Personajul principal dintr-un roman aparţinând prozei realiste: Ion, Liviu Rebreanu Introducere: Liviu Rebreanu, prozator interbelic

, este unul dintre scriitorii care dezvăluie în romanele sale resorturile interioare ale creaţiei. Dintre aceste romane („Ion”, „Răscoala”, „Pădurea spânzuraţilor”, „Adam şi Eva”), primul se individualizează prin prezentarea unei întregi umanităţi rurale. Aspecte generale ale operei: Publicat în 1920, romanul evidenţiază spaţiul ardelenesc de la începutul secolului al XX-lea, în mod realist. Această perspectivă realistă presupune o înţelegere a literaturii ca mimesis, în care autorul îşi propune să reflecte lumea ca într-o oglindă, în toată complexitatea ei, creând în acelaşi timp iluzia unei lumi adevărate. Criticul Nicolae Manolescu, în volumul „Arca lui Noe”, încadrează opera în categoria romanului doric, considerând că iluzia vieţii este aici mult mai importantă decât iluzia artei. Textul reprezintă un roman, deoarece este o specie a genului epic în proză, cu o acţiune care se desfăşoară pe mai multe planuri, cu conflicte multiple şi un număr mare de personaje. Romanul este realist în primul rând prin tema pământului care este, de fapt, miza conflictului, pentru că el determină în lumea satului poziţia socială şi autoritatea morală a indivizilor. Acestei teme i se adaugă cea a iubirii, pentru că destinul personajului principal este definit de aceste două mari coordonate. De fapt, nu pământul se află în centrul romanului, ci dorinţa lui Ion de a-l avea. În ceea ce priveşte structura, romanul este alcătuit din două mari părţi complementare, având în centru pământul, respectiv iubirea: „Glasul pământului” şi „Glasul iubirii”, cărora li se subordonează cele treisprezece capitole cu titluri sugestive: „Începutul”, „Blestemul”, „Sfârşitul”. O altă trăsătură realistă este prezentarea veridică a oamenilor şi evenimentelor, care se face încă din incipit. În descrierea drumului care intră în satul Pripas, naratorul estompează distincţia dintre realitate şi ficţiune şi surprinde cadrul unei lumi în care naraţiunea pare a continua viaţa însăşi. Detaliile toponimice dau veridicitate prezentării şi îl familiarizează pe lector cu aspectele etnografice şi sociale ale lumii prezentate. De altfel, romanul insistă asupra aspectelor monografice ale satului românesc tradiţional: obiceiuri legate de marile evenimente ale existenţei umane ( botezul, nunta, înmormântarea), sărbătorile creştine (Crăciunul), hora, jocul popular. În planul conţinutului, romanul respectă principiul realist care solicită prezentarea vieţii în multitudinea ipostazelor sale. Astfel, Rebreanu foloseşte tehnica planurilor paralele, prezentând simultan viaţa ţărănimii şi viaţa intelectualităţii satului. Se poate vorbi chiar de un roman în roman, pentru că se urmăreşte în paralel destinul a două familii, aparţinând unor grupuri sociale diferite: familia Glanetaşu şi familia Herdelea. Modalităţi de caracterizare, trăsăturile protagonistului: Personajele sunt construite, de asemenea, în spirit realist, susţinând firul epic al romanului. Personajul principal este tipic realist, exponenţial pentru o anumită categorie socială, iar structura sa psihologică este pusă sub semnul unor trăsături dominante: tipul ţăranului, caracterizat printr-o inteligenţă dură, egoism şi cruzime, dar mai ales printr-o voinţă imensă. Conform delimitării teoreticianului E. Forster, el este un personaj rotund, având capacitatea de a surprinde cititorul în mod convingător prin reacţiile şi gesturile lui. Ion este un personaj eponim (numele său dă numele romanului), realizat prin tehnica basoreliefului. El domină întreaga lume care gravitează în jurul său (Ana, Vasile Baciu, Florica, George) şi care contribuie la evidenţierea trăsăturilor lui, a caracterului complex, cu însuşiri contradictorii: viclenie şi ingenuitate, brutalitate şi delicateţe. Iniţial el este caracterizat în mod direct de către narator, beneficiind de un portret marcat de calităţi: „iute şi harnic ca mă-sa”; „munca îi era dragă oricât ar fi fost de aspră”. Elementul fundamental al conflictului, pământul, îi

Astfel. generat de relaţia sa cu pământul. deznodământul este previzibil: Ion va muri ucis cu ajutorul unei unelte a pământului. Încheierea: Prin urmare. Autocaracterizarea evidenţiază frământările sufleteşti. cu un caracter bine individualizat şi care rămâne un model pentru proza de acest tip din literatura noastră. în funcţie de conflictele în care sunt implicaţi cu toţii. Perspectica narativă este auctorială. aşa cum spunea criticul Eugen Lovinescu. cât mai ales de conflictul interior. fără a încheia o înţelegere legală. sugerând patima exagerată pentru pământ. Personajul are o dorinţă obsesivă de a stăpâni acest pamânt. iar acest moment alegoric exprimă reducerea lui la esenţă.. isteţ”. sapa. Viclenia sa este evidentă în relaţia cu Ana. precum şi legătura indestructibilă cu acesta. cea „urâţică”. Tehnica narativă este tipic realistă. din relaţiile cu celelalte personaje. învaţatorul Herdelea îl aprecia ca „unul dintre cei mai iubiţi elevi”. dorinţa de posesie a pământului îl determină să o aleagă pe Ana. din faptele şi atitudinea personajului. Este naiv. care vede în roman „un corp geometric perfect. generează şi conflictele exterioare ale romanului: cu Vasile Baciu pentru obţinerea pământului şi cu George Bulbuc pentru Ana. pe care o seduce. ea l-a cucerit. de partea celui din urmă. Inteligenţa dură. Din această perspectivă. romanul având o desfăşurare logică şi cronologică. iar elocventă în acest sens este scena sărutării lutului: „Îl cuprinse o poftă sălbatecă să îmbraţişeze huma. „expresia instinctului de stăpânire a pământului”. a puterii. realist. În primul rând. teama celorlalţi flăcăi ai satului şi a lăutarilor care cântă la comanda lui şi îl însoţesc la cârciumă după horă. comportamentul agresiv faţă de Ana. destinul personajului principal nu este marcat de conflictele exterioare.. s-o crâmpoţească în sărutări!” Acest gest depăşeşte limitele unei reacţii obişnuite. având ca trăsături definitorii „inteligenţa ascuţită”. deşi George este cel care îi plăteşte. iar lipsa acestuia apare ca o nedreptate. in relaţia cu Vasile Baciu. De fapt. prin monologul interior: „Mă moleşesc ca o babă năroadă!”. ceea ce atrage respectul. care relatează la persoana a treia.subordonează toate trăsăturile: „Pământul îi era drag ca ochii din cap”. cruzimea îi subordonează toate acţiunile: bătaia cu George. chiar violent. Definitoriu pentru personajul principal este conflictul interior între glasul pământului şi glasul iubirii: deşi o iubeşte pe Florica. dar bogată. a trupului. când Ion va trece în conflictul dintre invaţător şi preotul satului. săritor. cucerind-o şi lăsând-o să creadă că. . muncitor. Cele mai multe trăsături reies însă din caracterizarea indirectă. Personajul trăieşte o triplă voluptate: a simţurilor. dând cititorului impresia că stăpâneşte naraţiunea. Ion este impulsiv. egoismul. îi speculează sentimentele. De asemenea. sferoid”. romanul este circular. de fapt. a naratorului omniscient şi omniprezent. simetria incipitului cu finalul (descrierea drumului care intră. Optica lor se va schimba însă pe parcursul acţiunii. fata frumoasă dar săracă. El reprezintă. Aceată pendulare a personajului între cele două coordonate ale existenţei sale. respectiv iese din sat). mult. Liviu Rebreanu construieşte un personaj complex. harnic. ceea ce justifică dorinţa pătimaşă de a avea: „Toată isteţimea lui nu plăteşte o ceapă degerată. opera respectă principiul cauzalităţii şi al coerenţei. Astfel. şi ulterior pentru Florica. cu lumini şi umbre. dacă n-are şi el pământ mult. iar George care-l loveşte nu este decât un instrument al destinului. răspunzând concepţiei romaneşti a lui Rebreanu. crezând că nunta îi va aduce şi pământul. „viclenia procedurală” şi „voinţa imensă”. prin focalizare zero. iar doamna Herdelea îl consideră „un băiat cumsecade.” Celelalte personaje ale romanului îi evidenţiază caracterul.

Liviu Rebreanu – Ion Introducere: Liviu Rebreanu este un prozator interbelic. posesor al pământurilor soţiei sale. apoi Ilie. personajele se pot clasifica în plate şi rotunde. Ana îl iubeşte însă cu sinceritate şi devine victima tragică a lipsei de scrupule şi a nepăsării lui Ion. la fel de bogat. unul dintre cuplurile cu rol esenţial în evoluţia firului epic şi în conturarea dramei personajului principal. Viziunea diferită asupra iubirii: Deşi la horă dansează cu Ana. conform tipologiei stabilite de E. ceea ce dă naştere furiei şi reacţiilor dispreţuitoare ale lui Vasile Baciu. ceea ce îi garantează schimbarea statutului social. reprezentative pentru o categorie socială: ţăranul însetat de pământ este principalul exponent al romanului. născut în sânul unei familii al cărei tată a risipit pământurile Zenobiei pe băutură. prieten cu George. nici pentru Ion un temei demn de luat în seamă. focalizarea preponderent zero. alături de Camil Petrescu şi Hortensia Papadat-Bengescu. esteticii realiste îi sunt specifice personajele tipice în situaţii tipice. năpăstuit de soartă. creator al romanului realist obiectiv prin apariţia. sau mariajul din dragoste cu Florica şi condamnarea la sărăcie. La polul opus. Ion o iubeşte pe Florica. tatăl doreşte să o dea pe Ana lui George. ţăranca săracă.M. personaj plat cu vocaţia tragicului. Elemente realiste prezente în romanul Ion sunt prezentarea în manieră veridică a faptelor fictive ce compun universul cărţii. precizia coordonatelor spaţio-temporale . de esenţă socială. Căsnicia lor are. Nivelul personajelor în roman: La nivelul personajelor. fiind un produs al societăţii: faptele lui Ion îşi găsesc până la un punct justificarea în modalitatea prin care sătenii din Pripas valorizează indivizii în funcţie de unica valoare materială care contează. Cu alte cuvinte. pe care altfel Baciu nu i-o dă de soţie. pentru Ion căsătoria şi iubirea sunt condiţionate material. iar sentimentele sincere şi intense de dragoste ale Anei nu reprezintă nici pentru Vasile Baciu. Vasile Baciu decalnşează conflictul exterior principal al romanului. ţăran înstărit din sat. tematica socială (drama ţăranului însetat de pământ). personajele sunt în strânsă relaţie cu mediul social în care trăiesc. Instinctul posesiunii şi dorinţa de a parveni fiind mai puternice. Numindu-l pe Ion „tâlhar. pretext narativ prin care prozatorul realist adună toate personajele pe aceeaşi scenă. aspectul monografic. Ion. ci în primul rând considerete materiale (pentru Ion) sau de eliminare a ruşinii provocate în urma abaterii de la morala satului (pentru Vasile Baciu). Ana este singura fiică ce i-a mai rămas lui Vasile Baciu. a romanului Ion. Prima scenă în care apar cele două personaje este chiar descrierea horei. în 1920. fleandură. hoţ. obiectiv. Ion şi Ana bat someşana. protagonist şi personaj rotund.Tema cuplului într-un roman obiectiv studiat/ Evoluţia relaţiilor dintre două personaje ale unui roman realist studiat . căruia îi corespund viziunea naratologică „din spate”. el va pune în practică ideea seducerii Anei. la persoana a III-a. dar frumoasă a satului. perspectiva auctorială. Călinescu îl consideră un iniţiator al romanului modern. îi vede retraşi. căci în societatea rurală din acest roman femeia reprezintă o . cu evoluţie interioară. Evoluţia cuplului: Diferenţa de statut social: personaj eponim. Forster în „Aspecte ale romanului”. aşadar. pe lângă Ion remarcându-se şi alte capodopere ale romancierului precum Pădurea spânzuraţilor (1922) sau Răscoala (1932). gesturi memorabile şi având capacitatea de a surprinde în mod credibil cititorul. prezenţa unui narator impersonal. pământul. pentru a rotunji averea şi a nu o risipi prin alianţa cu cineva inferior material. circularitatea/simetria compoziţională. De asemenea. El va avea de ales între a se căsători cu Ana. G. complexitate psihologică. împlineşte alături de Ana. la bază nu o motivaţie de ordin afectiv sau valori precum respectul reciproc sau conştiinţa datoriei. Ion este prototipul ţăranului sărac. sărăntoc”. nimeni. Pe de altă parte.

iar Ion evoluează în limitele unor trăsături sufleteşti precum lăcomia. jignită de Zenobia. Ana îşi pune capăt zilelor.modalitate de parvenire. Perioada premergătoare nunţii se caracterizează prin îndepărtarea celor doi membri ai cuplului. impulsivitatea. după cum observa G. împlinindu-şi destinul de personaj condamnat la o existenţă tragică. Niciun moment de intimitate. văzându-l dansând cu Florica. Nunta/pregătirile pentru nuntă: Ana înţelege abia la nuntă că deşi este soţul ei. Naivitatea Anei. nu afective. spre deosebire de pregătirile. Ion moare ucis de George cu sapa în cap. Concluzie: Cuplul Ion-Ana evoluează previzibil. într-o scenă naturalistă ce reprezintă forma neutră a moralizării. . în planul vieţii intelectualilor. nicio încercare de mărturisire a afectului. Căsnicia – dacă în alte romane realiste căsnicia reprezintă o etapă a maturizării afective. marcată de conştiinţa sumării unor reponsabilităţi. Dacă până acum în sufletul lui a dominat glasul pământului. de la care învaţă că remediul suferinţei. o sursă de perpetuare a speciei şi două braţe de muncă. niciun gest de tandreţe nu defineşte comportamentul lui Ion. dându-şi cu sfială pălăria jos. acum nevasta lui George. viclenia planului băiatului este dublată de inteligenţa cu care îi condiţionează pământurile lui Vasile Baciu în schimbul căsătoriei cu Ana. orgoliul nemăsurat. Dispreţuită de Ion. nepăsarea şi răceala iau locul falsei afecţiuni de la început. Ion nu o va iubi niciodată. sfidarea moralei lumii satului. ea îşi explică schimbarea de atitudine a flăcăului de după noaptea petrecută împreună. Ana petrece tot mai mult timp în tovărăşia lui Dumitru Moarcăş. iar pe Ion nici grija copilului ce îi garantează pământurile nu îl preocupă. în Ion schimbarea statutului civil nu are consecinţe în ameliorarea relaţiei dintre cei doi. Format pe considerente materiale. ulterior el nu se dovedeşte a fi un tată iubitor sau un soţ grijuliu. în registru idilic. Nici naşterea copilului nu reprezintă un motiv de refacere a familiei: deşi în momentul naşterii pe câmp Ion este impresionat de măreţia momentului. a trecerii la o altă etapă în evoluţia cuplului. impulsivitatea. Dacă în scena horei Ion i se adresează cu diminutivul Anuţă. regăsirea liniştii sufleteşti sunt în moarte. Încălcând moralitatea satului prin adulter. cuplul cunoaşte o involuţie curmată de moartea celor doi. ale nunţii Laurei cu Pintea. sinceritatea şi intensitatea sentimentelor fac din ea un personaj tragic. Călinescu. odată cu împlinirea materială eroul simte că nu poate face un compromis cu glasul iubirii şi râvneşte la Florica. lipsa ei de experienţă.