Plumb

de George Bacovia
Simbolismul este un curent literar de circulaţie universală, apărut în Franţa, în a doua jumătate a
secolului al XIX-lea, promovând emoţia şi muzicalitatea interioară a ideii. Acesta promovează o nouă
viziune asupra poeziei, considerată arta de a simți, fundamentată pe imagini artistice, ca mijloc de exprimare
a corespondenţelor între elementele universului, prin sugestie.
George Bacovia este considerat de critica literară cel mai însemnat reprezentant al acestui curent
literar din literatura română. Poet interbelic, apreciat pentru originalitatea sa, care derivă dintr-un pesimism
exacerbat cu care trăieşte, claustrarea într-un mediu ostil şi spaima de moarte, creează o lirică a tristeții
ireparabile.
Poezia „Plumb” deschide volumul de debut cu acelaşi nume, „Plumb”, din anul 1916. Este o artă
poetică, deoarece anunţă estetica bacoviană, felul lui Bacovia de a privi arta, construită pe o sensibilitate
exacerbată, pe corespondenţe, pe sugestii şi simboluri.
Poezia este structurată în două catrene și în concentrarea ei maximă, tipic bacoviană, încifrează o
adâncă imagine thanatică: „Bacovia a exprimat în minimum de cuvinte maximum de sugestii.”(Ion Caraion).
Poezia are ca temă principală solitudinea absolută în fața morții și, implicit, concepția poetului despre
raportul său cu lumea, cu universul, cu propria creație. Motivele prin care se realizează această temă sunt
numeroase și des întâlnite în creația bacoviană: cavoul, veșmântul funerar, sicriul, singurătatea, frigul, etc.(.)
Titlul poeziei este simbolul sinestezic „plumb”, cuvânt care are drept corespondent în natură metalul
ale cărui trăsături specifice sugerează stări sufleteşti și atitudini poetice: greutatea metalului sugerează
apăsarea sufletească, iar culoarea cenuşie sugerează monotonia și angoasa. Titlul atrage atenţia nu doar ca
realizare fonetică, ci şi ca încărcătură stilistică. Metaforă-cheie în lirica bacoviană, cuvântul „plumb” apare
în poezie de şase ori şi sugerează monotonie, anxietate, obsesie, încătuşare a sinelui, orientând tensiunea
semnificaţiilor către registrul tristeţii, al agoniei şi al morţii.
Viziunea despre lume este sumbră, nemetafizică, în care eul liric, aflat în ipostaza însinguratului, își
asumă cu luciditate tragismul. O secvență lirică reprezentativă în acest sens este în strofa a doua, care
debutează sub semnul tragicului existențial, sugerat de moartea iubirii: „Dormea întors amorul meu de
plumb”. De asemenea, metafora „aripile de plumb” presupune zborul în jos, căderea surdă și grea,
imposibilitatea evadării, moartea afectivității.
O primă secvență lirică semnificativă pentru tema poeziei este prezentarea imaginii societății
surprinse din perspectivă bacoviană în prima strofă a poeziei. Simbolul central, cavoul, sugerează o
atmosferă apăsătoare, un spațiu claustrant, limitativ în care se află închis artistul. Imaginea vizuală „Stam
singur în cavou...” este semnificativă pentru condiția poetului inadaptat, însingurat, aflat într-un mediu rece
și lipsit de sensibilitate.
Condiția artistului inadaptat este evidențiată și în a doua secvență lirică a poeziei ce conturează prin
simbol și metaforă planul sentimentelor. Metafora „amor de plumb” sugerează un sentiment degradat,
superficial, toxic, apăsător și monoton. De aceea, secvența „ ... și-am început să-l strig” reprezintă primul
element dinamic din întreaga atmosferă statică a universuluui imaginat de autor. Strigătul reprezintă atât o
formă de exprimare a disperării eului liric și a revoltei acestuia în fața unei lumi dominate de nepăsare și
egoism, cât și un simbol al cuvântului, adică al poeziei.
Poezia "Plumb" este o confesiune lirică, Bacovia exprimându-şi stările prin mărcile persoanei I
singular în sintagma "stam singur", care se regăseşte simetric la începutul versului al treilea din fiecare
strofă. Imaginile surprinzătoare şi inedite dau o profundă semnificaţie stărilor sufleteşti exprimate, poetul
alăturând simbolului „plumb” alte cuvinte, formând sintagme extrem de sugestive: „flori de plumb”, „amor
de plumb”, „aripile de plumb”.
Atmosfera poeziei este tulburătoare, mai întâi prin simpla evocare a unei realităţi, moartea, iar apoi
prin repetiţia obsesivă a cuvântului „plumb”, care devine, în felul aceste, laitmotivul poeziei. Sensul acestui
laitmotiv se dezvăluie pe deplin abia în strofa a doua, atunci când este asociat cu motivul iubirii. La Bacovia,
şi amorul este de plumb, fapt care dovedeşte şi amplifică starea de apăsare sufletească. Amorul pe care
poetul zadarnic îl mai strigă, încercând să se salveze dintr-un univers al cărui prizonier este, a murit înaintea
sa.
În poezie se remarcă construcţia aproape identică a strofelor. Tonul elegiac şi trist al poeziei este
susţinut de ritmul iambic, care domină de la un capăt la altul. Muzicalitatea versurilor reiese atât din
folosirea imperfectului, cât şi din repetarea cuvântului „plumb”. O figură de sunet pe care o întâlnim aici

1
 Plumb
de George Bacovia
este paralelismul sintactic, care constă in repetarea unor structuri identice din punct de vedere semantic și
care este, de altfel, și o trăsătură a simbolismului.
Poezia lui Bacovia este, neîndoielnic, înscrisă în simbolismul european prin atmosferă, procedee,
cromatică, muzicalitate, definindu-l pe poet ca fiind „pictor în cuvinte şi compozitor în vorbe”
(M.Petroveanu).