MOARA CU NOROC

de Ioan Slavici

Nuvela pshihologică s-a dezvoltat pe acest fundal al realismului și

naturalismului. Accentul va cădea pe analiza stărilor emoționale, pe
dezvăluirea cauzelor care au dus instaurarea unui discomfort pshihic sau
a degradării personalității, a fricii, a bolii. Subiectul nu mai este dens în
fapte, acestea constituind doar un reper în construirea personajului.
Nuvela psihologică ,,Moara cu noroc” de Ioan Slavici se
încadrează realismului , întrucăt regăsim trăsături ale acestui curent
literar, în cadrul acestei opere. Astfel, realismul este un curent literar
apărut în prima jumătate a secolului al XIX-lea ,dar care continuă să se
dezvolte în forme specifice până în prezent. Regăsim în cadrul operei
principalele trăsături ale acestui curent: obiectivitatea perspectivei
narative, veridicitatea faptelor narate, viziunea omniștientă a naratorului
,,Artistul trebuie să fie pentru opera sa, ceea ce este Dumnezeu pentru
creație” (Flaubert) –să fie simțit pretutindeni, dar niciodată văzut. De
asemenea, personajele sunt tipice în situații tipice, specifice
realismului. Sunt tipice pentru societatea vremurilor, sunt dependente de
timp și spațiu și sunt condiționate de epoca în care trăiesc. În
nuvela ,,Moara cu noroc” identificăm, astfel, imagini de personaje tipice:
tipul cizmarului sărac, tipul porcarului ,jandarmul etc.
În plus, observăm pe parcursul acțiunii și atitudinea critică a autorului
fața de cele prezentate, care condamnă obsesia banului și nu tendința
firească spre bună stare a personajului.
Opera "Moara cu noroc " de I. Slavici se încadrează în tipologia
nuvelei pshihologice prin temă care este de natură pshihologică întrucât
urmărim care sunt efectele pe care le are asupra ființei umane patima
banului.
O altă trăsătură care face posibilă încadrarea acestei opere în
tipologia nuvelei pshihologice este natura conflictului: interior, întrucât
plasează toată situația conflictuală în conștiința personajului. Lupta se dă
în sufletul acestuia între dorința de a rămâne pe de-o parte om cinstit și
dorința de a câștiga bani mulți, dar necinstiți pe de altă parte. De
asemenea, accentul cade pe prezentarea tensiunilor sufletești și pe
transformările interioare, morale și comportamentale ale personajului pe
parcursul evoluției conflictului. Totodată, personajul este analizat prin
mijloace moderne de investigație pshihologică: monolog, analiză
pshihologică și introspecție, pas cu pas urmărindu-se și modificarea
raporturilor dintre personaje.
Tema nuvelei o constituie consecințele nefaste pe care patima,
obsesia banului o are asupra individului. Problematica nuvelei , însa,
se poate stabili din mai multe perspective : socială (încercarea lui Ghiță
de a-și schimba statutul social) , psihologică (după cum am văzut mai
sus), moralizatoare, întrucât nuvela atrage atenția asupra consecințelor
care se abat asupra fiintei umane atunci când se lasă stăpânită de patima
banului.
Dintre elementele de structură se remarcă mai întâi titlul nuvelei.
Titlul nuvelei este unul analitic, în a cărui compoziție intră două
substantive legate prin prepoziția "cu". Primul substantiv este articulat
hotărât, sugerând ideea că aici se vor măcina destine umane. Titlul este
mai de graba ironic ,toposul(locul) ales, cârciuma numiă ,,Moara cu
noroc” înseamnă ,de fapt, Moara cu ghinion, întrucât ea aduce
nenorocirea, ușurința câștigurilor de aici ascunde abateri grave(crimă,
furt, nelegiuire etc.)
Un alt element de structură a textului este perspectiva narativă
care este obiectivă, întrucât narațiunea realistă este realizată la persoana
a III-a de către un narator obiectiv, omniscient, omniprezent ,detașat,
neimplicat in faptele narate.
Înlănțuite temporal și cazual (tehnica înlănțuirii), faptele sunt
credibile, iar efectul asupra cititorului este de iluzie a
vieții(veridicitate) și de obiectivitate.
Pe lângă perspectiva obiectivă a naratorului, intervine și tehnica
punctului de vedere în cadrul celor două intervenții simetrice ale
bătrânei, personaj episodic care exprima ,de fapt, și mesajul moralizator
al nuvelei. Atât la începutul cât și la sfârșitul nuvelei, bătrâna rostește
cele două replici care vor deveni cele două teze ale nuvelei cu privire la
sensul fericirii și puterea destinului. (,,Așa le-a fost dat”).
La nivel compozițional nuvela este alcătuită din 17 capitole cu
un subiect concentrat, cu deschideri bogate, atât spre tema banului, cât și
spre cea a familiei, a fericirii, a destinului. Nuvela are o structură
simetrică. Simetria este accentuată mai întai de cele două intervenții ale
bătrânei de la începutul și finalul nuvelei. La început bătrâna realizează
o pledoarie pe tema fericirii: “omul să fie fericit cu sărăcia sa, căci dacă
e vorba, nu bogația, ci liniștea colibei te face fericit.”,având în nuvelă
rolul corului din tragedia antică grecească. Bătrâna este adepta păstrării
tradiției, în timp ce Ghiță, capul familiei, dorește schimbarea și
bunăstarea materială.
De asemenea, simetria incipitului cu finalul se realizează și prin
descrierea drumului, care la începutul nuvelei duce la han, iar la finalul
nuvelei simbolistica drumului este cea de drumul vieții, care continuă și
după tragedia de la Moara cu noroc, așa cum evidențiează autorul:
“bătrâna luă copiii și plecă mai departe”.
Acțiunea se desfășoara pe parcursul unui an între două repere
temporale cu valoare religioasă: de la Sf. Gheorghe până la Paște, iar în
final focul și apa purifică locul.
 Acțiunea se desfășoară într-o zonă geografică a Ardealului la
hanul Moara cu Noroc ,aflată în valea dintre două drumuri ,la răscrucea
acestora, izolată de restul lumii și înconjurată de pustietăți întunecoase,
dar un loc important pentru afaceri și comerț .
Porcarii cu apucături primitive, fioroși la înfățișare, bandiții,
stăpânii de turme, hotii și ucigașii plătiți, alcătuiesc lumea care se
perinda pe la Moara cu Noroc.
Ghiță ,eroul principal, nemulțumit de condiția sa socială de
cizmar sărac, dar modest, se hotărăște (împotriva sfaturilor soacrei sale)
să ia în arendă cârciuma de la Moara cu Noroc. El intenționează să stea
aici ,,numai trei ani, să se pună pe picioare, astfel încât să lucreze cu 10
calfe și să dea altora de cârpit cizmele”, astfel se mută la Moara cu
Noroc împreună cu soția sa, Ana, cu cei 2 copii și cu soacra sa. La
început treburile merg bine, viața lui Ghiță devine linistită si prosperă,
iar acesta este mulțumit când își numără seara câștigul. Apariția lui
Lică Sămădăul la Moara cu Noroc tulbură echilibrul familiei lui Ghiță.
Aceata este șeful porcarilor și al turmelor de porci din împrejurimi.
Orgoliul lui Lică Sămădăul e unul de stăpân al locului.
O scenă reprezentativă pentru problematica nuvelei ,poate fi
legată chiar de apariția lui Lică la hanul Moara cu Noroc. Acesta își
impune încă de la început regulile: “Eu sunt Lică Sămădăul…Multe se
zic despre mine, multe vor fi adevărate si multe scornite…eu voiesc să
știu totdeauna cine umblă pe drum, cine trece pe aici, cine ce zice și ce
face, și voiesc ca nimeni în afara de mine să nu știe. Cred că ne-am
ințeles!”. Ana, soția lui Ghiță îl avertizează că Lică este “un om rău și
primejdios”, și că nu este prea bine să meargă prea departe cu el.
Chiar dacă își dă seama că Lică reprezintă un pericol pentru el și
familia lui, Ghiță nu se poate sustrage influenței malefice pe care acesta
o exercită asupra lui, și nici tentației îmbogățirii.
 Stăpânit de patima banilor Ghiță se îndepărtează de familia sa,
fiind din ce în ce mai mult manevrat de Lică, devenindu-i complice și
părtaș în toate afacerile necurate. Se gândește la un moment dat să
părăsească hanul, aceasta fiind singura soluție de a rămâne om cinstit,
dar lăcomia pentru bani îl face să nu mai poată să se retragă din
încurcăturile în care a intrat.
Cu o măiestrie deosebită, Slavici analizează procesul iremediabil
de înstrăinare a lui Ghiță de familie. Devine ,,tot mai ursuz”, ,,se
aprindea pentru orice lucru de nimic”, ,,nu mai zâmbea ca înainte, ci
râdea cu hohot încât îți venea să te speri de el”. Devine mohorât, îi plac
jocurile crude și primejdioase, are gesturi de brutalitate față de Ana și
copii. La un moment dat ajunge să regrete că are soție și copii. Prin
imtermediul monologului interior sunt redate frământările personajului:
,,Ei! Ce să-mi fac?...Așa m-a lăsat Dumnezeu...Ce să-mi fac dacă e în
mine ceva mai puternic decât voința mea? Nici cocoșatul nu e însuși
vinovat că are cocoașa în spinare”.
O mulțime de scene reprezentative pentru patima banului,
care îl stăpânește definitiv pe Ghiță, se succed cu repeziciune precum:
jefuirea arendașului, uciderea femeii în negru, depunerea mărturiei
mincinoase etc.
Lică devine un musafir obișnuit în casa lui Ghiță și chiar îi va lua
soția. Chiar dacă are momente de regret, acestea nu sunt suficient de
puternice ca să se și îndrepte ceva, nici pistoalele de la Arad, nici cei doi
câini ciobănești nu l-au ajutat cu nimic, pentru că Ghiță ajunge pe ultima
treaptă a degradării morale. Orbit de furie și dispus să facă orice pentru a
se răzbuna pe Lică, Ghiță își aruncă soția la sărbătorile Paștelui, drept
momeală, în brațele Sămădăului. Se duce la jandarmul Pintea pentru a-i
oferi probe cu privire la vinovăția lui Lică. Chiar și jandarmul îi
reproșează procedeul la care a recurs, oferind-o pe Ana „momeală” în
„cursa” cu care vrea să-l prindă pe Lică: „Și eu îl urăsc pe Lică; dar n-
aș fi putut să-mi arunc o soție ca a ta drept momeală în cursa cu care
vreau să-l prind.” .
Ghiță speră în sufletul său că Ana va rezista tentației, dar nu e
așa. Ghiță s-a înstrăinat de ea și de întreaga familie, iar Ana, poate, dintr-
un gest de răzbunare i se dăruiește lui Lică, care acum în ochii ei este
„bărbat”: „Tu ești bărbat Lică, pe când Ghiță nu e decât o muiere
îmbrăcată în haine bărbătești.” .
Dându-și seama că soția l-a înșelat, Ghiță o ucide pe Ana. La
rândul său, Ghiță este ucis de Răuț ( omul lui Lică) din ordinul lui Lică,
iar Lică pentru a nu cădea vinovat în mâinile lui Pintea se sinucide
izbindu-se cu capul de trunchiul unui copac.
Un incendiu teribil mistuie cârciuma de la Moara cu noroc în
noaptea de Paște și singurele persoane care supraviețuiesc sunt bătrâna și
copii.
Nuvela se încheie simetric cu incipitul prin vorbele bătrânei care
pune întâmplările pe seama destinului necruțător :,, Simțeam eu că nu
are să iasă bine dar așa le-a fost dat.”
În concluzie, prin această operă, Slavici își transpune propria
concepție cu privire la omul care se lasă stăpânit de patima banului
ajungând să se distrugă pe sine și pe cei din jurul său, poate chiar cele
mai dragi ființe .