Abăhnencei Alin Andrei 22.02.

2021

Clasa a X-a A

Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte în care să prezinți particularități ale

romanului „Enigma Otiliei” aparținând lui G. Călinescu.

În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:

– evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea romanului într-o perioadă, într-un
curent cultural/literar sau într-o orientare tematică;

– comentarea a două episoade/secvențe relevante pentru tema romanului;

– analiza a două elemente de structură, de compoziție și de limbaj, semnificative pentru textul

narativ studiat (de exemplu: acțiune, conflict, relații temporale și spațiale, incipit, final,
tehnici narative, instanțe ale comunicării narative, perspectivă narativă, registre stilistice,
limbaj etc.).

George Călinescu instituie în perioada interbelică formula romanului realist obiectiv

de factură balzaciană, prin care a dorit să dea o replică literaturii subiective şi cu accente
lirice. Romanele călinesciene pornesc de la câteva puncte comune, teoretizate de criticul
literar, care preferă maniera clasică de abordare a materialului epic. Astfel, realismul de
factură balzaciană se îmbină în mod original cu trăsături reprezentative moderniste, fiind
evidente în scrierea sa crearea de caractere marcate de o trăsătură dominană, devenite tipologii
de factură universală.

Enigma Otiliei de George Călinescu ilustrează specia roman prin faptul că are o
dimensiune mare, o acţiune complexă desfăşurată pe mai multe planuri grupate în jurul unui
nucleu, care presupune prezenţa mai multor personaje care trăiesc conflicte puternice
interioare şi/sau exterioare. Opera corespunde estetic unei concepţii realiste a autorului, care
transfigurează realitatea în artă printr-o tehnică balzaciană.
 Perspectiva narativă este caracterizată prin situarea naratorului în spatele personajelor
şi evenimentelor, extradiegetic, un narator omniscient şi obiectiv, evenimentele fiind relatate
printr-un la persoana a III-a.

Problematica romanului este dată de patru teme evidente: cea socială, particularizată
în manieră balzaciană ca frescă a societăţii bucureştene de la începutul secolului al XX-lea, a
paternităţii şi a moştenirii, tot o temă balzaciană, cu accent pe linia puterii nefaste a banului
asupra individului şi a stratificării sociale cu repercusiuni privind relaţiile interumane, tema
iubirii corespunzând evoluţiei cuplului Felix-Otilia şi tema formării, care-l vizează pe Felix,
erou de bildungsroman.

Structura romanului este reprezentată de evoluţia acţiunii a trei planuri narative: un

plan al destinului lui Felix Dima, adolescentul orfan care vrea să-şi facă o carieră la Bucureşti
– bildungsroman, legat de cel al Otiliei Mărculescu, al doilea plan – al luptei clanului Tulea
pentru averea lui Costache Giurgiuveanu şi al treilea – al evoluţiei arivistului Stănică Raţiu,
personaj tipic pentru epoca de ascensiune a burgheziei bucureştene dintre cele două războaie
mondiale. Cele trei planuri principale se împletesc cu altele, secundare, în care sunt descrise
scene importante pentru conturarea unei veritabile fresce sociale.

Compoziţional, romanul se caracterizează prin existenţa celor 20 de capitole, în care

evenimentele şi episoadele narrative sunt înlănţuite chronologic, linear. Se remarcă inserţia
unor elemente de modernitate – printre care analiza psihologică, prin intermediul căreia
personajele au viaţă interioară, iar unele dintre ele se caracterizează prin deviaţii psihice
datorate eredităţii sau mediului în care trăiesc. De asemenea, se remarcă caracterul scenic al
multor fragmente, realizat prin dialog, prin tehnica restrângerii treptate a focalizării, prin
detaliile didascalice care accentuează dramatismul vieţii. În acelaşi sens, evocarea, anticiparea
şi elipsa unor evenimente de diegeză sunt mărci ale modernităţii romanului.

Titlul romanului incită la reflecţie: femeia – sursă a frumuseţii şi a misterului. Otilia

este, conform titlului, personajul principal, eponim, ilustrând, din perspectiva autorului,
sufletul complicat al femeii, imposibil de încadrat în canoanele unei epoci dominate de
mediocritate şi de avariţie. În subtext, titlul trimite şi la tipologia feminină propusă de George
Călinescu, de la femeia defeminizată, gen Aurica şi Aglae, la femeia curtezană (Georgeta) şi
până la femeia-copil-mister, Otilia.

Titlul se oglindeşte şi în conţinut, în tehnica poliedrică a construcţiei personajului

eponim, care devine modern, complex şi contradictoriu, multiplicat în ochii celorlalţi, dar mai
ales în reprezentarea lui Felix: „Felix se închise în biroul lui şi scoase vechea fotografie pe
care i-o dăduse Otilia. Ce deosebire! Unde era Otilia de altădată? Nu mai era Otilia o enigmă,
ci şi destinul însuşi”.

Expoziţiunea se conturează din incipit, unde se precizează timpul şi locul acţiunii:

1909, în Bucureşti. Descrierea străzii Antim, a casei lui Costache Giurgiuveanu, a salonului
unde pătrunde Felix prima oară, oferă detalii concrete pentru imaginarea locului acţiunii.
Pătrunderea cititorului în acest spaţiu se face treptat, prin tehnica focalizării şi prin
multiplicarea rolurilor naratoriale: auctor, comentator al evenimentelor şi al tipurilor umane
reprezentate, regizor care controlează parcursul existenţial al personajelor, analist al
snobismului burghezilor bogaţi, al kitschului realizat în domeniul arhitecturii, mobilierului şi
al aranjamentelor interioarelor. Gustul estetic al autorului se manifestă critic şi în privinţa
vestimentaţiei şi a machiajului unor personaje. Efectul de kitsch şi impresia de neîngrijit
indică trăsături ale personajelor: „Casa avea un singur cat, aşezat pe un scund parter-soclu, ale
cărui geamuri pătrate erau acoperite de hârtie translucidă, imitând un vitraliu de catedrală.
[…]. Zidăria era crăpată şi scorojită în foarte multe locuri, şi din crăpăturile dintre faţada casei
şi trotuar ieşeau îndrăzneţ buruienile”.

Scena jocului de cărţi din expoziţiune are un puternic caracter vizual, fiind construită
prin ochii lui Felix, cu multe amănunte semnificative. Aici se conturează şi principalele
conflicte ale romanului: lupta pentru moştenirea lui moş Costache şi iubirea dintre Felix şi
Otilia. Intriga, privind planul acţiunii în care se prezintă istoria unei moşteniri, se cristalizează
într-o replică a Otiliei: „Ei, da, tanti Aglae şi cu Aurica nu pot să mă sufere, fiindcă le e teamă
că au să piardă moştenirea…[…] papa voia să mă adopte… Şi acum ar voi, nu-l lasă tanti
Aglae…”

După ce a pătruns în casa lui moş Costache, Felix ia cunoştinţă cu iţele încâlcite ale
luptei pentru averea acestuia, avere râvnită de clanul Tulea, mai ales de Aglae şi de cele două
fete, Aurica şi Olimpia, dar şi de Stănică Raţiu, soţul Olimpiei, elemente ce conturează
conflictul exterior. În apropierea Otiliei, tânărul descoperă şi iubirea inocentă, dar şi gelozia
faţă de potenţialul candidat la mâna fetei, Leonida Pascalopol, ceea ce conduce la un conflict
interior, erotic: „Felix îşi dădea seama că iubeşte pe Otilia, fără să poată determina conţinutul
acestui sentiment.”; „Când însă Pascalopol sosea seara, întâmpinat de râsetele vioaie ale fetei,
[…] răsplătit cu bucurii naïve pentru cel mai mic dar, Felix se întuneca din nou de gelozie şi-i
ura moşierului o moarte repede”.

În planul formării adolescentului Felix sunt prezentate evenimente din viaţa cotidiană,
pagini din viaţa de student, relaţia cu moş Costache şi nu în ultimul rând aventura erotică a
personajului. Viaţa interioară a lui Felix este analizată pe un spaţiu întins, atenţia fiind atrasă
deopotrivă de suferinţa din dragoste şi de reflecţiile despre dragoste ale acestuia: „Însă Felix
era întunecat dintr-o obscură gelozie”. Prin educaţia şi citirile lui de până aici înţelesese că
iubirea e un sentiment care se înfăptuieşte la toţi oamenii în acelaşi chip: prin căsătorie”.

Tehnica monologului interior este utilizată pentru a demonstra latura profund morală a
personalităţii tânărului: „Felix admira pe Pascalopol şi gândi că era un om superior, vrednic
de imitate. Se cădea ca şi el să fie la înălţimea moşierului şi să dea dovezi de aceeaşi
demnitate.” În acelaşi timp, Felix se dovedeşte credincios idealului său de a-şi face carieră,
urmându-l pe tatăl său, doctorul Felix Sima.

Momentul când moş Costache se îmbolnăveşte, făcând un atac, accentuează

dimensiunea conflictului exterior. Clanul Tulea pune stăpânire pe casă, sub pretextul de a
avea grijă de bătrân, spre disperarea Otiliei. Amănunte ridicole şi chiar groteşti se petrec sub
ochii celor doi tineri, care suferă sincer pentru bătrân, în scena unui nou joc de cărţi. Replicile
participanţilor se construiesc ca în teatrul absurdului, fiecare dintre personaje referindu-se la
propriile interese.

Punctul culminant al acţiunii este constituit de moartea bătrânului Costache

Giurgiuveanu. Profitând de faptul că bătrânul era singur, Stănică Raţiu, nelipsit din preajma
lui, caută cu forţa sub saltea şi găseşte banii. Moş Costache face un efort supraomenesc să-şi
apere avutul, ceea ce-i produce un nou atac, de data aceasta mortal.
 Finalul romanului, simetric cu incipitul, este închis, conflictul s-a rezolvat şi nu se
poate imagina o altă rezolvare. Reluarea descrierii casei lui moş Costache şi a vorbelor lui din
incipit, ca şi reunirea a două dintre personajele importante în acţiunea romanului reprezintă
elementele de simetrie: „Casa lui moş Costache era leproasă, înnegrită. Poarta era ţinută cu un
lanţ, şi curtea toată năpădită de scaeţi”.

În roman se dezvăluie şi o impresionantă frescă a societăţii burgheze din Bucureşti,

creată prin viziunea critică şi caricaturală a autorului. Fresca socială se completează cu
prezentarea mentalităţii epocii transpusă în ficţiunea literară. Concepţia despre viaţă a
personajelor, ipocrizia care domină relaţiile interumane, chiar şi în cele de rudenie, instituţia
căsătoriei, care pune problema dominaţiei sau a libertăţii în interiorul cuplului, relaţia dintre
părinţi şi copii şi, nu în ultimul rând, problema orfanilor şi, implicit a paternităţii conturează
un univers verosimil, prin care cititorul este plasat într-un analogon al realităţii.

Arta narativă a lui George Călinescu se caracterizează prin combinarea, dozarea

elementelor ce ţin de curente artistice diferite. Predominant, realismul clasic balzacian are ca
pilon formula romanului realist, de observaţie socială, la care se adaugă tema operei,
portretele personajelor, descrierile detaliate, tipologiile de personaje. Realismul balzacian este
însă de multe ori subminat de metode şi tehnici ale modernităţii: personaje moderne,
prezentări ale unor cazuri psihiatrice,

Enigma Otiliei răspunde unui proiect al lui George Călinescu de a scrie un roman
balzacian, care ajunge să se apropie de paradigma modernităţii.

Bibliografie

Călinescu, George, Enigma Otiliei, Editura Jurnalul Naţional, Bucureşti, 2009

Nedelcu, Aurelia, Janet, Popoiu, Lupu, Maria, Eseuri de nata 10: Literatura română:
pregătire pentru bacalaureat, Editura Booklet, Bucureşti, 2018

Onofrei Margareta, Literatura română, 67 de eseuri pentru bacalaureat şi lucrul la clasă,

Editura Booklet, Bucureşti, 2018;