Simbolismul

Plumb
George Bacovia

Dormeau adânc sicriele de plumb,

Si flori de plumb si funerar vestmint --
Stam singur în cavou... si era vint...
Si scirtiiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb

Pe flori de plumb, si-am inceput să-l strig --
Stam singur lângă mort... si era frig...
Si-i atirnau aripile de plumb.

George Bacovia

Un eseu de 2-3 pagini în care să prezinți tema și viziunea despe lume într-un text poetic aparținând
simbolismului:

Simbolismul a apărut în Franţa la sfârşitul secolului al XIX-lea ca o reacţie împotriva

naturalismului şi parnasianismului. Iniţial a purtat numele de decadentism.
Poezia simbolistă este exclusiv o poezie a sensibilităţii pure. Poetul simbolist nu este interesat nici
de poezia naturii în sine, nici de poezia socială, nici de poezia de idei. Simbolismul se ocupă de stările
sufleteşti nelămurite, confuze, care, neputând fi formulate clar, sunt transmise pe calea sugestiei și prin
intermediul simbolurilor. Sugestia este folosită drept cale de exprimare a corespondenţelor, adică a
legăturilor ascunse dintre lucruri, prin cultivarea senzaţiilor coloristice, muzicale, olfactive. Simbolul
capătă o valoare deosebită în poezia simbolistă.
Un element definitoriu al poeziei simboliste îl reprezintă căutarea muzicalităţii exterioare. Aceasta
este obţinută nu numai prin ritmuri şi rime perfecte, ci, mai ales, prin repetiţia obsedantă a unor cuvinte, a
anumitor vocale sau a refrenului.
Simboliştii au predilecţie pentru anumite teme şi motive: iubirea, nevroza, târgul provincial ca
element al izolării, natura ca loc al corespondenţelor.
 În țara noastră, simbolismul s-a manifestat aproape în același timp cu simbolismul european.
Teoreticeanul simbolismului a fost Alexandru Macedonski, conducător al revistei Literatorul.
Simbolismul românesc s-a impus prin poeţi reprezentativi, după anul 1900: Dimitrie Anghel, Ştefan
Petică, Ion Minulescu sau George Bacovia.

Precizarea trăsăturilor care fac posibilă încadrarea operei într-un curent cultural/literar
Poezia simbolistă Plumb deschide volumul cu acelaşi titlu, apărut în 1916.
În primul rând, textul poetic se înscrie în curentul simbolist prin folosirea simbolurilor. Simbolul
central este plumbul, cuvânt reluat în şase din cele opt versuri ale poeziei. Acesta intră în componența
sintagmelor „flori de plumb", „coroanele de plumb", „aripile de plumb".
Tehnica repetiţiilor este o altă trăsătură ce face posibilă încadrarea poeziei bacoviene în lirica
simbolistă. Se observă, în cazul lui Bacovia, existenţa unui număr redus de cuvinte, majoritatea repetate.
El reuşeşte însă să dezvăluie semnificații multiple ale cuvintelor. Un exemplu este cuvântul plumb,
repetat de şapte ori, căruia îi sunt valorificate o mulțime de sensuri. Pe de altă parte, repetiţiile sugerează
intensitatea unei obsesii.
O altă trăsătură simbolistă a poeziei Plumb este dramatismul trăirii eului liric. Acesta este sugerat
prin corespondenţa ce se stabileşte între materie şi spirit. Cele două strofe ale poeziei corespund celor
două planuri ale realităţii: realitatea exterioară, obiectivă, simbolizată de cimitir şi de cavou şi realitatea
interioară, subiectivă, simbolizată de sentimentul iubirii, a cărui invocare se face cu disperare.

Prezentarea temei operei prin două secvențe semnificative:

Tema poeziei o constituie condiţia poetului, aflat în imposibilitatea evadării dintr-o societate
superficială, lipsită de aspiraţii, incapabilă să aprecieze valoarea artei adevărate.

Alte teme și motive: angoasa existenței, obsesia morții, golul metafizic, absența oricărei salvări,
stingerea sentimentului iubirii etc.
Strofa I surprinde elemente ale cadrului spaţial închis, apăsător, sufocant, în care eul poetic se simte
claustrat. Acest spațiu în care trăiește poetul poate simboliza societatea, mediul, propriul suflet sau
propria viață.
 Elementele decorului funerar sunt: sicriele de plumb, vestmântul funerar, florile de plumb, coroanele
de plumb. Repetarea epitetului de plumb sugerează existența mohorâtă, anostă, lipsită de posibilitatea
înălțării.
Verbul la persoana I singular, stam sugerează starea de solitudine a eului liric în acest cadru ostil.
Fiind la timpul imperfect și fiind însoțit de epitetul singur, acest verb evidențiază ideea continuității stării
de singurătate, precum și senzația de pustietate sufletească.
Starea de disconfort este pusă în relief prin intermediul unei imagini auditive: Și scârțâiau coroanele
de plumb.

În strofa a doua este surprinsă moartea sentimentului de iubire: Dormea întors amorul meu de
plumb.
Verbul la perfectul compus am început din structura şi-am început să-l strig semnifică incapacitatea
eului liric de a comunica cu iubirea, precum și disperarea acestuia.
Eul liric se privește din afară pe sine ca pe un obiect.
Imaginea aripilor de plumb sugerează faptul că orice evadare din acest spațiu sufocant este
imposibilă.

Patru elemente de construcție a discursului poetic

Titlul poeziei este alcătuit din substantivul plumb, care reprezintă un simbol. Trăsăturile specifice
ale acestui metal sugerează stări sufleteşti: greutatea metalului sugerează apăsarea sufletească, culoarea
cenuşie sugerează monotonie și tristețe, iar sonoritatea surdă a cuvântului, care este alcătuit din patru
consoane şi o singură vocală, sugerează închiderea definitivă a spaţiului existenţial, fără posibilitatea de
evadare; maleabilitatea metalului sugerează dezorientarea, labilitatea psihică; răceala metalului marchează
rigiditatea ființei umane.
La nivel compozițional observăm că textul e format doar din două catrene, care corespund celor 2
planuri ale realităţii: unul exterior, alcatuit din cimitir, cavou, simboluri ale unui univers rece, ostil, care îl
împinge pe poet la izolare şi disperare şi unul interior, sufletesc, sugerat de sentimentul de iubire care îi
provoacă poetului disperare, nevroză, deprimare, dezolare.
 În ceea ce privește elementele de versificație, versurile au o măsură metrică de zece silabe, rimă
îmbrățișată și ritm iambic.
Lirismul subiectiv este redat prin mărcile subiectivității: persoana I a verbelor (stam, am început)
și persoana I a adjectivului posesiv (amorul meu).
La nivel fonetic, cuvântul plumb cuprinde o vocală închisă între două consoane “grele”, ceea ce
sugerează o închidere a spațiului. În restul poeziei predomină vocalele o, i, u, dând sentimentul golului
existențial, al absenței, al vidului lăuntric. Sonoritățile lugubre sunt obținute prin aglomerarea
consoanelor dure: b, p, m, n, s, ș, t, ț.
La nivel morfologic se remarcă prezența verbelor, în marea lor majoritate statice. Timpul imperfect
desemnează trecutul nedeterminat, permanența unei stări de angoasă: dormeau, stam, era, scârțâiau,
dormea, atârnau. Cele două verbe, la perfect compus și conjunctiv (am început, să strig) sugerează
disperarea poetului atunci când conștientizează că universul înconjurător este cuprins de atmosfera
sumbră a morții. Adverbul adânc așezat așezat lângă verbul dormeau sugerază somnul veșnic, moartea.
La nivel lexical, se remarcă prezența câmpului semantic al morții: sicriu, cavou, funerar, coroană,
mort. Repetarea acelorași cuvinte are ca efect monotonia.

Exprimarea unui punct de vedere argumentat despre modul în care se reflectă tema sau o
idee în opera aleasă
Consider că poezia „Plumb” de George Bacovia este o creație simbolistă a cărei temă o constituie
condiția de damnat a poetului într-o societate superficială și meschină care și-a pierdut vitalitatea și
sensibilitatea artistică.
Când afirm aceasta, am în vedere faptul că prima secvență a textului surprinde o realitate exterioară
sumbră, un cadru spatial închis și sufocant, în care eul poetic se simte prizonier. În cea de-a doua
secvență, această realitate este transfigurată, sub imperiul stărilor depressive, într-una interioară la fel de
încremenită, eul poetic însuși fiind redus la stadiul de încremenire, incapabil să se înalțe, fiind condamnat
la o cădere surdă și grea. De aici impresia că poetul a coborât în Infern sau,mai bine zis, că el a adus
Infernul pe pământ prin imaginile de coșmar instaurate prin poezia sa.
În concluzie, poezia Plumb …………..