Personajul principal dintr-un roman aparţinând prozei realiste: Ion, Liviu Rebreanu Introducere: Liviu Rebreanu, prozator interbelic

, este unul dintre scriitorii care dezvăluie în romanele sale resorturile interioare ale creaţiei. Dintre aceste romane („Ion”, „Răscoala”, „Pădurea spânzuraţilor”, „Adam şi Eva”), primul se individualizează prin prezentarea unei întregi umanităţi rurale. Aspecte generale ale operei: Publicat în 1920, romanul evidenţiază spaţiul ardelenesc de la începutul secolului al XX-lea, în mod realist. Această perspectivă realistă presupune o înţelegere a literaturii ca mimesis, în care autorul îşi propune să reflecte lumea ca într-o oglindă, în toată complexitatea ei, creând în acelaşi timp iluzia unei lumi adevărate. Criticul Nicolae Manolescu, în volumul „Arca lui Noe”, încadrează opera în categoria romanului doric, considerând că iluzia vieţii este aici mult mai importantă decât iluzia artei. Textul reprezintă un roman, deoarece este o specie a genului epic în proză, cu o acţiune care se desfăşoară pe mai multe planuri, cu conflicte multiple şi un număr mare de personaje. Romanul este realist în primul rând prin tema pământului care este, de fapt, miza conflictului, pentru că el determină în lumea satului poziţia socială şi autoritatea morală a indivizilor. Acestei teme i se adaugă cea a iubirii, pentru că destinul personajului principal este definit de aceste două mari coordonate. De fapt, nu pământul se află în centrul romanului, ci dorinţa lui Ion de a-l avea. În ceea ce priveşte structura, romanul este alcătuit din două mari părţi complementare, având în centru pământul, respectiv iubirea: „Glasul pământului” şi „Glasul iubirii”, cărora li se subordonează cele treisprezece capitole cu titluri sugestive: „Începutul”, „Blestemul”, „Sfârşitul”. O altă trăsătură realistă este prezentarea veridică a oamenilor şi evenimentelor, care se face încă din incipit. În descrierea drumului care intră în satul Pripas, naratorul estompează distincţia dintre realitate şi ficţiune şi surprinde cadrul unei lumi în care naraţiunea pare a continua viaţa însăşi. Detaliile toponimice dau veridicitate prezentării şi îl familiarizează pe lector cu aspectele etnografice şi sociale ale lumii prezentate. De altfel, romanul insistă asupra aspectelor monografice ale satului românesc tradiţional: obiceiuri legate de marile evenimente ale existenţei umane ( botezul, nunta, înmormântarea), sărbătorile creştine (Crăciunul), hora, jocul popular. În planul conţinutului, romanul respectă principiul realist care solicită prezentarea vieţii în multitudinea ipostazelor sale. Astfel, Rebreanu foloseşte tehnica planurilor paralele, prezentând simultan viaţa ţărănimii şi viaţa intelectualităţii satului. Se poate vorbi chiar de un roman în roman, pentru că se urmăreşte în paralel destinul a două familii, aparţinând unor grupuri sociale diferite: familia Glanetaşu şi familia Herdelea. Modalităţi de caracterizare, trăsăturile protagonistului: Personajele sunt construite, de asemenea, în spirit realist, susţinând firul epic al romanului. Personajul principal este tipic realist, exponenţial pentru o anumită categorie socială, iar structura sa psihologică este pusă sub semnul unor trăsături dominante: tipul ţăranului, caracterizat printr-o inteligenţă dură, egoism şi cruzime, dar mai ales printr-o voinţă imensă. Conform delimitării teoreticianului E. Forster, el este un personaj rotund, având capacitatea de a surprinde cititorul în mod convingător prin reacţiile şi gesturile lui. Ion este un personaj eponim (numele său dă numele romanului), realizat prin tehnica basoreliefului. El domină întreaga lume care gravitează în jurul său (Ana, Vasile Baciu, Florica, George) şi care contribuie la evidenţierea trăsăturilor lui, a caracterului complex, cu însuşiri contradictorii: viclenie şi ingenuitate, brutalitate şi delicateţe. Iniţial el este caracterizat în mod direct de către narator, beneficiind de un portret marcat de calităţi: „iute şi harnic ca mă-sa”; „munca îi era dragă oricât ar fi fost de aspră”. Elementul fundamental al conflictului, pământul, îi

şi ulterior pentru Florica. Încheierea: Prin urmare. prin focalizare zero. îi speculează sentimentele. iar George care-l loveşte nu este decât un instrument al destinului. cu un caracter bine individualizat şi care rămâne un model pentru proza de acest tip din literatura noastră. dorinţa de posesie a pământului îl determină să o aleagă pe Ana. Autocaracterizarea evidenţiază frământările sufleteşti. care vede în roman „un corp geometric perfect. Aceată pendulare a personajului între cele două coordonate ale existenţei sale. Astfel. Liviu Rebreanu construieşte un personaj complex. din relaţiile cu celelalte personaje. iar doamna Herdelea îl consideră „un băiat cumsecade. De asemenea. Ion este impulsiv. cât mai ales de conflictul interior. „viclenia procedurală” şi „voinţa imensă”. dar bogată. a puterii. prin monologul interior: „Mă moleşesc ca o babă năroadă!”. ceea ce atrage respectul. cucerind-o şi lăsând-o să creadă că. care relatează la persoana a treia. Personajul trăieşte o triplă voluptate: a simţurilor. s-o crâmpoţească în sărutări!” Acest gest depăşeşte limitele unei reacţii obişnuite. iar lipsa acestuia apare ca o nedreptate. simetria incipitului cu finalul (descrierea drumului care intră. comportamentul agresiv faţă de Ana. sapa. sferoid”. săritor. Tehnica narativă este tipic realistă. în funcţie de conflictele în care sunt implicaţi cu toţii.” Celelalte personaje ale romanului îi evidenţiază caracterul. deşi George este cel care îi plăteşte. teama celorlalţi flăcăi ai satului şi a lăutarilor care cântă la comanda lui şi îl însoţesc la cârciumă după horă. generează şi conflictele exterioare ale romanului: cu Vasile Baciu pentru obţinerea pământului şi cu George Bulbuc pentru Ana. cruzimea îi subordonează toate acţiunile: bătaia cu George. sugerând patima exagerată pentru pământ. fără a încheia o înţelegere legală. . Perspectica narativă este auctorială. când Ion va trece în conflictul dintre invaţător şi preotul satului. În primul rând.subordonează toate trăsăturile: „Pământul îi era drag ca ochii din cap”. Din această perspectivă. dând cititorului impresia că stăpâneşte naraţiunea. de fapt. romanul având o desfăşurare logică şi cronologică. Definitoriu pentru personajul principal este conflictul interior între glasul pământului şi glasul iubirii: deşi o iubeşte pe Florica. realist. cu lumini şi umbre. generat de relaţia sa cu pământul. precum şi legătura indestructibilă cu acesta. romanul este circular. Optica lor se va schimba însă pe parcursul acţiunii. Cele mai multe trăsături reies însă din caracterizarea indirectă. aşa cum spunea criticul Eugen Lovinescu. cea „urâţică”.. iar elocventă în acest sens este scena sărutării lutului: „Îl cuprinse o poftă sălbatecă să îmbraţişeze huma. deznodământul este previzibil: Ion va muri ucis cu ajutorul unei unelte a pământului. Este naiv. Astfel. Inteligenţa dură. destinul personajului principal nu este marcat de conflictele exterioare. din faptele şi atitudinea personajului. crezând că nunta îi va aduce şi pământul. a trupului. fata frumoasă dar săracă. egoismul. învaţatorul Herdelea îl aprecia ca „unul dintre cei mai iubiţi elevi”. răspunzând concepţiei romaneşti a lui Rebreanu. Viclenia sa este evidentă în relaţia cu Ana. opera respectă principiul cauzalităţii şi al coerenţei. mult. ceea ce justifică dorinţa pătimaşă de a avea: „Toată isteţimea lui nu plăteşte o ceapă degerată. harnic. El reprezintă. ea l-a cucerit. pe care o seduce. Personajul are o dorinţă obsesivă de a stăpâni acest pamânt.. muncitor. de partea celui din urmă. respectiv iese din sat). chiar violent. având ca trăsături definitorii „inteligenţa ascuţită”. a naratorului omniscient şi omniprezent. „expresia instinctului de stăpânire a pământului”. iar acest moment alegoric exprimă reducerea lui la esenţă. isteţ”. in relaţia cu Vasile Baciu. dacă n-are şi el pământ mult. De fapt.

nici pentru Ion un temei demn de luat în seamă. focalizarea preponderent zero. posesor al pământurilor soţiei sale. creator al romanului realist obiectiv prin apariţia. Forster în „Aspecte ale romanului”. Căsnicia lor are. Călinescu îl consideră un iniţiator al romanului modern. ţăranca săracă. îi vede retraşi. a romanului Ion. pentru Ion căsătoria şi iubirea sunt condiţionate material. Viziunea diferită asupra iubirii: Deşi la horă dansează cu Ana. Instinctul posesiunii şi dorinţa de a parveni fiind mai puternice.M. aşadar. esteticii realiste îi sunt specifice personajele tipice în situaţii tipice. tematica socială (drama ţăranului însetat de pământ). prieten cu George. sărăntoc”. Ion. pentru a rotunji averea şi a nu o risipi prin alianţa cu cineva inferior material. pământul. El va avea de ales între a se căsători cu Ana. Ana îl iubeşte însă cu sinceritate şi devine victima tragică a lipsei de scrupule şi a nepăsării lui Ion. la bază nu o motivaţie de ordin afectiv sau valori precum respectul reciproc sau conştiinţa datoriei. complexitate psihologică. nimeni. aspectul monografic. apoi Ilie. unul dintre cuplurile cu rol esenţial în evoluţia firului epic şi în conturarea dramei personajului principal.Tema cuplului într-un roman obiectiv studiat/ Evoluţia relaţiilor dintre două personaje ale unui roman realist studiat . născut în sânul unei familii al cărei tată a risipit pământurile Zenobiei pe băutură. Prima scenă în care apar cele două personaje este chiar descrierea horei. de esenţă socială. pe lângă Ion remarcându-se şi alte capodopere ale romancierului precum Pădurea spânzuraţilor (1922) sau Răscoala (1932). fleandură. el va pune în practică ideea seducerii Anei. Ion este prototipul ţăranului sărac. Vasile Baciu decalnşează conflictul exterior principal al romanului. Ana este singura fiică ce i-a mai rămas lui Vasile Baciu. Ion o iubeşte pe Florica. căruia îi corespund viziunea naratologică „din spate”. fiind un produs al societăţii: faptele lui Ion îşi găsesc până la un punct justificarea în modalitatea prin care sătenii din Pripas valorizează indivizii în funcţie de unica valoare materială care contează. De asemenea. personaj plat cu vocaţia tragicului. năpăstuit de soartă. sau mariajul din dragoste cu Florica şi condamnarea la sărăcie. Nivelul personajelor în roman: La nivelul personajelor. hoţ. alături de Camil Petrescu şi Hortensia Papadat-Bengescu. gesturi memorabile şi având capacitatea de a surprinde în mod credibil cititorul. La polul opus. cu evoluţie interioară. protagonist şi personaj rotund. Ion şi Ana bat someşana. precizia coordonatelor spaţio-temporale . personajele sunt în strânsă relaţie cu mediul social în care trăiesc. Evoluţia cuplului: Diferenţa de statut social: personaj eponim. tatăl doreşte să o dea pe Ana lui George. căci în societatea rurală din acest roman femeia reprezintă o . Cu alte cuvinte. ceea ce dă naştere furiei şi reacţiilor dispreţuitoare ale lui Vasile Baciu. ţăran înstărit din sat. împlineşte alături de Ana. reprezentative pentru o categorie socială: ţăranul însetat de pământ este principalul exponent al romanului. în 1920. pe care altfel Baciu nu i-o dă de soţie. pretext narativ prin care prozatorul realist adună toate personajele pe aceeaşi scenă. personajele se pot clasifica în plate şi rotunde. dar frumoasă a satului. la persoana a III-a. ceea ce îi garantează schimbarea statutului social. conform tipologiei stabilite de E. circularitatea/simetria compoziţională. Pe de altă parte. ci în primul rând considerete materiale (pentru Ion) sau de eliminare a ruşinii provocate în urma abaterii de la morala satului (pentru Vasile Baciu). G. obiectiv.Liviu Rebreanu – Ion Introducere: Liviu Rebreanu este un prozator interbelic. la fel de bogat. Elemente realiste prezente în romanul Ion sunt prezentarea în manieră veridică a faptelor fictive ce compun universul cărţii. Numindu-l pe Ion „tâlhar. perspectiva auctorială. prezenţa unui narator impersonal. iar sentimentele sincere şi intense de dragoste ale Anei nu reprezintă nici pentru Vasile Baciu.

spre deosebire de pregătirile. o sursă de perpetuare a speciei şi două braţe de muncă. regăsirea liniştii sufleteşti sunt în moarte. ale nunţii Laurei cu Pintea. orgoliul nemăsurat. într-o scenă naturalistă ce reprezintă forma neutră a moralizării. ulterior el nu se dovedeşte a fi un tată iubitor sau un soţ grijuliu. în Ion schimbarea statutului civil nu are consecinţe în ameliorarea relaţiei dintre cei doi. sinceritatea şi intensitatea sentimentelor fac din ea un personaj tragic. Ion nu o va iubi niciodată. impulsivitatea. Ion moare ucis de George cu sapa în cap. sfidarea moralei lumii satului. Niciun moment de intimitate. dându-şi cu sfială pălăria jos. marcată de conştiinţa sumării unor reponsabilităţi. Încălcând moralitatea satului prin adulter. nicio încercare de mărturisire a afectului. iar pe Ion nici grija copilului ce îi garantează pământurile nu îl preocupă. Dacă până acum în sufletul lui a dominat glasul pământului. nu afective. a trecerii la o altă etapă în evoluţia cuplului. Naivitatea Anei. împlinindu-şi destinul de personaj condamnat la o existenţă tragică. Dispreţuită de Ion. Dacă în scena horei Ion i se adresează cu diminutivul Anuţă. lipsa ei de experienţă. ea îşi explică schimbarea de atitudine a flăcăului de după noaptea petrecută împreună. Ana îşi pune capăt zilelor. nepăsarea şi răceala iau locul falsei afecţiuni de la început. în planul vieţii intelectualilor. văzându-l dansând cu Florica. Perioada premergătoare nunţii se caracterizează prin îndepărtarea celor doi membri ai cuplului. iar Ion evoluează în limitele unor trăsături sufleteşti precum lăcomia. de la care învaţă că remediul suferinţei.modalitate de parvenire. jignită de Zenobia. Format pe considerente materiale. cuplul cunoaşte o involuţie curmată de moartea celor doi. . viclenia planului băiatului este dublată de inteligenţa cu care îi condiţionează pământurile lui Vasile Baciu în schimbul căsătoriei cu Ana. acum nevasta lui George. niciun gest de tandreţe nu defineşte comportamentul lui Ion. Căsnicia – dacă în alte romane realiste căsnicia reprezintă o etapă a maturizării afective. după cum observa G. Ana petrece tot mai mult timp în tovărăşia lui Dumitru Moarcăş. Concluzie: Cuplul Ion-Ana evoluează previzibil. Nici naşterea copilului nu reprezintă un motiv de refacere a familiei: deşi în momentul naşterii pe câmp Ion este impresionat de măreţia momentului. odată cu împlinirea materială eroul simte că nu poate face un compromis cu glasul iubirii şi râvneşte la Florica. în registru idilic. impulsivitatea. Nunta/pregătirile pentru nuntă: Ana înţelege abia la nuntă că deşi este soţul ei. Călinescu.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful