In contextual actual al globalizarii, consider că este esential să cunoastem foarte bine

istoria limbii nationale, ca element cultural de bază al unei natiuni.

In primul rand, a nu cunoaste istoria limbii este ca si cum nu ti-ai cunoaste rădăcinile,
familia, traditiile… Fiecare dintre noi, moral, este dator a cunoaşte care este originea limbii
materne, pentru a şti care este moştenirea lui lingvistică, originea lui ca neam. Aşa cum dorim
să ştim care ne este arborele genealogic, tot aşa trebuie să ne cunoaştem istoria poporului şi
originea limbii, pentru a ne simţi legaţi de ţară şi pentru a nu putea fi uşor dezrădăcinaţi sub
influenţa marilor puteri politice, economice şi sociale.

În al doilea rând, globalizarea este un fenomen ce nu mai poate fi oprit şi astfel, prin
cunoaşterea primelor evenimente culturale din istoria limbii nationale (Scrisoarea lui Neacşu
din Câmpulung -1521, în care se vorbeşte despre atacurile turcilor), nu ne putem pierde
identitatea naţională, ca popor cu tradiţii înrădăcinate în spaţiul carpato-danubiano-pontic.
Fiecare tânăr ar trebui să cunoască istoria limbii materne, pentru a putea rezista influenţelor
unor popoare, considerate superioare doar prin aport de cultură impusă.

Astfel, în concluzie, pot spune că un tânăr sau un popor care nu-şi cunoaşte istoria limbii este ca
un copil care nu-şi cunoaşte mama. Istoria limbii este cea dintâi carte de vizită a unei naţii. Prin
ea, nu cunoaşten trecutul, prezentul, viitorul şi prin ea rămânem neclintiţi ca naţie pe scena
hărţii politice.