Argumentare roman realist-obiectiv

„Ion”
De Liviu Rebreanu

Romanul reprezintă specia cea mai complexă a genului epic cu mai

multe planuri narative, dezvoltate fiecare pe momente ale subiectului,
care pun în mișcare eroi viabili capabili să surprindă complexitatea ființei
umane. Conflictele multiple surprind relații sociale, familiale, politice cu
scopul de a realiza monografia unei lumi.
Publicat in 1920, romanul Ion reprezinta primul roman al lui Liviu
Rebreanu, o capodopera
care infatiseaza universul rural in mod realist, fara idilizarea din proza
samanatorista. Nucleul
romanului se afla in nuvelele anterioare: Zestrea, Rusinea. Dupa criticul
Eugen Lovinescu,
Ion este cea mai puternica creatie obiectiva a literaturii romane.
Opera literara Ion de Liviu Rebreanu este un roman realist de tip
obiectiv apartinand
prozei interbelice. De asemenea este roman social, cu tematica rurala.
Potrivit tipologiei lui
Nicolae Manolescu (lucrarea Arca lui Noe) este roman doric („iluzia vietii
este mai presus de
iluzia artei”)
Publicat in 1920, romanul Ion reprezinta primul roman al lui Liviu
Rebreanu, o capodopera
care infatiseaza universul rural in mod realist, fara idilizarea din proza
samanatorista. Nucleul
romanului se afla in nuvelele anterioare: Zestrea, Rusinea. Dupa criticul
Eugen Lovinescu,
Ion este cea mai puternica creatie obiectiva a literaturii romane.
Opera literara Ion de Liviu Rebreanu este un roman realist de tip
obiectiv apartinand
prozei interbelice. De asemenea este roman social, cu tematica rurala.
Potrivit tipologiei lui
Nicolae Manolescu (lucrarea Arca lui Noe) este roman doric („iluzia vietii
este mai presus de
iluzia artei”)
Publicat in 1920, romanul Ion reprezinta primul roman al lui Liviu
Rebreanu, o capodopera
care infatiseaza universul rural in mod realist, fara idilizarea din proza
samanatorista. Nucleul
romanului se afla in nuvelele anterioare: Zestrea, Rusinea. Dupa criticul
Eugen Lovinescu,
Ion este cea mai puternica creatie obiectiva a literaturii romane.
Opera literara Ion de Liviu Rebreanu este un roman realist de tip
obiectiv apartinand
prozei interbelice. De asemenea este roman social, cu tematica rurala.
Potrivit tipologiei lui
Nicolae Manolescu (lucrarea Arca lui Noe) este roman doric („iluzia vietii
este mai presus de
iluzia artei”)
Publicat în 1920, romanul „Ion” reprezintă prima capodoperă în
specia literară a romanului a lui Liviu Rebreanu, bucurându-se de
receptare critică pozitivă din partea criticilor literari, atât moderniști cât
și tradiționaliști. Este un roman realist, obiectiv, întrucât perspectiva
narativă este omniscientă, naratorul fiind unul detașat, neimplicat care
relatează întâmplările la persoana a III-a într-un stil impersonal și
sumbru.
Narațiunea obiectivă realizează reprezentarea veridică a satului
transilvănean din secolul al XIX-lea cu ajutorul descrierii. Compoziția
romanului este clasică, echilibrată, respectând principiul simetriei
incipitului cu finalul. Descrierea drumului și a horei duminicale apar atât
la început, cât și la final, construcția sferică a romanului simbolizând un
ciclu existențial închis. O imagine a tehnicii detaliului semnificativ este
surprinsă în descrierea toponimiei: „Cișmeaua Mortului”, „Râpele
Dracului”, imaginea crucii de la marginea satului simbolizând pierderea
valorilor morale ale personajelor.
Acțiunea, lineară și cronologică, se desfășoară pe două planuri epice,
care se derulează paralel și se intersectează într-o viziune realistă,
monografică. Principalul fir narativ urmărește destinul tragic a lui Ion,
iar cel de-al doilea ilustrează viața intelectualității într-o viziune realistă,
în special a familiei învățătorului Herdelea. Destinul acestei familii
ilustrează condiția intelectualilor români în Ardealul ocupat de austro-
ungari. Se descriu greutățile materiale prin care familia învățătorului
trece din pricina conflictului acestuia cu autoritățile, procesul de
maturizare a tânătului Titu Herdelea, suspendarea învățătorului din post
și mutarea familiei la Armadia.
Tematica romanului este complexă, fiind anticipată din titlurile celor
două părți –„Glasul pământului” și Glasul Iubirii”, însă pe parcurs
regăsim și alte teme secundare, precum: familia, destinul și condiția
intelectualului român în Ardeal, deoarece se știe că Ion avea o inteligență
ieșită in comun. Se poate presupune că Ion ar fi putut ajunge cu o stare
materială bună, cu un statut social respectabil și cu sentimentul de iubire
împlinită, dacă ar fi mers la școală, însă tatăl său, Alexandru Pop-
Glanetașu nu a fost interesat de educația fiului său, iar Ion era prea tânăr
să conștientizeze importanța acesteia.
La nivelul planurilor narative se disting cele doua lumi care sunt
tratate alternativ: lumea țărănimii cu lumea intelectualității. Acest
procedeu este denumit tehnica planurilor paralele, trecerea de la un plan
narativ la altul realizându-se prin alternanță, succesiunea secvențelor
narative valorificând înlănțuirea .
Acțiunea romanului începe într-o zi de duminică, în care locuitorii
satului Pripas se află la hora din curtea Todosiei, văduva lui Maxim
Oprea. Expozițiunea se constituie în descrierea horei care prefigurează
conflictele dezvoltate pe parcursul subiectului. Intriga se concentrează pe
conflictul dintre Ion și Vasile Baciu. Cei doi au o altercație, însă după ce
Vasile Baciu îl înjosește pe Ion în fața tuturor, acesta decide să o lase
însărcinată pe Ana, secvență reprezentativă pentru debutul desfășurării
acțiunii. Aceasta strategie in obținerea pământurilor fetei i-a fost dată de
Titu Herdelea, fiul învățătorului. În acest punct conflictele exteriore și cel
interior încep să se dezvolte în paralel. Conflictul central din roman este
lupta pentru pământ în satul tradițional, unde posesiunea averii
condiționează dreptul indivizilor de a fi respectați în comunitate, drama
lui Ion fiind drama țăranului sărac. Mândru și orgolios. Conștient de
calitățile, sale nu își acceptă condiția și este pus în situația de a alege
între iubirea pentru Florica și averea Anei. Conflictul exterior, social între
Ion și Vasile Baciu este dublat de conflictul interior între „Glasul
pământului” și „Glasul iubirii”. Nunta tinerilor este episodul în care cele
două se contopesc, întrucât protagonistul da dă dovadă de avarism. Prin
caracterizarea indirectă desprinsă din fapte, limbaj și atitudine reies
câteva dintre caracteristicile personajului principal, oferindu-i
complexitate. Din fapte se observă ambiția de care Ion dă dovadă,
deoarece dorește cu orice preț să ajungă cât mai sus pe scara ierarhiei
sociale, prin urmare decide să se căsătorească cu Ana, o femeie pe care
nu o iubește. Atitudinea lui Ion în acest capitol este una nonșalantă,
fiindcă o privește pe Florica în fața tuturor, neacordându-i Anei atenția
necesară. De asemenea, simte o repulsie atunci când notarul le face o
observație legată de sarcina Anei, moment în care Ion dă dovadă de
lașitate, pentru că își dorește să o ia pe Florica și să fugă. Nepăsarea
mirelui reiese din secvența în care acesta o găsește pe Ana singură și
tristă, fiind mai preocupat de banii strânși la nuntă decât de starea ei.
Simultan se poate vorbi de conflicte secundare între Ion și Simion
Butunoiu pentru o brazdă de pământ sau între Ion și George Bulbuc mai
întâi pentru Ana, apoi pentru Florica. Sinuciderea Anei și moartea
propriului copil îl fac pe protagonist să se întoarcă la Florica, care este
căsătorită cu George Bulbuc. Scena finală a romanului îl ilustrează pe
George determinat să nu-l mai lase pe Ion să-l ruineze încă o dată, așa că
Ion cade răpus de loviturile adversarului său.
Naratorul obiectiv oferă personajelor trăsături complexe desprinse
din caracterizarea indirectă. Fiind omniscient și omniprezent, acesta
realizează biografia tuturor personajelor; stilul direct alternează cu cel
indirect și cel indirect liber.
Finalul romanului reia simetric descrierea satului, sugerând
restaurarea armoniei în satul Pripas prin imaginea Hristosului „cu fața
poleită de o rază întârziată, ce parcă-i mângâia” și a bisericii „ca un cap
biruitor”.
Așadar, romanul „Ion” de Liviu Rebreanu este unul de tip obiectiv
datorită relației dintre narator și personaj, obiectivitatea naratorului
omniscient, utilizarea narațiunii la persoana a III-a prin atitudinea
detașată în descriere și verosimilitatea întâmplărilor.