Personajul principal dintr-un roman aparţinând prozei realiste: Ion, Liviu Rebreanu Introducere: Liviu Rebreanu, prozator interbelic

, este unul dintre scriitorii care dezvăluie în romanele sale resorturile interioare ale creaţiei. Dintre aceste romane („Ion”, „Răscoala”, „Pădurea spânzuraţilor”, „Adam şi Eva”), primul se individualizează prin prezentarea unei întregi umanităţi rurale. Aspecte generale ale operei: Publicat în 1920, romanul evidenţiază spaţiul ardelenesc de la începutul secolului al XX-lea, în mod realist. Această perspectivă realistă presupune o înţelegere a literaturii ca mimesis, în care autorul îşi propune să reflecte lumea ca într-o oglindă, în toată complexitatea ei, creând în acelaşi timp iluzia unei lumi adevărate. Criticul Nicolae Manolescu, în volumul „Arca lui Noe”, încadrează opera în categoria romanului doric, considerând că iluzia vieţii este aici mult mai importantă decât iluzia artei. Textul reprezintă un roman, deoarece este o specie a genului epic în proză, cu o acţiune care se desfăşoară pe mai multe planuri, cu conflicte multiple şi un număr mare de personaje. Romanul este realist în primul rând prin tema pământului care este, de fapt, miza conflictului, pentru că el determină în lumea satului poziţia socială şi autoritatea morală a indivizilor. Acestei teme i se adaugă cea a iubirii, pentru că destinul personajului principal este definit de aceste două mari coordonate. De fapt, nu pământul se află în centrul romanului, ci dorinţa lui Ion de a-l avea. În ceea ce priveşte structura, romanul este alcătuit din două mari părţi complementare, având în centru pământul, respectiv iubirea: „Glasul pământului” şi „Glasul iubirii”, cărora li se subordonează cele treisprezece capitole cu titluri sugestive: „Începutul”, „Blestemul”, „Sfârşitul”. O altă trăsătură realistă este prezentarea veridică a oamenilor şi evenimentelor, care se face încă din incipit. În descrierea drumului care intră în satul Pripas, naratorul estompează distincţia dintre realitate şi ficţiune şi surprinde cadrul unei lumi în care naraţiunea pare a continua viaţa însăşi. Detaliile toponimice dau veridicitate prezentării şi îl familiarizează pe lector cu aspectele etnografice şi sociale ale lumii prezentate. De altfel, romanul insistă asupra aspectelor monografice ale satului românesc tradiţional: obiceiuri legate de marile evenimente ale existenţei umane ( botezul, nunta, înmormântarea), sărbătorile creştine (Crăciunul), hora, jocul popular. În planul conţinutului, romanul respectă principiul realist care solicită prezentarea vieţii în multitudinea ipostazelor sale. Astfel, Rebreanu foloseşte tehnica planurilor paralele, prezentând simultan viaţa ţărănimii şi viaţa intelectualităţii satului. Se poate vorbi chiar de un roman în roman, pentru că se urmăreşte în paralel destinul a două familii, aparţinând unor grupuri sociale diferite: familia Glanetaşu şi familia Herdelea. Modalităţi de caracterizare, trăsăturile protagonistului: Personajele sunt construite, de asemenea, în spirit realist, susţinând firul epic al romanului. Personajul principal este tipic realist, exponenţial pentru o anumită categorie socială, iar structura sa psihologică este pusă sub semnul unor trăsături dominante: tipul ţăranului, caracterizat printr-o inteligenţă dură, egoism şi cruzime, dar mai ales printr-o voinţă imensă. Conform delimitării teoreticianului E. Forster, el este un personaj rotund, având capacitatea de a surprinde cititorul în mod convingător prin reacţiile şi gesturile lui. Ion este un personaj eponim (numele său dă numele romanului), realizat prin tehnica basoreliefului. El domină întreaga lume care gravitează în jurul său (Ana, Vasile Baciu, Florica, George) şi care contribuie la evidenţierea trăsăturilor lui, a caracterului complex, cu însuşiri contradictorii: viclenie şi ingenuitate, brutalitate şi delicateţe. Iniţial el este caracterizat în mod direct de către narator, beneficiind de un portret marcat de calităţi: „iute şi harnic ca mă-sa”; „munca îi era dragă oricât ar fi fost de aspră”. Elementul fundamental al conflictului, pământul, îi

destinul personajului principal nu este marcat de conflictele exterioare. Tehnica narativă este tipic realistă. îi speculează sentimentele. Definitoriu pentru personajul principal este conflictul interior între glasul pământului şi glasul iubirii: deşi o iubeşte pe Florica..subordonează toate trăsăturile: „Pământul îi era drag ca ochii din cap”. răspunzând concepţiei romaneşti a lui Rebreanu. care relatează la persoana a treia. Aceată pendulare a personajului între cele două coordonate ale existenţei sale. deznodământul este previzibil: Ion va muri ucis cu ajutorul unei unelte a pământului. Cele mai multe trăsături reies însă din caracterizarea indirectă. Perspectica narativă este auctorială. din relaţiile cu celelalte personaje. Inteligenţa dură. „viclenia procedurală” şi „voinţa imensă”. dacă n-are şi el pământ mult. Din această perspectivă. . simetria incipitului cu finalul (descrierea drumului care intră. de partea celui din urmă. cruzimea îi subordonează toate acţiunile: bătaia cu George. Astfel. pe care o seduce. generează şi conflictele exterioare ale romanului: cu Vasile Baciu pentru obţinerea pământului şi cu George Bulbuc pentru Ana. iar George care-l loveşte nu este decât un instrument al destinului. comportamentul agresiv faţă de Ana. deşi George este cel care îi plăteşte. respectiv iese din sat). Este naiv. ceea ce justifică dorinţa pătimaşă de a avea: „Toată isteţimea lui nu plăteşte o ceapă degerată. teama celorlalţi flăcăi ai satului şi a lăutarilor care cântă la comanda lui şi îl însoţesc la cârciumă după horă. dar bogată. s-o crâmpoţească în sărutări!” Acest gest depăşeşte limitele unei reacţii obişnuite. prin monologul interior: „Mă moleşesc ca o babă năroadă!”. învaţatorul Herdelea îl aprecia ca „unul dintre cei mai iubiţi elevi”. Autocaracterizarea evidenţiază frământările sufleteşti. fără a încheia o înţelegere legală. egoismul. Optica lor se va schimba însă pe parcursul acţiunii. sferoid”. având ca trăsături definitorii „inteligenţa ascuţită”. sapa. Personajul are o dorinţă obsesivă de a stăpâni acest pamânt. în funcţie de conflictele în care sunt implicaţi cu toţii. când Ion va trece în conflictul dintre invaţător şi preotul satului. de fapt. chiar violent. precum şi legătura indestructibilă cu acesta..” Celelalte personaje ale romanului îi evidenţiază caracterul. cu un caracter bine individualizat şi care rămâne un model pentru proza de acest tip din literatura noastră. aşa cum spunea criticul Eugen Lovinescu. harnic. in relaţia cu Vasile Baciu. Încheierea: Prin urmare. care vede în roman „un corp geometric perfect. cea „urâţică”. dând cititorului impresia că stăpâneşte naraţiunea. iar lipsa acestuia apare ca o nedreptate. fata frumoasă dar săracă. realist. romanul este circular. dorinţa de posesie a pământului îl determină să o aleagă pe Ana. isteţ”. În primul rând. cât mai ales de conflictul interior. opera respectă principiul cauzalităţii şi al coerenţei. iar acest moment alegoric exprimă reducerea lui la esenţă. săritor. cu lumini şi umbre. Astfel. sugerând patima exagerată pentru pământ. El reprezintă. crezând că nunta îi va aduce şi pământul. iar elocventă în acest sens este scena sărutării lutului: „Îl cuprinse o poftă sălbatecă să îmbraţişeze huma. a puterii. ceea ce atrage respectul. Viclenia sa este evidentă în relaţia cu Ana. a naratorului omniscient şi omniprezent. a trupului. din faptele şi atitudinea personajului. şi ulterior pentru Florica. Liviu Rebreanu construieşte un personaj complex. romanul având o desfăşurare logică şi cronologică. De asemenea. Ion este impulsiv. ea l-a cucerit. cucerind-o şi lăsând-o să creadă că. generat de relaţia sa cu pământul. prin focalizare zero. „expresia instinctului de stăpânire a pământului”. iar doamna Herdelea îl consideră „un băiat cumsecade. mult. Personajul trăieşte o triplă voluptate: a simţurilor. muncitor. De fapt.

posesor al pământurilor soţiei sale. pentru Ion căsătoria şi iubirea sunt condiţionate material. Vasile Baciu decalnşează conflictul exterior principal al romanului. Forster în „Aspecte ale romanului”. căci în societatea rurală din acest roman femeia reprezintă o . Ion este prototipul ţăranului sărac. Nivelul personajelor în roman: La nivelul personajelor. aşadar. pentru a rotunji averea şi a nu o risipi prin alianţa cu cineva inferior material. Căsnicia lor are. la persoana a III-a. Instinctul posesiunii şi dorinţa de a parveni fiind mai puternice. pretext narativ prin care prozatorul realist adună toate personajele pe aceeaşi scenă. creator al romanului realist obiectiv prin apariţia. Cu alte cuvinte. esteticii realiste îi sunt specifice personajele tipice în situaţii tipice. De asemenea.Liviu Rebreanu – Ion Introducere: Liviu Rebreanu este un prozator interbelic. pe care altfel Baciu nu i-o dă de soţie. iar sentimentele sincere şi intense de dragoste ale Anei nu reprezintă nici pentru Vasile Baciu. îi vede retraşi. focalizarea preponderent zero. perspectiva auctorială. născut în sânul unei familii al cărei tată a risipit pământurile Zenobiei pe băutură. la fel de bogat. La polul opus. obiectiv. Viziunea diferită asupra iubirii: Deşi la horă dansează cu Ana. Ion o iubeşte pe Florica. Ion. în 1920. Ion şi Ana bat someşana. cu evoluţie interioară. personaj plat cu vocaţia tragicului. Pe de altă parte. complexitate psihologică. Călinescu îl consideră un iniţiator al romanului modern. Elemente realiste prezente în romanul Ion sunt prezentarea în manieră veridică a faptelor fictive ce compun universul cărţii. dar frumoasă a satului.M. G. sărăntoc”. circularitatea/simetria compoziţională. protagonist şi personaj rotund. precizia coordonatelor spaţio-temporale . ceea ce îi garantează schimbarea statutului social. năpăstuit de soartă. reprezentative pentru o categorie socială: ţăranul însetat de pământ este principalul exponent al romanului. personajele sunt în strânsă relaţie cu mediul social în care trăiesc. personajele se pot clasifica în plate şi rotunde. împlineşte alături de Ana. hoţ. tematica socială (drama ţăranului însetat de pământ). nimeni. sau mariajul din dragoste cu Florica şi condamnarea la sărăcie. fleandură. gesturi memorabile şi având capacitatea de a surprinde în mod credibil cititorul. prieten cu George. Ana este singura fiică ce i-a mai rămas lui Vasile Baciu. ţăran înstărit din sat. Prima scenă în care apar cele două personaje este chiar descrierea horei. prezenţa unui narator impersonal. ci în primul rând considerete materiale (pentru Ion) sau de eliminare a ruşinii provocate în urma abaterii de la morala satului (pentru Vasile Baciu). pe lângă Ion remarcându-se şi alte capodopere ale romancierului precum Pădurea spânzuraţilor (1922) sau Răscoala (1932). la bază nu o motivaţie de ordin afectiv sau valori precum respectul reciproc sau conştiinţa datoriei. fiind un produs al societăţii: faptele lui Ion îşi găsesc până la un punct justificarea în modalitatea prin care sătenii din Pripas valorizează indivizii în funcţie de unica valoare materială care contează. conform tipologiei stabilite de E. Ana îl iubeşte însă cu sinceritate şi devine victima tragică a lipsei de scrupule şi a nepăsării lui Ion. apoi Ilie. pământul. unul dintre cuplurile cu rol esenţial în evoluţia firului epic şi în conturarea dramei personajului principal. el va pune în practică ideea seducerii Anei. tatăl doreşte să o dea pe Ana lui George. alături de Camil Petrescu şi Hortensia Papadat-Bengescu.Tema cuplului într-un roman obiectiv studiat/ Evoluţia relaţiilor dintre două personaje ale unui roman realist studiat . căruia îi corespund viziunea naratologică „din spate”. ţăranca săracă. a romanului Ion. nici pentru Ion un temei demn de luat în seamă. Numindu-l pe Ion „tâlhar. Evoluţia cuplului: Diferenţa de statut social: personaj eponim. ceea ce dă naştere furiei şi reacţiilor dispreţuitoare ale lui Vasile Baciu. aspectul monografic. El va avea de ales între a se căsători cu Ana. de esenţă socială.

iar Ion evoluează în limitele unor trăsături sufleteşti precum lăcomia. Concluzie: Cuplul Ion-Ana evoluează previzibil. orgoliul nemăsurat. dându-şi cu sfială pălăria jos. nu afective. jignită de Zenobia. Naivitatea Anei. Ana petrece tot mai mult timp în tovărăşia lui Dumitru Moarcăş. Nunta/pregătirile pentru nuntă: Ana înţelege abia la nuntă că deşi este soţul ei. cuplul cunoaşte o involuţie curmată de moartea celor doi.modalitate de parvenire. marcată de conştiinţa sumării unor reponsabilităţi. Călinescu. o sursă de perpetuare a speciei şi două braţe de muncă. spre deosebire de pregătirile. în Ion schimbarea statutului civil nu are consecinţe în ameliorarea relaţiei dintre cei doi. nicio încercare de mărturisire a afectului. ea îşi explică schimbarea de atitudine a flăcăului de după noaptea petrecută împreună. viclenia planului băiatului este dublată de inteligenţa cu care îi condiţionează pământurile lui Vasile Baciu în schimbul căsătoriei cu Ana. Format pe considerente materiale. a trecerii la o altă etapă în evoluţia cuplului. regăsirea liniştii sufleteşti sunt în moarte. lipsa ei de experienţă. niciun gest de tandreţe nu defineşte comportamentul lui Ion. impulsivitatea. iar pe Ion nici grija copilului ce îi garantează pământurile nu îl preocupă. . Dacă în scena horei Ion i se adresează cu diminutivul Anuţă. în registru idilic. Ion moare ucis de George cu sapa în cap. văzându-l dansând cu Florica. într-o scenă naturalistă ce reprezintă forma neutră a moralizării. după cum observa G. Perioada premergătoare nunţii se caracterizează prin îndepărtarea celor doi membri ai cuplului. Ion nu o va iubi niciodată. sinceritatea şi intensitatea sentimentelor fac din ea un personaj tragic. Dacă până acum în sufletul lui a dominat glasul pământului. Nici naşterea copilului nu reprezintă un motiv de refacere a familiei: deşi în momentul naşterii pe câmp Ion este impresionat de măreţia momentului. ale nunţii Laurei cu Pintea. nepăsarea şi răceala iau locul falsei afecţiuni de la început. ulterior el nu se dovedeşte a fi un tată iubitor sau un soţ grijuliu. Niciun moment de intimitate. sfidarea moralei lumii satului. împlinindu-şi destinul de personaj condamnat la o existenţă tragică. Dispreţuită de Ion. Căsnicia – dacă în alte romane realiste căsnicia reprezintă o etapă a maturizării afective. impulsivitatea. de la care învaţă că remediul suferinţei. Încălcând moralitatea satului prin adulter. acum nevasta lui George. în planul vieţii intelectualilor. odată cu împlinirea materială eroul simte că nu poate face un compromis cu glasul iubirii şi râvneşte la Florica. Ana îşi pune capăt zilelor.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful