P. 1
ION-comentariu bac

ION-comentariu bac

5.0

|Views: 15,738|Likes:
Published by ladyyyy

More info:

Published by: ladyyyy on Feb 10, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

05/14/2015

pdf

text

original

Personajul principal dintr-un roman aparţinând prozei realiste: Ion, Liviu Rebreanu Introducere: Liviu Rebreanu, prozator interbelic

, este unul dintre scriitorii care dezvăluie în romanele sale resorturile interioare ale creaţiei. Dintre aceste romane („Ion”, „Răscoala”, „Pădurea spânzuraţilor”, „Adam şi Eva”), primul se individualizează prin prezentarea unei întregi umanităţi rurale. Aspecte generale ale operei: Publicat în 1920, romanul evidenţiază spaţiul ardelenesc de la începutul secolului al XX-lea, în mod realist. Această perspectivă realistă presupune o înţelegere a literaturii ca mimesis, în care autorul îşi propune să reflecte lumea ca într-o oglindă, în toată complexitatea ei, creând în acelaşi timp iluzia unei lumi adevărate. Criticul Nicolae Manolescu, în volumul „Arca lui Noe”, încadrează opera în categoria romanului doric, considerând că iluzia vieţii este aici mult mai importantă decât iluzia artei. Textul reprezintă un roman, deoarece este o specie a genului epic în proză, cu o acţiune care se desfăşoară pe mai multe planuri, cu conflicte multiple şi un număr mare de personaje. Romanul este realist în primul rând prin tema pământului care este, de fapt, miza conflictului, pentru că el determină în lumea satului poziţia socială şi autoritatea morală a indivizilor. Acestei teme i se adaugă cea a iubirii, pentru că destinul personajului principal este definit de aceste două mari coordonate. De fapt, nu pământul se află în centrul romanului, ci dorinţa lui Ion de a-l avea. În ceea ce priveşte structura, romanul este alcătuit din două mari părţi complementare, având în centru pământul, respectiv iubirea: „Glasul pământului” şi „Glasul iubirii”, cărora li se subordonează cele treisprezece capitole cu titluri sugestive: „Începutul”, „Blestemul”, „Sfârşitul”. O altă trăsătură realistă este prezentarea veridică a oamenilor şi evenimentelor, care se face încă din incipit. În descrierea drumului care intră în satul Pripas, naratorul estompează distincţia dintre realitate şi ficţiune şi surprinde cadrul unei lumi în care naraţiunea pare a continua viaţa însăşi. Detaliile toponimice dau veridicitate prezentării şi îl familiarizează pe lector cu aspectele etnografice şi sociale ale lumii prezentate. De altfel, romanul insistă asupra aspectelor monografice ale satului românesc tradiţional: obiceiuri legate de marile evenimente ale existenţei umane ( botezul, nunta, înmormântarea), sărbătorile creştine (Crăciunul), hora, jocul popular. În planul conţinutului, romanul respectă principiul realist care solicită prezentarea vieţii în multitudinea ipostazelor sale. Astfel, Rebreanu foloseşte tehnica planurilor paralele, prezentând simultan viaţa ţărănimii şi viaţa intelectualităţii satului. Se poate vorbi chiar de un roman în roman, pentru că se urmăreşte în paralel destinul a două familii, aparţinând unor grupuri sociale diferite: familia Glanetaşu şi familia Herdelea. Modalităţi de caracterizare, trăsăturile protagonistului: Personajele sunt construite, de asemenea, în spirit realist, susţinând firul epic al romanului. Personajul principal este tipic realist, exponenţial pentru o anumită categorie socială, iar structura sa psihologică este pusă sub semnul unor trăsături dominante: tipul ţăranului, caracterizat printr-o inteligenţă dură, egoism şi cruzime, dar mai ales printr-o voinţă imensă. Conform delimitării teoreticianului E. Forster, el este un personaj rotund, având capacitatea de a surprinde cititorul în mod convingător prin reacţiile şi gesturile lui. Ion este un personaj eponim (numele său dă numele romanului), realizat prin tehnica basoreliefului. El domină întreaga lume care gravitează în jurul său (Ana, Vasile Baciu, Florica, George) şi care contribuie la evidenţierea trăsăturilor lui, a caracterului complex, cu însuşiri contradictorii: viclenie şi ingenuitate, brutalitate şi delicateţe. Iniţial el este caracterizat în mod direct de către narator, beneficiind de un portret marcat de calităţi: „iute şi harnic ca mă-sa”; „munca îi era dragă oricât ar fi fost de aspră”. Elementul fundamental al conflictului, pământul, îi

din relaţiile cu celelalte personaje. realist. deznodământul este previzibil: Ion va muri ucis cu ajutorul unei unelte a pământului. Astfel. Definitoriu pentru personajul principal este conflictul interior între glasul pământului şi glasul iubirii: deşi o iubeşte pe Florica. El reprezintă. isteţ”. generat de relaţia sa cu pământul. Inteligenţa dură. dar bogată. Autocaracterizarea evidenţiază frământările sufleteşti. În primul rând. simetria incipitului cu finalul (descrierea drumului care intră. dorinţa de posesie a pământului îl determină să o aleagă pe Ana. iar acest moment alegoric exprimă reducerea lui la esenţă. iar George care-l loveşte nu este decât un instrument al destinului. îi speculează sentimentele. opera respectă principiul cauzalităţii şi al coerenţei. având ca trăsături definitorii „inteligenţa ascuţită”. sferoid”. deşi George este cel care îi plăteşte. pe care o seduce. iar elocventă în acest sens este scena sărutării lutului: „Îl cuprinse o poftă sălbatecă să îmbraţişeze huma. Încheierea: Prin urmare. cu un caracter bine individualizat şi care rămâne un model pentru proza de acest tip din literatura noastră. cât mai ales de conflictul interior. iar doamna Herdelea îl consideră „un băiat cumsecade. Liviu Rebreanu construieşte un personaj complex. fata frumoasă dar săracă. respectiv iese din sat). de fapt. fără a încheia o înţelegere legală. comportamentul agresiv faţă de Ana. Tehnica narativă este tipic realistă.” Celelalte personaje ale romanului îi evidenţiază caracterul. harnic. Ion este impulsiv. Optica lor se va schimba însă pe parcursul acţiunii. sapa. prin monologul interior: „Mă moleşesc ca o babă năroadă!”. Astfel. a naratorului omniscient şi omniprezent. egoismul. „expresia instinctului de stăpânire a pământului”. care vede în roman „un corp geometric perfect. Cele mai multe trăsături reies însă din caracterizarea indirectă. cea „urâţică”. care relatează la persoana a treia. ceea ce atrage respectul. cucerind-o şi lăsând-o să creadă că. Aceată pendulare a personajului între cele două coordonate ale existenţei sale. „viclenia procedurală” şi „voinţa imensă”. Din această perspectivă. ea l-a cucerit. chiar violent. . generează şi conflictele exterioare ale romanului: cu Vasile Baciu pentru obţinerea pământului şi cu George Bulbuc pentru Ana. de partea celui din urmă. romanul având o desfăşurare logică şi cronologică. muncitor. precum şi legătura indestructibilă cu acesta.. Perspectica narativă este auctorială. sugerând patima exagerată pentru pământ. a puterii. a trupului. prin focalizare zero. Este naiv. in relaţia cu Vasile Baciu. şi ulterior pentru Florica. destinul personajului principal nu este marcat de conflictele exterioare. crezând că nunta îi va aduce şi pământul. Personajul trăieşte o triplă voluptate: a simţurilor. când Ion va trece în conflictul dintre invaţător şi preotul satului. dând cititorului impresia că stăpâneşte naraţiunea.subordonează toate trăsăturile: „Pământul îi era drag ca ochii din cap”. De asemenea. învaţatorul Herdelea îl aprecia ca „unul dintre cei mai iubiţi elevi”. răspunzând concepţiei romaneşti a lui Rebreanu. Personajul are o dorinţă obsesivă de a stăpâni acest pamânt. Viclenia sa este evidentă în relaţia cu Ana. cu lumini şi umbre. iar lipsa acestuia apare ca o nedreptate. săritor.. De fapt. în funcţie de conflictele în care sunt implicaţi cu toţii. cruzimea îi subordonează toate acţiunile: bătaia cu George. din faptele şi atitudinea personajului. teama celorlalţi flăcăi ai satului şi a lăutarilor care cântă la comanda lui şi îl însoţesc la cârciumă după horă. dacă n-are şi el pământ mult. mult. s-o crâmpoţească în sărutări!” Acest gest depăşeşte limitele unei reacţii obişnuite. ceea ce justifică dorinţa pătimaşă de a avea: „Toată isteţimea lui nu plăteşte o ceapă degerată. romanul este circular. aşa cum spunea criticul Eugen Lovinescu.

la fel de bogat. complexitate psihologică. fleandură. apoi Ilie. ţăran înstărit din sat. esteticii realiste îi sunt specifice personajele tipice în situaţii tipice. îi vede retraşi.Tema cuplului într-un roman obiectiv studiat/ Evoluţia relaţiilor dintre două personaje ale unui roman realist studiat . căruia îi corespund viziunea naratologică „din spate”. a romanului Ion. pământul. pretext narativ prin care prozatorul realist adună toate personajele pe aceeaşi scenă. circularitatea/simetria compoziţională. Nivelul personajelor în roman: La nivelul personajelor. pentru Ion căsătoria şi iubirea sunt condiţionate material. Ion şi Ana bat someşana. născut în sânul unei familii al cărei tată a risipit pământurile Zenobiei pe băutură. hoţ. G. Evoluţia cuplului: Diferenţa de statut social: personaj eponim. Forster în „Aspecte ale romanului”. Viziunea diferită asupra iubirii: Deşi la horă dansează cu Ana. aşadar. Călinescu îl consideră un iniţiator al romanului modern. Ion o iubeşte pe Florica. cu evoluţie interioară. sărăntoc”. dar frumoasă a satului. reprezentative pentru o categorie socială: ţăranul însetat de pământ este principalul exponent al romanului.M. creator al romanului realist obiectiv prin apariţia. conform tipologiei stabilite de E. de esenţă socială. obiectiv. ceea ce dă naştere furiei şi reacţiilor dispreţuitoare ale lui Vasile Baciu. prieten cu George. protagonist şi personaj rotund. personaj plat cu vocaţia tragicului. nici pentru Ion un temei demn de luat în seamă. Prima scenă în care apar cele două personaje este chiar descrierea horei. pe lângă Ion remarcându-se şi alte capodopere ale romancierului precum Pădurea spânzuraţilor (1922) sau Răscoala (1932). La polul opus. ceea ce îi garantează schimbarea statutului social. aspectul monografic. tatăl doreşte să o dea pe Ana lui George. Cu alte cuvinte. De asemenea.Liviu Rebreanu – Ion Introducere: Liviu Rebreanu este un prozator interbelic. pentru a rotunji averea şi a nu o risipi prin alianţa cu cineva inferior material. Ana îl iubeşte însă cu sinceritate şi devine victima tragică a lipsei de scrupule şi a nepăsării lui Ion. precizia coordonatelor spaţio-temporale . Numindu-l pe Ion „tâlhar. sau mariajul din dragoste cu Florica şi condamnarea la sărăcie. căci în societatea rurală din acest roman femeia reprezintă o . la persoana a III-a. Căsnicia lor are. posesor al pământurilor soţiei sale. ţăranca săracă. Pe de altă parte. gesturi memorabile şi având capacitatea de a surprinde în mod credibil cititorul. prezenţa unui narator impersonal. Instinctul posesiunii şi dorinţa de a parveni fiind mai puternice. Vasile Baciu decalnşează conflictul exterior principal al romanului. în 1920. unul dintre cuplurile cu rol esenţial în evoluţia firului epic şi în conturarea dramei personajului principal. personajele se pot clasifica în plate şi rotunde. ci în primul rând considerete materiale (pentru Ion) sau de eliminare a ruşinii provocate în urma abaterii de la morala satului (pentru Vasile Baciu). El va avea de ales între a se căsători cu Ana. Ion este prototipul ţăranului sărac. Ana este singura fiică ce i-a mai rămas lui Vasile Baciu. năpăstuit de soartă. împlineşte alături de Ana. iar sentimentele sincere şi intense de dragoste ale Anei nu reprezintă nici pentru Vasile Baciu. el va pune în practică ideea seducerii Anei. nimeni. Ion. tematica socială (drama ţăranului însetat de pământ). focalizarea preponderent zero. fiind un produs al societăţii: faptele lui Ion îşi găsesc până la un punct justificarea în modalitatea prin care sătenii din Pripas valorizează indivizii în funcţie de unica valoare materială care contează. personajele sunt în strânsă relaţie cu mediul social în care trăiesc. pe care altfel Baciu nu i-o dă de soţie. perspectiva auctorială. Elemente realiste prezente în romanul Ion sunt prezentarea în manieră veridică a faptelor fictive ce compun universul cărţii. alături de Camil Petrescu şi Hortensia Papadat-Bengescu. la bază nu o motivaţie de ordin afectiv sau valori precum respectul reciproc sau conştiinţa datoriei.

Nici naşterea copilului nu reprezintă un motiv de refacere a familiei: deşi în momentul naşterii pe câmp Ion este impresionat de măreţia momentului. în planul vieţii intelectualilor.modalitate de parvenire. Căsnicia – dacă în alte romane realiste căsnicia reprezintă o etapă a maturizării afective. de la care învaţă că remediul suferinţei. Dispreţuită de Ion. dându-şi cu sfială pălăria jos. regăsirea liniştii sufleteşti sunt în moarte. spre deosebire de pregătirile. Perioada premergătoare nunţii se caracterizează prin îndepărtarea celor doi membri ai cuplului. nepăsarea şi răceala iau locul falsei afecţiuni de la început. cuplul cunoaşte o involuţie curmată de moartea celor doi. jignită de Zenobia. orgoliul nemăsurat. Călinescu. Niciun moment de intimitate. Ion moare ucis de George cu sapa în cap. văzându-l dansând cu Florica. nicio încercare de mărturisire a afectului. după cum observa G. impulsivitatea. Nunta/pregătirile pentru nuntă: Ana înţelege abia la nuntă că deşi este soţul ei. sfidarea moralei lumii satului. Încălcând moralitatea satului prin adulter. Format pe considerente materiale. viclenia planului băiatului este dublată de inteligenţa cu care îi condiţionează pământurile lui Vasile Baciu în schimbul căsătoriei cu Ana. acum nevasta lui George. iar pe Ion nici grija copilului ce îi garantează pământurile nu îl preocupă. Dacă în scena horei Ion i se adresează cu diminutivul Anuţă. ale nunţii Laurei cu Pintea. Dacă până acum în sufletul lui a dominat glasul pământului. ulterior el nu se dovedeşte a fi un tată iubitor sau un soţ grijuliu. nu afective. niciun gest de tandreţe nu defineşte comportamentul lui Ion. odată cu împlinirea materială eroul simte că nu poate face un compromis cu glasul iubirii şi râvneşte la Florica. Ion nu o va iubi niciodată. iar Ion evoluează în limitele unor trăsături sufleteşti precum lăcomia. într-o scenă naturalistă ce reprezintă forma neutră a moralizării. impulsivitatea. . împlinindu-şi destinul de personaj condamnat la o existenţă tragică. Ana îşi pune capăt zilelor. sinceritatea şi intensitatea sentimentelor fac din ea un personaj tragic. a trecerii la o altă etapă în evoluţia cuplului. Ana petrece tot mai mult timp în tovărăşia lui Dumitru Moarcăş. în Ion schimbarea statutului civil nu are consecinţe în ameliorarea relaţiei dintre cei doi. lipsa ei de experienţă. marcată de conştiinţa sumării unor reponsabilităţi. în registru idilic. Concluzie: Cuplul Ion-Ana evoluează previzibil. o sursă de perpetuare a speciei şi două braţe de muncă. Naivitatea Anei. ea îşi explică schimbarea de atitudine a flăcăului de după noaptea petrecută împreună.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->