GENUL LIRIC

1.       Definiţie: -     Modalitate de creatie a unei opere literare în care poetul  îşi exprimă în mod direct gândurile şi
sentimentele,     prin intermediul EULUI  LIRIC.. 
          Este genul literar al subiectivităţii, al lumii interioare.
 Obs.: Operele lirice nu au personaje, întâmplări, acţiune sau subiect, de aceea ele nu se pot povesti.
2.         Trăsături:
I.    EUL LIRIC
                     =   “vocea” care exprimă gândurile şi sentimentele poetului;
                     =   nu se confundă cu personalitatea reală a poetului;
                     =   mărci gramaticale: persoana la pronume, adjective pronomonale posesive şi verbe (I/a II-a, subiectiv; a
III-a obiectiv) 
II.     FIGURI DE STIL: epitet,metaforă, enumeraţie, ş.a.
III.   IMAGINI POETICE: vizuale, auditive, olfactive, motorii, motorii, tactile, gustative;
IV.  MODALITATI DE EXPUNERE SPECIFICE: descrierea, monologul, dialogul;
V.     VERSIFICATIA ( PROZODIA ):           
A)    RITM ( iambic (-/), trohaic(/-), dactilic etc
B)     RIMA ( monorimă (a-a-a-a), încrucişată (a-b-a-b), îmbrăţişată(a-b-b-a), împerecheată(a-a-b-b), variată );
C)    MASURA VERSURILOR= numărul de silabe dintr-un vers.

3.         TIPURI DE POEZIE:
A)    poezie lirică subiectivă = lirica eului (I, II )
B)     poezie lirică obiectivă : 
a)      “lirica rolurilor” (se  exprimă direct sentimentele altei persoane );
b)       “lirica măştilor” ( Autorul se ascunde sub masca altor personaje: o altă 
personalitate  exprimă  sentimentele poetului – Demiurgul= 
                                                                  locul fiinţei umane  în Univers -   Luceafărul, de Mihai 
                                                                  Eminescu ) 

  TEXTUL LIRIC
I.   Elemente de compoziţie şi de ordin structural:
                                    1.   titlu, 
2.   incipit, 
3.   secvenţe poetice,
4.   relaţii de opoziţie şi de simetrie, 
5.   elemente de recurenţă :  motiv poetic, laitmotiv.
II.    Instanţele comunicării în textul poetic: eul liric
III.   Tipuri de lirism: subiectiv şi obiectiv.
IV.    Analiza limbajului poetic sub aspectul particularităţilor  stilistice  ( expresivitate, 
ambiguitate, sugestie: figuri sintactice, figuri semantice, figuri de sunet şi 
elemente de versificaţie ).
V.    Momente ale evoluţiei poeziei în literatura română
I.   Elemente de compoziţie şi de ordin structural
1.       titlu; 
2.       incipit; 
3.       secvenţe poetice;
4.       relaţii de opoziţie şi de simetrie; 
5.       elemente de recurenţă :  motiv poetic, laitmotiv; 
6.       instanţele comunicării în textul poetic: eul liric.
 1.   TITLU
=    cuvânt, sintagmă sau text care stă în fruntea unei poezii, concentrând problematica tratată.
=   
 in poezie sunt utilizate frecvent titluri metaforico-simbolice, originale şi expresive, destinate să 
                     orienteze aşteptările cititorului ( Amurg violet, Cuvinte potrivite, Flori de mucigai ).
=     poate exprima  timpul, spaţiul; poate fi cuvânt-cheie ( Plumb ). 
      Cuvânt:       Luceafărul, de M.Eminescu; 
Testament, de Tudor Arghezi, 
Plumb, de George Bacovia.
      Sintagmă:    Malul Siretului, de V. Alecsandri; 
Paradis în destrămare, L. Blaga; 
Flori de mucigai, Tudor Arghezi;
      Text:           Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, L. Blaga, 
Fiind băiet, păduri cutreieram, M.Eminescu.
2.   INCIPIT =  formulă introductivă într-o operă literară, cu o anumită relevanţă artistică; 
   =  are valoare anticipativă, uneori sugerează semnificaţia întregului text;
   =  Tine de construcţia exterioară a operei literare.
                                                     
  Exemple 

“Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” = Titlu= primul vers;

“Leoaică tânără, iubirea” = Titlu= primul vers;
“Dormeau adânc sicriele de plumb” – Plumb ( primul vers );
“Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte” – Testament, de T. Arghezi;
“A fost odată, ca-n poveşti” – Luceafărul, de Mihai Eminescu.
3.   SECVENTA POETICA
      unitate de construcţie a unei poezii, concentrând o idee literară , corespunzătoare, de regulă, unei strofe:
                                                            Exemplu 
“Eu nu strivesc corola de minuni a lumii,
şi nu ucid  
cu mintea tainele ce le-ntâlnesc 
în calea mea   
în flori, în ochi, pe buze ori morminte” 
( L. Blaga  -  cunoaşterea  luciferică )
4.    RELATII DE OPOZITIE/ SIMETRIE
elemente de compoziţie în textul poetic:
      relaţia de simetrie= dispunerea, într-un mod asemănător, a unor cuvinte /            sintagme, secvenţe 
poetice identice în  discursul liric, fiind aşezate într-o  îmbinare 
armonioasă şi având rol eufonic şi de a accentua ideea poetică;
                                                                   Exemple:
        “Ea era frumoasă ca umbra unei idei, //
[…]   Ea nu avea greutate, ca respirarea. //
[…]   Ea era frumoasă ca umbra unui gând”.  
 ( frumuseţe senzorială + ideală  ): Evocare, Nichita Stănescu
      relaţia de opoziţie= raport între elementele lirice antitetice, care coexistă opunându-se ori 
excluzându-se pentru a scoate în  evidenţă ideea poetică sau semnificaţiile 
acelor cuvinte / sintagme / secvenţe poetice.
                        Estetica urâtului ( FRUMUSETEA URATULUI )în Testament, de Tudor Arghezi: 
“bube, mucegaiuri şi noroi” – “frumuseţi şi preţuri noi”; 
 “Zdrenţe” – “mucegaiuri şi icoane” ; 
“veninul” – “miere”.

5.   ELEMENTE DE RECURENTA ( repetiţie ):

      motiv poetic= unitate structurală minimală, relevând o situaţie tipică şi având  semnificaţii 
 simbolice . Prin repetare,  devine element de recurenţă şi laitmotiv.
                               Ex.: luna, lacul, stelele, luceafărul, teiul, codrul → TEMA NATURII;
Obs.: Tema: element din structura operei literare; un aspect din realitate transfigurat in opera ( despre 
ce e  vorba în operă= ideea centrală ): iubirea, războiul, natura, istoria, moartea, geniul.
      laitmotiv= motiv central care se repetă de mai multe ori într-o operă, pentru a  accentua 
imaginea artistică. In poezie, se integrează uneori, refrenului. 
Obs. : Refren = cuvânt, vers sau chiar strofă care se repetă într-o poezie pentru a accentua  o anumită 
idee  poetică.
           Ex.: “Copacii albi, copacii negri / Stau goi în parcul solitar/   
( alb + negru→ gri= cromatica → dezolarea )
                    Décor de doliu funerar      /   Copacii albi, copacii negri”.     ( G. Bacovia, Décor )

II.   Instanţele comunicǎrii în textul poetic: EUL LIRIC

      Eul  liric = “vocea interioară” a creatorului de poezie;
      “vocea ”  care exprimă gândurile şi sentimentele poetului;
      mărci gramaticale: pronume , adjective pronominale  posesive şi verbe la persoana I;
      nu se confundă cu personalitatea reală a autorului;

III.  Tipuri de lirism: subiectiv şi obiectiv:

LIRICA SUBIECTIVA: lirica eului ( pers. I )( Eu nu strivesc corola de minuni a lumii)=confesiv, 
monologal
LIRICA OBIECTIVA ( pers. a III-a ):    
      “lirica rolurilor”- G. Călinescu    ( poetul exprimă direct  sentimentele altei 
persoane ) : poezie teatrală;
      “lirica măştilor”      – Tudor Vianu ( în Luceafărul lui  Mihai Eminescu, în fabule: autorul se 
ascunde sub masca altor  personaje – o altă personalitate exprimă 
sentimentele poetului, gândurile lui Eminescu  despre locul fiinţei 
                                                umane în Univers – Demiurgul ).
IV.   Analiza limbajului poetic sub aspectul particularitǎţilor stilistice

Figuri de stil:
A)       Figuri de stil:
      figuri sintactice şi de construcţie ( enumeraţia, repetiţia, paralelismul sintactic, refrenul,  
simetria, antiteza , invocaţia  retorică, inversiunea )
      figuri semantice: epitet,comparaţie, personificare, hiperbolă,metafora, oximoron, simbol ( Bacovia : plumb= depresia;
galben=boala ),

1.   epitet= caracteristică a unui substantiv sau verb pentru a înfăţişa imaginea lui aşa cum se 
                                    reflectă în  fantezia autorului;
2.   metafora= relatie de analogie intre sensurile a 2 cuvinte :  “regina nopţii moartă”= luna, ca o regină a nopţii;
3.   oximoron= asocierea a 2 termeni opuşi:  “dulce jale, farmec dureros, dureros de dulce, jale, 
                                                      vară de  noiembrie, întuneric alb, mort frumos cu ochii vii”.
4.  sinestezia= acord de senzaţii ( vizuale, auditive, olfactive, tactile, motorii ); « pictura parfumata cu vibrari de violet »

      figuri de sunet:  
1. aliteraţie: joc de consoane: “Vâjâind ca vijelia şi ca plesnetul de  ploaie”, “Si zalele-i zuruie
crunte”;
2. onomatopee: buf, trop;
3. asonanţa: joc de vocale: “Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate”.
                                               “Nunul mare, mândrul soare şi pe nună, mândra lună”.
 Versificaţie
Versul= un rând dintr-o poezie;
alb ( fără rimă );
liber ( fără rimă, ritm , cu metri diferiţi ), dar cu ritm interior.
Strofa= subdiviziunea unei poezii. In funcţie de numărul de versuri, strofa se numeşte: monovers (1v),     
                             distih ( 2v ),  terţet  ( 3 v ), catren ( 4v ), cvinarie ( 5v), sextină , polimorfă ( 7-12 v );
 Orice vers are rimă, ritm,măsură:
I.            RIMA= potrivirea sunetelor la final de vers → MUZICALITATEA;
  aabb = împerecheată; abab = încrucişată ; abba = îmbrăţişată; aba = înlănţuită ; aaaa= monorima.
Feminină= accent pe penultima silabă ( luminozitate, deschidere ): “Peste vârf de rămurele /  Trec
în                                                                               stoluri rândunele”.
Masculină= accent pe ultima silabă ( închidere, întuneric ): “La paşa vine un arab/ Cu ochii stinşi, cu 
                                                                                                            glasul slab”.
II.           RITM:
a)     ritm bisilabic: 
        troheu ( - U )= ritm optimist, caracteristic poeziei populare:
                                “Doi-nă,/  doi-nă,/  cân-tic/  dul- ce” (  -U /  -U/  -U /  -U  );
        iamb ( U - ) = gravitate, solemnitate, tristeţe: “A fost/ o-da / -tă ca-n / po-veşti” ( U-/ U-/ U-/ U- );
B)                 ritm trisilabic:  
dactil ( -UU ): “Mih-nea în/-ca-le-că /, ca-lul său / tro-po-tă”  ( -UU/ -UU/ -UU/ -UU );
amfibrah ( U-U ): “Pe vo-dă-l / ză-reş-te/ că-la-re/ tre-când” ( U-U/   U-U/   U-U/   U-U/   U- );
anapest ( UU- )=ritm solemn: “A-le tur/ -nu-ri-lor/ “   ( UU-/        UU- )
III.        MASURA VERSURILOR  =numărul de silabe dintr-un vers.
ARTA POETICA
( poezie programatică, manifest literar, ars poetica, testament literar )
      Arta poetică= text liric în care autorul îşi exprimă concepţia despre poezie(sursele de inspiratie, instrumentele creatiei,
rolul poeziei)  şi  misiunea  poetului;
                            = crez poetic: poezia în care autorul îşi exprimă CONCEPTIA  ESTETICA.
      Crezurile  poetice în literatura română sunt de 3 tipuri:
I.     crezuri poetice încadrate TEMATICII SOCIALE:             
      Epigonii ( Mihai Eminescu ), 
      Testament   (  T. Arghezi ),
      Flori de mucigai ( T. Arghezi )
      Testament( Ienăchiţă Văcărescu );
II.    crezuri poetice ALEGORICE= bazate pe o poveste: 
Luceafărul ( M. Eminescu ), 
Noaptea de decemvrie ( Alexandru Macedonski ), 
Riga Crypto şi lapona Enigel ( Ion Barbu= o poveste a nunţii ), 
Mistreţul cu colţi de argint ( Stefan Augustin Doinaş=o povestire de vânătoare);
III.    crezuri poetice STRUCTURATE   METAFIZIC ( FILOSOFIC ): 
Din ceas, dedus(Joc secund)( Ion Barbu ), 
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii( L.Blaga ),
Nehotărâre ( Tudor Arghezi ).

V.   Momente ale evoluţiei poeziei în literatura română

1.     Literatura paşoptistă: Vasile Alecsandri,Gr. Alexandrescu, I.H.Radulescu, V.Carlova (prima jumatate sec. Al XIX-
lea)
2.     Epoca Marilor Clasici ( a doua jum. a sec al XIX-lea ): Mihai Eminescu
3.    Literatura de la sfarsitul  sec.al XIX-lea, începutul sec al XX-lea: George Coşbuc, Octavian Goga, Al.
Macedonski, George Bacovia ( unii îl consideră interbelic ) 
4.   Literatura interbelica: (1916 – 1944)
Poeţi modernişti : L.Blaga, Tudor Arghezi, Ion Barbu 
Poet tradiţionalist : Vasile Voiculescu, Ion Pillat
5.   Literatura postbelică ( 1944 →   …. )
                        Gellu Naum, St. Aug.Doinas, Radu Stanca, Leonid Dimov
Nichita Stănescu ( neomodernist )
Marin Sorescu ( neomodernist )
Mircea Cărtărescu( postmodernist )