Ion

Introducere
Publicat in 1920, romanul Ion reprezinta primul roman al lui Liviu Rebreanu, o capodopera care infatiseaza
universul rural in mod realist. Nucleul romanului se afla in nuvelele anterioare: Zestrea, Rusinea.
Prin obiectivitatea si impersonalitatea naratorului, prin viziunea care iese din limitarile idilismului si paseismului
(cult exagerat al trecutului prin idealizarea acestuia), prin constructia ampla si grandioasa, romanul marcheaza
data de nastere a realismului modern. Chiar daca E, Lovinescu, mentorul modernismului romanesc, sugera
orientarea prozatorilor spre universul citadin si spre personajul intelectual, criticul e nevoit sa recunoasca
valoarea indiscutabila a romanului de debut al lui Rebreanu.
Criticul E.Lovinescu afirma ca Ion e cea mai puternica creatie obiectiva a literaturii romane ..

Roman
Avand ca trasaturi: marea dimensiune, actiunea complexa desfasurata pe mai multe planuri, conflictul
complex, prezenta unor personaje numeroase si realizarea unei imagini ample asupra vietii, opera apartine
speciei literare romanul.
Opera e un roman de tip obiectiv prin

 specificul relatiei narator-personaj

 naratorului obiectiv, omniscient, omniprezent
 naratiunea la pers a3-a
 Focalizarea zero, viziunea dindarat
Opera e un roman de tip realist prin

 Reprezentarea veridica a realitatii

 Absenta idealizarii personajelor
 Tema
 Interesul pentru aspecte ale societatii, pentru influenta mediului asupra individului
 Tehnica detaliului semnificativ, descrierile minutioase
 Etc completez

Caracterul monografic presupune prezentarea diverselor aspecte ale lumii rurale: obiceiuri legate de marile
momente ale vietii (nasterea, nunta, inmormantarea), relatiile sociale generate de diferentele economice
(stratificarea sociala) sau culturale (universul taranilor, universul intelectualitatii rurale), relatiile de familie.
Tema romanului este prezentarea problematicii pamantului, in conditiile satului ardelean de la inceputul
secolului 20, particularizata in confruntarea devastatoare intre doua pasiuni puternice si la fel de indreptatite,
vazute ca doua jumatati ale aceluiasi intreg: iubirea pentru pamant si iubirea pentru o singura femeie.Puternic
individualizat, Ion traieste -cu un patos fara precedent in literatura noastra- apriga dorinta de a iesi din cercul
unui destin nesubstantial fiintei lui.Acestei pasiuni care atinge cote neobisnuite i se adauga fatalitatea iubirii
pentru femeia care, prin legile sociale si morale, nu ii mai poate apartine.
Titlul este format din numele protagonistului, devenit personaj eponim. El anunta importanta acestui personaj
in declansarea si dezvoltarea actiunii. Titlul romanului e semnificativ pentru intentia autorului de a face din Ion
tipul generic al taranului ardelean, dar si de a sugera evolutia lui spre atipic, ca personaj puternic individualizat.
Viziunea despre lume
Viziunea despre lume infatisata in acest roman este strans legata de conceptia scriitorului despre literatura si
despre menirea ei. In articolul doctrinar Cred (1926), romancierul roman formuleaza principiile estetice carora
le va ramane credincios toata viata si care se regasesc in marile sale romane realiste: Ion (1920), Padurea
spanzuratilor (1922) si Rascoala (1932).
Pentru Liviu Rebreanu, literatura este "creatie de oameni si de viata", iar romanul este discurs care "fixeaza
curgerea vietii'', si care reprezinta "o oglinda selectiva, sintetica" a vietii, fără însa a copia lumea cu fidelitate
fotografică. Reprezentarea lumii se face, în opinia sa, cu privirea imparţială a unui narator omniscient,
omniprezent, având perspectiva narativă “dindărăt”.

Raport realitate fictiune-geneza

O imagine relevanta pentru modul in care percepe scriitorul roman raportul realitate-fictiune poate oferi geneza
romanului. In Marturisiri (1932), autorul afirma ca 3 scene importante au dus la nasterea romanului:
 Cunoscuta scena a sarutarii pamantului din capitolul 9 al romanului isi are originea in realitate. La
hotarul satului Prislop, scriitorul a asistat la un gest pe care l-a retinut ca o ciudatenie taraneasca: un
taran imbracat in haine de sarbatoare a ingenunchiat si a sarutat pamantul.
 O alta scena de inspiratie e o intamplare pe care sora sa, Livia, I-a istorisit-o si care ii capteaza
interesul. Rodovica, fata unuia dintre cei mai bogati tarani din comunitate, a fost batuta crunt de tatal ei,
fiindca ramasese insarcinata cu un taran sarac. Rusinea amara a tataului, fortat sa dea zestre buna
unui prapadit de flacau si suferinta fetei, devenita in imaginatia scriitorului o victima a iubirii, s-au
transformat intr-o nuvela nepublicata, Rusinea.
 O alta intamplare care a constituit pentru Rebreanu un punct de plecare in elaborarea romanului si
dezvoltarea personajelor a reprezentat-o conversatia sa cu un taran tanar numit chiar Ion Pop al
Glanetasului, care nu avea pamant dar pronunta acest cuvant cu sete si pasiune, un tanar cu o
dragoste pentru pamant aproape bolnavicioasa, considerand ca sursa tuturor necazurilor sale este
lipsa de pamant.
Mai mult, o serie de evenimente din viata autorului se regasesc in materia romanului: o parte din destinul
familiei autorului se revarsa in soarta familiei Herdelea: nunta unei surori devine sursa de inspiratie pentru
casatoria Laurei. Titu Herdelea este considerat de critica literara chiar un alter-ego al autorului, prin inclinaţia
lui spre literatură şi preocupările intelectuale, gandit ca personaj-liant.

Perspectiva narativa
Ca roman realist, textul propune o lume fictionala creata in concordanta cu mecanismele realitatii, pe care insa
nu o copiaza, ci o reface prin analogie. Acest univers creat are aparent toate atributele lumii reale, de aceea
cititorului I se pare ca patrunde intr-o realitate. Naratorul cunoaşte destinele eroilor şi plasează indicii, semne,
simboluri care le anticipează devenirea: naratorul care conduce cititorul pe drumul spre Pripas numeste
componentele unui topos al mortii care pare sa fie acolo de multa vreme: Rapele Dracului, Cismeaua
Mortului...
Impersonalitatea naratorului ii permite sa se situeze total in afara lumii prezentate. Işi asumă punctul de vedere
al personajelor, prezentându-le dramele, dar nu formulează sentinţe, nu emite judecăţi, nu moralizeaza si mai
ales, nu empatizează cu ele. Personajele isi desfasoara actiunile din resortul lor intern, fara niciun accent de
simpatie/antipatie din partea autorului lor.
Impasibilitatea naratorului în faţa vieţii devine şi mai impresionantă în faţa morţii: sinuciderea lui Avrum, a Anei,
moartea violentă a lui Ion sunt prezentate cu o indiferenţă pe care numai natura o egaleaza.
Perspectiva narativă semnifică, de fapt, viziunea despre lume a autorului, o lume în care personajele îşi
consumă soarta in absenta unei divinitati care sa le pesepseasca sau sa le recompenseze.

Structura romanului
Romanul “Ion” are două părţi: “Glasul pământului” şi “Glasul iubirii”, titluri ce sugerează “vocile” interioare care
motivează acţiunile personajului.
Prima parte, Glasul pamantului, urmareste patima lui Ion pentru pamant si dorinta lui de a se impunbe in
ierarhia satului, unde I s-a rezervat un rol marginal, din cauza lipsei de avere. Protagonistul isi vede visurie
realizate prin apropierea de Ana, fiica lui Vasile Baciu, unul dintre cei mai bogati tarani din Pripas. Pentru
atingerea scopului, flacaul isi reprima dragostea pentru Florica, fata frumoasa, dar saraca, si isi urmeaza
planul perfid, lasand-o insarcinata pe Ana. Astfel il forteaza pe Vasile Baciu sa il accepte ca ginere, dar la
nunta (capitol care incheie prima parte) nu se poate abtine sa nu remarce din nou uratenia Anei si sa o joace
pe Florica, spre care il inseamna ,,glasul iubirii".
Partea a doua a romanului gaseste personajul in ipostaza de stapan al pamanturilor, victorie exprimata in
scena sarutarii pamantului, la inceput de primavara. Gestul pare sa ii reaseze in suflet dragostea pentru florica,
maritata intre timp cu George Bulbuc, eternul rival al lui Ion. Sinuciderea Anei si moartea lui Petrisor precipita
evenimentele spre final. Glasul iubirii il va aduce spre moartea violenta, cu care plateste incalcarea tuturor
poruncilor scrise si nescrise.
Romanul e alcatuit in 13 capitole (numar simbolic, nefast) care urmaresc odiseea (calatoria plina de aventuri)
personajului in lumea nedrept alcatuita, zbaterea disperata de a avansa de la marginea societatii rurale spre
centrul ei, unde considera ca I-ar fi locul, dupa calitatile cu care a fost inzestrat. Conceptia despre roman ca un
corp sferoid determina simetria ilustrata de titlurile Inceputul si Sfarsitul, care sugereaza bucla de timp in care
se inscrie actiune si mai ales destinul personajului. Prima parte: Inceputul, Zvarcolirea, Iubirea, Noaptea,
Rusinea, Nunta. A doua parte: Vasile, Copilul, Sarutarea, Streangul, Blestemul, George, Sfarsitul.
Unele capitole poarta numele personajelor situate in prim-plan, altele concentreaza intr-un cuvant esenta
evenimentelor epice (nunta,sarutarea,streangul), altele au caracter simbolic (zvarcolirea,blestemul,noaptea).

Tehnici narative
Romanul recompune, monografic, imaginea satului ardelean din zona Nasaudului, cu toata gama conflictelor
de la inceputul secolului al 20-lea. Prin tehnica planurilor paralele si a contrapunctului, se prezinta viata
taranimii si a intelectualitatii satesti, dar si diverse momente esentiale (nunta Ana-Ion, respectiv Laura-Pintea)
sau conflicte puternice (Ion-George, Herdelea-Belciug).

 Actiunea romanului e dispusa pe 2 mari planuri narative, care uneori se deruleaza paralel, alteori se
intersecteaza (taranii cer sfat celor invatati), constituind imagini ale aceleiasi lumi, asamblate intr-o
realitate complexa, care da impresia unei viziuni totale si genereaza aspectul de monografie a satului
transilvanean. Prin tehnica planurilor paralele este prezentata viata taranilor, cu Ion ca ax principal, si
viata intelectualitatii satului, cu cei 2 stalpi ai comunitatii: invatatorul Herdelea si preotul Belciug. Cele 2
planuri narative se intalnesc inca de la inceputul romanului, in memorabila scena a horei, pretext
narativ pentru prezentarea personajelor, a atitudinilor lor si a ierarhiilor sociale. Trecerea de la un plan
la altul se face prin alternanta, iar succeiunea secventelor narative este redata prin inlantuire. Viata
personajelor se desfasoara dupa legile interne ale lumii lor si evolueaza paralel. Amestecul lor este
dezaprobat de doamna Herdelea la hora, dar amestecul se produce in sensul determinarii destinului
unui personaj din celalalt plan. Drama lui Ion si a altor personaje este dictata de o vorba aruncata
inconstient de Titu Herdelea- Daca nu vrea el sa ti-o dea de bunavoie, trebuie sa-l silesti! - dupa cum
drama invatatorului Herdelea e declansata de marturisirea lui Ion caruia I-a scris jalba care il scapase
de temnita in urma conflictului cu Simion Lungu.

 tehnica contrapunctului presupune prezentarea aceleiaşi teme sau a aceluiaşi motiv în planuri
diferite. Nunta taraneasca a Anei corespunde in planul intelectualitatii cu nunta Laurei. Conflictul
exterior dintre Ion si V.Baciu / George, corespunde conflictului dintre preot si invatator.

 Tehnica anticiparii: naratorul stabileste dinainte destinul personajelor Elementele de decor au o

functie anticipativa astfel:
o cucea stramba de la marginea satului , cu un Hristos de tinichea( metal de calitate
inferioara)ruginita anticipeaza destinul tragic al personajelor-locurile au nume funerare
Cismeaua-Mortului
o descriere primelor 2 case (invatatorului si a lui ion) din sat anticipeazarolul acesor personaje in
roman si faptul ca actiunea se a desfasura pe 2 planuri narative.Casa inv. e prima- semn al
respectului de care se bucura in sat-descrierea casei lui Ion „usa era inchisa cu zavorul”– semn
 a unui sufet inchis, imprevizibil-acoperisul de paie ca un cap de balaur – sugereaza caracterul
nefast pe cae Ion il va aveain destinul altor personaje
o moartea carciumarului Avrum prin spanzurare o impresioneaza atat de mult pe Ana inacat
anticipeaza sinuciderea ei
o anticiparea intoarcerii in pamant - mâinile ca nişte mănuşi de doliu, din scena sărutării
pământului, lutul ii tintuia picioarele

Raportul incipit-final
Incipitul si finalul, construite pe motivul drumului, evidentiaza aspectul de “corp sferoid” al romanului,
care inchide in sine un bogat univers rural, stratificat social si economic (saraci, bogati) ,dar si cultural (tarani-
intelectualitatea satului).
Ca prim personaj al textului, drumul se constituie ca liant, ca intermediar intre realitate si fictiune. ”Soseaua
cea mare si fara de sfarsit” marcata de o serie de toponime identificabile pe harta (Carlibaba, Somes, Cluj,
Bistrita, Bucovina) este un transparent simbol al Realitatii. Din aceasta sosea,se desprinde un drum care
conduce initial cititorul in fictiunea romanesca si care il va inapoia la final realitatii. Drumul, la inceput vesel,
neted,jucaus, inainteaza in ritm alert spre Pripas, pentru a surprinde satul adormit sub zapuseala unei duminici
linistite. La final, drumul batatorit se deplaseaza monoton, imbatranit si obosit de zvarcolirile vietii, de
patimile,nazuintele, dramele la care a fost martor.
Crucea stramba, cu Hristosul care “isi tremura jalnic trupul de tinichea ruginita” vegheaza, atat la inceput,
cat si la final, o lume rau alcatuita, in care se macina destine incapabile sa se verticalizeze.
Simetria dintre incipit si final, descrierea drumului care la inceput se desprinde, iar apoi se pierde in
“soseaua cea mare “, pare sa-i sugereze cititorului ideea (sustinuta si de soarta protagonistului) zadarniciei
zbaterilor vietii.

Relaţii temporale şi spaţiale:

Indicii temporali şi spaţiali au rolul de a orienta cititorul în universul ficţional, dar mai ales de a crea impresia de
veridicitate, iluzia realului, caracteristică romanului realist.
Din punct de vedere temporal, acţiunea este plasată pe durata câtorva ani, la începutul secolului al XX-lea,
începând în plină vară, într-o duminică, la horă. Apoi, evenimentele se succed pe fundalul toamnei, al iernii,
uneori alert, alteori mai lent, în cronologia specifică timpului real. Ritmul se accelerează spre finalul romanului
când se consumă drama lui Ion şi se produce moartea lui.
Din punct de vedere spaţial, acţiunea se desfăşoară în cea mai mare parte în satul Pripas, dar cu trimiteri în
zone învecinate: Armadia, Jidoviţa, Lechinţa, Cluj, Sibiu, aşadar în regiunea Ardealului.

Conflictele
Conflictul central al acestui roman realist este determinat de lupta pentru pamant in satul traditional,
ardelenesc in mod special. Drama lui Ion, taran sarac, este de a nu putea semnifica nimic in ordinea sociala si
umana a lumii, din cauza lipsei averii. Calitatile personale nu sunt luate in calculul acestei ierarhii, de aceea
personajul este pus in situatia de a alege intre iubirea pentru Florica si pamanturile Anei. Principalul conflict
exterior, social se manifesta intre Ion al Glanetasului si Vasile Baciu, adversarii care isi disputa pretentiile la
posesiunea pamantului, Ana fiind doar pretextul neglijabil al confruntarii.
Adevarata dimensiune a dramei personajuli principal o da conflictul interior, precizat in structura romanului
prin titlul celor doua parti: Glasul pamantului si Glasul iubirii . Cele doua voci rezoneaza in sufletul lui Ion
cand succesiv, cand simultan, pana la explozia lor asurzitoare in situatia-limita. O retea complexa de conflicte
secundare completeaza tabloul complicatelor relatii umane: invatatorul Herdelea- preotul Belciug, Ion-
George, Ion- Simion Butunoiu etc.
Subiectul
Actiunea romanului debuteaza cu o expozitiune ampla, in care sunt prezentate timpul, locul si personajele.
Intr-o duminica de vara, in curtea vaduvei lui Maxim Oprea, se aduna la hora duminicala toata suflarea
Pripasului. In ritmurile jocului, se intrezareste conflictul: hotararea lui Ion de a o lua la dans pe Ana cea bogata,
chiar daca Florica, frumoasa, dar saraca fata a gazdei, ii atrage si privirea si inima.
Aparitia lui Vasile Baciu marcheaza intriga, pentru ca violenta verbala cu care il numeste pe Ion “hot, talhar,
sarantoc si fleandura” declanseaza in tanarul mandru si ambitios o sete de razbunare care se va finalize
dezastruos pentru toate personajele.
Desfasurarea actiunii prezinta, pe mai multe planuri narative, evolutia personajelor si a relatiei dintre ele,
avand in centru nucleul format din Ion, Ana, Vasile Baciu, Florica si George. Inceputul desfasurarii actiunii este
marcat de bataia dintre Ion si George, pornita, in aparenta de la plata lautarilor, dar aceasta este camuflarea
unui conflict mai puternic: disputa intaietatii la mana Anei. Victoria este de partea lui Ion- de data aceasta –
care il infrange pe rivalul lui printr-o lovitura decisiva cu parul, fapta pentru care va fi aspru rusinat de preotul
Belciug in Biserica. Episodul are o replica simetrica la finalul romanului, cand din confruntarea eternilor rivali
iese definitiv invingator George.
Ion renunta temporar la pasiunea pentru Florica si isi canalizeaza eforturile in dobandirea pamanturilor lui
Vasile Baciu. O seduce pe Ana, fortandu-l pe cheabur sa consimta la casatorie, dar Ion nu intra inca in posesia
actelor pentru zestre. Pentru incepe un adevarat calvar: batuta si alungata de sot si de tata, tinuta ca un caine
de pripas, tanara femeie se adanceste in gandul sinuciderii, solutia tragica pe care i-o ofera carciumarul Avrum
.Faptul ca Ion intra in posesia pamantului si i se naste un fiu, Petrisor , nu rezolva conflictele. Nici sinuciderea
sotiei lui, nici moartea copilului nu ii trezeste regrete pentru ca amandoi reprezentau pentru el simple
instrumente de obtinere si mentinere a proprietatii asupra pamantului. Intors la pasiunea initiala, , Ion ignora ca
femeia devenise intre timp sotia lui George.
Deznodamantul, previzibil, de altfel, rezolva dramatic toate conflictele: surprins noaptea la Florica, Ion este
ucis cu sapa de George, pe care il instiintase de infidelitatea nevestei lui. Criminalul este arestat, iar Florica
urmeaza sa-si duca viata in singuratate. Singurul care isi implineste visul este Belciug, pentru ca averea lui Ion
revine Bisericii (Ion, Vasile Baciu si preotul au cazut de acord ca daca nu mai au urmasi averea va veni
bisericii, de aceea ion dupa moartea Anei I-a dat sarcina mamei lui sa aiba grija de copil)si slujeste la ridicarea
turlei stralucitoare si triumfatoare pest toate necazurile omenesti.
Planul secundar al romanului urmareste in detaliu viata Herdelenilor, greutatile invatatorului in relatie cu
stapanirea maghiara, conflictele cu Pamatuful, evolutia lui Titu, formarea lui ca poet si jurnalist si complicatele
sale idile, nunta laurei si apoi a lui Ghighi si, in final retragerea la pensie si plecarea din Pripas.

Personajele
Liviu Rebreanu este un excelent realizator de portrete vii, autentice; intentia lui a fost aceea de a generaliza,
nu de a-si individualiza personajul, adica de a crea tipologii. Personajele lui Liviu Rebreanu sunt surprinse in
procesul lor de constituire, sunt personaje rotunde, dinamice, autentice sau viabile.
Numarul mare de personaje puse in miscare in romanul ” Ion “ creeaza impresia unei lumi care are toate
datele realitatii. Majoritatea personajelor au biografii convingatoare. Totusi, atentia focalizeaza in permanenta
asupra personajului principal, a carui importanta este indicata inca din titlu. Faptul ca ”lacomia lui de zestre
este centrul lumii” (G.Calinescu) il situeaza si in centrul tuturor conflictelor. Intregul univers rural al Pripasului
intra, intr-un fel sau altul, in legatura cu Ion, care intra in cateva posibile “triade” dramatice: ale lumii afective
(Ion- Florica- Ana), a destinelor masculine (Vasile Baciu-George-Ion), a autoritatii rurale (Belciug-Herdelea-Ion)
Scene reprezentative
a. Hora.
Scena horei plasată la începutul , dar şi la sfârşitul romanului, este un pretext pentru autor, (îndebutul acţiunii),
de a prezenta marile componente ale universului ficţional: timpul, spaţiul şi principalele personaje. Curtea
Todosiei, văduva lui Maxim Oprea, este locul în care se adună întreaga comunitate rurală. Aşezarea oamenilor
indică o ierarhizare a relaţiilor sociale precis delimitate. Primarul satului şi sătenii bogaţi ( chiaburii) alcătuiesc
un grup care nu interferează cu cel al ţăranilor mijlocaşi, aşezaţi pe prispă. Sărăntocii, ca Alexandru
Glanetaşu, dau târcoale acestei lumi, dar nu îndrăznesc să seapropie prea mult.Preotul şi familia învăţătorului
Herdelea onorează cu prezenţa ,,petrecerea poporului”, dar nu participă efectiv la ea, ci păstrează distanţa.
Ritmurile someşenei atrag în joc fetele şi flăcăii satului, dintre care se detaşează o pereche de personaje
antagonice Ion şi George Bulbuc. Autoritatea ţăranului sărac în faţa celui bogat este pusă în evidenţă de faptul
că ţiganii ascultă de Ion, deşi sunt plătiţi de George. Conflictul lor se descătuşează în bătaia de la cârciuma lui
Avrum.

b.Sarutarea pamantului
Stapan al tuturor pamanturilor, Ion se simte un urias la picioarele caruia se zbate un balaur. Ingenuncheat in
gestul mitic al sarutarii, Ion simte fiorul rece, iar lutul ii tintuieste picioarele si ii imbraca mainile cu niste manusi
de doliu. In aceasta scena e concentrata soarta eroului, prizonier al nefirestii patimi pentru pamant. Sufletul ii
era plin de fericire, ca si cum nu mai exista nimic in lume decat fericirea lui, Se apleca si lua in mana un
bulgare pe care il sfarama intre degete cu placere, Dupa ce a sarutat pamantul, avea o placere nesfarsita si isi
linse buzele pentru a simti dulceata amara a pamantului. Isi infipse picioarele in pamant si pamantul parca se
inchina in fata lui.
Cand Ion afla Florica se mărită cu George, se simte de parcă cineva i-ar fi luat “cea mai bună delniţă de
pământ”. Se poate vorbi deci de un personaj “bolnav” de posesiune, de a avea pământ. Semnificaţia scenei
este aceea că, pentru Ion, pământul este vital, ca îi este “ mai drag decât o mamă”. Pamantul si iubirea
vorbesc la un moment dat cu acelasi glas, nu mai au voci distincte, iar polifonia aceasta precipita drumul
eroului spre moarte.