Ion-roman interbelic(obiectiv)

Publicat in 1920, Ion reprezinta primul roman al lui Liviu Rebreanu,o capodopera care infatiseaza
universal rural in mod realist,fara idilizarea din proza samanatorista.Avand ca trasaturi amploarea
actiunii,desfasurata pe mai multe planuri,conflictul complex,la care participa un numar mare de
personaje,realizand o imagine ampla asupra vietii,opera literara Ion este un roman.
Fiind un roman realist de tip obiectiv,se remarca naratiunea la persoana a III-
a,nonfocalizata.Viziunea dindarat presupune un narator obiectiv,detasat(care nu se implica in faptele
prezentate),omniprezent,dirijand evolutia personajelor ca un regizor.El plasmuiste traiectoriile
existentei eroilor,conform unui destin prestabilit si a legii cauzalitatii.Inlantuite temporal si
cauzal,faptele sunt credibile,verosimile,efectul asupra cititorului fiind de iluzie a vietii si de obiectivitate.
Tema romanului este prezentarea problematicii pamantului,in conditiile satului ardelean de la
inceputul secolului al XX-lea.Romanul prezinta lupta unui taran sarac pentru a obtine pamant si
consecintele actelor sale.Caracterul monografic al romanului orienteaza investigatia narativa in sfera
lumii rurale,prin prezentarea obiceiurilor legate de marile momente din viata
omului(nasterea,nunta,moartea),a relatiilor sociale generate de diferentele economice(stratificarea
sociala) sau culturale(universal taranilor si al intelectualilor din lumea satului).
Tema centrala,posesiunea pamantului,este dublata de tema iubirii.In plan simbolic,destinul
protagonistului se plaseaza pe doua coordonate:Eros si Thanatos.Conceptia autorului despre
roman,inteles ca uncorp sferoid,se reflecta artistic in structura circulara a romanului.Simetria incipitului
cu finalul se realizeaza prin descrierea drumului care intra si iese din satul Pripas.
.Personificat cu ajutorul verbelor(se desprinde,alearga,urca),drumul are semnificatia simbolica a
destinului unor oameni si introduce cititorul in viata satului ardelean,prin detaliile toponimice supuse
conventiei veridicitatii.Crucea stramba de la marginea satului,cu un Hristos de tinichea
ruginita,anticipeza tragismul destinelor.Descrierea finala inchide simetric romanul,sugerand semnificatia
simbolica a drumului,prin metafora soselei-viata.Modurile de expunere indeplinesc o serie de functii in
discursul epic.Naratiunea obiectiva isi realizeaza functia de reprezentare a realitatii prin absenta
marcilor subiectivitatii si a stilului cenusiu(Tudor Vianu).Dialogul sustine veridicitatea si concentrarea
epica.Arhitectura romanului sustine,la nivel macrotextual,functia epica de interpretare.
Romanul este alcatuit din doua parti,opuse si complementare,coordonate ale evolutiei interioare a
personajului principal:Glasul pamantului si Glasul iubirii.Prin tehnica planurilor paralele,este
prezentata viata taranimii si a intelectualitatii rurale.Trecerea de la un plan narativ la altul se realizeaza
prin alternanta,iar succesiunea secventelor narative este redata prin inlantuire.Viata personajelor se
desfasoara dupa legile interne ale lumii in care traiesc si evolueaza paralel.Amestecul lor este sanctionat
de doamna Herdelea,la hora,dar interferenta se produce totusi,in sensul ca destinul unui personaj este
determinat de un alt personaj,din celalalt plan,prin gesturi care par a fi dictate de hazard.
Drama lui Ion si a altor personaje din planul taranimii este dictata de o vorba aruncata inconstient
de Titu Herdela:Daca nu vrea el sa ti-o dea de bunavoie,trebuie sa-l silesti!.Dar si drama invatatorului
Herdelea este declansata de marturisirea lui Ion ca a scris jalba care il scapase de temnita in urma
conflictului cu Simion Lungu.La nivel microtextual,functia epica de interpretare se realizeaza prin tehnica
contrapunctului:prezentarea aceleiasi teme in planuri diferite(nunta taraneasca a Anei corespunde,in
planul intelectualitatii,cu nunta Laurei;conflictul dintre Ion si Vasile Baciu corespunde celui dintre
invatator si preot).Prin aceasta tehnica se pun in evidenta secvente narative simetrice si antitetice,care
confera aspect polifonic actiunii.
Actiunea romanului incepe intr-o zi de duminica,cand locuitorii satului Pripas se afla la hora,in curtea
Teodosiei.In expozitiune,sunt prezentate principalele personaje,timpul si spatial,care confera
veridicitate.In centrul adunarii este grupul jucatorilor.Caracterul epopeic si de fresca al romanului este
sustinut de descrierea jocului traditional,somesana,o pagina etnografica memorabila,prin portul
popular,pasii specifici,vigoarea dansului si figurile pitoresti ale lautarilor.Cercul horei,centru al lumii
satului,este o descatusare dionisiaca de energii.Asezarea privitorilor reflecta relatiile sociale.Fruntasii
satului,primarul si chiaburii,discuta separat de taranii mijlocasi,asezati pe prispa.In satul traditional,lipsa
pamantului este echivalenta cu lipsa demnitatii umane,fapt redat de atitudinea lui Alexandru
Glanetasu,care statea pe de laturi,ca un caine la usa bucatariei.Rolul horei in viata comunitatii satesti
este acela de a-i asigura coeziunea si de a facilita intemeierea noilor familii,pe principiu
economic.Hotararea lui Ion de a o lua la joc pe Ana cea bogata,desi o place pe Florica(saraca),marcheaza
inceputul conflictului.Venirea lui Vasile Baciu,tatal Anei,si confruntarea verbala cu Ion,numindu- l hot si
talhar constituie intriga.La sfarsitul petrecerii,flacaii merg la carciuma.Bataia dintre George si Ion,in
aparenta pentru plata lautarilor,se incheie cu victoria celui din urma.Scena alimenteaza dorinta de
razbunare a lui George si este construita simetric cu cea de la sfarsitul romanului,cand il ucide pe
Ion,lovindu-l cu sapa in cap.Insa conflictul exterior dintre Ion si George este dublat de conflictul
interior:glasul pamantului si glasul iubirii,cele doua chemari launtrice care se manifesta cu o forta
uluitoare.Conflictul tragic dintre om si o forta mai presus de vointa:pamantul-stihie,determina dorinta
obsesiva a lui Ion de a-l stapani,iubirea lui patimasa facandu-l monumental.Impresionanta este scena in
care Ion saruta pamantul,ca o ibovnica. Rusinea pe care Vasile i-o face la hora,in fata satului,va starni
dorinta de razbunare a flacaului,care reuseste sa-i intoarca rautatea,determinandu-l sa-l accepte ca
ginere,dupa ce o lasa pe Ana insarcinata.Deoarece la nunta nu cere acte pentru pamanturi,Ion se simte
inselat si incepe sa o bata pe Ana,sperand sa o determine sa-si convinga tatal sa-i dea
zestrea.Sinuciderea femeii nu-i trezeste lui Ion regrete sau constiinta vinovatiei,la fel nici mortea lui
Petrisor,fiul lor,pentru ca vede in ei doar garantia proprietatii asupra pamanturilor.Astfel ca
deznodamantul este previzibil,iar George nu este decat un instrument al destinului.George este
arestat,Florica ramane singura,iar averea lui Ion revine bisericii.In celalalt plan,cel al
intelectualitatii,rivalitatea dintre preot si invatator pentru autoritate in sat este defavorabila celui din
urma.Marturisirea lui Ion ca invatatorul i-a scris jalba determina conflictul dintre acesta si autoritatile
austro-ungare,acceptand inutil compromisul de a-l vota pe candidatul maghiar la alegeri.Ion este
personajul principal,un personaj monumental,realizat prin tehnica basoreliefului.Exponent al taranimii
prin dorinta de a avea pamant,devine o individualitate prin modul cum il obtine.Initial dotat cu o serie
de calitati,in goana sa patimasa dupa avere se dezumanizeaza treptat,iar mortea lui devine expresia
intentiei moralizatoare a scriitorului.Cele doua femei,Ana si Florica,reprezinta coordonatele vietii
interioare ale personajului:averea si iubirea
.Naratorul obiectiv isi lasa personajele sa-si dezvaluie trasaturile in momentele de
incordare,consemnandu-le gesturile,limbajul,prezentand relatiile dintre ele(caracterizare indirecta),insa
realizeaza si biografia acestora(caracterizare directa).
Naraiunea la pers a III-a presupune absena interveniei subiective a naratorului.Stilul direct
alternez cu stilul indirect,dar este prezent si stilul indirect liber:Isi zicea din ce n ce mai des c nu va
ajunge niciodat s aib i el ceva.Va s zic,va trebui s fie venic slug pe la altii?n ciuda stilului
sobru,impersonal,se observ diversitatea procedeelor artistice,utilizate pentru plasticizarea
ideilor:personificarea,epitetul,comparaia i hiperbola(Brazda culcat l privea
neputincioas,biruit,umplndu-i inima deodat cu o mndrie de stpn.).
Criticul Eugen Lovinescu apreciaza ca:Ion este cea mai puternica creatie obiectiva a literaturii
romane si cum procesul firesc al epicei este spre obiectivare,poate fi pus pe treapta ultima a scarii
evolutive.