Roman social, obiectiv, realist și modern

~Ion~
Liviu Rebreanu

 Context
Realismul este un curent literar apărut în a doua jumătate a
secolului al XIX-lea ca reacție la subiectivitatea, exaltarea, excesul de
reverie a spiritului romantic, reacție determinată de marile descoperiri
științifice. Principiul fundamental al realismului este redarea în
manieră credibilă, veridică, a relității, cu obiectivitate și spirit de
observație, pe un ton impersonal, neutru.
Ca trăsături esentiale, realismul poate fi definit prin prezentarea
moravurilor epocii, prin preferința pentru tematica socială, prin
prezentarea individului în relație cu mediul social, prin crearea unor
personaje tipice în împrejurări tipice, prin prezentarea „banalității”
cotidiene. De asemenea, caracterul de monografie al lumii prezentate,
narațiunea la persoana a III-a și naratorul obiectiv, omniscient și
omniprezent care apelează la observație și analiză, pentru descrierea
fidelă a aspectelor de viață surprinse prin tehnica detaliului
semnificativ sunt alte caracteristici ale acestui curent literar.
În plan european, realismul a apărut în secolul al XIX- lea în Franța,
termenul care denumește acest curent literar fiind folosit pentru prima
dată de scriitorul germen, Friederich Schiller. Realismul literar
românesc a fost inaugurat în proză și dramaturgie de către scriitorii
pașoptiști (Costache Negruzzi, Mihail Kogălniceanu, Vasile
Alecsandri) și postpașoptiști (Nicolae Filimon, Bogdan Petriceicu
Hasdeu).
Până în secolul XX, literatura română s-a caracterizat de o
preocupare a scriitorilor îndeosebi pentru proza scurtă, preponderent
nuvelistică. Sunt înregistrate scrieri românești și pentru secolul
anterior („Mara” de Ioan Slavici, „Ciocoii vechi și noi” de Nicolae
Filimon, „Viața la țară” a lui Duiliu Zamfirescu sau „Manoil și Elena”
de Dimitrie Bolintineanu), însă nu se poate vorbi de o tranziție în
cazul acestei specii literare. Astfel, anul 1920, când Liviu Rebreanu
publică opera realistă obiectivă. „Ion” coincide cu momentul nașterii
romanului românesc modern, după o perioadă în care nuvela poate fi
privită ca un exercițiu literar premergător unei specii mai ample, cum
este romanul.
Roman social, obiectiv, realist și modern

Caracterul realist al operei se evidențiază la nivelul intenționalității

actului artistic al scriitorului de a realiza o literatură de tip simetric.
Universul ficțional creat de autor aduce în fața cititorului imaginea
satului transilvănean Pripas de la sfârșitul secolului al XIX-lea și
începutul secolului al XX-lea. Spațiul rural este surprins prin
elementele sale de detaliu, astfel încât romanul dobândește caracter
monografic, aspect de frescă socială.
Totodată, romanul „Ion” se înscrie în estetica realistă și prin modul
de construcție a personajelor, care întruchipează adevărate tipologii
umane, reprezentative pentru universul rural al epocii. Protagonistul
întruchipează tipul țăranului sărac, nemulțumit de propria condiție
socială, pe care vrea să și-o îmbunătățească.
Viziunea despre lume înfățișată în acest roman epopeic este strâns
legată de concepția scriitorului despre literatură și despre menirea ei.
Pentru Liviu Rebreanu, literatura „este creație de oameni și de viață”,
iar romanul este discurs care „fixează curgerea vieții, dă vieții un tipar
care îi surprinde dinamismul și fluiditatea”. Scriitorul se dezice de
realismul care copia sincer, fidel și fotografic lumea și cere ca
romanul să se îndrepte spre un „realism al esențelor”. Această
traiectorie modernă permite reprezentarea lumii cu o „privire”
imparțială, cu o „voce” imposibilă, atribute ale unui narator auctorial,
omniscient, omniprezent, care urmărește existența umană angrenată în
fluxul oarbei deveniri.

 Informații despre autor și operă

,,Ion“ este un roman social, obiectiv, realist și modern scris de
Liviu Rebreanu și apărut în anul 1920. Romanul „Ion" are doua părți:
„glasul pământului" și „glasul iubirii" ce desemnează cele două
obsesii ale personajului principal- dorința de avuție și iubirea pentru
Florica. De asemenea, romanul are 13 capitole cu titluri sugestive
formate dintr-un singur substantiv cu valoare de simbol: „Sarutarea".,
„Blestemul". Această operă are o structură simetrică, de „corp sferoid"
(după cum însuși Rebreanu spunea): se deschide cu imaginea
drumului care face legatură dintre lumea rurală și ficțională și se
închide tot cu imaginea drumului perceput în sens invers.
Roman social, obiectiv, realist și modern

Subiectul este dezvoltat pe mai multe planuri narative care se

însumeazã, în principiu, celor doua mari clase sociale: tarânimea și
intelectualitatea. Firele epice separate sunt urmârite în paralel,
împletindu-se destinele a numeroaselor personaje: Ion, Florica și Ana,
Vasile Baciu, familia Herdelea și preotul Belciug.
Din dorința de a obține pământ cu orice preă, Ion o seduce pe Ana,
deși o vede urâtă, dar bogată și o abandonează temporar pe Florica
care era frumoasă, dar saracă. Astfel, o lasă pe Ana însărcinată și îl
obligă pe Vasile Baciu să-l accepte ca ginere, dar la nunta (capitol ce
încheie prima parte a romanului) nu se poate abține sã nu observe din
nou urâțenia Anei, și să o joace pe Florica, spre care îl îndeamna
„Glasul iubirii". Partea a doua a romanului găseste personajul
principal în ipostaza de stăpân al pâmânturilor, victorie ce i
prilejuieste o voluptate cvasierotică, exprimată în celebra scenă a
sărutârii pământului. Victoria îi aduce și liniste, revenind iubirea
pentru Florica, maritată între timp cu George Bulbuc, eternul rival al
lui Ion. Suferințele și umilințele duc la sinuciderea Anei și moartea lui
Petrișor ce precipitează evenimentele spre final. Glasul nestãvilit(ce
nu poate fi oprit) al iubirii îl va duce pe Ion spre moartea violentă de
catre George cu o sapă, ce devine un instrument simbolic.
 Trăsături de încadrare a romanului în realism
O primă trăsătură a realismului descoperită în roman o reprezintă
perspectiva narativă obiectivă. Perspectiva narativă reprezintă punctul
de vedere din care naratorul relatează faptele petrecute de-a lungul
unei opere epice. Naratorul, instanță fictivă în cadrul unei opere
literare epice, joacă rolul unui purtător de cuvânt al autorului. Prin
comentarii la adresa faptelor relatate sau prin lipsa lor, acesta, își
dezvăluie poziția față de cele petrecute. În romanul „Ion”, perspectiva
narativă este obiectivă, iar întâmplările sunt relatate la persoana a III-
a: ,,Vasile Baciu îi vedea suferinţa”, ,,Ana rămase în mijlocul
drumului”. Naratorul este heterodiegetic, omniscient, care ştie mai
mult decât personajele sale și omniprezent, dirijându-le evoluţia, astfel
expunând în mod obiectiv cele observate. Atitudinea naratorului
profilează focalizarea zero, astfel fiind prezentată ,,viziunea dindărăt”,
întărindu-se caracterul obiectiv al operei. În plus, se observă şi un
naratorul detașat, neimplicat, creditabil şi impersonal.
O altă trăsătură pertinentă de încadrare a romanului în realism o
Roman social, obiectiv, realist și modern

constituie prezentarea aspectelor monografice ale satului românesc

tradiţional: obiceiuri legate de marile evenimente ale existenţei umane
( botezul, nunta, înmormântarea), sărbătorile creştine (Crăciunul),
hora, jocul popular, relaţii sociale generate de diferenţele economice
(stratificarea socială) sau culturale (universul ţăranilor, universul
intelectualităţii rurale), relaţii de familie. Rebreanu acordă horei un rol
esenţial pentru că ea coagulează viaţa satului, fiind nu numai loc de
întâlnire şi de petrecere, dar şi de confruntări. Căsătoriile se fac în
funcţie de avere şi cu acordul părinţilor, iar fetele trebuie să îşi apere
virtutea. Încălcarea acestor norme aduc urmări tragice, cum este în
cazul Anei, alungată şi dispreţuită de toţi.

 Tema romanului
Tema romanului este prezentarea problematicii pământului,
particularizată în confruntarea devastatoare între două pasiuni
puternice și la fel de îndreptățite, văzute ca două jumătăți ale aceluiași
întreg: iubirea pentru pământ și iubirea pentru o singură femeie. De
asemenea, se creionează lupta țăranului sărac român de la începutul
secolului al XX-lea pentru pământ. Ca teme suplimentare se regăsesc:
destinul și iubirea.
O primă secvență relevantă pentru temă o constituie sărutarea
pământului. Ion, în sfârșit, primește pământurile lui Vasile Baciu cu
acte în regulă. E primăvară și merge prima oară să le vadă. Ajuns în
fața pământului, Ion îl sărută „cu voluptate”, „și-n sărutarea asta
grăbită simți un fior rece, amețitor”. Acest fior, alături de lutul negru
de pe mâinile țăranului, asemenea unor mănuși de doliu prevestește
finalul tragic. Împlinit și fericit de reușita sa, Ion își vede puterile
hiperbolizate: „Se vedea acum mare și puternic, ca un uriaș din
basme.” Această scenă ilustrează patima țăranului pentru pământul
primit cu greu, dar și tema destinului.
O altă secvență relevantă pentru tema și viziunea despre lume, o
constituie secvența nunții lui Ion, când acesta dansează cu Florica.
Conform tradiției, jocul tradițional al miresei trebuia să se desfășoare,
dar, pentru că Ana era însărcinată, locul acesteia a fost luat de către
Florica. Cuprins de dragostea pentru Florica, Ion o ia pe tânără la dans
Roman social, obiectiv, realist și modern

spre mirarea celor prezenți la nuntă și îi declară fetei iubirea lui

veșnică. Ana, cuprinsă de invidie și furie, începe să plângă.
Între cei doi se desfățoară un joc al privirilor, Ion ironizând-o pe
Ana prin gesturile sale. Fără să îi pese de suferința soției, este
preocupat doar de câți bani s-au strâns la nuntă. Această scenă
evidențiază astfel patima lui Ion pentru avere, căsătorindu-se doar din
interes și creionează totodată iubirea pe care Ion o are pentru Florica,
cu toate că acesta se află la propria nuntă, în care Ana îi este mireasă.
 Elemente de compoziție
1. Titlul romanului
Titlul romanului se referă la personajul principal, un ţăran sărac
dintr-un sat din Transilvania ce era ocupată de maghiari. Astfel, Ion
este un personaj eponim şi putem deduce că toată acţiunea se va
concentra asupra acestuia. Sursele de inspiraţie pentru acest roman au
fost: o scenă adevărată cu un ţăran în haine de sărbătoare care sărută
pământul ca pe o ibovnică şi cazul unei fete de la ţară căsătorită
împotriva voinţei ei şi care termină prin a se sinucide. Scena cu ţăranul
l-a urmărit în gând pe autor care mărturisea că s-a petrecut cu mulţi
ani înainte de publicarea romanului.
2. Simetria incipit-final
Legătura dintre incipit și final este grăitoare în ceea ce privește
calitatea de roman circular a textului. Incipitul şi finalul, construite pe
motivul drumului, evidenţiază aspectul de ,,corp sferoid” al
romanului, care închide în sine un bogat univers rural, stratificat social
şi economic (săraci-bogaţi), dar şi cultural (ţărani- intelectualitatea
satului).
Ca prim personaj al textului, drumul se constituie ca intermediar
între realitate şi ficţiune. ,,Şoseaua cea mare şi fără de sfârşit” marcată
de o serie de toponime identificabile pe hartă (Cârlibaba, Someş, Cluj,
Bistriţa, Bucovina, trecătoarea Bârgăului) este un transparent simbol
al realităţi. Personificat cu ajutorul verbelor de mişcare („se
desprinde”, „aleargă”, „urcă”, „înaintează”), drumul are semnificaţia
simbolică a destinului. Asemenea ramei unui tablou, el separă viaţa
reală a cititorului de viaţa ficţională a personajelor din roman: „Din
şeseaua ce vine de la Cârlibaba, întovărăşind Someşul (...)se desprinde
un drum alb mai sus de Armadia, trece peste podul bătrând de lemn,
Roman social, obiectiv, realist și modern

spintecă satul Jidoviţa şi aleargă spre Bistriţa.(...) Lăsând Jidoviţa,

drumul urcă întâi anevoie până ce-şi face loc printre dealurile
strâmtorate, pe urmă înaintează vesel, neted, (...) ca să dea buzna în
Pripasul pitit într-o scrântitură de coline. Crucea strâmbă, cu Hristosul
care “îşi tremura jalnic trupul de tinicheaua ruginită” veghează, atât la
început, cât şi la final, o lume rău alcătuită, în care se macină destine
incapabile să se verticalizeze.
Simetria dintre incipit şi final, descrierea drumului care la început
se desprinde, iar apoi se pierde în ,,şoseaua cea mare”, pare să îi
sugereze cititorului ideea (susţinută şi de soarta protagonistului)
zădărniciei zbaterilor vieţii.
3. Personajele romanului
Pe de altă parte remarcăm prezența mai multor tipologii realiste
care se regăsesc în construcția protagonistului:tipul țăranului sărac,
tipul arivistului fără scrupule, care folosește femeia ca mijloc de
parvenire, dar și ambițiosul dezumanizat de lăcomie. Cele două femei,
conturate antitetic, Ana și Florica, reprezintă cele două patimi ale
personajului principal: pământul și iubirea. În încercarea lui de a le
obține, se confruntă, în plan individual-concret, cu Vasile Baciu și
George Bulbuc, iar în plan general-simbolic, cu pământul stihie,
respectiv, cu toată comunitatea, ca instanță morală.
4. Conflictul romanului
Conflictul central din roman este lupta pentru pamânt în satul
tradițional, unde posesiunea averii condiționează dreptul indivizilor de
a fi respectați în comunitate. Drama lui Ion este drama țăranului sarac.
Mândru și orgolios, conștient de calitățile sale, nu-și acceptă condiția
și este pus în situația de a alege între iubirea pentru Florica și averea
Anei.
Conflictul exterior, social între Ion al Glanetasului și Vasile Baciu,
este dublat de conflictul interior, între “glasul pământului” și “glasul
iubirii”. Cele două chemări lăuntrice nu-l aruncă intr-o situație limită,
pentru ca forța lor se manifestă succesiv, nu simultan.
Se poate vorbi și de conflicte secundare, între Ion și Simion
Butunoiu, pentru o brazdă de pământ sau între Ion și George Bulbuc
mai întâi pentru Ana, mai apoi pentru Florica. În planul
intelectualităților satului se manifestă conflictul național deoarece
Roman social, obiectiv, realist și modern

satul românesc din Ardeal este înfățiat în condițiile stăpânirii austro-

ungare.
 Caracterizare Ion
1. Trăsături morale și sociale
Din punct de vedere moral, Ion este o brută. El ilustrează relația
instinctuală care se stabilește între țăran și pământ, cel fără de care
existența sa este pusă sub semnul întrebării. Trăsăturile morale care îl
individualizează: hărnicia, șiretenia, brutalitatea, voința, cinismul,
lăcomia sunt puse toate în slujba luptei pentru dobândirea pământului.
Dragostea sa pentru pământ degenerează atunci când personajul
decide să facă orice pentru a obţine pământurile lui Vasile Baciu. Însă,
deși este surprins în plin proces de alunecare în afara valorilor morale,
Ion nu apare la sfârșitul romanului ca o imagine a răului. Comunitatea
nu îl sancționează pe final pentru ceea ce i-a făcut Anei, semn că în
lupta pentru dobândirea pământului metodele sale (fie ele și imorale)
sunt acceptate. Este sancționat rapid pentru încălcarea unui cod
familial, întrucât ignoră noul statut social al Floricăi, care a devenit
între timp soția lui George Bulbuc.
Din punct de vedere social, Ion este exponentul unei clase sociale:
ţăranul de la începutul secolului al XX-lea, aflat în lupta pentru
dobândirea pământului. Fiul Zenobiei și al lui Alexandru Glanetaşu,
Ion este prezentat la începutul romanului ca un băiat harnic, căruia îi
este drag peste măsură pământul: „Toată fiinţa lui ardea de dorul de a
avea pământ mult, cât mai mult… Iubirea pământului l-a stăpânit de
mic copil. Veşnic a pizmuit pe cei bogaţi şi veşnic s-a înarmat într-o
hotărâre pătimaşă: trebuie să aibă pământ mult, trebuie! De pe atunci
pământul i-a fost mai drag ca o mamă…”. Devine, încă de flăcău,
stâlpul casei, luând rapid locul tatălui său a cărui lenevie și dragoste
pentru băutură sărăcise averea Zenobiei. Dragostea sa față de pământ
are în spate însă un complex de inferioritate la baza căruia se află o
mentalitate rigidă care judecă oamenii în funcție de pământul pe care
îl dețin. De aceea, hora din ograda văduvei lui Maxim Oprea nu este
decât momentul în care revolta lui Ion se dezlănțuie, iar dorința sa de a
obține pământ trebuie înțeleasă ca o luptă împotriva unei societăți care
îl condamnă la umilință.
2. Caracterizarea directă și indirectă
Roman social, obiectiv, realist și modern

Naratorul prezintă inițial, în mod direct, biografia personajului, iar

pe parcursul romanului, elemente de portret moral („mândru și
mulțumit ca orice învingător, Ion simțea totuși un gol ciudat în
suflet”). Caracterizarea directă realizată de alte personaje se
subordonează tehnicii pluralității perspectivelor: „Ion e băiat
cumsecade. E muncitor, e harnic, e săritor, e isteț” (doamna Herdelea),
„ești un stricat și-un bătăuș, ș-un om de nimic (...) te ții mai deștept
decât toți, dar umbli numai după blestemății” (preotul Belciug).
Autocaracterizarea evidențiază frământările sufletești prin
monologul interior: „Mă moleșesc ca o babă năroadă. Parcă n-aș mai
fi în stare să mă scutur de calicie... Las` că-i bună Anuța! Aș fi o
nătăfleață să dau cu piciorul norocului pentru niște vorbe...”
Caracterizarea indirectă se realizează prin faptele care evidențiază
trăsăturile sale. Limbajul aparține registrului popular, este diferit în
funcție de situație și de interlocutor. Folosește cu naturalețe expresii
populare („a sta cu mâinile-n sân, a da cu piciorul norocului”) sau
invectivă. Este respectuos cu învățătorul și preotul, dar ironic cu
Vasile Baciu. Gesturile și mimică îi trădează intențiile: „Ion urmări
din ochi pe Ana câteva clipe. Avea ceva straniu în privire, parcă
nedumerire și un vicleșug neprefăcut.” Vestimentația îi reflectă
condiția socială de țăran, iar numele devine emblematic.
3. O trasatură a personajului evidențiată prin două secvențe
semnificative
O trăsătură definitorie a personajului este faptul că are o fire
pătimașă, reprezentată de viciul pentru pământ.
Aceasta este evidențiată în scena sărutării pământului. Ion primește
pământurile lui Vasile Baciu în sfârșit, cu acte legale. E primăvară și
merge prima oară să le vadă. Ajuns în fața pământului, Ion îl sărută
„cu voluptate”, „și-n sărutarea asta grăbită simți un fior rece,
amețitor”. Destinul implacabil este vizibil prin sintagma „rece,
amețitor”, tocmai pentru a ilustra premoniția morții. Împlinit de reușita
sa, Ion își vede puterile hiperbolizate „ Se vedea acum mare și
puternic, ca un uriaș din basme”. Această scenă ilustrează firea
pătimașă a țăranului din cauza pământului dobândit cu greu, iubirea
lui pentru acesta și faptul că Ion este un prizonier al acestei patimi.
O altă secvență relevantă pentru trăsătura acestuia o ilustrează
secvența nunții lui, când dansează cu Florica. Așa cum era tradiția,
Roman social, obiectiv, realist și modern

urma să aibă loc jocul miresei, dar pentru că Ana era însărcinată, locul
acesteia a fost luat de către Florica, Ion o ia pe tânără la dans spre
uimirea celor de la nuntă și îi declară fetei iubirea lui veșnică. Ana, era
cuprinsă de invidie și furie și începe să plângă. Fără să îl intereseze de
suferința soției, Ion este preocupat doar de averea care s-a strâns.
Așadar, Ana rămâne doar sursa care îi poate alimenta viitorul din
punct de vedere financiar, acesta arătându-și dragostea doar pentru
Florica, fără să se gândească la ceea ce simte Ana. Din această scenă,
reiese faptul că Ion este indiferent față de tânăra fată, dar totodată șiret
și lacom, deoarece se căsătorește cu aceasta doar pentru a putea avea
averea lui Vasile Baciu.
4. Încheiere pentru caracterizare
Ion este un personaj românesc memorabil și monumental, ipostază a
omului teluric, dar supus destinului tragic de a fi strivit de forțe mai
presus de voința lui neînfrânată- pământul stihie și legile nescrise ale
satului tradițional.