Plumb

Curent literar modernist, apărut in capitala culturala a Europei, in ultimele decenii ale
secolului al XIX-lea ca reacție a tinerilor împotriva impersonalității in arta parnasianistilor,
împotriva durității naturaliștilor si împotriva sentimentalismului dulceag al romaniștilor,
estetica simbolista se îndepărtează de banal, prozaic, învechit.
Articolul-program al simbolismului este redat de poetul francez Jean Moreas in 1886:
“Le symbolisme” si publicat in suplimentul literar:“Le Figaro”. Printre dezideratele
simbolismului figurau: stabilirea unor corespondente intre lumea externa si cea sufleteasca,
utilizarea simbolurilor pentru a reda infinitele emoții, crearea unor sinestezii prin combinarea
simțurilor, folosirea sugestiei. De asemenea, simboliștii se preocupa de muzicalitatea
interioara a versurilor realizata prin tehnica refrenului, așa cum poetul francez Stephane
Mallarme spunea ca: “poezia nu este muzica prin excelenta”, prin selectarea unor cuvinte si
sunete capabile sa “trezească” in mintea si sufletul cititorilor reprezentări concrete ale
emoțiilor.
La nivel european, simbolismul a fost strălucit reprezentat de poeți precum: Paul
Verlaine, Stephane Mallarme, Arthur Rimband, Charles Baudelaire-precursor al
simbolismului. Pentru prima oara in cultura romana un curent literar european se dezvoltă in
același timp si in spațiul autohton. Alexandru Macedonski a teoretizat acest curent literar in
articole de seama precum “Despre logica poeziei”, in care susține ca “Logica poeziei este in
mod sublim ilogica” si “Poezia viitorului” in care preciza ca “poezia este muzica si culoare”,
stabilind astfel un sincretism al artelor.
Curentul a fost reprezentat strălucit la nivel național de: George Bacovia, Ion
Minulescu, Gheorghe Anghel, Ștefan Petica, Ovid Densușianu, Dimitrie Anghel, Elena
Farago, Alexandru Macedonski.
George Vasiliu, cunoscut sub pseudonimul George Bacovia, este creatorul unei
opere impresionante ca tematica si viziune. Debutează editorial in 1916 cu volumul “Plumb”,
ce reunește principalele opere create in decursul a doua decenii. Din păcate, volumul trece
aproape neobservat din cauza condițiilor istorice: România participa la Primul Război
Mondial. Critica literara, de la George Călinescu la Nicolae Manolescu, este unanim
de-acord cu ideea ca daca Bacovia ar fi scris un singur volum, “Plumb”, locul lui in literatura
romana ar fi fost același, deoarece in el sunt cuprinse marile teme ale operei bacoviene.
Celelalte volume-”Scântei Galbene”, ”Cu voi…”, “Ștanțe Burgheze”- reprezinta, de fapt,
“Variațiuni pe aceeași tema.” In lucrarea sa “Istoria Literaturii Romane Contemporane”
Eugen Lovinescu considera ca Bacovia este poetul toamnelor reci, care sugerează
apocalipsa prin ploile putrede, cu veri caniculare, in care “cadavrele intra in descompunere”,
cu orașe solitare îmbrăcate in “alb si negru”. George Bacovia este cel mai de seama
reprezentant al simbolismului românesc, deși prin temperamentul si modul de a scrie este
opusul acestuia. Ca sensibilitate, descinde din Eminescu, însa fără profunzimea marelui
poet romantic. Nicolae Manolescu considera ca Bacovia reprezinta punctul cel mai înalt al
simbolismului romanesc “situându-se prin valori mai presus de simbolism si de orice curent,
in universalitate”
Inclusa pe primul loc in volumul omonim de debut, poezia “Plumb” apărută in 1916,
reprezinta o veritabilă arta poetica simbolista, prin care Bacovia își expune viziunea asupra
condiției scriitorului si asupra artei scrisului, într-un limbaj literar care îl individualizează.
Opera devine celebra prin viziunea pesimista, prin sentimentul singurătății absolute, prin
imposibilitatea evadării dintr-un mediu ostil in care viata este in permanenta amenințată de
moarte.
Motivele lirice cu valoare de simbol prezente in opera aparțin câmpului semantic al
morții: “sicrie”, “cavou”, “coroane”, si conturează decorul funebru asociat cu stările poetice
lugubre. Secventele poetice se unesc prin intermediul conjuncției copulative “si” asociind
durerea, plânsul, disperarea, panica ființei sensibile atinsa de fiorul morții.
Caracterul simbolist este asigurat de tehnica refrenului, plumbul reprezinta laitmotivul
poeziei, deoarece apare de trei ori in fiecare strofa, așezat de doua ori in poziție finala si o
dată in poziție mediana.
Sugestia morții si obsesia dezolării eului poetic sunt stări permanente evidențiate cu
ajutorul sinesteziilor vizual-auditive: “Dormeau adânc sicriele de plumb/…”, cromatice prin
griul din metalul “plumb” : “aripile de plumb”.
Tema poeziei o constituie la prima lectura moartea, însă o astfel de interpretare este
limitativa, deoarece simbolurile pe care le conține textul exprima raportul dintre eul poetic si
universul exterior. Din acest punct de vedere, o alta tema reprezentativa pentru poezie este
condiția poetului aflat in ipostaza creatorului stigmatizat de o societate ostila, din care nu
poate evada.
Poezia este formata din doua catrene corespunzătoare celor doua lumi: cea
exterioara si cea interioara, redate artistic cu ajutorul paralelismului sintactic. Prima strofa
este reprezentativa pentru tema si reda spațiul exterior al orașului-cavou ca mediu ce
creează angoase, In care totul este împietrit. Eul liric claustrat percepe dureros existenta, in
acest prizonierat fiind blamat de o societate lipsita de aspirații, care se îndreaptă spre o
moarte inevitabila. Într-o mărturisire literara, Bacovia preciza ca poezia a fost scrisa sub
efectul tragic al participării la înmormântarea unei rude apropiate, având conștiința axata pe
sfârșitul inevitabil.
In primul vers al poeziei este înfățișata ideea unui coșmar trăit de ființa amenințata
de moarte, folosindu-se trei figuri de stil diferite: personificarea, inversiunea si epitetul
metaforic. Verbul la indicativ imperfect “dormeau” arata o acțiune trecuta, dar neterminata,
întinsă, parca, la infinit a spleen-ului existențial. “Florile”, un simbol al suavității si al
frumuseții in poezia romantica devin in creația bacoviana “de plumb”, atârnând inerte in
preajma “sicrielor de plumb”. Vântul, asociat frecvent mișcări, vieții are in poezia bacoviana
un efect distrugător, creând sunete sinistre redate prin verbul onomatopeic “scârțâiau”.
A doua secventa poetica, ilustrativa pentru tema operei, atinge paroxismul, fiindcă
nici spațiul interior nu oferă protecție, eliberare de angoasa. Iubirea, cel mai înălțător
sentiment, si-a pierdut sacralitatea, a devenit un amor “de plumb”, întors spre moarte.
Caracterul tragic al strofei este pus in evidenta de prezenta eului liric atins de aripa morții,
incapabil sa-si exprime voința sau simțurile. Daca in ritualurile funerare bocetul sugerează
durerea pierderii anunțând totodată faptele bune ale celui decedat, in lirica bacoviana
strigatul nu se materializează după cum sugerează sintagma “am început sa-l strig”. Sufletul
eului poetic asista neputincios la o împietrire a lumii prin îngheț, in comparație cu “Lacustra”
unde lumea se degradează prin apa.
Aripile se asociază in literatura universala cu zborul, înălțarea, cu îngerii, ființe
ocrotitoare capabile sa protejeze viata, dar in poezia bacoviana, zborul se transforma in
cădere, aripile atârnând neputincioase. Ecouri evidente din Dante exista in lirismul lui
Bacovia, “căderea” reprezentând coborârea in Infern. Imaginile trimit fără îndoială la
cercurile din “Divina Comedie” poate chiar aluziv la locurile vizitate de marele florentin, cele
de sub pământ și cele celeste. Bacovia are o miză metafizică, nu religioasă, ca Dante, dar
ceva profund îi apropie totuși, în ciuda deosebirilor, date de epoci diferite, mentalitate, valori,
mediu cultural formator.
Sintetic si expresiv, titlul conține doar substantivul comun de gen neutru, care in sens
denotativ se refera la un metal greu, de culoare cenușie, cu o mare densitate si maleabil. In
sens conotativ, cuvântul devine un simbol al existentei apăsătoare, al permanentei sufocări,
idee reprezentata de structura fonetica a termenului ce conține patru consoane:“p”,”l”,”m”,”b”
si o vocală închisă “u”. Alchimiștii asociau adesea planeta Saturn cu plumbul, fiind o planeta
trista, întunecată, melancolica, in contrast cu joviala Jupiter.
In ceea ce privește prozodia, “Plumb” are o construcție riguroasa, sugerând prezenta
morții, prin închiderea versurilor cu rima îmbrățișata, măsura fixa de 10 silabe. La nivel
morfologic predomina timpul imperfect ce denotă o acțiune trecuta, dar neterminata, întinsă
la infinit.
Expresie a disperării ontologice, poezia “Plumb” reda prin atmosfera bacoviana,
muzicalitate, folosirea sugestiei, a simbolului, a corespondentelor si a sinesteziilor
sentimente profunde ce încadrează opera in estetica simbolista. Așa cum susține Matei
Călinescu, “simbolismul a descoperit inepuizabile resurse de polisemie, ambiguitate sau
sugestie ale limbajului poetic”, se poate spune ca aceste coordonate ale conceptului modern
de poezie au fost impuse de simbolism.