
118
2.3.1. Model de rezolvare
Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, două modalități de caracterizare a personajului, identificate
în fragmentul dat.
În mintea lui Gonea gândurile se învolburau cu așa iuțeală, că nu le mai putea urmări.
Stătea uluit, buimac și numai inima i se zvârcolea și tremura. Dar Teacă nu-i dădu răgaz:
-Hai, neică! Îi șopti cu glas muiat. Hai să vezi!... O să-ți arăt cum se plimbă fără pic de
rușine....
Se lua în neștire după băiat, cu pași de plumb, ca o vită care merge la zalhana 24. Trecea
pe străzi strâmte și întunecoase, unde oameni palizi, îmbrăcați în zdrențe murdare, alergau
zăpăciți, încoace și-ncolo, cu necazurile întipărite pe față. Acuma Gonea vedea lămurit că
Margareta e gata să-l părăsească. Dar nu putea înțelege ce se petrecea în sufletul lui însuși. Poate
l-o fi fermecat hoața? ... Nu prea căutase să-și dea seama dacă iubește sau nu. Oricum, îl rodea
un necaz nespus când se gândea că azi-mâine n-are s-o mai vază lângă dânsul. Începuse să-și
închipuie că fata asta e legată oarecum de sufletul lui, poate chiar de viața lui și, în clipa când s-
ar despărți de ea, viața lui ar trebui să ia o întorsătură neașteptată.
(Liviu Rebreanu, Golanii)
Fragmentul dat surprinde statutul psihologic al personajului Gonea, care e surprins atât prin
mijloace clasice de caracterizare, cât și prin mijloace moderne. Astfel, naratorul surprinde în
mod direct gândurile lui Gonea care ,,se învolburau cu așa iuțeală, că nu le mai putea urmări".
De asemenea, personajul e caracterizat direct ca fiind ,, uluit, buimac", precizarea ,, numai inima
i se zvârcolea și tremura" trădând o stare interioară de dezechilibru și emoție intensă. Metafora
,,cu pași de plumb" transmite temerea personajului și dificultatea momentului pe care o resimte ca
atare. Prin stilul indirect-liber, mijloc modern de caracterizare, cititorul are acces la psihicul
personajului - ,,Dar nu putea înțelege ce se petrecea în sufletul lui însuși. Poate l-o fi fermecat
hoața?". Cititorul înțelege că temerile lui Gonea manifestate vizibil se nasc în jurul posibilității ca
Margareta să-l părăsească. Intensitatea trăirilor este explicată oarecum de către personaj asemenea
unei vrăji, după care naratorul dezvăluie în continuare analiza gândurilor acestuia.
2.3.2.Barem
Prezentarea a două modalități de caracterizare a personajului, identificate în fragmentul dat 6
puncte
• precizarea a două modalități de caracterizare: 1 punct + 1 punct = 2 puncte
• prezentarea fiecărei modalități de caracterizare (prezentare adecvată și nuanțată – 2
puncte; încercare de prezentare: 1 punct): 2 puncte + 2 puncte = 4 puncte
24
Zalhana – abator rudimentar pentru ovine, amenajat în vederea preparării pastramei
119
III. Semnificația timpurilor și modurilor verbale
1.Parte teoretică
PREZENTUL-este.
• presupune o acțiune continuă, fără perspectiva încheierii; permanentizează acțiunea.
•trasează axa temporală a desfășurării acțiunii până la infinit;
•imprimă un ritm vioi acțiunii şi o dinamizează;
•dă impresia că acțiunea se desfășoară sub ochii receptorului, creând impresia de autenticitate şi
exactitate;
•are puterea de a reînvia faptele trăite de narator;
• prezentul liric exprimă intensitatea trăirii într-o durată concentrată, valorizează clipa
prezentului, în contrast cu trecutul sau cu viitorul; proiectează clipa în eternitate.
Din valurile vremii, iubita mea, răsai

Cu braţele de marmur, cu părul lung, bălai (...)
Cu zâmbetul tău dulce tu mângâi ochii mei
Femeie între stele şi stea între femei. (M. Eminescu, Din valurile vremii...)
IMPERFECTUL – era.
•timpul propriu literaturii de amintiri, al aceluia care înfățișează o succesiune de evenimente ale
trecutului;
•arată o acțiune neterminată în trecut, simultaneitatea, permanenta; exprimă durata acțiunii, a
trecerii timpului, a insistenței;
•este un timp al narativității subiective, evocatoare;
• poate deschide o perspectivă dinspre trecut spre viitor;
• prelungește durata acțiunii pe axa temporală la infinit;
•imperfectul narativ/ evocativ – timpul narațiunii este prelungit spre timpul istorisirii; instituie o
perspectivă subiectivă;
•imperfectul descriptiv - conferă descrierii un caracter dinamic în opoziţie cu decupajul static
determinat de utilizarea prezentului;
•este indice al trecerii de la realitate la imaginar în jocul de copii devine o strategie de a construi
viziune poetică, de a întemeia lumi posibile şi de a imagina experiențe ipotetice ( posibile).
Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată;

Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei nălţam la steaua
Singurătăţii. (M. Eminescu, Odă –în metru antic)
PERFECTUL SIMPLU – fuse.

• NARATIV :- situează evenimentul într-un trecut recent;- arată caracterul punctual al
acțiunii;- reliefează derularea rapidă a evenimentelor ori valoarea momentană a unei
stări;- situarea în finalul textului în care predomină alt timp (impf. sau prez.) produce o
schimbare de ritm narativ având rolul de accelerare bruscă a relatării;- este un timp
specific scrierilor istorice;- sensibilizează desfășurarea, succesiunea acțiunilor;
• DESCRIPTIV :- presupune o deviere expresivă de la caracterul prin excelență narativ al
acțiunii; oferă vivacitate imaginilor.
120
Când deodată tu răsărişi în cale-mi,
Suferinţă, tu, dureros de dulce.... (M. Eminescu, Odă –în metru antic)
PERFECTUL COMPUS- am fost.

•înscrie evenimentele narate într-o durată trecută, asupra căreia nu se mai poate reveni;
• poate avea rol de evocare, marcat de indici ai subiectivităţii;
•delimitează planul naratorului de planul personajelor;
•folosit în finalul textului în contrast cu alte timpuri poate avea rol rezumativ;
• poate da impresia că apropie acţiunea de momentul vorbirii, ceea ce măreşte emoţia;
•creează impresia unei afectivităţi mai puternice, mai pronunţate;
•evidenţiază alternarea planurilor real cu cel al dorinţei; se creează impresia unui joc al
destinului.
Pe lângă plopii fără soţ
Adesea am trecut;
Mă cunoşteau vecinii toţi –
Tu nu m-ai cunoscut. ((M. Eminescu, Pe lângă plopii fără soţ...)
VIITORUL-voi fi.
•formele culte, literare sugerează siguranţa sau o condiţionare a intenţiei;
•este timpul perspectivei;
•lărgeşte orizontul în plan spaţial şi temporal;
•sunt expresive îndeosebi formele populare, familiare care sugerează oralitatea;
•arată durata ideală, a creaţiei, a artei;
•artistic, aceste verbe încheie o experienţă de cunoaştere, cea a timpului trăit, iar cu ele se începe
o nouă aventură cognitivă, aceea a unui timp al ficțiunii artistice.
Simţi-o-voi odată umbrind mormântul meu...

Mereu va creşte umbra-i, eu voi dormi mereu. (M. Eminescu, O, mamă...)
Modul conjunctiv- să fiu- exprimă potențialitatea unei acțiune realizabile, posibile, probabile
sau atitudinea emițătorului faţă de acţiunea, starea, trăirea enunțate: ---incertitudinea,
ezitarea, aproximația, deliberația, dorința, protestul, indignarea etc.exprimă stări afective
(atitudini şi trăiri subiective).
O, vino iar în al meu braţ,
Să te privesc cu mult nesaţ,
Să razim dulce capul meu… (M. Eminescu, De ce nu-mi vii)
Modul gerunziu - fiind –exprimă o acțiune în desfășurare, fără referire precisă la momentul
vorbirii. Imprimă ideea de continuitate.
Iubind în taină am păstrat tăcere
Gândind că astfel o să-ţi placă ţie… (M. Eminescu, Iubind în taină...)
121
Comentează, în minimum 50 de cuvinte, fragmentul dat, evidenţiind rolul verbelor

la timpul prezent.
Dar, de bună seamă, când n-ai ajuns douăzeci şi cinci de ani şi când iubeşti pentru întâia
oară, sufletul se îmbată prea uşor, şi vorbele prea se zoresc ca să destăinuiască lucruri care nu
trebuie spuse aşa, dintr-o dată. Desigur, prea m-am grăbit să-i mărturisesc totul de la început,
prea m-am lăsat în voia naivităţii vârstei mele; vădit lucru! – în iubire trebuie şi puţină şiretenie,
puţină diplomaţie. Numai astfel pot să-mi explic răceala subită ce mi-a arătat din momentul acela.
Doamne, aş putea zice dispreţul, pe care atunci mi s-a părut că-l întrezăresc fluturând uşor pe
buzele ei palide. (Bac sesiunea din toamnă, 2016)
2.1. Model de rezolvare
1.Identific verbele la timpul prezent.

2.Identific tema textului.
3.Identific elemente de construcție a textului care m-ar putea ajuta să explic semnificația textului,
insistând pe rolul verbelor la timpul prezent.
Ce spune textul? Cum o spune?
-sentimente, idei, stări, caracteristici ale • Verbele le timpul prezent

personajelor - iubești, se îmbată, se zoresc etc. – rol
-Definirea modului naiv în care se de generalizare a unei experiențe;
îndrăgostește un tânăr din perspectiva prezentul gnomic;
personajului narator. • Alte elemente de construcție
-adv.relativ ,,când″
-personificarea ,,sufletul se îmbată″,
,,vorbele prea se zoresc″
-adverbul ,,desigur″
Fragmentul dat surprinde definirea modului naiv în care un tânăr se îndrăgostește din
perspectiva personajului narator, care generalizează experiența proprie și o aduce la statutul unei
situații general-valabile. Descrierea pașilor parcurși de cei care n-au ajuns încă ,,douăzeci și cinci
de ani″ și ,,iubesc pentru întâia oară″ dobândesc aspectul unei rețete a cărei reușită o garantează
cel care a experimentat-o. Astfel, pe de o parte, verbele la timpul prezent permanentizează
acțiunile descrise și dau impresia de autenticitate și exactitate. Personajul narator trece de la
experiența proprie, autentică - ,,să-i mărturisesc″ la generalizarea acesteia - ,,când iubești″, ,,se
zoresc", ,,să destăinuiască", ,,trebuie". Este evident că prezentul este asociat exprimării unor
aspecte existențiale general valabile sau cu un grad ridicat de generalitate. Simptomele unui tânăr
îndrăgostit, naivitatea și puritatea acestuia pot fi fatale - ,,m-am lăsat în voia naivităţii vârstei
mele″. generalizează experiența personajului narator, el extrapolând cazul lui la statutul unei
axiome despre îndrăgostirea naivă a tinerilor de până la douăzeci și cinci de ani.
122
IV. Genul dramatic
1.Parte teoretică
1.1.Definiție
-cuprinde operele literare destinate reprezentării scenice. Sentimentele se transmit în mod
indirect prin intermediul personajelor și al acțiunii, având ca mod principal de expunere
dialogul.
1.2.Trăsături:
a.folosirea dialogului ca mod principal de expunere
b.textul are o structură specifică, fiind împărțit în acte, tablouri, scene
c.folosirea indicațiilor scenice/didascaliilor/notațiilor autorului care reprezintă singura intervenție
a autorului/dramaturgului în text, oferind cititorului, regizorului, cititorilor informații despre
decor, gesturile, atitudinea, stările, reacțiile personajelor.
d.spațiul și timpul acțiunii sunt restrânse
1.3.Structura textului dramatic
• Actul: un episod important
• Tabloul: subdiviziune a actului formată din mai multe scene
• Scena: subdiviziune a unui act/tablou delimitată prin intrarea/ieșirea din scenă a unui
personaj
1.4. Indicațiile scenice / Notațiile autorului / Didascaliile
gesturile
personaj
elor
acțiunile
decor personaj
elor
indicațiile
scenice oferă
informații
despre:
stările
mimică persona-
jelor
atitudine
a
persona-
jelor
123
Prezintă, în minim 50 de cuvinte, rolul notațiilor autorului din fragmentul de mai jos.
MANOLE:...Despre artă voiam să stăm de vorbă, Vlad. Ți-am văzut atelierul.
VLAD: (crispat) Și?
MANOLE: (cu precauțiune, ca să nu lovească prea tare): Cred că nu te-ai găsit încă.
VLAD: Te referi la căutările mele?
MANOLE: Ții să precizez? Bălăceala psihanalitică mi-a produs totdeauna repulsie. Faptul că
măruntaiele sunt așezate mai jos decât capul nu le conferă adâncime. Falsele profunzimi, ca și
falsele înălțimi, mă crispează. Cât despre căutările formale, Vlad, nu sunt rodnice decât atunci
când știi bine ce ai de spus. Și că merită s-o spui.
VLAD: (bufonând) Despre măreția omului! Vorbe, tată! Cine mai crede în ele?
MANOLE: Și răspunderile? Tot vorbe sunt?
VLAD: Răspunderi! De-abia izbutesc să mă simt responsabil față de mine și uneori și încercarea
asta mi se pare caraghioasă. Mă uit în oglindă și-mi vine să râd. (Ironic). Bunul dumitale prieten,
Brâncuși, făcea, totuși păsări măiestre și coloane neterminate.
MANOLE: Da. Aveam viziuni diferite. (...) Dar arta lui Brâncuși, ca a oricărui mare artist, făcea
parte din ordinea și frumusețea lumii. Când a murit, am simțit că e mai puțină lumină în jur.
(Horia Lovinescu, Moartea unui artist)
2.1.Model de rezolvare
Ce trebuie să am în vedere?
1. Identific ideea fragmentului / tema discuției dintre personaje (vezi modelul anterior)
2. Evidențiind rolul notațiilor autorului – prezint rolul general al indicațiilor textului
(definiție), cu exemple din text (toate, grupate pe rol) explicate.
Pentru a explica rolul indicațiilor scenice, aveți în vedere cei trei pași la fiecare indicație:
indicația • ,,crispat"
rolul • arată starea lui Vlad
• în momentul în care află ca

legătura cu textul tatăl i-a vizitat atelierul
124
Fragmentul de text surprinde discuția dintre Manole și Vlad, tată și fiu, doi artiști, despre
stilul și creația lui Vlad. Aparținând genului dramatic care este destinat reprezentării scenice,
gândurile, ideile, intențiile dramaturgului sunt transmise și prin intermediul indicațiilor scenice,
care reprezintă singura intervenție a acestuia în text, oferind informații regizorului, actorilor,
cititorului despre decor sau modul în care trebuie jucată o scenă, aducând completări legate de
atitudinea, acțiunile sau starea personajelor, aceste intervenții fiind de natură paraverbală sau
nonverbală. Astfel, în secvența dată, discuția crispată dintre Vlad și Manole e transmisă actorilor
prin didascaliile care completează, în special, starea lui Vlad în momentul în care află că tatăl i-a
vizitat atelierul - ,,crispat″, dar și atitudinea lui - ,,ironic″- când îi răspunde intervenției tatălui. Se
evidențiază două atitudini diferite ale celor doi față de sculptură. De asemenea, intervențiile ,,cu
precauțiune, să nu lovească prea tare″, ,,bufonând″ evidențiază atitudinea și tactica tatălui în
contextul intervențiilor legate de creația lui Vlad. Acesta dorește să fie pe cât de direct, pe atât de
diplomat, încercând să inducă fiului ce presupune adevărata sculptură, pornind de la modelul lui
Brâncuși pe care îl consideră exponențial. Vlad explică specificul creațiilor lui asociindu-le cu
propria personalitate, care încă nu e clar conturată, opera reflectând complexitatea interioară a
artistului.
3.Barem
Prezentarea rolului notațiilor autorului în fragmentul dat (de exemplu: oferă informații despre
decor, context spațio-temporal, mișcare scenică, personaje etc.) 6 puncte
• prezentare adecvată și nuanțată, prin raportare la fragmentul dat – 6 puncte
• prezentare ezitantă, prin raportare la fragmentul dat – 3 puncte; simpla precizare
a rolului notațiilor autorului sau tendință de generalizare – 1 punct.

125

Examenul Național de Bacalaureat - Final, 2021 PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Examenul Național de Bacalaureat - Final, 2021 PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

1

Liceul Teoretic Creștin ,,Pro Deo"

Examenul Național de Bacalaureat

Clasa a XII-a Profesor, Nechifor Alexandra

Genul epic – pag. 9

✓ Ion Luca Caragiale – O scrisoare pierdută, comedie – p. 63

✓ Mihai Eminescu – Luceafărul, romantism – p. 76

❖ Subiectul IB – textul argumentativ – p. 97

E1 – Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularități ale

În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:

E2 – Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularitățile de

În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:

În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:

Redactare – 12 puncte – punctaj valabil la toate eseurile

1.precizarea perioadei, curentului cultural / literar / orientării tematice – 2p (se face în

• Analiza a două elemente de structură, de compoziție și de limbaj semnificative pentru textul

1.prezentarea și analiza fiecărui element de construcție studiat, justificând relevanța acestuia

Eseul 2 – particularități de construcție a unui personaj

1.prezentarea elementelor – 3x2=6p

Eseul 3 – relația dintre două personaje

1.prezentarea elementelor – 3x2=6p

În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:

3. Două elemente de construcție a textului: conflictul + perspectiva narativă

citate pe care vreau să le rețin:

Cuvinte-cheie: relația manipulator-manipulat, statut social, psihologic, moral,

citate pe care vreau să le rețin:

Cuvinte-cheie: stil anticalofil, personaj-tip, relația manipulator-manipulat, viclenia, scena horei,

citate pe care vreau să le rețin:

2.Două trăsături care fac posibilă încadrarea într-un curent

3.Tema + 2 secvențe reprezentative

4. Două elemente de construcție a textului

1.3. Personajul se încadrează în sfera moralității. Se duce la biserică, ține post, nu se dă

2.Principala trăsătură + 2 secvențe

E2 Principala trăsătură de caracter a Vitoriei este adaptabilitatea, caracterul ei puternic

3.Două elemente de construcție a textului

Cuvinte-cheie: roman modern, analiză psihologică, autenticitate, personaj intelectual, analitic,

5.1.Incipitul fixează, în maniera prozei realist-obiective, cronotopul - ,,În primăvara anului

citate pe care vreau să le rețin:

2.1.Din punct de vedere social, Gheorghidiu este înfățișat în incipitul romanului ca

4. Prezentarea a două componente de structură, de compoziție şi de limbaj ale romanului

1920 1930 1930 1933

L. Rebreanu M. Sadoveanu C. Petrescu

-literatură caracterizată de -literatură caracterizată de

citate pe care vreau să le rețin:

citate pe care vreau să le rețin:

4.Două elemente de construcție a textului

citate pe care vreau să le rețin:

3.Principala trăsătură de caracter + 2 secvențe reprezentative

citate pe care vreau să le rețin:

Cuvinte-cheie: perioada postbelică, criză culturală, instrument de propagandă, literatură de sertar,

Cuvinte-cheie: postmodernism, autenticitate, hibridizarea romanului, lumea occidentală,

citate pe care vreau să le rețin:

Cuvinte-cheie: postmodernism, statut social, psihologic și moral, lumea occidentală, conversația

citate pe care vreau să le rețin:

4.Două elemente de construcție a textului

citate pe care vreau să le rețin:

Cuvinte-cheie: neomodernism, generația șaizecistă, principiul ambiguității, elemente de

Redactează un eseu de minim 400 de cuvinte în care să prezinți tema şi viziunea

1.Contextul apariției poeziei: prezentarea curentului romantism:

Romantismul este o mișcare literară şi culturală ce apare la sfârșitul secolului al XVIII-lea,

4. Ilustrarea a două elemente de compoziţie şi de limbaj ale textului poetic studiat,

Cuvinte-cheie: simbolism, folosirea simbolurilor, corespondențele, tema omului damnat la

4.Două elemente de construcție a textului poetic