Ion de Liviu Rebreanu

Material oferit de @iabacul
Ion
Liviu Rebreanu
1920
Liviu Rebreanu este considerat de către critică literară cel mai mare creator de viață
al literaturii române, unul dintre intemeitorii romanului românesc modern, care se
manifestă artistic în perioada interbelică.
Acesta debutează cu albumul de debut “Frământări”, proză să scurtă constituind un
punct de plecare pentru amplele scrieri ulterioare. El este deschizător de drumuri în
ceea ce privește scrierile sociale, prin romanele “Ion” (1920) și “Răscoala” și cele de
factură psihologică “Pădurea spânzuraților”.
“Ion” este un roman realist de tip obiectiv, o capodoperă artistică a perioadei
interbelice, fiind considerat de Eugen Lovinescu „cea mai puternică creație obiectivă
a literaturii române”.
Romanul este o specie epică, în proză, de cea mai mare dimensiune, cu o acțiune
complexă desfășurată pe mai multe planuri, cu personaje multe, amplu caracterizate
și prin intermediul cărora se construiește o imagine cuprinzătoare a vieții.
ÎNCADRARE ÎN CURENT:
Mare parte a operei sale se încadrează curentului literar realism. Acesta se manifestă
începand cu secolul al XIX-lea și continuă, în forme speciale, de-a lungul timpului,
pană în zilele noastre. Principalele sale trăsături, evidente și în opera literară rebreniană
sunt: tematica socială, obiectivitatea perspectivei narative, alegerea unor personaje
tipice pentru o categorie socială, veridicitatea, stilul sobru și impersonal.
O trasătură a realismului este perspectiva narativă obiectivă. Întâmplările din
roman sunt relatate la persoana a III-a, de către un narator detașat, omniscient și
omniprezent. Specifică romanului obiectiv este și relația narator-personaj: naratorul
omniscient știe mai mult decat personajele sale și omniprezent, dirijează evoluția lor ca
un regizor universal.
O altă trasătură realistă a romanului este veridicitatea diverselor aspecte ale lumii
rurale: obiceiuri și tradiții (nașterea, nunta, înmormantarea, hora, portul), relații socio-
economice ( stratificarea sociala), instituții (biserica, școala). De asemenea, descrierea
jocului tradițional, șomeșana, constituie o pagină etnografică memorabilă, prin
înfățisarea portului popolar, a dansului tinerilor și a cantecului lăutarilor.
TEMA ROMANULUI:
Tema romanului este reprezentată de problematica pământului în satul
transilvănean de la începutul secolului al XX-lea. Problemele lumii rurale ilustrează
drama țăranului care trăiește într-o societate pentru care pământul nu e doar un mijloc
de trai, ci un criteriu al valorii individuale.
Un prim episod care evidențiază tema este hora din curtea Todosiei, văduva lui
Maxim Oprea, când participarea sătenilor zugrăvește o lume scindată. Pe de o parte
este așezată pătura socială înstărită, primarul, preotul și ceilalți oameni cu avere,
iar pe de altă parte cei săraci care nu îndrăznesc să intre în discuția acestora.
Sugestivă este atitudinea lui Alexandru Pop Glanetașu, tatăl lui Ion, care stă aproape
de cei bogați, dar statutul îl face să se rușineze (”ca un câine la ușa bucătăriei”). Tot
la horă Vasile Baciu îl umilește pe Ion în fața tuturor atunci când îl numește ”hoț,
sărăntoc și tâlhar”, acuzându-l că nu urmărește decât să pună mâna pe averea lui.
Acest fapt va declanșa dorința lui Ion de a-și atinge scopul cu orice preț.
Un alt episod evident în gestul lui Ion atunci când reușește să devină stăpânul
pământurilor lui Vasile Baciu. Pentru el, această împlinire este o adevărată
sărbătoare, căci se îmbracă în hainele cele mai bune și merge la terenul pe care îl
stăpânește. Vederea pământului îl transformă, iar manifestările sale sunt ale unui om
împătimit. El îngenunchează și sărută pământul (” îi venea să crâmpoțească pământul
în sărutări”).
STRUCTURA OPEREI:
In ceea ce priveste titlul, Ion, reprezintă un nume simbolic, semnificativ pentru spațiul
țărănesc, un nume românesc, tradițional.
Romanul este alcătuit din două părți: “Glasul pămantului” și “Glasul iubirii”.
Simetria compozițională evidențiază temele romanului, dar și cele doua patimi ale
personajului principal. De asemenea, titlurile celor 13 capitole sunt rezumative
(Iubirea, Rușinea, Nunta, Sărutarea) și semnificative, discursul narativ are un
“Inceput” și un “Sfarșit”, ca și destinul protagonistui.
Romanul prezintă destinul unui fiu de ţărani, Ion al Glanetaşului, din satul
tansilvănean Pripas. Ion, flăcău harnic şi isteţ, suportă umilinţa de a nu fi bine văzut şi
de a nu avea un loc de frunte în ierarhia satului pentru că este sărac.
Intriga prezintă planul pus la cale de a o seduce pe Ana, fiica lui Vasile Baciu, un
ţăran înstărit, pentru a obţine o zestre remarcabilă. Planul îi izbuteşte şi, fără să o
iubească, o ia de nevastă pe Ana, deşi tatăl ei se împotriveşte. După obţinerea
pământului, Ion o supune pe Ana unor violenţe fizice, iar ea, nemaiputând să îndure
viaţa mizerabilă alături de acesta, se sinucide, spânzurându-se. La scurt timp moare şi
copilul lor, Petrişor.
În punctul culminant, Ion, satisfăcut în dorinţa de a avea pământ, se hotărăşte să se

întoarcă la Florica, dragostea dintâi, fată frumoasă şi săracă, căsătorită acum cu
George Bulbuc. Este prins însă de acesta care îl omoară din gelozie. Întreaga avere a
lui Ion, pentru care sacrificase totul, trece în posesia bisericii.
Al doilea plan îl are în centru pe Herdelea care îşi construise casa pe un teren al bisericii
şi acum, după deteriorarea relaţiilor cu Belciug riscă să piardă totul. Fata cea mai mare,
Laura, deşi este îndrăgostită de Aurel Ungureanu, se mărită cu George Pintea pentru
că acesta nu pretinde părinţilor zestre. Titu, tânăr boem, cu înclinaţii artistice are şi el
un rol important în viaţa lui Ion şi, fiind confidentul acestuia, este considerat
responsabil de unii critici de dramele vieţii lui, prin sfaturile denaturate pe care i le dă.
Creția epică are o compoziție sferică, bazată pe tehnica literară a simetriei, incipitul
și finalul constand în descrierea drumului care introduce cititorul în lumea ficțiunii,
respectiv îl proiectează înapoi, în realitatea căreia aparține.
Incipitul romanului se axează pe descrierea drumului care face legătura dintre realitate
și ficțiune, constituindu-se ca o metaforă simbol a romanului. El este surprins la varsta
copilăriei, debordand de fericire și entuziasm, ”drumul alb urcă întai anevoie pană ce
își face loc printre dealurile stramtorate, pe urmă înaintează vesel, neted. ”
Finalul romanului prezintă același drum , dar care iese din universal satului spre a se
pierde în șoseaua principală, se remarcă o altă varsta a acestuia, ”ca o panglică cenușie
în amurgul răcoros. ”. Sugestiile cromatice atribuite drumurile relifiate de incipit și
final, evidențiază trecerea timpului peste un univers particular, frămantat de patimi și
zguduit de conflicte, bănuit de moarte.
De altfel prin utilizarea tehnicii literare a anticipației, acțiunea capătă un caracter
previzibil, toponimele rău-prevestitoare din începutul romanului ”Râpele Dracului,
Cișmeaua Mortului” precum și conflictul de la horă dintre Ion și George anticipează
răfuiala tragică din final.
Ca și marii romancieri ai literaturii universale, Rebreanu concentrează toată
colectivitatea rurală într-o singură locație, anume curtea casei văduvei lui Maxim
Oprea. Prin intermediul tehnicii narative a cinematografice, naratorul descrie
minuțios drumul, casele, ca apoi să se concentreze asupra horei.
Reperele spațio-temporale sunt precizate în text prin zona Transilvaniei, satul
Pripas, la începutul secolului al XX-lea.
Perspectiva narativă este obiectivă cu narator omniscient și omniprezent, narațiunea
se desfășoară la persoana a III-a și viziune ”dindărăt”. Acest roman a fost așezat pe
treapta cea mai înaltă a obiectivității.
Din punct de vedere stilistic, Rebreanu alege maniera de exprimare directă, realist-
obiectivă, anticalofilă afirmând că ”este mai ușor a scrie frumos decat a exprima
exact”. Se declară asftel un ”creator de viață” într-o permanentă căutare a expresiei
exacte, prin care se definește universul prozei sale.
Conflictul principal din roman este lupta pentru pămant din satul tradițional, unde
averea condiționează respecful comunității. Drama lui Ion este drama țăranului sărac.
Mândru și orgolios, conștient de calitățile sale nu-și acceptă condiția și este pus în
situația de a alege între iubirea pentru Florica și averea Anei.
Personajele realiste sunt tipice pentru o categorie socială, „exponenți ai clasei și ai
generației” (G. Călinescu), condiționate de mediul în care trăiesc.
• Ion este personajul principal, eponim, monumental și complex, el întrunește
însușiri contradictorii: viclenie și naivitate, gingășie și brutalitate. În goana sa
pătimașă după avere, acesta se dezumanizează treptat, iar moartea sa este
expresia intenției moralizatoare a scriitorului.
• Cele două femei, conturate antitetic, Ana și Florica, reprezintă cele două vicii
ale protagonistului: pământul și iubirea. În încercarea lui de a le obține, Ion se
confruntă, în plan concret, cu Vasile Baciu și cu George Bulbuc, iar în plan
simbolic, cu pământul, respectiv, cu toată comunitatea.
In concluzie, romanul Ion are o tematică socială și este un poem al sufletului țărănesc,
reflectat într-un personaj emblematic pentru acest topos.
Ion
Personajul eponim al romanului aparține clasei țăranilor saraci, “sărăntocilor”

satului, resimțind dureros distanta de “bocotanii” care la hora tradițională “se țin mai
departe” și discuta “treburile obstei”, în timp ce Alexandru Glanetasu, tatăl lui, trage
cu urechea “că un câine la ușa bucătăriei”, sfiindu-se totuși să intre în vorba cu cei
bogați.
STATUTURILE PERSONAJULUI:
Ion suferă din cauza sărăciei și încearcă inițial să obțină pământul prin munca cinstita,
dar după o vară de trudă pe la bogați abia strânge câțiva zloți. Confruntându-se cu
ierarhizarea valorilor umane pe baza averii, Ion încearcă să-și schimbe statutul
social prin obținerea pământului, singurul mod prin care dobândea respect și demnitate
în comunitate.
Din punct de vedere social, Ion este ilustrativ pentru clasa ţăranului sărac a cărui
patimă pentru pământ izvorăște din convingerea că averea îi va asigura demnitatea și
respectul comunitătii. Personjul îşi dezvăluie trăsăturile tridimensional, surprins în
diferite unghiuri şi în diferite lumini, convingând prin impresia de zugrăvire completă,
veridică.
Din punct de vedere psihologic, Ion dovedește un caracter puternic pe care îl pune
în slujba împlinirii celor două ”glasuri” interioare (al pământului și al iubirii). Hotărât
să refacă imaginea familiei, personajul principal găsește o metodă prin care să îl forțeze
pe Vasile Baciu să accepte căsătoria lui cu Ana și astfel să pună mâna pe averea acestuia.
Ambiția și viclenia îl vor ajuta să ajungă ginerele lui Vasile Baciu, dar nu îi vor aduce
pământul, fapt ce va determina manifestările pline de brutalitate față de Ana și mai
târziu indiferența totală.
Din punct de vedere moral, Ion încalcă principiile morale prin mijloacele folosite
pentru a ajunge la avere. El nu va fi criticat pentru că vrea să se însoare cu o fată bogată,
întrucât acest lucru se întâmplase și în cazul lui Vasile Baciu, dar și cu părinții săi, de
condamnat este modul în care a profitat de naivitatea Anei pentru a-și împlini scopul,
tratând-o mai târziu într-un mod inuman.
TRĂSĂTURA DOMINANTĂ:
Ion este un personaj complex, rotund, prezentat cu trăsăturile pe care le avea de mic:
harnic, silitor la școală, cu drag în munca pământului. Mai târziu, dorința de a avea
pământ se va transforma în obsesie și va deveni principala sa trăsătură de caracter.
Aceasta este conturată cel mai clar în secvența intrării cu plugul pe lotul lui Simion
Lungu. Frustrarea lui Ion – aceea de a se fi născut într-o familie săracă îl face să intre
cu plugul în pământul vecinului său. Acest gest este născut din dorința acestuia de a
recupera pământul pierdut de părinții săi în timp: „Măcar o brazdă să-mi iau înapoi
din pământul meu”. Monologul este dublat de notația naratorială ce dezvăluie
intensitatea dorinței sale „cu obrajii aprinși de o poftă nestăpânită”.
Un alt episod semnificativ al obsesiei pentru pământ care îl va stăpâni pe Ion este acela
din capitolul ”Sărutarea”, când, după ce obține pământul de la Vasile Baciu sub
amenințarea judecății, Ion se îmbracă în haine de sărbătoare și merge la terenul pe
care îl are în stăpânire, îngenunchează și sărută pământul. Această secvență a fost
inspirată de un eveniment real surprins de autor și considerat semnificativ pentru a
scoate în evidență un caracter uman. Relația lui Ion cu pământul a fost prezentată sub
trei aspecte: pământul-mamă, pământul-ibovnică și, în final, pământul-stihie, care îi va
aduce moartea, căci nu întâmplător moare ucis cu o sapă, unealtă a muncii pământului.
Modalitățile de caracterizare în romanul realist pun în evidență complexitatea și
transformarea morală a personajului principal, atat prin procedee de caracterizare
directă cat și prin procedee de caracterizare indirectă și autocaracterizare.
Caracterizarea directa făcută de narator sugerează prezentarea personajului Ion, la
inceput, în scena horei “Avea ceva straniu in privire, parca nedumerire si un
viclesug neprefacut”. Știind totul despre el, naratorul îi subliniază calitățile “Era iute
si harnic, ca ma-sa. Unde punea el mâna, punea și Dumnezeu mila”.
Caracterizarea directa facută de alte personaje demonstrează că este firesc ca
personajul să fie văzut în mod diferit de către acestea, fiecare apreciere sau sancționare,
ducând la întregirea chipului celui care se afirma. Pentru Vasile Baciu, Ion este “hoțul”,
“sărăntocul”, pentru Ana este “Ionică, norocul meu”.
Caracterizarea indirectă prin fapte este foarte sugestivă avand în vedere ceea ce face
personajul. Faptele desărvașite de țăranul obsedat de ideea stăpânirii la cât mai mult
pămant îl face un om ticălos deoarece o batjocorește pe Ana și o face de râs.
Caracterizarea indirectă prin comportament îi arată degradarea umană a
personajului, disprețul și ura față de Ana, supusă și umilă pe care o considera vinovată
de nefericire. Iși varsă mânia, o face să-l iubească dându-i de înțeles că o place,
alintând-o.
Caracterizarea lui Ion prin gesturi si atitudini în fața pamăntului este aceea a unui
bărbat îndragostit. Scena în care săruta pămanturile lui Vasile Baciu, depășeste
limitele omenescului în dragostea pentru pămant.
Autocaracterizarea arată că atunci cand încearcă să se lămurească în legatura cu ceea
ce își dorește și simte, Ion oscilează între a se considera prost, în alte situații deștept.
Astfel, vorbind cu sine, rostește “Aș fi o natăfleață să dau cu piciorul norocului”,
acuzându-se pentru momentele de slăbiciune când, văzând frumusețea Floricăi, ar fi
vrut să fugă cu ea în lume, renunțând la Ana.
SE ADAUGĂ ELEMENTELE DE LA STRUCTURA

OPEREI DIN ESEU!
In concluzie, Ion este unul dintre cele mai complexe personaje din literatura romană
atat prin individualizarea, cât și prin reacțiile contradictorii pe care le stârnește
cititorilor. Pe de o parte este apreciat pentru calitățile sale și pentru dorința de a ieși din
sărăcia în care se zbatea, dar pe de alta parte este condamnat pentru mijloacele la care
apelează în atingerea scopului propus. Patima pentru pâmânt îl dezumanizează,
personajul făcându-se vinovat de propriul său destin.
Ion & Ana

Ion suferă din cauza sărăciei și încearcă inițial să obțină pământul prin munca cinstita,
dar după o vară de trudă pe la bogați abia strânge câțiva zloți. Confruntându-se cu
ierarhizarea valorilor umane pe baza averii, Ion încearcă să-și schimbe statutul
social prin obținerea pământului, singurul mod prin care dobândea respect și demnitate
în comunitate.
Din punct de vedere social, Ion este ilustrativ pentru clasa ţăranului sărac a cărui
patimă pentru pământ izvorăște din convingerea că averea îi va asigura demnitatea și
respectul comunitătii. Personjul îşi dezvăluie trăsăturile tridimensional, surprins în
diferite unghiuri şi în diferite lumini, convingând prin impresia de zugrăvire completă,
veridică.
Din punct de vedere psihologic, Ion dovedește un caracter puternic pe care îl pune
în slujba împlinirii celor două ”glasuri” interioare (al pământului și al iubirii). Hotărât
să refacă imaginea familiei, personajul principal găsește o metodă prin care să îl forțeze
pe Vasile Baciu să accepte căsătoria lui cu Ana și astfel să pună mâna pe averea acestuia.
Ambiția și viclenia îl vor ajuta să ajungă ginerele lui Vasile Baciu, dar nu îi vor aduce
pământul, fapt ce va determina manifestările pline de brutalitate față de Ana și mai
târziu indiferența totală.
Din punct de vedere moral, Ion încalcă principiile morale prin mijloacele folosite
pentru a ajunge la avere. El nu va fi criticat pentru că vrea să se însoare cu o fată bogată,
întrucât acest lucru se întâmplase și în cazul lui Vasile Baciu, dar și cu părinții săi, de
condamnat este modul în care a profitat de naivitatea Anei pentru a-și împlini scopul,
tratând-o mai târziu într-un mod inuman.
Din punctul de vedere al statutului social, Ana reprezintă imaginea unei fete bogate
de la țară, fiind fiica lui Vasile Baciu, ea refuză căsătoria cu un tânăr bogat și alege cu
sufletul, devenind soția protagonistului. Aceasta vă fi corespondenta interesului de
îmbogățire al protagonistului și al ”glasului pământului”.
Din punct de vedere psihologic, Ana se remarcă printr-un mod de abordare extrem de
naiv, specific unei fete fără experiență de viață, crezând în vorbele de dragoste ale lui
Ion, însă lipsa să ulterioară de afecțiune, în contrast cu sacrificiile făcute de ea pentru
această căsătorie o conduc la decădere.
Din punct de vedere moral, Ana este caracterizată de bunătate și de un calm dus la
extrem. Ea nu se arată a fi o fire conflictuală, ci încearcă să evite orice altercație
posibilă. Atitudinea și gesturile sale, cauzate de o copilărie nefericită „a crescut
singură, lipsită de dragoste părintească mângâietoare…sufletul ei trist caută o
dragoste sfioasă și adâncă”, sugerează o lipsă flagrantă de personalitate.
Cele două personaje sunt victime ale unor destine iminente, manipulați de două dorințe
diferite: Ion de dorința de a obține pământ, iar Ana de dorința de a obține afecțiune.
RELAȚIA DINTRE PERSONAJE:

O primă secvență semnificativă pentru relația dintre cele două personaje o reprezintă
scena horei de duminică, în care Ion își manifestă interestul față de Ana prin gesturi
tandre „Ion strânse la piept pe Ana, cu mai multă gingășie.”. Profunzimea gesturilor
bărbatului este consolidată și de momentul lui de sinceritate, în care îi mărturisește fetei
„Anuțo, mult aleanu-i în inima mea”. Chiar dacă nu are sentimente sincere pentru
Ana, Ion este hotărât să o cucerească pentru a ajunge la averea ei.
O altă secvență relevantă pentru relația dintre Ion și Ana este scena în care Ion se
întoarce nervos de la Vasile Baciu din cauza faptului că nu a obținut pământurile
dorite. Pentru a se descărca de frustrări, Ion devine agresiv și violent cu Ana „O lovi
greu peste obrazul drept și apoi cu dosul palmei, repede peste obrazul stâng”. Această
ieșire extremă contrastează foarte puternic cu dragostea pe care și-o imagina Ana, și o
conduce la decădere morală și psihologică.
SE ADAUGĂ ELEMENTELE DE LA STRUCTURA

OPEREI DIN ESEU!
In concluzie, relația dintre Ion și Ana reprezintă drama căsniciei țărănești plasată într-
o lume arhaică dominată de mentalități crude, învechite, ce motivează personajele să
acționeze într-un anume fel. În numele dragostei, Ana devine victima violenţelor ale
tatălui şi ale soţului care urmăresc cu înverșunare să se supună normelor de stare
materială impuse de societatea tradițională.

Ion de Liviu Rebreanu

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ion de Liviu Rebreanu

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Material oferit de @iabacul

În punctul culminant, Ion, satisfăcut în dorinţa de a avea pământ, se hotărăşte să se

Personajul eponim al romanului aparține clasei țăranilor saraci, “sărăntocilor”

SE ADAUGĂ ELEMENTELE DE LA STRUCTURA

Ion & Ana

RELAȚIA DINTRE PERSONAJE:

SE ADAUGĂ ELEMENTELE DE LA STRUCTURA

S-ar putea să vă placă și