Nuvela

Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularități de construcție a

personajului dintr-o nuvelă studiată.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
– prezentarea statutului social, moral, psihologic etc. al personajului;
– evidențierea unei trăsături, prin două episoade/secvențe comentate;
– analiza a două elemente de structură, de compoziţie şi de limbaj, semnificative pentru construcția
personajului (de exemplu: acțiune, conflict, modalităţi de caracterizare, relaţii temporale şi spaţiale, incipit,
final, tehnici narative, instanţe ale comunicării narative, perspectivă narativă, registre stilistice, limbaj etc.).

INTRODUCERE:
Definiție + trăsături nuvelă:
Nuvela este specia aparținând genului epic, în proză, de dimensiuni medii, între schiță și roman, cu un
singur fir narativ, intrigă riguros construită, conflict unic, concentrat, personaje nu prea numeroase,
caracterizate în funcție de contribuția lor la desfășurarea acțiunii, precum și tendința de obiectivare.

Date despre operă și autor:

Publicată în 1881, în volumul „Novele din popor” , „Moara cu noroc”, de Ioan Slavici, este o pledoarie
pentru echilibrul moral, chibzuință, stăpânire de sine și fericire prin iubire.
Nuvela ilustrează în totalitate principiile realismului având și elemente naturaliste. Cele două curente
literare sunt reflectate din unghi tematic, întreaga problematică a textului fiind anticipată de titlul care
reunește două motive literare foarte frecvente în realism: hanul (cârciuma) și căutarea norocului. Primul
motiv sugerează locul simbolic al acțiunii (cârciuma de la răscrucea drumurilor), exprimând povara deciziei,
acumulările sufletești ale lui Ghiță, prăpastia morală în care alunecă.
Ghiță este personajul principal al nuvelei, evoluția sa psihologică fiind urmărită de către naratorul
obiectiv, omniscient, heterodiegetic pe tot parcursul operei. Personajul trăiește o dramă profundă a
indeciziei, a imposibilității de a alege între cele două căi: liniștea colibei, valorile familiei, simbolizate de
Ana, și îmbogățirea rapidă, cu încălcarea normelor comunității, mergând până la crimă, reprezentată de Lică
Sămădăul.

Cuprins

Reper 1: – prezentarea statutului social, moral, psihologic etc. al personajului;

Statutul social este evidențiat în primele capitole ale nuvelei, Ghiță încadrându-se în categoria
personajelor realiste, ca tip uman reprezentativ pentru lumea evocată: Ghiță este un mic intreprinzător, un
cizmar sărac, purtat la moara cu noroc de visul îmbogățirii, având o condiție social-economică inferioară. El
dorește să și-o îmbunătățească, singura soluție fiind arendarea hanului de la Moara cu noroc. Atâta timp cât
se dovedește un om de acțiune, cu inițiativă, lucrurile merg bine, cârciuma aduce profit, iar familia trăiește
în armonie. Bun meseriaș, om harnic, blând și cumsecade, Ghiță dorește să agonisească atâția bani cât sa-si
deschidă un atelier de cizmărie la Ineu, pentru a putea asigura un trai mai bun familiei sale. Armonia
caracterizează, așadar, starea inițială a familiei lui Ghiță.
Statutul moral al personajului se schimbă pe parcursul operei, Ghiță evoluând de la cizmarul cinstit
la cârciumarul corupt, nelegiuit, pentru a deveni în final criminal, evoluând de la tipicitatea specifică
realismului, la individualizarea (personaj rotund). El intră sub influența distructivă a lui Lică Sămădăul, om
rău și primejdios, care exercită asupra celor din jur o atracție malefică.
Statutul psihologic urmărește conflictul interior al personajului, care se zbate între liniștea colibei,
valorile familiei, și îmbogățirea rapidă alături de Sămădău, regretul de a fi cap de familie, om cu
responsabilități, care îl împiedică să se implice total în afacerile nelegiute ale Sămădăului.

Reper 2: – evidențierea unei trăsături, prin două episoade/secvențe comentate;

O trăsătură a personajului Ghiță este setea de înavuțire Aceasta se evidențiază în două episoade narative
semnificative pentru construcția personajului.
Ca personaj realist, Ghiță ilustrează un erou tipic într-o situație tipică, reprezentând tipul
cârciumarului dominat de lăcomia pentru bani, trăsătură definitorie care va marca profund evoluția acestui
personaj. Aceasta îl va distruge psihic și emoțional, evidențiindu-se astfel tema realistă prin urmărirea
consecințelor distrugătoare pe care le are setea de avere asupra omului. Acțiunile, gesturile și atitudinea lui
Ghiță scot la iveala incertitudinea și nesiguranța care-l domină, teama și suspiciunea instalate definitiv în
sufletul lui. Deși Ghiță încearcă să își asigure câteva măsuri de protecție în momentul în care devine oficial
aliatul lui Lică, probabil doar din dorința subconștientă de siguranță, frica și smeneria față de Sămădău nu
dispar. Ghiță devine conștient în legătură cu faptul că Sămădăul îi controlează existența, suferind o dramă
psihologică, unde se dezvoltă conflictul interior al personajului între omul bun care era, omul ce a devenit,
dorința de impunere și dragostea pentru bani.
Scena depoziției și a judecății are rostul de a demonta mecanismul fatalității (destinului), al faptelor
dirijate de o minte diabolică: Lică a jefuit, dar și-a creat un alibi atât de puternic, încât poate înfăptui
nepedepsit o crimă. Reușește în același timp să-și învinovățească dușmani direcți și să-l treacă sub bănuială
pe Ghiță, care se vede nevoit să depună mărturie falsă in favoarea Sămădăului. Descrierile sugestive notează
transformările negative prin care trece personajul: după proces este un om îmbătrânit dintr-odată, ca un om
afectat de boală, „în câteva zile pelița obrajilor i se încrețise și perii capului îi dăduseră în cărunțeală.”
Dupa proces, alunecă și mai mult pe calea pierzaniei, singura lui grija fiind să astupe cumva gura
lumii, dar este cuprins pentru prima oară de porniri criminale. Când se află în fața lui Lică „tremură ca
frunza de mesteacan”, „râdea în pumni ori tremura de frică”, stări contradictorii care demonstrează
slabiciunea lui pentru câștig, dar și fondul sufletesc cinstit, care nu dispare.
Ultima etapă a degrădării morale a lui Ghiță are loc la sărbătorile Paștelui, în scena în care o ucide
pe Ana (caracterizarea indirectă pune în lumină momentul culminant al dezumanizării a lui Ghiță). Gestul ar
putea fi explicat prin gelozia și furia, generate de faptul că Ana și-a petrecut noaptea cu Lică, uitând că el
singur o aruncase drept momeală în cursa în care dorea să-l prindă pe Lică. Ghiță speră până în ultimul
moment că se va produce o minune și ca Ana va rezista influenței malefice a lui Lică. Dezgustată de
lașitatea soțului care se înstrăinase de ea și de familie, într-un gest de răzbunare, Ana i se dăruiește
sămădăului, deoarece, în ciuda nelegiuirilor comise, Lică „e om”, pe când Ghiță nu e decât „muiere
îmbrăcată în haine bărbătești”. În mod inevitabil, Ana sfârșește înjunghiată de Ghiță, căruia îi strigă cu
disperare că nu vrea să moară, iar cârciumarul este ucis de Răuț, din ordinul lui Lică, întors pentru a-și
recupera șerparul cu bani.
Astfel, personajul Ghiță evoluează de la tipicitate, sub determinare socială (cârciumarul dornic de
avere), la individualizare, sub determinare psihologică și morală. El parcurge un traseu sinuos al
dezumanizării, cu frământari sufletești și ezitări între cele două cai simbolizate de Ana (valorile familiei,
iubirea, liniștea colibei) și de Lică (bogăția, atracția malefică a banilor). Se arată slab în fata tentațiilor și
sfârșește tragic, previzibil având în vedere încălcarea normelor nescrise ale comunității din care face parte.
De altfel, Ioan Slavici preferă să-si pedepseasca personajele, singurii care scapa de sub zodia fatalității fiind
bătrâna și cei doi copii, ființe nevinovate.

Reper 3: – analiza a două elemente de structură, de compoziţie şi de limbaj, semnificative pentru

construcția personajului

Pentru construcția personajului de nuvelă sunt relevante atât conflictul pe cele trei laturi, cât, mai ales,
mijloacele de caracterizare utilizate pe parcursul operei.
Cel mai important element al nuvelei este conflictul, evidențiat pe trei laturi: socială, morală,
psihologică. Conflictul social antrenează două straturi ale societății din secolul al XIX-lea, breasla micilor
întreprinzători, reprezentați de Ghiță, și lumea răufăcătorilor, prezentă în nuvelă prin Lică Sămădăul. Primii
încearcă să trăiască cinstit după legile scrise, iar ceilalți își pun viața în slujba unor stăpâni puternici care le
ascund fărădelegile. Conflictul social se transformă treptat într-unul etic, înfruntarea dintre cele două
personaje luând forma luptei dintre binele asociat cu liniștea colibei și răul sinonim cu bogăția și
fărădelegea. Conflictul psihologic se referă la lupta permanentă care se dă în sufletul lui Ghiță între dorința
de a se îmbogăți și nevoia de a rămâne în ochii celorlalți un om cinstit. Traseul dezumanizant al lui Ghiță
este urmărit prin mijloacele tradiționale, specifice nuvelei de analiză psihologică: stilul indirect liber,
monologul interior, descrierile sugestive, amănunte privind gesturile, mimica, tonul vocii ce trădează
pasiunea mistuitoare a eroului.
Portretul fizic al personajului se rezumă la câteva detalii, prin caracterizare directă, făcută de către
narator: „înalt și spătos“, accentul fiind pus asupra portretului moral: „modest” (naratorul), „Tare om ești tu,
Ghiță [...] n-aș fi putut să-mi arunc o nevastă ca a ta drept momeală în cursa cu care vreau să-l prind...”.
Caracterizarea indirectă se realizează prin fapte, comportament, limbaj, toate trădând pasiunea
mistuitoare a eroului și dezumanizarea sub imperiul setei de înavuțire.
Drumul parcurs de Ghiță inainteaza spre un sfarsit tragic, în ciuda avertismentului din partea soacrei
sale. Drama personajului se dezvăluie în mod indirect prin gesturi, gânduri, ce trădează conflictul interior,
precum și modul în care renunță treptat la valorile umane care-l conduseseră în viață. Începe procesul de
înstrăinare față de familie, pe care o consideră punctul lui slab și, fiind mândru, acumulează frustrări,
manifestându-se prin impulsivitate și agresivitate față de cei din jur. Prin caracterizare directă, naratorul
surprinde transformările personajului. Astfel, Ghiță devine tot mai ursuz, „se aprinde pentru orișice lucru de
nimic”, nu mai zâmbea ca înainte, „râdea în hohot”, devenind violent cu Ana. Sub pretextul că o voință
superioară îi coordonează gândurile și acțiunile, Ghiță devine laș, fricos, subordonat total lui Lică. Prin
intermediul monologului interior, sunt redate frământarile personajului, realizându-se astfel
autocaracterizarea: „Așa m-a lăsat Dumnezeu! … Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai tare decât voința
mea?” Autocaracterizarea ilustrează dorința lui Ghita de a se autodenunța, fapt care evocă un fond de
umanitate nealterat încă: „Iartă-mă, Ana, iartă-mă, căci eu n-am să mă iert cât voi trăi pe față pământului”.
Limbajul naratorului și al personajelor valorifica registrul regional, ardelenesc, popular, oralitatea.
Intelesul clasic-moralizator al nuvelei este sustinut prin zicale, proverbe populare sau prin replicile-sentinte
rostite de batrana in prolog și in epilog.
ÎNCHEIERE:

Nuvela „Moara cu noroc”, de Ioan Slavici, evidențiază o lume complexă, guvernată de norme etice,
viziunea scriitorului având drept fundament convingerea că banul are efect dezumanizant. Consider că
drama lui Ghiță este generată nu de patima banului, ci de alegerile greșite, destinul său tragic având rol
moralizator, potrivit avertismentului rostit de bătrână în incipit.