ION

Liviu Rebreanu
Realismul este curentul literar care se caracterizează prin oglindirea veridică și
obiectivă a realității, cu toate aspectele ei (economice, sociale, politice etc.), prin
utilizarea tehnicii detaliului, atitudinea critică față de aspecte ale realitatii, realizarea
personajelor tipice, care sunt determinate de mediul și epoca în care trăiesc.
Romanul este o specie a epicii culte in proza, de mari dimensiuni, cu o actiune
polifonica, desfasurata pe mai multe planuri narative, atribuita unor personaje
numeroase, ale caror caractere se desprind dintr-un conflict puternic.
Romanul “Ion”, publicat in anul 1920, este primul roman al lui Liviu Rebreanu, o
capodopera a literaturii romane interbelice care infatiseaza universul rural, in mod
realist, fara idilizarea din proza samanatorista.
Viziunea asupra lumii este una realist-obiectiva, dezvoltata in jurul ideii ca
destinul individului este prestabilit. Se creaza iluzia realitatii, cu ajutorul unui narator
auctorial care nu intervine in actiune, apartinand totodata prozei interbelice. Din alta
perspectiva, poate fi considerat si un roman social, datorita temei rurale.
Tema romanului este problematica pământului, analizată în condițiile socio
-economice ale satului ardelenesc de la începutul secolului al XX-lea. Tema
centrală, posesiunea pământului, este dublată de tema iubirii și de tema destinului.
O scena semnificativa care sustine tema centrala este reprezentata de
momentul in care Ion fura o bucata de pamant de la vecinul sau. Bucuria pe care o
simte acesta in urma maririi averii surprinde faptul ca nu considera gestul drept unul
imoral.
O alta scena reprezentativa pentru viziunea autorului asupra lumii este cea a
sarutarii pamantului. Intr-o zi de primavara, imbracat ca de sarbatoare, Ion pleaca sa
inspecteze pamantul primit de la socrul sau. Gestul sarutarii pamantului
demonstreaza intensitatea trairilor sale, ilustrand veridic problematica taraneasca a
pamantului.
Titlul operei numeste personajul principal care devine reprezentativ pentru
taranime prin dragostea pentru pamant, dar se individualizeaza prin modul in care il
obtine.
Perspectiva narativa defineste punctul de vedere al naratorului omniscient
heterodiegetic si omniprezent asupra evenimentelor relatate la persoana a III-a,
argumentand caracterul obiectiv al romanului.
Din punct de vedere temporal, acţiunea cronologica este plasată pe durata
câtorva ani, la începutul secolului al XX-lea.Spatiul actiunii este fictiv, geografia
satului Pripas fiind minutios proiectata.
Romanul este structurat simetric, în două mari părți: “Glasul pământului” (sase
capitole) și “Glasul iubirii” (sapte capitole), debutand cu “Inceputul” si finalizandu-se
cu “Sfarsitul”. Titlul celor două părți surprind cele două mari obsesii ale eroului:
pământul și iubirea, care constituie conflictul social si interior al protagonistului.
Compoziţia romanului este circulară datorită începutului şi finalului identic,
construit pe motivul drumului care duce spre satul Pripas şi care, în final, iese din sat
îmbătrânit şi obosit de zvârcolirile vieţii, de patimile la care a fost martor. Crucea
strâmbă a lui Iisus, care veghează lângă drum este un alt element simbolic al operei,
prevestind drama care va urma. Prin tehnica contrapunctului se prezintă viaţa
ţărănimii şi a intelectualităţii rurale, unele momente semnificative ale vieţii (nunta)
sau conflictele puternice dintre ţăranii Vasile Baciu şi Ion respectiv preotul Belciug şi
învăţătorul Herdelea.
Acţiunea se desfăşoară pe două mari planuri narative, formând imaginea unei
lumi reale complexe. Planul taranimii graviteaza in jurul protagonistului Ion si se
deruleaza in paralel(sau uneori intersectandu-se) cu planul intelectualitatii, avandu-i
in centru pe preotul si invatatorul satului. Astfel, se genereaza aspectul monografic
al romanului.
Prima parte urmareste patima lui Ion pentru pamant si dorinta lui de a se impune
in ierarhia satului, in care el este marginalizat, neavand avere. Acesta isi atinge telul
seducand-o pe Ana, fiica lui Vasile Baciu, om bogat din Pripas, oprind dragostea sa
pentru Florica, o fata frumoasa, dar saraca. Lasand-o insarcinata pe Ana, Ion il
obliga pe Baciu sa i-o dea de nevasta si impreuna cu ea, pamantul.
Partea a doua urmareste personajul principal in ipostaza de stapan al averii
dorite si reintoarcerea sa la prima dragoste, la Florica, maritata insa cu George
Bulbuc, rivalul sau. Sinuciderea Anei, moartea lui Petrisor (copilasul ei si al lui Ion)
sunt evenimente care precipita actiunea, grabind si sfarsitul tragic al protagonistului
omorat cu sapa de George, care l-a surprins in ograda sa.
Personajele realiste sunt tipice pentru o categorie sociala, sunt niste “exponenti
ai clasei si ai generatiei” (G. Calinescu), fiind conditionate de mediul in care traiesc.
În centrul romanului stă destinul personajului principal si eponim, Ion, o personalitate
complexă și contradictorie. Este tipul țăranului si arivistului fără scrupule morale,
care folosește femeia ca mijloc de parvenire. Destinul lui Ion este prestabilit, îi este
dat să rămână sărac și, de aceea, când va încerca să își depășească condiția, va
sfârși tragic. Cele doua femei, conturate antitetic, Ana si Florica, reprezinta cele
doua patimi ale protagonistului: pamantul si iubirea.
Stilul narativ este neutru, impersonal, specific prozei realiste obiective. Autorul
respecta autenticitatea limbajului regional, utilizand diverse registre lexicale in
limbajul personajelor, in functie de conditia lor sociala.
Romanul “Ion” este o capodopera a literaturii romane realiste si interbelice, in
care Liviu Rebreanu isi reflecta viziunea asupra lumii intr-o maniera de exceptie.