Principala modalitate de caracterizare a personajelor si de construire a situatiilor in care sunt

puse il constituie comicul.

Deosebirca dintre comic si umor consta in faptul ca umorul starneste rasul, folosind ironia, fara
sa-si propuna sa indrepte defectele oamenilor, adica nu are caracter moralizator; pe cand comicul
apeleaza, pe langa ironie, la satira, care deseori este virulcnta, ori la sarcasm, starnind hohote
puternice si profunde, avand drept scop stigmatizarea (infierarea, condamnarea, dezaprobarea n.n.) si indreptarea trasaturilor negative ale societatii sau ale oamenilor.
Principalele surse ale comicului in opera "O scrisoare pierduta" de I.L.Caragiale sunt:
Comicul de caracter contureaza personaje ridicole prin trasaturi negative, tare morale, starnind
rasul cu scop moralizator, deoarece nimic nu indreapta mai bine defectele umane decat rasul. Ion
Luca Caragiale creeaza tipologii de personaje, dominate de trasaturi morale negative, fapt pentru
care Garabet Ibraileanu afirma ca autorul face concurenja "starii civile". De exemplu: tipul
incornoratului este ilustrat de Zaharia Trahanache, tipul parvenitului si al demagogului este
intruchipat de Nae Catavencu, tipul prostului, de Farfuridi si Branzovenescu, tipul servilului
incult, de Ghita Pristanda, iar Agamemnon Dandanache acumuleaza toate trasaturile negative ale
tuturor celorlalte personaje: parvenitismul, demagogia, prostia, incultura, perfidia,
ramolismentul. Dar personajele lui Caragiale sunt luate din viata, asa ca, in afara de o trasatura
dominanta, ele sunt exponente tipice ale clasei umane in orice timp si societate si difera prin
statut social, temperament, intelect sau limbaj. Personajele lui Caragiale sunt actuate si astazi,
deoarece "natura nu lucreaza dupa tipare, ci-l toarna pe fiecare dupa calapod deosebit: unul e
sucit intr-un fel, altul tntr-alt fel, fiecare in felul lui, incat nu te mai saturi sa-i vezi si sa-ti faci
haz de ei." (I.L.Caragiale).
Comicul de nume. Modalitatea crearii personalitatii unui erou prin semnificatia numelui mai
fusese folosita si inainte, in teatrul lui Vasile Alecsandri, care insa isi numea eroii in mod
transparent: Pungescu, Clevetici, Razvratescu. Caragiale are un rafinament aparte in alegerea
numelor, sugerand prin ele nu numai o trasatura dominanta, ci chiar un intreg caracter:
Zaharia Trahanache - zahariseala (ramolisment) si facila modelare a eroului de catre
superiorii "de la centru", de catre Zoe ori de "enteres"(trahana = coca moale);
Stefan Tipatescu - june-prim, tip. abil, cuceritor de inimi, amorez (tip);
Ghita Pristanda - servil, umil fata de sefi, fara personalitate (pristanda = joc popular,
asemanator cu braul, ce se danseaza dupa reguli prestabilite, intr-o parte si alta, conform
strigaturilor si comenzilor unui conducator de joc);
Nae Catavencu - ipocrit, demagog (cataveica = haina cu doua fete) si palavragiu (cata =
mahalagioaica);
Farfuridi si Branzovenescu - cuplu de imbecilitate, dependenti unul de altul, fiindu-si numai
unul altuia de folos (farfuria si branza"):
Agamemnon Dandanache - construieste o adevarata strategic a santajului, urmarindu-si
interesul cu orice pret si provocand numeroase incurcaturi. Agamemnon este numele viteazului
razboinic, strateg si conducator grec de osti si dandana. care inseamna incurcatura, belea, bucluc;
Cetateanul turmentat - alegatorul anonim, ce traieste abureala alegerilor necinstite, de care
bietul om este ametit, avand o unica nedumerire: "Eu cu cine votez?".
Comicul de limbaj este cu totul remarcabil si un mijloc de caracterizare ce-l individualizeaza
net pe Caragiale in intreaga literatura romana. Scriitorul nu construieste fraze ample, suprimand
tot ceea ce i se parea de prisos, tot ceea ce ar fi ingreunat receptarea imediata si clara a ideilor
exprimate. Pentru imbogatirea limbii, Caragiale foloseste foarte multe neologisme, pe care le

alege cu atata pricepere si le imbina cu atata maiestrie cu expresiile si cuvintele populare, incat
ele au devenit memorabile si indispensabile in limba romana.
Comicul de limbaj s-ar putea defini prin cateva particularitati:
Greselile de vocabular se produc din cauza deformarii cuvintelor, mai ales a neologismelor, fie
din lipsa de instructie, fie din mimetism (prin imitate - n.n.)

pronuntie gresita ("famelie", "renumeratie", "plebicist", "andrisant", "bampir");

etimologie gresita ("capitalist!" pentru locuitorii capitalei; "scrofulos" pentru

scrupulos);

lipsa de proprietate de termenilor ("liber-schimbist" insemnand cel care promoveaza

libertatea comertului, neamestecul statului in treburile mtreprinzatqruiui capitalist, are
pentru Catavencu sensul de flexibil in conceptii);

Incalcarea regulilor gramaticale si a logicii:

polisemia - "ne-am racit impreuna" ;

contradictia in termeni: "Dupa lupte seculare care au durat aproape 30 de ani. iata visul
nostru realizat!";

asociatii incompatibile ca sens: "Industria romana cste admirabila, e sublima. putem zice,
dar lipseste cu desavarsire"; "la douasprezece trecute fix";

nonsensul: "Din doua una, ori sa se revizuiasca. primesc, dar sa nu se schimbe nimic, ori
sa nu se revizuiasca. primesc, dar atunci sa se schimbe pe ici pe colo si anume prin partile
esentiale. Am zis!";

truismele (adevaruri evidente): "Un popor care nu merge inainte, sta pe loc, ba mai da sinapoi"; "O sotietate fara printipuri, va sa zica ca nu le are";

constructii prolixe (confuze, incoerente), anacolutul: "In sanatatea alegatorilor ... cari au
probat patriotism si mi-au acordat ... asta ... cum sa zic de! zi-i pe nume de!... a!
sufradzele lor; eu, care familia mea de la patuzsopt in Camera, si eu ca rumanul impartial,
care va sa zica... cum am zite... in sfarsit sa traiasca!";

expresii tautologice : "intrigi proaste";

Repetitia obsedanta a unor cuvinte sau sintagme ce duc la ticuri verbale, care evidentiaza saracie
de gandire si de vocabular: "Ai putintica rabdare"; "neicusorule, puicusorule"; "curat(-murdar,
-constitutional)"; "dati-mi voie";
Contradictia (neconcordanta, nepotrivirea) stilurilor: Catavencu tine un discurs patriotard, intr-un
stil oratoric in fata lui Pristanda, cu care, de altfel vorbise pana atunci pe un ton familiar: "Nu

bratul care loveste, vointa care ordona e de vina... [...] si in sfarsit, cum ar fi posibil martiriul,
daca n-ar exista calaul?!" (actul 11, scena 7);
Confuzii ale unor dictoane celebre sau folosirea nepotrivita ale altora, din pricina inculturii.
Dictonul lui Niccolo Machiavelli (1469-1527), "Scopul scuza mijloacele", este atribuit de catre
Catavencu "nemuritorului Gambetta", avocat si om politic francez contemporan, recunoscut
pentru talentul sau oratoric Acelasi Catavencu declama eronat un dicton latinesc, "oneste bibere",
care ar insemna intr-o traducere libera "sa bei cinstit", in loc de "honeste vivere", adica "sa
traiesti cinstit".
Comicul de situatie reiese, asa cum il arata si numele, din imprejurarile cele mai
surprinzatoare in care sunt puse personajele, provocate de coincidente, de incurcaturi, confuzii si
situatii echivoce. Intreaga piesa se bazeaza pe astfel de situatii, fiecare scena in parte fiind o
ilustrare a acestui comic. Gasirea si pierderea succesiva a scrisorii de amor constiluie principala
situatie comica in care sunt implicate personajele si din care reies trasaturile lor de caracter: Zoe
Trahanache pierde scrisoarea de la amantul ei, Tipatescu, Cetateanul turmentat o gaseste, dar nu
se poate abtine sa o citeasca, din care cauza ii este furata de Catavencu si devine mijloc de santaj
pentru postul de deputat, care o pierde intr-o incaierare si este gasita din nou de acelasi cetacean
care - in sfarsit - o inapoiaza "andrisantului", adica Zoei. Cand se parea ca santajul politic nu are
sanse de izbanda, apare Dandanache care chiar invinge in alegeri, capatand mult-ravnitul post de
deputat cu ajutorul unei scrisori de amor, pe care insa nu o inapoiaza, pentru ca "mai trebuie saldata". Se sugereaza astfel, ca arma politica a santajului va fi eficienta si in viitor, cinstea si
meritele politice neavand nicio sansa in viata politica. Numararea steagurilor de catre Ghita este
o alta situatie comica, din care reiese ca politaiul fura din avutul statului, desi misiunea lui este
tocmai aceea de a-l apara, fiind incurajat si de catre prefect, in calitatea lui de conducator politic
al judetului (actul I, scena 1). Una dintre cele mai sugestive situatii cornice este aceea in care
Trahanache, dupa ce fusese la Catavencu si vazuse "scrisorica de amor" adresata Zoei, vine acasa
la Tipatescu. Prefectul este ingrozit de reactia lui Trahanache daca ar afla de scrisoare si de-a
dreptul disperat cand isi da seama ca acesta aflase. Venerabilul il consoleaza pe Tipatescu,
spunandu-i ca scrisoarea e "plastografie": "Ei, Fanica, sa vezi imitatie de scrisoare! sa zici si tu
ca e a ta, dar sa juri, nu altceva, sa juri!.. .Uita-te la el cum se turbura!..." (actul I, scena 7).
Comicul de intentie. este o modalitate foarte aparte in literature ilustrand atitudinea autorului
fata de personaje si situatiile in care acestea actioneaza. Pornind de la propria afirmatie, aceea ca
"nimic nu arde pe ticaiosi mai mult ca rasul", adept al preceptului clasic "ridendo castigat mores"
("rasul indreapta moravurile"), Caragiale isi iubeste cu patima personajele, ii e draga lumea
aceasta degradata, care-i da posibilitatea sa ridiculizeze, sa satirizeze, punand in situatii absurde grotesti uneori - oamenii acestei societati corupte, meschine, perfide si folosind - in principal sarcasmul. De aceea, spectatorii, cititorii iubesc la randul lor personajele lui Caragiale, desi unele
sunt de-a dreptul grotesti (Agamemnon Dandanache), ba chiar, multe dintre replicile lor sunt
rostite si astazi cu veselie si placere, intrucat ele nu si-au pierdut deloc sensul si esenta.