Personajul principal dintr-un roman aparţinând prozei realiste: Ion, Liviu Rebreanu Introducere: Liviu Rebreanu, prozator interbelic

, este unul dintre scriitorii care dezvăluie în romanele sale resorturile interioare ale creaţiei. Dintre aceste romane („Ion”, „Răscoala”, „Pădurea spânzuraţilor”, „Adam şi Eva”), primul se individualizează prin prezentarea unei întregi umanităţi rurale. Aspecte generale ale operei: Publicat în 1920, romanul evidenţiază spaţiul ardelenesc de la începutul secolului al XX-lea, în mod realist. Această perspectivă realistă presupune o înţelegere a literaturii ca mimesis, în care autorul îşi propune să reflecte lumea ca într-o oglindă, în toată complexitatea ei, creând în acelaşi timp iluzia unei lumi adevărate. Criticul Nicolae Manolescu, în volumul „Arca lui Noe”, încadrează opera în categoria romanului doric, considerând că iluzia vieţii este aici mult mai importantă decât iluzia artei. Textul reprezintă un roman, deoarece este o specie a genului epic în proză, cu o acţiune care se desfăşoară pe mai multe planuri, cu conflicte multiple şi un număr mare de personaje. Romanul este realist în primul rând prin tema pământului care este, de fapt, miza conflictului, pentru că el determină în lumea satului poziţia socială şi autoritatea morală a indivizilor. Acestei teme i se adaugă cea a iubirii, pentru că destinul personajului principal este definit de aceste două mari coordonate. De fapt, nu pământul se află în centrul romanului, ci dorinţa lui Ion de a-l avea. În ceea ce priveşte structura, romanul este alcătuit din două mari părţi complementare, având în centru pământul, respectiv iubirea: „Glasul pământului” şi „Glasul iubirii”, cărora li se subordonează cele treisprezece capitole cu titluri sugestive: „Începutul”, „Blestemul”, „Sfârşitul”. O altă trăsătură realistă este prezentarea veridică a oamenilor şi evenimentelor, care se face încă din incipit. În descrierea drumului care intră în satul Pripas, naratorul estompează distincţia dintre realitate şi ficţiune şi surprinde cadrul unei lumi în care naraţiunea pare a continua viaţa însăşi. Detaliile toponimice dau veridicitate prezentării şi îl familiarizează pe lector cu aspectele etnografice şi sociale ale lumii prezentate. De altfel, romanul insistă asupra aspectelor monografice ale satului românesc tradiţional: obiceiuri legate de marile evenimente ale existenţei umane ( botezul, nunta, înmormântarea), sărbătorile creştine (Crăciunul), hora, jocul popular. În planul conţinutului, romanul respectă principiul realist care solicită prezentarea vieţii în multitudinea ipostazelor sale. Astfel, Rebreanu foloseşte tehnica planurilor paralele, prezentând simultan viaţa ţărănimii şi viaţa intelectualităţii satului. Se poate vorbi chiar de un roman în roman, pentru că se urmăreşte în paralel destinul a două familii, aparţinând unor grupuri sociale diferite: familia Glanetaşu şi familia Herdelea. Modalităţi de caracterizare, trăsăturile protagonistului: Personajele sunt construite, de asemenea, în spirit realist, susţinând firul epic al romanului. Personajul principal este tipic realist, exponenţial pentru o anumită categorie socială, iar structura sa psihologică este pusă sub semnul unor trăsături dominante: tipul ţăranului, caracterizat printr-o inteligenţă dură, egoism şi cruzime, dar mai ales printr-o voinţă imensă. Conform delimitării teoreticianului E. Forster, el este un personaj rotund, având capacitatea de a surprinde cititorul în mod convingător prin reacţiile şi gesturile lui. Ion este un personaj eponim (numele său dă numele romanului), realizat prin tehnica basoreliefului. El domină întreaga lume care gravitează în jurul său (Ana, Vasile Baciu, Florica, George) şi care contribuie la evidenţierea trăsăturilor lui, a caracterului complex, cu însuşiri contradictorii: viclenie şi ingenuitate, brutalitate şi delicateţe. Iniţial el este caracterizat în mod direct de către narator, beneficiind de un portret marcat de calităţi: „iute şi harnic ca mă-sa”; „munca îi era dragă oricât ar fi fost de aspră”. Elementul fundamental al conflictului, pământul, îi

Astfel. . din faptele şi atitudinea personajului. aşa cum spunea criticul Eugen Lovinescu. Astfel. ceea ce atrage respectul. harnic. dacă n-are şi el pământ mult. în funcţie de conflictele în care sunt implicaţi cu toţii. crezând că nunta îi va aduce şi pământul. Aceată pendulare a personajului între cele două coordonate ale existenţei sale. El reprezintă. din relaţiile cu celelalte personaje. În primul rând. prin focalizare zero. săritor. „expresia instinctului de stăpânire a pământului”. deznodământul este previzibil: Ion va muri ucis cu ajutorul unei unelte a pământului. sugerând patima exagerată pentru pământ. Tehnica narativă este tipic realistă. s-o crâmpoţească în sărutări!” Acest gest depăşeşte limitele unei reacţii obişnuite. sapa. egoismul. precum şi legătura indestructibilă cu acesta. De fapt. iar acest moment alegoric exprimă reducerea lui la esenţă. muncitor. Personajul are o dorinţă obsesivă de a stăpâni acest pamânt. simetria incipitului cu finalul (descrierea drumului care intră. a puterii. generat de relaţia sa cu pământul. teama celorlalţi flăcăi ai satului şi a lăutarilor care cântă la comanda lui şi îl însoţesc la cârciumă după horă. când Ion va trece în conflictul dintre invaţător şi preotul satului. cucerind-o şi lăsând-o să creadă că. isteţ”. De asemenea. Este naiv. romanul este circular. iar George care-l loveşte nu este decât un instrument al destinului. iar elocventă în acest sens este scena sărutării lutului: „Îl cuprinse o poftă sălbatecă să îmbraţişeze huma. cu lumini şi umbre. generează şi conflictele exterioare ale romanului: cu Vasile Baciu pentru obţinerea pământului şi cu George Bulbuc pentru Ana. care vede în roman „un corp geometric perfect. Optica lor se va schimba însă pe parcursul acţiunii.” Celelalte personaje ale romanului îi evidenţiază caracterul. fără a încheia o înţelegere legală. cât mai ales de conflictul interior. iar lipsa acestuia apare ca o nedreptate. comportamentul agresiv faţă de Ana. fata frumoasă dar săracă. ea l-a cucerit. destinul personajului principal nu este marcat de conflictele exterioare. răspunzând concepţiei romaneşti a lui Rebreanu. mult... învaţatorul Herdelea îl aprecia ca „unul dintre cei mai iubiţi elevi”. ceea ce justifică dorinţa pătimaşă de a avea: „Toată isteţimea lui nu plăteşte o ceapă degerată. Inteligenţa dură. Autocaracterizarea evidenţiază frământările sufleteşti. având ca trăsături definitorii „inteligenţa ascuţită”. Personajul trăieşte o triplă voluptate: a simţurilor. Perspectica narativă este auctorială. dorinţa de posesie a pământului îl determină să o aleagă pe Ana. cea „urâţică”. Viclenia sa este evidentă în relaţia cu Ana. Cele mai multe trăsături reies însă din caracterizarea indirectă. care relatează la persoana a treia. de partea celui din urmă. realist. dând cititorului impresia că stăpâneşte naraţiunea. Liviu Rebreanu construieşte un personaj complex. romanul având o desfăşurare logică şi cronologică. Încheierea: Prin urmare. opera respectă principiul cauzalităţii şi al coerenţei. respectiv iese din sat). cruzimea îi subordonează toate acţiunile: bătaia cu George. Ion este impulsiv. „viclenia procedurală” şi „voinţa imensă”. iar doamna Herdelea îl consideră „un băiat cumsecade. prin monologul interior: „Mă moleşesc ca o babă năroadă!”. sferoid”. Din această perspectivă. pe care o seduce.subordonează toate trăsăturile: „Pământul îi era drag ca ochii din cap”. de fapt. chiar violent. in relaţia cu Vasile Baciu. dar bogată. îi speculează sentimentele. şi ulterior pentru Florica. a naratorului omniscient şi omniprezent. Definitoriu pentru personajul principal este conflictul interior între glasul pământului şi glasul iubirii: deşi o iubeşte pe Florica. deşi George este cel care îi plăteşte. cu un caracter bine individualizat şi care rămâne un model pentru proza de acest tip din literatura noastră. a trupului.

personajele sunt în strânsă relaţie cu mediul social în care trăiesc. El va avea de ales între a se căsători cu Ana. la fel de bogat. cu evoluţie interioară. perspectiva auctorială. dar frumoasă a satului. născut în sânul unei familii al cărei tată a risipit pământurile Zenobiei pe băutură.M. obiectiv. posesor al pământurilor soţiei sale. complexitate psihologică. iar sentimentele sincere şi intense de dragoste ale Anei nu reprezintă nici pentru Vasile Baciu. prezenţa unui narator impersonal. fleandură. pământul. focalizarea preponderent zero. protagonist şi personaj rotund.Tema cuplului într-un roman obiectiv studiat/ Evoluţia relaţiilor dintre două personaje ale unui roman realist studiat . de esenţă socială. gesturi memorabile şi având capacitatea de a surprinde în mod credibil cititorul. Ion este prototipul ţăranului sărac. la persoana a III-a. Ana îl iubeşte însă cu sinceritate şi devine victima tragică a lipsei de scrupule şi a nepăsării lui Ion. Viziunea diferită asupra iubirii: Deşi la horă dansează cu Ana. pretext narativ prin care prozatorul realist adună toate personajele pe aceeaşi scenă. personaj plat cu vocaţia tragicului. conform tipologiei stabilite de E. sărăntoc”. Ion. Căsnicia lor are. năpăstuit de soartă. Ion o iubeşte pe Florica. ci în primul rând considerete materiale (pentru Ion) sau de eliminare a ruşinii provocate în urma abaterii de la morala satului (pentru Vasile Baciu). unul dintre cuplurile cu rol esenţial în evoluţia firului epic şi în conturarea dramei personajului principal. nici pentru Ion un temei demn de luat în seamă. circularitatea/simetria compoziţională. Vasile Baciu decalnşează conflictul exterior principal al romanului. precizia coordonatelor spaţio-temporale . aşadar. Nivelul personajelor în roman: La nivelul personajelor. pe lângă Ion remarcându-se şi alte capodopere ale romancierului precum Pădurea spânzuraţilor (1922) sau Răscoala (1932). fiind un produs al societăţii: faptele lui Ion îşi găsesc până la un punct justificarea în modalitatea prin care sătenii din Pripas valorizează indivizii în funcţie de unica valoare materială care contează. Elemente realiste prezente în romanul Ion sunt prezentarea în manieră veridică a faptelor fictive ce compun universul cărţii. ţăran înstărit din sat. De asemenea. Instinctul posesiunii şi dorinţa de a parveni fiind mai puternice. pentru Ion căsătoria şi iubirea sunt condiţionate material. ţăranca săracă. La polul opus. sau mariajul din dragoste cu Florica şi condamnarea la sărăcie. aspectul monografic. a romanului Ion. împlineşte alături de Ana.Liviu Rebreanu – Ion Introducere: Liviu Rebreanu este un prozator interbelic. reprezentative pentru o categorie socială: ţăranul însetat de pământ este principalul exponent al romanului. pentru a rotunji averea şi a nu o risipi prin alianţa cu cineva inferior material. prieten cu George. Numindu-l pe Ion „tâlhar. la bază nu o motivaţie de ordin afectiv sau valori precum respectul reciproc sau conştiinţa datoriei. Călinescu îl consideră un iniţiator al romanului modern. îi vede retraşi. creator al romanului realist obiectiv prin apariţia. ceea ce dă naştere furiei şi reacţiilor dispreţuitoare ale lui Vasile Baciu. Cu alte cuvinte. tatăl doreşte să o dea pe Ana lui George. în 1920. Ana este singura fiică ce i-a mai rămas lui Vasile Baciu. ceea ce îi garantează schimbarea statutului social. tematica socială (drama ţăranului însetat de pământ). apoi Ilie. hoţ. Pe de altă parte. nimeni. Evoluţia cuplului: Diferenţa de statut social: personaj eponim. alături de Camil Petrescu şi Hortensia Papadat-Bengescu. Prima scenă în care apar cele două personaje este chiar descrierea horei. Forster în „Aspecte ale romanului”. el va pune în practică ideea seducerii Anei. pe care altfel Baciu nu i-o dă de soţie. căci în societatea rurală din acest roman femeia reprezintă o . esteticii realiste îi sunt specifice personajele tipice în situaţii tipice. G. Ion şi Ana bat someşana. personajele se pot clasifica în plate şi rotunde. căruia îi corespund viziunea naratologică „din spate”.

niciun gest de tandreţe nu defineşte comportamentul lui Ion. Perioada premergătoare nunţii se caracterizează prin îndepărtarea celor doi membri ai cuplului. Concluzie: Cuplul Ion-Ana evoluează previzibil. o sursă de perpetuare a speciei şi două braţe de muncă. Ion moare ucis de George cu sapa în cap. iar pe Ion nici grija copilului ce îi garantează pământurile nu îl preocupă. viclenia planului băiatului este dublată de inteligenţa cu care îi condiţionează pământurile lui Vasile Baciu în schimbul căsătoriei cu Ana. ale nunţii Laurei cu Pintea. acum nevasta lui George. iar Ion evoluează în limitele unor trăsături sufleteşti precum lăcomia. Ana îşi pune capăt zilelor. Căsnicia – dacă în alte romane realiste căsnicia reprezintă o etapă a maturizării afective. sfidarea moralei lumii satului. în registru idilic. Naivitatea Anei. nicio încercare de mărturisire a afectului. în Ion schimbarea statutului civil nu are consecinţe în ameliorarea relaţiei dintre cei doi. Dacă până acum în sufletul lui a dominat glasul pământului. lipsa ei de experienţă. împlinindu-şi destinul de personaj condamnat la o existenţă tragică. Ion nu o va iubi niciodată. văzându-l dansând cu Florica. Dacă în scena horei Ion i se adresează cu diminutivul Anuţă. a trecerii la o altă etapă în evoluţia cuplului. . Format pe considerente materiale. spre deosebire de pregătirile. orgoliul nemăsurat. Nici naşterea copilului nu reprezintă un motiv de refacere a familiei: deşi în momentul naşterii pe câmp Ion este impresionat de măreţia momentului. cuplul cunoaşte o involuţie curmată de moartea celor doi. Încălcând moralitatea satului prin adulter. sinceritatea şi intensitatea sentimentelor fac din ea un personaj tragic. nepăsarea şi răceala iau locul falsei afecţiuni de la început. Ana petrece tot mai mult timp în tovărăşia lui Dumitru Moarcăş. marcată de conştiinţa sumării unor reponsabilităţi. Nunta/pregătirile pentru nuntă: Ana înţelege abia la nuntă că deşi este soţul ei. Dispreţuită de Ion. impulsivitatea. Călinescu. de la care învaţă că remediul suferinţei. ea îşi explică schimbarea de atitudine a flăcăului de după noaptea petrecută împreună. într-o scenă naturalistă ce reprezintă forma neutră a moralizării. ulterior el nu se dovedeşte a fi un tată iubitor sau un soţ grijuliu. impulsivitatea. Niciun moment de intimitate. jignită de Zenobia. după cum observa G. regăsirea liniştii sufleteşti sunt în moarte.modalitate de parvenire. dându-şi cu sfială pălăria jos. nu afective. odată cu împlinirea materială eroul simte că nu poate face un compromis cu glasul iubirii şi râvneşte la Florica. în planul vieţii intelectualilor.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful