COLEGIUL TEHNIC ‘MIRON COSTIN’ ROMAN

Judeţul Neamţ

Concursul Naţional de referate şi comunicări ştiinţifice

INFOTEHNICA

Ediţia VII -06.04.2015

Transformări recente în structura utilizării terenurilor prin procesul de

periurbanizare a municipiului Roman

Participant (secţiunea Multimedia):

Prof. Abăhnencei Elena-Viorica

 INTRODUCERE. Scopul lucrării

Lucrarea de faţă îşi propune o analiză complexă a procesului de periurbanizare a unui

oraş cu posibilităţi de extindere spaţială. Poziţia municipiului Roman, în partea de est a
judeţului Neamt, în partea centrală a Podişului Moldovei, la aproximativ 3 km amonte de
confluenţa râurilor Moldova şi Siret, pe malul stâng al râului Moldova, permite expansiunea
spaţiului urban, atât spre nord şi spre sud (pe şoseaua europeană E85), cât şi spre est şi vest.
Este o expansiune geografică, care imprimă o notă de originalitate a peisajului periurban.

Lucrarea încearcă să surprindă într-o viziune spaţială particularităţile procesului de

periurbanizare şi mai ales transformările recente, postdecembriste ale spaţiului periurban.
Modificările fizionomiei periurbane sunt foarte evidente şi sunt rezultatul schimbărilor
politice, economice şi sociale.

Dinamica spaţială şi funcţionalitatea actuală a zonei periurbane, legăturile cu oraşul

propriu-zis şi cu zonele învecinate, individualizează net municipiul Roman între oraşele cu
extindere recentă rapidă.

În această lucrare voi sublinia şi aspecte legate de organizarea spaţiului periurban şi

influenţa procesului de periurbanizare asupra mediului şi peisajului geografic.

Lucrarea este consacrată cunoaşterii modului de organizare spaţială a zonei

periurbane şi a evidenţierii aspectelor particulare a acestui proces în cazul municipiului
Roman. Este un spaţiu „produs” de prezenţa şi activitatea umană, o componentă funcţională a
unui ansamblu urban cu rare echivalenţe la nivel naţional. Organizarea unui astfel de spaţiu
poate fi definită ca o expresie locală a politicilor economice şi sociale a societăţii într-o
perioadă relativ scurtă.

MODUL DE UTILIZARE A TERENURILOR DIN ZONA PERIURBANĂ A

MUNICIPIULUI ROMAN- TRECUT, PREZENT ŞI PERSPECTIVE

Perioada postdecembristă a adus modificări importante în modul de utilizare a

terenurilor din zona periurbană a municipiului Roman, atât datorită reîmproprietăririi
populaţiei cu teren agricol, cât şi datorită faptului că viaţa urbană încearcă să se adapteze la
noul context politic şi economic.

Tendinţa de creştere spaţială a municipiului Roman şi a zonei periurbane, ce a dus la

modificări substanţiale ale peisajui geografic, a fost ghidată de noile legi ale economiei de
piaţă: accesbilitate, preţul terenurilor, nivelul veniturilor, calitatea cadrului natural şi uman,
dotările edilitare, proximitatea altor servicii etc. Astfel, în localităţile rurale, vecine
municipiului Roman, apar importante transformări estetice, demografice, economice,
funcţionale.

După 1990 se constată modificarea zonalităţii funcţionale a zonei periurbane, ca o

consecinţă a multiplicării fluxurilor demografice, materiale şi informaţionale în interiorul
teritoriului urban sau periurban. Zonele industriale îşi păstrează în general funcţia (de
exemplu Arcelor Mittal, Termoplast), în timp ce apar şi zone noi în care sunt concentrate
spaţii comerciale, de transport, de depozitare sau spaţii destinate benzinăriilor.

Zona periurbană a suferit modificări ca urmare a focalizării unor fluxuri demografice

complexe şi destul de selective. Astfel apar zone cu vile luxoase, în lungul principalelor axe
de comunicaţie (pe teritoriul comunei Horia-E85); populaţia cu venituri mici (mulţi şomeri şi
pensionari ce nu mai făceau faţă costurilor vieţii urbane) s-a îndreptat în zona suburbană,
lipsită de cele mai elementare dotări edilitare, dar unde puteau beneficia de terenurile agricole
reobţinute, graţie regimului politic democratic instaurat după revoluţia din 1989.

Se poate constata o modificare a peisajului geografic în ultimii douazeci de ani, prin

simpla observare directă în teren: apariţia de spaţii de depozitare, benzinării, moteluri,
ateliere de reparaţii auto, construirea de spaţii comerciale (Dedeman, Sortem) pe teren
destinat culturilor agricole, înainte de 1990.

Pe seama analizei statistice a datelor se poate constata o modificare a structurii

fondului funciar în perioada 1990-2015.

Dinamica structurii utilizării terenurilor

Fondul funciar al zonei periurbane a municipiului Roman, respectiv totalitatea

suprafeţelor acestui teritoriu şi modul lor de utilizare beneficiază de condiţii naturale
favorabile dezvoltării agriculturii.

Agricultura din zona înconjurătoare municipiului Roman a fost modificată din ce în ce

mai profund de organismul urban, fiind orientată şi organizată în interesul unei bune serviri a
populaţiei oraşului, impunându-i ridicarea gradului de intensivitate şi productivitate.

Una din culturile cele mai caracteristice pentru zonele de agricultură preorăşănească
este aceea a legumelor, destinate pieţei zilnice, ponderea acestora depăşind media pe ţară şi
ajungând la peste 10% din totalul terenului arabil.

Modul de utilizare a terenurilor

Modul de utilizare a terenurilor se stabileşte în funcţie de interesele social-economice

naţionale şi regionale, dotarea tehnică existentă, caracteristicile naturale ale terenurilor (relief,
sol, etc), amplasarea acestora, etc. Structura terenurilor agricole din zona periurbană reflectă
atât particularităţile mediului natural, cât şi influenţa exercitată de municipiul Roman.

În zona periurbană cele mai mari suprafeţe cu teren agricol, în anul 1990, au fost
observate în comuna Sagna, ce încorpora şi satul Gâdinţi (devenit comună autonomă abia în
aprilie 2004), respectiv 5012 ha, în timp ce în anul 2015 cea mai mare suprafaţă agricolă este
deţinută tot de comuna Sagna, însă cu numai 3192,32 ha, în componenţa acesteia rămânând
doar trei sate, respectiv, Sagna, Luţca, Vulpăşeşti.

Urmărind modul de folosinţă a terenurilor din zona periurbană a municipiului Roman

se constată, că din întreaga suprafaţă (18 437 ha), 11 256,02 ha erau reprezentate de terenurile
agricole în anul 1990, respectiv 61,05% din totalul suprafeţei, iar în anul 2015 sunt
reprezentate de terenurile agricole doar 10 414,32 ha, respectiv 56,4% din totalul suprafeţei.

Terenurile arabile deţineau în 1990, la nivelul zonei periurbane, 79,2% din suprafaţa
agricolă, iar în 2010 acestea reprezentau 82,2 % din suprafaţa agricolă.

Păşunile şi fâneţele naturale reprezentau în 1990 14,79% din suprafatä agricolă a

zonei periurbane, iar în 2010 13,4%.

Plantaţiile pomicole şi viile deţineau 5,91 % din suprafaţa agricolă, iar în 2015
acestea deţineau 4,4 % din aceeaşi suprafaţă.

În municipiul Roman, în anul 2015, din suprafaţa totală (2983 ha) 1646 ha erau
reprezentate de terenurile agricole, respectiv 55,1%; pădurile reprezentau 2,8% din totalul
suprafeţei municipiului, apele 10,5%, alte suprafeţe (spaţii construite, şosele, drumuri etc)
31,6%.

În cadrul terenurilor agricole, 90,3% constituia terenul arabil, 9,3% paşuni şi fâneţe
naturale şi 0,4% vii şi livezi.

Din totalul suprafeţei cultivate, cea mai mare pondere o deţin culturile de porumb
(75,1%), urmată de cultura grâului şi secarei (11,7%), legume (8,2%), cartofi (4,5), floarea
soarelui (0,5%).

Legumicultura reprezintă o componentă esenţială a unei agriculturi preorăşeneşti, care

urmăreşte asigurarea necesarului zilnic de produse proaspete pentru populaţia urbană,
neagricolă.

Relaţiile de aprovizionare se desfăşoară în general în ambele sensuri sat-oraş şi oraş-

sat. Ele se diferenţiază după structura produselor oferite de cele două medii. Oraşul constituie
baza de aprovizionare a satului în principal cu produse industriale de mai lungă folosinţă.
Satul aprovizionează oraşul cu produse agricole, în mod permanent.

Harta utilizării terenurilorîn zona periurbană (sursa OSPA-Piatra Neamţ) se poate

observa mai jos.
 Terenurile arabile

Prin terenuri arabile se înţeleg acele suprafeţe de teren, care se ară în fiecare an sau la
mai mulţi ani odata (2-6 ani) şi sunt cultivate cu plante anuale sau perene, precum: cereale,
leguminoase pentru boabe, plante tehnice şi industriale, plante furajere, plante furajere,
legume, etc.

În structura agricolă a periurbanului municipiului Roman, în anul 2015, terenurile

arabile au cea mai mare pondere (8560,3 ha), iar în cadrul acestora cerealele sunt plantele
cultivate pe cea mai mare suprafaţă (72 % din totalul suprafeţei arabile), respectiv porumb,
grâu, ovăz, secară. În ceea ce priveşte cultura cerealelor, în zona periurbană, porumbul deţine
76% din totalul suprafeţei cultivate cu cereale, grâul reprezintă 15% din aceeaşi suprafaţă, în
timp ce ovăzul 5% si secara 4%. În anul 1990 terenurile arabile din zona periurbană
reprezentau 9578,85 ha, iar în cultură dominante erau tot cerealele (78% porumb, 18% grâu,
3% ovăz, 1% secară).

Sfecla de zahăr se cultiva în anul 1990 pe suprafeţe mai întinse în zona periurbană
(10% din totalul suprafeţei arabile), această plantă constituind materia primă a întreprinderii
producătoare de zahăr din municipiul Roman, însă în anul 2015 suprafeţele cultivate cu sfeclă
de zahăr s-au redus la 5% din totalul suprafeţei arabile.

Cultura cartofului este bine reprezentată în zona periurbană. În anul 2015 9% din
terenurile arabile au fost cultivate cu cartof, această plantă fiind folosită atât în alimentaţia
umană cât şi ca plantă furajeră pentru creşterea porcinelor.

În structura terenurilor arabile, în zona periurbană, în anul 2015 celelalte plante

cultivate au ponderi reduse: foarea soarelui -1%, leguminoasele pentru boabe (fasole, mazăre)
-3%, plante furajere perene -4%, legume- 3%.

Legumele se încadrează în culturile cele mai dependente de centrele urbane,

dependenţă datorată caracterului „perisabil” al tuturor legumelor.

Diversificarea şi extinderea culturilor legumicole au fost generate de cerinţele din ce

în ce mai mari ale populaţiei şi industriei oraşului Roman. Necesitatea producţiei de legume
şi în timpul iernii a dus la apariţia şi dezvoltarea serelor, iar cerinţele mari de legume
extratimpurii, la apariţia solariilor.

Ponderea suprafeţei ocupate de legume a crescut de la 0,9 % în 1990 2,5% în 2015, în

municipiul Roman şi de la 1,6 % la 3 % în zona periurbană. Această cultură este favorizată de
prezenţa aluviosolurilor, foarte fertile, din luncile Moldovei şi Siretului şi stimulată de
poziţionarea comunelor în apropierea municipiului Roman, având rol de aprovizionare a
oraşului.

Vii şi livezi

Viticultura şi pomicultura - este o cultură mai puţin însemnată pentru zona periurbană
a oraşului Roman. Cauza o constituie condiţiile climatice şi, în special, bilanţul caloric, care
nu este optim acestei culturi decât pe areale mici. Ponderea suprafeţei ocupate de viţă de vie
şi pomi fructiferi a crescut foarte uşor de la 2,6 % în 1990 la 4,4 % în 2015, la nivelul
comunelor periurbane şi s-a redus de la 0,6 % în 1990 la 0,4 % în 2015 în Roman. Livezile
compacte care se intind pe suprafeţe mai mari sunt relativ puţine şi mai ales sunt tinere, o
bună parte din producţii realizându-se în livezile mici ale gospodăriilor individuale.

Păşuni şi fâneţe naturale.

Păşunile şi fâneţele naturale se înscriu în peisajul geografic al zonei periurbane cu

suprafeţe reprezentative, al căror rol este legat, în special, de creşterea animalelor. Trecerea
treptată de la creşterea extensivă a animalelor, bazată pe păşuni şi fâneţe, la creşterea
intensivă, bazată pe furaje şi nutreţuri concentrate şi pe culturile cerealiere, a generat, la
nivelul comunelor periurbane, o uşoară reducere a suprafeţelor ocupate cu păşuni de la 12%
în anul 1990 la cca 11% în 2015 şi o uşoară creştere a suprafeţelor ocupate cu fâneţe de la cca
8% în 1990 la 10% în 2015. În ansamblul lor se observă o creştere a păşunilor şi fâneţelor
naturale din anul 1990 până în anul 2010, de la 12,3% la 13,4%.

Îmbătrânirea populaţiei, invadarea pieţei de produse animaliere din import,

comoditatea achiziţionării directe a acestor produse, scăderea preţului de cost la achiziţie a
produselor agricole de la ţărani şi emanciparea rurală au condus la scăderea generalizată a
interesului pentru creşterea tradiţională a animalelor.

Pădurile

Pădurea este subcategoria de folosinţă la care se înregistrează terenurile acoperite cu

arbori şi arbuşti forestieri situaţi într-o grupare densă, având un scop economic de producţie,
de protecţie sau agrement, precum şi pădurile incendiate sau doborâte, cele tăiate pentru
regenerare, pădurile în refacere, pădurile parc.

Figura 31-Harta utilizării terenurilor –judeţul Neamţ (Sursa: OSPA Piatra Neamţ)

Analizând proiectul strategiei de dezvoltare a municipiului Roman şi a zonei

periurbane a acestuia în perioada 2010-2018, proiect propus de primăria Roman pe data de
01/11/2010, se constată că, în perspectivă se urmăreşte creionarea unui profil startegic al
oraşului şi zonei periurbane, pe seama unor analize efectuate orizontal, vertical şi transversal
asupra documentelor strategice sectoriale, precum şi pe seama corelării rezultatelor acestei
analize cu date statistice, sondaje de opinie şi alte analize. Prin profil stategic se înţelege
ansamblul trăsăturilor locale ce sunt susceptibile a afecta - pozitiv sau negativ- pe termen
mediu şi lung teritoriul analizat de noi.
 Viziunea de dezvoltare în perspectivă a zonei periurbane porneşte de la următoarele
elemente: importanţa regională a zonei periurbane, afirmarea regiunii ca zonă de inovaţie şi
oportunităţi, importanţa constituirii unei comunităţi primitoare, a unui mediu local plăcut
pentru locuitori şi vizitatori (creşterea calităţii vieţii), importanţa crescută ce trebuie acordată
agroturismului precum şi dezvoltarea unui mediu de afaceri bazat pe antreprenoriat,
dinamism şi implicare în viaţa comunităţii.

PROCESUL DE PERIURBANIZARE ŞI IMPLICAŢIILE LUI ASUPRA

MUNICIPIULUI ROMAN ŞI ZONEI PERIURBANE

Periurbanizarea reprezintă procesul de creştere perifierică a aglomerărilor urbane.

Acest termen a fost introdus în vocabularul de specialitate începând cu anii ´80, ca o reacţie
la multitudinea termenilor ce încercau să definească fenomenul (suburbanizare,
rururbanizare, exurbanizare).

Oraşele se extind ca suprafaţă, la periferie apar mari centre comerciale, zone

industriale, deci noi locuri de muncă, astfel încât zonele periurbane atrag populaţia din jur,
uneori chiar mai mult decât oraşul propriu-zis. Servind ca poli de atracţie, zonele periurbane
contribuie şi la uniformizarea modului de viaţă între urban şi rural. Afluxul de populaţie spre
zonele periurbane determină mutaţii în structura pe grupe de vârstă a populaţiei, care devine
preponderent tânără şi în structura profesională a acesteia, dar şi în ceea ce priveşte calitatea
mediului şi peisajului geografic.

Periurbanizarea reprezintă un fenomen cu implicaţii spaţiale şi socio-economice

complexe. Limitele oraşelor se extind rapid, mai ales în lungul axelor principale de
comunicaţie. Acest proces stă la baza creării unor cartiere rezidenţiale noi: populaţia cu
venituri mari se îndreaptă spre periferia oraşelor, unde s-au ridicat vile luxoase (dorinţa
oamenilor de a avea propria casă, aspiraţia întoarcerii la natură şi căutarea confortului
asigurat de viaţa liniştită de la marginea oraşului), iar populaţia cu venituri mici (şomeri,
pensionari) se îndreaptă spre cartierele semirurale marginale, lipsite de dotări edilitare
corespunzătoare şi situate pe terenuri cu risc natural ridicat. În prezent, migraţiile de origine
rurală s-au diminuat semnificativ şi se constată o mişcare inversă de rurubanizare, legată de
dificultăţile de a găsi un loc de muncă în oraş.

Evoluţia teritorială a municipiului Roman

În cadrul evoluţiei teritoriale a oraşului Roman se disting 6 etape:

În perioada secolelor XIV-XV, delimitarea primului nucleu al oraşului coincide cu

descoperirea palisadelor pe teritoriul Romanului. Astfel se descoperă, pe de o parte, palisada
de apărare a curţii domneşti şi, separat, fortificaţia orăşenească.

Secolele XVI-XVII - în această perioadă, dezvoltarea Romanului (cu o viaţă

economică activă şi o bună poziţie geografică), are loc cu precădere spre nord, în lungul
terasei şi al marelui drum comercial, fapt dovedit de bisericile construite în această zonă, ca:
Biserica Armenească (1551), Biserica Precista Mare (1569), Biserica Albă (1611).
 În secolul al XVIII-lea Romanul îşi menţine o evoluţie teritorială cu ritm foarte rapid
de creştere. acum oraşul se dezvoltă uniform, atât spre NV – aici formându-se lipovenimea,
cât şi spre NE, până aproape de actualul bulevard al Republicii şi spre Est – în lungul
drumului spre Vaslui.

În perioada secolului al XIX-lea, Romanul se caracterizează printr-o dezvoltare

teritorială lentă, spre nord, în zona gării, creşterea numărului de locuitori şi construcţii
realizându-se în cea mai mare parte prin îndesire.

Prima jumătate a secolului XX, până în 1944, se caracterizează printr-un relativ

dinamism al evoluţiei teritoriale a oraşului. extinderea cartierelor de locuire a avut loc prin
parcelarea cartierului radiar-concentric din nord-estul Romanului.

În perioada de după 1944, în Roman s-a perfectat construirea zonei industriale

principale, din nord şi nord-vest.

Roman, veche vatră urbană, s-a dezvoltat în jurul cetăţii din secolul XIV (ridicată
între anii 1392-1394 de domnitorul Roman I) astfel încât în secolul XV exista un nucleu
urban aproximativ circular în zona unde astăzi se află incinta episcopiei Romanului şi
Huşilor, a actualului parc zoologic şi a spitalului vechi, pe terasa de la confluenţa Siretului cu
Moldova.

În secolul XVII vatra oraşului se dezvoltă pe această terasă sub o formă tot
aproximativ circulară, incinta veche rămânând tangentă spre sud. Această vatră este limitată
spre nord de actualul bulevard al Republicii şi actuala stradă Ştefan cel Mare.

În secolele XIX-XX incinta se dezvoltă spre nord în aceeaşi formă geometrică.

Influenţa procesului de periurbanizare asupra mediului şi peisajului geografic

Procesul de periurbanizare a municipiului Roman determină modificări vizibile

asupra mediului şi peisajului geografic. Evoluţia teritorială a municipiului Roman este
rezultatul factorilor naturali şi socio-economici, al căror rol şi pondere s-au modificat în timp
şi spaţiu. Evoluţia teritorială a oraşului înregistrează creşteri inegale, în salturi.

Acţiunea omului mai mult sau mai puţin conştientă a contribuit la modificarea
aspectelor cadrului natural (mărirea spaţiului cultivabil în defavoarea pădurilor, a degradării
solurilor prin prelucrarea lor neraţională, a poluării aerului şi apelor prin deversarea
deşeurilor şi prin dezvoltarea industriilor poluante). Principalele „fenomene poluatoare”
legate de periurbanizare sunt:

► creşterea cantităţilor de deşeuri, în general, şi acelora depozitate necontrolat, în special;

► creşterea traficului auto şi a poluării aerului cu subsţanţe deosebit de toxice;

► creşterea cantităţilor de fluide neepurate sau incomplet epurate, deversate în emisari;

 BIBLIOGRAFIE

1. Acrâşmăriţei, N., Bârlădeanu, D., Bunghez, Gh., Dragotescu, M. (1971) - Judeţul

Neamţ, Editura Stadion, Bucureşti

2. Alexandri C., Davidovici I., Gavrilescu D. (coord.), 2003 - Tratat de economia

agriculturii, Editura Expert, Bucureşti

3. Apăvăloae, M. (1984) - Influenţa municipiului Iaşi asupra agriculturii din zona

preorăşenească, Terra, an XVI, nr.4

4. Băcăuanu, V. şi colab. (1980)– Podişul Moldovei. Natură, om, economie, Editura

Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti

5. Băican, V. (1997) – Geografia Moldovei, reflectată în documentele cartografice din

secolul al XVIII-lea, Editura Academiei, Bucureşti

6. Bojoi L, Ichim I. (1974) - Judeţul Neamţ, Ed. Academiei Române, Bucureşti

7. Caloianu, N., Chiţu, M., Panaite, L. (1977) - Probleme geografice ale amenajării
spaţiului periurban, An. Şt. Ale Univ. Bucureşti, an XXVI, Bucureşti

8. Caloianu, N., Chiţu, M., Panaite, L. (1972) - Modificări în peisajul periurban din
R.S.R. An. Şt. Ale Univ. Bucureşti, an XXI, Bucureşti

9. Cantemir, D. (1976) - Descrierea Moldovei, Editura Minerva, Bucureşti

10. Chiriac, D (1976) – Aşezările rurale din Moldova, UAIC, Iaşi

11. Cocean, P. (2007) - Amenajarea teritoriilor periurbane. Studiu de caz: zona

periurbană Bistriţa, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca