George Bacovia este considerat de critica literară cel mai însemnat

reprezentant originalitatea sa, care creează o lirică a tristeții ireparabile.

Simbolismul este un curent literar de circulație universală, apărut în Franţa,
în a formalismului parnasian, promovând emoţia şi muzicalitatea interioară a ideii.
Poezia „Plumb" apare în volumul omonim de debut, în 1916. Creaţie de
factură simbolistă, această operă lirică este o artă poetică,.
Titlul textului poetic,”Plumb", simbol recurent, repetat de şase ori simetric,
ceea ce conferă muzicalitate textului, exprimă corespondenţa dintre un element
al naturii şi stările sufleteşti exprimate liric, accentuând starea deprimantă a
eului. În sens denotativ, „plumbul" este un element chimic, un metal moale, greu, de
culoare cenuşiu-albăstruie. Sensul conotativ derivă din cel propriu şi sugerează
cromatic, în plan poetic.
Tema poeziei este condiţia creatorului într-o societate care îl desconsideră,
îngrădindu-i aspiraţiile, ceea ce generează o stare de angoasă în raport cu două
experienţe capitale ale existenţei umane: iubirea şi moartea.
Imaginarul poetic bacovian se concentrează asupra semnelor implacabile
ale morţii, sugerate prin simboluri specifice de-a lungul întregii sale creații.
Poezia ,,Plumb" concentrează datele esențiale ale liricii bacoviene dominată de
pesimism. Procedeele artistice simboliste prin care se conturează atmosfera
generală a poeziei sunt: folosirea simbolului, simetria, sugestia, utilizarea
elementelor recurente, muzicalitatea versurilor, cromatica, percepţia
sinestezică a universului.
Din punctul de vedere al construcției, se remarcă două secvenţe poetice
(catrene) structurate pe două planuri: macrocosmic, al spațiului înconjurător și
microcosmic, sufletesc. Subiectivitatea lirismului este evidentă prin integrarea
mărcilor gramaticale ale prezenţei eului liric.
Prima secvenţă poetică îşi bazează semnificaţia pe metafora-simbol cavou",
legată indestructibil de cadrul funebru imaginat de poet în confesiunea lirică.
Aceasta poate avea două acceptiuni: universul închis al târgului de provincie,
incapabil de a discerne valoarea de nonvaloare, sau propriul trup perisabil.
Incipitul poeziei debutează cu un verb la modul indicativ, timpul imperfect
„dormeau" ceea ce sugerează o acțiune începută în trecut şi neterminată, de aici
derivând o permanentizare a stării generale apăsătoare, evidentă prin simbolurile.
Epitetul metaforic,de plumb" are menirea de a reliefa greutatea, apăsarea, atracția
pământului, starea liminală dintre viaţă şi moarte. Florile, care sunt asociate, de
obicei, frumuseții, gingăşiei, sunt alăturate oximoronic plumbului, pierzându-şi
farmecul şi devenind artificiale.
Imaginarul poetic bacovian se axează pe descrierea unui întreg univers,
simbolizat de „sicriu", cuprins de moarte, prin îmbrăcarea lui într-un funerar
vestmânt". Existenţa umană este marcată de constrângerea socială, dar mai ales
de cea a iminentei morții.
În secvenţa a doua, folosindu-se tehnica simetriei, corespondentul ,,sicrielor
de plumb", din planul exterior, este amorul, căzut în somn, o stare premergătoare
morţii, prin poziţia nefirească în care se află: ,,Dormea întors amorul meu de plumb".
Lirismul se interiorizează, aflându-se din ce în ce mai pregnant sub semnul
tragismului. Sentimentul cel mai profund uman îşi anunţă dispariţia, ceea ce
echivalează cu ,,întoarcerea cu fața spre apus", aşa cum definea metaforic Lucian
Blaga trecerea într-o altă dimensiune.
Parcurgând lirica simbolistă bacoviană, cititorul receptează poezia ca pe arta
de a simţi, prin folosirea sugestiei, care să exprime fidel corespondenţa dintre
elementele naturii şi stările sufleteşti. Universul este perceput sinestezic: vizual,
tactil, auditiv. Atmosfera poetică se ţese cu ajutorul simbolului recurent ,,plumb",
printr-o cromatică apăsătoare. Repetiţiile conferă muzicalitate întregii poezii,
accentuând ideile poetice enunţate, la fel ca şi prozodia.
În concluzie, poezia Plumb este dominată de sentimente de tristețe, angoasă,
elemente specifice imaginarului poetic simbolist.