Tema şi viziunea despre lume/ Particularităţi de structură, compoziţie şi

limbaj...în nuvela ”Moara cu noroc” de Ioan Slavici

Ioan Slavici a fost un scriitor, jurnalist si pedagog roman, membru corespondent al

Academiei Romane.
Afirmându-se la sfârşitul secolului al XIX-lea, Ioan Slavici a fost unul dintre scriitorii
adepţi ai realismului clasic. Opera “Moara cu noroc” a fost publicată în anul 1881 în volumul
de debut “Novele din popor” şi este o nuvelă, specie genului epic în proză, de dimensiuni
medii, cu un singur fir narativ, construcţie riguroasă şi conflict concentrat, în cadrul căreia
personajele relativ puţine gravitează în jurul protagonistului. Caracterul acesteia este realist,
prin temă, tehnica detaliului semnificativ şi perspectiva narativă obiectivă, de
factură psihologică. În “Istoria literaturii române” Ovidiu Papadima afirma că “<<Moara cu
noroc>> e…. prima nuvelă memorabilă construită la noi cu elemente ale psihologiei abisale” ,
subliniind faptul că accentul este pus pe conflictul interior al personajului principal.
Realismul nuvelei rezidă în principala sursă de inspiraţie, respectiv societatea
transilvăneană, în special satul, pe care îl cunoştea îndeaproape şi ce reprezintă toposul în
care se desfăşoară întâmplările, conflictele şi în care vieţuiesc personajele, ce acţionează
ghidate de principii etice specifice. Slavici reuşeşte să înfăţişeze în lucrarea sa un univers
“copiat de pe uliţele împodobite ale satului” (Mihai Eminescu).
Titlul “ Moara cu noroc” este un topos literar care desemneaza un han aflat in pustietate,
la rascruce de drumuri. Locatia imaginara este o fosta moara (simbol al trecerii, al
perisabilitatii), iar “norocul” pe care il aduce este doar aparent, in esenta ea fiind purtatoare
de ghinion. Locul in care se afla “Moara cu noroc: “aici in vale”, este un simbol al infernului in
care omul se lasa dominat de patimi, care il determina sa-si piarda constiinta sis a actioneze
in numele raului (dezumanizarea individului). In fata morii se afla cinci cruci, la fel ca numarul
memebrilor familei lui Ghita; acestea anticipeaza destinul personajului. Langa carciuma se afla
ramasitele unei paduri, locul este plin de maracini si semnific aun spatiu malefic in care
predomina raul, un loc in care traiesc oameni de felul lui Lica, un om care a uitat de credinta
si de valorile morale. Undeva in apropiere se afla trunchiul unui copac ars din temelii: “axis
mundi” – puntea de legatura intre intre celest si telluric, ce simbolizeaza faptul ca legatura
dintre om si Dumnezeu a fost intrerupta.
Tema este de asemenea edificatoare pentru clasificarea operei literare, fiind cea a
consecinţelor nefaste şi dezumanizante ale dorinţei de îmbogăţire. Aceasta este tratată într-
un mod complex şi poate fi analizată din mai multe perspective. Din perspectiva socială,
este prezentată dorinţa lui Ghiţă de a încerca să-şi schimbe statutul social pentru a asigura
un trai mai bun familiei sale. Din punct de vedere al scopului moralizator pe care şi-l
propune, nuvela prezintă repercusiunile iubirii excesive pentru bani, schiţând un destin
implacabil al avarului (fatum). Dezumanizarea lui Ghiţă este exponentul perspectivei
psihologice.
Viziunea lui Slavici despre lume susţine faptul că valorile adevărate sunt cinstea, dragostea
pentru familie şi modestia. Nuvela are o constructie simetrica, se dechide si se incheie cu
vorbele batranei (tehnica punctului de vedere), personaj episodic, dar care exprima cu
autoritatea varstei mesajul moralizator al nuvelei. Citatul din incipit: “Omul sa fie multumit
cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit”, anticipeaza
actiunea nuvelei, destinul tragic al protagonistilor si reflecta tema operei literare. Iar in cel
din final: “asa le-a fost data”, batrana pune totul pe sema adestinului, nu se revolta
impotriva situatie tragice, accepta cu resemnare cle intamplate deoarece este constienta ca
omul nu poate sa lupte impotriva propriei sorti. Batrana este un “alter ego” al autorului,
vocea delegate de acesta sa prezinte propria conceptie despre viata, ea nu are identitate si
este denumita simbolic astfel pentru a se evidential intelepciunea ei izvorata dintr-o ampla
experienta de viata.
Prin intentia moralizatoare nuvela este realist-clasica.

Totodata, simetria incipitului cu finalul se realizeaza si prin descrierea drumului. Simbolistica

initiala a drumului se completeaza, in final, cu sugestia drumului vietii care se continua si
dupa tragedia de la Moara cu noroc: “Apoi ea (batarna) lua copiii si pleca mai departe”.
Acţiunea nuvelei este relatată prin prisma unei perspective narative obiective, însoţite de o
viziune dindărăt, de către un narator omniscient şi omnipresent. Se remarcă de asemenea
tehnica punctului de vedere, bătrâna având rol de personaj- reflector. Interferenţa dintre
planul naratorului şi cel al personajelor se realizează prin folosirea stilului indirect liber (“La
început se vedea c-a fost prinsă de silă; dar ce avea să facă? La urma urmelor, de ce să nu
joace?”). Modul de expunere predominant este naraţiunea la persoana a III-a, ce alternează
cu dialogul şi monologul.
Contextul spaţio-temporal este precizat, ca în orice altă nuvelă realistă. Cârciuma de la
Moara cu noroc este aşezată la o răscruce de drumuri, izolată. Descrierea reperelor spaţiale
este evidenţiată prin tehnica detaliului semnificativ, conferind veridicitate celor enunţate “De
la Ineu drumul de ţară o ia printre păduri şi peste ţarini la dreapta şi la stânga satelor aşezate
prin colţurile văilor.”. Acţiunea se desfăşoară pe parcursul unui an, perioadă cuprinsă între
două coordonate religioase: de la Sf. Gheorghe până la Paştele din anul următor.
În nuvela psihologică, conflictul central este unul moral, interior, aparţinând
protagonistului. Personajul principal, Ghiţă se luptă cu dorinţa de cinste, alături de familia sa
şi cu setea de bani care încearcă să-l domine. Conflictul interior se manifestă şi în plan exterior
prin relaţiile pe care hangiul le are pe de o parte cu familia sa, de care se distanţează şi cu Lică
Sămădăul, pe de altă parte, pe care îl confruntă.
Alcătuită din 17 capitole, “Moara cu noroc” prezintă un singur fir narativ în cadrul
căruia evenimentele se succed în ordine logică şi cronologică, fiind încadrate
de simetria spuselor bătrânei, ce au rol de teze morale, din începutul şi din finalul operei,
aceasta consemnând sfârşitul tragic pus sub semnul sorţii -“aşa le-a fost data”. De asemenea,
se poate observa prezenţa celor “cinci cruci” în prolog şi în epilog, înfăţişând încă o dată un
principiu religios, mai exact conceptul predestinării.
Fiind o operă narativă, acţiunea este structurată pe momentele subiectului, ce
corespund unui tipar narativ. Expoziţiunea, situaţia iniţială, prezintă contextul spaţio-
temporal şi familia lui Ghiţă, cel ce hotărăşte să ia în arendă hanul de la Moara cu noroc pentru
a strânge bani în scopul unui trai mai bun. Perioada pe care şi-o propune s-o petreacă în acest
loc este de 3 ani. La început, afacerile merg bine, cârciuma având un succes nesperat, reflectat
în câştigurile obţinute, cei doi soţi bucurându-se de munca lor. Apariţia lui Lică Sămădăul, un
personaj controversat, şef al porcarilor şi al turmelor de porci constituie intriga nuvelei,
momentul ce declanşează conflictul interior al lui Ghiţă, care, tulburat, ia măsuri împotriva lui.
Hangiul merge la Arad să cumpere arme, doi câini şi îşi angajează încă o slugă, pe Marţi.
În cadrul desfăşurării acţiunii sunt surprinse toate etapele dezumanizării lui Ghiţă.
Cârciumarul devine rece, violent, se îndepărtează de familie, în vreme ce afacerea cu Lică este
din ce în ce mai profitabilă. Scena ce consemnează transformarea, în mod inconştient, a lui
Ghiţă în supusul lui Lică este aceea în care sămădăul îi dă însemnele tuturor celor 23 de turme
de porci şi împrumută bani. Dornic să se îmbogăţească, este complicele lui Lică la numeroase
nelegiuri, fiind anchetat de două ori în jefuirea arendaşului şi uciderea unei femei şi a unui
copil, fiind eliberat pe “chezăşie”. Frământările şi neputinţa de a renunţa la înţelegerea
încheiată îl fac să-şi ceară iertare de la soţia sa, Ana. Se aliază cu jandarmul Pintea, ce se afla
de mult timp pe urmele sămădăului, însă nu îi spune tot adevărul, dorind să păstreze o parte
din banii obţinuţi împreună cu cel devenit acum duşmanul său.
Punctul culminant ilustrează apogeul involuţiei lui Ghiţă, care îşi aruncă soţia în braţele
lui Lică, şi, dorind să se răzbune pe porcar, merge să-l anunţe pe Pintea că acesta are asupra
lui banii furaţi. Femeia se lasă în voia bărbatului, dezgustată de laşitatea soţului său.
Deznodământul este unul tragic întrucât planul hangiului nu decurge precum se
aştepta. Dându-şi seama că soţia l-a înşelat, Ghiţă o omoară pe Ana, el fiind la rândul său
omorât de Răuţ , una din slugile lui, la ordinul lui Lică. Sămădăul se sinucide,izbindu-se cu capul
de un stejar, pentru a nu fi prins de Pintea, în vreme ce Moara cu noroc ardea din cauza unui
foc provocat de oamenii lui Lică.
Personajele lui Ioan Slavici sunt inspirate din realitatea imediată, fiind exploatate
anumite tipologii. Protagonistul, Ghiţă, este surprins în procesul său treptat de înstrăinare faţă
de propria-i familie şi propriile-i valori. Acesta porneşte de la un simplu cizmar, sărac dar
cinstit, un soţ afectuos, pentru ca, în prezenţa posibilităţii de îmbogăţire să-şi dorească să nu
fi avut familie- “ întâia oară în viaţa lui ar fi voit să n-aibă nevastă şi copii”. Este surprins de la
libertate la sclavie inconştientă pentru personajul demonic apărut în viaţa sa. Cu toate
acestea, alături de el se află până aproape în ultimul moment, Ana, soţia sa, o mama grijulie,
ce pune familia mai presus de orice, dar care totuşi este şi victimă a celor doi bărbaţi (soţul
său ajunge să o considere un obstacol -“Îmi stai în cale”, iar sămădăul îi ruinează familia) şi
vinovată pentru adulter. La rândul său, Ana trece printr-o tulburare de ordin moral, fără a-i fi
însă afectată conştiinţa.
Un alt personaj complex este Lică Sămădăul, antagonistul, cel ce strică echilibrul familiei
lui Ghiţă. Este un personaj plat, mereu egal cu sine, întrucât toate acţiunile întreprinse sunt
situate pe acelaşi făgaş, fiind un amestec de pasiune şi disimulare, bun cunoscător al omului,
o persoană vicleană ce acţionează spre bunăstarea sa. Este bun cunoscător al psihologiei
umane, ştiind cum să supună, să domine şi să fascineze, manifestând o influenţă asupra
tuturor personajelor cu care intră în contact.
Trăsăturile personajelor se desprind din fapte, vorbe, gesturi şi din relaţiile cu alte
personaje, fiind valorificată astfel caracterizarea indirectă. Naratorul realizează portrete
sugestive, detaliile fizice surprinzând şi trăsături morale sau statutul social (statutul lui Lică -
“porcar, însă dintre cei ce poartă cămaşă subţire şi albă”).
 Stilul nuvelei este sobru, concis, figurile de stil lipsind cu desăvârşire. Limbajul
naratorului şi al personajelor valorifică limbajul popular şi oralitatea. Tudor Vianu remarcă
modalitatea lui Slavici de a scrie, notând că acesta “introduce oralitatea populară în scrierile
sale înaintea lui Creangă”, însă îi lipseşte “jovialitatea şi verva”. Aceste caracteristici se
realizează prin dialogul ce conferă dinamism textului, utilizarea expresiilor şi cuvintelor
populare “dacă e vorba”, ”muiere” şi a regionalismelor “sămădău”, “arendaş”.
Slavici conturează prin caracterul didactic, moralizator al nuvelei, o utopie în cadrul
căreia dreptatea primează, având în vedere sfârşitul operei, în care toate personajele sunt
sancţionate pentru faptele lor. Scena în care bătrâna pleacă cu copiii poate semnifica
încercarea ei de a impregna în personalitatea lor tiparul ideal, clădit pe valori precum
onoarea şi de a-i îndepărta de patima banilor.
În concluzie, “Moara cu noroc” este o nuvelă psihologică întrucât prezintă toate
caracteristicile definitorii ale acestei specii, urmărind prin tematica sa dezumanizarea
personajului principal din pricina banului, accentul fiind îndreptat către planul tumultului
interior, incipitul şi finalul înglobând premisa şi concluzia conflictului.
 Moara cu noroc- Caracterizare de personaj
De Ioan Slavici

Ioan Slavici a fost un scriitor, jurnalist si pedagog roman, membru corespondent al Academiei
Romane.
Nuvela “Moara cu noroc”
de Ioan Slavici a fost publicata in revista “Novele din popor”, aparuta in 1881 si este o nuvela
realista, de analiza psihologica. Afirmându-se la sfârşitul secolului al XIX-lea, Ioan Slavici a fost
unul dintre scriitorii adepţi ai realismului clasic. Opera “Moara cu noroc” a fost publicată în
anul 1881 în volumul de debut “Novele din popor” şi este o nuvelă, specie genului epic în
proză, de dimensiuni medii, cu un singur fir narativ, construcţie riguroasă şi conflict
concentrat, în cadrul căreia personajele relativ puţine gravitează în jurul protagonistului.
Caracterul acesteia este realist, prin temă, tehnica detaliului semnificativ şi perspectiva
narativă obiectivă, de factură psihologică. În “Istoria literaturii române” Ovidiu Papadima
afirma că “<<Moara cu noroc>> e…. prima nuvelă memorabilă construită la noi cu elemente
ale psihologiei abisale” , subliniind faptul că accentul este pus pe conflictul interior al
personajului principal.
Realismul nuvelei rezidă în principala sursă de inspiraţie, respectiv societatea
transilvăneană, în special satul, pe care îl cunoştea îndeaproape şi ce reprezintă toposul în
care se desfăşoară întâmplările, conflictele şi în care vieţuiesc personajele, ce acţionează
ghidate de principii etice specifice. Slavici reuşeşte să înfăţişeze în lucrarea sa un univers
“copiat de pe uliţele împodobite ale satului” (Mihai Eminescu).
Titlul “ Moara cu noroc” este un topos literar care desemneaza un han aflat in pustietate,
la rascruce de drumuri. Locatia imaginara este o fosta moara (simbol al trecerii, al
perisabilitatii), iar “norocul” pe care il aduce este doar aparent, in esenta ea fiind purtatoare
de ghinion. Locul in care se afla “Moara cu noroc: “aici in vale”, este un simbol al infernului in
care omul se lasa dominat de patimi, care il determina sa-si piarda constiinta si sa actioneze
in numele raului (dezumanizarea individului). In fata morii se afla cinci cruci, la fel ca numarul
memebrilor familei lui Ghita; acestea anticipeaza destinul personajului. Langa carciuma se afla
ramasitele unei paduri, locul este plin de maracini si semnifica un spatiu malefic in care
predomina raul, un loc in care traiesc oameni de felul lui Lica, un om care a uitat de credinta
si de valorile morale. Undeva in apropiere se afla trunchiul unui copac ars din temelii: “axis
mundi” – puntea de legatura intre intre celest si telluric, ce simbolizeaza faptul ca legatura
dintre om si Dumnezeu a fost intrerupta.
Tema este de asemenea edificatoare pentru clasificarea operei literare, fiind cea a
consecinţelor nefaste şi dezumanizante ale dorinţei de îmbogăţire. Aceasta este tratată într-
un mod complex şi poate fi analizată din mai multe perspective. Din perspectiva socială,
este prezentată dorinţa lui Ghiţă de a încerca să-şi schimbe statutul social pentru a asigura
un trai mai bun familiei sale. Din punct de vedere al scopului moralizator pe care şi-l
propune, nuvela prezintă repercusiunile iubirii excesive pentru bani, schiţând un destin
implacabil al avarulu. Dezumanizarea lui Ghiţă este exponentul perspectivei psihologice.
Acţiunea nuvelei este relatată prin prisma unei perspective narative obiective, însoţite de o
viziune dindărăt, de către un narator omniscient şi omnipresent. Se remarcă de asemenea
tehnica punctului de vedere, bătrâna având rol de personaj- reflector. Interferenţa dintre
planul naratorului şi cel al personajelor se realizează prin folosirea stilului indirect liber (“La
început se vedea c-a fost prinsă de silă; dar ce avea să facă? La urma urmelor, de ce să nu
joace?”). Modul de expunere predominant este naraţiunea la persoana a III-a, ce alternează
cu dialogul şi monologul.

Personajul principal este Ghita, cel mai complex personaj din scrierile nuvelistice ale lui
Slavici. Destinul său ilustrează toate trei straturi tematice ale nuvelei (social, psihologic și
moral). El este construit conform estetici realiste, de altfel Intreaga creație a prozatorului
transilvānean remarcându-se prin optarea pentru principiul verosimilitäți, prin tipizare ca
mijloc de construcție a personajelor și prin folosirea detaliului semnificativ. Protagonistul
poartă numele desacralizat al Sfântului Gheorghe, fiind astfel un antierou cu o dinamica
psihică descendentă, generată de criza morală pe care o trăiește. Este un personaj rotund și
dinamic, evoluând pe parcursul operei, de la tipicitate, sub determinare socială (cizmarul
care devine cârciumar din dorința de a-şi shimba statutul la individualizare, sub determinare
socială și morală. Este surprins Intr-o multitudine de oglinzi care-i deformează imaginea și
coerența interioară; inițial, indiferent la propria reflectare in Ceilalti, deține puterea (e
capabil să ia decizii majore); apoi, privindu-se prin ochii sătenilor (care-l condamna), ai Anei
(care nu-l înțelege) și ai lui Lica (sfidători sau prietenești) își pierde repere interioare,
încrederea și echilibrul.
Statutul social al acestuia se modifică pe parcursul nuvelei și subliniază evoluția
personajului. Inițial, acesta este un cizmar sărac și tată de familie, pe umerii căruia apasă
toată responsabilitatea bunăstării acesteia. Acest lucru îl încurajează să fie nemulțumit de
situația lui socială și materială, ce conduc la luarea în arendă a cârciumii de lângă Moara cu
noroc, în speranța că, astfel, va asigura familiei un trai mai bun. Schimbarea statului de
cizmar la cel de cârciumar atrage după sine, pe de-o parte, o îmbunătățire materială
considerabilă, dar care, pe de altă parte, va avea un mare impact la nivelul statutului
psihologic și moral.
Din punct de vedere psihologic, Ghiță este marcat de un conflict interior între dragostea
pentru Ana și dragostea pentru bani. Cele două voci interioare îi influențează modul de a
gândi în funcție de circumstanțe. Mentalitatea lui este într-o continuă metamorfoză pe tot
parcursul nuvelei, acesta fiind inițial un caracter puternic, ce nu se lasă influențat de alții,
însă devine, pe final, taciturn, închis, necomunicativ și preocupat excesiv de imaginea lui în
ochii celorlalți.
Statutul moral al protagonistului cunoaște, de asemenea, o profundă metamorfoză.
Personaj dominat de ambiție, aceasta se transformă dintr-un element susținător al afacerii
lui într-o carență morală, folosită strict pentru sporirea averii. Ghiță devine treptat un om
lacom, obsedat de câștig și lipsit de moralitate, fiind dispus să facă orice pentru a-și proteja
veniturile. Devine criminal, omorându-și soția infidelă, în ciuda faptului că era direct
responsabil de comportamentul ei.
Trasatura dominanta a personajului este lacomia de bani, trasatura care il conduce
la dezumanizare si degradare morala.

O scena semnificativa in evolutia personajului este aparitia la han a lui Lica Samada-
ul, seful porcarilor din zona, personaj malefic de care toti se temeau.
Ghita incearca initial sa se arate
autoritar, dar si sa reziste propunerilor lui Lica. Gesturile, compor-
tamentul sau dezvaluie nesiguranta si teama care-l stapanesc. Acestea il vor duce pe Ghiță
in momentul in care începe să își perceapă familia drept piedică în calea evoluției sale și a
îmbogățirii, fapt ce denotă un prim moment al dezumanizării. Acesta conștientizează atât
beneficiile luării cârciumii în arendă cât și faptul că bunăstarea lui și a familiei lui depind de
voința lui Lică Sămădăul. Prinzând gustul câștigului, protagonistul dorește să rămână la
Moara cu noroc o vreme: „vedea banii grămadă înaintea sa… de dragul acestui câștig ar fi
fost gata să-și pună pe un an, doi capul în primejdie”. Deoarece este conștient că acest lucru
îi pune în pericol familia, acesta se gândește că i-ar fi fost mai ușor dacă nu ar fi avut familie
„Ghiță întâia oară în viața lui ar fi voit să n-aibă nevastă și copii”.
Punctul culminant al dezumanizării sale, care constituie o alta scena semnificativa, este
când acesta ajunge să fie dispus să facă orice pentru a se răzbuna, folosind-o pe Ana drept
momeală pentru a se asigura că Lică nu părăsește cârciuma. Ajuns pe ultima treaptă a
degradării morale, Ghiță își aruncă soția în brațele lui Lică. Dezgustată de atitudinea lui
Ghiță, care s-a îndepărtat de familie, Ana cedează avansurilor lui Lică. Dându-și seama de
infidelitatea acesteia, protagonistul o ucide din gelozie, deși era aproape deplin responsabil
de acest deznodământ. Ulterior și el este ucis de Răuț la ordinul lui Lică.
Personajul este caracterizat în mai multe moduri, treptat, pe parcursul nuvelei,
evidențiindu-se degradarea lui morală și, inevitabil, distrugerea lui. Naratorul omniprezent
și omniscient îl caracterizează direct, urmărindu-i transformările și lupta interioară: „de tot
ursuz”, „se aprindea pentru orice lucru de nimic”. Lică Sămădăul și Ana contribuie, prin
vorbele lor, la construirea unui profil psihologic. Lică îl consideră om de nădejde: „dacă te-aș
avea tovarăș pe tine, și de dracu și de mumă-sa”, iar Ana îl descrie ca fiind lipsit de
personalitate și tărie de caracter: „Ghiță nu-i decât muiere în haine bărbătești”. Totodată,
monologul interior al personajului evidențiază unele trăsături psihologice. Acesta își
conștientizează slăbiciunile, dar nu și le asumă, punându-și lipsa de caracter pe seama
divinității: „Ei ce să-mi fac?… așa m-a lăsat Dumnezeu!”. Astfel se conturează un om care
inițial era harnic, bun, gospodar și familist, dar este transformat de lăcomie într-un bărbat
fricos, laș și răzbunător, ceea ce îl distruge în final.

Conflictul dintre personaje vizează o ciocnire de interese, un dezacord. Acesta este dublat
de puternice conflicte interioare. În plan extern, conflictul dintre Ghiță și Lică este de natură
economică, generat de dorința amândurora de câștig, însă Ghiță este măcinat și de un
puternic conflict interior. Prins într-o dilemă morală, acesta oscilează între dorința de a
rămâne un om cinstit și respectat și ispita îmbogățirii ușoare alături de Lică. În final, acesta
este prins în confruntarea dintre conștiința valorilor autentice și slăbiciunile care ajung să-i
controleze viața, fapt ce reliefează caracterul psihologic al nuvelei.
 In opinia mea, destinul personajului principal al nuvelei, Ghita, are
un rol moralizator, intrucat ilustreaza consecintele devastatoare pe care le
are asupra omului dorinta de imbogatire. Chiar daca oscileaza si are momente de
regret, patima banilor il dezumanizeaza treptat, transformandu-l din
omul cinstit ,la inceput, in partas la afaceri necurate, complice la talharie si omor, iar in final
in criminal. In concluzie, sanctionarea
personajului este pe masura faptelor savarsite, intrucat ii lipsesc
simtul masurii, echilibrul, stima de sine, calitati pentru care Slavici pledeaza in opera sa.
 Moara cu noroc – relatie dintre doua personaje
De Ioan Slavici
Ioan Slavici a fost un scriitor, jurnalist si pedagog roman, membru corespondent al Academiei
Romane.
Nuvela “Moara cu noroc”
de Ioan Slavici a fost publicata in revista “Novele din popor”, aparuta in 1881 si este o nuvela
realista, de analiza psihologica. Afirmându-se la sfârşitul secolului al XIX-lea, Ioan Slavici a fost
unul dintre scriitorii adepţi ai realismului clasic. Opera “Moara cu noroc” a fost publicată în
anul 1881 în volumul de debut “Novele din popor” şi este o nuvelă, specie genului epic în
proză, de dimensiuni medii, cu un singur fir narativ, construcţie riguroasă şi conflict
concentrat, în cadrul căreia personajele relativ puţine gravitează în jurul protagonistului.
Caracterul acesteia este realist, prin temă, tehnica detaliului semnificativ şi perspectiva
narativă obiectivă, de factură psihologică. În “Istoria literaturii române” Ovidiu Papadima
afirma că “<<Moara cu noroc>> e…. prima nuvelă memorabilă construită la noi cu elemente
ale psihologiei abisale” , subliniind faptul că accentul este pus pe conflictul interior al
personajului principal.
Realismul nuvelei rezidă în principala sursă de inspiraţie, respectiv societatea
transilvăneană, în special satul, pe care îl cunoştea îndeaproape şi ce reprezintă toposul în
care se desfăşoară întâmplările, conflictele şi în care vieţuiesc personajele, ce acţionează
ghidate de principii etice specifice. Slavici reuşeşte să înfăţişeze în lucrarea sa un univers
“copiat de pe uliţele împodobite ale satului” (Mihai Eminescu).
Titlul “ Moara cu noroc” este un topos literar care desemneaza un han aflat in pustietate,
la rascruce de drumuri. Locatia imaginara este o fosta moara (simbol al trecerii, al
perisabilitatii), iar “norocul” pe care il aduce este doar aparent, in esenta ea fiind purtatoare
de ghinion. Locul in care se afla “Moara cu noroc: “aici in vale”, este un simbol al infernului in
care omul se lasa dominat de patimi, care il determina sa-si piarda constiinta si sa actioneze
in numele raului (dezumanizarea individului). In fata morii se afla cinci cruci, la fel ca numarul
memebrilor familei lui Ghita; acestea anticipeaza destinul personajului. Langa carciuma se afla
ramasitele unei paduri, locul este plin de maracini si semnifica un spatiu malefic in care
predomina raul, un loc in care traiesc oameni de felul lui Lica, un om care a uitat de credinta
si de valorile morale. Undeva in apropiere se afla trunchiul unui copac ars din temelii: “axis
mundi” – puntea de legatura intre celest si telluric, ce simbolizeaza faptul ca legatura dintre
om si Dumnezeu a fost intrerupta.
Tema este de asemenea edificatoare pentru clasificarea operei literare, fiind cea a
consecinţelor nefaste şi dezumanizante ale dorinţei de îmbogăţire. Aceasta este tratată într-
un mod complex şi poate fi analizată din mai multe perspective. Din perspectiva socială,
este prezentată dorinţa lui Ghiţă de a încerca să-şi schimbe statutul social pentru a asigura
un trai mai bun familiei sale. Din punct de vedere al scopului moralizator pe care şi-l
propune, nuvela prezintă repercusiunile iubirii excesive pentru bani, schiţând un destin
implacabil al avarulu. Dezumanizarea lui Ghiţă este exponentul perspectivei psihologice.
Acţiunea nuvelei este relatată prin prisma unei perspective narative obiective, însoţite de o
viziune dindărăt, de către un narator omniscient şi omnipresent. Se remarcă de asemenea
tehnica punctului de vedere, bătrâna având rol de personaj- reflector. Interferenţa dintre
planul naratorului şi cel al personajelor se realizează prin folosirea stilului indirect liber (“La
început se vedea c-a fost prinsă de silă; dar ce avea să facă? La urma urmelor, de ce să nu
joace?”). Modul de expunere predominant este naraţiunea la persoana a III-a, ce alternează
cu dialogul şi monologul.

„Moara cu noroc” este o operă realist-psihologică, ce are un caracter profund moralizator,

prin care autorul critică lipsa de valori spirituale ale omenirii. Aceasta reflectă universul
structurat al satului ardelenesc și ilustrează morala căderii în patima banului. Este o lucrare
de referință în literatura română și în cadrul speciei literare din care face parte. Relația dintre
Ghiță și Ana cunoaște o transformare dramatică de-a lungul operei, întrucât relația lor
evoluează într-un vizibil declin, ducând la despărțire.

sunt individualizate prin caracterizare directa facuta de narator si de celelalte personaje, dar
prin caracterizare indirecta ce reiese din fapte, vorbe, actiuni, ganduri, relatia cu celelalte
personaje.

Statutul social al personajelor este reliefat inca de la inceputul nuvelei.

Ghita este casatorit cu Ana, au impreuna un copil si il asteapta pe al doilea. Locuiesc toti in
casa soacrei, mama Anei, intr-un sat saracacios. Familia duce
un trai modest deoarece Ghita, cizmar de meserie,
nu are de lucru. Nemultumitde situatia sa materiala, Ghita decide sa se mute pentru 2-3 ani
la carciuma aflata la rascrucea unor drumuri comerciale, Moara cu noroc.

Statutul social al lui Ghiță se modifică, insa, pe parcursul nuvelei și subliniază evoluția
personajului. Inițial, acesta este un cizmar sărac și tată de familie, pe umerii căruia apasă
toată responsabilitatea bunăstării acesteia. Acest lucru îl încurajează să fie nemulțumit de
situația lui socială și materială, ce conduc la luarea în arendă a cârciumii de lângă Moara cu
noroc, în speranța că, astfel, va asigura familiei un trai mai bun. Schimbarea statului de la
cizmar la cârciumar atrage după sine o îmbunătățire materială considerabilă, dar va avea un
mare impact la nivelul statutului psihologic și moral. Pe de altă parte, statutul social al Anei
este constant pe parcursul operei. Aceasta reprezintă tipologia soției supuse, ascultătoare,
harnice și iubitoare, îngrijindu-se de liniștea soțului său și se ocupă, alături de mama sa, de
gospodărie. Apariția lui Lică creează probleme în relația ei cu Ghiță, pe care încearcă să le
țină sub control.

Cuplul Ghita-Ana este introspectat psihologic de naratorul omniscient,

care stie ce simt, gandesc, ce planuiesc cei doi soti.
De asemenea, naratorul observa atent transformarea morala si
psihologica a personajelor. Prin monologul interior se evidentiaza
conflictele interioare ale personajelor; Ghita este marcat din punct de vedere psihologic de
un conflict interior între dragostea pentru Ana și dragostea pentru bani. Cele două voci
interioare îi influențează modul de a gândi în funcție de circumstanțe. Mentalitatea lui este
în continuă metamorfoză pe tot parcursul nuvelei, acesta fiind inițial un caracter puternic, ce
nu se lasă influențat de alții, însă devine, pe final, taciturn, închis, necomunicativ și
preocupat excesiv de imaginea lui în ochii celorlalți. Statutul moral al protagonistului
cunoaște, de asemenea, o profundă metamorfoză. Personaj dominat de ambiție, aceasta se
transformă din element susținător al afacerii lui într-o carență morală, folosită strict pentru
sporirea averii. Ghiță devine treptat un om lacom, obsedat de câștig și lipsit de moralitate,
fiind dispus să facă orice pentru a-și proteja veniturile. Devine criminal, omorându-și soția
infidelă, în ciuda faptului că era direct responsabil de comportamentul ei.

Pe cand Ana, din punct de vedere psihologic, este o femeie care judecă într-o manieră
simplă și pragmatică. Dat fiind fondul ei etic sănătos, ea simte că „Lică e om rău și
primejdios” și îl previne pe Ghiță. Statutul moral al acesteia însă evoluează în paralel cu cel al
lui Ghiță, degradându-se. Aceasta sfârșește la fel de tragic pentru că încalcă valori și virtuți
morale, precum: cinstea, corectitudinea și loialitatea față de soțul ei, pe care îl înșală cu Lică.

O prima scena semnificativa o reprezinta tulburarea echilibrului

tinerei familii de aparitia la han a lui Lica Samadaul, un personaj malefic de care toti cei din
zona se temeau. Ana observa ca Lica este oarecum “fioros la fata” si-l avertizeaza pe Ghita
de pericolul pe care il simte. Naratorul
observa, prin caracterizare directa, schimbarea lui Ghita, care inainte era
“mereu asezat si pus pe ganduri”, iar apoi devenise “ursuz,
se aprindea din orisice lucru de nimic, nu mai zambea ca mai-nainte”. Incepe să își perceapă
familia drept piedică în calea evoluției sale și a îmbogățirii, fapt ce denotă un prim
moment al dezumanizării. Acesta conștientizează atât beneficiile luării cârciumii în arendă,
cât și faptul că bunăstarea lui și a familiei lui depind de voința lui Lică Sămădăul. Prinzând
gustul câștigului, protagonistul dorește să rămână la Moara cu noroc o vreme: „vedea banii
grămadă înaintea sa… de dragul acestui câștig ar fi fost gata să-și pună pe un an, doi capul în
primejdie”. Deoarece este conștient că acest lucru îi pune în pericol familia, acesta se
gândește că i-ar fi fost mai ușor dacă nu ar fi avut familie „Ghiță întâia oară în viața lui ar fi
voit să n-aibă nevastă și copii”, ajungand chiar sa regrete ca avea sotie si copii, intrucat si-
ar fi dorit sa poata spune “prea putin imi pasa”. Se indeparteaza incet, dar sigur de sotia sa,
care “se simtea tot mai parasita”. Refuza sa-i dea amanunte despre afacerile pe care le are
cu Lica, iar relatiile dintre cei doi soti devin tot mai reci: “ii era parca n-a vazut-
o demult si parca era sa se desparta de dansa”.

O alta secventa reprezentativa si care constituie si punctul culminant al dezumanizării lui

Ghita este când acesta ajunge să fie dispus să facă orice pentru a se răzbuna, folosind-o pe
Ana drept momeală pentru a se asigura că Lică nu părăsește cârciuma. Ajuns pe ultima
treaptă a degradării morale, Ghiță își aruncă soția în brațele lui Lică. Dezgustată de
atitudinea lui Ghiță, care s-a îndepărtat de familie, Ana cedează avansurilor lui Lică. Dându-și
seama de infidelitatea acesteia, protagonistul o ucide din gelozie, deși era aproape deplin
responsabil de acest deznodământ. Ulterior și el este ucis de Răuț la ordinul lui Lică.

Mijloacele de caracterizare

Ghiță este caracterizat în mai multe moduri, treptat, pe parcursul nuvelei, evidențiindu-se
degradarea lui morală și distrugerea lui. Naratorul omniprezent și omniscient îl
caracterizează direct, urmărindu-i transformările și lupta interioară: „de tot ursuz, se
aprindea pentru orice lucru de nimic”. Lică Sămădăul și Ana contribuie, prin vorbele lor, la
construirea unui profil psihologic. Lică îl consideră om de nădejde: „dacă te-aș avea tovarăș
pe tine, și de dracu și de mumă-sa”, iar Ana îl descrie ca fiind lipsit de personalitate și tărie de
caracter: „Ghiță nu-i decât muiere în haine bărbătești”. Totodată, monologul interior al
personajului evidențiază unele trăsături psihologice. Acesta își conștientizează slăbiciunile,
dar nu și le asumă, punându-și lipsa de caracter pe seama divinității: „Ei ce să-mi fac?… așa
m-a lăsat Dumnezeu!”. Astfel, se conturează un om care inițial este harnic, bun, gospodar și
familist, transformat prin lăcomie într-un bărbat fricos, laș și răzbunător, ceea ce îl distruge
în final.

Ana este caracterizată atât direct: „Ana era tânără și frumoasă… fragedă și subțirică…
sprintenă și mlădioasă”, cât și indirect de către narator. Acesta îi conturează portretul
psihologic, reliefând credința ei că tandrețea, duioșia și căldura sufletească pot da echilibru
căminului. Propriile ei cuvinte evidențiază însușiri esențiale, precum inteligența și intuiția
feminină.

Conflictul dintre personaje vizează o ciocnire de interese, un dezacord. Acesta este

dublat de puternice conflicte interioare. În plan extern, conflictul dintre Ghiță și Lică este
de natură economică, generat de dorința amândurora de câștig, însă Ghiță este măcinat și de
un puternic conflict interior. Prins într-o dilemă morală acesta oscilează între dorința de a
rămâne un om cinstit, respectat și ispita îmbogățirii ușoare alături de Lică. În final, acesta este
prins în confruntarea dintre conștiința valorilor autentice și slăbiciunile care ajung să-i
controleze viața, fapt ce reliefează caracterul psihologic al nuvelei. Ana devine relevantă
pentru conflict în momentul în care Ghiță își pierde echilibrul. Aceasta încearcă să se apropie
de el, pe măsură ce acesta se închide în sine, dând naștere la un conflict în interiorul Anei,
între dorința ei de a-și salva căsnicia și familia, și rușinea de a avea un hoț tâlhar, punând
dragostea ei la grea încercare.

Moara cu noroc este o nuvelă realist-psihologică în care arta construirii personajelor este
dublată de un spirit moralizator, Slavici afirmând că rostul scrierii a fost îndrumarea spre o
viață în armonie cu valorile firii omenești.