Ion, Liviu Rebreanu

- roman modern, obiectiv, social și realist –

-
Universul ficțional realist s-a dezvoltat în strânsă legătură cu condițiile social-istorice ale
secolului al XIX-lea, realismul impunându-se drept termen pentru o nouă orientare estetică,
definită ca „ expresie a banalității cotidiene”. Omul este prezentat ca un produs al mediului în
care trăiește, aflându-se cu acesta într-o relație de interdependență. Totodată, regăsim ca element
definitoriu și oglindirea fidelă a realității, un proces de mimesis, adevarată (Stendhal) prin
cronotopul real. Obiectivitatea narării se conturează pe tehnica detaliului semnificativ și a
cronologiei, construind tipologii umane, un univers social ce limitează ființa. În tiparul acestui
univers se situează și personalitatea lui Liviu Rebreanu care își asumă „creația de oameni și de
viață”. Aceste traiectorii sunt surprinse prin intermediul anticalofiliei, al „expresiei
bolovănoase” și prin intersecția literaturii cu psihologia, element care așază romanul lui
Rebreanu la granița dintre doric și ionic, realizând trecerea spre romanul modern.
Liviu Rebreanu este creatorul romanului românesc modern, deoarece scrie primul roman
realist obiectiv din literatura română. „Ion” este o capodoperă care înfățișează universul rural din
Ardeal și se încadrează în realismul interbelic prin construcția riguroasă și simetrică, prin
compoziția echilibrată, prin obiectivitatea stilului.
În romanul doric „iluzia vieții este mai presus de iluzia artei”, iar proza realist-obiectivă
se realizează prin narațiunea la persoana a III-a, nonfocalizată. Viziunea „dindărăt” presupune un
narator obiectiv, detașat, omniscient (știe mai mult decât personajele sale) și omniprezent
( dirijează evoluția lor ca un regizor), care nu se implică în faptele prezentate.
Romanul este inspirat din realitatea vieții țărănești ale Ardealului de la începutul
secolului al XX-lea. Mărturie a preocupărilor sale de a pune în lumină valorile culturii naționale,
Rebreanu pornește de la o imagine din realitate care, sub puterea voinței și talentului, se
materializează în artă. Această metodă stă la baza romanului „Ion”, fapt mărturisit de însuși
scriitorul care, înaintea apariției romanului, a asistat la întâmplări care, printr-o serie de
conexiuni, țes „scheletul unui roman.”
Tema romanului este prezentarea problematicii pământului, în condițiile satului
ardelenesc de la începutul secolului XX. Romanul prezintă lupta unui țăran sărac pentru a obține
pământ și consecințele actelor sale. Caracterul monografic al romanului este dat de obiceiuri
legate de marile momente din viața omului (nașterea, nunta, înmormântarea), relațiile sociale
generate de diferențele economice sau culturale, relațiile de familie. Într-un plan tematic conex
se află iubirea, destinul femeii în lumea tradițională, statutul intelectualului, rolul familiei și
moartea.
Titlul romanului e semnificativ pentru intenția autorului de a face din Ion tipul
reprezentativ al țăranului ardelean, dar și de a sugera evoluția lui spre atipic, ca personaj puternic
individualizat. Ion reprezintă, așadar, un simbol „al posedatului” care se mistuie între două
dorințe arzătoare: pământul și iubirea.
La nivel macrotextual, întregul roman este organizat în două părți, coordonate ale
evoluției interioare a personajului principal: Glasul pământului și Glasul iubirii. Cele două femei,
1
conturate antitetic și complementar, Ana și Florica reprezintă cele două obsesii ale
protagonistului: averea și iubirea.
La nivel microtextual, funcția epică de interpretare se realizează prin tehnica
contrapunctului prin prezentarea aceleiași imagini în planuri diferite: nunta țărănească a Anei
corespunde, în planul intelectualității, cu nunta Laurei; conflictul exterior dintre Ion și Vasile
Baciu corespunde conflictului intelectualilor satului: învățătorul și preotul. Prin această tehnică
se pun în evidență secvențele narative, episoade simetrice și antitetice.
Un element semnificativ pentru tema operei este conflictul. Trăsăturile personajelor
se dezvăluie în evoluția conflictului. În funcție de rolul lor în acțiune, ele sunt puternic
individualizate, construite cu atenție sau portretizate succint. Astfel, drama țăranului lipsit de
pământ, condițiile satului românesc din Ardeal, la începutul secolului XX, îi sunt cunoscute
autorului din copilărie. Vorbele pătimașe ale unui țăran din Prislop, sat al copilăriei scriitorului,
sărutul pământului, rușinea fetei bogate sunt elemente de geneză a romanului și aparțin unor
persoane, din planul realității. Conflictul central este lupta pentru pământ în satul tradițional,
unde posesia averii condiționează dreptul indivizilor de a fi respectați în societate. Drama lui Ion
este blestemul țăranului sărac, a cărui singura zbatere este dobândirea prețiosului pământ.
Un alt element de structră este simetria incipitului cu finalul, care se realizează prin
descrierea drumului care intră și iese din satul Pripas, loc al acțiunii romanului. Personificat cu
ajutorul verbelor (se desprinde, aleargă, urcă) drumul are semnificația simbolică a destinului
unor oameni, având funcție metatextuală. Prin detalii toponimice, naratorul introduce cititorul în
viața satului ardelean de la începutul secolului XX.
Romanul „Ion” se definește prin semnificația drumului, acesta conferind arhitecturii
romanului o nouă dimensiune. Drumul nu este un element pur topografic, deoarece el nu
cartografiază un topos exterior, ci relevă impulsurile interioare. Intrarea în satul Pripas se
realizează, în maniera lui Slavici, prin metafore care anticipează destinul tragic al
protagonistului. Se deschide un univers condus după semne și superstiții, cromatica și
semnificațiile secundare, ermetizând talentul prozatorului de a sugera direcția tragică a operelor
sale.
Acțiunea romanului începe într-o zi de duminică, în satul Pripas, când toți locuitorii se
află adunați la hora duminicală, în curtea Todosiei, văduva lui Maxim Oprea.(expozițiunea) În
centrul adunării este grupul jucătorilor, descrierea jocului (Someșana), devine o pagină
etnografică memorabilă, prin portul popular, pașii specifici și cântecul lăutarului. Așezarea
privitorilor reflectă relațiile sociale: fruntașii satului discută separat de țăranii mijlocași, așezați
pe prispă. Această horă dobândește semnificațiile unui joc al destinului.
O primă secvență relevantă pentru tema operei este hora de duminică. Analizată în
opoziție cu jocul ludic, hora are un rol fundamental în cadrul colectivității, fiind un joc care are
drept consecință apariția vertijului. Categorie a jocului ispititor, hora duminicală contribuie la
formarea unei noi generații de aspiranți la fericire. Rolul horei în viața comunității este acela de
întemeia noi familii, cu respectarea criteriului economic. Decizia lui Ion de a o lua pe Ana la joc
deși o place pe Florica, marchează începutul conflictului și prefigurează destinul pe care Ion și-l
alege. Vasile Baciu, tatăl Anei, îl numește pe Ion „ hoț, tâlhar‘, pentru că „ sărăntocul” dorește
2
să-i ia fata promisă lui George Bulbuc( intriga). Acest incident va declanșa dorința de răzbunare
a tânărului care-l va face de rușinea satului pe Vasile, lăsând-o însărcinată pe Ana.
Scena nunții este reprezentativă pentru tema operei, deoarece marchează apogeul
ascensiunii lui Ion. Evenimentul ține trei zile și implică o desfășurare ritualică: cu druște,
călăreți, căruța cu mirii, brișca cu nașii, mirele fiind așezat în mos ironic, între cele două femei.
Ana îi pare o „străină”, în vreme ce Florica emană frumusețe și vitalitate. Din acest moment
încep bătăile și drumurile Anei, de la Ion la Vasile. Din dorința de a scăpa de nefericire, Ana se
sinucide, dar nu îi trezește lui Ion niciun regret. Ana, iar apoi Petrișor, fiul lor, nu sunt pentru el
decît garanția păstrării pământurilor.
„Ion” de Liviu Rebreanu este un roman realist de tip obiectiv prin specificul relației
narator-personaj, obiectivitatea/ impersonalitatea naratorului omniscient care întreține „ iluzia
realității”. La nivelul artei narative, romanul se distinge prin aspectul clasic rezultat din echilibrul
părților, prin firescul lumii înfățișate, obținnându-se un tablou veridic, etern, al umanității.