Sunteți pe pagina 1din 5

SIMBOLISMUL

George Bacovia, „Plumb”


1. a) Autor și text

- Bacovia este un reprezentant al simbolismului autentic din literatura română

- în textele sale, sunt motive literare cu valoare de simbol: plumbul, parcul solitar, amurgul,
corelate cu tema dominantă a creației bacoviene, moartea

- unii critici consideră că poezia lui Bacovia ar fi teatrală, artificială, în timp ce alți critici
apreciază expresia directă a stării lirice.

b) Simbolismul

Este un curent literar care a apărut în Franța, la sfârșitul secolului al XIX-lea, ca o reacție
împotriva naturalismului, a romantismului retoric și a parnasianismului[1].

Viziunea specifică simbolismului

1. La fel ca în cazul romantismului, ființa poetică nu se adaptează la realitatea ostilă


și degradată

2. În consecință, poetul tinde spre un orizont compensatoriu, care să devină o


alternativă

3. Spre deosebire de romantici, poeții simboliști nu reușesc evadarea în universul


ideal.

4. Teme preferate: moartea, iubirea neîmplinită, condiția nefericită a poetului, spațiul


citadin

5. Sentimentele eului simbolist: spleen, nevroză, apăsare sufletească, înstrăinarea


de alteritate și de sine

6. Sunt cultivate stările vagi, confuze, cărora le corespund imagini imprecise, difuze,
fără contur.

7. Corespondențele, o particularitate a viziunii simboliste, se realizează între sunete,


culori și parfumuri, între cadrul exterior al naturii și starea interioară a eului.

La nivelul limbajului

8. Particularitatea limbajului este sugestia, astfel încât, pentru exprimarea ideilor și


stărilor poetice, se folosesc simboluri.

9. Sinestezia este un alt procedeu artistic specific simbolismului, care constă în


asocierea a cel puțin două senzații diferite la nivelul unei imagini artistice (vizuale,
auditive, olfactive, gustative). Prin sinestezie sunt relevate corespondențele.
10. Muzicalitatea liricii simboliste se realizează prin refren sau prin introducerea
instrumentelor muzicale ca motive literare.

11. Este introdus versul liber.

Reprezentanți:

- Literatura română: Alexandru Macedonski, Ion Minulescu, Ștefan Petică, Dimitrie


Anghel, George Bacovia

- Literatura universală: Charles Baudelaire, Arthur Rimbaud, Paul Verlaine, Mallarmé


(considerați precursori ai simbolismului), Jean Moréas.

2. Prezentarea a două argumente prin care să se încadreze textul în simbolism

a) Teme și viziunea asupra lumii

- temele: moartea, iubirea neîmplinită, condiția nefericită a poetului

- viziunea asupra lumii constă în ideea că moartea atinge orice nivel al ființei umane

· latura organică (fizică, materială): imaginea vizuală „flori de plumb”

· dimensiunea afectivă: metafora „amorul meu de plumb”

· universul spiritual: metafora „aripile de plumb”

Astfel, iubirea nu mai reprezintă o formă de a evada din realitatea ostilă, iar transcendența,
simbolizată prin motivul literar al aripilor, nu mai este posibilă.

b) Simbolul central din text, plumbul, este un laitmotiv (motiv repetat) al poeziei
care pune în valoare tema textului, moartea. Prin intermediul acestui simbol se sugerează:

· monotonia, având în vedere culoarea gri a metalului

· apăsarea sufletească, deoarece plumbul este un metal greu

· instabilitatea afectivă, în corelare cu maleabilitatea acestui element chimic.

Structura fonetică – 4 consoane care înconjoară o vocală închisă – poate fi pusă în


corespondență cu claustrarea resimțită de eul liric, cu însingurarea acestuia în fața morții.

3. Elemente de structură, compoziție și limbaj relevante pentru tema și viziunea


asupra lumii

a) Lirismul
- subiectiv, evidențiat prin mărci ale eului liric, reprezentate de verbe, pronume și forme
pronominale la pers. I (exemple din text)

- eul liric, în ipostază contemplativă (strofa I) și confesivă (strofa a II-a), exprimă sentimente
specifice viziunii simboliste: nevroza („am început să-l strig”), însingurarea („stam singur”) și
spleenul (punctele de suspensie, mărci implicite ale eului liric, din fiecare al treilea vers al
celor două strofe).

b) Structura

- 2 catrene cu rimă îmbrățișată și măsură de 10 silabe

- se poate remarca o corespondență între planul exterior (atmosfera sumbră a cimitirului


descris în prima strofă) și cel interior (sentimentele prezentate în strofa a doua)

- paralelismul sintactic al celor două strofe confirmă această corespondență între cadrul
exterior și planul interior. Astfel, structura sintactică a fiecărui vers din prima strofă are un
echivalent într-un vers din strofa a doua: „Dormeau adânc sicriele de plumb” / „Dormea
întors amorul meu de plumb”.

c) La nivelul limbajului, sugestia este particularitatea dominantă a limbajului, realizată prin


simboluri, prin metafore, prin cuvinte cu sens conotativ sau prin valorificarea resurselor
expresive ale elementelor de fonetică și morfologie.

De exemplu, timpul verbal predominant este imperfectul: „dormeau”, „stam”, „era”,


„scârțâiau”. Acest timp

· are rol descriptiv, conturând, în prima strofă, imaginea dezolantă a cimitirului

· sugerează permanentizarea stării apăsare sufletească a ființei care se confruntă


iminența morții.

4. Comentarea celor două strofe

a) strofa I

- are un caracter predominant descriptiv, prin prezentarea atmosferei din cavou. Spațiul
conturat este străin de vitalitatea specifică ființei umane.

- predomină câmpul semantic al morții, evidențiat prin cuvinte cu sens denotativ („sicriele”,
„funerar”, „cavou”, „coroanele”) și conotativ („dormeau”, „plumb”)

- incipitul textului, reprezentat de verbul „dormeau”, anticipează tema centrală, moartea,


întrucât sugerează somnul veșnic, aspect confirmat prin epitetul adverbial „adânc”

- la nivel fonetic, predomină consoanele grave, care sugerează atmosfera apăsătoare: „nc”,
„mb”, „nt”
- sunetul „ț” din verbul „scârțâiau” intră în disonanță cu sunetele anterioare, sugerând astfel
starea de nevroză a eului liric care trăiește un zbucium constant

- atmosfera lugubră este amplificată de imaginea dinamică a vântului

- singurătatea eului contemplator definește o perspectivă care surprinde spațiul lipsit de


viață.

b) strofa a II-a

- este un monolog interior care surprinde spleenul eului liric

- metafora „amorul meu de plumb” sugerează dispariția iubirii ca formă de împlinire sau de
accedere la o dimensiune alternativă; termenul „întors” sugerează îndreptarea eului liric
către apus, către moarte.

*versul poate fi interpretat și ca moarte a ființei iubite, dar substantivul „amorul” poate
fi corelat cu o iubire trecătoare, lipsită de implicare afectivă

- disperarea ființei poetice confruntate cu moartea este exprimată prin imaginea auditivă „și-
am început să-l strig”. Nevroza este resimțită intens, cauza acestei stări putând fi dispariția
iubitei, care este invocată.

- punctele de suspensie reprezintă pauza afectivă care sugerează frântura interioară,


alienarea, pierderea coerenței

- al treilea vers prezintă confruntarea directă cu realitatea morții („stam singur lângă
mort”). În același timp, acest vres poate fi interpretat ca o confruntare cu propriul eu, poetul
proiectându-se în ființa care s-a stins. Se sugerează o moarte a dimensiunii sufletești.

- structura „era frig” descrie reacția eului liric în fața morții morții. Se evidențiază
înstrăinarea de sine și de alteritate. Verbul la imperfect „era” ilustrează permanența
suferinței și, în același timp, imaginea unui eu blocat în trecut.

- ultimul vers marchează decăderea finală, imposibilitatea de a se salva, la nivel spiritual,


prin moarte. Aripile, simbol al înălțării la nivel transcendental, sunt contaminate de semnul
morții, plumbul. În consecință, evadarea este imposibilă, fiind înlocuită de un zbor frânt.

5. Concluzie

- tema centrală centrala a poeziei „Plumb”, moartea, dar elementele de limbaj ale textului –
simbolurile, corespondențele, paralelismul sintactic – situează poezia „Plumb” în estetica
simbolismului.

- în același timp, structura esențializată a poeziei îl determină pe criticul literar Eugen


Lovinescu să afirme că poezia are forma unui „simbolism elementar”, în care nihilismul
intelectual este dublat de un nihilism estetic, o reacție împotriva unei poezii saturate de
estetism.

[1] Parnasianismul – curent literar care propune o poezie descriptivă, impersonală, cu peisaje exotice și
obiecte de artă
Naturalismul – curent literar de tip realist, în care ființă umană este pusă sub semnul determinismului social
și ereditar (E. Zola/ nuvelele lui Caragiale)

Romantism retoric – romantismul care se caracterizează prin exces de podoabe artistice