ION

de Liviu Rebreanu

1. Date despre autor și operă

Liviu Rebreanu este considerat creatorul romanului românesc mondern, întrucât una dintre
cele mai importante opere ale sale, „Ion”, este privită ca „cea mai puternică creație obiectivă a
literaturii române”. Romanul este un punct de referință în istoria romanului românesc, asupra căruia
critica literară s-a fixat încă de la apariția lui, în 1920. „Ion” este „prima creație obiectivă”, prin
aceasta scriitorul devenind întemeietorul romanului românesc modern.

2. Tema operei + două secvențe + viziunea despre lume

Potrivit tematicii, romanul „Ion” este unul social, de inspirație rurală, tema principală fiind
lupta unui țăran sărac pentru a obține pământ și avere și consecințele actelor sale, în condițiile
satului românesc din Ardeal la începutul secolului XX. „Ion” dezvăluie tema care l-a preocupat pe
scriitor de-a lungul întregii sale creații: viața satului transilvănean de la începutul secolului XX, în care
demnitatea și locul omului în colectivitate se măsoară în funcție de bunurile deținute.
O primă secvență reprezentativă pentru tema romanului este cea care evidențiază atitudinea
lui Ion față de pământ, marcată de gestul simbolic al țăranului de a-l săruta ca pe o „ibovnică”.
O altă secvență care este relevantă pentru tema operei este cea în care Ion se căsătorește cu
Ana doar pentru a intra în posesia unor pământuri și renunță la dragostea femeii iubite, Florica.
Caracterul monografic al romanului orientează investigația narativă spre diverse aspecte ale
lumii rurale: obiceiuri legate de marile momente din viața omului (nașterea, nunta, înmormântarea),
relații sociale generate de diferențele economice (stratificarea socială) sau culturale (universul
țăranilor, universul intelectualității rurale), relații de familie.
Tema centrală, posesiunea pământului, este dedublată de cea a iubirii. „Ion” este și un
roman erotic („glasul pământului” este o metaforă ce alternează cu „glasul iubirii”). Totodată, este și
un roman de familie, prezentând aspecte ale vieții familiei Herdelea și chiar ale familiilor eșuate: Ion-
Ana și George-Florica.
În ceea ce privește viziunea despre lumea a lui Liviu Rebreanu, aceasta este una obiectivă și
realistă a vieții satului ardelenesc în toate dimensiunile lui și totodată o viziune de introspecție, prin
coborârea analizei psihologice în zona adâncă a patimilor umane. Astfel, textul conține semne
prevestitoare ale sfârșitului fiecărui personaj, care este o victimă a fatalității: nu poate ieși din
destinul lui. Înlănțuite temporal și cauzal, faptele sunt credibile, verosimile. Efectul asupra cititorului
este de iluzie a vieții și de obiectivitate.

3. Titlul operei

Titlul romanului este unul simbolic, anticipând protagonistul operei: Ion. Inițial, creația epică
a purtat numele de „Zestrea”, dar Rebreanu a ajuns la o denumire nouă, care i s-a părut mai
expresivă și anume „Ion”, numele celui care trăiește drama unei cumplite lupte între nevoia de
pământ și o iubire sinceră, celelalte personaje fiind prezentate în relație directă cu el. Expresivitatea
numelui poate fi dată de sensul general al unui nume des întâlnit la români, care sintetizează
întreaga țărănime măcinată de dorința de a alunga cu orice preț sărăcia. Astfel, se poate explica și
afirmația lui George Călinescu, potrivit căreia: „Toți flăcăii din sat sunt varietăți de Ion”.

4. Relația incipit-final

Relația incipit-final redă o structură circulară și simetrică romanului datorită descrierii

drumui care intră și iese din satul Pripas, loc al acțiunii romanului, prezentat atât la început, cât și la
final de operă. Personificat cu ajutorul verbelor „se desprinde”, „aleargă”, „urcă”, drumul are
semnificația simbolică a destinului unor oameni. Asemeni ramei unui tablou, el separă viața reală a
cititorului de viața ficțională a personajelor din roman.
Amplul incipit al romanului fixează câteva repere geografice (Valea Someșului, orășelul
Armadia) care apropie lectorul de spațiul acțiunii: satul ardelenesc Pripas. Imaginea dominantă este
cea a drumului, care ar putea să aibă și rol metaforic, acesta înfățișând drumul sinuos al vieții lui Ion.
Totodată, descrierea drumului, a caselor și al aspectelor topografice etnografice ilustrează prin
aspect și așezare condiția socială a locuitorilor și anticipează rolul unor personaje: Herdelea și
Glanetașu în desfășurarea narativă. Crucea strâmbă de la marginea satului, cu un Hristos de tinichea
ruginită, anticipează tragismul destinelor.
Finalul înfățișează același drum, care, de data aceasta iese din sat, odată cu plecarea familiei
Herdelea, viața urmându-și cursul firesc.

5. Perspectiva narativă

Romanul „Ion” de Liviu Rebreanu este o proză realist-obiectivă realizată prin narațiunea la
persoana a III-a, nonfocalizată. Viziunea „dindărăt” presupune un narator obiectiv, detașat, care nu
se implică în faptele prezentate. Naratorul este omniscient și omniprezent, astfel știe mai multe
decât personajele sale și dirijează evoluția lor. De asemenea, tehnicile compoziționale utilizate în
roman sunt moderne și constau în existența a două planuri care se întrepătrund, în unitatea operei
în pofida acestor planuri care împart opera.

6. Conflictele operei

Conflictele, relațiile dintre personaje și lumea în care trăiesc ele vizează individualizarea
personajelor. Conflictul central al operei constă în frământarea lui Ion în ceea ce privește iubirea și
averea: el este nevoit să aleagă între Florica, fata săracă pe care o iubește, și Ana, fata bogată pentru
care nu simte nimic. Drama în sine se declanșează în momentul în care Ion alege pământul, astfel
prima parte a romanului urmărește seducția Anei de către Ion, bătăile crunte primite de Ana atât de
la soț, cât și de la tatăl ei și cedarea acestuia în fața lui Ion. Așadar, lupta interioară dintre „glasul
pământului” și „glasul iubirii” este conflictul interior care marchează întreaga evoluție a
protagonistului și relațiile sale cu celelalte personaje. Neîmplinirea materială și cea erotică
marchează condiția țăranului, acesta devenind un „obsedat al posesiunii”. După ce obține pământul
lui Vasile Baciu descoperă că averea nu e totul în viață: „Ce folos de pământuri, dacă cine pe lume ți-
e drag, nu-i al tău?”.
 Conflictul exterior, social, între Ion al Glanetașului și Vasile Baciu, este dedublat de conflictul
interior. Vasile Baciu, bănuind ce fel de persoană este Ion, nu este de acord cu căsătoria fetei lui cu
acesta.
Există și conflicte secundare exterioare care scot în evidență părțile negative ale personajului
eponim, Ion, acestea fiind între personajul principal și Simion Butunoiu, pentru o brazdă de pământ,
între Ion și George Bulbuc, mai întâi pentru Ana și apoi pentru Florica, și între cei doi soți, Ana și Ion,
pentru faptul că sentimentele lor nu corespundeau.
În paralel, planul intelectualității sătești surprinde o altă lume, în care violența fizică este
înlocuită de subtilitățile verbale sau de reclamații scrise, în care orgoliile sunt mai mici, mai
burgheze, însă conflictele mai nuanțate: cel dintre învățătorul Herdelea și preotul Belciug, cel dintre
Laura și părinții ei și cel interior a lui Titu, care este un poet neînțeles, rupt de realitatea în care
trăiește.

7. Încadrarea în curentul literar

Romanul „Ion”, capodoperă a lui Liviu Rebreanu, se încadrează în categoria romanului

realist, obiectiv, aparținând perioadei interbelice. De asemenea este un roman social, cu tematică
rurală, iar potrivit tipologiei lui Nicolae Manolescu este și un roman doric. Autorul mizează pe
obiectivitate și pe o atitudine detașată în descriere, realizând o construcție raționalistă, deductivă,
veridică.
O trăsătură a realismului întâlnită în acest gen de roman constă în prezentarea evoluției
protagonistului. Ion este măcinat de lupta interioară dintre „glasul pământului” și „glasul iubirii”, el
renunțând la iubirea adevărată pentru a fi posesorul unor pământuri, iar acest fapt are consecințe
grave pentru erou, ducându-l spre moarte.
O altă trăsătură este legată de preferința pentru un stil sobru și refuzul celui împodobit, cu
scopul prezentării cât mai fidele a realităților. Astfel, tonul impersonal, neutru, tehnica detaliului
folosită pentru descriere redau în manieră credibilă și veridică întreaga acțiune a romanului.

8. Personajele operei
 Ion
Ion al Glanetașului este personajul protagonist, eponim și simbolic al romului ce îi poartă
numele. Prin statutul său social, Ion este un om obișnuit: tânăr, harnic, dar sărac, din satul
ardelenesc Pripas. Din punct de vedere psihologic, Ion este marcat de acest instinct al proprietății
rămas fără obiectiv, din vina tatălui său. De aici și drama personajului: iubirea pentru Florica sau
satisfacerea patimii pentru pământ prin intermediul Anei. Paradoxal, tocmai tatăl Anei decide în
favoarea celei de-a doua opțiuni, în momentul în care îl jignește pe Ion la horă numindu-l
„fleandură”. Astfel, Baciu accentuează în protagonist acest complex al sărăciei, iar Ion decide să se
îmbogățească tocmai de pe urma celui care l-a jignit și l-a umilit. Așadar, acesta este modul în care
Ion începe să aibă un conflict interior foarte puternic, care îl face să încalce toate legile morale
pentru a fi posesorul unor pământuri. Exponent al țărănimii prin dorința de a avea pământ, el este o
individualitate prin modul în care îl obține. Singulară în satul Pripas nu este căsătoria unui sărac cu o
fată cu zestre, ci comportamentul său: o face pe Ana de rușine în fața satului înainte de nuntă, iar
apoi umblă după nevasta lui George Bulbuc, Florica. Inițial, dozat cu o serie de calități, în goana sa
după avere se dezumanizează treptat, iar moartea lui este expresia intenției moralizatoare a lui Liviu
Rebreanu. Cele două femei, conturate antitetic și complementar, Ana și Florica reprezintă cele două
obsesii ale personajului principal care conturează conflictul central: averea și iubirea.
În încercarea lui de a le obține, se confruntă, în plan individual-concret cu Vasile Baciu și cu
George Bulbuc, iar în plan general-simbolic, cu pământul, respectiv cu comunitatea ca instanță
morală. De aceea, conflictul social este dublat de conflictul tragic.
Trăsătura principală a protagonistului constă în faptul că pentru a-și atinge scopurile el este
în stare să facă orice, astfel este un egoist și lipsit de scrupule.
O secvență elocventă este cea în care setea de pământ se transformă la Ion într-o ambiție
puternică de a lua pământurile lui Baciu prin orice mijloace, folosind-o pe Ana și pe fiul lor, Petrișor,
ca obiect de șantaj. Nu îl înduioșează suferințele Anei și nu-i pasă de părerile lui Baciu, lăcomia de
pământ fiind singurul instinct de care ține seama.
O altă secvență relevantă pentru trăsătura lui de caracter este reprezentată de momentul în
care, după ce se vede căsătorit cu Ana, Ion se gândește la alternativa de a fugi cu Florica în lume, dar
realizează că rămâne tot sărac: „Adică ce ar fi oare dacă aș lua-o pe Florica și am fugi amândoi în
lume, să scap de urâțenia asta?”, dat tot atât de repede îi vin în minte pământurile și adaugă în sine
cu dispreț: „Și să rămân tot calic pentru o muiere!... Apoi să nu mă trăznească Dumnezeu din
senin?”. Din aceste fraze denotă răutatea și egoismul lui Ion, mai ales prin felul în care vorbește și
gândește despre soția sa, Ana.
Personajul eponim al romanului este caracterizat prin mai multe mijloace. În primul rând,
titlurile celor două părți ale romanului îl caracterizează pe Ion ca pe un personaj atipic și care trăiește
o adevărată dramă.
În al doilea rând, un alt mijloc de caracterizare îl constituie cuvintele autorului, fiind
caracterizat în mod direct: acesta a fost „cel mai iubit elev al învățătorului Herdelea” pentru că era
„isteț și silitor”. Trimis la școală în Armadia, Ion se retrase însă pentru a munci pământul care „i-a
fost mai drag ca o mamă”. După ce devine „stâlpul casei”, Ion este „la fel de harnic ca și mă-sa; unde
punea el mâna, punea și Dumnezeu mila”.
Alt mod de caracterizare al protagonistului îl reprezintă caracterizarea directă de alte
personaje, astfel fiind relevate și alte trăsături. George Bulbuc îl consideră un „arătos ca un lup
nemâncat”, iar tatăl Anei îl consideră un „calic țanțoș”, „sărăntoc”, „hoț” și „tâlhar”.
Privit din mai multe perspective, Ion apare ca un personaj plurivalent, ale cărui defecte se
estompează în fața iubirii uriașe pentru pământ.
În ultimele clipe de viață, prin mintea lui Ion se derulează momente ale existenței sale
trecute, această enumerare tragică încheindu-se cu regretul „că toate au fost degeaba și că
pământurile mele au să rămâie ale nimănui”.

 Ana
Ana este un personaj secundar, tragic și simbolic, reprezentând jertfa pe care atât Ion, cât și
Vasile Baciu o sacrifică de dragul pământului. Tipologic, Ana întruchipează destinul femeii din mediul
rural; după considerația lui George Călinescu că „femeia reprezintă două brațe de lucru și o
producătoare de copii”. Prin statutul său social, Ana ar fi trebuit să ducă o viață normală, fără prea
multe griji materiale, ca fiică unică a înstăritului Vasile Baciu, sortită să se mărite cu George Bulbuc,
fiu al unor oameni bogați. Din păcate, pentru ea, ca și pentru Ion, pământul devine fatalitatea care îi
va modifica soarta.
Încă din scena horei, îmbătată de vorbele mincinoase ale lui Ion, Ana începe să îl iubească,
sentiment cultivat cu perfidie de Ion, până când o ia de nevastă. Ulterior, în lupta pentru pământ
dintre Vasile Baciu și Ion, femeia devine o „unealtă” urâtă și brutalizată de fiecare dintre ei, fără a-și
mai găsi un loc în lume. Adevărata dramă a personajului feminin începe în momentul în care își dă
seama că Ion nu o iubește. Secvența în care Ion merge să lucreze pământul și se întâlnește cu Florica,
pe care o îmbrățișează cu foarte multă tandrețe o face pe Ana să afirme: „Nu mă iubește... Tot nu
mă iubește... Of, Doamne, Doamne!”. La fel ca Ion, Ana este măcinată de un puternic conflict interior
datorat faptului că se vede singură, părăsită și neiubită, astfel alegând varianta de a-și pune capăt
zilelor.
Trăsăturile dominante a personajului feminin, Ana, este bunătatea și iubirea de care dă
dovadă pentru împlinirea sufletească fiind în stare să facă orice și să rabde oricât.
O secvență relevantă constă în momentul în care Vasile Baciu o trimite acasă la Ion, întrucât
„cu pântecele la gură” nu putea să se mai mărite, Ana suportă și rabdă atitudinea bădărană a lui Ion
doar pentru a avea parte de dragostea lui.
O altă imagine care demonstrează bunătatea Anei este aceea în care, deși este bătută cu
sălbăticie de Ion, ochii ei continuă să îl privească cu dragoste. Ceea ce o dezumanizează pe aceasta
este tocmai iubirea ei pentru Ion. Tăcută, singuratică și lipsită de experiență, Ana își deschide sufletul
în fața personajului principal masculin, fără să își dea seama că acesta reprezintă blestemul ei.
Personajul Ana este caracterizat prin mai multe mijloace. Portretul fizic este acela al unei
tinere lipsite de frumusețe și văzut în antiteză cu cel al Floricăi de către Ion – Ana trăiește încă de la
propria-i nuntă o adevărată deznădejde. O altă modalitate este cea indirectă, prin intermediul
cuvintelor ei: „norocul meu” repetate în seara nunții, cu durere, caracterizând-o ca fiind nefericită,
ocolită de noroc. În ultimul rând, ea este caracterizată în mod direct de către Ion: „urâțenia asta”.
Așadar, Ana rămâne în literatura română un personaj memorabil datorită soartei ei
nefericite.

 Relația dintre cele două personaje/ evidențierea situației inițiale a celor două
personaje + evoluția relației lor
Personajele Ion și Ana din romanul „Ion” de Liviu Rebreanu formează cuplul principal al
acestei opere. Evoluția celor două personaje subliniază viziunea despre lume în roman, aceea că
individul nu e capabil să își schimbe soarta și că, dacă există ambiții de acest gen, ele sunt sufocate.
Asemănarea dintre cele două personaje constă în destinul lor tragic: Ana este un personaj tragic
deoarece trece neobservată, este neînțeleasă și neiubită de cei dragi, iar Ion este un personaj tragic,
dar nu din cauză că are o sete fără limite pentru avere, ci pentru că este pus să aleagă între două
aspirații la fel de importante pentru împlinirea lui ca om: „glasul pământului” și „glasul iubirii”.
Destinul tragic al celor două personaje este întărit de relațiile spațiale: drumul din incipit este o
sugestie a condiției celor doi la început – veseli, dinamici, suportând capriciile unui relief dificil.
Același drum, prezentat în finalul textului, în sens invers, e drumul de ieșire din sat, însă e diferit:
cenușiu, lent, îmbătrânit.
La fel ca părinții lor, Ion și Ana se află la polii opuși ai ierarhiei sociale: ea are pământuri, iar
el nu are. Într-o lume în care statutul social este dependent de proprietatea asupra pământului,
bărbatul e inferior femeii și astfel, din punct de vedere social, cei doi se opun. Statuturile sociale
diferite ale celor doi constituie și centrul de greutate al romanului: Ion vrea să urce în ierarhia
socială, în vreme ce Ana, mijlocul optim pentru ca ambițiile lui Ion să fie împlinite, vrea să fie iubită
de acesta.
Relațiile dintre cei doi sunt vizibile încă din primele secvențe ale romanului: Ion dorește să
aibă în posesia lui pământuri, și, fiind jignit de Vasile Baciu, hotărăște să o seducă pe Ana pentru a-i
moșteni pământurile și averea. De fiecare dată când o privea pe aceasta, Ion se gândea la Florica și
realiza că nu o poate iubi pe Ana. O secvență relevantă este cea în care Ion o caută pe Ana la horă,
iar după ce o găsește, începe o discuție cu ea. Pe parcursul discuției, Ion nu este atent la ceea ce i se
povestește deoarece se gândește la femeia pe care o iubește, Florica.
După ce își atinge scopul și o lasă însărcinată pe Ana, Ion încetează să o mai privească pe Ana
ca o ființă umană, aceasta devenind doar „un obiect de șantaj”, fapt ce o face pe femeie să se
spânzure. Sinuciderea ei nu îi trezește vreun licăr de conștiință lui Ion, ci acesta caută să aibă o
relație cu Florica. Ion este autorul moral al morții Anei, căci el răspunde sentimentelor sincere ale
femeii cu o cruzime greu de imaginat, când acesta îi spune că are să se omoare: „Da omoară-te
dracului, că poate așa am să scap de tine!”. Totuși, moartea eroinei devine o pedeapsă aplicată celui
care i-a distrus viața, pentru că visul de a avea pământ se spulberă, iar astfel Ion rămâne tot sărac. În
final, acesta moare și el, dar nu înainte să regrete: „că toate au fost degeaba și pământurile mele au
să rămâie nimănui”.
Astfel, cuplul format din Ion și Ana rămâne unul complex și memorabil prin faptul că oricât s-
au străduit și oricât de ambițios a fost, nu a reușit să cunoască în deplin fericirea.

9. Opinii personale
 Modul în care se reflectă tema și viziunea despre lume în opera „Ion”
Din punctul meu de vedere, modul în care se reflectă tema și viziunea despre lume în opera
epică „Ion” de Liviu Rebreanu este inedit și original. Pe de o parte, faptul că sunt folosite toponime
reale, iar acțiunea se bazează pe personaje reale redă textului un caracter veridic și special. Pe de
altă parte, evoluția personajelor principale, Ion și Ana, este una monderă doarece ele devin victime
ale fatalității, nefiind capabile să iasă din destinul lor. Așadar, felul în care Liviu Rebreanu vede
întreaga acțiune din satul transilvănean Pripas este în manieră moralizatoare și inedită.
 Semnificația relației incipit-final
Din punctul meu de vedere, relația incipit-final în opera „Ion” de Liviu Rebreanu are un
impact foarte puternic asupra evoluției cuplului format din Ion și Ana. Pe de o parte, descrierea
drumului atât din incipit, cât și din final, poate fi asemuită cu relația celor doi, simbolizând drumul
sinuos al vieții celor doi; crucea strâmbă semnificând tragismul acestora. Pe de altă parte, simteria
relației incipit-final este asemănătoare cu simetria relației dintre Ion și Ana: aceeași situație și la
începutul relației lor și la final, una marcată de lipsa de iubire din partea lui Ion și necompletarea
spirituală. Astfel, relația incipit-final are o valoare artistică, prezentând și anticipând cursul vieții lui
Ion și al Anei.
 Relația dintre două personaje din perspectiva deznodământului
Din punctul meu de vedere, relația dintre personajele Ion și Ana din romanul „Ion” de Liviu
Rebreanu este una de subordonare: Ion este subordonat Anei în numele pământului, iar Ana este
subordonată lui în numele iubirii, astfel cei doi având parte de un destin tragic, presărat cu elemente
comune. Pe de o parte, cei doi au în comun tentativa de schimbare a statutului social - Ion, prin
căutarea averii – și psihologic – Ana, prin căutarea iubirii. Pentru Ana, Ion este un substitut al
afecțiunii de care e lipsită, iar pentru Ion, Ana este o cale de a se îmbogăți rapid și sigur. Pe de altă
parte, cei doi eșuează tocmai din cauza sincerității sale sau a incapacității de disimulare, de
distanțiere față de propria condiție: Ana nu poate lua nicio atitudine față de Ion datorită iubirii ei
atât de sincere, în vreme ce Ion, brutal în sinceritatea lui, e incapabil să își disimuleze repulsia față de
Ana sau iubirea pentru Florica. Astfel, cei doi trebuie să se subordoneze reciproc pentru a-și putea
satisface dorințele.
  Modul în care se reflectă tema în constituția personajului principal
Din punctul meu de vedere, Ion este un personaj care face parte din categoria marilor
înfrânți, iar evoluția personajului reflectă o viziune despre lume conform căreia individul nu își poate
schimba destinul. Pe de o parte, oricâte eforturi și compromisuri a făcut Ion, nu a fost capabil să își
îndeplinească dorințele, acelea de a avea pământ și de a fi alături de persoana iubită, Florica. Pe de
altă parte, după ce a realizat că nu averea este cea importantă, ci iubirea, acesta moare, nefiind în
stare să aibă o relație cu Florica după moartea Anei. Astfel, Ion, personajul central, este sortit să aibă
o condiție nefericită, nefiindu-i dat să cunoască împlinirea.