POEZIA SIMBOLISTĂ

Plumb- G.Bacovia

Simbolismul este un curent literar care a apărut în a doua jumatate a secolului al XIX-lea în Franţa,
ca o reacţie antinaturalistă şi antiparnasiană. Numele acestui curent provine din anul 1886, când J. Moreas
publică în ziarul „Le Figaro” un articol intitulat „Le Symbolisme”. Simbolismul impune o nouă viziune,
bazată pe folosirea simbolului, a sugestiei, ritm și muzicalitate, pentru a descrie sentimente vagi, imprecise.
Corespondenţele reprezintă una dintre inovaţiile curentului simbolist, alături de muzicalitatea sau
sonoritatea cuvintelor (strâns legate de tonul emoţional şi realizate prin cadenţă ,ritm lăuntric, repetiţii,
versuri refren, aliteraţii, asonanţe), de folosirea simbolurilor (nu a celor tradiţionale, ci a unora noi,
moderne), de utilizarea unor cuvinte cu multe resurse sugestive, de cultivarea sinesteziei, de cultivarea cu
predilecţie a versului liber.

Estetica simbolistă se caracteriează prin trăsături precum:

- Teme şi motive predilecte: oraşul provincial, moartea, angoasa, spleen-ul, nevroza, solitudinea
- Valorificarea sugestiei
- Utilizarea simbolurilor care fac legătura ȋntre universal tangibil şi cel intangibil
- Folosirea sinesteziei
- Valorificarea teoriei corespondenţelor
- Preferinta pentru stări vagi, nedefinite
- Respingere conceptului de mimemis, de imitaţie
- Muzicalitatea vesurilor
- Cromatică
- Valorificarea categoriilor negative
- Inovaţie prozodică şi lexicală

G. Bacovia, una dintre figurile controversate ale poeziei românești, se impune în primele decenii ale
secolului al XX-lea ca un artist cu o viziune unică în literatura română. Reprezentant al simbolismului
românesc, el produce o schimbare de structură și viziune în lirica românească prin conturarea unui univers
plin de neliniște și singurătate. Cuvintele-cheie folosite de Bacovia, transformate în motive literare, devin
elemente definitorii ale universului său poetic: izolarea, singurătatea, plumbul, parcurile goale, boala,
imposibilitatea comunicării. Poetul se simte singur şi nefericit, agresat atât de „frigul şi de vântul” de afară,
cât şi de neliniştile interioare. Întreaga lumea este văzută ca un „cimitir”, sau un „cavou”extins.
**Poeziile bacoviene ilustrează ideea că realitatea degradantă a oraşului distruge ȋn sufletul omului
bucuria şi speranţa. Fenomentul final (moartea) provoacă la ceilalţi poeţi spaimă, ironie sau detaşare, dar la
Bacovia este de dorit, de aşteptat, ca unic remediu pentru boala existenţială de care suferă poetul. Eul poetic
bacovian se simte ȋnstrăinat, inadaptat, fără putinţă de comunicare cu ceilalţi.. Cadrul natural apare trist,
dezolant, iar anotimpurile se succed chinuitor.

OPȚIONAL- ****În literatura română, simbolismul cunoaşte mai multe etape. Prima etapa este cea
a experimentărilor şi este marcată de activitatea lui Alexandru Macedonski la revista Literatorul. În
articolele pe care le publică, cum ar fi Poezia viitorului , Macedonski pledează pentru o nouă poezie care să
fie muzica şi imagine.
Cea de-a doua etapă este marcată de activitatea lui Ion Minulescu, şi este cunoscută sub numele de
simbolism exterior (minulescian) caracterizat printr-o poezie foarte muzicală, muzicalitatea fiind obţinută
prin imagini auditive, cuvinte sonore, nume proprii exotice şi prin versurile refren.
Ultima etapă este reprezentată de simbolismul autentic, bacovian, întrucât poezia lui Bacovia are
toate trăsăturile specifice acestui curent literar. ****
 George Bacovia este, prin excelență, un poet simbolist. Volumul său de debut este intitulat sugestiv
Plumb şi apare în 1916. Poezia Plumb, apărută în volumul cu același nume, definește în totalitate
simbolismul bacovian, fiind o artă poetică simbolistă.
Titlul poeziei e reprezentat de simbolul central al poeziei, plumb, care are multiple semnificaţii,
sugerând: lipsă de viaţă, culoarea gri care trimite la ideea de moarte, dar şi monotonia, greutatea metalului,
care sugerează tristeţea şi apăsarea sufletească.
Tema poeziei este izolarea poetului, condiția lui într-o societate ostilă și stranie, elemente care trimit
cu gândul la moarte, sugerată în poezie prin cuvinte cu valoare de simbol, prin cromatică şi prin
muzicalitate.

Textul operei literare “Plumb” este structurat ȋn două catrene. Imaginarul poetic este structurat simetric,
prima strofă conturând realitatea exterioară, obiectivă (sicrie, flori, cavou, coroane), iar a doua strofă
descriind realitatea interioară, subiectivă (amorul, stam singur).
Realitatea exterioară pare un tablou al somnului și a morții, deoarece prima strofă surprinde elementele
cadrului spaţial ȋnchis, apăsător, sufocant, ȋn care eul poetic zse simte claustrat/ închis/prins: un cavou
simbolizând universul interior şi ȋn care mediul ȋnconjurător a căpătat greutatea apăsătoare a plumbului.
Elementele decorului funerar sunt “sicriele de plumb”, “veşmântul funerar”, “flori de plumb”, “coroanele de
plumb”, artificii funerare de duzină, tipice pentru mica burghezie de provincie. Repetarea epitetului “de
plumb” are multiple sugestii (cromatică, fizică, de apăsare) insistând asupra existenţei mohorâte, anoste,
lipsită de transcendenţă sau de posibilitatea ȋnălţării. Lumea obiectuală, ȋn manifestările ei de gingăşie şi
frumusețe, reprezentată de cuvântul „florile”, este marcată de ȋmpietrire. Vântul este singurul care sugerează
mişcarea, ȋnsă produce efecte reci, ale morţii: „Și scârţâiau coroanele de plumb”. Simbolul „flori de plumb”
sugerează o ofilire treptată, florile asociate cu metalul devenind reci, palide.
Strofa a II-a debutează sub semnul tragicului existenţial, generat de dispariţia/ moartea afectivităţii:
„Dormea ȋntors amorul meu de plumb”. Cuvântul ȋntors constituie misterul poeziei (ȋntoarcerea mortului cu
faţa spre apus). Inercarea de salvare este iluzorie “ Si-am ȋnceput să-l strig”. Starea de solitudine a eului liric
este sugerată de repetarea sintagmei “stam singur” care alături de celelalte simboluri accentuează senzaţia de
pustietate sufletească. Cadrul natural reprezentat de elemente ca vânt, frig arată dezintegrarea/ disoluția
materiei, singuratea eului liric găsindu-și corespondent în imaginea naturii.

La nivel fonetic¸cuvântul plumb conține o vocală închisă, care sugerează închiderea spațiului existențial.
În poezie predomină vocalele o, i,u, care sugerează absența, golul interior al eului liric. În ceea ce privește
elementele de prozodie, poezia „Plumb” are o construcţie riguroasă, care sugerează prezenţa morţii, prin
ȋnchiderea versurilor cu rimă ȋmbrăţişată, măsură fixă de 10 silabe, iambul alternând cu amfibrahul. In
poezia Lacustră, măsura versurilor este de opt silabe. In prima şi ultima strofă monorima se realizează prin
intermediul silabei –ând , ceea ce sugerează bocetul, plânsul cosmic al materiei. In celelalte două strofe
rimează doar al doilea vers cu al patrulea.
La nivel morfologic, verbele la imperfect: dormea, stam, atârnau amplifică acum ideea de continuitate
a somnului morţii în concordanţă cu atmosferă tristă, macabră. Printre verbele la imperfect se regăseşte şi un
verb la perfect compus: am început, verb ce pare să marcheze dorinţa eului liric de a ieşi din încremenirea
temporala, fiind, de altfel, şi singurul element care conferă dinamism poeziei. Versul al treilea din prima
strofă se remarcă prin lipsa verbului, conturând o imagine statică și sugerând o imagine impresionistă: „Și
flori de plumb și funerar veștmânt”. Structura „dormeau adânc” subliniază ideea somnului veșnic
Punctele de suspensie întâlnite frecvent în a doua strofă, au rolul de a sugera ezitarea eului liric,
percepția confuză a lumii şi, totodată, de a indica un ritm lent si obsedant al rostirii monologului.

Remarcăm la nivel lexical existența unor motive literare cu valoare de simbol care conturează o viziune
tragică și sumbră.despre lume, majoritatea cuvintelor fiind din câmpul lexical al morții, care cuprinde
întregul univers: plumbul, cavoul, vântul, somnul, frigul, singurătatea. Lumea devine doar un spaţiu închis
în care sunt cuprinse într-un univers de plumb, „sicrie”, „flori”, „coroane”, „amor”, „aripi”. Poetul
devine și el o ființă închisă în acest mediu, sau un captiv al propriei voințe, fiind contemplatorul acestui
univers închis: „Stam singur în cavou”.
La nivel stilistic, poezia Plumb se caracterizează prin simplitate şi expresivitate. Remarcăm folosirea
motivului central „plumb”, asociat mai multor metafore: „flori de plumb”, „coroanele de plumb”, „aripile de
plumb”, sugerând o atmosferă aflată în concordanță cu starile poetului.
 În opinia mea, poezia Plumb este un strigăt cutremurător al unei conştiinţe care se simte închisă în
lumea înconjurătoare ca într-un cavou, atmosfera fiind melancolică și înăbușitoare.
Prin atmosferă, muzicalitate, folosirea metaforelor și a simbolului, zugrăvirea stărilor sufletești de
angoasă și melancolie, poezia se încadrează în estetica simbolistă, fiind o poezie modernă, care prezintă
imaginea poetului claustrat, izolat de lumea exterioară, care simte răceala tuturor elementelor din jur și
rămâne singur.