Riga Crypto și lapona Enigel

Ion Barbu
Modernismul este un curent literar al cărui inițiator este Eugen Lovinescu și se
manifestă în jurul revistei de doctrină ,,Sburătorul”.

Acest curent se caracterizează prin trăsături precum: intelectualizarea prozei și a

poeziei, ilustrarea în operă a unor idei filosofice, religioase sau a unor idei mai profunde despre
lume și viață. Deci se urmărește sincronizarea literaturii cu filosofia, cu religia, cu alte arte. La
baza ideologiei acestui curent literar se află ruptura de tradiție și vele două teorii: teoria
sincronismului și teoria mutației valorilor estetice.

La nivel tematic, moderniștii vor trata teme tradiționale (iubirea, moartea, timpul,
condiția umană, visul etc.), dar abordate inedit. De exemplu, iubirea la Blaga devine o cale de
pătrundere în esența misterului, o cale de cunoaștere a tainelor universului.

Limbajul artistic se caracterizează prin ambiguitate, chiar dacă ambiguitatea se

împlinește cu sugestia, cu expresivitatea, cu muzicalitatea interioară a cuvintelor. Ambiguitatea
limbajului artistic este împinsă uneori până la absurd și nonsens, în special la neomoderniști,
precum și Nichita Stănescu.

La nivel de versificație(prozodie),se cultivă versul lung,care alternează cu cel

scurt,rezultând versuri aritmice,cu măsura neregulată și lipsit de rimă,având la baza tehnica
ingambamentului.

Poezia se încadrează modernismului prin abordarea inedită a temei:o poveste stranie de

iubire din lumea vegetală dintre doi reprezentanți ai două lumi diametral opuse:Crypto(regele
ciupercilor) si Enigel(o fiinta umană,,mică și liniștită”).Numit ,,Luceafăr întors”,poemul prezintă
de fapt drama cunoașterii și incompatibilității dintre două lumi/regiuni:prin intermediul acestui
poem,Barbu neagă o întreagă tradiție literară,înlocuiește ideea impusă în literatură potrivit
căreia dragostea este un miracol în sine,poetul prezintă drama incompatibilității și legea
nemiloasă a iubirii:supraviețuiește cel puternic,cel slab este sacrificat.

O alta trăsătura care face posibilă încadrarea operei în modernism este ruptura de
tradiție.Deși pare cantec ,,bătrânesc de nuntă”,opera subintitulată baladă,răstoarnă conceptul
tradițional al acestei specii,realizându-se în viziune modernă ca un amplu poem alegoric,poem
de cunoaștere,pe deplin caracterstic lui Barbu,care vede dincolo de cuvânt,ideea potrivit căreia
în aspirația sa spre ideal,omul trebuie să îmbine intelectul cu afectul.
 În plus,viziunea moderna o conferă și structura narativă care implică interferența
genurilor epic,liric si dramatic(ca in romantism).Astfel,scenariul epic este dublat de caracterul
dramatic și de lirismul de măști,personajele avand doar semnificație simbolică.

Dintre elementele de structură și de compoziție se remarcă mai întâi titlul,care este unul
analitic,care la nivel morfologic este alcătuit din 2 substantive proprii,legate prin conjuncția
coordonatoare copulativă și făcând trimitere spre cele 2 personaje ale operei.În același
timp,titlul operei trimite cu gândul la marile povesti de iubire din literatura universală ,,Romeo
și Julieta",,,Tristan și Isolda".Însă la Iona Barbu,membrii cuplului sunt antagonici(aparțin celor
doua lumi opuse),personaje,de altfel,romantice cu calități excepționale,dar negative în raport
cu legea comuna (,,Crypto e sterp și naravaș/Că nu voia sa înflorească") iar Enigel ,,e prea
cuminte".

După cum am văzut tema operei este iubirea incompatibila,semnul prezentând drama
cunoașterii și incompatibilitatea dintre doua lumi:vegetală și umana.

La nivel structural poemul este alcătuit din două părți. Prima parte surprinde o nuntă
cadru al celeilalte nunți, consumată, povestită, o nunta inițiatică modificată în final prin
căsătoria lui Crypto cu măsălarița. Formula compozițională de la care pleacă Barbu este cea a
,,povestirii în povestire" pornind de la povestirea în ramă, tehnică folosită și de Sadoveanu în
„Hanul Ancuței”, iar în literatura universală tehnica apare pentru prima dată la scriitorul
Boccaccio în "Decameron"

Primele patru strofe realizează cadrul narațiunii. Balada debutează într-o atmosferă de
,,saga nordică" prin prezența menestrelului, cântăreț nordic, medieval numit și trubadur. Acesta
este îndemnat să rostească un cântec larg care să cuprindă povestea de iubire a regelui
ciupercilor (Crypto) pentru lapona Enigel. Atmosfera tristă (,,menestrel trist") rostirea șoptită a
cântecului (,,azi zi-mi-l stins, încetinel”) ne duc cu gândul nu doar la deznodământul tragic al
poveștii de iubire ci și la o posibilă nepotrivire dintre mirii nunții reale.

Partea a doua a poemului surprinde povestea de iubire a lui Crypto pentru Enigel.
Aceasta debuteaza într-o atmosfera de basm întreținută de prezența verbului ,, împărățea “ la
imperfect , timp etern al nedeterminării , specific basmului . Însuși Crypto este un personaj
specific basmelor ( ,,Crai nemuritor”) , trăind într-o veșnică tinerețe : ,, De-o vrăjitoare
mânătarea / De la fântâna tinereții “. Se alătură și alte elemente specifice basmului: vrăjitoare,
o fântâna a tinereții .

Se conturează mai întâi portretul lui Crypto . Însuși numele sugerează caracterul
ascuns al personajului ,, Crai Crypto, inimă ascunsă”. Numele este bine ales , ciuperca făcând
parte din familia cryptogamelor. Condiția sa este tragică pentru că aspirațiile sale nu sunt
înțelese (,,și răi ghioci și toporași /din gropi ieșeau , să-l ocărască “). Din aceasta perspectiva
am putea spune ca , Crypto îl reprezintă pe geniul neînțeles în cadrul unei societăți incapabile
să-l înțeleagă . De asemenea, Crypto exprimă intelectul pur și steril care refuza sa se integreze
in circuitul anotimpurilor ,, sterp îl făceau , și nărăvaș / că nu voia sa înflorească ‘’. În plus, el
aspiră să-și depășească propriile limite, tinzând spre lumea superioară lui, spre Enigel , factorul
uman.

Enigel,nume cu sonorități catifelate si exotice este o ființă umana „mică și linistită”

întruchipând o lume superioară și echilibrată. Numele poate proveni de la "angel" sau poate
proveni de la râul tătăresc Ingul, un râu cu ape liniștite,limpezi că sufletul lui Enigel, suflet de
înger. De fapt, Enigel reprezintă factorul uman în aspirația sa spre un ideal (soarele), iar în
aspirația sa spre acest ideal fata va îmbina intelectul cu afectul.

Același drum dinspre nordul înghețat spre caldul pământ de miazăzi l-a prezentat poetul
și în poemul "Umanizare" exprimând o trăsătură definitorie a existenței omenești: aspirația
spre solaritate într-o îmbinare a intelectului cu afectul. În antiteză cu Crypto, care aparține
vegetalului și este materie inferioara. Enigel este o întruchipare de materie și suflet, de rațiune
și afect care reprezintă o formă superioară de viață.

Balada lui Barbu este numită "Luceafăr întors" pentru că regăsim aceeași poveste de
iubire dintre reprezentanții a doua lumi total opuse.Aspirația spre iubire are loc dinspre factorul
masculin spre cel feminin, iar factorul masculin este inferior, pe când Luceafărul este superior
pământenilor.

Cei doi se întâlnesc în spațiul oniric (vis) și Crypto încearcă de trei ori să cucerească
inima fetei oferindu-i bogățiile împărăției sale (fragi, dulceață) și propriul sacrificiu și o invită în
împărăția lui în somn fraged,o metaforică reprezentare a preexistenței. De fiecare dată fata îl
refuză, motivând în final refuzul cu aspirația ei spre solaritate simbol al unui ideal înalt. Soarele
este reprezentat metaforic “Greu taler scump, cu margini verzi/ De aur, visu-i cercetează”
“roata albă” “fântâna-n piept” metafora afectivității ,dominată de soare. Sub semnul soarelui
sentimentul se dezvoltă și viața își urmează drumul: naștere, maturizare, rodire și dispariție.
Enigel își asumă viața deși e conștientă că trăirea înseamnă nu doar bucurie cu și moarte.

Finalul baladei prezintă momentul dramatic al denifrării de către soare a inimii ascunse a
lui Crypto. Astfel, dintr-o făptură aparent paradisiacă, Crypto este pedepsit și devine făptura
demonologică: o ciupercă otrăvitoare blestemată să fie veșnic ocolită de oameni, căsătorindu-
se în final cu măsălarița.

Nu avem nici o simplă legendă explicativă cu privire la apariția ciupercilor otrăvitoare, ci

așa cum se enunță încă de la începutul baladei avem un " cântec larg " care cuprinde povestea
eternă a omului în zbaterea lui dramatică între ideal și material, între cunoaștere și trăire, între
rațional și instinctual, între viață și moarte.
 Din această perspectivă înțelegem că drama sufletească s-a consumat mai mult în
sufletul fetei care își exprimă tentația trăirii vegetative, dar își continuă drumul spre viața trăită
din plin sub semnul soarelui îmbinând intelectul cu afectul.

În concluzie, prin acest poem, Barbu își transpune propria viziune cu privire la idea
conform căreia în aspirația sa spre un ideal omul trebuie să îmbine intelectul cu afectul.