Plumb

George Bacovia

Dormeau adânc sicriele de plumb,

Și flori de plumb și funerar vestmînt -
Stam singur în cavou... și era vînt...
Și scîrțîiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb

Pe flori de plumb, și-am început să-l strig -
Stam singur lângă mort... și era frig...
Și-i atîrnau aripile de plumb.
 Apariție:
Poezia „Plumb” deschide volumul de debut al lui Bacovia din 1916, căruia
îi dă și titlul. Aceasta arată că poezia era considerată, de autorul ei, ca
reprezentativă pentru creația lui.
Volumul ii apare in numai 500 de exemplare si nu are ecou deosebit, desi
ulterior este remarcat de critica si premiat.
Creația lui aparține modernismului, din care fac parte atât simbolismul, cât
și expresionismul. Deși a debutat în reviste încă din primii ani ai secolului al XX-
lea, Bacovia este un poet, un "pictor în cuvinte şi compozitor în vorbe"  ce aparține
în mare parte perioadei interbelice. Volumul de debut, „Plumb”, a apărut în 1916,
anul intrării României în Primul Război Mondial, ceea ce și explică faptul că
volumul nu s-a bucurat încă de la apariție de succesul meritat.

Definitie specie:
Conceptul de artă poetică exprimă un ansamblu de trăsături care compun
viziunea despre lume şi viaţă a unui autor, despre menirea lui în univers şi despre
misiunea artei sale, într-un limbaj literar care-l particularizează.
Poezia „Plumb” se incadreaza in genul liric deoarece autorul isi exprima in
mod direct gândurile, ideile și sentimentele prin intermediul eului liric. În genul
liric domină viziunea și transfigurarea artistică, autorul apelând la tehnici aluzive si
asociative, creând un univers de mare forță de sugestie ce se adresează sensibilității
cititorului. Este, din acest motiv, genul literar al discursului subiectiv, exprimând
sentimentele prin intermediul figurilor de stil și al simbolurilor. De obicei,
discursul genului liric este la persoana întâi, dar este folosită și persoana a II-a. 
Poezia este un poem ce exprima, in buna masura, trasaturile simbolismului,
viziunea bacoviana originala, dar si mijloacele de exprimare a liricii acestuia.
„Plumb” poate fi considerata, din acest puncte de vedere, o sinteza a universului
poetic bacovian, o adevarata, dar necanonica arta poetica.
 Lirismul:
Este de tip subiectiv si este mai accentuat in cea de-a doua strofa a poeziei
in care se reliefeaza realitatea interioara, a sentimentelor si a starilor eului liric
captiv.
Lirismul subiectiv se refera la lirica „eului”, tipul de discurs liric subiectiv,
rostit cel mai adesea la persoana intai.
De exemplu, poeziile bacoviene fac o exceptie de la regula, insa tot sunt
acceptate drept poezii cu lirism subiectiv. Acesta este conturat prin descrierea
tablourilor din natura, peisajul devenind o stare sufleteasca.
De asemenea isi fac simtita prezenta si marcile lexico-gramaticale: „stam”,
„am inceput”, „sa strig”, „meu”.

Tema:
- Tema poeziei infatiseaza singuratatea, angoasa, spaima de moarte a poetului
izolat intr-o lume lipsita de aspiratii si artificiala.
- Ideea exprimă starea de melancolie, tristeţe, solitudine a poetului care se
simte încătuşat, sufocat spiritual în această lume care-l apasă, în care se simte
închis definitiv, fără a avea vreo soluţie de evadare.
- Aceasta conditie este determinata de doua coordonate esentiale, iubirea si
moartea.
- Pentru a contura tema, este senificativa folosirea verbului „a dormi” la
incipitul fiecarei strofe, somnul accentuand si mai mult sentimentul sfarsitului care
pare continuu fara un inceput defint si fara sfarsit.
- Nocturnul sugerat de versurile poeziei completeaza atmosfera sumbra,
apasatoare, intunericul fiind asociat izolarii, singuratatii, mortii.
- motive care contureaza tema: cavoul, coroanele, mortul, sicriele, “funerar
vesmant”
 Titlul:
- Simbolul central este numit prin titlu.
- Plumbul are aici utilizare simbolic-funerara: cenusiul, greutate, apasare,
toxicitate, angoasa, inchiderea definitiva a spatiului existential, fara solutii de iesire
- Repetitiile realizate prin reluarea simbolului ( 6 ori ) creeaza intensitatea
unei obsesii: „plumb”, „sicrie de plumb”, „flori de plumb”, „coroanele de plumb”,
„amorul meu de plumb”, „aripile de plumb”.
- Plumbul cuprinde atat lumea obiectuala: „sicrie”, „flori”, „coroane”, cat si
sufletul: „amor de plumb”.
- Lumea obiectuala este extrem de bine reprezentata astfel incat ea invadeaza
sufletul.
- La inceput, simbolul intra in structura unor sintagme cu sens denotativ,
pentru ca treptat acesta sa fie inlocuit cu sensul conotativ.
- Teoretic vorbind, plumbul este un metal deci sugereaza raceala, lipsa de
viata.
- Culoarea inchisa simbolizeaza cenusiul vietii, sentimentul mortii.
- Sonoritatea cuvantului (o vocala inchisa intre patru consoane) este una
sumbra.
- In viziunea lui Bacovia, plumbul simbolizeaza acelasi chin existential printr-
o resimtire acuta a lipsei de viata, de speranta.

Structura:
Structural, poezia „Plumb” este contruita pe principiul simetriei. Simetria
este asigurata de raportul dintre structura strofica si planurile imaginarului poetic:
prima strofa corespunde universului exterior, pentru ca a doua sa se concentreze
asupra trairilor interioare ale eului.
Relatia de simetrie este sustinuta si de incipitul celor doua strofe: verbul „a
dormi”: „Dormea adanc”/”Dormea intors”. Aceasta legatura este asigurata de
simbolul plumbului. Cele doua strofe se afla intr-o relatie de opozitie, acestea
apartinand celor doua planuri ale realitatii: realitatea exterioara, obiectiva,
simbolizata de cimitir si de cavou, si realitatea interioara, subiectiva, simbolizata de
sentimentul iubirii „amorul meu de plumb”.
 Motive:
În poezie exista un motiv esenţial: moartea, redat prin sicriu, mort, somn,
dormeau adânc, cavou, coroane, era frig, era vânt. 
Celelalte motive - amorul, tristeţea, singurătatea, nevroza, nostalgia
departarilor, melancoliile de toamna, plansul, plictisul - sunt secundare, dar ajută la
reliefarea ideii esenţiale de alunecare inevitabilă spre moarte, spre neant.
Dintre motivele tipic simboliste, în poezie apar somnul şi singurătatea.
Somnul, prin ruperea de lumea reală, diurnă atrage din nou sugestia morţii:
“Dormea întors amorul meu de plumb”. Este o moarte simbolică, afectivă, iar
epitetul “întors” exprimă misterul, facând în acelaşi timp referinţă la o credinţă
populară autohtonă conform căreia morţii se intorc cu faţa către apus.
Pe de alta parte, plumbul se regaseste drept laitmotiv.

Incadrarea in curentul literar:

- Poezia se incadreaza in universul tipic simbolist prin dramatismul trairilor
eului liric, dar si prin tehnica repetarii temelor si a simbolurilor, prin cromatica,
prin modul de constructie a cadrului, prin muzicalitatea interioara a versurilor.
- Cenusiul este reperul cromatic dominant care face trimitere la sentimentul
mortii, sfarsitului si totodata la elementele unui decor aflat in incremenire.
Prezentele obiectuale contureaza mediul fizic sumbru, nelinistitor care sugereaza
starea de oboseala fizica si psihica.
- Simbolismul este caracterizat si de prezenta celor patru elemente principale
(„cei patru S”): simbol, sugestie, sinestezie, spleen.
- Simbolul central este reprezentat de insasi titlul: „plumb”. Sugestia este
utilizata in conturarea starilor sufletesti neclare, confuze. Sinestezia reliefeaza
legatura dintre simturi, culori, sunete si trimit la sentimentul singuratatii: „vantu”,
„frigul”, „scartaiau”, „strigatul”.
- Speenul poate fi considerat un motiv, o stare (starea de spleen) si este
conturat prin semnificatii simbolice ale versurilor: „Stam singur in cavou”, „Era
vant”. În singurătate, sufletul poetului devine trist, neliniştit, stare agravată şi de
realităţile deprimante ale existenţei (noaptea, ploaia, melancolia), ceea ce
generează acea stare ciudata, numită de simbolisti spleen. 
- Dorinta de evaziune specifica simbolismului este prevazuta in poezie sub
forma unor motive, care sunt abordate putin diferit: „aripile” care in mod obisnuit
simbolizeaza zborul, depasirea propriei conditii, aspiratia spre inaltimi, eliberarea,
sunt aici „de plumb”, poetului anulandu-i-se astfel posibilitatea evadarii.
- O alta caracteristica este data de motivele prezente in text: nevrozele,
nostalgia departarilor, melancoliile de toamna, plansul, plictisul.
- La nivel sintetic, sonoritatea, muzicalitatea si cromatica cuvintelor joaca un
rol important in definirea caracterului simbolic al poeziei.
- Bacovia mărturisea, într-un interviu, că în plumb vede culoarea galbenă,
deoarece compușii lui dau precipitat galben, iar culoarea „sufletului ars” este, în
viziunea sa, galbenul. 
- Corespondenţa dintre cuvinte şi elemente din lumea minerală = Plumbul
omniprezent sugerează un univers mineralizat. Metalul a înlocuit viața, organicul;
sicriele, florile, coroanele, toate sunt de plumb, deci și vegetalul s-a mineralizat.
Faptul că și amorul este de plumb sugerează că și universul afectiv s-a mineralizat
și a murit, idee accentuată de sintagma „dormea întors”, ce semnifică moartea.
- Alte simboluri sunt verbele auditive a căror sonoritate stridentă, enervantă
sugerează tristeţe şi disperare, "să strig" sau stare de nevroză, "scârtâiau", precum
şi intemperii ale naturii ce simbolizează un suflet pustiit, "era vânt" sau
încremenire şi răceală interioară, "era frig".
- Mesajul poeziei se organizează în jurul unor simboluri: “cavoul “ şi
“amorul” , ce surprind aşadar cadrul spaţial apăsător, în care eul poetic se simte
claustrat, izolat.
Elementul temporal nu apare, dar descrierile transmit sugestia nocturnului:
“Dormeau adânc sicriele de plumb ” . 
Elementele decorului din “Plumb” (sicriele, florile, coroanele) sunt toate
accesorii funerare ieftine, tipice pentru societatea mediocră aşa cum sugerează şi
metaforele “flori de plumb”, “coroane de plumb”.
De asemenea, sentimentul de angoasă este accentuat şi de imaginile vizuale
structurate în jurul culorii gri, care transmite sugestia unui univers cenuşiu. Se ştie
că poetul are o percepţie deosebită a culorilor în poezie: “Fiecărui sentiment îi
corespunde o culoare”.
Simbolul culorilor devine aşadar un mijloc sugestiv pentru
realizarea corespondenţelor dintre trăirile sufleteşti şi decorul exterior. Culorile nu
mai alcătuiesc în poeziile bacoviene un miraj optic, ci funcţionează ca nişte
semnale psihologice ale sufletului eului liric, traumatizat de o realitate brutală.
Frecvenţa verbelor la imperfect are rolul de a accentua idea unei prelungiri la
infinit a stării de angoasă, iar perfectul compus “am început” şi conjunctivul “să-l
strig” sugerează încercarea zadarnică a eului liric de a se sustrage monotoniei.
Apartenenţa textelor la simbolism se relevă şi la nivel fonetic prin frecvenţa
vocalelor inchise “o” şi “u”, ce sugerează depresia, închiderea şi chiar la
nivelul punctuaţiei prin folosirea simetrică a punctelor de suspensie.

Limbajul artistic, elementele de prozodie si simboluri:

La toate nivelurile (lexical, fonetic, morfosintactic), poetul exteriorizează
ideea de alunecare spre neant.
La nivel fonetic -  Frecventa consoanelor m, b, v, l, a diftongului au si a
triftongului eau sugereaza foarte bine plânsetul, vaietul, ca ecou al atmosferei
insuportabile.
La niv. morfologic - Verbele la imperfect (dormeau, dormea, stam)
desemnează trecutul nedeterminat, o acţiune trecută dar neterminată, în continuă
desfăurare încă, aşadar permanenţa stării de angoasă.
-Repetitia conjunctiei si amplifică atmosfera macabră: Si flori de plumb si
funerar vestmânt - / …si era vânt… / Si scârtâiau coroanele… si-am început sa-l
strig… si era frig… si-i atârnau aripile de plumb….
La niv. lexical – prezenţa cuvintelor din câmpul lexical al morţii.
La niv stilistic - Epitetele adânc, întors, funerar, singur contribuie la
realizarea unei nelinisti metafizice.
Mijloacele artistice de realizare cuprind, pe lângă simbol, metafore (flori de
plumb, aripi de plumb) şi personificări (“Dormeau adânc sicriile de plumb”).
Elemente de versificaţie : cele două catrene au versuri de câte zece silabe,
ritmul este iambic, iar rima îmbrăţişată.
Imaginile surprinzătoare şi inedite dau o profundă semnificaţie stărilor
sufleteşti exprimate, poetul alăturând simbolului "plumb" alte cuvinte, formând
sintagme extrem de sugestive: "flori de plumb" (viaţă-moarte), "amor de plumb"
(oboseala psihică, sentimente apăsătoare), "aripile de plumb" (imposibilitatea
împlinirii idealului).
În ceea ce priveşte prozodia, rima îmbraţişată, măsura de 10 silabe şi ritmul
iambic, alternând cu cel amfibrahic, sporesc muzicalitatea exterioară a versurilor.

Prima strofa:
Spatiu inchis, al claustrarii, al singuratatii, captivitatii prin intermediul
caruia se defineste stare: „Stam singur in cavou.”
Cavoul este simbol pentru cadrl exterior si provoaca o stare de angoasa
datorita greutatii plumbului
Acest cadru este descris de epitetele metaforice: „sicriele de plumb”,
„funerar vastmant”, „flori de plumb”, „coroanele de plumb”
Tehnica repetitilor – element care subliniaza atmosfera poeziei ajutand la
redarea muzicalitatii si a cromaticii. Cromatica este monotona, cenusiul fiind
singura nuanta.
Starea de angoasa – datorita spatiului limitat
Repetarea „de plumb” – existenta mohorata deoarece in viziunea lui
Bacovia,moartea inseamna anihilare totala – atat a trupului, cat si a sufletului
Moartea este sugerata de la inceput – vb „dormeau” + adverbul de mod
„adanc” sugereaza o stare incerta intre existenta si moarte – rupere de lumea reala
Elementele care ar trebui sa inspire bucurie si viata (florile) sunt impietrite,
contaminate de materia generala „plumbul”
Vantul – element care sugereaza miscarea, dar si efecte reci
Verbele la imperfect - trecut nedeterminat – permanent starea de angoasa
Realitate exterioara, obiectiva
 A doua strofa:
Debuteaza sub semnul tragicului existential generat de absenta afectivitatii,
de neputinta implinirii prin iubire –“dormea intors amorul meu de plumb” (epitetul
intors capata sens tragic, sugereaza despartirea, instrainarea de sine).
Utilizarea paralelismului flori de plumb – amor de plumb este o modalitate
prin care se sugereaza identitatea intre lumea exterioara (florile) si lumea interioara
(amorul), eul liric devenind astfel un spectator tragic al celor 2 lumi.
Verbele marcheaza incercarea disperata de regasire (incercarea de a iubi din
nou) (Verbele la imperfect sugereaza sentimentul sfarsitului)
Muta accentul pe interior, iubire, dar nici aceasta nu este o posibilitate de
salvare deoarece se afla sub semnul tragicului care duce la imposibilitatea
inmplinirii in iubire
Optimismul este anulat total ideea este sugerata de metafora „dormea intors
amorul meu de plumb”
Poetul este constient de tot ce se vede, aude insa e neputincios „stau singur
langa mort”
Iubirea si moartea sunt strans legate intre ele si se anuleaza reciproc – eul
liric este un spectator tragic al celor doua lumi
Metafora ultimului vers anuleaza orice iluzie a salvarii: „atarnau”
Paralelism cu primul vers/ simetrie prin verbul „a dormi” – sentimentul
mortii