Personajul principal dintr-un roman aparţinând prozei realiste: Ion, Liviu Rebreanu Introducere: Liviu Rebreanu, prozator interbelic

, este unul dintre scriitorii care dezvăluie în romanele sale resorturile interioare ale creaţiei. Dintre aceste romane („Ion”, „Răscoala”, „Pădurea spânzuraţilor”, „Adam şi Eva”), primul se individualizează prin prezentarea unei întregi umanităţi rurale. Aspecte generale ale operei: Publicat în 1920, romanul evidenţiază spaţiul ardelenesc de la începutul secolului al XX-lea, în mod realist. Această perspectivă realistă presupune o înţelegere a literaturii ca mimesis, în care autorul îşi propune să reflecte lumea ca într-o oglindă, în toată complexitatea ei, creând în acelaşi timp iluzia unei lumi adevărate. Criticul Nicolae Manolescu, în volumul „Arca lui Noe”, încadrează opera în categoria romanului doric, considerând că iluzia vieţii este aici mult mai importantă decât iluzia artei. Textul reprezintă un roman, deoarece este o specie a genului epic în proză, cu o acţiune care se desfăşoară pe mai multe planuri, cu conflicte multiple şi un număr mare de personaje. Romanul este realist în primul rând prin tema pământului care este, de fapt, miza conflictului, pentru că el determină în lumea satului poziţia socială şi autoritatea morală a indivizilor. Acestei teme i se adaugă cea a iubirii, pentru că destinul personajului principal este definit de aceste două mari coordonate. De fapt, nu pământul se află în centrul romanului, ci dorinţa lui Ion de a-l avea. În ceea ce priveşte structura, romanul este alcătuit din două mari părţi complementare, având în centru pământul, respectiv iubirea: „Glasul pământului” şi „Glasul iubirii”, cărora li se subordonează cele treisprezece capitole cu titluri sugestive: „Începutul”, „Blestemul”, „Sfârşitul”. O altă trăsătură realistă este prezentarea veridică a oamenilor şi evenimentelor, care se face încă din incipit. În descrierea drumului care intră în satul Pripas, naratorul estompează distincţia dintre realitate şi ficţiune şi surprinde cadrul unei lumi în care naraţiunea pare a continua viaţa însăşi. Detaliile toponimice dau veridicitate prezentării şi îl familiarizează pe lector cu aspectele etnografice şi sociale ale lumii prezentate. De altfel, romanul insistă asupra aspectelor monografice ale satului românesc tradiţional: obiceiuri legate de marile evenimente ale existenţei umane ( botezul, nunta, înmormântarea), sărbătorile creştine (Crăciunul), hora, jocul popular. În planul conţinutului, romanul respectă principiul realist care solicită prezentarea vieţii în multitudinea ipostazelor sale. Astfel, Rebreanu foloseşte tehnica planurilor paralele, prezentând simultan viaţa ţărănimii şi viaţa intelectualităţii satului. Se poate vorbi chiar de un roman în roman, pentru că se urmăreşte în paralel destinul a două familii, aparţinând unor grupuri sociale diferite: familia Glanetaşu şi familia Herdelea. Modalităţi de caracterizare, trăsăturile protagonistului: Personajele sunt construite, de asemenea, în spirit realist, susţinând firul epic al romanului. Personajul principal este tipic realist, exponenţial pentru o anumită categorie socială, iar structura sa psihologică este pusă sub semnul unor trăsături dominante: tipul ţăranului, caracterizat printr-o inteligenţă dură, egoism şi cruzime, dar mai ales printr-o voinţă imensă. Conform delimitării teoreticianului E. Forster, el este un personaj rotund, având capacitatea de a surprinde cititorul în mod convingător prin reacţiile şi gesturile lui. Ion este un personaj eponim (numele său dă numele romanului), realizat prin tehnica basoreliefului. El domină întreaga lume care gravitează în jurul său (Ana, Vasile Baciu, Florica, George) şi care contribuie la evidenţierea trăsăturilor lui, a caracterului complex, cu însuşiri contradictorii: viclenie şi ingenuitate, brutalitate şi delicateţe. Iniţial el este caracterizat în mod direct de către narator, beneficiind de un portret marcat de calităţi: „iute şi harnic ca mă-sa”; „munca îi era dragă oricât ar fi fost de aspră”. Elementul fundamental al conflictului, pământul, îi

Liviu Rebreanu construieşte un personaj complex. săritor. cu un caracter bine individualizat şi care rămâne un model pentru proza de acest tip din literatura noastră. dând cititorului impresia că stăpâneşte naraţiunea. dar bogată. harnic. a puterii. fără a încheia o înţelegere legală. destinul personajului principal nu este marcat de conflictele exterioare. dorinţa de posesie a pământului îl determină să o aleagă pe Ana. prin focalizare zero. din relaţiile cu celelalte personaje. . Tehnica narativă este tipic realistă. isteţ”. ea l-a cucerit. simetria incipitului cu finalul (descrierea drumului care intră. egoismul. a naratorului omniscient şi omniprezent. din faptele şi atitudinea personajului. de fapt. având ca trăsături definitorii „inteligenţa ascuţită”. De fapt. cu lumini şi umbre. deşi George este cel care îi plăteşte. Optica lor se va schimba însă pe parcursul acţiunii. Viclenia sa este evidentă în relaţia cu Ana. chiar violent. opera respectă principiul cauzalităţii şi al coerenţei. Perspectica narativă este auctorială. îi speculează sentimentele. mult. romanul având o desfăşurare logică şi cronologică. Definitoriu pentru personajul principal este conflictul interior între glasul pământului şi glasul iubirii: deşi o iubeşte pe Florica. Inteligenţa dură. când Ion va trece în conflictul dintre invaţător şi preotul satului. „expresia instinctului de stăpânire a pământului”.. De asemenea. Este naiv. generat de relaţia sa cu pământul. iar lipsa acestuia apare ca o nedreptate. răspunzând concepţiei romaneşti a lui Rebreanu. care vede în roman „un corp geometric perfect. Ion este impulsiv. prin monologul interior: „Mă moleşesc ca o babă năroadă!”. precum şi legătura indestructibilă cu acesta. romanul este circular. realist. ceea ce atrage respectul. Personajul are o dorinţă obsesivă de a stăpâni acest pamânt.” Celelalte personaje ale romanului îi evidenţiază caracterul. iar elocventă în acest sens este scena sărutării lutului: „Îl cuprinse o poftă sălbatecă să îmbraţişeze huma. respectiv iese din sat). teama celorlalţi flăcăi ai satului şi a lăutarilor care cântă la comanda lui şi îl însoţesc la cârciumă după horă. Astfel. iar doamna Herdelea îl consideră „un băiat cumsecade. care relatează la persoana a treia. Autocaracterizarea evidenţiază frământările sufleteşti. iar acest moment alegoric exprimă reducerea lui la esenţă. dacă n-are şi el pământ mult. muncitor. Din această perspectivă. în funcţie de conflictele în care sunt implicaţi cu toţii. cruzimea îi subordonează toate acţiunile: bătaia cu George. Aceată pendulare a personajului între cele două coordonate ale existenţei sale. aşa cum spunea criticul Eugen Lovinescu. de partea celui din urmă. El reprezintă.. Astfel. deznodământul este previzibil: Ion va muri ucis cu ajutorul unei unelte a pământului. in relaţia cu Vasile Baciu. sapa. s-o crâmpoţească în sărutări!” Acest gest depăşeşte limitele unei reacţii obişnuite. învaţatorul Herdelea îl aprecia ca „unul dintre cei mai iubiţi elevi”. comportamentul agresiv faţă de Ana. pe care o seduce. fata frumoasă dar săracă. a trupului. sugerând patima exagerată pentru pământ. cât mai ales de conflictul interior. generează şi conflictele exterioare ale romanului: cu Vasile Baciu pentru obţinerea pământului şi cu George Bulbuc pentru Ana. crezând că nunta îi va aduce şi pământul. Cele mai multe trăsături reies însă din caracterizarea indirectă. Încheierea: Prin urmare. cucerind-o şi lăsând-o să creadă că. iar George care-l loveşte nu este decât un instrument al destinului.subordonează toate trăsăturile: „Pământul îi era drag ca ochii din cap”. „viclenia procedurală” şi „voinţa imensă”. şi ulterior pentru Florica. ceea ce justifică dorinţa pătimaşă de a avea: „Toată isteţimea lui nu plăteşte o ceapă degerată. Personajul trăieşte o triplă voluptate: a simţurilor. cea „urâţică”. În primul rând. sferoid”.

cu evoluţie interioară. prezenţa unui narator impersonal. Ion o iubeşte pe Florica. Ion. pe care altfel Baciu nu i-o dă de soţie. unul dintre cuplurile cu rol esenţial în evoluţia firului epic şi în conturarea dramei personajului principal. nimeni. la persoana a III-a. circularitatea/simetria compoziţională. îi vede retraşi. prieten cu George. ceea ce îi garantează schimbarea statutului social.M. Evoluţia cuplului: Diferenţa de statut social: personaj eponim. perspectiva auctorială. sărăntoc”. obiectiv. de esenţă socială. împlineşte alături de Ana. La polul opus. conform tipologiei stabilite de E. năpăstuit de soartă. pământul. născut în sânul unei familii al cărei tată a risipit pământurile Zenobiei pe băutură. ci în primul rând considerete materiale (pentru Ion) sau de eliminare a ruşinii provocate în urma abaterii de la morala satului (pentru Vasile Baciu). căci în societatea rurală din acest roman femeia reprezintă o . protagonist şi personaj rotund. iar sentimentele sincere şi intense de dragoste ale Anei nu reprezintă nici pentru Vasile Baciu. De asemenea. pe lângă Ion remarcându-se şi alte capodopere ale romancierului precum Pădurea spânzuraţilor (1922) sau Răscoala (1932). G. tematica socială (drama ţăranului însetat de pământ). Instinctul posesiunii şi dorinţa de a parveni fiind mai puternice. Călinescu îl consideră un iniţiator al romanului modern. Căsnicia lor are. reprezentative pentru o categorie socială: ţăranul însetat de pământ este principalul exponent al romanului. tatăl doreşte să o dea pe Ana lui George. Vasile Baciu decalnşează conflictul exterior principal al romanului. în 1920. ţăran înstărit din sat. ţăranca săracă. Pe de altă parte. focalizarea preponderent zero. dar frumoasă a satului. personajele se pot clasifica în plate şi rotunde. Cu alte cuvinte. personajele sunt în strânsă relaţie cu mediul social în care trăiesc. esteticii realiste îi sunt specifice personajele tipice în situaţii tipice. el va pune în practică ideea seducerii Anei. apoi Ilie. gesturi memorabile şi având capacitatea de a surprinde în mod credibil cititorul. hoţ. Ana îl iubeşte însă cu sinceritate şi devine victima tragică a lipsei de scrupule şi a nepăsării lui Ion. Nivelul personajelor în roman: La nivelul personajelor. la fel de bogat. creator al romanului realist obiectiv prin apariţia. sau mariajul din dragoste cu Florica şi condamnarea la sărăcie. pentru a rotunji averea şi a nu o risipi prin alianţa cu cineva inferior material. pentru Ion căsătoria şi iubirea sunt condiţionate material. aşadar. alături de Camil Petrescu şi Hortensia Papadat-Bengescu. ceea ce dă naştere furiei şi reacţiilor dispreţuitoare ale lui Vasile Baciu. fiind un produs al societăţii: faptele lui Ion îşi găsesc până la un punct justificarea în modalitatea prin care sătenii din Pripas valorizează indivizii în funcţie de unica valoare materială care contează. Forster în „Aspecte ale romanului”. posesor al pământurilor soţiei sale. Ana este singura fiică ce i-a mai rămas lui Vasile Baciu.Liviu Rebreanu – Ion Introducere: Liviu Rebreanu este un prozator interbelic. Prima scenă în care apar cele două personaje este chiar descrierea horei. personaj plat cu vocaţia tragicului. complexitate psihologică. Ion şi Ana bat someşana. Ion este prototipul ţăranului sărac. a romanului Ion.Tema cuplului într-un roman obiectiv studiat/ Evoluţia relaţiilor dintre două personaje ale unui roman realist studiat . Numindu-l pe Ion „tâlhar. Elemente realiste prezente în romanul Ion sunt prezentarea în manieră veridică a faptelor fictive ce compun universul cărţii. El va avea de ales între a se căsători cu Ana. aspectul monografic. precizia coordonatelor spaţio-temporale . la bază nu o motivaţie de ordin afectiv sau valori precum respectul reciproc sau conştiinţa datoriei. fleandură. nici pentru Ion un temei demn de luat în seamă. Viziunea diferită asupra iubirii: Deşi la horă dansează cu Ana. pretext narativ prin care prozatorul realist adună toate personajele pe aceeaşi scenă. căruia îi corespund viziunea naratologică „din spate”.

Naivitatea Anei. sinceritatea şi intensitatea sentimentelor fac din ea un personaj tragic. Nici naşterea copilului nu reprezintă un motiv de refacere a familiei: deşi în momentul naşterii pe câmp Ion este impresionat de măreţia momentului. ale nunţii Laurei cu Pintea. orgoliul nemăsurat. Perioada premergătoare nunţii se caracterizează prin îndepărtarea celor doi membri ai cuplului. regăsirea liniştii sufleteşti sunt în moarte. văzându-l dansând cu Florica. viclenia planului băiatului este dublată de inteligenţa cu care îi condiţionează pământurile lui Vasile Baciu în schimbul căsătoriei cu Ana. ulterior el nu se dovedeşte a fi un tată iubitor sau un soţ grijuliu. impulsivitatea. ea îşi explică schimbarea de atitudine a flăcăului de după noaptea petrecută împreună. Format pe considerente materiale. în Ion schimbarea statutului civil nu are consecinţe în ameliorarea relaţiei dintre cei doi. nicio încercare de mărturisire a afectului. iar Ion evoluează în limitele unor trăsături sufleteşti precum lăcomia. impulsivitatea. după cum observa G. Nunta/pregătirile pentru nuntă: Ana înţelege abia la nuntă că deşi este soţul ei. a trecerii la o altă etapă în evoluţia cuplului. în planul vieţii intelectualilor.modalitate de parvenire. cuplul cunoaşte o involuţie curmată de moartea celor doi. Concluzie: Cuplul Ion-Ana evoluează previzibil. Ion moare ucis de George cu sapa în cap. Niciun moment de intimitate. Ana petrece tot mai mult timp în tovărăşia lui Dumitru Moarcăş. lipsa ei de experienţă. dându-şi cu sfială pălăria jos. spre deosebire de pregătirile. nu afective. iar pe Ion nici grija copilului ce îi garantează pământurile nu îl preocupă. Ion nu o va iubi niciodată. Călinescu. sfidarea moralei lumii satului. niciun gest de tandreţe nu defineşte comportamentul lui Ion. într-o scenă naturalistă ce reprezintă forma neutră a moralizării. marcată de conştiinţa sumării unor reponsabilităţi. Încălcând moralitatea satului prin adulter. Dispreţuită de Ion. de la care învaţă că remediul suferinţei. . în registru idilic. Ana îşi pune capăt zilelor. Dacă în scena horei Ion i se adresează cu diminutivul Anuţă. odată cu împlinirea materială eroul simte că nu poate face un compromis cu glasul iubirii şi râvneşte la Florica. Căsnicia – dacă în alte romane realiste căsnicia reprezintă o etapă a maturizării afective. acum nevasta lui George. jignită de Zenobia. Dacă până acum în sufletul lui a dominat glasul pământului. împlinindu-şi destinul de personaj condamnat la o existenţă tragică. nepăsarea şi răceala iau locul falsei afecţiuni de la început. o sursă de perpetuare a speciei şi două braţe de muncă.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful