Enigma Otiliei-roman interbelic realist(balzacian)

Romanul Enigma Otiliei ,de George Calinescu a aparut in anul 1938(in doua volume) si constituie o
revenire la formula obiectiva a romanului balzacian,devenind astfel o replica literara la cultivarea asidua
in epoca a formulei proustiene,dar si o ilustrare a conceptiei sale despre curente literare.Opera literara
Enigma Otiliei este un roman realist de tip balzacian,cu elemente moderniste,apartinand prozei
interbelice.De asemenea,este un roman social si citadin.Romanul este o specie a genului epic in proza,cu
o actiune ampla,desfasurata pe mai multe planuri,cu un conflict complex,la care participa numeroase
personaje.Este roman realist prin tema,structura inchisa,specificul secventelor descriptive,realizarea
personajelor,dar depaseste modelul clasic,balzacian,prin spiritul critic si polemic si prin elemente ale
modernitatii.Proza realist-obiectiva se realizeaza prin naratiunea la persoana a III-
a(nonfocalizata).Viziunea dindarat presupune un narator obiectiv,detasat,care nu se implica in faptele
prezentate,omniscient(stie mai multe decat personajele) si omniprezent(controleaza evolutia lor ca un
regizor universal).El plasmuieste traiectoriile existentei personajelor,dar acestea actioneaza automat,ca
niste marionete.Desi adopta un ton obiectiv,naratorul nu este absent,ci comunica,prin postura de
spectator si comentator al comediei umane reprezentate,cu instantele narative.Naratorul se ascunde in
spatele mastilor sale,care sunt personajele,fapt dovedit de limbajul uniformizat.Prin tema,romanul este
balzacian si citadin.Caracterul citadin este un aspect al modernismului lovinescian.Fresca a burgheziei
bucurestene de la inceputul secolului al XX-lea,prezentata in toate aspectele ei esentiale,sub
determinare social-economica,imaginea societatii constituie fundalul pe care se proiecteaza formarea si
maturizarea unui tanar care,inainte de a-si face o cariera,traieste experienta iubirii si a relatiilor de
familie.Roman al unei familii si istorie a unei mosteniri,romanul este realist-balzacian prin motivul
mostenirii si al paternitatii.Titlul initial,Parintii Otiliei,reflecta ideea balzaciana a paternitatii,pentru ca
fiecare dintre personaje determina intr-un anumit fel soarta orfanei,ca niste parinti.Romanul,alcatuit
din douazeci de capitole,este construit pe mai multe planuri narative,care urmaresc destinul unor
personaje.Un plan urmareste lupta dusa de clanul Tulea pentru obtinerea mostenirii lui Costache
Giurgiuveanu si inlaturarea Otiliei Marculescu.Al doilea plan prezinta destinul tanarului Felix Sima,ramas
orfan,care vine la Bucuresti pentru a studia medicina si traieste iubirea adolescentina pentru
Otilia.Succesiunea secventelor narative este redata prin inlantuire(respectarea cronologiei
faptelor),completata prin insertia unor micronaratiuni in structura romanului.Dialogul confera
veridicitate si concentrare epica.In proza realista,descrierea spatiilor (strada,arhitectura,decor interior)
si a vestimentatiei sustine impresia de univers autentic(mimesis),iar observatia si notarea detaliului
semnificativ devin mijloc de caracterizare indirecta a personajelor.Incipitul romanului realist fixeaza
veridic cadrul temporal(intr-o seara de la inceputul lui iulie 1909) si spatial(strada Antim).Finalul este
inchis prin rezolvarea conflictului si este urmat de un epilog.Simetria incipitului cu finalul se realizeaza
prin descrierea strazii si a casei lui mos Costache,in moment diferite ale existentei tanarului
Felix(adolescenta si aproximativ zece ani mai tarziu,dupa razboi).Actiunea romanului incepe cu venirea
lui Felix in casa unchiului si tutorelui sau legal,spre a urma Facultatea de Medicina.Costache
Giurgiuveanu este un om avar,care o creste pe fiica sa vitrega,Otilia,cu intentia de a o infia.Expozitiunea
este realizata dupa metoda realist-balzaciana:situarea exacta in timp si spatiu,veridicitatea sustinuta
prin detaliile topografice,descrierea strazii intr-o maniera realista,finetea observatiei si notarea
detaliului semnificativ.Caracteristicile arhitectonice ale strazii si ale casei lui mos Costache sunt surprinse
de ochiul unui estet,din perspectiva naratorului specializat,desi observatia ii este atribuita lui
Felix.Familiarizarea cu mediul,prin procedeul restrangerii treptate a cadrului,de la strada,la casa,la
interioare,la fizionomia si la gesturile locatarilor(tehnica focalizarii),este o modalitate de patrundere in
psihologia personajelor,prin reconstituirea atmosferei.Strada si casa lui mos Costache sugereaza
contrastul dintre pretentia de confort si bun gust a locatarilor bogati si realitate:inculti(aspectul de
prost-gust),zgarciti(case mici,cu ornamente ieftine),snobi(imitarea arhitecturii
clasice),delasatori(impresia de paragina).Arhitectura reliefeaza imaginea unei lumi in declin,care dispune
de resorturi financiare,dar nu si culturale.Patruns in locuinta,Felix face cunostinta cu unchiul sau,un om
straniu,care ii raspunde balbait ca nu sta nimeni aici,cu verisoara Otilia si asista la o scena de
familie:jocul de table.Naratorul ii atribuie lui Felix observarea obiectiva a personajelor:sunt realizate
portretele fizice ,cu detalii vestimentare si fiziologice,care sugereaza(in maniera clasica),trasaturi de
caracter.Toate aceste aspecte configureaza atmosfera neprimitoare,accentuate de replicile Aglaei,care
anticipeaza conflictul succesoral.Intriga se dezvolta pe doua planuri,care se intrepatrund:istoria
mostenirii lui Costache Giurgiuveanu si destinul tanarului Felix Sima.Competitia pentru mostenirea
batranului avar este un prilej pentru observarea,in plan moral,a efectelor obsesiei banului.Clanul Tulea
urmareste succesiunea totala a averii lui,considerand-o pe Otilia un pericol.Desi nutreste o afectiune
sincera pentru fata,batranul amana infierea ei,de dragul banilor si din teama de Aglae.Alaturi de
avaritie,lacomie si parvenitism,aspect sociale supuse observatiei si criticii romanului realist,sunt
infatisate aspecte ale familiei burgheze:realatia dintre parinti si copii,relatia dintre
soti,casatoria,orfanul.Casatoria este una dintre preocuparile unor personaje:Aurica este vesnic in
cautarea unui sot,Titi traieste o scurta experienta matrimoniala,Pascalopol isi doreste o familie si se
casatoreste cu Otilia,Stanica Ratiu se insoara din interes cu Olimpia,Felix se va casatori dupa ce isi
definitiveaza studiile.Banul perverteste relatia dintre soti:Stanica se insoara pentru a-si consolida starea
financiara,Aglae conduce autoritar,ingnorand drepturile lui Simion,caruia nu-i da niciun ban.Motivul
paternitatii este infatisat diferentiat:Costache si Pascalopol sunt vazuti ca niste protectori ai celor doi
orfani,insa Aglae striveste personalitatea copiilor sai,anulandu-le sansa implinirii matrimoniale.Planul
formarii tanarului Felix,student la Medicina,urmareste experientele traite de acesta in casa unchiului
sau,in special iubirea adolescentina pentru Otilia.Fata se va casatori insa cu Pascalopol,barbat
matur,care marturiseste in epilog ca i-a dat acesteia libertatea de a-si trai tineretea.Ea ramane pentru
Felix o imagine a eternului feminin,iar pentru Pascalopol o enigma.Conflictul romanului se bazeaza pe
relatiile dintre doua familii inrudite,care sugereaza universul social,prin tipurile umane realizate:familia
lui Costache Giurgiuveanu(alaturi de fiica sa vitrega,Otilia,si tanarul Felix) si cea a surorii acestuia,Aglae
Tulea(Simion,Olimpia si Titi).Istoria unei mosteniri include doua conflicte succesorale:primul este iscat in
jurul averii batranului(initiat de Aglae impotriva Otiliei) si cel de-al doilea,care destrama clanul
Tulea(interesul lui Stanica pentru avere).Conflictul erotic priveste rivalitatea adolescentina a lui Felix
pentru Pascalopol si incercarile acestora de a ajunge la inima fetei.Pentru portretizarea
personajelor,autorul alege tehnica balzaciana a descrierii mediului si fizionomiei pentru deducerea
trasaturilor de caracter.Portretul balzacian porneste de la caracterele clasice(avarul,ipohondrul),carora
realismul le confera dimensiune sociala si psihologica,adaugand un alt tip uman,arivistul.Romanul realist
traditional devine o adevarata comedie umana,plasand in context social personajele tipice.Tendinta de
generalizare conduce la realizarea unei tipologii:Costache-avarul,Aglae-baba absoluta,Aurica-fata
batrana,Simion-dementul senil,Otilia-cocheta,Felix-ambitiosul,Stanica Ratiu-arivistul,Pascalopol-
aristocratul rafinat.Tot din clasicism este preluat triunghiul amoros.Romancierul depaseste insa estetica
realista,prin formula moderna a ambiguitatii personajelor.Mos Costache nu este un avar dezumanizat,ci
nutreste pentru Otilia o iubire paterna sincera.Pascalopol o iubeste in acelasi mod patern si viril,iar Felix
viseaza sa se casatoreasca cu ea si sa-si faca o cariera,bazandu-se pe luciditate si profunzime
intelectuala.Arivistul Stanica este demagog al ideii de paternitate,principial si sentimental,dar in acelasi
timp escroc si hot.Un alt aspect modern este interesul pentru procesele psihice deviante,motivate prin
ereditate si mediu:alienarea si senilitatea.Simion Tulea reprezinta categoria sociala a
uratului,grotescului,Titi,fiul retardat,se indreapta spre dementa,la fel ca tatal,iar Aurica este obsedata de
ideea casatoriei,asa cum Aglae este obsedata de mostenire.In general,caracterizarea personajelor se
realizeaza ca in romanul realist-balzacian.Prin tehnica focalizarii,caracterul personajelor se dezvaluie
progresiv,pornind de la prezentarea mediului,descrierea locuintelor,a fizionomiei,a gesturilor si
obisnuintelor(in mod indirect).In mod direct,naratorul realizeaza biografia personajelor,dezvaluie starea
civila a acestora si ofera lamuriri despre gradele de rudenie. Potretul Otiliei,realizat prin tehnici
moderne:comportamentismul si reflectarea poliedrica(in constiinta celorlalte personaje) confera
ambiguitate personajului,iar in plan simbolic sugereaza enigma,misterul feminitatii.Relativizarea imaginii
prin reflectarea in mai multe oglinzi alcatuieste un portret complex si contradictoriu:fe-fetita cuminte si
iubitoare pentru mos Costache,fata exuberanta,admirabila,superioara pentru Felix,femeia
capricioasa,cu un temperament de artista pentru Pascalopol,o dezmatata,o stricata pentru Aglae,o
fata desteapta pentru Stanica si o rivala in casatorie pentru Aurica.Desi adopta un ton obiectiv,naratorul
se ascunde in spatele mastilor sale,care sunt personajele,fapt dovedit prin limbajul uniformizat,care
presupune utilizarea acelorasi mijloace lingvistice,indiferent de situatia sociala sau de cultura.Cu toate
acestea,Aglae pronunta invechit unele cuvinte,marca a inculturii si a snobismului(Otilia e
falsha).Amestecul de stiluri(juridic si colocvial) in discursul lui Stanica Ratiu are un efect comic si
transforma personajul intr-un Catavencu al ideii de paternitate:Asculta madam,scopul casatoriei este
procreatia.Se utilizeaza fraza ampla,remarcandu-se preferinta in descriere pentru grupul nominal si
pentru epitetul neologic(fatza juvenila,taietura elenica a nasului,pustietatea scitica).Descrierea se
realizeaza prin aglomerarea detaliilor(principiul enumerativ) sau prin hiperbolizare(imaginea romantica
a Baraganului).Precizia notatiei are uneori rolul didascaliilor si sustine impreuna cu dialogul sau
monologul caracterul scenic al secventelor.Enigma Otiliei se incadreaza in coordonatele realismului
balzacian,prin prezentarea critica a unor aspecte ale societatii bucurestene de la inceputul secolului al
XX-lea,motivul paternitatii si al mostenirii,structura,realizarea unei tipologii,veridicitatea,utilizarea
naratiunii la persoana a III-a.Dar scriitorul isi depaseste programul estetic,realizand un roman al vocatiei
critice si polemice(N.Manolescu),cu evidente implicatii moderne:ambiguitatea personajelor,interesul
pentru procesele psihice deviante,caracterizarea personajelor prin comportamentism si reflectarea
poliedrica.